Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un fel de sentiment de vinovatie

sau de mustrare de constiinta. in finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care
nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan
Dumitrache suie cu IpingescU)".

Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist",
iar parerea despre ea nu este personalizata, ci se supune normelor sociale ale lumii in care traieste.
Astfel, el nu reactioneaza atunci cand "bagabontul" se zgaia la cocoane numai din dorinta de a le
proteja, pentru "ca sa nu le rusinez. Stii cum e Veta mea, rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta
parinteste, cedeaza rugamintilor ei de a merge la "Iunion", intelege "ale tineretii valuri" si isi da
consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".

Veta este personaj secundar, si unul dintre cele doua personaje feminine din comedia "O noapte
furtunoasa" de Ion Luca Caragiale. Ea intruchipeaza tipul adulterinei de mahala, este sotia lui Jupan
Dumitrache Titirca sora Zitei si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu genereaza
un comic spoiltan si transparent, dar, fiind de varsta matura si avand o infatisare placida, de tata,
trasaturi cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea starneste rasul spectatorului mai ales dupa ce
s-a terminat piesa. Nevasta este stearsa si penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma Ibraileanu,
"Veta nu numai ca nu e ridicola, dar nu e nici comica macar, ca Zita". intr-o seara, aflandu-se la gradina
la "lunion" cu nevasta-sa, Veta si cu sora acesteia, Zita, Jupan Dumitrache observa cum "un prapadit de
amploiat" ii face ochi dulci consoartei, ba chiar se ia dupa ei cand pleaca spre casa. Teama de a nu-i fi
inselata onoarea de familist o impartaseste cu omul sau de incredere, Chiriac, in grija caruia o lasa pe
Veta atunci cand negustoria il silea sa lipseasca de acasa: "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi
pazeasca onoarea?". in calitate de amant, Chiriac face o criza de gelozie si o acuza pe Veta ca-i place sa
se duca la "lunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale". Ca urmare, Veta este trista si absenta, cum
precizeaza Caragiale in didascalii: "([»a- »] este obosita si distrata, vorbeste rar si inceT)". Ea este cu
gandurile in alta parte, nu se poate concentra la ceea ce-i povesteste Zita despre afrontul pe care i-1
facuse Tircadau pe maidan. in scena impacarii cu Chiriac, Veta este placida, refuza sa se jure inca o data
ca nu avea nici o vina deoarece el tot n-ar crede, apoi ii reproseaza la randul ei ca tine seama mai mult
de "prostiile si banuielile lui barbatu-meu" decat de declaratiile ei amoroase. Atunci cand Chiriac
ameninta ca se sinucide cu "spanga de la pusca", Veta este disperata, capata brusc energie si se lupta cu
el ca sa impiedice nenorocirea: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.)
Chiriac! Nu ti-e mila tie de mine? Toate, toate de un an si mai bine le-ai uitat intr-o zi?". Ca sa-1
convinga, ea apeleaza la juraminte patetice, intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii
mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei? - daca stiu eu
ceva la sufletul meu din cate ti le-a sporit dumnealui". Printr-un monolog, Veta ii relateaza lui Chiriac
chinurile prin care trecuse. Superstitioasa, ea se astepta sa aiba "un necaz mare", pentru ca "mi se
facuse semn: rasturnasem de dimineata candela". Toata seara petrecuta la "lunion" Veta se gandise
numai la Chiriac, "n-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma crezi?". Pentru ca
rasturnase candela si i se batea si ochiul drept, Veta era foarte ingrijorata ca nu cumva sa se intample o
nenorocire, pentru ca atunci cand plecasera de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca si exista
pericolul ca aceasta sa se descarce: "daca s-o descarca, Doamne fereste! pusca in mana lui, ce sa ma fac
eu cand l-oi gasi mort intins acasa!". Marturisirea femeii 1-a "biruit cu desavarsire", noteaza Caragiale in
didascalii, asa ca cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi fac declaratii amoroase, apoi raman
incremeniti cand aud vocea lui Dumitrache. Acesta isi facea rondul si il striga din ulita pe Chiriac ca sa-1
mai roage inca o data sa fie "cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tiu cand e la o adica". Comicul
de situatie se manifesta aici in mod evident, deoarece Chiriac, "strangand pe Veta cu putere" ii raspunde
convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!