Sunteți pe pagina 1din 1

NUMERALUL

NUMERALUL CARDINAL PROPRIU-ZIS are forme simple (unu, doi, trei...) sau compuse
(unsprezece; douǎzeci şi unu; douǎ sute...), putând fi cu valoare substantivală (Doi s-au rătăcit.) ori
adjectivală, când determină un substantiv: Doi turişti s- au rătăcit.

NUMERALUL ORDINAL este propriu-zise (întâiul, întâia; primul, prima; al doilea, a doua, al
treilea...) sau adverbial (întâia datǎ, a doua datǎ...; prima oarǎ, a doua oarǎ...), putând avea valoare
substantivală (Pe primul îl văd deja sosind.), adjectivalǎ, dacă determină un substantiv (Pe primul
concurent îl văd sosind.) sau adverbială, când determină un verb (Prima datǎ voi cumpăra cele strict
necesare.). Acest numeral indică locul într-o înşiruire, într-o ordine oarecare.

NUMERALUL COLECTIV are forme simple (ambii, ambele; amândoi, amândouă) şi compuse
(tustrei; toţi trei...), exprimând însoţirea unor fiinţe sau numărul obiectelor dintr-o mulţime. Pot avea
valoare substantivală (Amândoi sunt mulţumiţi.), sau adjectivală (Amândoi negociatorii sunt
mulţumiţi.)

NUMERALUL FRACŢIONAR (o doime; o jumătate; două procente; doi la sutǎ...) exprimă partea
dintr-un întreg determinată numeric, având doar valoare substantivală.

NUMERALUL ADVERBIAL are doar forme compuse (o dată, de două ori, de trei ori...) şi arată de
câte ori se realizează o acţiune sau de câte ori se multiplică o cantitate sau calitate, având doar
valoare de adverb.

NUMERALUL DISTRIBUTIV are doar forme compuse (câte unul, câte doi, câte trei; unul câte
unul, doi câte doi...) şi exprimă gruparea numerică a elementelor unei mulţimi, având valoare
substantivală (Câte doi pornesc din start.) sau adjectivală (Câte doi părinţii sunt mulţumiţi.)

NUMERALUL MULTIPLICATIV (îndoit, întreit...; dublu, triplu) indică proporţia în care se


măreşte o cantitate sau o calitate, având valoare adjectivală: Am obţinut un câştig întreit.

FUNCŢIILE SINTACTICE ale numeralelor sunt identice cu ale substantivului (vedeţi


SUBSTANTIVUL), când au valoare de substantiv, cu ale adjectivului (vedeţi ADJECTIVUL), când
au valoare adjectivalǎ, sau cu ale adverbului (vedeţi în ADVERBUL) când au valoare adverbială:
Ex.: L-am strigat o dată. (forma subliniată este un numeral adverbial, cu funcţia sintactică de
c. c. mod, tipică pentru un adverb)

S-ar putea să vă placă și