Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea Myosotis

După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, francmasonii au devenit „inamici ai


poporului”, fiind din ce în ce mai persecutați, ca mulți alți „indezirabili”. Wilhelm Frick,
Ministrul de Interne al Reichului, a declarat oficial în 1934: „Nu este potrivit să lăsăm o societate
secretă cu obiective întunecate să continue să existe în cel de-al Treilea Reich. Așa că este timpul
ca lojile masonice din Germania să dispară, la fel ca în Italia. Dacă cercurile masonice nu înțeleg
acest lucru, curând le voi ajuta în această direcție”. Până în Septembrie 1936, toate cele 11 Mari
Loji și 33 de asociații similare au fost dizolvate, urmând aşa-numitul „Dunkle Zeit / 1933–1945“.
Înainte ca atelierele masonice să fie interzise de guvernanții național-socialiști şi să intre
temporar “în adormire”, venerabila «Grossloge Zur Sonne» din Bavaria a emis la Bremen un pin
discret cu floarea de «Nu-mă-uita / Vergissmeinnicht», ca insignă oficială a Conventului aniversar
din 1926. Pin-ul respectiv a fost realizat într-o celebră fabrică de porțelan din oraşul Selb
(Oberfranken), iar unii participanți la sedința solemnă au continuat să-l poarte la rever, chiar şi
după eveniment. A fost adoptat ca simbol în special pentru că avea o culoare apropiată de albastrul
regaliei masonice din practica anglo-saxonă. Fondată în 1829, „Grossloge Zur Sonne”, de
orientare umanistă, a fost una dintre cele opt Mari Loji germane recunoscute de United Grand
Lodge of England (U.G.L.E.) înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
Total întâmplător, același manufacturier din Selb a realizat mai târziu nişte ace de rever
similare pentru donatorii voluntari în campania de caritate lansată de «Winterhilfswerk des
Deutschen Volkes – W.H.W.», o organizație a N.S.D.A.P.. Se zvonea că ar fi fost floarea preferată
a lui Adolf Hitler (!) ceea ce a furnizat o acoperire de moment dintr-o fericită coincidenţă pentru
Francmasonii care purtau acest însemn.
Pe măsură ce naziștii au mărit controlul asupra populației civile, lojile din Germania „şi-au
stins luminile”, iar astfel Francmasoneria a dispărut practic în cel de-al Treilea Reich și teritoriile
cucerite. Se estimează că cel puțin 80.000 de Francmasoni au murit în lagărele de concentrare și
cca 120.000 în țările ocupate.
Führer-ul spunea într-un celebru discurs: „Partidul nostru trebuie să fie un Ordin, ordinea
ierarhică a unei preoții seculare! Ori noi, ori Francmasoneria sau Biserica - există loc doar
pentru una dintre cele trei organizații și nimic mai mult. Dar noi suntem cei mai puternici și vom
scăpa de Francmasonerie și de Biserică.”
Ruşii s-au confruntat cu o soartă şi mai crudă: în urma dizolvării Lojilor din perioada
bolșevică, Iosif Vissarionovici Stalin - “tătucul popoarelor” i-a vânat fără milă pe Francmasoni,

1
care au fost în mare parte arestați și executați ulterior. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte numărul
exact de Frați care și-au pierdut viața în acea perioadă de tristă amintire.
Motivele pentru care atât liderii fascişti, cât și cei comuniști, s-au simțit amenințați profund
de Ordinul nostru explicate sunt cel mai bine chiar cu propriile lor cuvinte... În 1938, Reinhard
Heydrich, șeful Securității Reichului (R.S.H.A.) și adjunctul lui Heinrich Himmler, a scris în
prefața unei cărți de propagandă a lui Dieter Schwarz, „Francmasoneria: viziunea sa asupra lumii,
organizarea și politicile sale - Die Freimaurerei : Weltanschauung Organisation und Politik”:
«Lojile masonice sunt asociații de bărbați care, strâns legați într-o uniune ce folosește simboluri,
reprezintă o mișcare spirituală supra-națională, manifestând ideea de Umanitate ... o asociație
universală a Omenirii, fără diferenţă de rase, popoare, religii, convingeri sociale sau politice».
Iată un excelent rezumat al Francmasoneriei, scris de unul dintre cele mai mari dușmani ai săi!
În cele din urmă, Ordinul a supraviețuit forțelor întunericului, iar «Grossloge Zur Sonne für
Bayern» şi-a reaprins luminile în 1947 la Bayreuth. În anul următor,
«Vereinigten Grosslogen von Deutschland» a ţinut primul Convent anual și a adoptat „Nu-mă-
uita” că insignă oficială a Francmasoneriei germane.
Primul Mare Maestru al Marii Loji Unite, PRF Theodor Vogel (1901-1977) a continuat
legenda despre Myosotis şi anul următor a oferit astfel de pin-uri celor prezenţi la Conferința
Marilor Maeștri din S.U.A., simbolul fiind recunoscut la nivel mondial.
Însemnul reprezintă astăzi supraviețuirea Francmasoneriei în momente grele și dorința
tuturor de a nu-i uita niciodată pe Frații care s-au jerfit pentru crezul lor. Fără nicio simbolistică
masonică directă, acest însemn subtil oferă şi acum purtătorului ocazia de a-şi voala față de profani
apartenența la Ordin și de a pretinde că îl poartă din motive pur estetice.

Am zis!

Florian N.˙.
R.˙.L.˙. n°86 «Nicu Filip» – Or.˙. București

S-ar putea să vă placă și