Sunteți pe pagina 1din 2

Elev: IBRIS NICOLAE ANDREI

Clasa: a IX-a FR

COMENTARIU LITERAR - POEZIA “LACUL”


DE MIHAI EMINESCU

Poetul Mihai Eminescu, Luceafarul poeziei romanesti, face parte din generatia marilor
clasici ai literaturii romane.
Poezia “Lacul” apartine genului liric, in care poetul isi exprima in mod direct ideile,
sentimentele sau trairile sufletesti. Ca specie a acestui gen literar, ea este o idila-pastel, in care se
imbina sentimentul iubirii cu admiratia fata de natura.
Poezia apartine curentului literar numit romantism. Tema sa este una romantica, reliefand
aspiratia eului liric catre o iubire ideala. Insa dorinta arzatoare a acestuia de implinire a iubirii
ramane doar un vis neimplinit.
Creatia lirica este structurata in doua tablouri - primul prezinta cadrul natural in care are
loc idila, iar al doilea prezinta starile sufletesti ale eului liric (natura este personificata,
impartasind astfel trairile interioare ale acestuia).
Textul liric este alcatuit din cinci catrene (strofe de cate patru versuri) ce corespund starilor
sufletesti, pornind de la dorinta de a intalni fiinta iubita si speranta implinirii iubirii pana la
regretul si sentimentul zadarniciei exprimat in ultima strofa.
Rima este de tip incrucisat la versurile al doilea si al patrulea - care rimeaza, in timp ce la
primul si la al treilea vers rima este imperfecta. Ritmul este trohaic iar masura este de opt silabe.
Modul de expunere dominant este descrierea, care alterneaza cu monologul liric.
Prima strofa prezinta o imagine feerica a lacului incarcat cu flori de nufar. Acesta este
personificat si vibreaza impreuna cu poetul.
A doua strofa prezinta motivul asteptarii, apoi imaginea prezentei fiintei iubite.
A treia si a patra strofa prezinta visul de iubire al poetului, generat de dorul dupa persoana
iubita si de starea de asteptare si de singuratate.
In strofa a cincea visul se sfarseste iar indragostitul se trezeste la realitate. El ramane
singur, dezamagit si trist, in acelasi decor al lacului cu nuferi.

1
Cadrul natural in care are loc intalnirea dintre cei doi indragostiti este descris prin epitete
cromatice - “lacul albastru”, “nuferi galbeni”, care realizeaza imagini vizuale ce sugereaza
armonie, limpezime si seninatate. Lacul este asemenea unei oglinzi care reflecta atat lumea
exterioara cat si lumea interioara a eului liric, Personificarea lacului (“tresarind in cercuri albe”)
face ca acesta sa devina martor si partas al tumultului sufletesc al indragostitului, surprins in
diferite momente - de la cel al asteptarii la cel al visului si, in final, la cel al trezirii la realitate.
Repetitiile (“par-astept” si “par-ascult”) si verbele la modul conjunctiv (“ea din trestii sa
apara si sa-mi cada lin pe piept”, “sa plutim” etc.) sugereaza motivul asteptarii, dar si senzatia de
ireal, de vis.
Imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive si sunt realizate cu ajutorul figurilor de stil:
epitete, metafore personificatoare (“inganati in glas de ape”), personificari (“blandei lune”) etc.
Ele sugereaza armonia intregii naturi.
Epitetul “singuratic” si verbele “suspin” si “sufar”, precum si punctele de suspensie indica
sfarsitul visului si trezirea la realitate.
Imaginea vizuala din final - “lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar” reia, simetric,
imaginea de la inceputul poeziei, dar nu mai are stralucirea celei dintai, sugerand tristetea
apasatoare din sufletul indragostitului.
Poezia “Lacul” este definitorie pentru viziunea poetului asupra iubirii si a naturii.

S-ar putea să vă placă și