Naționalismul este conceptul care susține o unitate comună a unui grup de

oameni ce au anumite aspecte comune și ce se identifică ca națiune . Școala

franceză abordează acest subiect în sensul în care , orice individ poate face parte
din națiunea franceză, indiferent de trecutul istoric, dacă acesta împărtășește
valorile Revoluției Franceze – libertate, egalitate, fraternitate. Școala germană
pune accentul pe latura etnică și istoria comună.

Socialismul este un sistem economic și politic populist, bazat pe

proprietatea publică, cunoscută și ca proprietate colectivă sau comună a
mijloacelor de producție, acesta este opus capitalismului. Într-un sistem pur
socialist, toate deciziile legale de producție și distribuție sunt luate de stat, iar
poporul se bazează pe stat pentru orice. Socialismul își are rădăcinile în lucrarea
Manifestul Comunist din 1848 de Karl Marx și Friedrich Engels.
 2
Odata cu revoluția Franceză din 1789, apare pentru prima dată ideia bine definită
de națiune. Schimbările politice și constituționale care au venit în urma Revoluției
Franceze au dus la transferul suveranității de la monarhie la a corpul cetățenilor
francezi. Revoluția a proclamat că de acum înainte oamenii ar fi fost cei ce
alcătuiesc naţiunea şi îi modelează destinul. De la bun început, revoluționarii
francezi au introdus diverse măsuri şi practici care ar putea crea un sentiment de
identitate colectivă printre francezi. Ideile de patrie și cetățean au subliniat
noţiunea de comunitate unită care se bucură de drepturi egale în temeiul
constituţiei. Un nou steag francez, tricolorul, a fost ales pentru a înlocui fostul
standard regal. Au fost compuse imnuri, au fost depuse jurăminte și au fost
comemorați martiri și totul în numele neamului.
Un sistem administrativ centralizat a fost pus în aplicare și a formulat legi
uniforme pentru toți cetățenii de pe teritoriul său. Au fost eliminate taxele vamale
interne și a fost adoptat un sistem uniform de norme și măsuri. Dialectele regionale
au fost descurajate și limba franceză, așa cum se vorbea și scria la Paris, a devenit
limba comună a națiunii.
Revoluționarii au declarat în continuare că era misiunea și destinul
națiunii franceze este de a elibera popoarele Europei din despotism, cu alte cuvinte
pentru a ajuta alte popoare ale Europei să devină națiuni. Când știrile
evenimentelor din Franța au ajuns în diferite orașe din Europa, studenții și alți
membri ai clasei de mijloc educate au început să înființeze Cluburi Iacobine.
Activitățile și campaniile lor a pregătit calea armatelor franceze care s-au mutat în
Olanda,Belgia, Elveția și mare parte din Italia în anii 1790. Cu izbucnirea
războaielor revoluţionare, armatele franceze au început să ducă ideea de
naționalism în străinătate. În întinderea largă a teritoriului care a ajuns sub
controlul lui Napoleon, acesta a început să introducă multe dintre reformele pe care
le-a introdus deja în Franţa. Printr-o revenire la monarhie Napoleon distrusese, fără
îndoială, democrația în Franța, dar în domeniul administrativ încorporase principii
revoluţionare pentru a face întregul sistem mai rațional și mai eficient. Codul civil
din 1804 a eliminat toate privilegiile bazate pe naștere, a stabilit egalitatea în fața
legii și a asigurat dreptul de proprietate. Acest Cod a fost exportat în regiunile
aflate sub control francez. În Republica Olandeză, Elveţia, Italia şi Germania,
Napoleon a simplificat diviziunile administrative, a desființat sistemul feudal și a
eliberat ţăranii din iobăgie.
Totuși, în zonele cucerite, reacțiile localnicilor aflați sub stăpânirea
franceză erau diverse. Inițial, în Olanda și Elveția, precum și în anumite orașe
precum Bruxelles, Mainz, Milano și Varșovia, armatele franceze au fost binevenite
fiind văzuți ca eliberatori. Dar entuziasmul inițial s-a transformat curând în
ostilitate, întrucât a devenit clar că noile aranjamente administrative nu mergeau
mână în mână cu libertatea lor politică. Impozitarea crescută, cenzură, conscripția
forțată în armatele franceze necesară pentru a cuceri restul Europei, toate acestea
păreau să depășească avantajele modificărilor administrative.
Pe harta Europei de la mijlocul secolului al XVIII-lea nu existau „state-națiune”
așa cum le cunoaștem astăzi. Ceea ce știm astăzi este că Germania, Italia și Elveția
au fost împărțite în regate, ducate și cantoane ai căror conducători aveau teritorii
autonome.
Revoluția franceză a influențat direct umătoarele mișcări de
emancipare națională. După 1815 societăți secrete au apărut în multe state
europene ce au început să-și formeze revoluționari și să răspândească ideile de
revoluție. Cei mai mulți dintre acești revoluționari au văzut și crearea statelor
naționale ca fiind o parte necesară a luptei pentru libertate.

3
Știm foarte bine că în perioada medie, pe harta Europei nu
vedem ,,state naționale” , în Epoca Modernă lucrurile se schimbă. În urma ideilor
promulgate de Revoluția Franceză 1789, are loc Valul Revoluționar 1848-1849 în
Franța, Italia, Statele germane și Imperiul Austriac. Ideologic, pe plan european,
revoluția din 1848 a luat locul celei din 1789, marcând pe deoparte succesiunea
celei din urmă, pe de alta însă modernitatea ei a impus-o, pentru cea de-a doua
jumătate a secolului al XIX-lea și chiar pentru secolul XX, ca noul model, care
reflecta mersul înainte al omenirii între 1789 și 1848. Va fi noul model care va
schimba sensul evoluțiilor istorice. Libertățile omului au fost din nou proclamate și
s-au impus ca principii fundamentale ale vieții politice a continentului, deși deplina
lor răsfrângere asupra vieții curente a oamenilor avea să mai întârzie. Proclamarea
repetată a libertăților (individuală, de întrunire, de asociere, a presei etc), a
egalității în fața legii, măsurile destinate remedierii unor probleme sociale (mai
ales, când a fost cazul, abolirea privilegiilor feudale), înlesnind o mai bună
cuprindere în viața publică – din păcate încă neîndestulătoare – a categoriilor
muncitoare, constituirea și afirmarea gărzii naționale ca apărătoare a poporului și a
intereselor sale, organizarea modernă a statului, independența justiției, autonomia
comunală, iată cele mai importante dintre aceste prevederi comune social-politice
ale programelor revoluționare.
Astfel Europa în Epoca Modernă este privită ca ,,Europa Națiunilor,, , a
transformărilor politice, sociale și culturale. Ideea de emancipare națională, fiind
firul roșu la acea perioadă în Europa. Revoluțiile de la 1848 au dat semnalul
deșteptării naționalismului european, fiind cunoscute de aceea și sub denumirea de
"primăvara popoarelor" .