9.11.

2020

L.R.C. – CURS 6
NUMERALUL

Identitatea numeralului
În Gramatica Academiei (1963) numeralul este definit ca „parte de vorbire
care se declină şi exprimă un număr, determinarea numerică a obiectelor sau
ordinea obiectelor prin numărare” (GA 1963: 181). De asemenea, în GALR se
consideră că se încadrează în clasa numeralului toate cuvintele și grupările de
cuvinte care asociate cu ideea de număr. În raport cu acestea, GBLR „reține” în
clasa numeralului doar numeralele cardinale propriu-zise și numeralele ordinale
propriu-zise, „care au în comun nu numai informația de natură numerică, ci și
particularități morfosintactice similare cu pronumele-substitute.” (GBLR 2010:
180). Celelalte numerale (fracționar, multiplicativ, distributiv, colectiv, adverbial)
au fost reîncadrate, în funcție de particularitățile formale și de comportamentul
sintactic, la alte clase lexico-gramaticale. Astfel, numeralele fracționare sunt
considerate substantive, cele multiplicative sunt încadrate la adjective, numeralele
distributive şi cele colective sunt considerate pronume indefinite, iar numeralele
adverbiale sunt interpretate ca locuțiuni adverbiale1.
În gramatica tradițională se vorbeşte despre întrebuinţarea numeralului cu două
valori: adjectivală (când însoţeşte un substantiv şi se acordă cu acesta) şi
substantivală (când este folosit singur). Studii mai recente (Irimia 1997, Rădulescu
1998, Dindelegan 2003, GALR 2005, GBLR 2010) contestă această interpretare,
reliefând „contradicţia dintre denumire, definiţie şi «realitatea» interpretată

1
Aceeași interpretare apare și în Gramatica limbii române pentru gimnaziu (2019).
lingvistic” (Irimia 1997, 149). S-a demonstrat (Dindelegan 2003, GALR, GBLR)
că ceea ce este numit în mod curent valoare substantivală corespunde mai degrabă
valorii pronominale. Demonstraţia porneşte de la funcţia comună a pronumelor şi a
numeralelor, aceea de a ţine locul unor substantive. Prin urmare, numeralul poate fi
folosit cu valoare pronominală, substantivală și adjectivală.

Valoarea pronominală
Numeralele se pot întrebuința cu valoare pronominală, funcționând ca
substitute, deoarece sunt lipsite de referinţă proprie. Ca şi pronumele, numeralele
funcţionează anaforic/cataforic (îşi procură referinţa de la un sustantiv care apare
anterior/ulterior în contextul lingvistic) sau deictic (prin raportare la situaţia de
comunicare – vorbitorul indică direct persoana/obiectul prin gest):
 Ea are patru copii: unu (= un copil) este minor și trei ( = trei copii)
sunt majori.
De asemenea, numeralul preia informaţia de gen de la substantiv. De
exemplu, a doua preia informaţia de gen (feminin) de la substantivul pe care îl
substituie (fată, elevă, studentă etc.) – în funcţie de context.

Valoarea substantivală
Se manifestă exclusiv substantival numeralele fracţionare, cele aparţinând
seriei zece, sută, mie, milion etc., când sunt folosite la plural sau la singular/plural
fără a fi însoţite de un numeral cardinal (trei mii). Se manifestă substantival,
deoarece au distincţii de număr şi primesc articol.
Tot valoare substantivală au numeralele din tiparul [substantiv + numeral] și
cele din textele matematice (cinci plus doi fac şapte), care-şi probează
comportamentul substantival prin aceea că denumesc un număr abstract şi au genul
fix (sunt stabilite la valoarea de masculin), la fel ca substantivul:
  Am ajuns la pagina 42. (citit patruzeci și doi)
 Mai am de scris la capitolul 2. (citit doi)
 Locuiește la etajul 2. (citit doi)
 Accidentul s-a produs la kilometrul 12. (citit doisprezece)
 El poartă măsura 42. (citit patruzeci și doi)
 A primit nota 1. (citit unu)
 Douăzeci și doi fără doi fac douăzeci.

Valoarea adjectivală
În ceea ce priveşte utilizarea adjectivală, s-a observat că acordul numeralului
cu substantivul diferă (cu excepţia numeralului multiplicativ) de cel al adjectivului
propriu-zis, în sensul că substantivul impune numeralului acordul numai în caz şi
gen (în puţinele situaţii în care acesta variază în funcţie de gen: unu, doi şi
compusele cu unu, doi, cu excepția lui unsprezece):
 Ea a cumpărat două cărți.
 Cartea are trei sute douăzeci și două de pagini.
Numeralul exprimă numărul lexical, nu desinenţial. Un acord semantic se
realizează totuşi, numeralul fiind cel care impune substantivului forma de număr:
unu impune substantivului singularul, iar toate celelalte numerale cardinale
propriu-zise impun pluralul.

Valoarea adverbială
Adverbial se manifestă numeralul adverbial (de repetiţie) şi numeralul
multiplicativ. Natura adverbială este susţinută de următoarele caracteristici:
determină verbe (cele de repetiţie chiar şi adjective sau adverbe), sunt invariabile şi
au sens circumstanţial.
 Se consideră că numeralele se grupează în două clase:
 numerale cardinale – cele care exprimă numărul;
 numerale ordinale – cele care exprimă ordinea numerică a obiectelor.

Numeralul cardinal
În gramatica tradiţională, în clasa numeralelor cardinale sunt incluse
următoarele subclase:
 numeral cardinal propriu-zis;
 numeral fracţionar (substantival) ;
 numeral colectiv;
 numeral distributiv;
 numeral multiplicativ;
 numeral adverbial (de repetiţie).

Numeralul cardinal propriu-zis

Numeralul cardinal propriu-zis exprimă un număr sau determinarea
numerică a obiectelor.
După structură, numeralele cardinale propriu-zise sunt:
 simple – numeralele de la unu la zece şi sută, mie, milion, miliard;
 compuse – cu prepoziţie: unsprezece … nouăsprezece, cu ajutorul
conjuncţiei: douăzeci şi unu, nouăzeci şi trei etc., prin juxtapunere: două
sute, nouă mii etc.
Numeralele până la nouăsprezece (şi compusele cu ele) se leagă direct de
substantiv (ca adjectivele): un copil, doi oameni, nouăsprezece zile. De la
douăzeci, numeralele (mai puţin compusele cu 1…19) se leagă de substantiv prin
prepoziţia de: douăzeci de cărţi, şaptezeci şi trei de trandafiri, zece mii de lei etc.
 Categorii gramaticale

Variază în funcţie de gen numeralele unu, doi şi compusele cu unu şi doi

(mai puţin unsprezece): doisprezece/douăsprezece, unu/una, doi/două, douăzeci şi
unu/douăzeci şi una, douăzeci şi doi / douăzeci şi două.
În ceea ce priveşte numărul, se realizează un şir infinit de opoziţii între unu
şi toate celelalte numerale: unu/doi, unu/cinci, unu/douăzeci, unu/nouăzeci şi nouă
etc.
Cazul este marcat analitic, cu ajutorul prepoziţiilor (a la genitiv:
reprezentanţi a două universităţi, lucrările a trei elevi; la pentru dativ: au oferit
flori la două femei, a dat de mâncare la doi câini). Atunci cȃnd numeralele de la
doi ȋn sus sunt ȋnsoţite de pronumele semiindependent cel sau de determinanţi
precum aceşti, alţi, informaţiile de caz sunt marcate de aceste elemente: casa celor
doi, cărţile altor elevi etc.
Numeralele din seria zece, sută, mie, milion, miliard se comportă ca
substantivele: variază în funcţie de număr (zeci, sute, mii, milioane, miliarde etc.)
şi caz (G.D. – unei zeci/sute/mii, unui milion/miliard) şi pot fi articulate enclitic:
zece – numai la plural (zecile), suta, sutele, sutelor, mia, miile, miilor etc.

 Sintaxa numeralului cardinal propriu-zis

Numeralele cardinale propriu-zise îndeplinesc funcţiile sintactice ale
substantivelor pe care le substituie:
 subiect: Trei dintre ei s-au întors.
 nume predicativ: Florile sunt pentru cele două.
  atribut: Florile de la cei doi mi-au plăcut. (Ac.)/Cărţile celor doi sunt
interesante. (G.)
 complement direct: Îi aştept pe cei doi.
 complement indirect: Le-am dat celor doi cȃte o ȋngheţată.
 complement prepoziţional: Mă gȃndesc la doi dintre ei.
 complement de agent: Am fost operată de doi dintre medicii faimoși din
acea clinică.
 circumstanţial: Am sosit înaintea celor doi. (de timp) / În loc de şapte, au
venit doar cinci (opoziţional) etc.
Când determină substantive (numeralele au valoare adjectivală), ocupă
poziţia sintactică de atribut adjectival: Am cumpărat două cărţi.
Numeralul cardinal propriu-zis poate funcţiona şi ca regent, ca centru de
grup nominal: Doi dintre ei m-au supărat.

Numeralul fracţionar
Numeralul fracţionar denumeşte o fracţie. Exceptând formele jumătate şi
sfert, numeralele fracţionare sunt derivate cu sufixul -ime, de la numeralele
cardinale propriu-zise corespunzătoare: doime, treime, pătrime etc., în combinaţie
cu numeralul cardinal antepus: o cincime, două treimi.
Pentru numeralele doime şi pătrime sunt folosite şi sinonimele jumătate,
sfert.
Numeralele fracţionare au valoare substantivală şi ca atare se manifestă
exact ca substantivele:
 au formă fixă de gen: doime, treime, pătrime, jumătate etc. – feminin, sfert –
neutru;
 variază în funcţie de număr: doime/doimi, treime/treimi, jumătate/jumătăţi
etc.
  variază în funcţie de caz (se declină): N.Ac. – o doime, o treime; G.D. – unei
doimi, unei treimi etc.
 pot fi articulate (hotărât sau nehotărât): doimea, treimea, jumătatea; unei
doimi, unei treimi.
Din punct de vedere sintactic, numeralul fracţionar se comportă tot ca
substantivul: ca determinant, îndeplineşte toate funcţiile sintactice ale
substantivului:
 subiect: O treime dintre probleme au fost rezolvate.
 nume predicativ: Sfertul înseamnă o pătrime.
 atribut: Mărimea doimii este aceeaşi cu a jumătăţii.
 direct: Cunosc doar o treime dintre invitaţi.
 complement indirect: Am dat la o treime cȃte o bomboană.
 complement prepoziţional: Am discutat doar despre o treime dintre lucrări.
 complement de agent: Exerciţiul rezolvat de o treime dintre candidaţi a fost
foarte greu.
 circumstanţial: O doime înseamnă mai mult decât o treime.
Ca regent, generează grupuri nominale de tipul: două treimi dintre studenți,
jumătate dintre elevi, două treimi dintre locuitori.

Numeralul colectiv
Numeralul colectiv indică însoţirea a două sau mai multe obiecte.
Numeralele corespunzătoare lui doi sunt amândoi/amândouă și sinonimele
neologice ambii/ambele.
Între cele două forme există deosebiri atât de natură gramaticală, cât şi de
natură stilistică. Astfel, în timp ce amândoi se construieşte cu substantivul articulat
(amândoi copiii), ambii acceptă numai substantive nearticulate (ambii copii).
Amândoi are la genitiv-dativ forma amândurora, ambii se declină ca substantivele
articulate, având la genitiv-dativ forme diferite în funcţie de gen: ambilor
băieţi/ambelor fete. Cu valoare adjectivală, ambii este întotdeauna antepus faţă de
substantivul pe care îl determină (ambii elevi, *elevi ambii), în timp ce amândoi
acceptă atât antepoziţia (amândoi elevii), cât şi postpoziţia (elevii amândoi). Din
punct de vedere stilistic, forma ambii este preferată în limbajul publicistic, în cel
tehnico-ştiinţific şi în cel administrativ.
De la trei în sus, numeralele colective au forme compuse cu particulele tus-
(< toţi) şi câteşi: tustrei, tuspatru, câteşitrei, câteşipatru, câteşicinci etc. În paralel,
se folosesc formele literare compuse cu adjectivele pronominale nehotărâte
toţi/toate antepuse numeralului cardinal propriu-zis: toţi/toate trei, toţi/ toate nouă
etc.
În ceea ce priveşte categoriile gramaticale ale numeralului colectiv, sunt de
remarcat următoarele:
 diferă în funcţie de gen numeralele corespunzătoare lui doi şi trei
(amândoi/amândouă, ambii/ambele, tustrei/tustrele, câteşitrei/câteşitrele) şi
compusele cu toţi (toţi patru/toate patru, toţi şapte/toate şapte); celelalte
sunt invariabile în funcţie de gen (tuspatru fetele/tuspatru băieţii);
 sunt stabilite la valoarea de plural, având în vedere că exprimă însoţirea a
două sau mai multe obiecte;
 au forme diferite după caz numai numeralele corespunzătoare lui doi: N.Ac.
 amândoi/amândouă, ambii/ambele; G.D.  amândurora,
ambilor/ambelor.
Numeralele colective îndeplinesc următoarele funcţii sintactice:
 subiect: Câteşitrei erau prieteni.
 nume predicativ: Florile sunt pentru amândouă.
 atribut: Sunt interesante părerile amândurora.
 complement direct: I-am văzut pe amȃndoi.
  complement indirect: Le-am dat amȃndurora ce mi-au cerut.
 complement prepoziţional: Mă tem de amândoi.
 complement de agent: Am fost întâmpinat de tustrei.
 circumstanţial: Am întârziat din cauza amândurora.

Numeralele colective nu sunt compatibile cu poziţia de regent, deci nu sunt

generatoare de grupuri sintactice.
Când au valoare adjectivală (când determină un substantiv), îndeplinesc
funcţia de atribut adjectival: Ambii copii m-au impresionat.

Numeralul distributiv
Numeralul distributiv exprimă repartizarea sau gruparea numerică a
obiectelor. Numeralele distributive au forme compuse din adverbul câte şi
numeralele cardinale propriu-zise: câte doi, câte trei, câte zece etc. Alături de
acestea, pot apărea şi forme care implică repetarea numeralului (doi cîte doi) sau
forme care exprimă aproximaţia, de tipul câte zece-doisprezece.
Au forme diferite după gen numai cele formate cu unu, doi (câte unu/câte
una, câte doi/ câte două) şi compusele lor (câte douăzeci şi unu/câte douăzeci şi
una).
Cazul este marcat analitic, cu ajutorul propoziţiilor a la genitiv: temă a câte
doi, la pentru dativ: dau la câte doi.
În privinţa funcţiilor sintactice, numeralele distributive ocupă poziţiile
sintactice specifice substantivelor cărora le ţin locul:
 subiect: Ne-au întâmpinat câte doi.
 nume predicativ: Ei sunt câte doi.
 atribut: S-au organizat în grupuri de câte trei.
 complement direct: Ia câte trei zilnic.
  complement prepozițional: Vorbesc cu câte doi.
 complement de agent: Am fost întâmpinaţi de câte doi.
 circumstanţial: Datorită câte unuia, reuşeşte întotdeauna.
 predicativ suplimentar: Ei vin câte doi.
Când determină substantive, numeralele distributive au funcţia sintactică de
atribut adjectival:
 Am cumpărat cȃte trei flori pentru fiecare.
În GBLR (2010), numeralele distributive şi cele colective sunt considerate
pronume indefinite.

Numeralul multiplicativ
Numeralul multiplicativ arată în ce proporţie creşte o cantitate sau o calitate.
Numeralul multiplicativ este un derivat parasintetic, cu formă asemănătoare cu a
unui verb la participiu, fiind format de la numeralul cardinal propriu-zis, cu
ajutorul prefixului în- şi al sufixului participial -it: îndoit, întreit, împătrit, înzecit,
înmiit etc.
Pe lângă acestea, se folosesc şi formele culte dublu, triplu, cvadruplu,
cvintuplu, sextuplu.
Când au valoare adjectivală (când determină un substantiv), numeralele
multiplicative se acordă în gen, număr şi caz cu substantivele determinate:
 N.Ac. – câştig întreit/câştiguri întreite, forţă înzecită/forţe înzecite;
 G.D. – câştigului întreit/întreitului câştig; câştigurilor întreite/ întreitelor
câştiguri, forţei înzecite/înzecitei forţe, forţelor înzecite/ înzecitelor forţe.
Când determină verbe, numeralele multiplicative au valoare adverbial, deci
sunt invariabile: câştigă întreit, munceşte însutit etc.
Cu valoare adjectivală, ocupă următoarele poziţii sintactice:
 atribut adjectival: Câştigul întreit îl încântă.
  nume predicativ: Câştigul este întreit.
 apoziţie: Mircea are un salariu de zece milioane, adică dublu faţă de al
meu.
Când este întrebuinţat cu valoare adverbială, numeralul multiplicativ
îndeplineşte funcţia sintactică de circumstanţial cantitativ:
 Cȃştigă ȋnsutit.
În GBLR (2010), numeralul multiplicativ este considerat adjectiv.

Numeralul adverbial
Numeralul adverbial (de repetiţie) arată de câte ori se repetă o acţiune sau în
ce raport se află o calitate/cantitate a unui obiect faţă de alt obiect sau faţă de
acelaşi obiect în împrejurări diferite.
Numeralele adverbiale sunt forme compuse substantivul ori şi numeralul
cardinal propriu-zis, precedat de prepoziţia de: de două ori, de trei ori, de o sută de
ori etc.
Forma corespunzătoare lui unu este o dată. A nu se confunda cu adverbul
odată, cu sensul „cândva”, „odinioară”: A fost odată ca-n poveşti…
O structură mixtă au formaţiile realizate cu numeral distributiv: de câte două ori,
de câte trei ori, de câte patru ori etc.
Având valoare adverbială, numeralele de acest fel sunt invariabile şi
îndeplinesc funcţia sintactică de circumstanţial de mod: Vizita fusese anunţată de
trei ori.
Când regentul este de tip nominal, numeralul adverbial ocupă poziţia de
atribut: repetarea de trei ori, citirea lecţiei de trei ori etc.
În GBLR (2010), numeralele adverbiale (cardinale şi ordinale) sunt
considerate locuţiuni adverbiale.
Numeralul ordinal
Potrivit gramaticii tradiţionale, clasa numeralului ordinal cuprinde
următoarele subclase:
 numeral ordinal propriu-zis;
 numeral ordinal adverbial (de repetiţie).

Numeralul ordinal propriu-zis

Numeralul ordinal propriu-zis arată ordinea numerică a obiectelor sau
poziţia ocupată de un membru al unei serii.
Are forme simple: întâiul/întâia, primul/prima, secund/secundă, terţ/terţă şi
forme compuse de la numeralele cardinale propriu-zise corespunzătoare, precedate
de al, a şi urmate, la masculin şi neutru, de articolul hotărât enclitic -le şi de
particula -a (al doilea, al nouălea) sau de articolul -a , la feminin (a doua, a noua).
La numeralele ordinale corespunzătoare unor numerale cardinale terminate
în consoană (opt, milion, miliard) se intercalează vocala -u- înainte de articol: al
optulea, al milionulea.
Numeralele ordinale au forme diferite după gen: întâiul/întâia,
primul/prima, al doilea/a doua etc. Cu excepţia numeralelor întâiul şi primul, care
pot avea şi forme de plural (întâii, primii), celelalte au numai formă de singular.
Numeralele întâiul şi primul pot primi şi articol hotărât enclitic: întâiul/întâia,
primul/prima.
Se declină cu ajutorul lui cel/cea, urmat de prepoziţia de:
 N.Ac. – cel de-al doilea, cea de-a doua;
 G.D. – celui de-al treilea, celei de-a treia.
Când are valoare adjectivală, numeralul ordinal se acordă în gen, număr şi
caz cu substantivul determinat: prima studentă, primei studente, primele studente,
primelor studente.
 Când ţine locul unui substantiv, numeralul ordinal îndeplinește următoarele
funcții:
 subiect: Al doilea s-a întors.
 nume predicativ: Meritele sunt ale celui de-al treilea.
 atribut: Teza celui de-al doilea este foarte bună.
 apoziţie: Celălalt, al doilea, m-a impresionat.
 complement direct: L-am văzut pe al treilea.
 complement indirect: Celui de-al doilea i-am dat cartea.
 complement prepoziţional: M-am plictisit de al treilea.
 complement de agent: Petrecerea a fost pregătită de a doua.
 circumstanţial: Ioana a sosit ȋnaintea celei de-a doua din dreapta.
 predicativ suplimentar: Mereu mă nimeresc drept al doilea.
Când are valoare adjectivală, ocupă poziţia de atribut adjectival: „Un surâs
mă urcă până la etajul al optulea.” (I. Veronca)

Numeralul ordinal adverbial

Numeralul ordinal adverbial arată a câta oară se împlineşte o acţiune sau se
manifestă o însuşire.
Numeralele ordinale adverbiale au forme compuse din numeralul ordinal
propriu-zis şi substantivul oară/dată: întâia/prima oară/dată (cu sinonimul popular
întâiaşi dată), a doua oară, a treia oară etc.
Având valoare adverbială, aceste numerale sunt invariabile şi îndeplinesc
funcţia sintactică de circumstanţial de timp: Prima dată s-a supărat.

Aspecte normative
 Numeralele cardinale simple (de la 1 la 10) se pot scrie cu litere sau cu cifre
(pentru exprimarea datei, a orei, în tabele etc.). În cazul numeralelor
compuse, se recomandă scrierea cu cifre întotdeauna (13 copii, 50 de
manifestanţi etc.).
 Numeralul întâi, întotdeauna postpus faţă de un substantiv articulat definit,
se foloseşte la forma de masculin, indiferent de genul substantivului: clasa
întâi, persoana întâi, conjugarea întâi, premiul întâi etc. Sub presiunea
uzului, în DOOM2 s-a acceptat și sintagma clasa întâia.
 În limba actuală, numeralul ordinal postpus faţă de regent (secolul
al XIX-lea, etajul al II-lea) este înlocuit cu numeralul cardinal (secolul 19,
etajul 2).
 Când intră în relaţie cu un substantiv de gen neutru, numeralul cardinal
compus care are pe ultimul loc 1 (21, 31, 101 etc.) selectează forma de
masculin: douăzeci şi unu de hoteluri, o sută unu hoteluri, deoarece acordul
se face prin atracţie, numai cu ultimul element al numeralului compus. În
cazul celor compuse cu 2, acordul se face la feminin: douăzeci şi două de
hoteluri, o sută două hoteluri.
 Într-un grup nominal în care centrul este substantivul zeci, acordul se face la
feminin, indiferent de genul substantivului care urmează: câteva zeci de
studenţi, câteva zeci de lei (*câţiva zeci de studenţi, câţiva zeci de lei).
 În ceea ce privește indicarea datei, pentru prima zi a lunii, se foloseşte
numeralul ordinal masculin întâi: 1.06. sau 01.06 se citește întâi a şasea (nu
*unu a şasea). Pentru toate celelalte zile ale lunii, se foloseşte numeralul
cardinal (3.05. trei a cincea). În cazul compuselor cu unu (21, 31), norma
literară recomandă forma de masculin: douăzeci şi unu mai, treizeci şi unu
mai. În cazul compuselor cu doi, norma actuală (DOOM2) acceptă atât forma
de feminin (singura acceptată de norma veche, DOOM1), cât şi forma de
 masculin: 2.06 două iunie/doi iunie, 12.07.  douăsprezece/doisprezece
iulie, 22. 08.  douăzeci şi două/douăzeci și doi august. Pentru indicarea
lunii, se foloseşte numeralul ordinal, care poate fi scris cu cifre arabe
(01.06.) sau cu cifre romane (01. VI.). Pentru indicarea anului, se
foloseşte întotdeauna numeralul cardinal.
 Când numeralul fracționar are funcția de subiect, generează probleme de
acord. Dacă numeralul fracționar este folosit fără determinări, acordul se
poate face atât gramatical, la singular (O treime a plecat), cât și după înțeles,
la plural (O treime au plecat). Dacă numeralul fracționar este determinat
printr-un grup prepozițional (prepoziție + nominal la plural), acordul se face
prin atracție, la plural: O treime dintre studenți au plecat./Jumătate dintre
elevi/ei au plecat.
GREȘIT CORECT

Acordul câțiva zeci de studenți câteva zeci de studenți

câțiva sute de metri câteva sute de metri
ultimii zeci de lei ultimele zeci de lei
treizeci și una de spitale treizeci și unu de spitale
Scrierea și pronunțarea al optâlea al optulea
numeralelor ordinale al zecilea al zecelea
al o sutelea al o sutălea
al douăzecelea al douăzecilea
al două sutălea al două sutelea
al două mielea al două miilea
Exprimarea orei ora doispreceze/doișpe ora douăsprezece