Motivare

Poezia ‘Lacul’ de Mihai Eminescu aparține genului liric

deoarece prezintă trăsăturile acestui gen literar.

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul

își exprimă sentimentele, ideile, gândurile în mod direct.
Semnelele subiectivității sunt  prezența eului liric și o mare
varietate de figuri de stil si imagini artistice . Modurile de
expunere prezente sunt monologul liric (adresat sau confesiv) 
și  descrierea.

O primă trăsătură care demonstreaza apartenenta poeziei

”Lacul” la genul liric este transmiterea
directă a sentimentelor de dorință, așteptare si iubire ale
poetului în cadrul celor cinci catrene. Prin excelenţă o operă ce
se adresează sensibilităţii, textul creează un tablou al naturii
transfigurat de iubirea şi de viziunea romantică a eului liric. Un
exemplu în acest sens este este strofa a patra: ”Si au trec de-a
lung de maluri,/Parc-ascult si parc-astept/Ea din trestii sa
rasara/Si sa-mi cada lin pe piept” . Se observă o trecere
progresivă de la sentimentul de așteptare, la trăirea intensă,
pasională a scenariului de iubire, pentru ca în final să
predomine dezamăgirea și de resemnarea. Descrierea  lacului
este încărcată de emoție, peisajul întreg devine état d’âme
( stare de spirit). Transmiterea directă a acestor
sentimente este dată de prezența eului liric în ipostaza de
îndrăgostit. Eul liric apare în mod explicit, prin marci  lexico-
gramaticale precum ‘eu’, ‘-mi’, ‘să scap’ și în mod implicit prin
emoția generală pe care o degajă textul.

De asemenea, putem menționa ca a doua

trăsătură plasticitatea limbajului, specifică genului liric, dată
de frecvența, bogăția  și varietatea  figurilor de stil folosite.
În acest sens este ilustrativă secvența: ”Sa plutim cuprinsi de
farmec/Sub lumina blândei lune/Vântu-n trestii lin
fosneasca,/Unduioasa apa sune!” Imaginea cadrului feeric al
visului  se creeaza cu ajutorul  imaginilor vizuale  si auditive ce
fac din natura un spatiu ocrotitor al întâlnirii:  ‘Sub lumina
blandei lune’, ‘Unduioasa apa sune’. Epitetele ”lin”,
”unduios” sugerează deplina armonie a elementelor naturii, care
participă alături de poet la fericirea faptului de a fi
îndrăgostit.  Starea de tensiune, de aspirație a împlinirii prin
iubire este subliniată de folosirea modului conjunctiv (‘sa
scap’, ‘sa plutim’), precum si de repetitia ‘parca ascult si parca
astept’, iar tristețea finală ce copleșește sufletul poetului se
concretizează în folosirea  epitetului ” singuratic”.

Având în vedere transmiterea directă a sentimentelor de dor

și așteptare cu ajutorul unui limbaj deosebit de plastic și
expresiv, putem afirma că poezia ”Lacul” de Mihai
Eminescu apartine genului liric, prezentând cu emoție și
sensibilitate trăirile unui îndrăgostit.