Widow`s Sons

Fiii Vaduvei
Figura reprezentativa pentru aceasta este Marele Maestru Hiram Abiff, supranumit si “Fiul Vaduvei”, cel
care a condus lucrarile de constructie ale Templului lui Solomon.

Una din lectiile moralizatoare oferite de legenda lui Hiram Abiff este aceea a credintei si
consecventei în propriile idealuri înalte. Hiram Abiff este, în esentă, identificat cu multi eroi ai Scolii
Misterelor. Spre exemplu, zeul egiptean Osiris, a cărui moarte tragică a fost urmată de căutarea,
descoperirea si proslăvirea trupului său de către sotia sa, zeita Isis. Considerându-l pe Hiram ca fiind
"Fiul Văduvei", mai sunt necesare unele observatii. Isis, rămânând văduvă, fiul său si al lui Osiris,
zeul egiptean Horus a fost socotit, si el, fiu al unei văduve. Se pare că există o origine maniheeană a
termenilor "fiu al văduvei" si "copii ai văduvei" (maniheistii erau supranumiti "copii ai văduvei").

Cei care studiază ezoterismul ştiu că iniţiaţii erau numiţi „Fiii Văduvei” şi se spune în Biblie că
Hiram Abif, Maestrul Arhitect al Templului lui Solomon era fiul unei văduve.

Este de ajuns să spunem că povestirea Bibliei la care facem aluzie se raportează la un „Naim”,
un „Fiu al Văduvei”.

Adică un iniţiat al Vechii Şcoli a Şarpelui, căci preoţii Egiptului erau „phree messen” (copii de
lumină) fiecare posedând vechea înţelepciune a Şarpelui. La trecerea la o nouă religie, era necesar să fie
ridicaţi Vechii Iniţiaţi la Misterele Noului Ev.

Francmasoneria dezvolta o ramura proprie a simbolisticii religioase, pe care o va imprima

ritualurilor sale, reusind astfel sa detina o cunoastere de sine statatoare si chiar mai ramificata la o
privire mai atenta decat cea a crestinismului, pe care chiar il completeaza.
Ma refer aici la minunata ceremonie de initiere in gradul al treilea, cel al Maestrului
Mason, in care candidatul, urmare a invataturii acumulate si a probelor la care este supus, isi
depaseste conditia de muritor si renaste prin spiritul sau luminat; revine aici imaginea Compasului
care, in acest grad, este asezat peste Echer, pe Cartea Sacra de pe Altar. Figura reprezentativa
pentru aceasta trecere este marele maestru Hiram Abiff.
Tragicul se impleteste in loja masonica cu inaltatoarea ceremonie de initiere: urmare a
apropierii terminarii constructiei, trei calfe care nu fusesera avansate la gradul de Maestru (Jubela,
Jubelo, Jubelum), simbolul Ignorantei, Geloziei si Instinctului, il vor ucide pe Hiram cu ustensilele
de zidarie (rigla, compasul si ciocanul).
Francmasoneria a asociat cele trei momente in care Maestrul (si candidatul in loja) cade
sub loviturile calfelor, cu principalele momente ale calatoriei Soarelui pe cer in timpul unei zile.
In fine, intreaga finalitate a destinului lui Hiram Abiff, implicit a candidatului, este amintita
in sacralitatea actului de creatie: astfel, moartea poate doar sa innobileze conditia creatorului,
oferind posibilitatea infruntarii lasitatii si a mediocritatii.
Demersul in studierea influentei pe care Demiurgul o are asupra simbolisticii si ritualurilor
Francmasoneriei este o foarte buna posibilitate pentru fiecare membru de a cunoaste mai bine
bogata spiritualitate a ordinului din care are cinstea de a face parte si de a-si conduce viata dupa
moralitatea acestuia.

Page 1 of 3
 .......

Vechile scrieri sunt pline de aluzii la cele trei perechi de semne opuse, Berbec – Balanţă, Peşti –
Fecioară, Vărsător – Leu. Aceste trei perechi unt emblema dezvoltării întregii epoci Ariene. În timpul
primei treimi a acestei epoci, Soarele a trecut prin Berbec. A doua treime a găsit Soarele în Peşti. În
timpul celei de-a treia, el va trece prin Vărsător.
Când Soarele a intrat în semnul Mielului, Berbec (Aries), religiile ariene au fost inaugurate.
Religia Mielului va domina Marele An Sideral următor, în care Soarele prin precesie va trece prin cele 12
semne ale Zodiacului, aşa cum a dominat religia Taurului în anul ceresc precedent, cât timp Soarele a
parcurs prin precesie, Taurul.
Semiţii, aleşi să inaugureze cultul Mielului în timpul Epocii Ariene, au ieşit din lăcaşul
Taurului, Egiptul antic. Istoria faraonului care a încercat să se împotrivească şi i-a urmărit, se raportează
la Atlantida, ce a fost scufundată cu multe mii de ani înaintea fugii presupuse a lui Moise peste Marea
Roşie. Faptul pe care se bazează această povestire este că o mulţime de oameni au plecat din ţara în care
Taurul era adorat (Atlantida sau Egipt) în căutarea unui „pământ făgăduit”. Acolo se consacră cultul
Mielului care fusese jertfit în Egipt (Atlantida) prin sângele său. Aceşti pionieri au fost apăraţi de moarte
şi de acolo vine simbolul Mielului jertfit la întemeierea lumii actuale numită Epoca Ariană. Salvara lui
Noe prezintă un alt aspect al aceleiaşi legende, raportându-se la ceţurile care după ce au acoperit Atlantida
s-au condensat în ploaie şi au inundat părţile joase ale Pământului, lăsând o atmosferă luminată, în care
apăreau pentru prima dată curcubeul, la aurora noului an sideral. Atlantida era lăcaşul Taurului şi când
Soarele a părăsit acest semn a fost inaugurată religia Mielului. Cultul Taurului a fost suprimat, iar când
câţiva din rasa pionierilor, eliberaţi de vechea lege a atlanţilor prin sângele Mielului, s-au lepădat şi au
adorat „Viţelul de Aur” al Epocii Taurului, ei au acţionat împotriva legii progresului fiind declaraţi
„idolatrii” şi pedepsiţi.
Pentru cine nu posedă cheia astrologică, Biblia este cu adevărat o carte închisă , dar cu această
cheie adevărul este uşor de aflat. În Vechiul Testament se face aluzie la două categorii de animale: oile şi
caprele, singurele care erau jertfite (erau îngăduite şi turturelele ca o concesie făcută sărăciei). Boii
aparţineau Epocii Taurului. Toate marile personaje ale Legii Vechi erau păstori (aryens) şi Iius s-a vestit
el însuşi ca Bunul Păstor. În Noul Testament apare un alt animal, Peştele, care joacă un rol predominant şi
însuşi apostolii fură numiţi „Pescari de oameni”, căci atunci Soarele, prin precesie, era aproape de vârful
zodiei Peştilor. Iisus a vorbit despre vremea când va veni Fiul Omului, simbol al Epocii Vărsătorului.
Observăm că drumul nostru evolutiv se află înfăţişat în aluziile secrete astrologice ale Bibliei.
Iisus explica cu ajutorul parabolelor, însă explica misterele Împărăţiei discipolilor săi. Pavel
dădea hrană spirituală celor tari, însă laptele doctrinei îl da mulţimii. Aceasta a dus la apariţia a două
direcţii religioase: una exoterică (destinată celor mulţi) şi una ezoterică (pentru iniţiaţi). Cele mai multe
dintre cărţile biblice sunt accesibile tuturor, dar există şi fragmente care prezintă informaţii secrete,
iniţiatice. Dintre acestea amintim „Apocalipsa lui Ioan”, un veritabil manual de iniţiere în tainele
creştinismului ezoteric.
Luând semnul Taurului pentru a simboliza cultul acestui animal, aşa cum se practica în acea
vreme în Egipt, în Persia şi alte ţări, observăm că semnul opus, Scorpionul, paznicul Vechilor Mistere
ale atlanţilor, simbolizează doctrina ezoterică a sacerdoţiului. Semnul Scorpionului este reprezentat în
zodiac printr-un scorpion sau şarpe şi atragem atenţia în special asupra faptului că scorpionul are acul de
coadă, în timp ce şarpele îşi are veninul în dinţi. Cercetând cuvântul „şarpe” în Biblie aflăm că sunt cam 7
cuvinte care au fost traduse astfel şi că unul din ele, împrumutat de la egipteni, este „naja”. Se găseşte
acest cuvânt pe tabelele templelor vechi ale Egiptului, când Osiri, Zeul – Soare este salutat în clipa în care
răsare Mărul Primordial. Atunci el era încununat de slavă şi purta emblema înţelepciunii comice, pe
Ureus Naja, figurat printr-o parte a corpului şarpelui făcând cu capul o ieşitură dintr-un punct al frunţii
aşezat chiar deasupra nasului, acolo unde-şi are lăcaşul spiritul omenesc. Iisus făcea deci aluzie la vechii
iniţiaşi când spunea: „Fiţi înţelepţi precum şarpele”. În vechiul Egipt, regele purta o coroană împodobită
cu un şarpe dublu, „hrens” sau „naja”. Aceasta simbolizează faptul că el îndeplinea două însărcinări, de
rege şi de mare preot, în virtutea înţelepciunii sale divine. În India păzitorii învăţămintelor doctrinei
Misterelor erau numiţi negas sau şerpi. În scrierile mitologiei nordice, Siegfried, căutătorul adevărului,
ucide şarpele, gustă din sângele său şi dobândeşte înţelepciunea.

Page 2 of 3
 Nu este nevoie să căutăm în afara religiei noastre faptul că şarpele este simbolul înţelepciunii,
Căci Iisus însuşi a spus: „Fiţi înţelepţi ca şarpele”. Desigur, şarpele nu-i atât de perspicace ca să
îndeplinească semnificaţia literară a acestui aforism, însă când înţelegem că energia creatoare urcă în
lungul şirei spinării, face să vibreze corpul pituitar şi glanda pineală, punând Eul în comunicare cu lumile
nevăzute, deschizând un sens tainic, aluzia este cu desăvârşire limpede. Există o fază a dezvoltării
spirituale, simbolizată în timpurile vechi prin Ureus sau şarpele aşezat la ombilic pentru a arăta că
facultăţile mediumnice ale plexului solar au fost dezvoltate.
Mediumnitatea este o fază negativă de clarviziune şi claraudiţie. Această fază nedorită de
clarviziune este reprezentată în zodiac prin simbolul Scorpionului, cu acul la coadă. Punctul situat între
sprâncene, din care iese şarpele, este Sediul Vieţii, pe când tot ce iese din pântece este supus acului morţii
din coada Scorpionului.
Cuvântul egiptean care arată pe acest „Ureus” sau şarpe este „naja”. El a fost împrumutat de
israeliţi, care au exprimat facultatea negativă a mediumnităţii adăugându-i sufixul „oth”: „Naioth”, în
timp ce acei care erau în stare să lucreze în mod conştient în lumile spirituale erau numiţi „Naim”, -im –
fiind terminaţia pozitivă, masculină, plural. În capitolul 19 al Cărţii lui Samuel găsim un incident de
natură mediumnică. David, temându-se de Saul, s-a du la Samuel care era „Naioth”. După traducătorii
Bibliei, Naioth este presupus ca un loc şi este posibil să fi existat un sat cu asemenea nume, în care
locuitorii erau naiothi sau mediumi. În capitolul citat ei unt numiţi profeţi deoarece când intra cineva ei
începeau să profetizeze sau să vorbească prin sugestie. Însuşi Saul, când a venit ă pună mâna pe David şi
să-l omoare a fost influenţat de spirite şi a început să profetizeze. În Noul Testament este spus că Iisus s-a
dus în oraşul Nain, unde a înviat fiul unei văduve. În versiunea latină acest oraş era numit „Naim”. Aceste
trei denumiri: „Naim”, „Naioth” şi „Endor” aparţin aceluiaşi loc, aproape de muntele Tabor. Aici se
presupune că a trăit Pythie care l-a asistat pe Saul.
Cei care studiază ezoterismul ştiu că iniţiaţii erau numiţi „Fiii Văduvei” şi se spune în
Biblie că Hiram Abif, Maestrul Arhitect al Templului lui Solomon era fiul unei văduve. Este de
ajuns ă spunem că povestirea Bibliei la care facem aluzie se raportează la un „Naim”, un „Fiu al
Văduvei”. Adică un iniţiat al Vechii Şcoli a Şarpelui, căci preoţii Egiptului erau „phree messen”
(copii de lumină) fiecare posedând vechea înţelepciune a Şarpelui. La trecerea la o nouă religie, era
necesar să fie ridicaţi Vechii Iniţiaţi la Misterele Noului Ev.
De când Soarele a intrat, prin precesie, în Berbec, ar fi o greşeală din partea „poporului ales” să
se dedea cultului exoteric al Taurului sau cultului înţelepciunii ezoterice a Şarpelui. Din aceleaşi motive,
este o idolatrie când occidentalii adoptă religiile orientale. În timpul Epocii Ariene numai religiile ariene
ale Mielului oferă şansa evoluţiei.

.......

ASTROLOGIA, ŞTIINŢĂ EZOTERICĂ de Alexandru Nicolici

BIBLIOGRAFIE

1. R. Steiner – „Ştiinţa ocultă”, Editura princeps – 1993

2. R. Steiner – „Teosofia”, Editura Arhetip - 1993
3. R. Steiner – „Ierarhiile spirituale”, Editura Univers Enciclopedic, 1995
4. R. Steiner – „Apocalipsa lui Ioan”, Editura Univers Enciclopedic, 1996
5. R. Steiner – „Cronica Akasha”, Editura Univers Enciclopedic, 1997
6. Max Heindell – „Cosmogonia rozicruciană” - 1996

Page 3 of 3