Publicat în „Trivium”, XIII, nr. 1 (46), 2021, pp.

151-170

Dimitrie Brătianu: între Francmasonerie și lupta pentru Unire,

o călătorie cu final fericit

“Un singur om o însoțea <pe Maria

Roetti>și acest lucru era un pericol în plus.
Ea lua cu ea, deghizat, un haiduc care era
căutat peste tot, cel care apăra cel mai
aprig și temător spiritul acestei rase, de o
voință neclintită; cel care, în mintea lui
adâncă, sub pădurea de păr negru, nutrește,
întotdeauna în liniște, intenția nestrămutată,
flacăra vie, mărturie aprinsă a originilor
romane ale acestui popor. El este cel mai
bătrân dintre Brătieni.” (J. Mihclelet,
Principautes Danubiennes, 1848)

O cugetare într-o formă concisă ne arată că „cel care suferă de nedreptate, se întărește”.
Cred că acest aforism poate fi alipit, ca o pecete, acelor luptători pentru țeluri înalte dăinuitoare
întru veacuri. Aceștia pot fi și oamenii care au suferit și pătimit, simțind nedreptățile poporului
ca pe niște părți smulse din propriul trup. Un astfel de nedreptățit poate fi considerat și Dimitrie
Brătianu care, după cum vom vedea, după o luptă continuă de peste trei decenii va ajunge să-și
trăiască visul pentru care a luptat, vis împlinit la 24 ianuarie 1859. Nedreptățit a fost și după
trecerea la Orientul Etern. Poate că modestia, discreția și smerenia: virtuți ale unui om liber și de
bune moravuri, ce au fost încrustate în lăuntrica-i ființă, i-au pus stavilă în a face vâlvă pe seama
dezideratelor pe care le-a împlinit. Consecința acestei stări de fapt a făcut să se scrie relativ puțin
1
despre un om care a făcut atât de multă Lumină în jurul său. De aceea în anul 1934, Nicolae
Iorga, salutând o apariție editorială dedicată ilustrului nostru înaintaș, avea să afirme că “se poate
îndrepta, puţin, astfel greşeala ce s-a făcut faţă de acela care în tinereţă a fost un propagandist
1
Prima lucrare aparține diplomatului Alexandru Cretizianu: Din arhiva lui Dumitru Brătianu 1840-1870,
București, 1933-1934 – 2 volume de documente editate. Istoricul Anastasie Iordache va publica două
lucrări: Pe urmele lui Dimitrie Brătianu (1984) și Dumitru Brătianu: diplomatul, doctrinarul liberal și
omul politic (2003). De asemena Petru Demetru Popescu va publica: Brătienii în istoria românilor,
sinteză istorică, (2003). Istoricul Nicolae Bănescu îi dedică patru articole și studii marelui om politic:
Scrisori Politice ale lui Dumitru Brătianu, în "Viața Românească". 3, nr 11, 1908, pp .166-176 și Ibidem,
nr.12, pp. 337-346; Cum a fost primita apariția foii "Steaua Dunării", în "Ramuri", 3, nr. 23-24, 1908,
pp. 380-384; Dumitru și Ion Brătianu, în Figuri Revoluționare Romane, Cinci conferințe ale
Universității libere, București, 1937, pp. 101- 125. Nicolae Iorga va publica o cronică: Dumitru Brătianu
şi opera lui, o revoluţie politică şi literară, în “RI”, XX, nr. 4-6, pp. 140 – 152. De asemenea, i se alocă
spațiu și în dicționare și enciclopedii; putem nominaliza în acest sens: Nicolae C. Nicolescu, Dimitrie
Brătianu, în Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), Editura Meronia, București, 2006,
pp. 53–57.

1
 activ şi inteligent pentru causa romanească la Paris şi la Londra, a avut pe urmă o viaţă de o
puritate desăvîrşită”2. Până în prezent, istoriografia, în cadrul evenimentelor petrecute la care a
participat, îi alocă stindardul solidarului altor revoluționari, fără să evidențieze prea mult rolul
concret pe care l-a avut în determinarea evenimentelor care au dus la Unirea de la 1859 și nu
numai. În literatura dedicată francmasoneriei și în special istoriei masoneriei s-a scris doar
fragmentar, în diverse studii, enciclopedii sau lucrări generale, neexistând până în prezent nici o
lucrare solidă care să atingă consistent parcursul său masonic.
Scopul studiului este de a scoate în evidență faptul că marile realizări ale lui Dimitrie
Brătianu și ducerea la bun sfârșit a demersurilor pe care și le-a propus, în slujba poporului
român, au la bază, într-o mare măsură și apartenența lui la francmasonerie. În cele peste trei
decenii (înainte de 1835-1859) în care s-a preumblat în special la Paris și Londra, Dumitru
Brătianu a făcut propagandă necontenită poporului român, militând în special pentru Unirea
Principatelor și pentru apărarea drepturilor românilor din afara Moldovei și Țării Românești.
Demersurile sale s-au materializat prin înființarea la Paris, alături de alți militanți, unor societăți
care luptau pentru informarea corectă a opiniei publice străine depre starea de fapt a
Principatelor, care să sprijine studenții români din afară, să își finalizeze studiile sau care să
ajute la dezvoltarea educației și culturii în limba română. Totodată, cel dintâi vlăstar al
stolnicului Constantin a făcut parte din mișcări și societăți discrete care militau pentru Unirea
Principatelor. A fost poate cel mai bun diplomat al epocii sale, reușind să convingă pe marii
politicieni englezi și francezi, că Unirea Principatelor reprezintă de fapt un drept legitim al
românilor, fapt care i-a făcut pe acești oameni să acționeze în favoarea noastră. Nu în utimul
rând, prin aderarea lui la francmasonerie își va crea cadrul necesar pentru punerea în practică a
planurilor pe care le avea, planuri ce erau exclusiv în slujba poporului român.
⸫
Despre inițierea lui în francmasonerie și fragmentar, despre parcursul său masonic, lucrurile
sunt sesnibil cunoscute, în special, prin studierea arhivelor române și franceze 3. De aceea vom
încerca în a trece în revistă bornele cele mai importante ale călătoriei sale masonice. Ca atare,
“cel mai bătrân dintre Brătieni”, așa cum îl numea mare sau prieten și Fratele Jules Michelet4, va
primi Lumina la data de 9 mai 1846, fiind inițiat în Loja L'Athénée des étrangers (Ateneul

2
Nicolae Iorga, Dumitru Brătianu şi opera lui, o revoluţie politică şi literară, în “Revista Istorică, Dări
de seamă, documente şi notiţe”, an XX, nr. 4-6, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii de Munte,
1934, pp. 140 – 152. Marele nostru istoric face o cronică a celor două volume de documente editate în
anul 1933 de Alexandru Cretizianu, documente care făceau parte din arhiva personală a lui Dimitrie
Brătianu.
3
Informații se pot culege din: Biblioteca Națională a României, Colecții Speciale Arhiva Istorică, Fond
Brătianu, Dosar 284, 328; Arhivele Naționale Centrale Române, Fond Brătianu-Familia, Depozit Central,
Inventar 1286; Bibliothèque naționale de Paris, Département des Manuscrits, Fonds maçonnique,
FM2/FM3- studiat de academician Dan Berindei și Arhivele Serviciului Român de Informații, Fond
documentar, Dosar 2533-studiat de Horia Nestorescu Bălcești.
4
Angela Jianu, A Circle of Friends-Romanian Revolutionaries and Political Exile, 1840-1859, Vol. III,
E-Book Edition, Balkan Studies Library, Brill, 2011, p.51. După cum Dumitru Brătianu recunoaște în
prima scrisoare pe care i-o adresează (1 martie 1846) francmasonul și reputatul isoric reprezentant de
frunte al istoriografiei Romanitce Jules Michelet (1798-1874), acesta a fost a fost primul străin cu care s-a
împrietenit în momentul poposirii în Franța, cu care avea să aibă apoi ore întregi de discuții, fapt din care
amândoi au avut de câștigat devenind “mai tineri, mai puternici, mai bun” (“I then had long hours of
conversations with you and I felt, aș I always do after our meetings, younger, stronger, better”).

C2 General
 Străinilor)5. La scurt timp (7 iulie 1846) acest atelier, destinat străinilor din Paris, va fi băgat cu
forța în adormire pentru un an de zile6, iar eroul nostru va trebui să își caute o altă Lojă la care să
se afilieze pentru a putea lucra. Acest lucru se va materializa la data de 11 noiembrie 1846 când
este primit în Loja La Rose du Parfait Silence (Trandafirul sublimei tăceri)7. În acest Atelier va fi
inițiat în gradul de Companion la data de 12 februarie 1847, apoi în cel de Maestru la 26 iulie
1847 8 . După cum apare în documentele Lojii, imediat primirii gradului trei, va depune
jurământul ca Prim Expert 9 . Din toamna anului 1848, pentru că în luna aprilie plecase la
București, nu mai există nici o adnotație în documentele Lojii La Rose du Parfait Silence despre
tânărul Dimitrie10.
Trebuie să adaugăm că, până inclusiv în punctul în care face pasajul la gradul de Maestru,
parcursul masonic al lui Dumitru este identic cu cel al fratelui său Ion: sunt inițiați, se afiliază la
Atelierul Trandafirul sublimei tăceri, sunt inițiați în gradul de Calfă și, după cum am amintit,
inițierea în gradul trei este făcută în același timp 11.
După Revoluția de la 1848, când a fost expulzat din țară, va face parte din Atelierul parizian
Fraternité des Peuples (Fraternitatea Popoarelor)12, până în anul 1856 cel mai probabil(?). De
asemenea, la 1 iunie 1856, va fi inițiat în gradul 18 13.
Următoarea informație despre parcursul masonic al lui Brătianu este strâns legat de
înființarea Lojii Steaua Dunării, la București, în 13 iunie 185714 unde este membru fondator15.
Decizia de membru fondator probabil a trimis-o printr-o srisoare, din afara țării, pentru că la acel
moment se găsea la Rusciuk, așteptând permisiunea autorităților române 16. De asemnea, în anul
1859, în perioada premergătoare Unirii făcea parte tot din Loja Steaua Dunării 17.
În paralel cu Francmasoneria și credem noi că și complementar cu aceasta, Dumitru a mai
făcut parte și din alte societăți secrete sau discrete, asemănătoare din anumite puncte de vedere
acestui ordin. Putem nominaliza în acest sens: Societatea pentru poporul român - înființată la

5
Douay Abel, Hertalut Gérard, Napoleon al III-lea și România- Influența francmasoneriei, Traducere din
limba Franceză de Georgiana Medrea, Editura Balcanic, Timișoara, 2014, p. 377. Dan Berindei, Românii
și Francmasoneria, Ediția a II-a, Editura Teșu, București, 2018, p.42. Horia Nestorescu Bălcești,
Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România, Editura Phobos, București, 2005, p.182.
6
Dan Berindei, 2018, ed.cit., p. 42.
7
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 379. Anexa 2. Horia Nestorescu Bălcești, op.cit., p.182. Dan
Berindei, 2018, ed.cit., p. 41.
8
Horia Nestorescu Bălcești, op.cit., p.182.
9
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 385.
10
Dan Berindei, 2018, ed.cit., p. 45.
11
Horia Nestorescu Bălcești, op.cit., p. 182. Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 377, p. 385. Dan
Berindei, 2018, ed.cit., p. 42.
12
După cum se arată în Nichita P. Smochină, Sur les émigrés roumains à Paris 1850-1856, în Melanges
de l’ecole roumaine en France, XI, 1933, p. 193, nota 3.
13
Horia Nestorescu Bălcești, op.cit., p. 182.
14
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 379. Constituția Lojii Steaua Dunării din București a fost
făcută la 6 octombrie 1856 și a fost fondată de Marele Orient din Franța la data de 13 iunie 1857. Templul
Lojii era în București pe strada Băilor nr. 20. La 1 iulie 1859 i se acordă titlul de Mare Lojă, avându-l
Maestru Venerabil pe Ion C. Brătianu.
15
Ibidem, p. 379. Anexa 2.
16
Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, vol. V, publicate de Ghenadie Petrescu, D. A.
Sturdza şi D. C. Sturdza, Editura Carol Göbl, Bucureşti, 1900, p. 385.
17
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 378.

C2 General
 Paris în 1839, al cărei membru fondator este 18 și Frăția - înființată la București în anul 1843 de
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell 19.
În ceea ce privește Societatea pentru poporul român, credem că poate fi considerată o
Fraternitate; relevant pentru noi în acest sens este un răvaș frățesc pe care Ion Ghica i-l va
trimite lui Dimitrie Brătianu la data de 14/26 martie 1841 20. Această scrisoare are ca mod de
introducere “Iubite Frate”, apoi sintagme ca “legat de dumneata cum ești și tu de mine <prin
jurământ?> ” și care se încheie cu formula: “adio iubite frate, rugându-te să corespunzi cu
dragostea iubitului tău frate”21.
Privind afilierea lui Dimitrie Brătianu la Frăția, deși nu se poate spune concret anul, este
posibil să fi fost în anul 184722. Cert este că a făcut parte din această societate secretă, lucru care,
credem noi, reiese și dintr-o formulă de încheiere a unui articol semnat la Paris, în septembrie
1850, în revista România viitoare: “căci legea românului este: dreptate-frăție” 23 , unde
“dreptate-frăție” era parola de recunoaștere și deviza acestei societății secrete24.
Apartenența lui la Francmasonerie, dând deoparte dovezile din arhivele instituțiilor unde
se găsesc documentele lojilor, reiese și din manuscrisele personale ale ilustrului nostru înaintaș,
manuscrise care au fost editate în două volume, în anul 1933, de către diplomatul Alexandru
Cretzianu. Chiar dacă au mai existat atingeri tangențiale 25 a documentelor editate, importanța lor
ne determină să le facem o mică analiză.
În primul volum, într-o notă, este redat un “Tableau des Membres composant la R⸫ L⸫
de La Rose du Parfait Silence. Or⸫ De Paris” (Tabelul membrilor care formează R⸫ L⸫ a
Trandafirului tăcerii sublime, Or⸫ Din Paris). Printre membrii acestei loji masonice figurau:
“Bataillard, arhivar-paleograf; D. Brătianu, student la drept, strada Vestului nr. 54 bis; I.
Brătianu, militar, strada Artelor Frumoase nr 9; Cretziano, student la drept, strada Vestului nr.

18
Cornelia Bodea, 1848 la Români: o istorie în date şi mărturii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
București, 1982, pp. 150-151. Document nr. 32.
19
Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Ediţie îngrijită de Radu Gârmacea şi ilustrată de Rareş
Ionaşcu, Editura Humanitas, București, 2014, pp. 407-408. Într-o scrisoare pe care Ion Ghica i-o trimite
lui Vasile Alecsandri îi mărturisește cum a fost înființată această societate secretă: “(…)la fântână,
jurasem să ne consacrăm patriei cu trupul şi cu sufletul, ne legasem fraţi de cruce şi că fiecare dintre noi
trei să se supuie (…); chiar în ziua aceea ne-am adunat de am alcătuit statutele şi regulamentele. Iniţiaţii
erau formaţi în grupuri de câte zece, fiecare frate cunoscând numai pe şeful său imediat, diacon, preot
sau arhiereu, acel care-l catichisese, îl iniţiase, de la care şi prin care pri mea ordine şi instrucţiuni şi
căruia datora ascultare şi supunere cu pericolul vieţei şi al averei, păstrând secretul cel mai absolut.
Deviza era: Dreptate, Frăţie. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine în bibliotecă, în
scoarţele Algebrei lui Bourdon (…)”.
20
Din arhiva lui Dimitire Brătianu, Acte și scrisori din perioada 1840-1870 publicate cu o schiță
biografică de Al. Cretzianu, Vol. I, Imprimeria Independența, București, 1933, p. 105. Document. Nr. 4.
21
Ibidem, pp. 105-106.
22
Cf. Horia Nestorescu Bălcești, op.cit., p. 182. Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 379. Autori
francezi spun că ar fi posibil ca Dumitru Brătianu să se afilieze la Frăția în anul 1847, neindicând nici o
sursă de unde ar fi putut lua informația.
23
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p. 43.
24
Ion Ghica, 2014, ed.cit., p. 407. “Deviza era: Dreptate, Frăţie”.
25
A se vedea academician Dan Bernidei, Românii și Francmasoneria, 2018, ed.cit. și lucrările domnului
Horia Nestorescu Bălcești.

C2 General
 54 bis; Pilette, Doctor în drept- strada Tournon nr 17; Rosetti, om de litere, strada Vestului nr.
54 bis.”26.
În acest tablou sunt menționați ca Ofițeri sau Frați care îndemplineau anumite îndatoriri: “
Pilette, I-er Surv ⸫; Bratiano, P⸫ F⸫ ; Rosetti, Secr ⸫ Adj⸫” 27 . Cu alte cuvinte: Prim
Supraveghetor era Fratele Pilette, sarcina de Port Stindard era atribuita lui Brătianu iar Secretar
Adjunct era C.A. Rosetti. Nu reiese, în schimb, care dintre cei doi Brătieni era cel care ducea
Baniera Lojii. Din cercetările istoricilor Abel Douay și Gérard Hertalut rezultă că la data de 23
decembrie 1846 Port Stindard era Ion C. Brătianu28, iar după academicianul Dan Berindei și
istoricul Horia Nestorescu Bălcești rezultă că cel care ducea drapelul era Dumitru 29. Informația
redată în ambele direcții este făcută pe baza arhivei Lojii din Paris. Neavând momentan
posibilitatea de a verifica manuscrisul, ne limităm în a face doar aceste precizări. Un alt amănunt
care reiese indirect este că cel care ducea Stindardul nu era un Ofițer (sau Maestru), ceea ce
înseamnă că putea fi numit din rândul celor care nu erau încă inițiați în gradul trei (cei doi
Brătieni, la acel moment, nu fuseseră încă inițiați în ultimul grad al Masoneriei Albastre).
Tot din arhiva personală a lui Dumitru se mai păstrează o scrisoare unde se face referire la
francmasonerie și unde este folosit un limbaj uzual masonic. La data de 3 Martie 1846, D.
Pilette30 cel care îi va lăsa după moarte, prin testament, întreaga bibliotecă românului, îi va
scrie: “Notre Journal prend un assez bon nombre de mes soirée. Je ne vais plus a la L⸫ avec
même régularité qu, autefois. Caracasch31 et moi nous sommes fait recevoir M⸫; Bataillard est
comp ⸫. Vous êtes, comme vous le voyez, un peuen retard. L’autorité s’est émue de nos
conférences socialistes. Le préfet de police a exigé du G⸫O⸫ la dissolution de la L⸫ de l’ honn⸫
Franc⸫, dont Maggiolo etait le Vén⸫ Cela, du reste, n’est pas encore terminé 32. În traducere “⸫
Notre Journal < des Ecoles > îmi ocupă destul de mult din serile mele. Nu mai merg la L⸫
(Loja) cu aceeași regularitate ca altă dată. Caracasch și cu mine, am primit M⸫ (gradul de
Maestru). Bataillard este comp⸫ (companion/calfă). După cum vedeți, ați întârziat puțin.
Autoritatea este emoționată de conferințele noastre socialiste. Prefectul poliției a cerut
G⸫O⸫(Marelui Orient) desființarea L⸫ de l’ honn⸫ Franc⸫, al cărei Vén⸫ (Maestru Venerabil)
era Maggiolo. În plus, acest lucru nu s-a terminat încă”. Din această scrisoare reiese că Dumitru
nu fusese încă inițiat la gradul de Maestru și că la sediile lojilor pariziene se țineau conferințe
socialiste (economie socială de fapt) lucru care nu era pe placul poliției.
⸫

26
Ibidem. “Bataillard, archiviste-paleographe; D. Bratiano, etudiant en droit, rue de l’ Ouest, 54 bis; J.
Bratiano, militaire, rue de Beaux Arts, 9; Cretziano, etudiant en droit, rue de l’ Ouest, 54 bis; Pilette,
Docteur en droit, rue de Tournon, 17; Rosetti, homme de lettres, rue de l’ Ouest, 54 bis.”
27
Ibidem.
28
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., p. 385. Anexa 3.
29
Dan Berindei, 2018, ed.cit., p. 43. Cotat de Arhiva: BNF, FM3, 148, f.15. De asemenea: Horia
Nestorescu Bălcești, op.cit., p.1 82. “11/23.12.1846, ales port Stindard în loja Rose du parfait silence”.
30
D. Pilette a fost avocat și ziarist francez, republican convins, a fondat în 1945 revista “Le journal des
Ecoles”. Pe lângă faptul că a făcut parte din aceeași loja la un moment dat cu Dimitrie Brătianu i-a fost
acestuia un prieten foarte apropiat întreaga viață.
31
Grigore Caracas a fost camarad de arme și prieten foarte apropiat cu Ion C. Brătianu. Acesta a fost
exilat din Țara Românească după Revoluția de la 1848.
32
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p. 115, sq.

C2 General
 Faptul că a Dimitrie Brătianu a reprezentat o za în marele lanț de unire universal, a jucat un
rol esențial în propriile demersuri. Cu ajutorul unor Frați străini (francezi, englezi, germani,
italieni), el va intra în anumite cercuri unde nu ar fi avut acces în alte condiții, reușind să pledeze
pentru cauza românilor. Mai mult de atât, activitățile lui revoluționare, avute în profan erau
strâns legate de activitățile acelorași Frați, pentru că, de altfel, țelurile și idealurile lor erau
comune. Toate acestea se pot vedea și din corespondența scrisă, pe care Brătianu o va avea cu
unii dintre acești Frați. Putem aminti în acest sens schimbul de scrisori cu Paul Bataillard 33, D.
Pillete34 (membrii în aceeași Lojă), Jules Michelet 35, Montalembert 36 sau cu lordul Palmerston
37
.
Primele manifestări revoluționare despre care avem cunoștință, au avut loc în 1839 pe când
tânărul Brătianu era student la Paris. Acest fapt ce culminează, cu sosirea la Paris a Fratelui Ioan
Câmpineanu38 care a facilitat strângerea legăturilor studenților munteni (din care făcea parte și
Dumitru) cu cei din cealaltă parte de inimă română, din Moldova 39. În strânsă legătură cu acest
aspect relevant pentru noi sunt memoriile lui Ion Ghica din acea perioadă (aflat și el la Paris):
“noi studenții Munteni și Moldoveni ne-am apropiat și mai mult între noi; am organizat
întrunirile noastre într-un mod mai sistematic(…) ne adunam regulat la (...) Dimitire Brătianu
(…) discutam interesele țării și viitorul ei; luam angajamentul de a fi totdeauna uniți în
apărarea drepturilor noastre de autonomie; ne învoisem că la intrarea noastră în țară să
înființăm un ziar pentru propagarea ideilor liberale și patriotice; hotărâsem că unul din
Moldoveni să vie să se stabilească în București și unii din Munteni să meargă la Iași că să
propagăm Unirea”40. Din spusele marelui patriot român rezultă indirect că Dimitrie Brătianu era
unul din organizatorii înflăcăratelor întruniri, unde s-au creionat primele idei unioniste
antemergătoare evenimentelor de la 1848.
Ca o reflexie a dezbaterilor avute în timpul întrevederilor și ca prim pas al planurilor avute,
Dimitrie Brătianu (alături de Ion Ghica și de Alexandru Golescu, la inițiativa lui Ion

33
BnR, CSAI, Fond Bătianu, C. XIX/1, D 284, 1845-1847- Corespondenţă Dumitru Brătianu - P.
Bataillard (şi cu alţii) – 1847. Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, pp. 115-120. Document nr.
XII și document nr XIII.
34
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p.18, p. 223. Document nr. VI și Document nr. LXVI.
35
BnR, CSAI, Fond Brătianu, C. XIX/1, D. 284, 1845-1847, f. 34 - Comunicare autografă a lui J.
Michelet, care i-a servit lui Paul Bataillard să scrie, în ziarul "Les Ecoles" (1845, p. 55 - 58), articolul
"Ataques contre M. Michelet.
36
Ibidem, C. XIX/1, Dosar 284, 1845-1847- Scrisori către contele Montalembert (1847); însoţite de
transcrieri recente.
37
Ibidem, C. XX/17, Dosar 328, 1843 – 1849, f. 46 - Acte Dumitru Brătianu; memoriu şi scrisori (în
ciornă) către lord Palmerston.
38
Fratele Ion Câmpineanu, despre care E. Wintherhalder afirma că "a trăit pentru naţiune şi vă trăi prin
naţiune" s-a născut în anul 1798 la Bucureşti, într-o familie de români cu ascendente în vechile familii ale
Cantemireştilor, Cândeştilor şi Cantacuzinilor. A participat la toate acțiunile antemergătoare Revoluției
din 1848, fiind unul din cei mai mari, luptători pentru unire și independența românilor. S-a stins din viaţă
în anul 1863. Ziarul "Românul" din 7/19 Iunie 1863 va scrie despre acest tragic eveniment: "una din cele
mai mari glorii ale naţiunii române s-a stins joi, 6 iunie, la ora 5 dimineaţa". Pentru o imagine de
ansamblu mai completă se poate studia: Mariana Neguțu, Contribuția lui Ion Câmpineanu la lupta pentru
unitate și independență, în "Muzeul Național de Istorie al României", XI, 1990, pp. 49-54.
39
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p.10. Studenții moldoveni cu care Dimitrie Brătianu a
avut strânse legături erau Ursu Mavrocordat, Sandulache Miclescu și Ion Docan.
40
Ion Ghica, 2014, ed.cit., p.135. Scrisoare trimisă din Bucureşti în martie 1881.

C2 General
 Câmpineanu41), așa cum am amintit mai sus, va înființa la Paris, “Societatea pentru poporul
român” organizație care va avea ca primă îndatorire trimiterea în Principate de ziare franțuzești.
Trebuie să menționăm că în fruntea cotidianelor trimise în țară se afla Naționalul42, publicație
care avea adesea în primele coloane, articole sfâșietoare despre “suferinţele Principatelor” unde
se reda perfect imaginea Țării Românești și Moldovei, așa cum fusese ea zugrăvită de către
tinerii studenți români la Paris celor cu care intrau în contact, expunând de fapt, necazurile
poporului român43.
La data de 2 decembrie 1845 Dimitrie Brătianu alături de alți patrioți români va înființa
Societăţii studenţilor români din Paris, societate care avea ca scop susținerea tinerilor studenți
români de pretutindeni pentru terminarea studiilor 44 . În continuarea, următorul demers al lui
Dimitire a fost înființarea, la 27 noiembrie 1847, alături de membrii Societății studenților
români din Paris a Însocierii Lazariane (Societatea în vederea înființării de școli în Principate)
ca reacție manifest la introducerea limbii franceze ca limbă de predare oficială în școlile din
Principate. Scopurile acestei "însocieri" erau: educația să se facă în Principate prin cultivarea
limbii române și înființarea de școli unde tinerii să învețe în limba română 45.
Înaintea izbucnirii Revoluției în Franța, Brătinu, mergând la Londra, se va întâlni cu o
serie de personalități europene și de revoluționari, printre care și mulți francmasoni. Pentru
început va avea o întrevedere cu parlamentarul englez Palmerstone, căruia îi înmânează Album
moldo-valaque 46 , apoi se va vedea cu neamţul Ruge, reprezentantul emigraţiei germane la
Londra, care îi va deveni și bun prieten47.
Totuși în acest timp, diferit față de perioada viitoare ce va urma după Revoluția de la
1848-1849, cele mai închegate legături le are cu francezii. Întors la Paris, cu ajutorul relațiilor pe
care și le face cu ajutorul francmasoneriei, Dimitrie Brătianu reușeşte să intre în legătură cu o
serie de personalităţi. Are contacte cu Montalembert 48 căruia îi înmânează La Roumanie 49 ,

41
Gheorghe Bichicean, Din istoria Francmasoneriei: Bălcescu și societățile secrete, Editura Armanis,
Sibiu, 2019, p. 45.
42
Anul 1848 în Principatele Române. Acte și Documente, vol. I , Editura Carol Göbl, București, 1902, p.
11.
43
Ion Ghica, 2014, ed.cit.,p. 133. “Am citit în a doua coloană a ziarului Naţionalul un articol foarte
călduros despre suferinţele Principatelor în timpul războiului turcesc de la 1828, despre ocupaţiunea
rusească de şapte ani şi despre scopurile ambiţioase ale Rusiei. În acel articul am recunoscut multe din
cele ce povestisem eu la oțelul de la Avalon. (…)”.
44
Camelia Ene, C.A. Rosetti, o viață pusa în slujba idealurilor democratice ale poporului român, în
"București - Materiale de Istorie și Muzeografie”, an XVII, 2003, pp. 436 - 444.
45
Milandolina Beatrice Dobozi, Ecouri Moldave în periodicul Gazeta Transilvaniei, în "Carpica", XLII,
2013, pp. 193-211.
46
„Album Moldo - Valaque ou guide politique et pitoresque á travers les Principatés du Danuble” a
apărut la Paris în anul 1848 şi îl are coordonator pe Adolphe Billecocq. Scrierea ne prezintă descrierea
Tezaurului de la Pietroasele, a cărui descoperire a făcut înconjurul Europei, o poveste/istorie a ţinuturilor
româneşti plus câteva lucruri despre Dimitrie Cantemir şi despre istoria relaţiilor ruso-turceşti. Albumul a
fost realizat de către o echipă de desenatori şi documentarişti de la „L’Illustration” care au venit pe
Dunăre până la Giurgiu, de acolo au luat o trăsură până la Bucureşti, iar apoi au ajuns la Iaşi. Pe unde au
poposit, au descris tot ce au văzut, au scris despre tradiţiile culese şi despre cum se trăia la Curtea
Domnească. Toate însemnările au fost însoţite de ilustraţii.
47
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, vol. 1, op.cit, p. 41, 170, passim.
48
Charles Forbes René de Montalembert, autor al lucrării „Călugărilor din Apus", s-a născut la 15 aprilie
1810 la Londra şi a murit la data de 13 martie 1870 în Paris. A fost un jurnalist, istoric și om politic

C2 General
 lucrarea Fratelui Vaillant 50 . De asemenea, merită să evidențiem, că cel care a fost autorul
scrisorii adresate ilustrului francmason Lamartine, în numele studenţilor români aflaţi la Paris,
este tot Dimitrie Brătianu51.
Începerea revoluției din Exagon îl va găsi pe Dimitire pe baricade în rând cu revoluționarii
francezi, dar la scurt timp, alături de fratele său Ion, se va îndrepta spre București unde
“revoluția trebuia, în convingerea lui, să aibă loc ca o datorie”52. Ajuns acasă cu puțin timp
înaintea zilei de 9 aprilie 1848 (poate chiar în această zi) va lua parte la o ședință a capilor
revoluției pentru ajutarea românilor din Transilvania. S-a luat în calcul o “mișcare pretoriană”
armată, însă Dimitrie s-a opus, argumentând că acest lucru ar face ca revoluția să nu mai fie o
manifestare a poporului. După această întrunire, Brătianu va pleca în Transilvania pentru a asista
la adunarea de la 15 mai de la Blaj53. Din Transilvania, având misiunea ingrată de a încheia un
pact cu revoluționarii maghiari va merge la Viena. De aici se va întoarce, prin Pesta, la
București, fiind trimis imediat în altă misiune la Constantinopol 54.
Din păcate nu va izbuti să ajungă în Capitala Imperiului Otoman; revoluția va fi înăbușită,
Principatele vor fi ocupate de armata rusă, iar revoluționarii printre care și Brătianu sunt prinși
iar apoi vor lua drumul exilului 55 . În decembrie 1848, Fratele Michelet, bunul prieten al lui
Dimitrie, avea să afirme că revoluționarii români prin demersul lor, “au pus națiunea lor în
calendarul lumii”56.
Perioada de exil va fi una foarte lungă și va dura până în 1857. În tot acest timp Brătianu, va
începe din nou propaganda în favoarea cauzei poporului român, atât la Paris cât și la Londra,
oscilând anumite perioade de timp între cele două capitale europene. În acest moment cele mai
bune relații le va avea cu personalitățile engleze.
Va fi privit de către personalitățile britanice ca o “o persoană foarte inteligentă și dintre
cele mai remarcabile”57. După o întrevedere avută în 16 ianuarie 1849, îl va câștiga de partea sa
pe Ministrul Afacerilor Străine Britanice în urma unei argumentații, “care ţinea samă şi de

francez. Este cunoscut ca un teoretician al catolicismului liberal. Pentru o imagine de ansamblu mai
completă se poate consulta Chisholm Hugh, Montalembert, Charles Forbes René, în Encyclopædia
Britannica, Vol, 18, Cambridge University Press, 1911, pp. 751-752.
49
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura
Pentru Literatură, Bucureşti,1966, p. 282, p. 314
50
Fratele Jean Alexandre Vaillant, cunoscut pentru lucrarea „La Roumanie”, a fost un istoric şi
francmason francez care a susţinut din toate puterile cauza românilor unionişti. A fost naturalizat român
în 1864, în același timp cu compatrioții și colaboratorii săi activi pro-români Paul Bataillard și Jean Henri
Abdolonyme Lokini. Pentru o imagine de ansamblu mai completă se poate consulta Ioana Ursu, Jean
Alexandre Vaillant, un prieten al poporului român, în “Magazin Istoric”, nr. 7, 1977, pp. 14 -16.
51
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p. 123.
52
Nicolae Iorga, art.cit., p. 141.
53
Cornelia Bodea, Lupta Romanilor pentru unitatea națională 1834-1849, Editura R.S. România,
București, 1967, p. 125.
54
Nicolae Iorga, art.cit., p. 141.
55
Nicolae Bănescu, Dumitru și Ion Brătianu, în Figuri Revoluționare Române, Cinci conferințe
ale Universității libere, București, 1937, pp.112-114.
56
C. A. Rosetti, Note intime 1848-1859, vol. II, București, 1903, p. 23.
57
Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, vol. 4, publicate de G. Petrescu, Am. A.
Sturdza şi Dm. C. Sturdza, Editura Carol Göbl, Bucureşti, 1889, p. 60. Aceasta este impresia pe care
Brătianu i-o lasă lordului Palmestone - Ministrului Afacerilor Străine Britanice după întrevederea cu
acesta de la Londra.

C2 General
 interesele economice ale Angliei, atunci încă aşa de legată de ideia integrităţii intangibile a
Imperiului Otoman” 58 . În argumentația expusă, inserează cu dibăcie ideea că Unirea
Principatelor, ar aduce un mare avantaj economic și politic, pe plan extern Angliei 59. Stăruința și
argumentele folosite în pledarea cauzei românilor sunt argumente care vor face să câștige de
partea sa și alte personalități politice engleze marcante. Cel mai bun exemplu în acest sens este
Lordul Dudley Stuart, membru al Camerei Comunelor care va aproba cu căldură memoriul expus
de tânărul patriot român - lucru concretizat ulterior prin faptul că una din ședințele Parlamentului
Englez, la stăruințele Lordului, va fi dedicată cauzei românilor 60.
Deși Revoluția de la 1848-1849 nu a avut rezultatul scontat, Dumitru Brătianu
prevestește în continuare Unirea tuturor românilor într-un singur stat, ca un eveniment inevitabil.
Memorabile, în acest sens, sunt slovele lui dintr-un articol pe care îl publică la Paris în
septembrie 1850, în primul număr al revistei România Viitoare 61 . Adresându-se poporului
român, va scrie: ” de la Tisa până la Marea Neagră dealurile vor răsuna. Desteaptă-te române,
și ochiul zilei vă va găsi pe toți, neatârnați, liberi și tot pământul românesc va fi pământul
Românului… Într-adevăr, vă zic, mai lesne aș crede că soarele ar înceta de a avea răsărit și
sfințit, decât că românul nu va învinge în ziua aceea, căci cele scrise se vor împlini, căci
republica Română va fi împărăția lui, căci legea românului este: dreptate- frăție”62.
În continuare la Londra, alături de prietenul Ruge, va adera, în 1851, la Comitetul
Democratic Internațional63 condus de Giuseppe Mazinni. Imediat după cooptarea lui în comitetul
de la Londra, Brătianu va avea o dispută, printr-un schimb de scrisori publicate în ziarul La
Presse, cu Daniel Iranyi, secretar al Comitetului Salvării Publice de la Pesta. Ambii și-au expus
punctul de vedere în ceea ce privește elementele care formează caracterul național al unei
comunități etnice. Disensiunile dintre ei au avut loc din cauza evenimentelor din Transilvania din
1848-1848. Iranyi va trimite o scrisoare către ziarul La Presse la data de 18 iunie 1851. Acesta
contestă ideea conform căreia Ungaria nu a acordat drepturi egale naţionalităţilor în respectivii
ani, iar românii s-ar fi folosit de idealul național nu pentru libertatea lor, ci pentru a fi de partea
Austriei, care era contra unei Ungarii Libere (în care să fie inclusă și Transilvania),
considerându-i pe românii transilvăneni inamici și reacționari ai marii revoluții europene 64 .
Reprezentantul Românilor în Comitetul de la Londra, Brătianu, va răspunde spuselor lui Irany,
printr-o scrisoare trimisă aceluiași ziar, publicată la 6 iulie același 1851. Acesta, va demonstra că

58
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p. 35.
59
Ibidem., p. 36.
60
Ibidem, p. 172. Document nr. XXV.
61
Nicolae Iorga, art.cit., p. 141. La “România Viitoare” alături de Dimitrie Brătianu scriau: Nicolae
Bălcescu, C. A. Rosetti, Ștefan și Nicolae Golescu.
62
Din Arhiva lui Dumitru Brătianu, op.cit., vol. 1, p. 43.
63
După eșecul Revoluției de la 1848, o parte a participanților au fost nevoiți să se refugieze în exil pentru
a scăpa de persecuții și pentru a continua demersurile revoluționare. Pentru continuarea acestor demersuri,
în iunie 1850 s-a constituit la Londra, din inițiativa lui Giuseppe Mazzini, Comitetul Central Democratic
European. La acest proiect au aderat revoluționari din toată Europa. Putem nominaliza pe francezul
Alexander Rollin, germanul Arnold Ruge sau polonezul Albert Darasz. Reprezentant din partea românilor
a fost Dimitrie Brătianu. Pentru o imagine de ansambu mai completă se poate consulta: Remus Tănasă,
Comitetul Central Democratic European de la Londra (1850–1853), în Fragmente din Trecut. Tinerii
cercetători și Istoria, Presa universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 2015, pp. 131-137.
64
Remus Tănasă, Românii și maghiarii într-o dispută politică refritoare la ideea de Națiune: Dumitru
Brătianu și Baniel Iranyi în ziarul “La Presse” (1851), în “Studia Universitatis Moldavie”, Seria Științe
umanistice, nr.10 (100), 2016, pp. 98-99.

C2 General
 românii au fost într-adevăr tratați inegal cu alte naționalități și considera just comportamentul
românilor din Transilvania, deoarece în timpul Revoluției din Transilvania, dieta de la Cluj
hotărâse alipirea Transilvaniei la Ungaria, actul fiind ilegal, deoarece românii care erau
majoritari în Transilvania nu aveau reprezentativitate procentuală corespunzătoare în Dietă,
reprezentativitatea fiind pe nedrept, majoritar maghiară. La finalul scrisorii, Brătianu avea să
afirme „nu mâhniţi mai mult democraţia cu regatul vostru istoric şi cu dreptul de cucerire, şi
strângeţi cu francheţe, cu dragoste, mâna frăţească pe care vi-o întindem. Încă o dată, luaţi
aminte, temeţi-vă de a avea mâine împotriva voastră numărul şi dreptatea, popoarele şi pe
Dumnezeu” 65 . Cu alte cuvinte, le va cere liderilor maghiari să nu mai viseze la un Regat al
Ungariei, care să conțină și Transilvania pentru că îi vor transforma pe români din prieteni în
dușmani.
Izbucnirea Războiului Crimeii în 1853, ocupația armată a Principatelor și încheierea unei
Convenții ruso-turcești vor duce la intensificarea activităților propagandiștilor români la
cabinetele străine; acest lucru se făcea prin larga colaborare a acestora cu cei din țară 66. Ca atare,
Brătianu folosindu-se de prietenia pe care o leagă cu mai multe personalități engleze va începe să
pledeze din nou, foarte asiduu, pentru chestiunea Unirii Principatelor 67.
La data de 31 iulie 1856, de la Berlin, Brătianu va trimite două scrisori, autorităților
otomane protestând și criticând atitudinea Porții, care nu respecta decizia Marilor Puteri în ceea
ce privește organizarea Principatelor, spunând că apelează la vechile metehne din timpul
fanarioților, care nu ne fac cinste. Susține, de asemenea, că românii sunt mult mai apreciați la
Londra și Paris decât la Constantinopol 68.
După terminarea Războiului Crimeii, când condițiile internaționale ne erau favorabile
pentru împlinirea dezideratului năzuit la 1848, Brătianu va începe a comunica epistolara cu
Mihail Kogălniceau 69 . Discuțiile prin scrisori sunt legate de planurile pentru Unirea
Prinicipatelor, de publicarea la Londra și Paris a unor articole pe care Kogălniceanu i le va
trimite, precum și împrăștierea în cercurile londoneze a noii publicații "Steaua Dunării", apărute
în 1856 (trimisă din țară)70. Prima scrisoare pe care Brătianu i-o trimite lui Kogălniceanu este cea
din data de 29 ianuarie 1856: “Domnule și frate Kogălnicene, nu ne cunoaștem; dar socot că,

65
Henri Valleton (éditeur), Polémique entre M. Daniel Iranyi et d. Bratiano, Impression D’Ad. Blondeau,
Paris, 1851. p. 17, sq.
66
Dumitru Vitcu, Repere în diplomația Unirii (1848-1859), în “Carpatica”, nr. 11, 1979, p. 12.
67
Din arhiva lui Dimitire Brătianu, Acte și scrisori din perioada 1840-1870 publicate cu o schiță
biografică de Al. Cretzianu, vol. II, Imprimeria Independența, București, 1934, p. 45, seqq. Document
CXLVII.
68
Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, vol. III, publicate de Ghenadie Petrescu,
Dimitrie A. Sturdza şi Dimitrie. C. Sturdza, Editura Carol Göbl, Bucureşti, 1889, p. 757. Document. nr.
648. "Les Roumains, en effet, sont beaucoup plus mal jugés à Constantinople qu'ils ne le sont A, Paris et
à Londres ; car s'ils sont presque ignorés dans ces dernières villes, à Constantinople on se fait d'eux une
idée diamétralement opposée a la réalité ; on ne les y connait que par ce qu'en disent leurs ennemis
traditionnels les Grecs du Phanar, lesquels, on le sait, à force d'intrigues et de bassesses sont parvenus à
se rendre tout puissants au sérail et auprès des membres du Divan".
69
Dumitru Brătianu îi va trimite 13 scrisori lui Mihail Kogălinceanu în perioada 1856-1857 (până se vor
întâlni la Convenția de la Paris din 1858). Scrisorile care se găsesc în Biblioteca Academiei Române, vor
fi editate și publicate de Nicolae Bănescu în numerele 12 și 13 ale revistei "Viața Românească" aferentă
anului 1908, sub titlul Scrisori Politice ale lui Dumitru Brătianu.
70
Nicolae Bănescu, Scrisori Politice ale lui Dumitru Brătianu, în "Viața Românească", an 3, nr.11, 1908,
pp. 167-176.

10

C2 General
 fără să-i fie cunoscut Kogălniceanului, un român are dreptul și datoria să-i scrie, să vorbească
de un interes public, în orice timp, cu atît mai cu seamă la o epocă așa de critică ca cea de
acum, astăzi, în ajunul transformației politice și sociale, care au să primească Principatele
Române. Frate prezentul rasbel s-a ivit în condiții așa favorabile Principatelor noastre, încât
îmi vine să crez că Providența l-a provocat într-adins pentru români ca să le dea ocazia să facă
cunoscute Europei ale lor suferințe, ale lor lupte, ale lor drepturi, necaitatea independenței lor,
și ca să dobândească rangul care li se cuvine în marea familie a populilor civiliști. Pentru
întâiași dată chestia Principatelor agita Europa, pentru întâiași dată Franța și Englitera uitând
bătrâna lor inimiciție (...) expulsia rușilor din Principatele Danubiene. Dar noi oare știut-am
profita de aceste împrejurări ? Rominii totdeauna au oftat după o asemenea epocă, întotdeauna
păsul lor cel mai mare a fost indiferența Europei. (..). Domnule și frate Kogălnicene, primește, te
rog, aceste rânduri cu aceeași dragoste cu care ți le adresez, primește într-aceeași vreme,
felicitările mele cele mai sincere și frățeștile mele salutații" 71. Din această scrisoare rezultă, că
cei doi nu s-au intersectat fizic până atunci și totodată Brătianu accentuează ceea ce toti
revoluționarii români cunoșteau că era momentul prielnic pentru realizarea unirii, datorită
contextului internațional, creat în urma finalizării Războiului Crimeii, unde fuseseră implicate
Rusia și Turcia, două imperii care se luptau pentru influența asupra Principatelor de aproape un
secol.
De asemenea, în altă scrisoare din data de 11/23 iunie1856 Brătianu îi va scrie lui
Kogălniceanu “(...)Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru; fară
dânsa, orice se va clădi, va fi clădit pe nisip (...) 72 , iar în răvașul din 30 ianuarie 1857
“Kogălnicene (...) și voi toți, prieteni cunoscuți și necunoscuți, fiți uniți și hotărâți a învinge, n-
aveți decât o acțiune, un suflet; faceți împreună ceea ce un singur om cu credință poate face în
asemenea timpuri: Luminați, exaltați populul lumii cel mai lesne de exaltat și scăpați, creați
România! Te îmbrățișez Frățește”73. Ca atare, uniți și propagând Lumina în jurul lor, ca niște
oameni liberi și de bune moravuri, vor reuși să clădească singurul edificiu (Unirea), peste care
orice s-ar zidi, ar fi durabil, în caz contrar “lucrările” lor vor fi în zadar.
În februarie 1857, îi va trimite o adresă lui Clarendon și contelui Walewski (unchiul lui
Napoleon al III-lea), deoarece românii aflați în emigrație nu erau trecuți pe listelele întocmite
pentru adunările consultative din Principate și ca atare erau lipsiți de “dreptul de a participa și
dânșii la opera de reîntregire a patriei” 74 . La sfârșitul lui martie 1857, cu ajutorul lui
Palmenstone, va convinge Guvernul Britanic să intervină la Constantinopol pentru a-i convinge
pe otomani ca emigranții români să fie primiți în țară 75. În aprilie, de la Ambasada Otomană din
Londra, alături de C.A Rosetti și Frații Golescu, va obține pașaportul de întoarcere în Țara
Românească. După o croazieră anevoioasă pe Dunăre, sunt opriți a intra în țară la Turnu-Severin.
Vor stagna aproape două luni la Rusciuk, și după propaganda ziarelor bucureștene, după
întocmirea unor liste cu semnături în favoarea primirii lor în țară și după ce orașul Pitești îi va
dărui o casă lui Dimitrie Brătianu, considerându-l deja candidat pe listele orașului pentru
Adunările Ad- Hoc, la 7 iulie le este îngăduit să calce pământul patriei. La Giurgiu, celor trei li

71
Ibidem, pp 167-170.
72
Ibidem, pp. 170-176.
73
Nicolae Bănescu, Scrisori Politice ale lui Dumitru Brătianu, în "Viața Românească", an 3, nr. 12, 1908,
p. 343.
74
Din arhiva lui Dimitrie Brătianu,op.cit., vol II., p. 196. Document CCXIII .
75
Ibidem, p. 219. Document nr. CCXXX.

11

C2 General
 se face o primire triumfală, vor fi ovaționați tot drumul până la București, iar la bariera capitalei
vor fi așteptați de mii de oameni, în frunte cu tineri școlari care le vor oferi buchete de flori 76.
Înainte ca Dumitru să intre în țară, i se va face campanie electorală, astfel propus din
partea piteștenilor, va fi ales Secretar al Adunării Ad-Hoc cu 85 de voturi din 96, apoi este votat
în unanimitate Membru al Comisiunii pentru redactarea memoriului dezvoltator, care cuprindea
patru puncte: Garanția autonomiei, Unire, Domn străin ereditar, Guvern Constituțional,
memoriu la care Dumitru a avut cel mai însemnat aport 77.
Decurgerea evenimentelor din timpul alegerilor membrilor adunărilor consultative din
cele două Principate este foarte bine reliefată de istoricii Abel Douay și Gérard Hetrault: “
patrioţii valahi, dar mai ales patrioţii moldoveni, au putut intra în număr sporit în divanele ad-
hoc. Aproape toţi erau masoni. Ieşeau în evidenţă printre ei, întorşi din Franţa, majoritatea
revoluţionarilor de la 1848, reveniţi din lungul lor exil: fraţii Golescu, Dumitru şi Ion Brătianu,
Constantin A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Manolache Costache Epureanu,
Moruzi, Constantin Negri, etc. Stabilindu-şi sediul în Bucureşti, ei rămân în contact permanent
cu lojile pariziene, mai ales cu L’Athénée des Étrangers. În preajma „veteranilor” de la 1848 se
formaseră şi fuseseră rând pe rând iniţiaţi tineri care nu erau deloc mai puţin activi în dificila
bătălie electorală ce urma să ducă la alegerea prinţilor Moldovei şi Valahiei” 78.
Imediat terminării alegerilor, Brătianu va merge din nou la Londra pentru a face lobby în
favoarea doleanțelor poporului român. Prima întâlnire va fi cu William Ewart Gladstone, om
politic și lider al Partidului Liberal Britanic, viitor Prim-Ministru. La 4 mai 1858, la câteva luni
înaintea Convenției de la Paris79, în Camera Comunelor parlamentului englez, se va pune în
discuție Unirea Principatelor. Într-un discurs, Gladstone (care susținea cauza lui Brătianu), în
fața parlamentului englez, avea să afirme: “trebuie așezat un zid între Rusia și Turcia și nu
există un zid mai puternic decât acela format de “pieptul oamenilor liberi” 80 . Din păcate,
inițiativa lui nu a avut succes, ulterior avea să își noteze în jurnalul său: “4 mai. Camera
Comunelor. Mi-am desvoltat moțiunea privitoare la Principate. Am Pierdut cu 292 contra 114 și
astfel se duce <altă făgăduială făcută unui popor>”81. Totuși românii din Paris au apreciat cum
se cuvine demersul Grand-ului Old Man, așa cum îl numea poporul și prin Brătianu, aflat încă la
Londra îi va înmâna un Album Valaque însoțit de o caldă scrisoare de mulțumire. Redăm câteva
rânduri semnificative din această scrisoare: “(…) parcurgând această mărturie fragilă, a
sentimentelor noastre de evlavioasă recunoștință, pe fiecare pagină a sufletul vostru mare va
scrie: Oh! Dacă acești oameni erau liberi. Vor fi, nu ne mai putem îndoi de lucrul acesta, acum
că România îl are pe Gladstone, pentru apărarea drepturilor ei imprescriptibile” 82.
76
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit., vol. I, p. 71.
77
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit, vol II, pp. 228-229. Document nr. CCXXXVI. De asemenea:
Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, op.cit., vol. V, p. 385.
78
Abel Douay, Gérard Hetrault, op.cit., p. 214.
79
Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei,
cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor
Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856. Pentru o imagine de ansamblu
mai completă se poate consulta Eleodor Focșeneanu, Istoria constituțională a României 1859-1991, ediția
a II-a, Editura Humanitas, București, 1998, pp. 20-23.
80
John Morley, The life of William Edward Gladstone, vol. I, Ed. Macmillan and Company, Londra,
1905, p. 637.
81
Ibidem.
82
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit., vol. II, p. 231-232. Document nr CCXXXI. “..en parcourant
ce faible témoignane "de nos sentiments de pieuse gratitude, à chaque page, "votre grande âme s'écrira:

12

C2 General
 Lunile iulie și august 1858 și le va petrece tot la Londra și după o întrevedere cu trimișii
din țară ai Divanului Ad-hoc, la data de 14 august, se va întâlni cu Gladstone, iar englezul îl va
asigura că nu își va înceta acțiunile în favoarea românilor 83 . Mergând la Paris, în timpul
desfășurării Convenției, va stărui pe lângă Mihail Kogălniceanu, pentru a susține ideea unui regat
românesc independent, neplătitor de tribut84.
După un nou memoriu înmânat Parlamentului englez, în toamna anului 1858 se va
întoarce în țară, pentru a pregăti alegerile reprezentanților, Adunările care îl vor desemna pe
Domnitor85. La data de 16 decembrie Dimitrie se va deplasa la Torino, având o întrevedere cu
contele Cavour, care îl asigură că Statele italiene sunt gata, să sară în ajutorul românilor din
Banat, Transilvania și Bucovina în cazul în care se vor răscula contra austriecilor 86.
La câteva zile mai târziu, (probabil 20 decembrie) va ajunge la Paris unde este primit într-
un chip foarte cordial de către Napoleon al III-lea, care îi adresează cuvinte dătătoare de
speranță, privind cauza românilor87. Împăratul Franței a fost atât de binevoitor și l-a impresionat
atât de tare pe Dumitru Brătianu, încât acesta avea să afirme: ”Bine că nu l-am văzut pe când
conspiram contra lui, căci poate m-ar fi învins” 88. După această întrevedere, Brătianu se va
întoarce la timp în Principate, pentru a participa la alegerea domnului și implicit la Unire 89. În
strânsă legătură cu vizita făcută împăratului Franței și Unirea care s-a împlinit la foarte puțin
timp, este interesant, să amintim textul unei scrisori probabil a Contelui Waleski (Ministru al
Casei Imperiale şi al Artelor Frumoase atunci) către francmasonul Ioan (Iancu) Bălăceanu.
Textul răvașului care se păstra în arhiva Academiei Române și care va fi scos la lumină abia în
2010 este următorul: „Ideea de a pune pentru trei sau patru ani un domnitor în fruntea
Principatelor vine direct de la împărat <Napoleon al III-lea>. Iată motivele care i-au sugerat-o.
Guvernul francez doreşte cu sinceritate unirea Principatelor sub un prinţ străin; dar această
combinaţie n-are nicio şansă de succes, Turcia, Rusia, Anglia şi Austria opunându-se. Singurul
mijloc de a atinge mai târziu realizarea dorinţei poporului român este de a adopta astăzi o
soluţie provizorie. Numind un domnitor pentru patru ani, chestiunea prinţului străin rămâne în
aşteptare; dăm timp Puterilor care resping în acest moment sistemul să cugete mai îndelung şi,
probabil, să i se alăture. Între timp, unirea Principatelor este menţinută, iar liniştea este
asigurată prin dezarmarea ambiţiilor rivale care-şi dispută puterea şi care, în loc de a se uni

Ah! Si ces hommes etaient libres! Ils le seront, nous n'en pouvons plus "douter, maintenant que la
Roumanie a des Gladstone "pour défenseurs de ses imprescriptibles droits”.
83
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit., vol. I., p. 224-225. Document nr. CCXXXIV.
84
Nicolae Iorga, art.cit., p. 142.
85
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit., vol. II, p. 243-247. Document nr. CCLXIII
86
Din arhivele lui Dimitrie Brătianu, op.cit., vol. I, p. 77.
87
Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, vol. VII, publicate de Ghenadie Petrescu,
Dimitrie A. Sturdza şi Dimitrie C. Sturdza , Editura Carol Göbl, Bucureşti, 1900, p. 1380.
88
Dumitru Brătianu, Napoleon al III-lea, Bucuresti, 1873 Aprud. Din arhivele lui Dimitire Bratianu,
op.cit. vol I, p. 78.
89
Ibidem.

13

C2 General
 împotriva unui prinţ ales pe viaţă, se vor mulţumi să-şi amâne speranţele 90. Din această epistolă,
nedatată și nesemnată, rezultă contrar a ceea ce se cunoaște până acum în istoriografia noastră, că
ideea unui principe român pe tronul ambelor principate, în scopul realizării Unirii a fost a lui
Napoleon al III-lea. Dacă luăm în calcul că ultima întrevedere avută de împăratul francez cu un
român a fost cea cu Brătianu, putem intui că "sfatul" i-a fost comunicat atunci acestuia.
În ziua alegerii lui Cuza în Valahia, la 24 ianuarie 1859, consulul francez la București,
Fratele Victor Palace, îi va scrie aceluiași conte Walewski, la Paris, următoarele: „deşi este un
triumf complet al politicii franceze, a avut ceva aşa de neaşteptat, ceva chiar atât de improvizat,
încât nici cea mai vădită rea-voinţă nu poate acuza agenţii francezi că ar fi lucrat la reuşita
ei91”. Ecoul unirii celor două Principate a răsunat și în celelalte teritorii cu populație majoritar
românească. Astfel că, în 16 februarie 1859 L. Beclard trimite unchiului lui Napoleon al III-lea,
următorul raport: „Când după alegerea colonelului Cuza, prima diligenţă valahă a sosit de la
Bucureşti la Braşov, se pare că povestirile călătorilor au pricinuit emoţii în acest din urmă oraş,
a cărui populaţie, ca şi cea a întregii Transilvanii este aproape în întregime românească. Seara,
Braşovul a fost iluminat ca şi oraşul Bucureşti însuşi în ziua alegerii. Autorităţile austriece s-au
grăbit să acţioneze cu asprime împotriva autorilor acestor manifestaţii”92.
Astfel că, după toate sforțările și tot efortul depus, își va vedea visul cu ochii și anume
apariția Principatelor Unite Române, conduse de Alexandru Ioan Cuza, unde el va avea locul pe
care îl va merita, și anume ministru de externe datorită uriașei experiențe diplomatice pe care o
căpătase de-a lungul timpului, funcție pe care o va părăsi din cauza grelei comunicări pe care a
avut-o cu principele român. Totuși, va fi trimis la Paris pentru a cere lui Napoleon un împrumut
și arme, iar întors în țară va mai avea o scurtă cariera ca Ministru de interne 93.

90
Douay Abel, Hertalut Gérard, op.cit., pp. 215-216. Scrisoarea se găsește în arhiva Academiei Române
(cota S 10/CCCXLIII – 85/933). Documentul, datat ulterior alegerii lui Cuza, este trimis din partea
Ministerului francez al Casei Imperiale şi al Artelor Frumoase, fiind trimis diplomatului român Ioan
Bălăceanu. Cel mai probabil, documentul aparține contelui Alexandre Walewski, unchiul lui Napoleon al
III-lea, care avea funcția de Ministru al Casei Imperiale şi al Artelor Frumoase. Având în vedere că Ioan
Bălăceanu a fost implicat direct în aducerea lui Carol I pe tron, este încă un argument care întărește
veridicitatea documentului. Ion Bălăceanu, alături de Brătianu au fost cei care au negociat cu Bismark
după discuția cu Napoleon al III-lea.
91
Aprud. Ibidem, p. 212.
92
Românii la 1859: Unirea Principatelor Române în conștiința europeană, vol. I: documente externe,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984, p. 388, sq.
93
Nicolae Iorga, art.cit., p. 151.

14

C2 General
 BIBLIOGRAFIE
I. Surse primare

I.I Izvoare Inedite II. Dicționare și enciclopedii

1. Biblioteca Națională a României
- CSAI, Fond Brătianu: Dosar 284;
Dosar 328
I.II Izvoare Edite
A. Documente editate
2. *** Acte şi documente relative la istoria
renaşterii României, vol. III, publicate
de Ghenadie Petrescu, A. Sturdza şi
Dimitrie. C. Sturdza, Editura Carol
Göbl, Bucureşti, 1889
3. *** IBIDEM, 1889, vol. IV
4. *** IBIDEM, 1889, vol. V
5. *** IBIDEM, 1900, vol. VII
6. *** Anul 1848 în Principatele Române.
Acte și Documente, vol. I, Editura Carol
Göbl, București, 1902
7. Nicolae Bănescu, Scrisori Politice ale
lui Dumitru Brătianu, în "Viața
Românească", an 3, nr.11, 1908, pp.
166-176
8. IBIDEM, nr. 12, pp. 337-346
9. *** Din arhiva lui Dimitrie Brătianu,
Acte și scrisori din perioada 1840-1870
publicate cu o schiță biografică de Al.
Cretzianu, Vol. I, Imprimeria
Independența, București, 1933
10. *** IDEM, Vol. II, 1934
11. *** Românii la 1859: Unirea
Principatelor Române în conștiința
europeană, vol. I: documente externe,
Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1984
B. Memorialistică si scrisori
12. GHICA, Ion, Scrisori către Vasile
Alecsandri, Ediţie îngrijită de Radu
Gârmacea şi ilustrată de Rareş Ionaşcu,
Editura Humanitas, București, 2014
13. ROSETTI, C. A., Note intime (1848-
1859), vol. II, București, 1903
14. VELLETON, Henri (éditeur),
Polémique entre M. Daniel Iranyi et d.
Bratiano, Impression D’Ad. Blondeau,
Paris, 1851
15. CHISHOLM, Hugh, Montalembert,
Charles Forbes René, în Encyclopædia
Britannica, Vol, 18, Cambridge
University Press, 1911, pp. 751-752
16. NESTORESCU-BĂLCEȘTI, Horia,
Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneri
din România, Editura Phobos, București,
2005
III. Lucrări Generale
17. ABEL, Douay şi GÉRARD, Hertalut,
Napoleon al III-lea și România-
Influența francmasoneriei, Traducere
din limba Franceză de Georgiana
Medrea, Editura Balcanic, Timișoara,
2014
18. BĂNESCU, Nicolae, Dumitru și Ion
Brătianu, în Figuri Revoluționare
Române, Cinci conferințe ale
Universității libere, București, 1937,
pp.101- 125
19. IDEM, Cum a fost primita apariția foii
"Steaua Dunării", în "Ramuri", 3, nr.
23-24, 1908, pp. 380-384.
20. BERINDEI, Dan, Românii și
Francmasoneria, Ediția a II-a, Editura
Teșu, București, 2018
21. BICHICEAN, Gheorghe, Din istoria
Francmasoneriei: Bălcescu și societățile
secrete, Editura Armanis, Sibiu, 2019
22. BODEA, Cornelia, 1848 la Români: o
istorie în date date şi mărturii, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, București,
1982
23. IDEM, Lupta Românilor pentru unitatea
natională 1834-1849, Editura R.S.
România, București, 1967
24. DOBOZI, Milandolina- Beatrice, Ecouri
Moldave în periodicul Gazeta
Transilvaniei, în "Carpica", XLII, 2013,
pp. 193-211
25. ENE, Camelia, C.A. Rosetti, o viață
pusă în slujba idealurilor democratice
ale poporului român, în "București -

15

C2 General
 Materiale de Istorie și Muzeografie”, an
XVII, 2003, pp. 436-444.
26. GIURESCU, C. Constantin, Istoria
Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri
pînă în zilele noastre, Editura Pentru
Literatură, Bucureşti,1966
27. IORGA, Nicolae, Dumitru Brătianu şi
opera lui, o revoluţie politică şi literară,
în “Revista Istorică, Dări de seamă,
documente şi notiţe”, an XX, nr. 4-6,
Tipografia „Datina Românească”,
Vălenii de Munte, 1934, pp. 140 – 152
28. JIANU, Angela, A Circle of Friends-
Romanian Revolutionaries and Political
Exile, 1840-1859, Vol. III, E-Book
Edition, Balkan Studies Library, Brill,
2011
29. MORELY, John, The life of William
Edward Gladstone, vol. I, Ed.
Macmillan and Company, Londra, 1905
30. SMOCHINĂ, Nichita P., Sur les
émigrés roumains à Paris 1850-1856, în
Melanges de l’ecole roumaine en
France, XI, 1933
31. TĂNASĂ, Remus, Românii și
maghiarii într-o dispută politică
refritoare la ideea de Națiune: Dumitru
Brătianu și Baniel Iranyi în ziarul “La
Presse” (1851), în “Studia Universitatis
Moldavie”, Seria Științe umanistice,
nr.10 (100), 2016, pp. 98-102
16
C2 General
32. VITCU Dumitru, Repere în diplomația
Unirii (1848-1859), în “Carpatica”, nr.
11, 1979, pp. 7-16.
IV. Lucrări Speciale (Secundare)
33. FOCŞĂNEANU, Eleodor, Istoria
constituțională a României 1859-1991,
ediția a II-a, Editura Humanitas,
București, 1998
34. NEGUŢU, Mariana, Contribuția lui Ion
Câmpineanu la lupta pentru unitate și
independență, în "Muzeul National de
Istorie al României", XI, 1990, pp. 49-
54
35. TĂNASĂ, Remus, Comitetul Central
Democratic European de la Londra
(1850–1853), în Fragmente din Trecut.
Tinerii cercetători și Istoria, Presa
universitară Clujeană, Cluj- Napoca,
2015, pp. 131-137
36. URSU, Ioana, Jean Alexandre Vaillant,
un prieten al poporului român, în
“Magazin Istoric”, nr. 7, 1977, pp. 14 –
16