See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/304352751

"Luceafărul", o altă lectură

Article · January 2005

CITATIONS READS

0 848

1 author:

Ioan-Franc Valeriu
Institutul National de Cercetari Economice (INCE)
182 PUBLICATIONS   98 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

OPEN ACCESS TO SCIENTIFIC INFORMATION View project

Retail marketing and the store of the future View project

All content following this page was uploaded by Ioan-Franc Valeriu on 10 January 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Valeriu IOAN-FRANC
Luceafărul –
o altă lectură*
Fascinaţia argumentării induce în orice cititor dorinţa de a contribui cu acel ceva ce întăreşte şi
suscită la noi abordări. ... Experimentatorul1 propune abordarea [lecturii textului, n.n.] prin
metode cantitative fie de statistică, probabilităţi, algebră sau analiză matematică.
Dar cum putem recunoaşte în textul citit, n.n.] că relaţia observată este datorată sau nu întâm-
plării (erorii)? De cele mai multe ori, metoda pe care oamenii de ştiinţă o întrebuinţează este o ver-
siune mai organizată a bunului simţ. Să ne reamintim poezia Luceafărul creată de genialul
Mihai Eminescu.
Cătălina: „Îl vede azi, îl vede mâni/Astfel dorinţa-i gata/
El iar privind de săptămâni,/îi cade dragă fata.”
(repetabilitatea justifică trăinicia relaţiei).
Cauza generează efectele, rezultatele, reacţia:
„Mă dor de crudul tău amor/A pieptului meu coarde,/
Şi ochii mari şi grei mă dor,/Privirea ta mă arde.”
Consecinţa este cererea:
“Dar dacă vrei cu crezământ/Să te-ndrăgesc pe tine,/
Tu te coboară pe pământ/Fii muritor ca mine.”
Situaţia grea în care se află Hyperion este aceea a unui experimentator. Ambii doresc să afle dacă
ceea ce s-a întâmplat (chemările repetate, şoaptele) se datorează unui „ceva” important. În ambele
cazuri ei trebuie să se îngrijoreze dacă reacţiile obţinute (datele) sunt produse de fluctuaţiile
necontrolate ale unor factori neinteresanţi. Ar trebui să se întrebe pe ei înşişi: «Am primit un
mesaj important sau este datorat zgomotului din mediu (variabilităţii mediului)?» Hyperion nu
ştie dacă toate aceste chemări nu au fost alarme false, adică ceea ce experimentatorul va numi erori
de tip I, eroarea lui fiind în acest caz renunţarea la nemurire când, de fapt, nu există dragoste. Cu
alte cuvinte, crede în existenţa variabilei independente (amor), când aceasta nu există. Dar mai
există un tip de eroare. Ce se întâmplă dacă El nu renunţă la nemurire şi dragostea există?
Experimentatorul ştie că aici este eroarea de tip II.
Prin impunerea intervenţiei Demiurgului şi evidenţierea comportamentului Cătălinei, Eminescu
ne convinge că Hyperion iubeşte, iar noi ştim că Luceafărul cade în primul tip de eroare.
„Tu-mi cei chiar nemurirea mea/în schimb pe-o sărutare,/
Dar voi să ştii asemenea/Cât te iubesc de tare;”
Cătălina [comite] eroarea de tip II, ca fiind convinsă că Hyperion nu va renunţa la nemurire:
„Luceşte c-un amor nespus/Durerea să-mi alunge,/
Dar se înalţă tot mai sus/Ca să nu-l pot ajunge.”
Eroarea de tip I este corectată, acel „ceva” important nu există, se pare că reacţiile obţinute sunt
produse de fluctuaţiile necontrolate ale unor factori neinteresanţi (muritorii Cătălin şi Cătălina).

* Text apărut în. Caiete critice nr. 5/2006, corectat şi adnotat in decembrie 2019.
1 Un anume cititor, cum ar fi, în viziunea lui N.V. Mihăită, un om cu oarecare cunoştinţe de statistică-
matematică (op.cit. p. 11).
44
Luceafărul – o altă lectură

Prin urmare, „El tremură ca alte dăţi/în codrii şi pe dealuri,/Călăuzind singurătăţi/De

mişcătoare valuri;”, „Dar nu mai cade ca-n trecut/în mări din tot înaltul;/– Ce-ţi pasă ţie,
chip de lut,/Dac-oi fi eu sau altul?”
În analiza cazului de mai sus, ipotezele H0 şi H1 pentru Luceafăr, respectiv Cătălina, sunt urmă-
toarele:
Luceafăr Cătălina
H0 nu există diferenţe semnificative în compor- H0 nu există diferenţe în comportamentul
tament la diferitele întâlniri, nu mă iubeşte, Luceafărului (se depărtează constant), decizia
decizia: voi rămâne nemuritor; va fi că voi accepta flirtul lui Cătălin;
H1 există diferenţe de la întâlnire la întâlnire, H1 există diferenţe, vrea să fie muritor ca şi
mă iubeşte, renunţ la nemurire. mine, mă iubeşte şi face sacrificiul suprem.

Cum am apreciat anterior, eroarea Luceafărului este de genul întâi, respinge ipoteza H0, deşi în
realitate ea este adevărată, în timp ce Cătălina face o eroare de genul al doilea, acceptă H0 când
ipoteza e falsă.
Reacţie / Ipoteză H0 adevărată H0 falsă
Resping H0 – Luceafărul Eroare gen I l-b
Accept H0 – Cătălina I-a Eroare gen II
Probabilitatea erorii de genul 1 se numeşte risc de genul I; ea reprezintă un prag de semnificaţie
notat cu a (alfa), iar probabilitatea erorii de genul doi se numeşte risc de genul 2 şi se notează cu
b (beta).
Notăm P (eroare tip I) – a (alfa) = P (H1/dacă H0 adevărată);
P (eroare tip II) – b (beta) = P (H0/dacă H1 adevărată).
O decizie justă este luată pe baza selecţiei de date (sau observaţii ori informaţii) atunci când:
(1) acceptăm H0 când este adevărată, evitând eroarea de genul 1, cu probabilitatea 1-a şi
(2) respingem H0 când este falsă şi astfel nu comitem o eroare de genul 2, cu probabilitatea
1-b.
Dacă judecăm în continuare la rece, statistic, reacţiile celor doi, atunci ajungem la un punct fun-
damental din punct de vedere experimental şi anume încercarea de a detecta un semnal în prezen-
ţa unui mediu «zgomotos». Şoaptele naturii, mării, pădurii, vântului trebuie diferenţiate de şoap-
tele iubitei; apariţiile misteriosului Luceafăr trebuie discriminate (separate) de apariţiile altor
năbădăioşi tineri (Cătălin).
...
Ce se întâmplă când dorim să aflăm dacă variabila independentă arc influenţă? Spre exemplu,
Hyperion poate raţiona astfel: independent de el există o mulţime de zgomote pe Pământ. Unul
dintre ele, variabilă independentă, este şoapta Cătălinei: «Cobori...». Statistica încearcă să rezolve
acest dubiu, decizia de a răspunde la apel, prin cuantificarea probabilităţii evenimentului ca parte
a zgomotului de fond. Să presupunem că Luceafărul are o bază de date cu toate sunetele, zgo-
motele, foşnetele, chemările întâmplate seară de seară. Pentru simplificare, să luăm numărul de
date egal cu 1000. Teoretic orice nou sunet, chemare, şoaptă, o poate compara cu cele 1000. Dacă
chemarea «Cobori...» s-a întâmplat, să spunem, de mai mult de 200 de ori, el poate conchide că
este ceva normal, se întâmplă tot timpul şi deci nu este o şoaptă de dragoste, pe care de altfel o
doreşte. Să nu uităm că «Îl vede azi, îl vede mâni,/Astfel dorinţa-i gata,/El, iar privind de săptă-
mâni,/li cade dragă fata.» Cum nu s-a mai întâmplat să-l cheme, şansele să fie [zgomot] din mediu
sunt de 1/1000 şi poate presupune altceva (dorinţa aşteptată).
Presupunând că Luceafărul coboară de 7 ori din cele 10 chemări neştiind dacă este iubit sau nu,
atunci probabilitatea este 0,172. Aceasta înseamnă că ne putem aştepta să coboare la orice şoaptă
în 17% din cazuri, fără să ştie dacă este realmente dorit sau nu. Considerăm că sunt cam riscante
atât de multe «teleportări» fără efect.
...
Acum, în toată dizarmonia faptelor se intuieşte undeva ordinea, o ordine care nu vrea să se extin-
dă şi în lumea concretului de azi. Este, la Eminescu, legea interioară care “uneori se lasă regân-
45
 Valeriu Ioan-Franc

dită, alteori nu. Un labirint de miraje, ecouri şi oglinzi, de uitări şi de anamneze, de masi-
ve construcţii şi de paragini, în care şi-au lăsat urmele şi clipele şi eonii, şi timpul din
lume şi celălalt.” Şi tocmai de aceea munca cu noi modele merită să fie perfecţionată, are un rost.
Ai vrea ca ele să aducă ordinea şi informaţia acolo unde se vede doar dezordinea. Şi deodată,
cuvintele lui Constantin Noica îşi descifrează sensul dându-ţi cumva o certitudine a demersului
întreprins, “şi totuşi, trecerea geniului prin lume, ca şi trecerea lui Hyperion pe-deasupra-
mergătorul lasă în urmă-i o dâră de lumină şi un zvon al ordinii”.
Te întrebi cât de importantă e încărcătura informaţională în/ demersul faptelor, în ce direcţii bănu-
ite sau nebănuite ne aruncă dihotomia a şti – a nu şti. Cătălin nu ştie şi rămâne senin. Cătălina
ştie şi totuşi nu e zbuciumată de dileme, căci ceea ce ştie nu-i permite (prin înţelegerea lucrurilor)
să se ridice la nivelul luării unei decizii care i-ar schimba crucial existenţa. Hyperion ştie cel mai
mult, şi poate lua, în consecinţă, decizia fundamentală care, interacţionând cu deciziile celorlalţi,
nu poate fi aplicată.
Iată marea lecţie a Luceafărului, nu trebuie să privim lucrurile doar în general (global); determi-
naţiile individuale ale elementelor dau dinamism şi, de aceea, trebuie căutat sensul din lucruri,
fapte, fenomene, evenimente, adică exact ce este în sinea modelelor propuse mai jos.
În final, Luceafărul ne arată ce înseamnă un potenţial de schimbare. Este o temă de reflecţie pro-
fundă pentru ziua de azi, aceea de a nu privi lucrurile (sistemele) rigid, ci a gândi tot timpul că,
în mod firesc, sub un regim uşor schimbat (ceea ce c oricând posibil) ar apărea un sistem cu totul
nou. Lucrurile sunt perfect valabile în ordinea culturii sau spiritului, a economicului sau socia-
lului. De fapt Luceafărul ne învaţă ce înseamnă devenirea, raportul dintre dorinţă şi timp, dintre
voinţă şi mişcare, ce înseamnă întrepătrunderile cu influenţele lor, mişcare-nemişcare, sus-jos,
întuneric-lumină etc. Dar oare nu cumva adevărata provocare a Luceafărului e aceea de a găsi
acea cumpănă a ordinii şi echilibrului prin care individualul să se regăsească în general, iar gene-
ralul să aibă ca model individualul?”

Am făcut această neobişnuit de largă impar, celălalt par). Se obţine o „colectivita-

incursiune în partea de introducere, de
punere în temă, a unei cărţi care valorifică o
lucrare de cercetare2 aparte, pentru a da po-
sibilitatea prezentării, în paginile care ur-
mează, a abordării „şi altfel” a scriiturii emi-
nesciene.
Cartea ne propune experienţe sau expe-
rimente. Spre exemplu, ne conduce la sur-
prinzătoarea „simetrie lăuntrică” a poemu-
lui eminescian Luceafărul, demonstrându-ne
prin limbajul statisticii, care pentru mulţi nu
are nici semnificaţii, nici nimic nou de spus,
echilibrul dintre individual şi general, ana-
litic şi holistic, arătându-ne cât de subtile
pot fi experimentele oferite de instrumenta-
ţia statistică informaţională pentru analiza
factorială calitativă.
Autorul împarte cele 98 de strofe din
poemul Luceafărul în două părţi, iar versuri-
le în distihuri pe care le distribuie în pare şi
impare (într-o strofă primul distih este
te” statistică de 196 de distihuri asupra
cărora autorul efectuează:
– instrumentaţii statistice ale procente
lor arătând dependenţa/independenţa
existenţei în distih a Cătălinei, Lucea-
fărului, Comunicării, Luminii, Demi-
urgului, plasării sus-jos, a lui Cătălin
şi altele;
– verificări cu teste clasice de omogeni-
tate asociere ori cauzalitate a influen-
ţei presupuse a variabilelor de mai
sus;
– identificări ale interacţiunilor de
ordin doi şi trei, prin crearea unor pla-
nuri experimentale tip experiment
factorial cu trei factori, două niveluri
şi repetiţie (distihuri pare şi impare);
– analiza bayesiană cu probabilităţi
compuse, rezultate din frecvenţele de
apariţie în distih a variabilelor enume-
rate;

2 Niculae V. Mihăiţă, Rodica Stanciu Capotă, Relaţiile statistice puternice, ascunse, false şi iluzorii, Relations
statistiques fortes, cachees, fausses et illusoires, ediţie bilingvă, Editura ASE, 2003, ISBN 973-594-339-5.
46
Luceafărul – o altă lectură
– proceduri binomiale ce pun în eviden-
ţă genialitatea poetului;
– riscurile respingerii ipotezei nule,
puterea testului în cazul încrezătoru-
lui Luceafăr şi a şovăitoarei Cătălina;
– alăturarea aplicaţiilor, utilizând en-
tropia şi energia informaţională, pen-
tru stabilirea importanţelor intrinseci
şi extrinseci în teoria informaţiei;
– determinarea cantităţii de informaţie
şi a aportului informaţional al varia-
bilelor studiate în diferite combinaţii şi
stabilirea corectă a efectelor directe,
puternice-amplificate, slabe-reduse
datorită interacţiunilor pozitive ori
negative;
– identificarea şi verificarea folosind
statistica informaţională, dar şi clasică
a legăturilor ascunse, false ori iluzorii;
– determinarea, prin metodologii ro-
buste şi utilizând coeficienţii de core-
laţie informaţională şi importanţele
globale a interacţiunilor, legăturilor
directe ori a potenţialului de schim-
bare informaţională, a unor decizii ce
au la bază verificările de mai sus.
Corelaţiile si coeficienţii de corelaţie
informaţională sunt excelent puse în va-
loare împreună cu estimaţiile energiei infor-
maţionale în analiza dispersională.
Aplicaţii ale energiei informaţionale la
verificarea ipotezelor statistice, a testului
statistic de semnificaţie F şi a puterii testului
conduc la obţinerea de informaţii asupra
structurilor sistemelor, prin calcule elemen-
tare asupra frecvenţelor cu care sunt repar-
tizate elementele caracteristice între compo-
nentele-sistem.
Autorul propune exemple şi construcţii
ideatice cu relaţiile statistice ascunse, false şi
iluzorii directe şi explicite. Căutarea de ca-
racteristici definitorii pentru starea unui sis-
tem presupune utilizarea intensă a proce-
durilor statistice privind planificarea expe-
rienţelor.
Înţelegem de ce prof.univ.dr. Niculae V.
Mihăiţă, pune – în cartea sa – în centrul pre-
lucrărilor „echilibrul stărilor antagonice,
lucru care face ca aparenţa să impună de-
cizii în condiţii de incertitudine mărită, în
care stările par omogene, iar şansele de
acţiune egale”.
Aplicarea relaţiilor statistice la textele li-
terare este o încercare îndrăzneaţă ce nu se
dovedeşte întotdeauna realizabilă, pe de o
parte, iar pe de altă parte, o încercare de a
pune laolaltă două domenii, cel puţin la
prima vedere, ireconciliabile.
Prin alegerea unor texte de referinţă în
literatura românească, cum este cazul poe-
mei Luceafărul, de Eminescu, cercetătorii de
azi – aducând astfel un omagiu celui care a
fost el însuşi un „luceafăr” al poeziei româ-
neşti – se alătură într-o manieră extrem de
curajoasă lungului şir de analişti ai textului
eminescian. Această nouă lectură a poeziei
eminesciene, prin prisma omului dedicat
ştiinţelor exacte, este o lectură inovatoare,
căreia textul i se supune obedient şi surprin-
zător în acelaşi timp. Nu ştii dacă aplicaţia
realizată este un omagiu adus lui Eminescu
sau, mai curând, matematicianului Octav
Onicescu!
Lectura „statistică” a poeziei se adresează
în egală măsură celor pentru care calcula-
torul şi cartea în format electronic sunt
instrumentele cel mai la îndemână în viaţa
de zi cu zi, dar şi celor care sunt mai curând
obişnuiţi a preţui cartea tradiţională.
47

Interdisciplinaritatea este cuvântul-cheie
al lucrării, ea permiţând cititorului – statis-
tician sau literat – să redescopere în ce
măsură Eminescu este un creator care nu
încetează a se supune lecturilor din ce în ce
mai surprinzătoare.
Prezentarea bilingvă (română-engleză) a
studiului este şi ea o încercare încununată
de succes. Alegând pentru versurile emines-
ciene cele mai bune traduceri existente până
acum, autorii şi-au propus să dea lucrării
posibilitatea de a circula nestingherită, con-
stituindu-se într-un paşaport mult aşteptat
pentru cercetarea statistică în literatură, şi
nu numai.
Varianta în limba franceză a versurilor
eminesciene nu vine decât să confirme vala-
bilitatea aplicaţiei statistice propuse, iar
strădania traducătorului este remarcabilă.
Nu ştiu personal, dacă poetul Eminescu
a fost dublat de matematicianul Eminescu
în momentul creaţiei, dar fiecare receptare,
fiecare lectură re-creează opera literară.
Fiecare cititor devine la rândul lui un crea-
tor al operei pe care o receptează.
Abordarea îndrăzneaţă a textului emi-
nescian este remarcabil de riguroasă. La fel
de riguroasă ca şi strădania de a nu ştirbi cu
nimic frumuseţea poeziei, ci, dimpotrivă, de
a-i spori, prin această nouă lectură, fru-
museţea.
În mod dramatic, lumea continuă a fi o
realitate sistemică, un mozaic, un caleido-
scop al configuraţiilor statice ori dinamice şi
al activităţilor în schimbare, tocmai datorită
transmiterii şi schimburilor de informaţii.
Statistica informaţională ONICESCU adân-
ceşte analiza şi cunoaşterea legăturilor din-
tre configuraţii aparent slabe şi fără inter-
acţiune.
În cartea sa Pe drumurile vieţii (Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981),
academicianul Octav Onicescu se destăinu-
ie „Nu sunt în primul rând un matematician
ori un probabilist, aşa cum cei mai mulţi
preferă să mă considere, sau un mecanicist,
aşa cum unii nu vor să mă considere. Mă
văd mai curând, cercetător al faptelor
umane, sociale ori economice sau al ştiinţe-
lor naturale prin mijloace ale matematicii, în
principal unelte probabiliste sau mecanicis-
te”.
48
Valeriu Ioan-Franc
De altfel, realizările cercetătorilor în apli-
caţiile potenţiale ale statisticii informa-
ţionale le regăsim inventariate în cartea
autorilor O. Onicescu şi M.C. Botez,
Incertitudine şi modelare economică (econome-
trie informaţională) (Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1985) şi anume „printre cei
care au aplicat aceste procedee în studiul
unor probleme ale practicii (în particular
economice) trebuie citaţi V. Trebici (în
demografie), M.C. Demetrescu şi N.V.
Mihăiţă (în marketing), I. Negură şi S.
Hartia (în planificarea agricolă), P. Sterian
(în sociologie), Gh. Zapan (în psihologie), S.
Marcus (în lingvistica matematică şi apli-
caţiile ei economice) şi alţii”.
Demersul ştiinţific al cărţii Relaţiile statis-
tice puternice, ascunse, false şi iluzorii este cu
atât mai lăudabil, cu cât prof. univ. dr.
Niculae V. Mihăiţă urmează cu asiduitate, la
rându-i, demersurile înaintaşilor săi, acade-
micienii Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc,
Grigore Moisil, Nicholas Georgescu-
Roegen, Edmond Nicolau, Vladimir Trebici,
Marius Iosifescu, Solomon Marcus şi alţii.
Lumea de azi continuă să se afle în cău-
tarea de modele şi metode utilizate în trata-
rea problemelor regionale şi globale şi nu
numai, pentru că acelaşi tip de nevoie se
regăseşte în orice domeniu. De altfel, ime-
diat după ce Octav Onicescu a publicat în
anul 1966 Energie informationnelle, în Comtes
rendus de l’Academie des Sciences de Paris, no.
263, într-o discuţie relatată de Solomon
Marcus, academicianul i-a propus să testeze
înţelesul şi relevanţa poetică a energiei
informaţionale. Drept urmare, în anul 1967
Solomon Marcus publică Entropie et energie
poetique avec application a trois poesies de
Eminescu, în Cahiers de linguistique theorique
ei appliquée, iar în 1971 On types of meters of a
poem and their Information energy, în
Semiotica, no. 4.
În acelaşi an, 1971 Richard W. Bailey pu-
blică Statistics and the sounds of poetry, în
Poetics, no. 1, iar în anul 1973 Măria Jurcă
publică în Gazeta matematică, nr. 78, Entropia
textelor matematice şi consideraţii asupra entro-
piei poeziei lui Nicolae Labiş.
Cele trei poezii eminesciene asupra căro-
ra s-au aplecat cu sârguinţă Solomon
Marcus şi Richard W. Bailey au fost La mijloc
Luceafărul – o altă lectură
de codru. Somnoroase păsărele şi Se bate miezul
nopţii.
În context, cartea Relaţiile statistice puter-
nice, ascunse, false şi iluzorii este o încercare
reuşită dintr-un şir început demult şi care,
suntem siguri, va continua. Pentru autor,
este cu siguranţă o căutare a desăvârşirii şi,
deşi nimeni nu se află astăzi sub dictonul
DE OMNI RE SCIBILI ET QUIBUSDAM
ALIIS (despre ce se poate şti şi despre multe
altele), orice demers în realizarea constructe-
lor şi ierarhia ştiinţelor e benefic. Autorul
reuşeşte să ne arate într-un mod inconfun-
dabil, ce înseamnă astăzi şi cum trebuie pri-
vite metodele cantitative fie în mediul eco-
nomic, fie în cadrul literar sau oricare alt
domeniu.
Dezvoltarea ştiinţei, învăţământului,
medicinei, transporturilor, a economiei în
general ar fi de neconceput fără accesul per-
manent la informaţii. Practic, nu există
domeniu de activitate pentru care să nu fie
necesar accesul la baze de date, Internet, dar
şi la resursele de prelucrare şi transformare
în informaţii şi cunoştinţe. Aşa cum men-
ţiona deseori un alt mare regretat, profe-
sorul M.C. Demetrescu, un practician al
aplicaţiilor statisticii informaţionale Oni-
cescu, informaţia este mesajul ce poartă cu-
noaştere, noutăţi, idei, ştiri. Epistemologic,
View publication stats
cuvântul latin informare înseamnă a forma, a
pune în formă, a învăţa, a reprezenta, a
pune în ordine. Informaţia înseamnă dispu-
nerea elementelor ori părţilor într-un sis-
tem, clasificarea lor.
Dar, poate lucrul esenţial este acela că,
alături de punerea în valoare a robusteţii
statisticii informaţionale Onicescu, impor-
tantă e filosofia, fără de care nu se poate
ajunge la identificarea acelei metode, sau
combinaţie de metode, care să conducă la
modelarea corectă a fenomenelor culturale
ori social-economice.
Şi, cu siguranţă, surprizele pe care ni le
va rezerva autorul, prof.univ.dr. Niculae V.
Mihăiţă vor fi pe măsură. Ceea ce surprinde
la noua metodologie de abordare este faptul
că rezolvarea problemelor complexe ce re-
zultă din tumultul lumii de azi este deopo-
trivă holistică şi interdisciplinară. Dl Nicu-
lae Mihăiţă este conştient că rezultatele nu
se lasă nici uşor, nici măcar mereu relevate.
Răzbate însă, către cei ce citesc cu atenţie
cartea Relaţiile statistice puternice, ascunse,
false şi iluzorii, atât bucuria cunoaşterii altor
faţete şi profunzimi ale scriiturii eminescie-
ne, dar şi valenţele noi, profunde, ale şcolii
româneşti de cercetări statistico-matemati-
ce.
49