Ce-am fi?

Privesc cu vină cerul înstelat

Riscând să fiu lăsat în urmă

Astăzi, iubirea-i socotită un păcat

Scuzat, aleg să nu mă țin de turmă.

Ce-am fi de n-am putea iubi?

Întreb timid abstractul...

Cu ce emoții ne-am topi?

Din ce ne-am procura extractul?

Ce-am fi de n-am îmbrățișa iertarea?

Oare ne-am sparge capu-ntruna?

Și cum ne vom remodela purtarea?

Făr’ a stârni pe cer furtună.

Ce-am fi de n-am avea credință?

De-al cui picior ne-am prinde-n disperare?

Și cine ne-ar mai asculta căința?

Când va sosi momentul de plecare.

 Ce-am fi de n-am avea speranță?

Cum ne-am începe ziua, oare?

Pe unde ne-ar mâna dorința?

Știind că alergăm fără scăpare.

Ce-am fi de n-am putea lăsa uitării?

Momentele ce ne umbresc trăirea

Și cum i-am face loc iubirii?

Să-și însușească-n tihnă nemurirea.

Ce-am fi de n-am cunoaște bucuria?

Oare ne-am resemna-n tristețe?!

De unde-am ști că numai veselia?

Ne va însenina frumoase fețe.

Ce-am fi de n-am avea memorie?

Cum ne-am reaminti iubirile?

In zborul nostru de prigorie

Făr’ ca să resimțim trairile.

Ce-am fi fără de liberul arbitru?

Ce fel de oi? tărcate?!

Și cine ne-ar putea conduce la pupitru?

Știind acum că nu avem păcate.

 Ce-am fi de n-am atinge echilibrul?

Cât ne-ar lua să dispărem?

Și cine ne-ar salva schimbând calibrul?

Dacă nu Marele Arhitect Suprem.

Fărâma de divin ce zace-n noi

Este dovada că suntem desprinși din soare

Curajul de-a-nota-n orice șuvoi

Denotă că suntem aleasa floare.

Fr.: Ștefan Cristian Movileanu, 21.03.6021 A.:L.:

R.:L.: Renașterea, Nr.: 165, Or.: Iași