Sunteți pe pagina 1din 22

Discursul liric și semnificațiile acestuia

Să descoperim:

 Cum citim un text liric, pentru a-i descoperi semnificația, mesajul?


 Cum identificăm tema unui text liric/sentimentul dominant?
 Cum explicăm semnificația unor figuri de stil?
 Cum comentăm semnificația unor secvențe ale textului?
 Cum formulăm mesajul operei lirice/ ideea poetică centrală?
 Cum corelăm anumite idei/ semnificații transmise prin operă cu propriile idei,
sentimente sau cu idei/sentimente din alte culturi ?
Valorificarea temei
Dragii mei, aceasta a fost tema dată la lecția anterioară, la care trebuia să reflectați.

1) Realizați un desen/un colaj care să ilustreze conceptul de poezie, în viziunea voastră!

2) Formulați o definiție personală a copilăriei!

2) Căutați alte texte literare lirice care dezvoltă tema copilăriei, din literatura română.

Sunt sigură că ați dat răspunsuri foarte interesante, pe care mi-ar plăcea să le pot vedea sau
auzi.
Poate v-ați gândit la.....:

1) Probabil ați realizat desene/colaje foarte interesante, pe care mi-ar plăcea să le primesc
pe adresa emisiunii.

2) Copilăria este vârsta jocului, a imaginației/ reprezintă o lume de poveste/ este cea mai
frumoasă vârstă/ este vârsta curiozității, a descoperirii de sine și a lumii etc.

2) Alte texte literare lirice care dezvoltă tema copilăriei, din literatura română și/sau din
literatura maghiară sunt: ,,Fiind băiet păduri cutreieram,’’ de Mihai Eminescu, ,,Dorința,’’
de Ana Blandiana , ,,Cine poate ști,’’ de Ana Blandiana, ,,Murmurul fântânii’’, de Dimitrie
Anghel etc.
Ce înseamnă semnificație?

 Conform definiției din dicționar, cuvântul ,,semnificație’’ poate desemna valoarea


simbolică a unui lucru, înțelesul, sensul , tâlcul acestuia.

 În textul liric, desemnăm prin ,,semnificație’’ ideile poetice transmise, sensurile


ascunse ale lucrurilor, valorile simbolice, sentimentele sugerate, gândurile despre
lume, despre viață, despre iubire, despre timp, despre condiția omului în raport cu
universul etc.
Cum ajungem la semnificațiile textului liric?

Pentru intuirea semnificațiilor unui text liric, este recomandabil să avem în vedere
următoarele aspecte:
 citirea cu atenție a întregului text; recitirea cu atenție, explicarea cuvintelor necunoscute;

 momentul de reflecție/ notarea impresiei create de text;

 sublinierea pe text a tuturor cuvintelor/ secvențelor care conduc spre o idee poetică/ spre
un sentiment transmis;

 identificarea temei textului, prin corelarea cuvintelor-cheie cu câmpurile lexicale din text
și cu secvențe semnificative/ figuri de stil sau imagini artistice cu putere de sugestie;

 formularea în enunț a ideii poetice centrale/ a sentimentelor transmise.


Să pornim în călătorie, așadar!

Ținem minte: ascultăm, vedem, ne emoționăm, trăim, apoi....


ne întrebăm, căutăm, marcăm în text elementele care ne ajută
să răspundem întrebărilor:
 Cine comunică? (vocea din text este ficțională, reprezintă o ipostază umană, a
contemplatorului de natură/ visătorului/ îndrăgostitului/ solitarului/ visătorului/ reflexivului,
meditativului etc)/

 Despre ce comunică (care este tema textului? natura/ timpul/ copilăria/ iubirea/ creația
artistică, prietenia, cunoașterea etc)

 Ce transmite? (idei despre…../ emoții în fața…/ trăiri provocate de.../ sentimente de…../
gânduri în legătură cu....)

 Cum comunică? (prin ce mod de expunere se comunică?/ ce rol au figurile de stil?/ ce


imagini artistice sunt folosite?/ cum se împletesc acestea?/cum se armonizează conținutul
poeziei cu forma, cu elementele de versificație? )
Toate aceste întrebări ne ajută la:

 identificarea ideilor poetice din opera lirică, a sentimentelor, a gândurilor, a emoțiilor


provocate;

 prezentarea semnificației unor secvențe ale textului/ unor figuri de stil sau ale textului în
ansamblu;

 corelarea cu propriile idei/sentimente sau cu valori umane promovate în literatura maternă;

Să urmăm acești pași, pentru a formula semnificațiile poeziei ,,Diligența cu păpuși’’, de


Marin Sorescu.
Înainte de text:

Privește imaginea

(pictură de Pierre

Auguste Renoire) și

amintește-ți un joc

preferat din copilărie!


Invitație la lectură- Să citim cu sufletul!
Vă propunem spre lectură un text de o mare sensibilitate artistică: ,,Diligența cu păpuși’’, de Marin Sorescu.

Diligenţa cu păpuşi Fac poveştilor un nod


Şi le sui cu cricu-n pod
Vine, cu deschise uşi, Mă aşteaptă altă vârstă
Să mă ducă, diligenţa, Îmbrăcată-n altă fustă.
Din Paris până-n Florenţa,
Vom vedea ce va să fie...
Te sărut, copilărie,
Până-n lună, în Antile, Drumul mi-l măsor c-o floare,
C-o biciuşcă de fitile Cu o floare sunt mai mare.
Mânând caii, c-un papuc,
Pe un drum de foi de nuc. diligență – trăsură
biciușcă- bici scurt și subțire, cravașă
fitil- fir de bumbac răsucit, șiret, șnur
cric – instrument care ajută la ridicarea roților de mașină
În lumea poeziei

Moment de reflecție:

Gândește-te la un cuvânt care să concentreze esența întregului text, după ce l-ai citit cu
atenție:

Alege unul dintre următoarele cuvinte, justificându-ți opțiunea:

 Copilărie

 Joc

 Imaginație

 Timp
Poate te-ai gândit la ...

Bucurie
Copilărie
Joc
Imaginație
Timp
Curiozitate
Tristețe
Amintiri

Pentru a ajunge mai ușor la semnificațiile textului citit, am creat un set de cerințe și vă vom oferi sugestii pentru rezolvarea lor.
Acum formulează un enunț în care să îți justifici
răspunsul:

 După părerea mea, un cuvânt care sintetizează impresia creată asupra mea
este.....
 Acum ai parcurs primul pas spre înțelegerea semnificațiilor textului liric!
 Pentru a te conduce mai ușor pe acest drum, am creat un set de cerințe
ajutătoare. Rezolvând sarcinile, vei putea scrie apoi o compunere în care să
prezinți semnificațiile unui text liric.
Prima cerință:
Identifică ipostaza eului liric în text și enumeră mărcile existente

 Pentru rezolvarea cerinței, respectăm pașii:

 recitim textul,

 subliniem mărcile eului liric,

 identificăm cui aparține vocea/ce ipostază umană reprezintă această voce.


Diligența cu păpuși
de Marin Sorescu
Revedem textul, subliniem:

Diligenţa cu păpuşi Fac poveştilor un nod


Vine, cu deschise uşi, Şi le sui cu cricu-n pod,
Să mă ducă, diligenţa, Mă aşteaptă altă vârstă
Din Paris până-n Florenţa, Îmbrăcată-n altă fustă.

Până-n lună, în Antile, Vom vedea ce va să fie...


C-o biciuşcă de fitile Te sărut, copilărie,
Mânând caii, c-un papuc, Drumul mi-l măsor c-o floare
Pe un drum de foi de nuc. Cu o floare sunt mai mare.
Sugestie de răspuns:

Eul liric se regăsește în text în două ipostaze, în primele două strofe în ipostaza copilului,
în celelate două în ipostaza adolescentului care conștientizează trecerea la o altă vârstă.

Mărcile subiectivității în text sunt verbele și pronumele la persoana I și a II-


a: ,,mă, ,,mi, ,,fac’’, ,,sui’’, ,,te’’, ,,sărut’’, ,,vom vedea’’, substantivul în vocativ ,,copilărie’’
și punctele de suspensie.
Precizează tema poeziei; Selectează din text două secvențe semnificative
pentru tema poeziei;
Tema unui text literar este aspectul de viață la care acesta se referă. Temele cel mai des
întâlnite sunt: natura, iubirea, timpul, copilăria, creația, prietenia etc. Pentru a identifica
tema unui text liric, putem să ne sprijinim pe sugestii oferite de:
 Titlul operei, care poate conține un cuvânt sugestiv;
 Cuvinte-cheie;
 Câmpuri lexico-semantice;
 Secvențe sugestive, imagini artistice sau figuri de stil relevante.

În poezia-suport, tema copilăriei este susținută prin:


 titlu, care conține un motiv literar sugestiv: ,,păpuși’’
 cuvinte-cheie din text: ,,copilărie’’, ,,altă vârstă’’
 câmpuri lexico-semantice: al jocului (,,diligența,’’ ,,păpuși,’’ ,,povești ’’, ,,biciușcă ’’ )
al timpului ( ,,vârstă, ’’,,copilărie ’’ )
 secvența sugestivă: ,,Te sărut, copilărie! ’’
Extrage din text versurile care sugerează sentimentele exprimate prin vocea
eului liric; Formulează două enunțuri în care să prezinți sentimentele pe care
le-ai intuit.

 Spre exemplu, noi am selectat următoarele secvențe, pe care le vom


asocia cu sentimentele transmise:
 Secvența: ,,Diligenţa cu păpuşi/ Vine, cu deschise uşi/’’sugerează
bucuria și entuziasmul jocului, inocența copilăriei,
 Secvența: ,,Vom vedea ce va să fie... ’’ sugerează tristețea, îngrijorarea,
dar și curiozitatea trecerii spre o altă vârstă, dorința de cunoaștere.
Extrage din text secvențele relevante pentru ideile poetice transmise; Scrie, în
două enunțuri diferite ideile poetice care se desprind din poezie.

 Secvența ,,Să mă ducă, diligenţa,/Din Paris până-n Florenţa,/ Până-n lună, în Antile,/C-

o biciuşcă de fitile’’ subliniază ideea că prin joc și imaginație orice e posibil.

 Versul ,,Mă aşteaptă altă vârstă ’’ evidențiază conștientizarea trecerii către o altă etapă a

vieții de către adolescentul care privește nostalgic spre vârsta copilăriei.


Identifică, în poezie, două figuri de stil diferite relevante pentru temă sau
pentru sentimentele transmise și explică-le semnificația, în 20-30 de cuvinte,
fiecare.

 Metafora ,,Fac poveştilor un nod/ Şi le sui cu cricu-n pod” sugerează, pe de o parte,


renunțarea adolescentului la lumea poveștilor, asociată copilăriei, iar pe de altă parte,
dorința de a păstra etern sufletul de copil prin sugestia oferită de substantivul ,,pod.”

 Personificarea din secvența ,,altă vârstă/ Îmbrăcată-n altă fustă’’ susține ideea trecerii
dulci a timpului, printr-o îmbinare jucăușă de cuvinte, care atenuează regretul ieșirii din
copilărie.
La ce poezie din literatura maghiară te duce cu gândul acest
text? Motivează-ți alegerea.

Poți răspunde în câteva rânduri!


Apoi, dacă ai rezolvat toate cerințele, ești pregătit chiar să scrii o compunere!
Temă
Prezintă imaginea copilăriei, într-o compunere de minimum 130 de cuvinte, valorificând
poezia următoare și cunoștințele și experiențele tale.

 vei prezenta lumea copilăriei, descrisă în text;


 vei selecta două secvențe din poezie care exprimă frumusețea copilăriei și vei explica
semnificația acestora;
 vei interpreta o figură de stil sugestivă;

 vei corela o idee din textul dat cu o experiența de viață sau cu o idee dintr-o poezie

maghiară;

S-ar putea să vă placă și