Despre devize si nu numai

Din totdeauna, Francmasonii consideră deviza cu care își deschid și închid lucrările lor ca fiind parte
integrantă a culturii masonice, dar trebuie să recunoaștem că Ordinul nu a avut nici iniţiativa și nici
monopolul acesteia. Fără îndoială, traduce însă concis şi pregnant esenţa eticii de constructor liber.
Vechimea acesteia în cadul Ordinul nu este la fel de mare după cum ne-am imagina, iar introducerea
devizei nu a fost lipsită de dificultăți.
Pentru a-i urmări geneza trebuie să ne raportăm la sec. al XVIII-lea, înainte de izbucnirea Revoluţiei
franceze. «Ideile iluministe» erau primite pe atunci cu un interes inegalabil de către amplele segmente
ale societăţii franceze, în special de cluburile politice, cenaclurile literare şi lojile masonice. Dorinţa
aristocraţiei liberale şi a burgheziei de a se implica în incipienta şi încă restrânsa viaţă socială se
reflectă prin expresii precum «dulcea egalitate» sau «iubita fraternitate», expresii care apar în
majoritatea discursurilor vremii, în special în lojile masonice. Este adevărat ca formula «Libertate,
Egalitate, Fraternitate» nu se va regăsi în limbajul masonic propriu-zis decât după ce a fost consacrată
ca atare de Republică franceză și, cu siguranță nu mai înainte, așa cum pretinde legenda.
Dacă în 1789, marchizul René-Louis de Girardin a proclamat cu fervoare că viitoarea Constituție se va
baza pe «Egalitate, Justiție, Frăția Universală», propunerea făcută atunci de un membru al Clubului
Cordelierilor de a adopta tripla deviză ca şi lozincă pentru propagandă nu a fost acceptată de la
început, nefiind prezentă decât începând cu anul 1793 pe documentele oficiale ale mult prea tinerei
Republici, împodobite acum cu aleasa sintagmă «Unitate, Indivizibilitatea Republicii - Libertate,
Egalitate, Fraternitate sau Moarte». Un întreg program politic, am putea spune!
La 5 decembrie 1790 Comitetul pentru Constituție prevedea că armele și îmbrăcămintea să poarte
însemnele «Constituția - Libertate - Egalitate». În acea perioadă tulbure au fost decernate chiar şi
medalii patriotice incriptionate cu cuvintele «Caritate - Libertate - Egalitate» sau plachete cu
«Libertate - Egalitate - Uniune».
La 15 august 1792 toţi funcționarii publici au fost invitați să depună un jurământ numit «de egalitate și
libertate» iar în luna septembrie a aceluiaşi an, când Convenția a decretat abolirea regalității, s-a auzit
o voce puternică care striga în mulţime «Trăiască libertatea și egalitatea!»
Era nevoie de vorbe mari, de genul celor utilizate de Fratele Gracchus Babeuf în scrisoarea adresată
poporului francez:
«Popor al Franţei, timp de cincisprezece secole ai fost sclav, deci nefericit. De şase ani de-abia mai
răsufli în aşteptarea independenţei, fericirii şi egalităţii. Mereu şi peste tot ai fost adormit cu cuvinte
mari, dar niciodată şi nicăieri nu s-a obţinut ceva doar cu vorbe. Din timpuri imemoriale ni se repetă
cu ipocrizie că oamenii sunt egali, din timpuri imemoriale cea mai monstruoasă inegalitate subjugă
omenirea. Vrem egalitatea sau moartea! Vai de cei ce vor sta între noi şi ea. Vai de cei ce vor opune
rezistenţă în faţa unui jurământ făcut de noi! Revoluţia franceză nu este decât avangarda unei
revoluţii mult mai mari, mult mai solemne, care va fi ultima!» Vin şi vă întreb acum, oare la ce se
referea Fratele nostru?!
Revenind la istorie, remarcăm însă că Masoneria în ansamblu nu va adopta această deviză decât mult
mai târziu. Totuşi, apare pentru prima dată înscrisa pe patenta de constituire a unei Loji militare la
Orientul Legiunii Străine, care în iunie 1793 îşi ia ca titlu distinctiv chiar «Libertate, Egalitate,
Fraternitate». Cu toate acestea, deviza este utilizată prea puţin în cercurile masonice, putând fi
amintită doar o menţiune făcută în Cartea de Arhitectură a Première Grande Loge de France care,
după ce a refuzat fuziunea cu Marele Orient al Franţei în 1773, din păcate va dispărea în 1799.
Deviza nu mai apare în nici un document masonic până în 1848 când la 24 februarie Guvernul
provizoriu hotărăşte ca «Libertate, Egalitate, Fraternitate» să-i fie deviză, principiu şi cuvânt de ordine

1
printr-o guvernare a poporului de către popor și pentru popor. Dar, abia Legea din 8 septembrie 1848
o va oficializa în sfârşit ca să devină de acum cea a însăși Republicii Franceze (cea de a doua
republică).
Ideea precum că deviză făcea parte din tradiţiile lor le era foarte dragă francmasonilor aflaţi în
Guvernul Provizoriu, unii dintre ei membrii ai Suprême Conseil de France, dintre care amintim doar
pe cei mai cunoscuţi: Louis Blanc, Adolphe Crémieux, Ferdinand Flocon şi Louis-Antoine Garnier.
Nu e de mirare atunci ca pe 6 martie 1848 au primit la Primăria Capitaliei o delegaţie a lojilor
pariziene, care participaseră în mod activ la Revoluţie. Venerabilul Frate Bertrand declara cu acea
ocazie: «Dintotdeauna Masonii şi-au înscris pe banierelor lor cuvintele Libertate, Egalitate,
Fraternitate. Găsindu-le acum pe steagul Franţei, salută triumful principiilor lor şi se bucură că
întreaga ţară a primit prin voi, Fraţii mei, consacrarea masonică». Crémieux (viitor Suveran Mare
Comandor în perioada 1869-1880 şi artizanul Conventului Universal de la Lausanne) i-a răspuns pe
loc: «În orice moment, în toate împrejurările, sub opresiunea gândirii şi sub tirania puterii,
Masoneria a repetat neîncetat aceste cuvinte sublime: Libertate, Egalitate, Fraternitate!» Iată un mod
particular de a scrie istoria...
Oricum, a trebuit aşteptat Conventul Marelui Orient al Franţei din 1849 ca să se modifice primul
articol al regulamentului său general, adăugând astfel o ultimă menţiune: «Deviza Masoneriei a fost
dintotdeauna: Libertate, Egalitate, Fraternitate». În acelaşi text se proclama pentru prima dată în
istorie faptul că Masoneria se bazează pe «existenţa lui Dumnezeu şi pe nemurirea sufletului»…
Interesant este ca în 1869, Marea Lojă Centrală, fondată în 1822 de către Suprême Conseil de France
pentru administrarea lojilor simbolice din Jurisdicţia sa, solicită introducerea acestei devize în
Scoţianism - dar și suprimarea referinţei la Marele Arhitect al Universului. După îndelungi dezbateri,
în 1873 SCdF acceptă doar prima dintre aceste cereri. Același spirit și aceeași deviză va fi preluată de
Marea Lojă Simbolică Scoţiană fondată în 1880 iar mai apoi de cea de a doua Mare Lojă a Franţei,
constituită în forma actuală între anii 1894 şi 1896.
Ca o paranteză, se ştie că în toamna anului 1843, în casa generalului Nicolae Mavros ia fiinţă
Societatea Secretă «Frăţia» având ca lozincă «Dreptate-Frăţie» iar ca membrii fondatori pe Nicolae
Bălcescu, Christian Tell şi Ion Ghica. Adoptând această deviză cu caracter autohton – născută treptat
în gândirea politică românească, începând din timpul revoluţiei din 1821 condusă de Tudor
Vladimirescu– societatea «Frăţia» a avut de la bun început nu numai o acoperire, ci şi o altă
deschidere decât societăţile secrete anterioare. Sub paravanul legal al unei activităţii literare, ea
grupează în jurul său tineretul intelectual şi progresist din ţara Românească, dar şi pe tineri patrioţi din
Moldova şi Transilvania. Pentru a salva deci națiunea, tinerii boieri luminați au pus bazele acestei
societăți secrete şi tot în același scop cei mai mulți dintre membrii au aderat şi la Masonerie; gândeau
ca doar astfel vor putea stabili legături externe, „invizibile”, strânse și puternice.
Revoluţia de la 1848, ca fenomen general european, a deschis un nou capitol în istoria omenirii. O
parte însemnată a continentului nostru a fost cuprinsă în procesele revoluţionare și deşi acestea au
îmbrăcat fiecare forme specifice, ele au înfăţişat şi numeroase trăsături unitare. Oricum, urmarea lor
principală avea să fie instaurarea unei noi ordini în existenţa naţiunilor şi statelor europene şi apusul
absolutismului, după o perioadă firească de reacţiune contrarevoluţionară. Spaţiile româneşti s-au
încadrat şi ele în procesul general, înnoitor, de factură europeană. Deci revoluţia română trebuie
considerată în legăturile şi interdependenţele care o ataşează revoluţiei europene. Bălcescu spunea prin
1850 în «Mersul revoluţiei în istoria românilor» următoarele: «Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate
şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie
democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut că românul să fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care
libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adauga la deviza sa cuvântul frăţiei, această condiţie de

2
căpetenie a progresului social. Ea fu o revoluţie socială. Revoluţia viitoare va cere unitatea şi
libertatea naţionala. Deviza ei va fi: Dreptate, Frăţie, Unitate! Ea va fi o revoluţie naţională.»
De atunci încoace, tripla deviză republicană va rămâne mereu prezentă în Masoneria franceză.
Universală, generoasă, dar nu de origine masonică, este o specificitate masonică numai pentru Franța.
Dar pentru noi?! Cred că în primul rând, fraternitatea trebuie să rămână responsabilitatea noastră, a
masonilor prezenţi şi viitori.
Poate că deviză republicană trebuia să fie rescrisă în această ordine: fraternitate, libertate, egalitate.
Ideea nu a avut succes deoarece anticlericalii au afirmat atunci că fraternitatea era un concept
eminamente creştin.
Filosoful contemporan Edgar Morin spunea că libertatea poate să fie instituită, egalitatea poate să fie
impusă dar în schimb, fraternitatea nu se stabileşte cu o lege şi nici nu se poate impune de către stat!
Fraternitatea este mereu înaintea noastră. Vine dintr-o experienţă personală de solidaritate şi de
responsabilitate. Singură, libertatea ucide egalitatea şi egalitatea impusă ca unic principiu distruge
libertatea. Numai fraternitatea permite să se menţină libertatea, continuând însă lupta pentru a suprima
inegalităţile.
În secolul trecut două sisteme politice au încercat să întrupeze libertatea şi egalitatea. Liberalismul
economic a încercat să asigure tuturor bunăstarea, iar socialismul a încercat să promoveze egalitatea,
atribuind statului justa repartizare a avuţiei naţionale. La începutul sec. al XX-lea, crizele apărute au
făcut să se înţeleagă că lipseşte o bază etică care să asigure un sens eforturilor celor care au misiunea
de a organiza viaţa socială şi economică. Şi nouă, masonilor de ieri şi de azi, ne place să credem că
fraternitatea ar fi putut şi ar putea fi tocmai acea referinţă etică.
Fraternitatea este adesea confundată cu solidaritatea, total greşit: solidaritatea are ca scop doar să
corecteze inegalităţile şi nedreptăţile dar, în schimb, fraternitatea indică o societate în mod natural
egalitară, o egalitate nu numai de drept ci mai ales de fapt, în numele demnităţii iminente a oricărei
fiinţe umane. O societate fraternă este o societate în care fiecare privilegiu nu mai există, unde fiecare
se îngrijeşte de celălalt. Implică un contact imediat cu persoanele, recunoaşte fiecare persoană care
este în acelaşi timp diferită de mine şi egală cu mine. Diferit pentru că fiecare este unic, egal pentru că
în fiecare există chemarea lăuntrică de a fi frate. Fraternitatea îmbogăţeşte libertatea şi egalitatea
deoarece, contrar libertăţii liberale, libertatea fraternă se simte responsabilă de libertatea celuilalt: eu
nu sunt cu adevărat liber dacă celălalt nu este liber.
Atunci când, după ororile celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1948 O.N.U. a promulgat
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aceasta şi-a găsit fundamentul său în fraternitate. E
suficient să recitim doar primul articol: «Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi. Sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să acţioneze unii faţă de alţii într-un spirit
de fraternitate». Asta înseamnă că fraternitatea nu este facultativă, nici spontană şi nici imediată,
fraternitatea trebuie învăţată prin educaţie şi formare, nu numai de-a lungul vieţii şcolare, ci de-a
lungul întregii vieţi. Este posibil să se trăiască împreună, să se păstreze propria identitate pentru că
suntem membrii aceleiaşi familii şi sub privirea Marelui Arhitect - trebuie şi putem să trăim nu numai
tolerându-ne reciproc, ci iubindu-ne ca într-o mare familie.
Dialogul devine deci un element decisiv în lumea de astăzi, nu doar pentru o coexistenţă paşnică, ci
pentru promovarea unei lumi noi. Ca masoni, suntem cu toţii chemaţi să ne confruntăm cu trei
provocări: provocarea identităţii, provocarea diferenţei şi provocarea pluralismului. Provocarea
identităţii înseamnă a dobândi o conştiinţă a conţinutului propriei credinţe, pentru că nu se poate
dialoga pe ambiguitate. Provocarea diferenţei: nu trebuie să credem că acela care aparţine unei alte
culturi este un duşman. Provocarea pluralismului: trebuie să acceptăm că Marele Arhitect lucrează în
mod misterios prin fiecare dintre noi.

3
Dacă reuşim să dobândim această spiritualitate, atunci noi, masonii, vom fi în măsură să eliminăm
toate cauzele non-fraternităţii şi putem aduce un real serviciu celor aflaţi în căutarea sensului vieţii.
Filozoful francez Paul Ricoeur afirma că «omul modern se confruntă în realitate cu patru probleme:
problema autonomiei, a dorinţei, a puterii şi a non-sensului.» Trebuie să împărtăşim valorile care
aparţin patrimoniului nostru: respectarea persoanei umane, care nu poate fi niciodată redusă la
productivitatea sa economică sau la poziţia sa socială; tutelarea libertăţilor fundamentale ale persoanei
umane; egalitatea, care pentru noi, francmasonii scoţieni, se odihneşte pe caritate. Trebuie să ne
ajutăm, respectând diferenţele noastre, ca să alegem astfel între bine şi rău.
Să nu ne pierdem curajul, să privim în jurul nostru şi vom găsi un frate care trebuie iubit şi cu care să
facem o bucată de drum împreună. Îmi revine în minte o pildă tibetană: «Într-o zi mergeam pe munte
şi am văzut un animal sălbatic. Apropiindu-mă mi-am dat seama că era un om. Când am ajuns în faţa
lui am văzut că de fapt era fratele meu».
Noi, masonii, vom rămâne mereu o minoritate, dar sper că vom fi cândva şi în România o minoritate
care contează şi cel mai important, o minoritate care acţionează.
Este adevărat că oamenii se nasc cu aptitudini diferite, sunt înzestraţi cu talente diferite, trăiesc în
medii diferite, într-un cuvânt sunt inegali. Egalitatea este doar în faţa legii. Cei care au introdus
principiul libertate, egalitate, fraternitate au încercat să elimine privilegiile unora, căci majoritatea nu
aveau libertatea de a-şi căuta năzuinţa spre fericire, spre a accede la anumite funcţii şi demnităţi doar
pentru că îi recomanda talentul său abilităţile şi nu simplul fapt că s-au născut nobili, fraternitatea este
total diferită. Dacă egalitatea este impusă prin lege iar libertatea este statornicită inclusiv de religii,
fraternitatea înseamnă solidaritatea şi responsabilitatea membrilor unei colectivităţi, a unei organizaţii
cum este Francmasoneria. În lipsa fraternităţii, respectiv a unor idealuri comune nu putem avea nici
egalitate şi nici libertate. Chiar dacă lozinca Revoluţiei franceze este "Libertate, Egalitate, Fraternitate"
trebuie înţeles clar ca Fraternitatea este cea care stă la baza primelor două. Fraternitatea nu este ceva
care apare astăzi înainte de Convente şi mâine dispare, fraternitatea se seamănă, se cultivă, se udă, se
creşte şi se întreţine începând de la iniţierea în primul Grad Simbolic şi probabil nu se termină nici în
momentul în care vom merge în loja de la Orientul etern. Roadele fraternităţii sunt nu numai libertatea
şi egalitatea, ci şi respectul şi responsabilitatea faţă de familie, faţă de ţară, faţă de semenii noştri de
aici şi de pretutindeni, aflaţi la greu.
Fraternitatea este elementul esenţial, este liantul care ne leagă ca să fim solidari între noi, să
împărtăşim acelaşi sentiment comun - mandria de a fi francmason.
Unii iniţiaţi din păcate nu au înţeles esenţa Fraternităţii. În general ne tot lăudăm că suntem cei mai
recunoscuţi, că suntem cei mai ezoterici dar nu avem Fraternitate şi nici solidaritate. Unde este
Fraternitatea noastră? Vrem doar să avem beneficii şi avantaje ca Francmasoni, nu şi îndatoriri. Nu
Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea sunt greşite, nu regulamentele noastre sunt greşite ci aplicarea lor
şi modul cum sunt interpretate este greşit, Fraţii mei.

Am zis!

Florian N.˙.