Genul dramatic cuprinde opere in care autorul se exprima in
mod indirect, prin intermediul personajelor, care sunt antrenate
in derularea unor evenimente, intr-un anumit timp si spatiu. Modul principal de expunere este dialogul, alaturi de care apare si monologul, iar operele sunt destinate reprezentarii scenice. Dintre speciile genului dramatic, cele mai importante sunt co- media, drama si tragedia.
Opera „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale apartine genu- lui dramatic, deoarece intruneste toate trasaturile acestuia. Este o comedie care a fost reprezentata pe scena in 1884. Piesa este o comedic de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale socie- tatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883. Tema comediei o reprezinta viata social-politica dintr-un oras de provincie in circumstantele tensionate ale alegerii unui deputat. Piesa este impartita in patru acte, iar Lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile sunt singurele interventii directe ale autorului.
Piesa incepe dupa consumarea momentului intrigii: pierde- rea scrisorii devine, asadar, principalul eveniment, deoarece nu avem de-a face cu o actiune in sensul propriu-zis al cuvantului. Titlul piesei pune in evidenta contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ce sunt personajele si ce vor sa para. Actiunea este plasata „in capitala unui judet de munte in zilele noastre”, adica la sfarsitul secolului al XIX lea, intr-un interval de trei zile, intrucat o piesa de teatru trebuie sa respecte anumite constran- geri de spatiu, timp si actiune, datorita caracterului scenic.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru putere politica a doua forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere: prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia si Zoe Tra- hanache si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, avocat si propietar al ziarului „Racnetul Carpatilor”. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Bran- zovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
Asadar, pe baza tuturor acestor trasaturi, putem afirma ca opera „O scrisoare pierduta” de LL. Caragiale apartine genului dramatic.
Apartenenta la genul dramatic a unui text la prima vedere
Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte in care sa demonstrezi ca textul citat apartine genului dramatic.
In compunerea ta trebuie:
- sa formulezi doua argumente pentru incadrarea textului in
genul dramatic;
- sa ilustrezi argumentele cu exemple potrivite, pe baza tex-
tului ales;
- sa ai un continut adecvat cerintei;
- sa respecti precizarea referitoare la numarul de cuvinte.
„ACTUL I, SCENA II
JUPAN DUMITRACHE, in haine de capitan de garda fara sabie, NAE IPINGESCU, CHIRIAC
CHIRIAC (intrand prin fund): Jupane, trebuie sa facem man- dat de arestare pentru Tache pantofarul de la Sf. Lefteri; nu vrea sa iasa maine la izircit cu nici un pret.
JUPAN DUMITRACHE: Dar pentru ce nu vrea?
CHIRIAC: Zice ca-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, si l-a primit cu refuz. Zice ma-sa ca nu poate umbla, ca de-abia s-a sculat dupa lingoare.
IPINGESCU: Sa dea certificat medical.
CHIRIAC: M-am dus cu la el chiar in persoana; zic: pe ce baza nu vrei sa vii maine la ezircit, domnule? zice: sunt bolnav, dom- nule sergent, zice, de-abia ma tiu pe picioare, nu pot sa merg nici pan' la pravalie, zice; zic: nu cunosc la un asa rezon fara motiv;
zice: aduc martori, domnule sergent, ca am zacut o luna de zile, zice, intreaba si pe popa Zabava de la Sfantul Lefterie, zice, alaltaieri m-a grijit, m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zabava, nu-l am pe lista, zic, eu pe dumneata te am pe lista; sa te prezanti maini la companie. - Acu, trebuie sa-i dam mandat, pentru ca sa-l iau maine dimineata.
JUPAN DUMITRACHE: Sa-i dam, sa-l iei! ala-i de-al ciocoilor, il stiu eu; cat a umblat dansul fel si chip sa scape de garda...
IPINGESCU: si eu il am insemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui Popa Tache.
JUPAN DUMITRACHE: Ei! vezi!
CHIRIAC: Lasa-l ca nu se sfinteste el cu mine, jupane, il poca- iesc cu... Ei! dupa aia pe nea Ghita tircadau nu l-a putut gasi gor- nistul deloc. A fost la el si ieri si astazi cu biletul; cica n-a dat pe-acasa de trei zile!
JUPAN DUMITRACHE: Pricopsitul de cumnatu-meu, n-as fi mai avut parte de cl! Cine stie in ce carciuma s-a-nfundat!...
IPINGESCU: L-am vazut cu azi dimineata, trece pe la des- partire.
CHIRIAC: Ma duc sa-i trimet gornistul cu biletul pentru maine. (iese repede)
IPINGESCU: Era afumat rau nenca Ghita.
JUPAN DUMITRACHE: Ei! bravos! asta e una la mana. Om stricat, domnule! Pai de ce am dezvortat-o pe Zita de el, gan- desti? Nu mai putea trai cu mitocanul, domnule...
IPINGESCU: Rezon!
JUPAN DUMITRACHE: Fata frumoasa, modista si invatata si trei ani la pansion, sa-si manance ea tineretele cu un ala.. Tot gandeam la inceput, ca de! e tanar, o sa-i treaca mai incolo, o sa-si vie la pocainta. As, ti-ai gasit! tircadau si om de treaba! Eu, ca ala, cumnat mai mare, cum am zice ca si un frate, tot i dam povete fetii sa mai rabde, sa nu strice casa. Cu azi, cu maine, a rabdat biata fata - biata sa nu fie! - a rabdat cat a rabdat, pana m-am pomenit intr-o zi ca vine tipand la mine, pe cum ca: „Nene, moarta, taiata, nu mai stau cu mitocanul, scapa-ma de pastra- magiul! sa stiu de bine ca ma duc la manastire, paine si sare nu mai mananc cu el!" Ei! daca am vazut s-am vazut, zic: „Lasa, Zito, zic, iti gasesti tu norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac sa fie, ca broaste destule!” — s-am si dezvortat-o. Apoi nu mai era de suferit asa trai. N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna. Ma rog, o data ce nu e barbatul levent, ce fel de casa sa mai fie s-aia?
IPINGESCU: Mie-mi spui? Nu i-am incheiat eu procestul-ver- bal atuncea noaptea, cand a tratat-o cu insulte si cu bataie?
(Chiriac reintra)
JUPAN DUMITRACHE: Apoi de! n-a avut dreptul muierea sa-l lase? Om fara ambit, domnule, nu tinea la onoarea lui de fa- milist! Un mitocan, ma rog; zice ca-i negustor, alege-s-ar praful!
CHIRIAC: Jupane, da' deseara stii ca esti de rond... mergi?
JUPAN DUMITRACHE: Mai e vorba? cum sa nu merg? De ce m-am imbracat? nu vezi?
CHIRIAC: Jupane, da' faci toate posturile? nu-i asa? Nu sunt multe... pana pe doua dupa douaspce le ispravesti.
JUPAN DUMITRACHE: Asa, cam pe la doua dupa douaspce, ca totdeauna... Chiriac baiete (il trage la o parte) ia vezi tu... ma stii ca am ambit, cand e vorba la o adica, tiu la...
CHIRIAC: Lasa, jupane, ca doar nu ma cunosti de ieri de-alaltaieri.”
(I.L. Caragiale, „O noapte furtunoasa”, Actul I, Scena II)
Genul dramatic cuprinde opere in care autorul se exprima in mod indirect, prin intermediul personajelor, care sunt antrenate in derularea unor evenimente, intr-un anumit timp si spatiu. Modul principal de expunere este dialogul, alaturi de care apare si monolgul, iar operele sunt destinate reprezentarii scenice. Dintre speciile genului dramatic, cele mai importante sunt co- media, drama si tragedia.
Opera „O noapte furtunoasa"de I.L. Caragiale apartine genu- lui dramatic deoarece intruneste toate trasaturile acestuia. Ast- fel, fragmentul citat face parte din „Actul I, Scena II”, ceea ce ev- identiaza structura specifica a acestui tip de text. De asemenea, dialogul care se desfasoara intre cele trei personaje: Ipingescu, jupan Dumitrache si Chiriac este modul principal de expunere in text. Numele personajelor sunt scrise inaintea fiecarei replici: „IPINGESCU: Era afumat rau nenea Ghita. JUPAN DUMITRACHE: Ei! bravos! asta e una la mana”,
Tema textului este definita de indeplinirea datoriei civice si, rand pe rand, personajele isi expun opiniile in aceasta privinta. Dialogul dintre cei trei reliefeaza, totodata, trasaturile fiecaruia: Jupan Dumitrache este incult si orgolios, face multe greseli de exprimare, Ipingescu aproba tot ce i se spune si are ticuri ver- bale, iar Chiriac este constiincios si grijuliu cu cei din jur: „Jupane, da' faci toate posturile? nu-i asa?” Ironia scriitorului este vizibila in conturarea conflictului tipic dramatic, intre aparenta si esenta, ce sunt personajele in realitate si ce vor sa para. in plus, prezenta indicatiilor scenice reprezinta un alt ar- gumoent care sustine caracterul dramatic al textului. Ele contin precizari despre decor, relatiile dintre personaje, starile lor su- fletesti, emotii, gesturi, miscare scenica etc. Indicatiile scenice ajuta cititorii sa inteleaga piesa si faciliteaza jocul actorilor.
Modul de expunere care domina fragmentul este dialogul, care indeplineste functii complexe: exprima trasaturi ale per- sonajelor, contureaza actiunea care evolueaza gradat si fa- vorizeaza transmiterea indirecta a sentimentelor autorului.
Asadar, avand in vedere argumentele prezentate, putem afirma ca textul „O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale apartine genului dramatic.
Caracterizarea unui personaj dintr-un text dramatic studiat
„O scrisoare pierduta” - Stefan Tipatescu
Stefan Tipatescu este unul din personajele principale ale comediei „O scrisoare pierduta”, de I.L.Caragiale. Actiunea piesei se desfasoara in capitala unui judet de munte, iar conflictul dra- matic se naste intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de intelectuali independenti — si membrii partidului de guvernamant - Tipatescu, Trahanache, Zoe, Farfuridi si Bran- zovenescu.
Personajul este caracterizat atat direct, cat si indirect. Este unul dintre „stalpii puterii” din judet, invidiat si criticat de ad- versarii politici. Tipatescu este un barbat tanar si prezentabil, inteligent, dar imoral. Orgolios, nu accepta sa fie santajat si ameninta cu bastonul pe Catavencu, poruncind politaiului sa-l aresteze si sa-i scotoceasca toata casa. Devine impulsiv cand Nae Catavencu refuza sa-i dea scrisoarea. Aceasta trasatura este evidentiata de Trahanche „bun baiat, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect”. Are tot timpul un aer de superioritate, con- siderand ca totul ii apartine. Administreaza judetul ca pe propria mosie, propunand lui Catavencu, in schimbul scrisorii, alte functii. stie sa-l faca servil pe Pristanda, acceptandu-i micile gainarii, precum cea cu steagurile, ca sa fie sigur de devotamen- tul politaiului.
Tipatescu oscileaza intre dorinta de ascensiune politica si sentimentele fata de Zoc, dovedind luciditate cand aceasta in- sista sa fie ales Catavencu si va ceda doar cand Trahanache des- copera falsul in actele lui Catavencu. Pe Zoe o iubeste sincer si ii propune sa-l paraseasca pe Trahanache si sa fuga in lume.
Personajul e caracterizat indirect prin felul de a vorbi si de a se comporta si din relatia cu celelalte personaje. El stapaneste perfect arta disimularii: fata de Trahanache sc preface ca nu stie nimic despre scrisoare, fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima, iar in fata lui Catavencu devine violent sau ii ofera diverse avantaje in schimbul scrisorii. Cand primeste de la Centru numele deputatului pe care „cu orice pret” trebuie sa-l aleaga, accepta compromisul.
In opinia mea, autorul scoate in evidenta defectele si viciile personajului, care sunt sunt gencral-umane, iar personajul este privit cu o oarecare ingaduinta neincadrandu-se in tagma politi- cienilor demagogi si inculti.