Nume : Cazacu Andrei

Anul III,Istorie

Elementele incerte ale mitului

În cele ce urmeaza vom prezenta Mitul lui Osiris, asa cum ne-a fost el transmis de
catre Plutarch în De Iside, lasând pentru moment la o parte explicarea pasajelor
referitoare la sarbatori. Deocamdata, ne intereseaza daca Plutarch, dupa afirmatiile
multor cercetatori, a redat – în sensul strict al cuvântului - „cea mai completa“ versiune a
mitului.
Parcurgând De Iside, vom observa faptul ca mitul în sine ne-a fost relatat prin intermediul
a opt episoade.
Nasterea zeilor ( De Iside , 12, 355 D- 356 A)
Helios , observând relatia intima dintre Rhea si Kronos, a blestemat-o pe zeita sa nu poata
sa nasca „în nici o luna, în nici un an“. Hermes, îndragostit de Rhea, având si el o relatie
intima cu ea, a jucat dame cu Selene, prilej cu care a câstigat a 70-a parte a fiecarei
„straluciri a ei“. Din totalul acestora, el a alcatuit cinci zile, pe care le-a adaugat celor 360
existente. Aceste zile au fost numite epagomenale si în timpul lor s-a sarbatorit nasterea
zeilor.
În prima zi epagomenala s-a nascutOsiris , act în timpul caruia o voce a strigat : o sa
vada lumina zilei „stapânul a tot ceea ce exista“. O oarecare Pamyle, în timp ce scotea
apa la Theba, a auzit din templul lui Zeus o voce care i-a poruncit sa strige: „s-a nascut
Osiris, regele cel mare si binefacatorul“. Kronos l-a încredintat pe Osiris femeii, cu
scopul de a-l creste, motiv pentru care în cinstea ei se tin sarbatorile- Pamylia.
În timpul celei de-a doua zi s-a nascut Arueris, numit de unii Apollo, iar de altii
Horus-cel-vârstnic. Ziua a treia epagomenala a fost rezervata nasterii lui Typhon,
eveniment care s-a petrecut „ nici în timpul si nici în locul potrivit“, deoarece el a parasit
pântecul mamei sale în urma unei lovituri prin care a taiat burta ei.
Într-o zona plina de umiditate, în timpul celei de-a patra zi , s-a nascut zeita Isis, iar
în cea ultima, a cincea, Nephtys, numita Teleute (Sfârsitul), Aphrodite, ori Nike
(Victoria). În continuare Plutarch prezinta arborele genealogic al zeilor:
Osiris si Arueris provin de la Helios, Isis de la Hermes, iar Typhon si Nephtys de la
Kronos.
Dintre zilele epagomenale, cea de-a treia a fost considerata de regi
nefasta, motiv pentru care, pâna la venirea serii, ei n-au întreprins nici o
activi-tate.
Paragraful 12 din De Iside se încheie cu precizarea faptului ca Typhon s-a casatorit
cu Nephtys, iar Isis s-a maritat cu Osiris. Ultimii doi s-au iubit înca înainte de nasterea
lor, fiind deja uniti în pântecul mamei lor. Din iubirea lor se va naste Arueris.
 Dupa cum am putut observa, naratiunea demareaza cu o scurta teogonie prin
intermediul careia aflam de srcinea si nasterea principalelor zeitati ale ciclului osiriac, în
timpul celor cinci zile epagomenale. Ca atare, teologii care au elaborat naratiunea au
încercat sa stabileasca o legatura fireasca între ordinea cosmica si lumea reala . Este
evident ca pentru elaborarea acestei parti a mitului s-au avut în vedere elemente ale
cosmogoniei heliopolitane.
Asa cum ne demonstreaza atât textele, cât si componentele iconografice ale
acestora, egiptenii traiau într-un univers compus din fiinte si nu din lucruri. Fiecare
element al acestuia nu era considerat un simplu component fizic, ci un individ cu o
personalitate aparte. Ca atare, cerul nu era o bolta inerta, ci o zeita, cea care concepe
Soarele în fiecare noapte, dându-i nastere dimineata. Duat -ul (= Regatul Mortilor) nu era
o simpla regiune misterioasa prin care trecea noaptea Soarele, ci însusi zeul Osiris.
Într-un Univers alcatuit din fiinte vii, actul de creatie si existent nu sunt produsele
unor forte si elemente impersonale, ci rezultatul dorintei si actiunii individuale. Ca o
expresie a acestora, pentru a percepe semnificatia naratiunii referitoare la nasterea
Universului, este esential sa întelegem ca-racterul actorilor ei, respectiv al zeilor.
Totalitatea fortelor si elementelor care compun Universul egiptean, pe lânga termenul
generic de „zei“, se poate echivala cu termenul de „Eneada“. Desi sensul initial al
cuvântului psDt ( citeste: pesedjet ) desemna un grup de noua zei, ulterior se va referi la
conceptual de divinitate, fara a avea o lega-tura cu numarul zeilor . Termenii „zei“ si
„Eneada“ sunt deseori folositi ca sinonime .
În fruntea Eneadei se afla Atum, cel care i-a dat nastere. În aceasta ipostaza el este
„tatal zeilor“ , iar ca demiurgul care se afla la srcinea tuturor fortelor si a elementelor
naturii, el este „stapânul a tot ceea ce exista“ si „stapân al limitelor cerului “ . Paradoxal,
Soarele poate fi perceput nu numai ca sursa Eneadei, identificându-se asftel cu Atum, dar
si ca produsul Eneadei prin identificarea lui cu zeul Horus. În calitate de fiu al lui Osiris
si Isis,Horus este al 10-lea membru al Eneadei . Horus ca „mostenitor al tatalui sau“ este
primul be-neficiar al marelui ciclu natural încorporat în Eneada . Horus se manifesta
inclusiv în Soare, el este „ Horus în discul solar“,„stapânul cerului“ si „cel al zeitei Nut
pe zenit“ . Semnificatia numelui este probabil o referire la Soare, ca „cel îndepartat“ . Sub
acest aspect el este deseori denumit „Horus al orizontului“, adica „Harakhti“ sau
„Soarele, Horus al orizontului“ . Sarcina noastra va fi îngreunata de factori cum ar fi:
sincretismul greco- egiptean si existenta unor elemente pur grecesti într-un context
egiptean. Totodata, trebuie remarcat faptul ca unii comentatori ai textului n-au gasit
întotdeauna „solutiile“ cele mai potrivite .