qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert
yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
Tema școlii în schițele lui Caragiale
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
Horvath Tina E-R Anul 1

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklz
xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk
Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852[4] Haimanale, județul Prahova, Țara Românească,

astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a

fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și

ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei

mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri,

momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului

comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în

special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

Titlul de „cel mai mare dramaturg român”, este incontestabil, Ion Luca Caragiale fiind

considerat și drept unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor timpurilor. S-a remarcat în

diverse domenii, excelând în fiecare dintre ele. Activitatea sa este impresionantă și deosebit de

bogată, întrucât Caragiale a fost dramaturg, nuvelist, pamphlet

În adolescență, Caragiale a început să scrie poezii, dar pe ascuns. A fost impresionat de talentul

actoricesc al unchiului său (Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau

ambulantă). În 1868 începe să frecventeze Conservatorul de Artă Dramatică, dar în 1870 a fost

nevoit să se mute cu familia la București. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Un an mai târziu, a devenit sufleor și copist la Teatrul Național din București, iar între 1873 și

1875, a colaborat la „Ghimpele” cu versuri și proză. În 1877, la izbucnirea Războiului de

Independență, a fost conducător al ziarului „Națiunea română”. Câteva luni mai târziu, a început
să colaboreze la la „România liberă”, publicând foiletoanele teatrale „Cercetare critică asupra

teatrului românesc”. În 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale Junimii, la Titu

Maiorescu și să citească din scrierile sale. În iunie 1885 și-a început seria articolelor literare și

politice la „Voința națională”, publicație condusă de Al. D. Xenopol.

Începând cu anul 1896, Caragiale a condus „Epoca literară”, supliment al ziarului „Epoca”. În

„Convorbiri critice” și în „Timpul” și-a publicat piesele de teatru. El s-a aflat printre primii

colaboratori ai revistei „Vatra”, înființată de Slavici și Coșbuc. Din 1895 și până în 1899 a

colaborat la numeroase reviste, iar în 1893 a înființat revista umoristică „Moftul român”, a cărei

publicare a durat până în 1902. În 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin

Cât timp a fost în viață, Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale, însă a fost și criticat

și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în

dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului

comunist. A murit la Berlin, în data de 9 iunie 1912.

Tema școlii apare în mod frecvent în operele literare ale unor autori din diferite perioade istorice,

relevând interesul ridicat asupra procesului de formare și cunoaștere în cadrul instituțiilor

școlare.Această instituție are un impact real și covârșitor asupra vieții, a realității deoarece

consolidează și formează modele umane și construiește un sistem de valori în societate.

Prin intermediul operei sale, I.L.Caragiale a reușit abordarea de o manieră originală a unor

domenii de interes ridicat pentru generațiile de la sfarșitul sec. XIX, inclusiv domenii care au

rămas de actualitate și în zilele noastre. Fresca socială creată de Caragiale cu privire la imaginea

școlii este reflectată în diverse schițe ale sale cum ar fi: ”Un pedagog de școală nouă” ”Lanțul

slăbiciunilor”, ”Bacalaureat”,” etc. În operele sale este prezentată caricatural școala, ca instituție
formatoare din mai multe puncte de vedere: al elevului, al profesorului și chiar al părintelui,

având un singur fir comun și anume educația.

Obiectul analizei din cadrul acestei compuneri îl constituie educația și favoritismul din lumea

școlii, teme care s-au concretizat într-una din schițele lui Caragiale: ”Bacalaureat”. În schiță sunt

folosiți termeni originali, precum ”bună prietină” și ”familie bună”, care nu fac altceva decât să

caracterizeze procedeul favoritismului, aspect care nu este întâlnit doar pe băncile școlii, dar și în

viața de zi cu zi, îndrăznim a recunoaște. Este de remarcat faptul că, în ”Bacalaureat”, în

concepția personajului doamnei Georgescu faptul de a fi corigent la ”morală” nu este

incompatibil cu aceea de a fi un reprezentant al justiției. În cadrul schiței este evidențiată

promovarea examenelor pe nemerit a unor elevi.

Interesul lui Caragiale față de școală se explică prin faptul că in această instituție se confruntă

trei tipuri de mentalități: a profesorilor, a elevilor, a părinților.

Pentru Caragiale, revizoratul a fost cea mai potrivită ocazie de-a veni în contact cu lumea şcolii,

cu realităţile din domeniul educativ, despre care va scrie în monumentala sa operă. Cele mai

multe inspecţii pe care le-a făcut în şcolile din judeţele Neamţ şi Suceava s-au datorat unor

reclamaţii prin care învăţătorii erau acuzaţi de abateri de la datoria morală. De obicei erau

anonime în cuprinsul cărora se simţea invidia şi interesele personale ale reclamanţilor.

O atenție specială a arătat Caragiale față de tipul dascălului ,al cărui exponent caricatural este

Marius Chicos Rostogan,eroul întruchipând ceea ce autorul numea ironic,"pedagogul

nostru

absolut".El este construit cu posibilitatile unor procedee diferite ,apartinand uneori epicului
și

alteori dramaticului.

Tema școlii revine frecvent în operele literare ale unor autori care aparțin diferitelor momente

istorice ,fiind dovada sensibilității literaturii față de o problema importantă a vieții:procesul de

formare și cunoastere
Schița prezintă o mentalitate din trecut, dar și de actualitate, și anume promovarea elevilor

incompetenți și căptușirea cu diplome a unor cunoștiințe slab cultivate. Este o goană continuă

după afirmări false, care se răsfrâng cu consecințe asupra întregii societăți. Concluzia ce se

impune a fi desprinsă este în sensul de a încerca să ne formăm cunoștiințe autentice, veridice,

atât la nivel științific, moral, cât și rațional.

Bibliografie: https://www.scribd.com/document/247720949/Caragiale-Tema-Scolii
https://www.scritub.com/diverse/Scoala1122051512.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
https://rasunetul.ro/caragiale-lumea-scolii
https://liceunet.ro/ion-luca-caragiale