5.

Societaţile secrete în România

România

Dimitrie Cantemir şi Constantin Mavrocordat, reformatorul; angajată, alături de

"revoluţionarii" Horea, Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti; temător
discretă, în spatele domnitorilor Mihail Suţu-bătrânul sau Alexandru Suţu;
temerară, braţ la braţ cu "cărvunarii" şi "confederativii", cu Ion Câmpineanu,
Ionică Tăutu, Mitropolitul Leon Gheuca, Episcopul Gherasim Clipa Barnovschi,
Iordake Darie Dărmănescu, Mitiţă Filipescu, sau "farmazonul" dovedit Iordake
Catargiul, cel dus în surghiun la ruşi. O aflăm fluturând tricolorul, şi însufleţind
spiritul şi fapta generaţiei paşoptiste, prin flacăra Bălcescului, a lui C. A. Rosetti,
a lui Heliade Rădulescu şi a fraţilor Goleşti şi Brătieni. O aducem martoră a
înfăptuirii Templului nostru naţional, în 1859 şi 1918, apoi însoţindu-i în truda
ridicării unei naţiuni moderne, pe miniştrii M. Kogălniceanu, Ion Ghika, Ion Strat,
Ion Bălăceanu sau pe vlăstarele Filipeştilor, Cantacuzinilor, Kretzuleştilor,
Sturzeştilor, Filittilor sau Rosetteştilor.

In Romania, francmasoneria a avut un rol important. Au fost cativa

domnitori romani care au aplicat la ideile si principiile „Epocii
Luminilor” pe care si francmasoneria le-a raspandit. In Moldova si
Tara Romaneasca, Alexandru Lapusneanu si Radu Serban au
intemeiat Scoli domnesti „pentru invatatura norodului”, in 1561 la
Cotnari si in 1603 la Targoviste.
Serban Cantacuzino a reusit sa construiasca Academia din Bucuresti
(1688), Antioh Cantemir a construit una la Iasi (1707) iar in
Transilvania, s-a construit in 1795 la straduinta invatatului Ioan
Piuariu-Molnar.
S-au infaptuit reforme fiscale si juridice de catre Constantin
Brancoveanu, Antioh si Dimitrie Cantemir, s-au deschis scoli si
spitale, si s-a popularizat ideea „bunului” sau „binelui obstesc”.
Constantin Mavrocordat a instaurat o Constitutie in Tara
Romaneasca si a desfintat iobagia.
Horea, un alt francmason, a redactat faimosul „Supplex libellus
valachorum”, unde era prezentate revendicari absolut similare cu
cele exprimate zece ani mai inainte in America sau cinci ani mai
tarziu in Franta.
Prima loja masonica romaneasca a fost intemeiata la Iasi in 1748,
de catre italianul Carri, secretar a lui Constantin Mavrocordat. A
doua loja a aparut in 1749 printre sasii de la Brasov, iar a treia in
1767 la Sibiu.
Spre deosebire de alte tari, in Romania situatia a stat altfel.
 Francmasonii erau priviti bine de catre Biserica Crestina, ba chiar
aveau relatii bune pana in 1937, in timp ce biserica romano-catolica
i-a socotit indelunga vreme eretici si apostati.
Cativa dintre francmasonii romani cunoscuti sunt: Vasile Alecsandri,
Nicolae Balcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Radulescu, Ion
Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi,
C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret, Tudor Vladimirescu.
Cum se zicea odinioara la Bucuresti: “incepi student, continui
farmazon, devii savant sau ministru, si termini calcat in picioare de
multime sub forma de Bulevard”. Intr-adevar multe din bulevardele
din centrul oraselor romanesti au numiri de francmasoni celebri.
In timpul comunismului francmasoneria practic n-a mai existat.
Mihail Sadoveanu a avut o incercare de a impaca francmasoneria cu
comunismul, insa fara succese.
S-au intocmit liste de catre legionari si multi francmasoni au fost arestati. In 1948
comunistii hotarasc desfiintarea francmasoneriei in Romania.
In data de 27 decembrie 1989, la Bucuresti, francmasonii care au supravietuit se
intalnesc in fostul Templu din strada Radu de la Afumati si pun la cale renasterea
Francmasoneriei romane. In octombrie 1990 francmasonii romani din exil creeaza
Marea Loja Nationala a Romaniei.

“Masoneria ajunge în Tarile Române relativ repede, uimitor de repede am putea spune
tinînd cont ca în 1717 s-a constituit Marea Loja din Londra, adica prin 1734. În Moldova
apar primele structuri masonice datorate domnului fanariot Constantin Mavrocordat si,
mai ales, lui Anton Maria del Chiaro, un italian care fusese secretarul lui Brâncoveanu si
care devenise secretar al domnilor fanarioti. El este personajul fondator al masoneriei
române si chiar pîna în ziua de azi luminile masoneriei române sînt aprinse de italieni. La
1734 ea îsi mentinea alura de elita a celor buni care doreau sa faca bine oamenilor din
jurul lor. În Tarile Române niste minti masonice au cugetat eliberarea de iobagie si alte
legi cu efecte pozitive asupra conditiei sociale si economice a oamenilor.“

Masoneria era la origini regalista si se obliga sa respecte legile statului. Razboiul de

independenta american este cel care inventeaza republicanismul masonic, adus în Franta
de francezii condusi de La Fayette care luptasera acolo. Francezii fac un pas înainte în
republicanism, care va degenera în teroarea iacobina. În prima jumatate a secolului al 19-
lea creste influenta masoneriei franceze în spatiul românesc. Radu Comanescu:

“La sfîrsitul secolului al 18-lea si începutul secolului al 19-lea, prin influenta franceza a
lojilor L’Athénée des Étrangers, si La Rose du Silence, încep sa se implementeze în
spatiul românesc ideile revolutionare. Acestea presupuneau actiune politica dura si
directa, lupta împotriva puterii identificate cu tronul monarhic. În Franta, ea presupunea
si lupta împotriva Bisericii. La noi, aceasta doctrina revolutionara a aparut ca urmare a
faptului ca boierii masonizati sub fanarioti si-au trimis copiii la studii în Franta. Acesti fii
de masoni au intrat în masoneria franceza care era fabrica de revolutionari ai Europei.
Anul 1848 este anul în care acei revolutionari, în consens, au declansat revolte în întreaga
Europa. Cînd fiii de boieri revin în tara, ei sînt transformati si unii au luptat nu doar pe
frontul revolutiei pasoptiste române, ci si în Polonia, asa cum a fost Ion C. Bratianu. Ei
devenisera deja revolutionari ai Europei.”

A existat totusi si un spirit românesc al masoneriei. Marea miza a masonilor români a fost
emanciparea sociala, mai precis dezrobirea: sa fim liberi si sa-i eliberam si pe altii, sa
propasim si sa regeneram patria. Acest mesaj era unul impresionant, el a creat si
literatura. Imnul national de azi al României, “Desteapta-te române!”, este o productie
literara dominata de ideile masonice. S-a vorbit despre faptul ca masoneria româneasca a
fost una speculativa. Despre existenta unei masonerii operative în spatiul românesc ne
vorbeste Radu Comanescu:

“Noi avem balada mesterului Manole. Existenta unei bresle a constructorilor de biserici a
fost consemnata si pe teritoriul României. Mesterul Manole era un zidar ortodox de
biserici. Aceasta legenda este echivalenta mitului fundamental al masoneriei operative.
Acest mit de refera la moartea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Sensul
originar al mitului este jerfta maestrului pentru perpetuarea constructiei. În perioadele
vechi exista convingerea ca fiecare zidire importanta are nevoie de un suflet care sa-i
mentina coerenta. Ulterior s-a trecut la jertfa rudelor, si aici avem exemplul mesterului
Manole, si mult mai tîrziu erau momiti copii sau vagabonzi pentru a fi jertfiti. Dar
motivul originar a fost acesta: maestrul care executa o constructie extrarodinara trebuia sa
se jertfeasca. Sub acest aspect înseamna ca a existat masonerie operativa si la noi. În nici
un caz nu s-au constituit bresle sau loji ca în Occident. Au existat asemenea structuri în
Transilvania dar nu în Muntenia si Moldova.”

Revolta taranilor din 1784-1785 din Transilvania condusa de Horea, Closca si Crisan a
fost popularizata în Occident de masonerie. Dupa unele opinii, Horea însusi, liderul
rascoalei, ar fi fost mason. Radu Comanescu:

“Horea a fost probabil mason, ni s-a pastrat un discurs de-al lui în cinstea împaratului
care se termina cu vorbele “foc, foc, foc”. În limbajul masonic al banchetelor, aceasta
însemna noroc. Horea folosea argoul masonic, ceea ce înseamna ca îl cunostea si nu-l
putea cunoaste la acea vreme decît daca era membru. Dupa regulile vremii, era extrem de
improbabil ca un taran sa fie admis în structurile masonice. Existau tot felul de îngradiri
pentru diferite categorii sociale cum ar fi comedianti, prostituate, proprietari de cîrciumi
si altele, inclusiv pentru tarani. Acestia erau exclusi deoarece în majoritate ei erau
analfabeti. Horea trebuie ca a fost si altceva decît un simplu taran, sau a fost un taran cu
totul si cu totul deosebit, cu instructie. Este limpede ca programul rebeliunii sale a fost
unul puternic inspirat de masonerie, el reflecta idei de tip republican si revolutuionar care
circulau în masonerie.”

Francmasoneria româna si-a urmat idealurile cu consecventa si ceea ce se va înfaptui în

secolul al 19-lea în constructia politica a statului român, în economie, în fondarea de
institutii se datoreaza într-o mare masura ideilor si proiectelor sale. (Steliu Lambru)
 
  Începutul secolului al XIX-lea a fost animat de spiritul Revoluţiei Franceze. Aceasta
trezeşte în rândul popoarelor ideea naţională, idee ce va continua să frământe naţiunile
europene atâta timp cât acestea nu îşi vor delimita definitiv conturul lor politico-
geografic.
        Ţările Române se găseau sub umilitorul jug al domniilor fanariote. Animaţi de
convingerile unei renaşteri naţionale şi crezând într-o unire a tuturor românilor sub
aceeaşi conducere, majoritatea boierilor români se vor implica în această luptă, care
începe cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi culminează cu Revoluţia de la 1848 şi
unirea Principatelor. Programele şi planurile acestor acţiuni au fost făcute în cadrul unor
organizaţii secrete, asemănătoare masoneriei, dar neidentificându-se cu aceasta, chiar
dacă între rândurile lor se găseau şi masoni. Raţiunea pentru care au fost create aceste
societăţi nu era una politică ocultă, ci doar aceea de a oferi o siguranţă faţă de puterea
fanariotă şi un mediu prielnic dezvoltării programelor. Faptul că ele au fost iniţiate sau
organizate de masoni, care aparţineau unei loji francmasonice, ce avea cu totul alt destin
decât organizaţia, politică sau culturală secretă, în sine, precum şi faptul că ei au introdus
anumite ritualuri sau procedee conspirative preluate din regulamentele lojilor, nu le face
echivalentul francmasoneriei. Iată ce scria Ioan Maiorescu într-o scrisoare adresată lui
George Bariţiu: ,,Am copiat în minte un plan de a întemeia o soţietate naţională, a căreia
mădularii să lucreze neîncetat, fără îndeobşte a fi cunoscuţi. Articularii să fie în orice fel
de materie, afară de politică, însă naţionali. Numele să fie Organ Naţional”.
      Prima etapă a acestui plan a fost Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, considerată ca un
preludiu al celei de de la 1848. Importanţa mişcării revoluţionare de la 1821 stă în
mesajele sale politice şi mai ales în caracterul ei naţional. Tudor are meritul de a revela
criza sistemului feudal, marcând începutul statului naţional modern, ştiind să confere
revoluţiei sale, în contextul mişcărilor contemporane din Balcani, o orientare
corespunzătoare situaţiei date, atrăgând atenţia asupra tuturor simbolurilor naţionale:
origini, tradiţii, limbă şi teritoriu. Trecând peste binecunoscutele cauze şi consecinţe, mă
voi referi aici doar la presupusa apartenenţă a lui Tudor la francmasonerie.
        A. D. Xenopol afirmă că Iordache Olimpiotul, aromân de origine şi aflat sub
serviciul Eteriei, ordonă lui Tudor să ridice ţărănimea de peste Olt în sprijinul cauzei
sfinte, sugerând un nivel de subordonare nefiresc şi care şi-ar avea rostul numai printr-o
ascendenţă masonică a lui faţă de Tudor. Într-un interviu acordat de Constantin M.
Moroiu, Marele Maestru al Masoneriei Române, acesta afirma despre eroul oltean că se
pare că ar fi fost francmason. Iar Ion Heliade Rădulescu în lucrarea sa Equilibru între
antithesi (1858-1859) spunea: ,,Scularea lui Tudor a fost produsă din sânul unei societăţi
secrete afiliate la societăţilor grecilor ce aspira la libertatea patriei lor”.
        Dovezi evidente nu există în acestă privinţă, dar în schimb sunt suficiente dovezi
care să afirme contrariul şi cel mai puternic argument ar fi acela că Tudor era un
dreptcredincios ortodox, ctitor de biserici şi permanent slujitor al credinţei, întreaga sa
corespondenţă fiind străbătută de un sentiment creştin curat. Academicianul Andrei
Oţetea respinge posibilitatea ca Tudor să fi fost francmason şi nici membru al vreunei
societăţi secrete iniţiate în vederea răscoalei generalizate din Balcani. De iniţierea lui
Tudor prin Iordache Olimpiotul în Eterie, aşa cum susţinea Nicolae Iorga, nici nu poate fi
vorba.
       Cu privire la originile Eteriei sunt mai multe variante:
  1. a fost creată la Odesa în 1814 de grecul Xanthos de Patmos, francmason, care i-a dat
şi numele de Philike-Hetairia, organizându-i ritualul inspirat după cel al masoneriei.
Scopul declarat al acestei societăţi secrete era unirea armată a tuturor creştinilor din
Imperiul Otoman pentru a face să triumfe Crucea asupra Semilunei;
  2. a fost organizată la Viena de prinţul Alexandru Ipsilanti, membru al unei loji
francmasonice din Petersburg şi de câţiva tineri greci;
 3. originea a stat într-un nucleu de greci cultivaţi, care au format o organizaţie inspirată
din Tugenbund-ul german, cu cinci grade: adepţii, bacalaureaţii, preoţii din Eleusius,
prelaţii şi marea arcă.
    
   Proiectul viza renaşterea Greciei sub chipul Marii Elade, care cuprindea şi Ţările
Române, de aceea armata eteristă s-a comportat ca o armată de ocupaţie pe teritoriul
românesc, dedându-se la jafuri şi distrugeri. Trebuie spus că această organizaţie era
formată exclusiv din greci şi că acolo unde găsim indivizi de altă origine etnică, este
vorba doar despre simpatizanţi, sprijinitori, membri ai altor mişcări similare şi agenţi
plătiţi ai mişcării. Ori Tudor nu se încadreză în niciuna dintre aceste categorii. Totodată,
schimbarea atitudinii lui faţă de liderii Eteriei, chiar sub acuzaţia de încălcare a vreunui
jurământ, îl distanţează de obligaţiile stricte ale unei loji masonice active, argumentând
încă o dată neapartenenţa sa la o lojă masonică.
       Subiectul acesta trebuie privit într-un mod piramidal: o lojă masonică putea da
naştere unei organizaţii politice secrete, cum a fost şi Eteria, care la rândul ei constituia
nuclee conspirative la care asocia şi persoane de altă naţionalitate, pentru ca la limita de
jos a ierarhiei să se afle grupuri paramilitare balcanice.
       Tudor nu putea să activeze într-o lojă masonică, deoarece singurele loji de atunci
aflate pe teritoriul românesc erau Ovidiu nr. 25 şi Marte. Loja Ovidiu nr. 25 din Chişinău,
iniţiată de poetul rus Alexandr Puşkin şi pusă sub obedienţa Marii Loji Astrea din Sank
Petersburg, şi-a avut deschiderea în casa boierului Mihalache Gh. Caţiki la 7 iulie 1821 şi
este recunoscută abia la 7 octombrie 1821. La acea dată, Tudor era mort de patru luni.
Aparteneţa la loja Marte, despre care am vorbit anterior, este improbabilă, ţinând cont de
relaţia lui Tudor cu armata ţarului.

         Restabilindu-se domnia pământeană, mulţi dintre aceşti boieri s-au reîntors în Ţara
Românească. Venise timpul ca boierii să lucreze legal, şi nu în societăţi secrete,
formându-se astfel Societatea Literară, în rândurile căreia vor intra numeroşi boieri din
capitală. În sânul acestei organizaţii s-a născut o opinie naţională ce avea ca scop
formarea unei naţiuni. Regulamentul Organic va fi redactat după Comitetul de reforme,
elaborat de Grigore Ghica în mijlocul acestei societăţi. Societatea avea totuşi un caracter
secret, chiar dacă era legală. Avea loc o iniţiere, care se făcea în altarul bisericii de la
moşia lui Golescu, în care se jura obligativitatea îndeplinirii condiţiilor si articolelor
Regulamentului. Se termina prin: Jurăm în cele din urmă că nicio pată de sânge, nicio
violare, nu va întina îndeplinirea datoriilor noastre. După moartea lui Constantin Golescu,
Ion Heliade Rădulescu va transmite programul societăţii secrete lui Ion Câmpineanu, un
alt boier bogat, cu pregătire militară, venerabil al unei loji francmasonice din Bucureşti.
Ei vor înfiinţa Societatea filarmonică, despre care Heliade menţiona: principiile acestei
societăţi fură cu mult mai progresive decât cele precedente. Constituia un progres faţă de
precedenta, accentuându-se revendicările politice în detrimentul celor culturale. Noua
societate se va confunda cu mişcarea lui Câmpineanu şi cu cea radicală din 1840. Actuala
mişcare a urmărit eliberarea naţională, cât şi restructurarea modernă a societăţii,
programele ei demostrând egalitatea românilor, libertatea personală, libertatea tiparului,
responsabilitatea ministerială şi convocarea unei adunări legislative în care toţi românii
fără osebire să fie reprezentaţi. Avea un obiectiv idealist în construirea vechii Dacii, adică
unirea tuturor românilor într-un singur stat. Iată ce scria Câmpineanu agentului polonez
Adam Czatorizski: ,,Idealul românilor este să fie un singur popor, unit şi independent, să
constituie un regat ereditar, pentru toţi românii, cu îndepărtarea protectoratului rusesc şi a
suzeranităţii turceşti şi cu libertatea claselor sociale. Acest ideal e scopul nostru suprem”.
      Societatea Filarmonică a fost interzisă de către Curtea Domnească, după ce nişte
străini au fost infiltraţi şi apoi au trădat.
    
În Moldova spiritul revoluţionar naţionalist va fi identificat cu mişcarea cărvunarilor.
Astfel, şi istoria României cunoaşte un episod carbonar autentic, prin acestă mişcare şi
prin Constituţia ei din 1822. Ei încercau să unească ideologia Revoluţiei Franceze cu
concepţia poloneză despre misiunea nobilimii, voind să stabilească egalitatea între nobili.
     Pentru a înţelege cât mai bine fenomenul carvonarismului moldovean, acesta trebuie
prezentat în contextul european. Carbonarismul nu trebuie disociat de masonerie, faţă de
care ar fi urmat un drum paralel plin de similitudini sau ar fi cunoscut un proces de
contopire. Cea mai răspândită versiune în privinţa originii acestei mişcări spune că se
trage din mişcarea naţionalistă italiană declanşată in secolul al X-lea între familiile
Frangipani, Orsini, Gaetani şi Savelli, care îşi împărţiseră Roma în zone de influenţă şi se
luptau pentru controlul asupra papalităţii. Aceste clanuri s-au unit împotriva Imperiului
Romano-German, ducând o luptă lungă de eliberare. Majoritatatea enciclopediilor
masonice plasează apariţia sau reapariţia sa în Italia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea, ca influenţă venită din Franţa şi în legătură cu
francmasoneria britanică şi iluminismul bavarez. Astfel, carbonarismul italian ar fi o
dezvoltare a francmasoneriei care a găsit în Peninsula Italică o anumită stare de aşteptare
politică şi un mediu favorabil dezvoltării unor societăţi secrete. Diferenţa lojilor italiene
faţă de cele britanice s-a făcut încă de la început, carbonarismul având un pronunţat
caracter politic, fiind dominat de ostilitate împotriva ocupaţiei austriece.
  O problemă importantă privind înţelegerea tipului de francmasonerie în care au intrat
studenţii români de la Paris precum şi originea bipolară francmasonerie-carbonarism a
ideilor sub care au acţionat în ţară, o constituie tipul de carbonarism din primele decenii
ale secolului al XIX-lea. Acesta era caracterizat de infuzia masivă de masoni francezi
refugiaţi după eşecul mişcarii insurgente de la 1820, ce îşi propuneau ca la întoarcerea în
Franţa să producă acolo o adaptare a ideilor napoletane.
        În Moldova, influenţa carbonară a fost primită de către boierii progresişti prin
intermediul refugiaţilor polonezi şi ruşi francofoni, precum şi prin profesorii francezi
veniţi aici. Boierii cărvunari aveau dreptul să se întrunească, să discute şi apoi să
întocmească proiecte de legi. Din această activitate a rezultat Constituţia Moldovei din
1822 atribuită inginerului Ionică Tăutu, act care stă la baza sistemului democratic român.
Ideea principală a acestei constituţii, formată din 77 de articole era principiul conducerii
poporului prin elite, idee din cadrul ideologiei liberale de dreapta. Un alt principiu al
aceleaşi ideologii este enunţat foarte precis: lozinca republicană Libertate şi egalitate este
o anomalie socială şi trebuie respinsă. Noţiunea de egalitate civilă este la fel de extinsă ca
şi în codul napoleonian. Articolele 8, 12, 18, 65 proclamă egalitatea tuturor înaintea
legilor, selecţia urmând a se face după merit. Constituţia cărvunarilor de la 1822 duce
spre concluzia că, dacă a existat o influenţă masonică sau carbonară asupra boierilor ce
au elaborat-o, atunci aceasta a fost una curată, specifică vechii masonerii operative.
         În iunie 1841 se mai găsea la Iaşi o societate filarmonică, adesea depăşindu-şi
scopul ei, amestecându-se în politică. Nu e sigur că această societate ar fi avut ceva în
comun cu francmasoneria.

Organizatii secrete s-au fondat in tarile Romane incainaintede 1800. Cam in

1748 de la Istanbulse iau masuri represive impotriva organizatiilor secrete care
se aflau in Marele Imperiu. In Transilvania in sec xviii existau organizatii secrete
cu predominanta sasa si cu citiva participanti romani. Istoricii numesc ca
fondatori ai miscarilor secrete din Romania pe domnii fanarioti si unii boieri ca :
Eliade Radulescu, Constantin Mavrocordat, M. Sutu, Alex. Moruzi, Sandu
Sturdza, Barbu Stirbei.
In efervescenta creata de Revolutia Franceza in ultimul deceniu al sec. XVIII se
poate vorbi despre o orientare a boierilor vremii spre "iluminati" cum se vroiau a
se numi francsomanii atunci.
Din rindul acelor oameni luminati a aparut ideea statului unitar si independent
Dacia sau ValahiaMare ( in 1802-1807).
O organizatie secreta francmasonica apare in 1822 creata de Dinicu Golescu in
1822 , la Brasov, a doua la Bucuresti cu participarea lui Eliade Radulescu.
Aceste miscari urmareau la inceput eliberarea
nationala, egalitatea romanilor, libertatea presei, a tiparului, etc..
Ajungem la 1848 , moment de rascruce al Istoriei europene...in 1843 se
intemeiaza organizatia Fratia de catre Ion Ghica, Nicolae Balcescu.si Christian
Tell ( Tel?).
Ei au alcatuit statutul si regulamentele ...toate influientate ideologic masonic
bineinteles de Marele Orient al Frantei.
La Paris tineri intelectuali romani au infiintat o loja numitaTrandafirul LInistei
Desvirsite, care avea ca membri pe C.A. Rosetti , Ion Bratianu.
Ea apartinea de Marele Orient al Frantei cum reiese din arhivele lojei depuse la
BibliotecaNationala din Paris.
Aceastaloja va avea legaturi tot mai puternice cu romanii si in timp ii va avea ca
membri pe pictorul Rosenthal (pictorul rev de la1848). Membrii unei alte loje
masonice din Paris treceau la loja Trandafirului astfel incit loja numita Ateneul
Strainilor a trecut in adormire un an. Romanii nostri intelectuali:Rosetti, Bratianu,
Rosenthal,detineau functii inalte ierarhice. In 1848 membrii lojei s-au intors in
tara .
O alta loja numita Steaua Dunareana care ar fi fost la Bucuresti cuprindeaca
membri strainii stabiliti in Bucuresti ( 1856). Ea l-ar fi cooptat pe artistul Matei
Millo. A fost trecuta in adormire.
Se infiinteaza o noua loja numita Inteleptii de la Heliopolis in 1863 sub aripa
Marelui Orient al Frantei cu membrii romani si straini. Compozitia ei dezvaluia un
bogat evantai social, economic si politic, fiind romanizata cel mai mult.
In aceasta din urma loja s-au adunat opozantii de stinga si dreata ai domnitorul
Al I Cuza.ce urma sa fie rasturnat. Se fac legaturi dintre activitatea lojei si ev. de
la 1866.
Ceea ce frapeaza este dezvoltarea lojei inteleptilor atit de repede dupa
adormirea celei existente (steaua dunareana) in 1863 ...evenimentele se
precipita si legatura membrilor sau cu cei care l-au rasturnarea domnitorului
Cuza( Inlocuirea lui Cuzacu un domn strain).Important este faptul acreditarii lui
Balaceanu, membru al lojei inteleptilor, care impreuna cu I.C. Bratianu au fost
artizanii aducerii intara a principelui Carol de Hohenzollern care a devenit
reprezentantul lojei bucurestene pentru Marele Orient al Frantei. Deci se poate
face legatura activitatilor masonice si evenimentele din acea incercata perioada
cind Romania a trebuit sa convinga marile puteri si sa evite primejdii....

8)
Inceputurile Franc-Masoneriei romanesti se pierd in legenda si, cum s-a mai zis,
in negura veacurilor… Nu pentru ca aprinderea luminilor s-ar fi petrecut, pe
aceste meleaguri, cu nu se stie cate veacuri in urma – ci dintr-un motiv mult mai
prozaic: “marfa de import” fiind, ca atatea dintre institutiile/atributele modernitatii
noastre, Franc-Masoneria a patruns la noi prin intermediul strainilor: care, stabiliti
ori numai in trecere pe-aici, si-au intocmit ateliere masonice de uz propriu – doar
ulterior atragandu-i/primindu-i in Fratie si pe autohtoni. Or, in atare situatie,
“granita” care poate fixa “inceputurile” se dovedeste extrem de labila – totul
depinzand de un nou document, recent descoperit, de o alta co-relationare cu
ceea ce se stia etc.
Cand facem asemenea afirmatii ne referim, bine-nteles, la masoneria
speculativa; cea a carei lucrare - numita, semnificativ, slefuirea pietrei sau Arta
regala - se exercita, de catre mason, asupra lui insusi: pentru a-l transforma, din
"piatra bruta" propriei vieti profane, in "piatra cubica" demna de-a participa la
construirea Templului universal… Dar, daca avem in vedere masoneria
operativa, adica acea forma principianta a Fratiei constituita pe parcursul ridicarii
marilor catedrale din Occidentul european, putem merge - ca Romani - cu gandul
la legenda Mesterului Manole: perfect asimilabila, prin anumite elemente,
atestarii (fie si numai din perspectiva mitului) a unei fratii de "liberi zidari" (cum s-
ar traduce, literar, cuvantul franc-mason).

In moldova
"O luminoasa slava de om invatat - afirma Lucian Blaga in Izvoade - si-a facut
Cantemir inca din viata fiind, pretutindeni pe unde a umblat, iar prin legaturile
sale si in tari pe unde n-a umblat. (…). E de presupus apoi ca Dimitrie Cantemir
s-a folosit pentru intemeierea legaturilor sale cu oameni din Occident si de alte
mijloace: nu este tocmai exclus ca asemenea motiv sa-l fi indemnat sa se inscrie
intr-un ordin spiritual secret cum este acela al Roz-Crucienilor care-si aveau, fara
indoiala, masoneria lor (Gradul 18 al Franc-Masoneriei de Rit Scotian Antic si
Acceptat poarta numele de gradul Rosa-Cruce). Cantemir a avut, desigur, ocazia
sa cunoasca o doctrina initiatica, ce a exercitat o serioasa influenta nu numai in
veacul al XVIII-lea, ci si mai tarziu. E pacat, in orice caz, ca nu se stie, asa-
zicand, nimic despre activitatea lui Cantemir in calitatea sa de rozi-crucian si nici
despre legaturile cu Ordinul. I-au fost, oare, de vreun folos aceste punti in
dobandirea titlului de principe al "Imperiului Roman" sau atunci cand a fost ales
membru al Academiei din Berlin? Este aici o intrebare la care suntem indreptatiti,
dar care deocamdata nu are nici un raspuns".

Trasand un arc peste timp, sa transcriem aici discursul rostit de Nicola Ursu (zis
Horea) din Albac, in calitate de vizitator a Lojii Adevarata Intelegere din Orientul
de Viena:
"Draguti fratii mei,
Ca Soarele care rasareste toate zilele si trece in sus de noi, prin Cer, care
lumineste marea, padurile si dumbrava, cetate si saturi, asa grijeste grija mare a
Iosifului intru-un chip, mari si mici, bogati si saraci.
Si ii grijitor bun, ca izvoara care inmoaie holdele si mosiile noatre si face bine la
noi toti. 'Zo sa-l ţâie, draguti fratii mei! (Dumnezeu sa-l tina - n.n.).
Sa ii cantam tare si sa sunam tunurile eastea, pentru binele lui. Vant dulce sa
sufle vestea lui peste muntii ai mai nalti, la rasarit si asfintit, ca sa cunoasca
lumea norocu' nost.
Luati sama de vorbele mele. Mana sus pe armele. Foc! Mai tare foc! Si al mai
tare foc! Una, doi, tri!"
Evenimentul, punct de rascruce in decizia lui Horea de-a porni rascoala impotriva
asupritorilor maghiari ai romanimii din Transilvania, s-a petrecut in ziua de 23
februarie 1783… Se stie ca, declansata cu consimtamantului "dragutului de
imparat", rascoala a fost inabusita de trupele austriece din ordinul aceluiasi Iosif
al II-lea. Important insa, din unghiul acestei scurte istorii, e faptul ca discursul lui
Horea are un continut de esenta masonica, dupa cum se confirma si "substratul
politic de esenta masonica pentru ceea ce s-a petrecut in Ardeal cu doi ani
inainte" - afirmatie facuta de autorul articolului "Frates de cruce" publicat in nr. 5
din august 1786 al revistei vieneze Provinzialnachrichten aus den k.k. Staaten.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, tot intr-o publicatie a vremii, apare o efigie a
luptatorului ardelean gardata de inscriptia circulara: Horea Rex Daciae… Ideea
unei posibile unificari a teritoriilor locuite de populatiile etnic majoritare este,
categoric, de sorginte masonica: o vom gasi, ca tema de baza, in ampla
monografie a lui Balcescu despre Mihai Viteazul; si tot aceasta idee, intr-o
acceptie mai larga, prefigureaza din departe principiul nationalitatilorcare va
orienta lucrarile Conferintei de pace de la Paris si, intre altele, va impune - ca
realitate statala (auto)constituita - Romania Mare.
In acest arc de timp se petrec, insa, cateva lucruri/lucrari determinante pentru
inceputurile Franc-Masoneriei in Tarile Romane: astfel, la 1734 ia fiinta Loja de
Galati; pentru ca, un an mai tarziu, sa se constituie, la Iasi, Loja "Moldova" - al
carei prim Maestru Venerabil ar fi fost, pare-se, chiar domnitorul fanariot
Constantin Mavrocordat.

in privinta Munteniei,
cea dintai data certa pe care o putem consemna este anul 1750: cand francezul
Louis Dabin infiinteaza, la Iasi si la Bucuresti, loji masonice sub obedienta
Marelui Orient al Frantei… Cat de durabila va fi fost activitatea acestora, si cu ce
fermenti va fi impulsionat lucrarea lor spiritul romanesc, ramane inca de cercetat.

Cat despre Transilvania,

aflata sub stapanirea casei de Habsburg, putem spune doar ca Franc-Masoneria
patrunde, aici, pe "filiera" austriaca - cele dintai loji transilvanene fiind infiintate
de etnici maghiari si germani (sasi)care primisera lumina in lojile vieneze… Intre
acestia, elementul autohton (romanesc) facea figura de "rara avis" - si nu
intotdeuna de cea mai buna calitate. Exempu, pentru aceasta ultima afirmatie,
sta gestul carturarului Ioan Piuariu-Molnar: care, membru al Lojii sibiene "St.
Andreas zu den drei Seeblattern", s-a crezut obligat sa-i mustre pe Horea si pe
taranii rasculati.
Iata, in aceasta privinta, opinia lui Nicolae Iorga: "Pe atunci Molnar, ocultist
"chesaro-craiesc", profesa idei filantropice de un caracter nebulos, era un "amic
al oamenilor", un "filosof", dupa moda pretiosului secol al XVIII-lea, si care facea
parte din loja curand intemeiata a francmasonilor din Ardeal. Gasi cu cale - era
asa de putin roman acest doftor imparatesc, acest viitor profesor la Cluj, acest
adept al francmasoneriei cosmopolite! - sa faca morala bietilor tarani ce mergeau
la omor si la moarte cu un sangeros si obscur crez de dreptate in mintea lor,
nedreptatiti, si, intorcandu-se inapoi, el, fratele Tunsului, consateanul unui martir
si al unui profet al Romanilor, isi ascuti cu ingrijire pana de contopist medical
pentru a face luminatului guvernator si luminatului vladica din Sibiu un raport in
care arata ca numise pe revoltati oameni rai, care nu intelegeau de cuvant si
trebuiau tratati cu asprime. Ce ochi prosti avea pe vremea aceea vestitul
ocultist!".
Se mai intampla un eveniment - o lucrare, in termeni masonici - in tot acest
rastimp: in 1787, calugarul carturar Gherasim, arhidiacon la Mitropolia Moldovei,
traduce din franceza lucrarea intitulata Taina franc-masonilor; autor era abatele
Perau (tot "fata bisericeasca", si el!), iar lucrarea cuprinde - conform lui Dan
Amedeo Lazarescu - "numeroase date despre ordinul masonic, despre ritualurile
lui si despre raspandirea lojilor masonice in Europa si in America (…)".
In "Prefata" cartii, traducatorul marturiseste ca, "desi poate a-mi pricinui multa
defaimare", traducerea a fost facuta "anume ca toti ce vor ceti sa cunoasca
gresita socoteala ce au de aceasta tagma" a franc-masonilor… E un punct de
vedere mai mult decat interesant, si nu se stie ce efervescenta ar fi provocat -
printre Romani - cartea abatelui Perau; din pacate, desi pregatita pentru tipar,
traducerea a ramas in manuscris - ca Tiganiada lui Budai-Deleanu, ca Istoria
Romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, ca atatea alte "proiecte" romanesti… al
caror ecou, atunci cand au iesit la iveala, dupa decenii bune de la conceperea
lor, a fost unul strict livresc.

Eteria era, ca sa zic asa, un proiect in trei etape:

1. ridicarea la lupta a tuturor popoarelor crestine din Imperiul otoman,
 2. alungarea turcilor din Peninsula Balcanica (chiar si din Anatolia)
3. si re-constituirea Imperiului bizantin - in care urmau a fi incluse si Tarile
Romane, desi acestea nu fusesera, vreodata, sub dominatie bizantina…

Era nu numai un proiect megaloman, fara sanse reale de reusita, ci si unul

realmente sovin - dezavuat categoric de Tudor Vladimirescu, atunci cand i-a
inteles adevaratele resorturi.
Dezastruoasa - la noi - sub aspect militar, cat si in privinta raporturilor cu
populatia, Eteria a avut castig de cauza in Grecia: care, in 1829, reuseste sa-si
proclame independenta fata de Inalta Poarta - la luptele anti-otomane
participand, alaturi de greci, si numerori aromani traitori in peninsula. Eteria se
constituie in "cea dintai activitate masonica pe scara mare desfasurata in Tarile
Romane in primul sfert de secol" al XIX-lea - la Eterie, ca si la lojile (de tip
masonic) care au pregatit-o, raliindu-se nu putini dintre boierii, intelectualii si
negutatorii autohtoni.

In sfarsit, zice acelasi distins istoric, "Printr-un concurs de imprejurari, la care

eteristii par a nu se fi gandit nici macar o clipa, in loc ca Tarile Romane sa fie
incorporate in Imperiul bizantin, conceput si condus de fanarioti, sau sa fie
integrate imparatiei tarului Alexandru I, ele au avut neasteptatul si fericitul prilej
de a se elibera definitiv de apasatoarea carmuire fanariota (…), in vara anului
1822, prin stradaniile incununate de succes ale lui Metternich si ale lordului
Strangford, ambasadorul Angliei la Istanbul"… Or, un asemenea "prilej" nu putea
fi creat si, mai ales, fructificat fara "deschiderile" europene practicate (sau numai
ocazionate) de participarea romaneasca la Eterie.
Efervescenta deosebita a lucrarilor masonice pe teritoriul romanesc, in cele
aproape trei decenii scurse intre jertfa de sine a Vladimirescului si inflacarata
ridicare de la 1848, nu ingaduie acestui prea succint compendiu sa consemneze
atatea si atatea nume - ale unor personalitati care, in masuri diferite, dar animate
de acelasi crez, s-au ilustrat deopotriva in politica si diplomatie, in literatura si
arte, in stiinte si tehnica; sa retina atatea amanunte - care de care mai
interesante, mai spectaculoase, mai semnificative! "Poate ca nici o alta epoca nu
a fost ilustrata de un numar atat de mare de Frati" - afirma istoricul Horia
Nestorescu-Balcesti. "Nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca a fost o
generatie de masoni. Este mult mai usor sa spui cine n-a fost mason la '48 decat
sa intocmesti o lista a acestora. Crescuti in societatile secrete, literare si
masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti, "pasoptistii" s-au
desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples de St. Vincent de Paul, Rose du
parfait silence, Athenee des Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si
ideile de unitate europeana, precum Statele Unite ale Europei, ideal deopotriva al
lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu sau Kossuth Lajos".

Si, pentru ca tot veni vorba de Balcescu, sa amintim celebra sa

(auto)caracterizare: "Revolutia romana de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat,
efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei
minoritati sau miscare generala europeana. Revolutia generala fu ocazia, iar nu
cauza revolutiei romane. Cauza ei se pierde in zilele veacurilor, Uneltitorii ei sunt
18 veacuri de trude, suferinte si lucrare a poporului roman asupra lui insusi". Sa
retina, mai ales cititorul tanar, aceasta ultima sintagma: lucrare a poporului
roman asupra lui insusi.
"Daca principele Alexandru Ioan I a fost sau nu mason nu mai are nici o
relevanta" - spune istoricul citat mai sus -, "atat timp cat toti colaboratorii sai, toti
cei care l-au inspirat si au realizat marile lui reforme, au fost masoni".
Cuvinte similare se pot rosti si despre epoca imediat urmatoare: "Este epoca in
care lojile prolifereaza pana in cele mai mici orase. Este epoca Renasterii
Nationale - rod, peste decenii, al samantei aruncata de generatia pasoptista. Sub
regele Carol, nu mai putin de 12 din cei 19 prim-ministri au fost masoni, ca si
foarte numerosi alti oameni politici". In acest climat, Franc-Masoneria romana "a
putut sa treaca de la stadiul faramitarii in obediente straine la cel de Mare Loja
Nationala - Putere unica si suverana. (…). Un ofiter al Armatei Regale, capitanul
Constantin Moroiu - nepot al profesorului franc-mason de la Colegiul National
"Sf. Sava" Costache Moroiu, pionier al invatamantului national -, reuneste cea
mai mare parte a lojilor romanesti aflate, pana atunci, in obediente straine:
franceza, italiana, germana, portugheza etc. si, la 8/20 septembrie 1880,
constituie Marea Loja Nationala Romana".
Un alt mare - si ultim - moment care trebuie consemnat aici este recunoasterea,
ca entitate statala, a ceea ce s-a numit Romania Mare… Ii dam, inca o data,
cuvantul lui Dan A. Lazarescu: "Sosit la Paris in luna ianuarie 1919, ca sa-si
sustina cu inversunare spiritul si litera tratatului secret de alianta incheiat cu cele
patru puteri ale Antantei la data de 4/17 august 1916", tratat prin care i se
recunosteau Romaniei drepturile imprescriptibile asupra tuturor teritoriilor locuite
de Romani, Ion I.C. Bratianu (care nu era mason) "s-a aflat in fata Celor Patru
Mari care, toti, apartineau ordinului masonic: presedintele Statelor Unite ale
Americii, Woodrow Wilson, primul-ministru britanic, David Lloyd George, primul-
ministru al Frantei, Georges Clemenceau, si primul-ministru al Italiei, Orlando.
Exasperat de sicanele suferite in timpul discutiilor, Ion I.C. Bratianu (…) s-a
inapoiat la Bucuresti si l-a sfatuit pe regele Ferdinand sa trimita la Conferinta
pacii un prim-ministru ardelean care sa apartina masoneriei. Iuliu Maniu refuzand
aceasta sarcina, din pricina apartenentei sale la confesiunea greco-catolica, l-a
propus ca prim-ministru pe dr. Alexandru Vaida-Voevod, care fusese sfatuit de
Bratianu sa se afilieze, inca din primavara anului 1919, la loja de intelectuali
"Ernest Renan", cu sediul chiar la Marele Orient al Frantei (…), impreuna cu
colaboratorii sai apropiati (Caius Brediceanu, Voicu Nitescu, Traian Vuia, Mihai
Serban, Gheorghe Crisan).

Numit presedinte al Consiliului de Ministri dupa alegeri, la data de 1 decembrie

1919, Vaida Voevod a purtat discutii in calitatea lui de membru al unei loji
masonice franceze cu Clemenceau si mai cu seama cu Lloyd George la Londra,
izbutind pe aceasta cale sa obtina satisfacerea aproape integrala a revendicarilor
teritoriale ale Romaniei, inclusiv Basarabia, in virtutea unei notiuni juridice - prin
schimbare de cauza; in speta, in loc ca toate aceste teritorii sa revina Romaniei
in virtutea tratatului secret de alianta de la 4/17 august 1916 - tratat considerat
caduc de Clemenceau si nerecunoscut de Statele Unite, care nu luasera parte la
el - reintregirea a avut loc in virtutea marelui principiu al nationalitatilor".
E cazul, cred, sa punem punct… Nu fara a transcrie, in loc de concluzie,
cuvintele lui Horia Nestorescu-Balcesti: "Romanii datoreaza ideilor franc-
masonice si Franc-masonilor faurirea Romaniei moderne, a Independentei, a
Regatului, a Statului national unitar si suveran".

Alexandru Vaida-Voevod nu a fost niciodata ortodox.Mai mult, a fost innobilat cu

titlul de Principe de Vatican, devenind astfel,doar al doi-lea roman la acest nivel,
alaturi de Brancoveanu.Oare, chiar vom mai crede ca acesta din urma a patit ce a
patit doar de dragul ortodoxiei?

Ion C.Bratianu, tatal, participant la revolutia de la 1848, era venerabilul lojii

Steaua Dunarii din Bucuresti. Dupa caderea lui Napoleon al III-lea, la 1870, Marele
Orient francez a scapat de sub conducerea imparatului si a devenit un cenaclu al
puterii revolutionare, al radicalismului socialist cu multe influente ebraice si in 1873
a luat hotararea extirparii din ritualul masonic a tuturor simbolurilor crestine.
Denumirea de Marele Arhitect al Universului a fost desfiintata si crestinismului i-a luat
locul un antisemitism de tip socialist, care lui I.C.Bratianu, bun nationalist convins si
crestin, nu i-a fost pe plac. Cum din masonerie nu poti sa te retragi, el a intrat, cum se
spune, „in adormire de bunavoie” si le-a cerut celor trei baieti, care plecau la Paris sa-
si faca studiile, sa nu cumva sa se initieze intr-o loja masonica. Asa ca la Pacea de la
Verssailles, lui Ion Bratianu care nu era mason, marele puteri i-au pus conditii
economice foarte grele. A venit acasa si dupa ce a condus stralucit campania asupra
Budapestei i-a cerut regelui sa trimita la conferinta de pace un prim-ministru
ardelean si mason. Regele l-a propus pe Vaida – Voievod, ortodox, care a facut cerere
de initiere. Vaida si-a luat diploma de maestru masonic si, la Conferinta de Pace din
1920, in discutiile cu Lloyd-Georges si Clemanceau, amandoi mari masoni, au
obtinut mai mult decat se spera.

Basarabia

Copilaria si anii de scoala

Ion Pelivan s-a nascut la l aprilie 1876 in satul Razeni (pe atunci judetul Lapusna)..

Inca de la 12-13 ani lui Ion Pelivan ii placea sa citeasca cazaniile bisericesti cu vietile
sfintilor si alte carti, ca de exemplu „Alexandria”. Primele cunostinte le capata in scoala
primara ministeriala din satul sau natal. Prima sa invatatoare a fost Maria Berghitcaia. A fost
trimis la scoala spirituala de baieti din Chisinau, care pe acele timpuri era condusa de
Macarie Epuri, director si P.Sladcopevtev, inspector. Dupa ce termina scoala spirituala
urmeaza Seminarul Teologic din Chisinau, pe care il absolveste in 1 898. Aici si-a facut un sir
de prieteni, care au avut menirea sa joace un rol important in viata politica si culturala a
Basarabiei: Gh.Grosu, viitorul mitropolit Gurie, I. Andronic, viitor consilier eparhial, N.Murea,
Gh.Chicu si V.Oatu.

Ion Pelivan, dupa ce termina seminarul Teologic din Chisinau în 1898, obtine bursa
zemstvei guberniale si pleaca la Iurevsc (Dorpat, in Estonia). Aici se afla un vechi centru
universitar destul de eterogen, alcatuit din studenti estonieni, polonezi, germani,
ucraineni etc. Tot aici si-a facut studiile renumitul basarabean L.A.Casso, profesor
universitar la Moscova si fost ministru de instructie publica al Imperiului tarist,
indemnati de Ion Pelivan, vin dupa dinsul si vechii lui prieteni: Vasile Oatu, Gh. Chicu,
V.Manu etc. Sub conducerea aceluiasi Ion Pelivan aici, la Dorpat, se constituie
„Pamantenia basarabeana”, care reprezenta o societate studenteasca cu un program
politic national si academic.

in sanul acestei societati se evidentiaza doua curente distincte: unul national

revolutionar si altul social revolutionar. Curentul national, care era si cel mai
puternic, prevedea nu numai introducerea limbii romane in scoala, biserica,
administratie si justitie, dar si autonomia administrativa pentru Basarabia, ceea ce
pe timpurile acelea constituia pentru stapanirea ruseasca o mare crima, cu toate ca
despre separatism pe atunci inca nu era vorba. Cel de-al doilea curent urmarea inlaturarea
regimului tarist si antrenarea socialismului democratic.

autoritatilor rusesti, in 1902 ii aresteaza pe toti membrii societatii si ii tine inchisi mai intai la
Dorpat, apoi la Wenden. Ion Pelivan a fost tinut inchis pana in ianuarie 1903, fiind invinuit si de
separatism. Ancheta penala a durat mult timp si a fost facuta de jandarmerie.

In iulie 1905, cand izbucneste revolutia in marina imperiala din Marea Baltica si
Marea Neagra, I.Pelivan isi ia concediu si vine la Chisinau, undea prima grupare
moldoveneasca cu caracter national-revolutionar impreuna cu Gorici, Em.Gavriluta,
P.Braga, V.Oatu s.a., ducand si o activitate febrila impotriva rusificarii Basarabiei de catre
imperiul tarist. Astfel in „Bessarabscaia jizni” scrie un articol destul de dur impotriva
autoritatilor rusificatoare. Datorita activitatii sale la Bălţi, aici, judetul Balti a fost primul
judet din Basarabia, care in 1918 s-a pronuntat pentru Unirea Basarabiei cu Romania.
Tot in acea perioada I.Pelivan infiinteaza prima grupare nationala din Balti.

Din aceasta grupare faceau parte profesorul Gh.Marinescu, invatatorul P.Fola,

I.A.Buzdugan, notarul public C. Soroceanu, avocatul M.Cateli etc. Mai tarziu aceasta
grupare infiinteaza la biblioteca oraseneasca ruso-evreiasca din Balti o sectie cu carti
romanesti istorice, literare si stiintifice, in afara de aceasta I.Pelivan scoate la
sapirograf un abecedar ruso-roman cu notiuni sumare de ortografie si gramatica,
care mai tirziu, pe timpul revolutiei, a fost tiparit la Odesa. in calitate de membru in
Consiliul scolar bisericesc judetean si presedinte al comisiilor de examinare,
I.Pelivan facea si propaganda printre invatatori ca acestia sa invete copiii in
romaneste.
 La 5 decembrie 1940 Ion Pelivan scria: „Nu as exagera mult, daca as afirma, ca
aproape toate chestiunile mari, care se puneau la ordinea de zi in diferite comisii ale
conferintei, inainte de a capata o solutie definitiva, se discutau si se rezolvau de lojile
franco- masonice, precum si de alte societati oculte din Paris”.

Viata si activitatea lui Ion Pelivan dupa 1920

Intorcandu-se in tara, Ion Pelivan continua sa activeze cu acelasi avant in viata obsteasca
a Basarabiei si a Romaniei Mari, fiind trimis din nou, in 1922, de Guvernul roman la
Conferinta de pace de la Geneva, detinand, apoi, mai multe mandate de deputat, in 1923
intra in Partidul National Taranesc Roman, intre anii 1919-1920 detine functia de
ministru al justitiei in Guvernul lui Vaida-Voievod. in 1927-1936 a condus filiala din
Basarabia a Asociatiei de Cultura „Astra”. Mai multi ani a activat si ca director al revistei
Viata Basarabiei.

istoriei rozicrucienilor din Transilvania. Si iarasi, rozicrucienii sunt o societate foarte

discreta, mult mai discreta decât masoneria si care se pare ca a existat în zona Ardealului
prin secolele XVII-XVIII. Se spune despre Cantemir ca era rozicrucian, si asta era pe la
1710.
A existat o grupare cu o anumita traditie care tinea tot de zona Balcanilor, si anume
Ordinul Dragonului. Acesta era un ordin cavaleresc al nobililor locali cu filiatii si
implicatii în zona germanica, care purtau o mantie, pe fata rosie, pe spate verde, aveau
anumite sigilii, anumite simboluri, iar simbolul principal era dragonul. Dragon tradus în
limba germana înseamna drac în romana. Din punctul asta de vedere, “dracul” este acel
balaur, iar diavolul cu totul altceva.Lui Vlad Dracu nu i s-a spus niciodata Vlad Diavolul,
ci este Vlad Dragonul, pentru ca el facea parte din aceasta grupare. Deci asta era ordinul
cu ramificatii în zona vestului, sa zicem. Cei din rasarit au pastrat un ordin pitagoreic care
se numea Igiptia-Iclizia-Valahia-Ecli. Se pare ca exista pietre tombale, pietre de mormânt
ale unor voievozi, sigilii pe care gasim aceste initiale IIVE, iar acestia semnau cu patru
puncte dupa semnatura, ceilalti cu Dragonul, cu trei puncte dupa semnatura.
Deci putem spune ca acestea doua sunt primele societati secrete, discrete, initiatice de pe
teritoriul României. A fost un razboi foarte interesant intre Matei Basarab si Vasile Lupu,
între munteni si moldoveni, se precizeaza asta în istorie. Cauza era ca unul apartinea
Ordinului Dragonului, iar celalalt ordinului Igiptia-Iclizia-Valahia-Ecli. Se pare ca toata
istoria principatelor romane poate fi citita în cheia asta, în functie de apartenenta
principilor la un ordin sau altul.
erau ordine cu substrat ezoteric?
- Da, vorbim de ordine care erau ezoterice, cu anumite filiatii si aliante. Aceste ordine
erau din familii nobiliare, care pastrau si faceau anumite ritualuri. Eu cunosc anumite
ritualuri care se fac în familii nobiliare din Italia sau din Germania, iar “rolurile” sunt
împartite între membrii familiei respective. Aceste ordine sunt foarte închise si în ziua de
azi. Iar Ordinul Dragonului, ca tot vorbeam de el, s-a pastrat în zona Transilvaniei pana în
al Doilea Razboi Mondial, când foarte multi au emigrat în zona Europei de Vest. Eu îl
cunosc pe detinatorul traditiei respective, este un francez care traieste în Corsica si se
numeste Jampiere Giudicelli de Cressac Pachelerie. Tot el mi-a spus ca Ordinul
Dragonului avea doua ramuri: una pagâna si una crestina. Este si scriitor, a scris o carte
foarte interesanta, “Pour la rose rouge et la croix dore”, “Pentru un trandafir rosu si
crucea de aur”, despre rozicrucieni. El spune ca sunt familii din Transilvania care traiesc
acum în Occident si care au prezervat aceasta traditie.

societati cavaleresti, secrete pe teritoriul tarii noastre In Transilvania, masoneria

templiera si cavalerismul au foarte raspândite. Sunt cunoscute loje masonice din secolele
al XVIII-lea, al XIX-lea, cu gradul de cavaler binefacator, ceea ce este un specific clar,
cavaleresc, al masoneriei din Transilvania. Masoneria a ajuns si în Muntenia prin anul
1774, pe timpul lui Moruzi, la curtea sa aflându-se un consilier italian care a facut în zona
Galatiului prima loja masonica. Putina lume stie ca masoneria a existat si în Turcia
undeva dupa anul 1800, fiind cunoscut faptul ca o delegatie a Tarii Romanesti a ajuns la
Istambul, si acolo domnitorul Tarii Romanesti a fost initiat de Memphis Misraim. Cât ar
parea de ciudat, masoneria a intrat în tara si din partea asta, din Turcia. Acest nucleu
masonic s-a dezvoltat ulterior în secolul al XIX-lea, având reprezentanti ca Alecsandri,
Kogalniceanu sau Balcescu. Cam toti pasoptistii au fost initiati mai mult sau mai putin în
loji pariziene sau loji germanice. Mi-am adus aminte ca si celebrul revolutionar Horia era
mason si este cunoscut faptul ca nu era un simplu taran, ci un soi de mic burghez, avea o
fabrica de prelucrare a lemnului, un joagar. Se pare ca Horia era dintr-o loja masonica din
Viena. Exista si un discurs în care se adreseaza împaratului cu termeni masonici.

Organizaţii secrete în secolul al XIX-lea în Ţările Române

        Începutul secolului al XIX-lea a fost animat de spiritul Revoluţiei Franceze. Aceasta
trezeşte în rândul popoarelor ideea naţională, idee ce va continua să frământe naţiunile
europene atâta timp cât acestea nu îşi vor delimita definitiv conturul lor politico-
geografic.
        Ţările Române se găseau sub umilitorul jug al domniilor fanariote. Animaţi de
convingerile unei renaşteri naţionale şi crezând într-o unire a tuturor românilor sub
aceeaşi conducere, majoritatea boierilor români se vor implica în această luptă, care
începe cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi culminează cu Revoluţia de la 1848 şi
unirea Principatelor. Programele şi planurile acestor acţiuni au fost făcute în cadrul unor
organizaţii secrete, asemănătoare masoneriei, dar neidentificându-se cu aceasta, chiar
dacă între rândurile lor se găseau şi masoni. Raţiunea pentru care au fost create aceste
societăţi nu era una politică ocultă, ci doar aceea de a oferi o siguranţă faţă de puterea
fanariotă şi un mediu prielnic dezvoltării programelor. Faptul că ele au fost iniţiate sau
organizate de masoni, care aparţineau unei loji francmasonice, ce avea cu totul alt destin
decât organizaţia, politică sau culturală secretă, în sine, precum şi faptul că ei au introdus
anumite ritualuri sau procedee conspirative preluate din regulamentele lojilor, nu le face
echivalentul francmasoneriei. Iată ce scria Ioan Maiorescu într-o scrisoare adresată lui
George Bariţiu: ,,Am copiat în minte un plan de a întemeia o soţietate naţională, a căreia
mădularii să lucreze neîncetat, fără îndeobşte a fi cunoscuţi. Articularii să fie în orice fel
de materie, afară de politică, însă naţionali. Numele să fie Organ Naţional”.
      Prima etapă a acestui plan a fost Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, considerată ca un
preludiu al celei de de la 1848. Importanţa mişcării revoluţionare de la 1821 stă în
mesajele sale politice şi mai ales în caracterul ei naţional. Tudor are meritul de a revela
criza sistemului feudal, marcând începutul statului naţional modern, ştiind să confere
revoluţiei sale, în contextul mişcărilor contemporane din Balcani, o orientare
corespunzătoare situaţiei date, atrăgând atenţia asupra tuturor simbolurilor naţionale:
origini, tradiţii, limbă şi teritoriu. Trecând peste binecunoscutele cauze şi consecinţe, mă
voi referi aici doar la presupusa apartenenţă a lui Tudor la francmasonerie.
        A. D. Xenopol afirmă că Iordache Olimpiotul, aromân de origine şi aflat sub
serviciul Eteriei, ordonă lui Tudor să ridice ţărănimea de peste Olt în sprijinul cauzei
sfinte, sugerând un nivel de subordonare nefiresc şi care şi-ar avea rostul numai printr-o
ascendenţă masonică a lui faţă de Tudor. Într-un interviu acordat de Constantin M.
Moroiu, Marele Maestru al Masoneriei Române, acesta afirma despre eroul oltean că se
pare că ar fi fost francmason. Iar Ion Heliade Rădulescu în lucrarea sa Equilibru între
antithesi (1858-1859) spunea: ,,Scularea lui Tudor a fost produsă din sânul unei societăţi
secrete afiliate la societăţilor grecilor ce aspira la libertatea patriei lor”.
        Dovezi evidente nu există în acestă privinţă, dar în schimb sunt suficiente dovezi
care să afirme contrariul şi cel mai puternic argument ar fi acela că Tudor era un
dreptcredincios ortodox, ctitor de biserici şi permanent slujitor al credinţei, întreaga sa
corespondenţă fiind străbătută de un sentiment creştin curat. Academicianul Andrei
Oţetea respinge posibilitatea ca Tudor să fi fost francmason şi nici membru al vreunei
societăţi secrete iniţiate în vederea răscoalei generalizate din Balcani. De iniţierea lui
Tudor prin Iordache Olimpiotul în Eterie, aşa cum susţinea Nicolae Iorga, nici nu poate fi
vorba.
       Cu privire la originile Eteriei sunt mai multe variante:
  1. a fost creată la Odesa în 1814 de grecul Xanthos de Patmos, francmason, care i-a dat
şi numele de Philike-Hetairia, organizându-i ritualul inspirat după cel al masoneriei.
Scopul declarat al acestei societăţi secrete era unirea armată a tuturor creştinilor din
Imperiul Otoman pentru a face să triumfe Crucea asupra Semilunei;
  2. a fost organizată la Viena de prinţul Alexandru Ipsilanti, membru al unei loji
francmasonice din Petersburg şi de câţiva tineri greci;
 3. originea a stat într-un nucleu de greci cultivaţi, care au format o organizaţie inspirată
din Tugenbund-ul german, cu cinci grade: adepţii, bacalaureaţii, preoţii din Eleusius,
prelaţii şi marea arcă.
    
   Proiectul viza renaşterea Greciei sub chipul Marii Elade, care cuprindea şi Ţările
Române, de aceea armata eteristă s-a comportat ca o armată de ocupaţie pe teritoriul
românesc, dedându-se la jafuri şi distrugeri. Trebuie spus că această organizaţie era
formată exclusiv din greci şi că acolo unde găsim indivizi de altă origine etnică, este
vorba doar despre simpatizanţi, sprijinitori, membri ai altor mişcări similare şi agenţi
plătiţi ai mişcării. Ori Tudor nu se încadreză în niciuna dintre aceste categorii. Totodată,
schimbarea atitudinii lui faţă de liderii Eteriei, chiar sub acuzaţia de încălcare a vreunui
jurământ, îl distanţează de obligaţiile stricte ale unei loji masonice active, argumentând
încă o dată neapartenenţa sa la o lojă masonică.
       Subiectul acesta trebuie privit într-un mod piramidal: o lojă masonică putea da
naştere unei organizaţii politice secrete, cum a fost şi Eteria, care la rândul ei constituia
nuclee conspirative la care asocia şi persoane de altă naţionalitate, pentru ca la limita de
jos a ierarhiei să se afle grupuri paramilitare balcanice.
       Tudor nu putea să activeze într-o lojă masonică, deoarece singurele loji de atunci
aflate pe teritoriul românesc erau Ovidiu nr. 25 şi Marte. Loja Ovidiu nr. 25 din Chişinău,
iniţiată de poetul rus Alexandr Puşkin şi pusă sub obedienţa Marii Loji Astrea din Sank
Petersburg, şi-a avut deschiderea în casa boierului Mihalache Gh. Caţiki la 7 iulie 1821 şi
este recunoscută abia la 7 octombrie 1821. La acea dată, Tudor era mort de patru luni.
Aparteneţa la loja Marte, despre care am vorbit anterior, este improbabilă, ţinând cont de
relaţia lui Tudor cu armata ţarului.

         Restabilindu-se domnia pământeană, mulţi dintre aceşti boieri s-au reîntors în Ţara
Românească. Venise timpul ca boierii să lucreze legal, şi nu în societăţi secrete,
formându-se astfel Societatea Literară, în rândurile căreia vor intra numeroşi boieri din
capitală. În sânul acestei organizaţii s-a născut o opinie naţională ce avea ca scop
formarea unei naţiuni. Regulamentul Organic va fi redactat după Comitetul de reforme,
elaborat de Grigore Ghica în mijlocul acestei societăţi. Societatea avea totuşi un caracter
secret, chiar dacă era legală. Avea loc o iniţiere, care se făcea în altarul bisericii de la
moşia lui Golescu, în care se jura obligativitatea îndeplinirii condiţiilor si articolelor
Regulamentului. Se termina prin: Jurăm în cele din urmă că nicio pată de sânge, nicio
violare, nu va întina îndeplinirea datoriilor noastre. După moartea lui Constantin Golescu,
Ion Heliade Rădulescu va transmite programul societăţii secrete lui Ion Câmpineanu, un
alt boier bogat, cu pregătire militară, venerabil al unei loji francmasonice din Bucureşti.
Ei vor înfiinţa Societatea filarmonică, despre care Heliade menţiona: principiile acestei
societăţi fură cu mult mai progresive decât cele precedente. Constituia un progres faţă de
precedenta, accentuându-se revendicările politice în detrimentul celor culturale. Noua
societate se va confunda cu mişcarea lui Câmpineanu şi cu cea radicală din 1840. Actuala
mişcare a urmărit eliberarea naţională, cât şi restructurarea modernă a societăţii,
programele ei demostrând egalitatea românilor, libertatea personală, libertatea tiparului,
responsabilitatea ministerială şi convocarea unei adunări legislative în care toţi românii
fără osebire să fie reprezentaţi. Avea un obiectiv idealist în construirea vechii Dacii, adică
unirea tuturor românilor într-un singur stat. Iată ce scria Câmpineanu agentului polonez
Adam Czatorizski: ,,Idealul românilor este să fie un singur popor, unit şi independent, să
constituie un regat ereditar, pentru toţi românii, cu îndepărtarea protectoratului rusesc şi a
suzeranităţii turceşti şi cu libertatea claselor sociale. Acest ideal e scopul nostru suprem”.
      Societatea Filarmonică a fost interzisă de către Curtea Domnească, după ce nişte
străini au fost infiltraţi şi apoi au trădat.
     În Moldova spiritul revoluţionar naţionalist va fi identificat cu mişcarea cărvunarilor.
Astfel, şi istoria României cunoaşte un episod carbonar autentic, prin acestă mişcare şi
prin Constituţia ei din 1822. Ei încercau să unească ideologia Revoluţiei Franceze cu
concepţia poloneză despre misiunea nobilimii, voind să stabilească egalitatea între nobili.
     Pentru a înţelege cât mai bine fenomenul carvonarismului moldovean, acesta trebuie
prezentat în contextul european. Carbonarismul nu trebuie disociat de masonerie, faţă de
care ar fi urmat un drum paralel plin de similitudini sau ar fi cunoscut un proces de
contopire. Cea mai răspândită versiune în privinţa originii acestei mişcări spune că se
trage din mişcarea naţionalistă italiană declanşată in secolul al X-lea între familiile
Frangipani, Orsini, Gaetani şi Savelli, care îşi împărţiseră Roma în zone de influenţă şi se
luptau pentru controlul asupra papalităţii. Aceste clanuri s-au unit împotriva Imperiului
Romano-German, ducând o luptă lungă de eliberare. Majoritatatea enciclopediilor
masonice plasează apariţia sau reapariţia sa în Italia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea, ca influenţă venită din Franţa şi în legătură cu
francmasoneria britanică şi iluminismul bavarez. Astfel, carbonarismul italian ar fi o
dezvoltare a francmasoneriei care a găsit în Peninsula Italică o anumită stare de aşteptare
politică şi un mediu favorabil dezvoltării unor societăţi secrete. Diferenţa lojilor italiene
faţă de cele britanice s-a făcut încă de la început, carbonarismul având un pronunţat
caracter politic, fiind dominat de ostilitate împotriva ocupaţiei austriece.
  O problemă importantă privind înţelegerea tipului de francmasonerie în care au intrat
studenţii români de la Paris precum şi originea bipolară francmasonerie-carbonarism a
ideilor sub care au acţionat în ţară, o constituie tipul de carbonarism din primele decenii
ale secolului al XIX-lea. Acesta era caracterizat de infuzia masivă de masoni francezi
refugiaţi după eşecul mişcarii insurgente de la 1820, ce îşi propuneau ca la întoarcerea în
Franţa să producă acolo o adaptare a ideilor napoletane.
        În Moldova, influenţa carbonară a fost primită de către boierii progresişti prin
intermediul refugiaţilor polonezi şi ruşi francofoni, precum şi prin profesorii francezi
veniţi aici. Boierii cărvunari aveau dreptul să se întrunească, să discute şi apoi să
întocmească proiecte de legi. Din această activitate a rezultat Constituţia Moldovei din
1822 atribuită inginerului Ionică Tăutu, act care stă la baza sistemului democratic român.
Ideea principală a acestei constituţii, formată din 77 de articole era principiul conducerii
poporului prin elite, idee din cadrul ideologiei liberale de dreapta. Un alt principiu al
aceleaşi ideologii este enunţat foarte precis: lozinca republicană Libertate şi egalitate este
o anomalie socială şi trebuie respinsă. Noţiunea de egalitate civilă este la fel de extinsă ca
şi în codul napoleonian. Articolele 8, 12, 18, 65 proclamă egalitatea tuturor înaintea
legilor, selecţia urmând a se face după merit. Constituţia cărvunarilor de la 1822 duce
spre concluzia că, dacă a existat o influenţă masonică sau carbonară asupra boierilor ce
au elaborat-o, atunci aceasta a fost una curată, specifică vechii masonerii operative.
         În iunie 1841 se mai găsea la Iaşi o societate filarmonică, adesea depăşindu-şi
scopul ei, amestecându-se în politică. Nu e sigur că această societate ar fi avut ceva în
comun cu francmasoneria.

Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa

de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform
Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia
romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete
vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt
infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de
„Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-
Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu
zeci de mii de membri (peste 20.000), care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de
Imperiul Austro-Ungar si alipirea la Tara, dar executa si actiuni conspirative
O nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al
Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul
de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica,
careia i-a precedat o consfatuire secreta. S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva
Monarhiei austro-ungare. Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de
Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din
care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte
activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu.
Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F.
Lauchman in acest sens: "Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent
austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si
ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr
denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in
Romania.
Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-
Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu.
Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si
perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati
nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate
procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de
alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia.

JUNIMII

– Junimea, definitoriu pentru întreaga noastră cultură modernă, socotind de la 1840 până
în present
Cei mai proeminenţi oameni politici dintre junimişti au fost, desigur, P.P. Carp şi Titu
Maiorescu; au deţinut de altfel şi înalte funcţii în stat, inclusiv pe cea de prim-
ministru.
Junimea şi masoneria
Este binecunoscut că majoritatea junimiştilor erau masoni. Graţie (şi) apartenenţei la Loja
ieşeană „Steaua României“ care număra la un moment dat aproape 150 de fraţi, în
perioada sa de vârf, „Junimea“, prin unii membri, a deţinut „frâiele puterii, atât la guvern,
în parlament, cât şi pe plan local“, altfel spus, a avut „odominaţie pe toate planurile, care
desigur că a favorizatşi înflorirea revistei «Convorbiri literare» şi a mişcării
culturale junimiste în ansamblu“. A fost o implicarebenefică într-o confrerie secretă care
cuprindea în compo-ziţia sa practic elita, toate elitele capitalei Moldovei, toate
instituţiile şi organizaţiile importante. De aici şi influenţaei enormă, într-o vreme când
francmasoneria era de altfelo putere la nivel european şi mondial. Se cunosc nume,
date, grade, se ştiu multe astăzi despre Loja masonicăde la Iaşi, deşi în Arhiva Marelui
Orient al Franţei, aflatăla Biblioteca Naţională din Paris. Fapt este că eraumasoni – „mai
mulţi medici şi farmacişti, avocaţi, procurorişi judecători (inclusiv preşedintele
ribunalului Iaşi), foştişi viitori prefecţi şi primari, directori de bancă şi comer-
cianţi, consulul şi cancelarul Consulatului francez din Iaşi,cel mai bun croitor, casierul
Băncii Moldovei, dentiştii,directorul Biroului telegrafic, directorul Eforiei Sf. Spiridon,
scriitori, librari şi profesori (inclusiv rectorul Universităţii),un arhitect, ofiţeri, proprietari,
rentieri […] Practic, aproapetot ce însemna ceva în Iaşii timpului făcea parte din Lojă
sau avea rude apropiate şi prieteni în aceasta“. Inauguratăsolemn la 21 august 1868, în
prezenţa plenipotenţiaruluiMarelui Orient, negustorul francez stabilit în România
Auguste Carence, intrată la puţin timp în adormire, Lojaieşeană s-a redeschis la 14 mai
1875. Oricum, despre„Steaua României“ şi masoneria junimistă nu se ştie (încă)totul.
În studiul intitulat „Junimea“ – societate secretă,MihailDimitrie Sturdza „forţează nota şi
pune înfiinţarea«Junimii» tot pe seama ocultei masone“. Mai im-portant este că
„junimiştii au văzut în francmasonerie,ca atâţia alţii atunci şi după, o modalitate de a
facilitaprogresul şi prosperitatea, de a-şi impune ideile socialeşi politice – care nu erau
decât benefice pentru ţară“.Deşi secretă, Loja ieşeană ţinea porţile deschise pentru
cei ce doreau să intre în ea, având un puternic caracterinternaţionalist.membrii ei
proveneau din diverse ţări europene: Franţa,Elveţia, Germania, Italia, Cehia, Galiţia,
Polonia, Aus-tria, Macedonia, Rusia, Grecia. Cei mai mulţi erau totuşiboieri autohtoni.
Nu existau bariere privind nu doar etnia,ci şi apartenenţa politică sau religia. Prezenţa
multor evrei,considerată în a doua parte a secolului XIX „o garanţiede umanism şi
toleranţă“, se explică desigur şi prin aceeacă în chiar conducerea Marelui Orient al
Franţei, suboblăduirea căruia se afla Loja de la Iaşi, erau evrei. Printreei, atât la vârful
Marelui Orient, cât şi în Loja de la Iaşi,bancheri, de aportul cărora organizaţia avea mare
nevoie.Cert este, aşa cum aprecia şi Eminescu, că „nu poate fifăcută nici o corelare între
apartenenţa la francmasonerieşi atitudinea naţională, pentru că atât junimiştii, cât şi
liberalii (în frunte cu căpeteniile lor) erau pe vremea aceeamasoni“. apartenenţa
la francmasonerie „pe lângă că era o modă printre tineriiprogresişti (câţi paşoptişti şi
unionişti au rămas în afaraacesteia?), mai avea şi meritul că te putea propulsa
în viaţa politică“.Un document doveditor este „Listei Membrilor din 1866 – fondatorii“,
unde sunt menţionate la fiecare: data şi locul naşterii,precum şi alte date. Din păcate, ceea
ce relevă, princomparaţie, această listă, sunt multele inadvertenţe întabelele şi în alte acte
existente în arhiva de la Paris. Un alt document foarteimportant este diploma de Maestru
a lui Iacob Negruzzi,conferită de Marele Orient al Franţei, la 3 noiembrie 1867
şi semnată de mai mulţi demnitari francezi şi români. .De reţinut, oricum, această
caracterizare a lui MihailDimitrie Sturdza: „Grupare deopoziţie politică, ascunsă sub
aparenţele masonice aleunui cerc cultural, «Steaua României» fusese concepută
de către marii boieri din Iaşi ca un cenaclu mai mult saumai puţin secret, destinat
convorbirilor politice cu somi-tăţile locale ale burgheziei bogate, cu intelectualii de vază
şi cu câţiva funcţionarii atraşi de perspectiva frecventăriiunui cerc din care altfel ar fi
rămas excluşi“.

cavalerii de la malta , care sunt masoni , si care si-au facut propria ceremonie masonica
in catedrala de la timisoara din permisiunea lui nicolae corneanu

Trecând peste părerile forţate ale unor istorici care consideră ca primii masoni pe
meleagurile carpatice ar fi fost Zalmoxis , iniţiat de Pitagora, sau Vlad Dracul , care a fost
primit în Ordinul Dragonului, societate cu caracter secret, se poate admite totuşi teoria
potrivit căreia Dimitrie Cantemir (1637- 1723), domnitor al Moldovei între 1710-1711, ar
fi fost iniţiat într-o societate secretă ezoterică. Marcel Saphira crede că a fost iniţiat
mason într-o perioadă când nu existau loji în Ţările Române, iar Emilian M. Dobrescu îl
considera rozacrucian. De aceeaşi părere este şi Lucian Blaga, care spunea: ,,E de
presupus apoi că Dimitrie Cantemir s-a folosit pentru întemeierea legăturilor sale cu
oamenii din Occident şi de alte mijloace: nu este tocmai exclus ca asemenea motiv să-l fi
îndemnat să se înscrie într-un ordin spiritual secret cum este acela al Roz Crucienilor,
care îşi aveau fără îndoială masoneria lor. Cantemir a avut desigur ocazia să cunoască o
doctrină iniţiatică, ce a exercitat o serioasă influenţă nu numai în veacul al XVIII-lea, ci
şi mai târziu”.
         Mulţi masoni afirmă ca francmasoneria a găsit în Ţările Române un teren propice
dezvoltării ei, deoarece spiritul masonic de înţelegere şi toleranţă religioasă se mulează
pe caracteristicile poporului român, în a cărui cultură nu au existat niciodată lupte
religioase. Ei însă trebuie să înţeleagă că principala caracteristică a fost dreapta credinţă,
tot din cultura lui lipsind sectele, iar raţiunea pentru care unii români au aderat la un
moment dat la masonerie, nu a fost nici într-un caz toleranţa, ci strict cauza naţională.
        Termenul de francmason, în forma arhaică de farmason, a intrat în vocabularul
limbii române la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Nicolae Stoica de Haţeg, în Cronica
Banatului (1785) aminteşte de frai-maorii şi frai-gasterii cu lojele lor. În 1787 avem
consacrată forma de francmason în traducerea arhimandritului Gherasim. Iar în întâiul
dicţionar analogic român, Cronica limbii române, manuscris din prima jumătate a
secolului al XIX-lea, datorat boierului Iordache Golescu, găsim definiţia: ,,Farmazon şi
francmason din cuvantul francez franc-maçon. Farmazon se zice o adunare, o soţietate de
zidari ce prin taină chibzuie de ale arşitectoniei, arhitecturii, de ale meşteşugului lor.
Farmazonie sau francmasonerie, adică tainica chibzuire a farmazonilor”.
        Originile francmasoneriei în România sunt incerte. Majoritatea istoricilor sunt de
părere că masoneria a fost introdusă în Moldova de un italian nume Carra, împreună cu
alţi trei marinari compatrioţi, înfiinţând în 1734 la Galaţi loja Loggia Gallazi şi loja
Moldova în 1735 la Iaşi. Ambele se aflau sub obedienţa Marelui Orient de Italia. Primul
venerabil al lojei Moldova a fost domnitorul Constantin Mavrocordat. Ceva mai târziu,
fiind mutat de sultan la Bucureşti, îl va lua cu el pe Carra şi vor înfiinţa alte loji acolo.
Mavrocordat îl va lăsa în locul său pe mitropolitul Leon Gheucă (1735-1789), episcop de
Roman între 1769-1785 şi mitropolit al Moldovei între 1786-1788.
          Cu privire la acest Carra, părerile sunt împărţite. Unii istorici au acreditat ideea
conform căreia cel care a introdus masoneria în Moldova a fost Jean Louis Carra (1743-
1793), francez de origine, pe care îl gasim la Iaşi în deceniul al optulea al secolului al
XVIII-lea, în calitate de publicist şi agitator politic. El îşi va găsi sfârşitul ca girondin în
1793. Această teză nu-şi are acoperirea istorică, deoarece prima lojă se formase deja în
1734, deci cu nouă ani înainte ca acesta să se fi născut.
         După alţii ar fi fost Antonio Maria de Chiaro (1669-1727), secretarul lui Constantin
Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino. Şi această ipoteză este falsă pentru că Antonio del
Chiaro murise în momentul când primele loji iau naştere. Legat de acest subiect ţin să
răspund domnului Viorel Danacu, Mare Maestru al Marii Loje Naţionale a României,
care afirma într-un interviu acum un an, că ,,primul român identificat în istorie ca
aparţinând masoneriei este dreptcredinciosul Constantin Brâncoveanu, canonizat de
Biserica Ortodoxă Română”. Domnia sa încearcă să demonstreze acest lucru prin faptul
că este greu de crezut că Antonio Maria del Chiaro nu l-ar fi iniţiat şi pe Brâncoveanu, de
vreme ce mai târziu a făcut acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei. Prin declaraţia lipsită
de documente si mai ales de logică, venerabilul dovedeşte încă o dată, că masonii, ca şi
homosexualii, sunt acele ,,specii”, care în dorinţa de a-şi găsi legitimitatea, denigrează
marile personalităţi.
          Este posibil ca Antonio Maria del Chiaro ca fiind una şi aceeaşi persoană cu
francezul Jean Louis Carra.
         După formarea celor doua loji, masoneria câştigă teren, recrutându-şi membrii din
marile familii boiereşti: Vasile Balş, Iordache Cantacuzino, Sandu şi Petrache Studza,
Neculae şi Iordachi Roset-Roznoveanu, Rosetti, Conachi, Vilara, Dărmănescu , dar şi din
rândul clerului ortodox: Meletie al II-lea, episcop de Roman, arhidiaconul Nectarie
Hermez din Iaşi, arhimandritul Filaret Scriban, dar mai ales Prea Sfiţitul Leon Gheucă,
episcop de Roman, ajuns mitropolit al Moldovei şi arhimandritul Gherasim, cel care
traduce L ‘Ordre des Francs-Maçons , cartea abatelui Gabriel Louis Calabre Perau,
tipărită pentru prima oară în 1778 la Amsterdam, titlul manuscrisului românesc, Taina
francmasonilor, reproducând doar prima parte a cărţii. Traducerea cărţii a venit ca recţie
împotriva domnitorului Mavrogheni care în 1787 vorbise cu expresii nu prea frumoase
despre farmazoni, de aceea arhimandritul scrie în prefaţă: ,,Cu toate că materia ei iaste
întrupre rău presupus al obştei şi poate am pricinui multă defăimare, însă cunoscând că ea
iaste predeparte de adevăr am tălmacito, ca toţi cei ce vor ceti să cunoască socotială ce au
despre acestă tagma”.
Istoria masoneriei române are la un capăt sprijinul Bisericii, deoarece în loji, la
început, au intrat de la vladică la opincă şi că în loja Moldova existau mai mulţi membri
din cler decât laici. Dar intrarea ierarhilor în masonerie nu s-a produs decât din motive
culturale şi politice. Masoneria atunci nu avea forma denaturată pe care a căpătat-o mai
târziu şi trebuie făcută în permanenţă distincţia dintre francmasoneria veche şi
francmasoneria actuală, ca putere ocultă. Atunci era percepută ca un curent cultural la
care aderau ierarhi si călugări, într-o epocă în care cultura era prezentă doar în cercurile
bisericeşti. Şi dau aici exemplul exemplul mitropolitului Leon Gheucă, traducatorul unor
texte din Platon şi Aristotel sau cel al mitropolitului Dionisie Lupu, în vremea căruia se
tipăresc Apostolul, Penticostarul, Psaltirea şi Cuvintele depre Preoţie ale Sfântului Ioan
Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz între 1820 şi 1821.
          Lojile îşi vor opri pentru scurt timp activitatea deoarece în Imperiul Otoman, sub a
cărui suzeranitate se găseau Ţările Române, francmasoneria a fost interzisă în 1748, fiind
considerată o nouă sectă religioasă.
        Următoarele date despre activitatea masonică pe pământ românesc le aflăm în
timpul Războiului ruso-turc (1769-1774), când sub ocupaţia rusă, lojile au putut lucra în
libertate. Ofiţerii ruşi, aflaţi în legătură cu masoneria engleză, vor înfiinţa mai multe loji
militare, cele mai cunoscute fiind loja Marte la Iaşi în 1772 şi loja Minerva la Sadagura în
1774, loji aflate sub obedienţa Marelui Orient de Italia. O dată cu ridicarea ocupaţiei,
aceste loji îşi vor încheia activitatea.

         În Transilvania, masoneria începe să funcţioneze în loji din 1740. În 1782 ia fiinţă
prima lojă din Cluj sub conducerea baronului Fritsky Fekete. La Sibiu activează loja St.
Andreas zu den 3 Seebletfern, din arhivele căreia vedem că era în legatură cu diferite loji
din Iaşi şi Bucureşti între anii 1767-1792.
Românii aflaţi în lojile masonice vor duce o luptă energică pentru apărarea identităţii
româneşti, majoritatea celor care vor publica Supplex Libellus Valachorum în 1791, fiind
masoni. Mason se pare că a fost şi Horea (Vasile Nicola, zis Ursu), iniţiator al răscoalei
din 1784. A fost de patru ori la Viena unde a prezentat doleanţele românilor împăratului
Iosif al II-lea, iar la 23 februarie 1783 susţine la loja Adevărata înţelegere din Viena un
discurs în limba română care abundă de înţelesuri francmasonice. Ştefan Mateş susţine
ideea că Horea ar fi făcut parte din loja Frăţia de Cruce de la Viena. Afirmaţiile legăturii
lui cu lojile masonice s-au făcut din 1786, la doi ani după răscoală, de literatura vieneză
vieneză şi mai târziu de cea maghiară (1886) şi cea germană (1908).

CARBONARII LUI LA FAYETTE

Miscarea Carbonara din Italia, o societate secreta ce credea in emanciparea nationala a popoarelor
europene asuprite, a inspirat Eteria greceasca si revolta lui Tudor Vladimirescu. Carbonarii si-au gasit repede
adepti in Franta, fuzionand cu masoneria locala si derulandu-si activitatea sub bine cunoscutul La Fayette.
Cuvintele „francmason”, „francmasonerie” sunt forma românească a cuvintelor englez
free mason, francez franc maçon sau german frei Maurer care înseamnă „liber zidar” şi
reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care
clădeau biserici, bazilici şi catedrale în Evul mediu (vezi mai jos). În secolul XIX, apare
în limba română şi sub forma „farmazon” care provine din cuvântul similar rusesc
însemnând „năzdrăvan” având aceiaşi origine ca şi cuvintele „farmec” şi „farmacie” (în
greceşte „vrăjeală”, „leac”).
Istoria francmasoneriei în România
După D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, România şi francmasoneria sunt strâns legate.
În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria neamului
românesc francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, pe vremea “paşoptiştilor”
(astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul
Muzeu naţional de Istorie, o “stradă Farmazoană”, dispărută odată cu regularizarea
Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului XIX. Ulterior, actuala
stradă Mircea Vulcănescu (Ştefan Furtună pe vremea comunismului) a fost închinată
“Francmasonilor”, nume pe care îl păstră până în Martie 1938. Caz unic în lume,
francmasoneria avea deci în limba română un termen popular, şi în capitala Ţării
Româneşti o stradă comemorativă.
În secolul XVIII, Constantinopolul era pentru noi românii Şcoala învăţăturii universale,
la care nu puţini Domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi
învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care
francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva
dintre Domnitorii români au aplicat ideile şi principiile “Epocii Luminilor” pe care şi
francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu
şi Radu Şerban au întemeiat Şcoli domneşti “pentru învăţătura norodului” în 1561 la
Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti apare în 1688 din cheltuiala
domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 din cea a lui Antioh Cantemir, iar
cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin
Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir înfăptuiesc reforme juridice şi fiscale, deschid
şcoli şi spitale, popularizează ideia “bunului” sau “binelui obştesc”. În 1741, Domnitorul
Constantin Mavrocordat instaurează în Ţara Românească o Constituţie (”Marele
Hrisov”), iar în 1746-49 tot dânsul, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, desfiinţează
şerbia (iobăgia) în ambele Principate. “Marele Hrisov” a fost publicat ca model juridic de
Constituţie în gazeta “Mercure de France” din Iulie 1742. În 1780, “Pravilniceasca
Condică”, redactată de Domnitorul Alexandru Ipsilanti, modernizează legislaţia Ţării
Româneşti. În 1784, faimosul “Supplex libellus valachorum”, redactat în principal de
Nicolae Ursu zis “Horea”, prezintă revendicări absolut similare cu cele exprimate zece
ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii
răscoalei şi uciderii lui Horia şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea este silit să
desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu Constituţii iar
ţăranii români sunt eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii
absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.
Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar
istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses
universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă
masonică românească fost întemeiată la Iaşi în 1748, de către italianul Carri, secretar al
lui Constantin Mavrocordat. Nu ştim dacă şi Domnitorul reformator a făcut parte din
lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la Braşov, a treia în 1767 printre cei de la
Sibiu. A patra lojă în Basarabia, la Chişinău, în 1820. Întemeiată de un medic Alzacian,
Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat
demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care va întemeia la rândul său o a cincea lojă,
“Zorile”, majoritar românească, la Silistra şi apoi încă una, bulgărească, la Ruse, în 1830.
Precizăm aici că francmasonii şi biserica ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe
când biserica romano-catolică i-a socotit îndelungă vreme eretici şi apostaţi. Ca exemplu,
episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub
pseudonimul de “Melchisedec”), a fost şi un însemnat demnitar francmason.
În 1821, numeroşi sunt românii afiliaţi la “Eteria” masonică condusă de Alexandru
Ipsilanti, descendent al Domnitorului cu “Pravilniceasca Condică”, dar devenit general
rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, care va fi executat fiindcă îşi
încălcase jurământul faţă de “Eterie”. Scopul “Eteriei”, bazată la Odesa, era internaţional:
dărâmarea puterii religioase şi politice a Sultanului Otoman în întreaga Peninsulă
Balcanică, cu ajutorul Ţarului Alexandru întâiul, şi al Patriarhului de la Constantinopol.
Ori Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor sale locale din Ţara Românească,
încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri mari, întemeiază la
Bucureşti a şasea lojă din România: “Societatea filarmonică”, la care aderă jumătate din
protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă
românească va fi a şaptea : “Steaua Dunării”, întemeiată la… Bruxelles, în Belgia, în
1850, în refugiu, de “fraţii farmazoni”, care făcuseră în 1848 revoluţia “paşoptistă” cu
tricolorul albastru-galben-roşu însemnând “Libertate, Dreptate, Frăţie”, principii de bază
ale francmasonilor.
La aceşti “farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi
în loja “Athénée des Étrangers” (Ateneul străinilor) : printre ei, Vasile Alecsandri,
Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe
Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru
Haret… Cum se zicea odinioară la Bucureşti : “începi student, continui farmazon, devii
savant sau ministru, şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard”. Într-
adevăr multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni
celebri.
Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale
dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste
literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia).
Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în
consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia
(Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul Regat, cât şi la
Conferinţa Păcii de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în Parlamentul
României pentru extinderea în Vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci
votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul
de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În
aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor
dreptului strămoşesc, nu totdeauna francmasonii au avut ultimul cuvânt. Dar într-un
răstimp de 5 ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară
unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau
rezolvate, şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.
Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori
implicată şi în câteva afaceri lumeşti, este închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig
contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al
II-lea şi Marele maistru Jean Pangal. Ea devine clandestină în timpul celui de-al doilea
război mondial, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au
ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istambul între
1940 Si 1944. Aceste nave au salvat mii de persoane, şi ar fi putut salva mai multe fără
torpilele sovietice (episodul tragic al navei „Strume”). Alţi „drepţi-cetăţeni” ca de pildă
farmacistul Beceanu din Iaşi sau primarul Cernăuţilor, Traian Popovici, au salvat
deasemenea mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici
este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel-Aviv, nici evreii
nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le
reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Ion Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc
„trădători de neam”).
După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul
comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti”, se uniră în 1945 într-o
„Francmasonerie unită a României”, în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail
Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul,
comuniştii nu puteau tolera o organizaţie pe care să n-o poată controla zi de zi. În 1948,
după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor
întocmite de legionari), comuniştii hotărăsc desfiinţarea francmasoneriei în România.
Mihail Sadoveanu scapă de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş
dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său pro-Stalinist titlul Lumina
vine dinspre Răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic
stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi
libertate…
La data de 27 décembre 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori se întâlnesc în
fostul Templu din strada Radu de la Afumaţi şi pun la cale renaşterea Francmasoneriei
române. În Octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil creează Marea Lojă
Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji: Steaua Dunării, România
Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, este
ales Mare Maistru. În februarie 1991, se deschide loja Concordia depinzând de Marea
Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediarul Marelui Orient din Italia, a Marii
Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, se deschide loja
Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, deschiderea altor două loji, la 24
ianuarie 1993 face posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.
Evident trebuiau să apară şi dezacorduri : 13 loji creează separat un District Transilvania
care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, formează Marea Lojă
Naţională Unită din România. În 1997 se unesc cele două Supreme Consilii. În iulie
2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se
unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din
România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian
Antic şi Acceptat.
Astăzi există în România nouă grupări masonice :

* Marea Lojă Naţională a României.

* Marea Lojă Naţională din România.
* Marea Lojă a României.
* Marea Lojă Naţională Unită din România.
* Marea Lojă Feminină a României.
* Marele Orient al Romaniei.
* Dreptul Uman din România.
* Marea Lojă a Transilvaniei.
* Marea Lojă ,,UMSOI” .