Formele educaţiei: formală,

nonformală, informală

Suport curs
Educaţia formală

 Formalis =„oficial, organizat, legal”

 Reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate

instituţional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri
şi trepte de studii (grădiniţe, şcoli, universităţi, centre de
perfecţionare) în cadrul unui proces de instruire şi
educare realizat cu rigurozitate în timp şi spaţiu, pe bază
de planuri, programe, manuale, cursuri, diverse mijloace
de instruire
 Educaţia formală are cea mai mare pondere şi eficienţă
în formarea personalităţii, fiind concepută şi realizată în
lumina teoriilor, legităţilor educaţiei, pe baza unei strategii
pedagogice adecvate.
 Este o educaţie complexă, programată, organizată,
intenţionată, conştientă, care asigură comunicarea şi
asimilarea cunoştinţelor într-un cadru interactiv ce se
stabileşte între subiectul şi obiectul educaţiei, în scopul
dezvoltării personalităţii în vederea integrării socio-
profesionale.
 Are în vedere toate conţinuturile activităţii de formare,
dezvoltarea personalităţii în plan intelectual, moral,
profesional, estetic, fizic.

 Vizează deopotrivă dobândirea cunoştinţelor

fundamentale în interdependenţa lor sistemică,
exersarea aptitudinilor şi atitudinilor general-umane într-
un cadru metodologic deschis autoperfecţionării.

 Răspunde unei comenzi sociale şi este totdeauna

evaluată social (Oprea, 2006).
Cu toate că educaţia formală este generalizată şi
indispensabilă, ea înregistrează câteva critici şi limite (Văideanu,
1998, Cucoş, 1998, Cristea, 2002, Oprea, 2006):

 centrarea pe performanţe înscrise în anumite programe nu lasă loc

imprevizibilului, ceea ce poate predispune către rutină şi monotonie

 există tendinţa de transmitere-asimilare a cunoştinţelor, în

defavoarea dezvoltării-exersării capacităţilor intelectuale şi a
abilităţilor practice

 lipsa iniţiativei elevilor şi slaba participare a părinţilor în activităţile

şcolare fapt ce conduce şi la o comunicare defectuoasă între agenţii
pedagogici importanţi

 dotarea materială şi tehnică insuficientă a sălilor de clasă şi a

laboratoarelor din şcoală
Educaţia nonformală

 nonformalis preluat cu sensul „în afara formelor

organizate în mod oficial pentru un anumit gen de
activitate”
 reuneşte ansamblul acţiunilor educative ce se desfăşoară
într-un cadru instituţionalizat, dar situat de regulă în afara
sistemului de învăţământ.
 cuprinde totalitatea acţiunilor educative desfăşurate în
instituţii special organizate: case de cultură, biblioteci,
palatele copiilor, teatre, cinematografe, muzee etc.
Principalele caracteristici ale educaţiei non-formale sunt
următoarele (C. Stan, 2001, C. Cucoş, 2002, Florica Orţan,
2003):

– educaţia non-formală are un caracter facultativ sau opţional;

– acţiunile incluse în acest areal se caracterizează printr-o mare flexibilitate, oferind
o mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi abilităţile elevilor;
– principalele activităţi ce pot fi incluse în educaţia non-formală sunt cele
paraşcolare (de perfecţionare, reciclare etc.), respectiv perişcolare (vizite la
muzee, excursii, tabere şcolare, participări la cluburi sau cercuri ştiinţifice,
vizionări de spectacole etc.);
– elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi realizarea acestor activităţi;
– evaluarea rezultatelor obţinute în urma acestor activităţi nu este riguroasă şi nu se
realizează prin note;
– educaţia non-formală permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea
cunoştinţelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale;
– activităţile cuprinse în educaţia non-formală pot fi finanţate prin diverse surse şi
modalităţi;
– educaţia non-formală se poate constitui într-un ajutor pentru cei cu nevoi speciale
de a accede la o şcolarizare normală;
– activităţile sunt organizate de specialişti / animator care beneficiază de o instruire
adecvată acestui scop.
 Menirea sa este de a completa şi întregi educaţia
formală prin activităţi de perfecţionare şi reciclare
profesională, de formare civică, activităţi culturale,
de petrecere a timpului liber şi recreere.
 Reprezintă şi o componentă a etapei şcolare a
educaţiei, activităţi de această natură desfăşurându-
se în cadrul cercurilor, sub formă de competiţii
culturale, sportive, sau sub formă de vizite, excursii.
Educaţia non-formală (sau extraşcolară) completează
activitatea şcolară sau educaţia realizată în familie

.
– permite adâncirea cunoştinţelor
– dezvoltarea competenţelor în zonele de interes ale elevilor
– respectiv cultivarea intereselor, înclinaţiilor şi a talentelor
acestora pentru anumite domenii
– permite folosirea eficientă şi plăcută a timpului liber al copiilor
– dezvoltarea vieţii asociative şi a capacităţilor de cooperare în
rezolvarea unor sarcini complexe
– formarea trăsăturilor pozitive de personalitate etc.
– implicarea elevilor în activităţi opţionale într-o mai mare măsură
decât ar permite activităţile curriculare
Educaţia informală

 informalis =„neaştepat spontan, involuntar”

 Cuprinde influenţele educative ce se exercită spontan şi

continuu, neintenţionat, care nu îşi propun în mod
deliberat atingerea unor ţeluri pedagogice, dar au efecte
educative, ocupând cea mai mare pondere de timp din
viaţa individului.