Naturalismul

Naturalismul este un curent literar ce a luat nastere in Franta intre anii

1860-1880, ca o prelungire exagerata a realismului, raspandit ulterior in toate
tarile lumii. Numele curentului deriva de la cuvantul "natura" si dezvaluie
amprenta biologicului, a ereditatii, in creionarea personajelor literare, deci, a
omului in general.
Spre deosebire de realism, care trateaza indivizii in mediul lor social, asa
cum sunt ei in realitate, naturalismul duce la extrem principiile estetice realiste,
dezvaluind aspecte sumbre, macabre, bolnavicioase, chiar dezgustatoare, ale
omului ca fiinta biologica, condusa de ereditate, de boala, si nu de ratiune. Pe
langa caracterul biologic mostenit, naturalistii considera ca mediul social joaca un
rol crucial in dezvoltarea personalitatii umane. Astfel, scriitori naturalisti trateaza
personaje precum alcoolicii, criminalii sau persoane imbolnavite psihic si fizic de
un mediu social viciat.
Naturalismul preia de la realism tehnica descrierii detaliate in prezentarea
cazurilor patologice surprinse in operele literare. Pana atunci acest instrument
literar fusese utilizat in literatura doar de Balzac, Stendhal si Flaubert. Metoda
experimentala are rolul de a descoperi relatiile care leaga un fenomen de cauza
lui apropiata.
In literatura romana, se poate vorbi de naturalism inca de la Ioan Slavici, in
Moara cu Noroc, curentul definitivandu-se prin semnalarea si notarea
senzatiilor fizice si fiziologice (transpiratie, "inima care bate gata sa-i sara din
piept").
Naturalismul in literatura romana va conduce la nasterea realismului.
Un alt scriitor roman care a fost apropiat de estetica naturalismului este Ion
Luca Caragiale. In nuvelele sale Pacat, In vreme de razboi sau O faclie de
Paste, Caragiale a folosit numeroase procedee naturaliste.
Alte influente naturaliste in literatura romana intalnim in operele lui Barbu
Stefanescu Delavrancea (1858-1918) - indeosebi in nuvela Hagi-Tudose si in cea

a lui Liviu Rebreanu (1885-1944) - pasajele naturaliste din romanele Ion si

Rascoala.
Spre deosebire de operele literale naturaliste universal care sunt construite
in jurul acestui current literar, de exemplu Romanul experimental al lui Zola,
scriitorii romana impletesc alte curente literare precum realismul sau
modernismul cu elemente naturaliste.
Asadar, desi nu pot fi considerate scriitorii naturalisti, regasim tehnici si
caracteristici specific acestui current literar in scrierile lui Barbu Stefanescu
Delavrancea, I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu si chiar in operele lui Ioan Slavici sau
Costache Negruzzi. Intrucat nu putem aborda o singura opera literara in vederea
identificarii si argumentarii procedeelor naturaliste, vom dezvalui prezenta
elementelor naturaliste in mai multe scrieri.
I.L. Caragiale aduce in ochii cititorului un naturalism radical, cu accente
patologice si sociologice, fiind preocupat de detalierea si explicarea metodelor
intocmai. De exemplu, in nuvela In vreme de razboide Caragiale, acesta a
studiat atent nelinistile sufletesti aduse de paroxism ale lui Stavrache ce in urma
unei lungi indoieli asupra reintoarcerii fratelui sau, caruia ii luase averea,
innebuneste de-a dreptul cand acesta apare.
Persoanjul este surprins in toate etapele nebuniei, alinarii mentale, de la
aparitia obsesiei, pana la instalarea dementei. Astfel, naratorul analizeaza subtil
subconstientul, ca forma biologica a individului. Tema nuvelei urmareste nasterea
si evolutia unei stari psihologice, prin creionarea etapelor, a manifestarilor si a
simptomelor unei boli mintale. Totusi, In vreme de razboi ramane o opera
realista, psihologica, cu accente naturaliste.
In opera literara Doua loturi de I. L. Caragiale, personajul principal, Lefter
Popescu, trece de la o stare la alta, de la disperare la speranta, de la deznadejde,
ca in final sa fie aruncat intr-o alinare mental incorigibila, intr-o prabusire psihica
iremediabila. Caragiale surprinde fiecare etapa care conduce la dementa
personajului, precum un fin observatory al unei boli mintale care ia nastere din
dorinta de a-si depasi conditia. Deci, are legatura directa cu mediul social in care
traieste, cu intamplarile la care ia parte. Inca de la incipitul nuvelei, Lefter
Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizarii indirecte si ale introspectiei
psihologice. Barbatul este nervos, oboist psihic, dupa ce toata casa a fost
2

rasturnata de zece ori, cautand biletele de loterie ratacite. In momentul in care

isi aminteste unde a pus biletele pe care le credea castigatoare, isi revine pentru
ca apoi sa declanseze o scena de isterie, de nebunie, cand afla ca sotia lui a dat
jacheta unei chivute pe niste farfurii pe care le sparge intr-un gest neunesc.
Starea psihica I se inrautateste, iar naratorul reuseste sa o surprinda cu
meticulozitatea unui psiholog, atunci cand chivuta ii spune ca nu stie nimic de
bilete. Devine violent si agresiv, luandu-si sotia de piept si tragandu-I o palma. Mai
mult decat ata o si ameninta ca o omoara.
Ipostazele extreme in care este pus personajul, culminand cu actul final in
care functionarul de la banca ii spune ca numerele de pe biletele lui sunt
inversate, il arunca intr-o stare de dementa violent. Gesturile sale sunt marturiile
clare ale disperarii si razvratirii impotriva destinului si a propriei neputinte, deci
dovezi ale prabusirii psihice ca boala: a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu
palmele peste ochi si cu pumnii in cap.
La final, naratorul il surprinde pe Lefter Popescu ajuns un mosneag piticut
, plimbandu-se prin oras si soptind mereu, cu glas blajin, in acelasi cuvant viceversa, sugerand dementa totala a personajului.
Asadar, desi un scriitor classic cu accente realiste, Caragiale reuseste sa
creioneze, sa surprinda in stil naturalist printr-o analiza minutioasa a tuturor
etapelor unei boli mentale.
Accent naturalism regasim chiar si in opera lui Costache Negruzzi
Alexandru Lapusneanul. In aceasta nuvela putem identifica scene de o cruzime
rara, prezentate in detaliu. Descrierea minutioasa a bolii si agonia mortii din
ultimul capitol, scena in care Spancioc si Stroici ii toarna muribunului otrava pe
gat, desclestandu-I dinti cu varful cutitului, sunt tot atatea influente naturaliste
sumbre, macabre si dezgustatoare.
Pe langa starea de degradare fizica a voievodului, in nuvela sunte
prezentate si gesture, actiuni, ganduri care scot la iveala starea psihica
indoielnica. Scena executiei celor 47 de boieri este numai una din scenele
inspaimantatoate pe care le creeaza personajul, condus fiind de nebunia si
cruzilea care il domina.

Asadar, naturalismul nu se regaseste in literature romana in stare pura,

niciun scriitor autohton neputand fi numit in totalitate naturalist. Totusi,
influentele acestui current literar resimtit in operele mai multor nume romanesti.