Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale (1852 - 1912) a fost citita la lasi, in cadrul cenaclului "Junimea"

in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista "Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in volumul "Teatru" din 1889. Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrujator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic". Comedie a moravurilor de mahala, "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima. Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de l.L.Caragiale este Jupan Dumitrache Titirca, poreclit Inima-Rea. Insusirile morale inscrise in comicul de caracter reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele protagonistului, iar in mod direct din didascalii sau din relatia cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului. Jupan Dumitrache este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Negustor de cherestea, jupanul vrea sa para un cetatean respectabil si cu fler la oameni, preocupat de buna reputatie a ipostazei de familist, insa esenta sa umana este dominata de obsesia prosteasca a "onoarei" de sot, care-l face opac la situatia reala, devenind ridicol prin increderea nemarginita in Chiriac, amantul sotiei sale. Jupan Dumitrache are un statut social onorabil de care se simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea - n.n.) si "capitan in garda civica". Personalitatea lui Jupan Dumitrache este accentuata in mod direct de alt personaj, Nae Ipingescu, atunci cand il prezinta lui Rica Venturiano: "'Onorabile domn, permite-mi pentru ca sa-ti prezant pe cetateanul Dumitrache Titirca, comersant, apropitar si capitan in gvarda civica. (cu importanta) E d-ai nostri." Cu aceasta sintagma, "d-ai nostri", denumesc personajele simpatia politica pentru liberali. Ca barbat casatorit si ca cetatean onorabil, Jupan Dumitrache are o unica pretentie: "ambitul" de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii. Cu toate acestea, Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D'ale carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de caracter realizat magistral, dramaturgul evidentiaza trasaturile care compun un personaj ridicol si caraghios. Inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifests atat in dimensiunea sociala, cat si in cea conjugala. Imbracat in haine de capitan de garda, pentru ca urma sa-si faca rondul civic de noapte, Dumitrache ii relateaza lui Nae Ipingescu, "amicul; sau politic", intamplarile care au general nelinistea chinuitoare ce nu-i mai da pace de doua saptamani. In seara de "lasata secului", s-a dus la gradina la "Iunion" cu sotia sa, Veta, si cu sora acesteia, Zita, si , pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala... un bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, iar la plecare ii urmarise pana aproape de casa. In seara precedenta, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-goale", "moftangiul", "mate-fripte" se ia dupa ei. Dumitrache ' este foarte ingrijorat, deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de fimilist", iar comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal. Cealatta dimensiune a vanitatii, cea social, reiese tot din relatarea evenimentelor (intruziune narativa) petrecute la gradina "Iunion". Dumitrache nu putuse reactiona asa cum ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu?", apoi sa-l "umfle", dar intrucat jupanul avea "ambit" si in plan social, nu a vrut sa se compromita in public "cu un bagabont ca ala, nu face..." pentru un negustor. Furia care-l cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine". In alte conditii, Dumitrache l-ar fi facut sa-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu". Chiar gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de dramaturg in didascalii, este tot o manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte buna pe dare Dumitrache o are despre sine insusi, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost.schimbat la fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritele) - cum m-a vazut, a sfeclit-o...". Acelasi gest ilustreaza, indirect, lasitatea si ingamfarea personajului, care se lauda cu ce ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont": "Aveam de gand [...] sa-l apucam la mijloc pentru ca sa-l intreb: Ce poftesti, ma musiu? si sa-1 si umflu... si daca nu-i ajungea, sa-mi tai mie favuridele! (isi mangaie favoritele)"'. Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi masura credul si prost. "Ambitul" onoarei de familist este incredinta total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la onoarea mea de familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat ii estompeaza parca spintul de observatie, intrucat el nu baga de seama nici ridicolul suspiciunilor cu totul deplasate, nici dovezile tradarii conjugale. La "Iunion" nu se gandeste niciun moment ca tanarul ar putea s-o placa pe Zita si nicidecum pe nevasta-sa, care era si mai in varsta, apoi nu banuieste niciun moment de ce Chiriac insista ca jupanul sa-si faca rondul complet, ca de obicei, pana la doua dupa douaspce, ca totdeauna...". Prostia jupanului reiese inca din scena 1 a actului I, cand ii spune revoltat lui Nae ca Veta "nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac", dar el, ca sot autoritar care se teme de "onoarea lui de familist", se impune In fata femeii: "Nevasta, e baiat onorabil si credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!". Comicul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac pana si la cele mai vizibile dovezi de adulter, asa cum se Intampla in finalul piesel, cand gaseste "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Intra din nou in panica pentru atentarea la onoarea de familist, "Imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il linisteste si de data aceasta: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se calmeaza, meditand ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!" Relatia lui Jupan Dumitrache cu cetelalte personaje este o alta modalitate de caracterizare indirecta. Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il suspecteaza ca ar fi un pericol la onoarea lui de familist, etichetandu-1 cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul", "bagabontul". Desconsideratia lui Dumitrache vine si din faptul ca tanarul este "un prapadit de amploiat" (functionar, slujbas - n.n.) deci "n-are para chioara in punga", iar un negustor onorabil, ca el, nu se poate coborl pana la un amarat de slujbas: "eu de! negustor, sa ma pui In poblic cu un coate-goale nu vine bine". Pe de alta parte, Dumitrache il apreciaza pe autorul articolului "Republica si Reactiunea", din gazeta "Vocea Patriotului Nationale", "Ei! bravos! bine vorbeste", desi nu intelege absolut nimic din cele scrise, asa cum evidentiaza direct Caragiale In didascalii - "Jupan Dumitrache (cam nedomirit) [...] (nedomirit)" -sau cum reiese, indirect, din replicile personajului: "Adicatele, cum vine vorba asta?". Admiratia pe care o are Dumitrache pentru Venturiano atinge apogeul in ultima scena a piesei, cand acesta este, asa cum se specifica in parantezele de autor - ''(incantat) (cu respect amestecat cu sfiala), (rapit) "- si exclama entuziasmat: "Asta e bun de dipotat. [...] Cum combate el, poate sa ajunga si ministru." Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este personal izata, ci se supune normelor sociale ale lumii in care traieste. Astfel, el nu reactioneaza atunci cand "bagabontul" se zgaia la cocoane doar din dorinta de a le proteja, pentru "ca sa nu le rusinez. Stli cum e Veta mea,... rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste, cedeaza rugamintilor ei de a merge la "Iunion", intelege "ale tineretii valuri" si isi da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat". Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, "baiat de procopseala la curtea lui Titirca", pe care-l trateaza cu asprime si adesea cu agresivitate de stapan. Indiferent daca-l gasea treaz sau dormind, jupanul il batea, il tragea de par, pana cand il scapa cineva din mainile lui, de aceea Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este "afurisit" si ca nu degeaba "1-a botezat cine 1-a botezat Titirca Inima-Rea". Baiatul ii marturiseste lui Venturiano ca jupanul este periculos de violent si daca o sa-l prinda, "ai sa vezi si dumneata al dracului ce e... De ce-i zice lui Titirca Inima-Rea?". Se manifesta aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si anume comicul de nume, reflectat in porecla personajului. Relatia cu Chiriac este cu totul specials. Desi acesta il dezonoreaza, fiind. amantul nevestei sale, Dumitrache, prost si naiv, ii incredinteaza "onoarea de familist", fiind convins ca "e baiat onorabil si credincios". Comicul de limbaj atesta ignoranta si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui marota (idee fixa) naste un obsesiv tic verbal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist...". Mandru de apartenenta sa la un mediu social onorabil prin statutul de negustor, Dumitrache deprinsese cateva sabloane de vorbice si gandire ale clasei sale sociale, insa cand este furios, revine la limbajul si la reactiile de mahala. Atunci cand comenteaza comportamentul lui Tircadau fata de Zita, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presara frantuzisme in limbajul de mahala, care, de altfel, este cel mai utilizat: "Ce poftesti, ma musiu?"; "Tii! frate Nae, sa fi fost el aici sa ma fiarba asa, ca-i sarea ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu". Jupan Dumitrache, incornoratul tipic, speriat la culme sa nu-i fie necinstita "onoarea de familist", este inselat tocmai pentru ca exagerarea obsesiva il face sa devina opac in fata evidentelor. Desi devenise "comersant" respectat, negustor onorabil, Titirca ramane un om din topor, fara educatie si de aceea credul si agresiv. George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahaiagiu fioros de moral, tinand la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent". Fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii si constituie riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul, I.L.Caragiale considera ca nicicand "gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".