Muscata din fereastra

Din productia dramaturgica, trei sunt piesele care s-au impus atentiei inca de la inceput: Ciuta
(1922), Muscata din fereastra (1930) si Take, lanke si Cadir (1938). Scrisa cu acuratete, combinand
comedia cu melodrama, piesa Muscata din Fereastra sunt cu adevarat captivante, indeosebi prin
abilitatea de a inscena un conflict si mai putin prin dexteritatea de a urmari consecintele acestuia in
plan dramatic. Tema este aceeasi in toate trei piesele si, daca ea nu depaseste in adancime o idee
generala, nuantele nu lipsesc. Xenofobia, matrapazlacurile burgheze, conventionalismul provincial,
devenite piedici in calea iubirilor navalnice, sunt cateva din sechelele unei mentalitati invechite in
jurul carora se aprinde conflictul. Viziunea cam maniheista transforma protagonistii in personaje
generice, iar atitudinile lor in categorii etice: lupta dintre vechi si nou, dintre libertate si constrangere,
dintre emancipare si prejudecata. Conflictul se rezolva prin aparitia unui mediator si prin exploatarea
simbolurilor:in "muscata din fereastra" (permanenta iubirii autentice). De aceea, nu atat personajele
implicate in confruntare au, cu adevarat, consistenta dramaturgica, cat mai ales cele exterioare, inerte,
aparent decorative, care, prin replieri discrete si prin incarcatura lor emotionala, se substituie in cele
din urma protagonistilor; actionand ca agenti intermediari, acestea isi traiesc, de fapt, propriile
frustrari, surprinse admirabil de dramaturg. Intervenind in prejudecatile parintilor, astfel de personaje
refac, in abstract, un ideal pierdut, stimulate de impulsuri nostalgice. Exemplara e, in acest sens.
Muscata din fereastra, una din putinele piese ale lui POPA care izbutesc sa tina in echilibru comedia si
melodrama, locvacitatea hatra si deprimarile tafnoase, serenitatea porvinciala si bovarismele
inlacrimate. in fapt, piesa e o poveste de dragoste in oglinda, cu protagonisti trasi la indigo, in ciuda
efortului lor indaratnic de a uzurpa modelul. intreg teatrul lui POPA este, in fondul lui ascuns, o
permanenta hartuiala intre mitologia prejudecatilor si mistica fericirii. Personajele au revelatia tarzie a
cercului care se inchide si care se sfarseste intr-un soi de acceptare calma. Rand pe rand, ele se impaca
cu realitatea, precum broasca testoasa cu carapacea. Repetitia implacabila e o forma de condamnare la
fericire. In aerul duios-provincial al piesei Muscata din fereastra, in forfota ei vetusta si patriarhala,
ghicim de la un capat la altul un freamat melodramatic, nici atat de mocnit, incat sa reduca atmosfera
la galanteria dulceaga, nici atat de incins, incat sa-i dea fior tragic. Opera lui POPA straluceste mai
degraba prin reusitele involuntare, prin ceea ce scapa intentiei demonstrative.