Sunteți pe pagina 1din 3

PROF.

ANCA POPA

RECAPITULARE INITIALA – clasa a V-a

SĂ VEDEM CE poate FIECARE ! pornim ÎN AVENTRĂ !


Citeşte cu atenţie următorul text şi răspunde cerinţelor de mai jos :

„ –Nu te mai plânge, Ed, îi spuse Susan.Fac pariu că într-o oră se înseninează .Iar până atunci avem
ce face. Avem un radio şi o mulţime de cărţi.
-Nu, mulţumesc,răspunse Peter.Eu mă duc să explorez casa.
Toţi fură de acord că aşa încep aventurile.Era genul de casă care îţi dă senzaţia că nu se mai
sfârşeşte şi era plină de fel de fel de locuri neaşteptate.Primele uşi pe care le deschiseră dădeau în
nişte dormitoare goale,cum de altfel şi era de aşteptat; dar nu după mult timp găsiră o încăpere
lungă, plină de tablouri şi în care se afla o armură; după aceasta urmă o încăpere verde ,cu o harpă
într-un colţ ; coborâră trei trepte , urcară altele cinci şi ajunseră într-un fel de holişor în care una
dintre uşi dădea într-un balcon , iar celelalte într-o serie de camere care dădeau una într-alta şi erau
pline de cărţi – cele mai multe erau foarte vechi , iar unele păreau mai mari decât Biblia pe care o
văzuseră la ei la biserică. Ajunseră în cele din urmă într-o încăpere în care nu era decât un şifonier
mare ; genul de şifonier cu oglindă pe uşă.Iar pe pervazul ferestrei era o albăstrea ofilită.
-Nimic ! spuse Peter, şi ieşiră toată trupa din cameră. Toţi în afară de Lucy, care mai rămăsese
puţin. Se gândea că n-ar fi rău să încerce să deschidă uşa de la şifonier,deşi era aproape sigură că
era încuiată.Dar, spre marea ei mirare ,uşa se deschise destul de uşor ,lăsând să cadă doi bulgăraşi
de naftalină. ” ( C.S. Lewis, Şifonierul , leul şi vrăjitoarea)

1. Notează cuvintele cu sens opus pentru următorii termeni :

plânge - goale - ieşiră-

toţi, - vechi-

2. Desparte în silabe cuvintele : aventurile - holişor –

serie – camere -

3.Numeşte toate semnele de punctuaţie din prima replică a lui Susan.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4. Extrage din textul dat : un substantiv feminin un substantiv neutru

5. Rescrie din text :

un verb la prezent un verb la trecut


PROF. ANCA POPA

6. Realizează corespondenţa dintre cuvintele din coloana A şi părţile de vorbire numite în


coloana B . A B

plânge substantiv
casă verb
verde pronume
doi adjectiv
numeral
7. Numeşte părţile de propoziţie din secvenţa: Eu mă duc

--- şi transformă propoziţia simplă într-o propoziţie dezvoltată -------------------.............------------


-------------------------------------------------------------------------------------------------------

NE JUCĂM PUŢIN CU TEXTUL ?

8. Formulează o idee principală din textul dat.

9. Completează căsuţele de mai jos cu numele personajelor care apar în textul dat.

10.Imaginează-ţi câte o întrebare potrivită pentru următoarele răspunsuri legate de text:

a) Să exploreze casa --------------------------------------------------------------------------------------?

b) O armură.-------------------------------------------------------------------------------------------------?

c) Lucy.........................................................................................................................................?

d) Şifonier cu oglindă pe uşă........................................................................................................?

E TIMPUL SA NE INTOARCEM PUTIN LA TINE !

11.Numeşte trei locuri diferite în care ţi-ai dori să începi o aventură şi trei lucruri pe care ai
vrea să le iei cu tine.

12. Ţi-ai imagina o aventură într-o bibliotecă ? Motivează-ţi opinia în 30-50 de cuvinte.

…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
PROF. ANCA POPA

…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………..

13. Preia rolul lui Lucy şi descrie ce crezi că ai putea să descoperi în şifonier.

…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..

O PROVOCARE NOUĂ ! Vreau să-ţi aflu părerea !

Ora de azi m-a făcut să mă simt :


- fericit - important - mândru de mine - trist

pentru că............................................................................................................................................

S-ar putea să vă placă și