Comentariu literar al poeziei ,,Lacul” de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu supra-numit Luceafărul limbi române a fost un poet, prozator și

jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literatura română,făcând parte din generația marilor
clasici.
Poezia ,,Lacul” este una din frumoasele poezii ale lui Eminescu,având o rimă
încrucișată neuniformă,piciorul metric fiind Troheu.Observăm o armonie deosebită
a poeziei, care este redată de muzicalitatea versurilor. Aceasta este realizată prin
repetițiile fonetice, aliteraţie şi asonanţă.Aliteraţiile fiind ,,l” și ,,r”.Asonanţele sunt
realizate prin accentuarea vocalei „a”, iar tema operei natura și iubirea.În opera dată
eul liric își imaginează aleasa sa,care este pentru el o ființă unică și ideală.Lait-
motivul principal al operei fiind lacul,ce predomină în prima și ultima strofă,însă
este subînțeles în tot conținutul operei.Imaginea vizuală întâlnită în prima strofă a
lacului albastru cu nuferi galbeni fiind înconjurat de codrii redă o atmosferă
liniștită,unde eul liric,își imaginează o întâlnire cu ea.De aici deducem idea că
autorul este o fire visătoare,tinzând spre o iubire adevărată și pură.Repetiția din a
doua strofă ,,parc-ascult și parc-aștept” formează motivul așteptării care corelează cu
metafora ,,Ea din trestii să răsară și să îmi cadă lin pe piept” unde eul liric își
așteaptă iubita nerăbdător.În cea de a treia strofă,eul liric își imaginează cum sar în
barcă ,,Îngânați de glas de ape” lăsându-se în voia apei ,,Și să scap din mână
cârma,/și lopețile să-mi scape”,corelând cu imaginea vizuală ,,Să plutim cuprinși de
farmec”accentuând libertatea și liniștea eului liric în prezența ființei
imaginare.Personificarea metaforică întâlnită în strofa a patra,,Sub lumina blândei
lune” redă o atmosferă romantică și sentimentală evidiențiându-se astfel motivul
luni,și corelând cu imaginea auditivă ,,Vântu-n trestii lin foșnească,/unduioasa apă
sune” unde sunetul vântului provoacă o stare de meditație și liniște sufletească.În
ultima strofă a poeziei,eul liric realizează că a fost doar imaginația sa și că este
singur,starea lui sufletească fiind dezvăluită în versurile ,,Dar nu vine,singuratic/în
zadar suspin și sufăr” eul liric rămas singur ,,Lângă lacul cel albastru/încărcat cu
florii de nufăr”.Putem asimila opera cu poezia lui Tudor Arghezi ,,Melancolie” unde
eul liric tot este un îndrăgostit care își așteaptă aleasa sa,predominând motivul
Lacului și tema iubiri și a naturii.