Haosul hesiodic

Una dintre marile povești ale mitologiei este, fără îndoială, cea legată de originea lumii, a
zeilor și a omului. În cultura greacă orală a existat o infinitate de mituri care povesteau creația
cosmosului, însoțite de o mulțime de personaje, o moștenire de povești sacre și de evenimente
divine care nu a fost niciodată rearanjate într-o teologie elaborată, fiind transmise din generație
în generație.

Primul care încearcă să dea un ordin acestui vast sistem de mituri este Hesiod, cel mai
vechi poet grec despre care avem anumite informații chiar din lucrările sale în care vorbește și
despre viața sa. Prin urmare, ceea ce scrie Hesiod nu este unica teogonie, fiind singura variantă
existentă la vremea sa, ci una dintre numeroasele teogonii care au existat. Poetul, însă, creează o
cosmogonie care începe într-un trecut atât de îndepărtat încât este indefinibil; nimic nu exista
încă, nici măcar timpul.

În prologul Teogoniei, Hesiod pune bazele unei speculații inovatoare asupra condiției
pre-cosmice. Mai multe aspecte ale acestei secțiuni inițiale determină abordarea noastră față de
cosmogonia care urmează. În primele rânduri ale operei, Hesiod prezintă situația zelior din
Olimp care este axată în jurul celui mai mare dintre zei- Zeus. Participarea poetului la acest
episod divin este facilitat de muze, pe care le-a întâlnit într-un loc anume- pe muntele Helicon.
Pe Olimp, acestea îi cântă lui Zeus imnuri […] ce spun de fapele de-acuma, din viitor și din
trecut. Prin inspirația lor i s-a dat lui Heisod darul de a cunoaște ce a fost si ce va fi- după aceea
mi-au inspirat un vers profetic,/ să pot cânta cum se cuvine tot ce va fi și tot ce-a fost - inspirație,
care constituie adevărul, în opoziție cu minciunile pe care le spun ceilalți păstori. Această
afirmație este menită să stabilească și să mențină acuratețea și adevărul întregului poem.

Partea de adevăr ce ne interesează pe noi cel mai mult o găsim în trecut; și mai exact,
cum s-au născut zeii. Hesiod își anunță aici intenția de a privi prin și în spatele ierarhiei din
Olimp din momentul de față, precum și istoria teologică pe care a adus-o, pentru a întrezări
originile nașterii zeilor. Această speculație trebuie să se bazeze pe muze pentru că, în calitate de
fiice a lui Zeus din Mnemosyne, acestea sunt vocea memoriei cosmice. La sfârșitul acestui
prolog, Hesiod are un impuls anamnestic și le cere Muzelor să-i spună ce-a fost la primele
începuturi.

În relatarea originii zeilor, despre ce-a fost la primele începuturi, ni se menționează trei
divinități, și anume Haosul, Gaea și Erosul, dintre care Haosul era primul, fiind de la început de
începuturi (v.116). Însă, succesiunea evenimentelor dintr-o relatare mitică, în special una care se
referă la condiția pre-cosmică, trebuie să fie distinsă de timpul empiric sau istoric. Pentru a putea
observa acest divin început în existența cosmosului, Hesiod așază această triada primordială a
Haosului, Gaiei și Erosului ca un ἀρχή a zeilor1. Cei trei trebuie luați împreună pentru că de
fiecare dintre ei depinde existența tuturor celorlalte entități divine. Gaea, pământul, este descrisă
având demnitate- spătoasa Glie- și un spațiu al ei- trainic sprijin menit să poarte-n veci/
Nemuritorii ce tronează asupra ninsului Olimp- însușiri care lipsesc Haosului. Trăsăturile Geei
ne ajută să înțelegem ce înseamnă Haosul pentru Hesiod; căci primul lucru pe care îl face Geea
este să nască pe Uranus, partenerul și însoțitorul ei: Iar cel dintâi copil al Gliei...fu înstelatul
Uranus, în stare să-i acopere întregu-i trup/ Și să rămână trainic sprijin al zeilor preafericiți (v.
127-128). Ultimul zeu din această triadă, Erosul- cel mai chipeș din rândul zeilor eterni (v. 120)-
este forța procreatoare care contribuie la nașterea unei divinități din părinți.

Observăm astfel rolul teogonic si cosmogonic al celor două divinități, care este destul de
clar. Haosul însă este mult mai evaziv. Nu este ușor de dat seama de ce Haosul este necesar
pentru comogonie sau care este funcția sa în cadrul acestui ἀρχή triadic ca element permanent în
structura cosmologică.

În Teogonia găsim prima atestare a cuvântului haos în corpusul literaturii grecești pe care
ni l-a dat tradiția2. Cele ulterioare depind probabil și de apariția termenului în lucrarea hesiodică.
Prin urmare, este deosebit de important să înțelegem semnificația acestui termen care, în cadrul
lucrării hesiodice, nu pare deloc definit și precis. Oprindu-ne la etimologia cuvântului haos,
acesta provine din limba greacă, din verbul χαίνω ce înseamnă a căsca, a sta cu gura căscată.3

1
John Bussanich, A Theoretical Interpretation of Hesiod’s Chaos, Classical Philology, vol 78, nr. 3, 1983, pp. 212-
219, https://www.jstor.org/stable/269431?refreqid=excelsior
%3A25df2930d2549c0ba568d2bdbfb2cf2d&seq=7#metadata_info_tab_contents
2
Sofia Ranzato, L’origine del mondo divino. Una lettura di Esiodo, Università degli studi Pisa, Pisa, 2007, p. 31
3
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie general, București, editura Albatros, 1983, pp. 250-251
 În primul vers în care este menționat Haosul, versul 116, acesta apare pur și simplu în
momentul nașterii sale, fără nicio clarificare și fără nicio informație care să ne ghideze să ne
formăm o imagine a acestuia, indiferent dacă acesta presupune caracterele personificării divine
sau prezintă aspectele unui loc fizic. Câteva versuri mai jos avem altă informație despre Haos;
din el se nasc Erebos și Noaptea (Din Haos se-ntrupă Erebos și Noaptea- v. 123). Νe putem
gândi că Noaptea este la fel de goală și lipsită de substanță (κενός în terminologia filosofică
ulterioară) precum golul original ce era la început și, de asemenea, Erebos este χάσμα- un tărâm,
un loc de spații mari neumplute - domus vacuae și inania regna4, cele două divinități având
aceleași trăsături ca părintele lor. Prin contrast, din unirea acestor doi zei se vor naște la rândui
Eterul și Lumina. Astfel, la prima vedere s-ar părea că Haosul lui Hesiod este o divinitate, un
părinte al zeilor, iar nu un spațiu. El este printre singurele divinități masculine din Teogonia care
se reproduce prin partenogeneză, fără să ni se dea prea multe detalii precum în cazul Geei, unde
câteva rânduri mai jos ni se oferă un amămânut despre partenogeneza acesteia: Ea concepu și
stearpa Mare cu mânioase oști de valuri,/ Ca și noianul, dar plăcerea iubirii n-o simți (v. 131-
132).

Din această triadă hesiodică menționată mai sus, Haosul pare să fi fost cel mai interesant
pentru greci și cel mai intens studiat și comentat. Primul lucru care ar trebui spus despre Haos
este că a fost o noțiune larg răspândită și foarte populară. Există, de exemplu, două referiri la
acesta în comedia veche: Epicharmus are unul din personajele sale care se îndoiește de geneza
Haosului, deoarece „nu ar avea nimic din care sau dinspre care ar putea să vină/ să se nască” 5, iar
Aristofan face cosmogonia păsărilor6 începând cu Haosul, din care naște Erebos și Noaptea,
neagra-ntruchipare (v. 123). Mențiuni mai întâlnim la Plutarh sau la Anaxagoras.

Conceptul de haos, cel de bază, care este cunoscut cu sensul de gol, de hău, de spațiu
liber îl întâlnim la Aristotel, în Fizica sa: Încă și aceeia care susțin că există vid afirmă că există
loc, căci vidul, altfel, ar fi un loc lipsit de corp. Că deci locul este un lucru independent de
corpuri și că orice corp sensibil se află într-un loc, s-ar putea deduce din ceea ce precede și s-ar
părea că și Hesiod are dreptate când spune că la început a fost haosul. El zice deci: ,,Cel dintâi
dintre toate lucrurile a fost haosul, apoi pământul cu pieptul larg” la gândul că mai întâi există
4
Friedrich Solmsen, Hesiod and Aeschylus, New York, Cornell University Press, 1940, p. 27
5
Hugo Koning, Hesiod: The Other poet, Boston, editura Brill, 2010, p. 196
6
,,la început nu erau decât Haos, Nyx, negrul Erebos și adâncul Tartatos: pământul, aerul și cerul încă nu existau”-
Păsările, Aristofan, v. 693
un loc pentru lucruri existente, pentru că el socotea, ca toată lumea, că toate lucrurile sunt
undeva, adică într-un loc.7

Hesiod ocupă astfel un loc solid în gândirea cosmogonică, prezentând teoria aceasta,
conform căreia era un gol imens înainte să aibă loc creația. În altă parte, Aristotel arată clar că nu
doar el face legătura dintre Hesiod și opinia celorlalți, ci că și lumea îl recunoaște pe Hesiod ca
haosul lui fiind un spațiu gol.8 Această perspectivă a lui Hesiod i-a fost utilă, de asemenea, și lui
Epicur, deși nu există nici o legătură între acești doi. Interesant de văzut este și cum stoicii au
tratat haosul hesiodic. Aceștia au incorporat această teorie a haosului, însă au abordat-o din altă
perspectivă: viziunea lor asupra cosmosului nu lasă loc pentru un vid, pentru un spațiu gol, însă
aceștia concep universul ca un plenum. Haosul devine unul din cele patru elemente care
formează universul. Se pare că Zenon credea că haosul derivă din χέω (a curge) și astfel acesta
reprezintă apa, care se putea transforma în pământ când se întărește (στερεμνιοῦνται). Această
idee este bine primită de către sotici, pe care o transpun și în scoliile lor. Ideea hesiodică cu
privire la primatul haosului ar putea fi astfel utilizată și de stoici, deoarece, după cum știm, apa a
fost primul dintre elementele care au apărut; poate că a fost și ultimul element care a dispărut
înainte de ekpyrosis-ul cosmic.9

Aceste analogii nu ar trebui totuși trasate prea departe: crearea lumii din perspectiva
filosofului e cu totul diferit de procesul teogonic al poetului. Cu toate acestea, cred că prin Haos
Hesiod încearcă prezinte un principiu subiacent, în care are loc un proces cosmic-divin, Gaea
fiind o genetrix care participă la crearea acestuia.

Bibliografie:

Cărți:

1. ARISTOTEL, Fizica, traducere și note de N. Barbu, București, editura Științifica, 1986;

2. CLAY, Jenny Straus, Hesiod’s Cosmos, Cambridge University Press, 2003;

7
Aristotel, Fizica, traducere și note de N. Barbu, București, Editura Științifică, 1996, p. 81
8
Hugo Koning, Ibidem, p. 197
9
Hugo Koning, Ibidem, p. 197
 3. HESIOD, Poeme, București, editura Minerva, 1987;
4. HESIOD, Theogony, Works and Days, Testimonia, Cambridge, Harvard University Press,
2006;
5. KERNBACH, Victor, Dicționar de mitologie generală, București, editura Albatros,
1983;
6. KONING, Hugo, Hesiod:The Other Poet, Boston, editura Brill, 2010;
7. RANZATO, Sofia, L’origine del mondo divino. Una lettura di Esiodo, Pisa, Università
degli Studi Pisa, 2007;

Articole:

1. BUSSANICH, John, A Theoretical interpretation of Hesiod’s Chaos, Classical Philology,

Chicago, The University of Chicago Press, nr. 3, 1983;