GENUL DRAMATIC

Piei de țap – dau cuv. tragedie

Etimologic → trago+one= piele de țap, cei care erau îmbrăcați în piei de țap= tragedie

Drao= acționez etimon pt dramă

Erau 3 sărbători unde erau spectacole dramatice: jocurile Leneene – în februarie,

micile Dionicii în decembrie, marile Dionisii – în martie și uneori în aprilie. În aceste
perioade se performau tetralogii (3 tragedii+o dramă cu satri)

Tespis – primul autor dramatic ce selectează din cor un actor

Eschil = II actor (introduce)

Sofocle= III actor

*partea lirică era cea mai importantă

*spectacol sincretic, în care muzica și dansul constau

*secolul 6 in Hr – atunci vorbim despre tragedie (după anii 500)

*triada tragică formată din – Eschil (părintele tragediei grecești), Sofocle, Euripide

Tragedii trasmise: 60(7)-Eschil, 65-Sofocle, 90-Euripide

Eschil tratează un subiect pe parcursul a 3 generații – autor de trilogii

Sofocle – abordare diferită a subiectelor, în piesele lui se vede cum conflictul dramatic e din
caracterul personajelor (2 situații)

Euripide a pus bazele tragedii psihologice –din opera lui se inspiră alții în operele lor; are
personaje feminine – element predominant.

Conflictul dramatic în tragedia greacă este generat de diferite tipuri de autoritate, aceasra
putând fi structurată pe paliere

*religios

*politic

La nivel familial, evenimentele tragediei fiind stabilite cutumiar (prin anumite norme)

Personajele din tragedia fac parte din rândul divinităților, eroilor mitologiei sau din familii
aristocrate, nobile pentru că atunci când avea loc o cădere în ceea ce privește reputația lor,
aceasta era mai dramatică.
Evenimentele înfățișate erau sobre, presupuneau grandoare și detașare șo aveau un puternic
impact emoțional stârnind frica, admirația sau dezgustul.

Orestia –

*cronotop eterogen – timp și loc

Ca loc acțiunea se petrece în palatul din Argos, la templul din Delfi, la Atena sau la
mormântul lui Agamemnon.

*timpul aparține nu numai acțiunii ci este și extradiegetic coborând în trecut prin digresiuni
ale corului sau protagoniștilor.

*divinitățile răzbunării ce-l urmăresc pe Oreste – în tragedia greacă-deasupra tuturor – Tyche

– destinul (conducea și uman și divin), divinitatea ce nu putea schimba destinul, omul

!!!. Conflictul dintre divin și uman

Oediprege/Oedip (conceptul oedipian)

Oide= a ști.

– pereche regală Layos+Iocasta → blestemat regele pt că a încercat să seducă băiatul altui

cuplu regal.

– a fi expus – recunoscut de tată → arătat familiei/cetății altfel e părăsit

– Layos → Oedip → fiul.

Sofocle –Antigona

*se particulează conflictul cetate – individ

Antigona, Ismena, Eteocle, Polinice → copiii lui Oedip condamnați la moarte prin blestem.

*Antigona – nepoata lui Creon (cel care dă lege să nu aibă paste de ritual funeral
Polinice)

*Hemon – fiul lui Creon și iubitul Antigonei

*Hipolit – Euripide

*pasiune incestuoasă a personajului feminin Fedra care se îndrăgostește de fiul ei

împinsă de divinitate.

Ghilgameș e refuzată de Ișthar → asemănare (atrage act. Răzbunătoare) Hipolit- fiul

lui Tezeu, Phaedra (soția lui) → e refuzată ți face un lucru groaznic (bilet în care mărturisește
tot și se sinucide) → vede Tezeu biletul ce se roagă la Poseidon (tatăl său) ce-l ucide pe
Hipolit cu un taur (din spuma mării) → simbol al sexualității.
*Faust –Mann

Faust → noroc (lat)

→ pumn/lovitură (germ)

Mit, întoarcere la începuturile omenirii

Legenda – localizare

Tipul savantului – teologie, filozofie, dorința de trecere praguri prin magie

Marlow – Faust ideea pactului → 24 ani (2+4=6, nr diavolului)

Goethe – pactul= pariu între divinitate și diavol, „o clipă ești atât de frumoasă, rămâi”

Marlow – Faust decide să încheie doc. (+avertizări asupra pactului)

Goethe – pact semnat cu sânge închegat.

Câinele– prieten, cel ce păzește intrarea în iad.

Mefistofel – adjuvant al lui Faust, să îndeplineascî dorințe întreabă de planete, de D-zeu

pentru a-l atrage pe Faust

Goethe – Margareta simbol al iubirii creștine

Marlow – Elena – frumoasă, clasică, echilibru, frumusețe interioară.

*Eufonio – copil al lui Faust cu Elena → îl determină să oprească să spună „o clipă ești
frumoasă, rămâi”

*La Marlowe – Faust e damnat

*La Goethe – Fasut e mântuit.

Momentul final în care Mefisto vine să-l ia, dar interesele altora l-au mântuit (oamenii care
plantează și fac casă)

*Atât la Marlowe cât și la Goethe, tipologia lui Faust prezintă trăsături comune pentru că
întruchipează un savant însetat de cunoaștere care după ce cochetează cu mai multe domenii
de cunoaștere: teologia, logica, medicina, drept, filozofia sau necromanția, rămâne fascinat de
domeniul magiei.

* Pactul cu fiavolul are o determinare interioară la Marlowe câtă vreme protagonistul dorește
realizarea acestui pact în timp ce la Goethe este dictat de un pariu exterior între divinitate și
Mefisto.

*Dihotomia (opoziția) dintre bine și rău de la Goethe este reliefată și la Marlowe de prezența
celor doi îngeri (cel bun și cel rău), cel bun sugerând o întoarcere la axa religiosului și la
cunoașterea paradisiacă, în timp ce îngerul rău reliefează atotputernicia științei și cunoașterea
luciferică.

*La Marlowe pactul se realizează pe o durată determinată de timp, de 24 de ani, suma cifrelor
fiind simbol al diavolului (6), în timp ce la Goethe capătă o determinare subiectivă, el
finalizându-se în momentul în care Faust ar pronunța cuvintele fatidice „o, clipă, ești atât de
frumoasă, rămâi”

*În ambele opere pactul este asumat în mod conștient și semnat cu sânge, deși numeroase
semne prevestitoare îi atenționează pe eroi să renunțe la îndrăzneala încheierii legământului
(coagularea sângelui, frigul care însoțește apariția lui Mephisto sau la Marlowe sintagma
„Homo fuge” → omule fugi)

*imaginea lui Mephisto este de asemenea una similară, el apărând întâi sub forma unui câine
→ simbolism cu dublă valență de vreme ce acesta poate fi considerat un prieten al omului, dar
putând fi vizualizat ți ca un vehicul psihopom fiind cel ce face legătură între lumea infernală
și umană.

*o a 2-a imagine a diavolului e aceea de călugăr, fapt ce sugerează legătura diavolului cu

divinitatea, fiind îngerul izgonit, dar trimițând și ironic la incapacitatea religiei de a salva
sufletul celui hotărât să pășească pe panta decăderii.

*în ambele opere, cunoașterea de care au parte eroii este una limitată – relativă, chiar dacă îi
oferă, comparativ cu ceilalți semeni o poziție ascendentă: cunoașterea planetelor, a geografiei
iadului, a ceea ce înseamnă să fii suh sau cunoașterea plantelor

*puterea cu care este investit Faust este una de factură materială, senzorială, personajele fiind
capabile ca prin apelul la magie să procure struguri în mijlocul iernii, să transforme nisipul în
aur sau să revitalizeze imaginea Elenei din Sparta.

*iubirea e un element comun care îi tentează pe ambii eroi în cazul lui Marlowe – clipa
senzuală trăită de Faust alături de Elena, fiind sursa pierzaniei sale, în timp ce la Goethe,
erosul experimentat alături de Margareta sau de Elena nefiind îndeajuns pentru înălțarea
spirituală a lui Faust.

*înrobirea prin iubire la Goethe îi este refuzată de către Mefistofel care simțind pericolul
umanizării lui Faust grație acestui sentiment, le face pe ambele personaje feminine să dispară.

*Margareta e spiritul salvat de divinitate.

*În opera lui Goethe ceea ce-l salvează pe Faust nu e iubirea pentru o femeie, ci iubirea față
de proprii săi semeni în favoarea cărora Faust își folosește cunoștințele, de aceea Faust se
ridică deasupra egoismului pentru că nu mai folosește roadele științei în propriul beneficiu, ci
pentru a le oferi semenilor săi dreptul la o viață mai bună.

*Goethe – simbol creștin –pentagramă (apelează la șoarece pentru a roade un colț, șoarecele e
născut din balele necuratului, e mic – se poate strecura oriunde, animal al pământului →
Infern)