Horvath Tamara Valentina

E-R anul 1
Decembre
George Bacovia

Te uită cum ninge decembre...

Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,

La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,

Şi vino şi tu mai aproape, --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,

Şi toate din casă mi-s sfinte, --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...

Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

Alcatuită din șase strofe de câte patru versuri, poezia "Decembre" este structurată pe două planuri:
   Planul exterior reprezentat prin ninsoarea uriașă care acoperă totul, întorcând omenirea în era glaciară.
De acest plan ține versul-refren " Te uită cum ninge decembre" și care conține sugestia unei primejdii;
reluat cu forma schimbată, ("Te uită, zăpada-i cât gardul"), versul in discuție îî izolează pe cei doi
îndragostiți intr-un spațiu echivalent cu acela al locuinței lacustre.
 O menționare aparte merită versul "Și ningă... zăpada ne-ngroape", în care verbul la modul conjunctiv
(cu nuanță de imperativ) exprimă tentația extincției sub povara albului zăpezii.
Înspăimântat de peisajul exterior ("Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi și-nainte"), poetul rămâne în spațiul protector al casei iubitei.

  Planul interior este cald și ocrotitor, reperele acestuia fiind fotoliul, focul și lampa obiecte ale
destinderii calme și ale lecturii ("Citește-mi ceva de la poluri", "Nu râde... citește-nainte")

soba cu “hornul”, ca și “geamul”, sunt singurele mijloace de comunicare vizuală sau auditivă cu mediul
extern, căruia i se specifică “vijelia”, comparabilă cu trecerea tumultoasă a individului prin propria-i
viață; conditional-optativ prezent din versul “Aș vrea sa le-nvaț simfonia” exprimă dorința eului liric de a
resemna trecerii de a-și accepta propriul destin sfărșit prin moarte.

Din atmosfera cunoscuta bacoviană, rămâne doar vijelia ascultată prin horn, metaforă a existenței
eului liric:
"Și mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - tot una –Aș vrea sa le-nvăț
simfonia "
Sacralizat prin iubire (" Ce cald e aicea la tine, și toate din casă mi-s sfinte")

Prezența iubitei în acest spațiu se ghicește din cuvintele poetului, prin cel de al doilea vers-refren: "Mai
spune s-aducă jăratec", "Mai spune s-aducă și ceaiul", "Mai spune s-aducă și lampa".

Paralelismul intre cele doua versuri-refren caracterizeaza cele doua planuri.

Poezia este alcatuită din șase catrene, cu rimă încrucișată (imperfectă) și măsura versului de nouă silabe.

În conluzie, poezia Decembre de George Bacovia prezintă un peisaj de iarnă privit prin ochii poetului din
confortul oferit de casa iubitei sale.