MODERNISMUL.

ROMANUL SUBIECTIV (DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ)

„Opusă credinţei într-un cosmos închis, perspectiva modernă   se

află mereu în aşteptarea unui viitor care să poată zgudui din temelii
vechile credinţe, şi astfel să transforme vechile realităţi în iluzii” . (Hans Blumenberg)

Modernismul este mişcarea sau curentul literar manifestat în cultura europeană de la

cumpăna secolelor XIX-XX, continuînd pînă în a doua jumătate a secolului al XX-lea, opus
tradiţionalismului, ce se caracterizează prin ruperea legăturilor cu tradiţia, anulînd-o, în
consecinţă, şi prin înnoirea literaturii în spiritul epocii moderne Atitudinea modernista este
deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.
Romanul modern, dezvoltat în sec. al XX-lea cunoaște o multitudine de ipostaze: romanul de
analiză psihologică (reformator al acestui tip de roman Marcel Proust, În căutarea timpului
pierdut), antiroman etc.
Romanul subiectiv (de analiză psihologică)
Considerat de unii exegeţi „disecţie a inimii şi sufletului personajelor sale” (Léon Bopp), de alţii –
„subtilă transcriere a intimităţii umane, a conştiinţei, interiorităţii” (R. M. Albéres), romanul de analiză
psihologică respinge convenţiile prozei realiste, afirmând că acestea generează o evidentă lipsă de autenticitate,
preferând - în schimb –să urmărească traseul sinuos și paradoxal al sentimentelor, capriciile și revelațiile
memoriei, complexitatea proceselor sufletești provocate de o simplă senzație (În căutarea timpului pierdut,
Swann – Marcel Proust), apelându-se la monologul interior pentru a le exprima ("Ulise" - James Joyce, "Spre
far" - Virginia Woolf, "Procesul" - Franz Kafka).
 Particularităţi:
1.Se manifestă prin interiorizare
2. Prezenţa naratorului personaj, homodiegetic
3.Naraţiunea la persoana I, naraţiunea are focalizare interna
4.Deplasarea de la acţiunea propriu -zisă, la viaţa interioară a personajelor.
5.Conflictul este, de obicei, psihologic
6.Personajele au o viaţă sufletească de mare complexitate şi se confruntă cu probleme de
ordin moral sau existenţial şi îşi analizează în permanenţă propriile reacţii interioare
7.Se scrie la persoana I şi se foloseşte fluxul amintirilor (concept tipic romanului subiectiv,
preluat de la Marcel Proust; = ceea ce personajul cheie îşi aminteşte)
8. Timpul se subiectivizează, devine un ,,timp interior’’ şi funcţionează principiul memoriei
involuntare,care face ca personajele şi evenimentele să fie relatate aşa cum sunt percepute ele
de conştiinţa naratorului personaj.
Tehnici folosite în romanul subiectiv:
 Memoria involuntară
 Analiza psihologică
 Monologul interior
 Tehnica fluxului de conştiinţă (fluxul amintirilor).
   În romanul subiectiv apar influenţe sau orientări din filosofie, de la filosofi precum:
Edmund Husserl ( fenomenologia – curent filosofic care schimbă accentul cunoașterii de la
obiect către fenomenul care a generat obiectul) şi Henri Bergson( fascinat de psihanaliză,
promotorul ideii conform căreia existența globală e condusă de un flux vital la care oamenii
sunt conectați prin intuiție; şi din psihologie de la Sigmund Freud (pune bazele psihanalizei
-fiecare om are un timp interior în care sunt condensate numeroase evenimente . În funcție de
mesajul subiectiv, fiecare ființă îți recuperează acele trăiri și experiențe care au legătură cu
acest ”conținut temporal”).
Marcel Proust –reformator al romanului modern :
- impune romanul de analiză psihologică prin analiza subtilă a psihicului uman,
- original prin modul de integrare a temei timpului într-o creație epică,
- inedit prin construcția inedită a personajelor și prin arhitectura complexă a operei lui.
MARCEL PROUST - PERIPLU PRIN BIOGRAFIA ȘI OPERA LUI

IN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT, MARCEL PROUST

„DU CÔTÉ DE CHEZ SWANN“

„Primul roman din În căutarea timpului pierdut are o autonomie prin care se revelează, în deplinătatea lor, o
structură şi o viziune originale care au «revoluţionat» proza secolului nostru. Inclus şi articulat puternic în
ansamblul În căutarea timpului pierdut - definit de Proust însuşi ca fiind analog unei simfonii sau unui edificiu
arhitectonic -, Swann nu are nevoie de o «continuare». Bucuria unei cunoaşteri totale îi este dată cititorului care
ajunge la ultimul cuvânt al cărţii." Irina Mavrodin

Semnificația titlului

Referindu-ne la titlul ”În căutarea timpului pierdut”, acesta e constituit dintr-o sintagmă ce conține un
temen ce prefigurează tematica centrală a romanului: timpul. Pentru Proust, timpul este elastic; pasiunile pe care le
încercăm îl dilată, acelea pe care le inspirăm, îl îngustează și obișnuința îl umple”(La umbra fetelor în floare, vol. I,
Ed. pentru Literatură, Buc., 1968, pag. 242). Pornit în căutarea timpului pierdut, adică a propriei existențe, naratorul
încearcă și reușește în final să învingă timpul. Fluxul timpului nu mai este ireversibil, deoarece prin intermediul
cunoașterii artistice, Marcel Proust poate retrăi un moment din trecut cu aceeași intensitate emotivă iar timpul devine
îmblânzit (ultimulvolum este intitulat Timpul regăsit), trăiește revelația posibilitatea de învinge timpul prin artă.
Astfel timpul este un suprapersonaj, este pretextul și formalitatea aventurii epice. Dacă ne referim la titlul primului
volum ”Swan” (vine din engleză și înseamnă lebădă) simbol al purității și al distincției. Swan este unul dintre
personajele cheie ale acestui volum.

Plimbările spre Guermantes, petrecute cu ocazia care îi aduce aminte de copilărie și adolescență prin intermediul
căruia de altfel autorul critică dur aristrocația vremii.

El e un alt el – însuși idealizat, al povestitorului înzestrat cu toate calitățile pe care Proust le apreciază.
 „Se poate spune că de aproape un veac încoace nici un scriitor n-a tulburat mai adânc
conştiinţa literară a lumii şi mai ales n-a concentrat asupra lui, în aşa măsură,
intelectualitatea contemporană decât Marcel Proust.” Camil Petrescu

„Dacă se-ntinde, pe atâtea zeci de pagini, cu analiza unui gest, a unei amintiri, a unui detaliu,
Proust o face pentru a fi cât mai exact. O face cu minuţia (sublimă) a cuiva care ar încerca să
urmărească drumul ultimului vălătuc de fum prin aer... În căutarea timpului pierdut încearcă
(şi reuşeşte) să surprindă conturul acestui fum prin aer. Nimeni nu a dat atâta consistenţă
nemuritoare unui lucru atât de impalpabil precum memoria.

Vă voi spune că merită cu prisosinţă să vă «pierdeţi timpul» cu Timpul pierdut. Viaţa este
prea scurtă pentru a nu-l citi pe Proust."

Alex. Leo Şerban