EDUCAŢIA MORALĂ

Suport curs
 explozia informaţională, societatea zilelor noastre se
caracterizează şi printr-o diversitate extremă din
punctul de vedere al sistemelor axiologice
promovate de membrii săi.

 În acest sens, una dintre caracteristicile definitorii

ale fiinţei umane (care constituie şi un important
element diferenţiator faţă de regnul animal) este
moralitatea.
Morala
 fenomen social ce reflectă relaţiile (raporturile) ce se stabilesc
între oameni într-un context delimitat în spaţiu şi timp→ din
această perspectivă ea ne apare ca o formă a conştiinţei
sociale, cu funcţie reglatoare asupra convieţuirii umane,
stimulând şi orientând comportamentul indivizilor în
concordanţă cu cerinţele sociale
 Are un caracter normativ presupunând un sistem de precepte
morale sub forma unor modele ideale de comportare
 Reflectarea în conştiinţa individului a acestor norme şi valori
sociale conturează moralitatea acelei persoane, fapt ce stă la
baza conduitei sale în raport cu ceilalţi.

Morala reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale

relaţiilor concrete dintre oameni, cât şi sensul lor ideal,
respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii.
Educaţia morală
 presupune trecerea de la morala socială la cea
individuală, adică interiorizarea valorilor morale ale
societăţii în structurile de personalitate ale copilului,
formarea profilului său moral, respectiv
transformarea acestor valori în manifestări de
conduită exprimate în diferite situaţii.
Educaţia morală
 se poate realiza prin stimularea şi dezvoltarea
atitudinilor pozitive, respectiv reducerea
comportamentelor indezirabile şi presupune:
 cunoaşterea de către individ a valorilor
 justificarea teoretică a acestora
 cultivarea sentimentului responsabilităţii şi a voinţei de
conformare a conduitei la valorile morale existente
 crearea obişnuinţei de acţiune în conformitate cu valorile
alese etc.
(Legrand, 1994, apud. C. Cucoş, 2002, p. 67).

Formarea profilului moral uman trebuie să

reprezinte principala sarcină a educaţiei, în absenţa
acesteia toate celelalte componente educaţionale
dobândind o valoare nesemnificativă.
 NIVELURI ŞI STRUCTURI ALE EDUCAŢIEI MORALE

 Idealul moral reprezintă instanţa supremă în jurul

căreia se structurează toate celelalte componente
ale sistemului moral.

 Potrivit lui I. Nicola (2000, p. 206), idealul moral

este o prefigurare a sensului general al
comportamentului în funcţie de imperativele sociale
într-un anumit context istoric, economic sau
cultural.
 Valorile morale reflectă anumite cerinţe sau exigenţe
generale care se impun comportamentului uman în
virtutea idealului moral
 Exemple ale unor asemenea valori ar putea fi:
adevărul, binele, dreptatea, patriotismul, eroismul,
altruismul, cooperarea, onestitatea, libertatea etc.
 conţinutul lor nu poate fi acoperit integral niciodată, iar
caracterul istoric vizează faptul că semnificaţia acestor
valori este condiţionată de contextul socio-istoric
parcurs (I. Nicola, 2000, p. 206-207).

 aceste valori nu se referă la o situaţie concretă, ele

având un caracter general-valabil
 putem remarca existenţa caracterului bipolar al acestor
valori, fiecăreia corespunzându-i câte o non-valoare
(necinste, fals, egoism, individualism, etc.).
 Normele, preceptele şi regulile morale
reprezintă modele de conduită morală elaborate
de societate şi aplicate într-o situaţie dată.
 normele reprezintă formulări sintetice care
particularizează conţinutul abstract al unei valori
şi îl concretizează pentru o situaţie bine
determinată, indicând ce îi este permis omului să
facă şi ce nu îi este îngăduit.
 Norma este un model care precede fapta, iar
aprecierea cu privire la gradul său de moralitate
se structurează prin intermediul judecăţilor
morale.
VARIABILE PSIHOSOCIALE ÎN REALIZAREA EDUCAŢIEI
MORALE

 Se consideră că o persoană este autonomă din

punct de vedere moral în momentul în care este
capabilă să treacă de la urmarea de către individ a
regulilor impuse de alţii, la cel al autonomiei morale
(definită prin valorificarea de către persoană a unor
reguli proprii, expresie a interiorizării normelor morale
ale societăţii).

 formarea moralităţii individului este într-o puternică

legătură cu morala societăţii din care el face parte,
precum şi cu relaţiile sociale stabilite în cadrul
acesteia.

 autonomie morală
 influenţele factorilor sociali
 particularităţile psihoindividuale şi de vârstă ale
persoanei
L. Kohlberg identifica trei niveluri importante în devenirea
autonomiei morale:

 Nivelului premoral (cuprins între 4 şi 10 ani)- copiii urmează

regulile morale impuse de adulţi pentru că ştiu că acest lucru
le poate aduce recompense, în caz contrar fiind pasibili de
sancţiune.

 Nivelul moralităţii convenţionale- specific vârstei pubertăţii si

adolescenţei şi se defineşte prin nevoia urmării normelor
morale în vederea integrării în diversele grupuri sociale
(pentru a-şi forma un grup de prieteni, adolescentul va fi
nevoit să urmeze regulile promovate de ceilalţi şi să-şi
însuşească valorile grupului).

 Nivelul autonomiei morale – atins, de regulă, după vârsta de

20-25 de ani – se caracterizează prin faptul că odată
interiorizate, valorile morale acţionează ca o adevărată forţă
motrica, independentă de constrângerile externe.
J. Piaget → stadiul realismului moral cunoaşte
două etape:

 I.- se produce până în jurul vârstei de 7-8 ani –

respectul între copil şi adult este unilateral, în sensul
în care copilul urmează regulile ce-i pot aduce
aprecieri din partea adultului.
 O data cu trecerea anilor, acest respect unilateral
devine reciproc (sau mutual), adolescentul şi adultul
devenind parteneri în realizarea educaţiei morale.

 II. Stadiul cooperării se atinge după vârsta de 12-18

ani şi se caracterizează prin atingerea autonomiei
morale, caracterizată printr-un grad de interiorizare
a valorilor care să-i permită individului să îi trateze
pe alţii cu acelaşi respect cu care i-ar plăcea lui să
fie tratat
 Vom deduce din cele expuse complexitatea şi
durata procesului formării morale a omului,
precum şi ideea că orice pas greşit poate avea
efecte extrem de nocive uneori pe termen
lung.
Obiectivele educaţiei morale:

 Formarea conştiinţei morale

 componenta cognitivă
 componenta afectivă.

 Formarea conduitei morale

I. Formarea conştiinţei morale

 1. Dobândirea de cunoştinţe morale

(instruirea morală) - însuşirea conţinutului
moralei: concepte(valori), principii, reguli morale.
 Instruirea morală urmăreşte să-l iniţieze şi să-l
informeze pe elev asupra conţinutului şi cerinţelor
valorilor, principiilor, normelor, preceptelor,
regulilor morale, a modului în care el va trebui să se
comporte într-o situaţie dată.
 2. Formarea de convingeri şi sentimente
morale, a trăsăturilor de voinţă.
 Cunoştinţele morale trebuie să se transforme în
trăiri afective, care, în cele din urmă, se transformă
în convingeri şi sentimente morale, acestea fiind o
îmbinare între trăirea afectivă şi raţiune(cunoaştere
şi înţelegere).
II. Formarea conduitei morale

 dobândirea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare

morală
 Deprinderile morale- componente automatizate ale acţiunilor morale
ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe permanente şi la
repetarea lor în condiţii relativ identice
 Obişnuinţele morale implică în plus faptul că acţiunea automatizată a
devenit o trebuinţă internă; executarea acelei acţiuni se face automat,
datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condiţiile externe
care o presupun şi o solicită.

 dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter

 componente psihomorale ale persoanei ce rezultă din asimilarea
normelor morale şi integrarea lor în structura personalităţii umane
 Metode şi procedee de educaţie
morală

 Explicaţia morală
 Dialogul(dezbaterile) pe teme morale
 Povestirea morală
 Exemplul
 Exerciţiul moral
 Aprobarea (acord, laudă, recompensă)
 Dezaprobarea (somaţie, admonestare,
observaţie, mustrare, pedeapsă)
Pedeapsa – strategie de intervenţie în plan atitudinal

 Măiestria cu care un cadru didactic face apel la o

astfel de strategie de intervenţie este legată de
experienţa sa la clasă, de stilul său educaţional şi
managerial
 Pedeapsa aplicată de un cadru didactic care, în
mod obişnuit, cultivă o distanţă socio-afectivă
semnificativă între el şi elevi, va avea efecte
minore, posibil negative; aceeaşi pedeapsă
utilizată de un profesor care se impune în faţa
elevilor prin respect, pregătire profesională şi
ataşament pentru clasa respectivă are şanse de
se solda cu efecte pozitive mai mari şi va fi
benefică pe o perioadă mare de timp
 Puţini sunt educatorii care se gândesc la starea
psihologică a tânărului în momentul greşelii
 Reacţia automată, aproape reflexă a adultului la
greşeală este sancţiunea, conferind, în această
manieră, valenţe educaţionale unei tehnici
represive
 Stăpânindu-ne însă în acel moment şi zăbovind o
clipă cu gândul la situaţie, e bine să ne punem
întrebarea dacă sancţiunea poate fi atât de
educativă, de formativă încât să conducă la
diminuarea ori chiar la eradicarea greşelii
 Să nu ne grăbim deci în a apela automat la
mijloace punitive, coercitive, în a sancţiona o
stare de fapt – greşeala – pe care nici nu o
cunoaştem îndeajuns
 Apelul la pedeapsă poate fi făcut numai în măsura
în care subiectul are o maturitate psiho-
comportamentală, atunci când a dobândit
conştiinţa de sine şi de ceilalţi
 Aplicată în condiţiile imaturităţii psihice, pedeapsa
nu provoacă decât teamă, intimidare, anxietate,
suferinţă – sentimente care vor genera efecte
opuse celor aşteptate, soldate uneori cu reacţii
adverse, agresive
 Pedeapsa educativă are drept scop transformarea
în sens pozitiv a voinţei celui pedepsit; copilul să
aibă întotdeauna responsabilitatea faptelor sale.
 Efectele sale sunt vizibile atât în plan cognitiv, cât
şi în plan afectiv, dar valenţele pozitive sunt
dependente de maturizarea morală a
copilului
CONCLUZIE:

Cele doua componente ale educatiei morale –

constiinta si conduita – interactioneaza si se
completeaza reciproc, formarea uneia neputându-
se realiza independent de cealalta.