Istorie Caiet de Curs Clasa 7 PDF

Pusta Ciprian
PROF. PUSTA CIPRIAN
Istorie
ISTORIE Caiet de curs
Clasa a 7-a
- CAIET DE CURS -
CLASA A VII-A
2014
39
PROF. PUSTA CIPRIAN
ISTORIE
- CAIET DE CURS -
CLASA A VII-A
1
CUPRINS
Lecţia 1. Instituţii politice în Europa la începutul secolului XIX ........... 3

Lecţia 2. Revoluţia industrială şi agrară ................................................. 6
Lecţia 3. Congresul de la Viena. Sfânta Alianţă şi eşecul politicii sale.. 8
Lecţia 4. Românii în contextul raporturilor internaţionale în sud-estul
Europei ............................................................................... 10
Lecţia 5. Revoluţia din 1848-1849 în Europa ....................................... 15
Lecţia 6. Noi state naţionale şi multinaţionale ...................................... 18
Lecţia 7. Civilizaţia la răscruce de secole. Știinţă şi tehnică ................ 21
Lecţia 8. Viaţa cotidiană reflectată în artă şi literatură ......................... 23
Lecţia 9. Harta politică a lumii la începutul secolului XX.
Principalele zone de conflict .............................................. 25
Lecţia 10. Primul război mondial (1914-1918)..................................... 27
Lecţia 11. Planuri de reorganizare a lumii şi urmările războiului......... 33
Lecţia 12. State democratice şi state totalitare ...................................... 35
Lecţia 13. Tensiunile internaţionale şi crize politico-diplomatice ........ 39
Lecţia 14. România în secolul XX ........................................................ 43
Lecţia 15. Al doilea război mondial (1939-1945) ................................. 45
Lecţia 16. Instaurarea sistemului totalitar în Europa de est – statele
comuniste ........................................................................... 53
Lecţia 17. Europa divizată - Războiul rece şi urmările sale ................. 55
Lecţia 18. Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa .......... 58
Lecţia 19. Istoric, valori şi instituţii europene ...................................... 61
BIBLIOGRAFIE ................................................................................... 64
2
Lecţia 1. Instituţii politice în Europa la începutul secolului XIX
Începutul secolului XIX a fost marcat de existenţa mai multor regimuri

politice aflate în fruntea statelor. Existau state democratice, state liberale, dar
şi state absolutiste.
SUA – republică burgheză
Statele Unite ale Americii ofereau modelul democraţiei, unde

suveranitatea aparţinea naţiunii. Alegerile se făceau prin vot universal, fără să
existe condiţii de avere pentru a putea alege sau a fi ales. Puterea legislativă
era deţinută de Congres, alcătuit din Senat şi Camera Reprezentanţilor, iar
puterea executivă era deţinută de preşedinte, ales prin vot universal.
Anglia – monarhie parlamentară
Modelul statului liberal l-a oferit Marea Britanie, unde suveranitatea

aparţinea naţiunii, care o exercita prin intermediul Parlamentului. Parlamentul
deţinea puterea legislativă şi era alcătuit din Camera Lorzilor (cu membrii pe
viaţă, funcţie ce se transmitea ereditar) şi Camera Comunelor (cu membrii
aleşi prin vot censitar). Puterea executivă era deţinută de un Cabinet de
miniştri, desemnaţi de Camera Comunelor dintre membrii săi.
Franţa – monarhie constituţională
În Franţa, regimul politic s-a definit printr-un amestec de absolutism

monarhic şi liberalism. Charta (un fel de Constituţie), acordată de rege în
1814, stabilea că puterea era deţinută de monarh, în virtutea dreptului divin,
numai că acesta nu o exercita singur, ci împreună cu Parlamentul, alcătuit din
Camera Pairilor (formată din nobili numiţi de rege) şi Camera Deputaţilor (cu
membrii aleşi prin vot censitar).
Statele absolutiste
Majoritatea statelor europene erau state absolutiste în care monarhul

deţinea singur toată puterea, pe baza dreptului divin, sprijinindu-se pe
nobilime, armată şi administraţie. Cele mai importante state absolutiste au fost
Austria, Rusia şi Prusia.
3
Răspândirea şi impactul ideilor revoluţiei franceze
O dată cu revoluţia franceză, în politică au apărut partidele. Partidele

politice nu mai reprezentau interese personale sau de familie, ci interese
politico-sociale şi economice generale, pe baza unei anumite ideologii.
În timpul Revoluţiei franceze a prins contur principiul naţionalităţilor,
potrivit căruia fiecare popor are dreptul să-şi hotărască singur soarta.
În condiţiile în care Franţa lui Napoleon a supus mare parte din Europa,
populaţiile cucerite s-au revoltat, având drept sprijin tocmai ideile de libertate
şi sentimentul naţional, răspândite de Revoluţia franceză. Astfel, dominaţia
franceză în Europa din perioada lui Napoleon a favorizat formarea naţiunilor,
căpătând contur ideea de stat-naţiune.
Naţionalismul s-a manifestat nu doar în politică, ci şi în cultură, sub
forma romantismului literar şi istoric. Toate acestea au făcu ca secolul XIX să
fie numit şi „secolul naţionalităţilor”.
Rețineți
- La începutul secolului XIX, principalele state erau:
o State democratice și liberale:
▪ SUA – republică burgheză;
▪ Anglia – monarhie parlamentară;
▪ Franța – monarhie constituțională;
o State absolutiste: Austria, Rusia, Prusia;
- Partid politic – grup de indivizi care acționează pe baza unei ideologii,
cu interese politice, economice și sociale comune, al cărui scop
este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere în stat;
- Principiul naţionalităţilor - principiu potrivit căruia fiecare popor are
dreptul să-şi hotărască singur soarta;
- Stat-națiune – stat ce cuprinde în granițele lui în mod majoritar,
reprezentanții unui singur popor;
- Secolul XIX – „secolul naționalităților”;
4
SARCINI DE LUCRU
1. Construiți, cu fiecare dintre termenii istorici din lista de mai jos, câte o
propoziție/ frază, referitoare la un fapt istoric din secolul XIX.
Termeni istorici: democraţie, vot universal, stat liberal, vot censitar, partid
politic.
2. Comparați SUA și Anglia, stabilind o asemănare și o deosebire între ele.
3. Identificați în textul lecției două informații aflate în relație cauză-efect.
Model de răspuns:
Primul pas este identificarea în text a fragmentului în care este posibil
să existe o relație cauzală. Dezvoltarea acestei competențe se face prin
exercițiu și necesită printre altele gândire logică.
În lecție, se poate stabili o relație cauzală în cadrul următorului
fragment: „În condiţiile în care Franţa lui Napoleon a supus mare parte din
Europa, populaţiile cucerite s-au revoltat (…)”
Idee cauză: „În condiţiile în care Franţa lui Napoleon a supus mare
parte din Europa…”
Idee efect: „…populaţiile cucerite s-au revoltat (…)”
Pentru verificare, un rol important are întrebarea DE CE?, care poate
confirma corectitudinea relației. Astfel, o relație cauzală este corectă dacă,
adresând întrebarea DE CE? ideii efect, la aceasta răspunde ideea cauză.
Exemplu:
Întrebare: DE CE populațiile cucerite s-au revoltat?
Răspuns: deoarece Franţa lui Napoleon a supus mare parte din
Europa…
Astfel, fragmentul la care se adresează întrebarea DE CE? este ideea
efect, iar fragmentul care răspunde la întrebarea DE CE? este ideea cauză.
Uneori, relațiile cauzale sunt evidențiate în text de prezența unor cuvinte
cheie precum: deoarece, pentru că, din cauza, ca urmare, astfel că, etc.
5
Lecţia 2. Revoluţia industrială şi agrară
Revoluţia industrială
Revoluţia industrială a însemnat un proces complex de trecere de la

munca manuală, efectuată în manufacturi, la munca realizată în fabrici, cu
ajutorul maşinilor.
Revoluţia industrială a apărut în Anglia în a doua jumătate a secolului
XVIII şi la baza ei a stat inventarea maşinii cu abur de către James Watt în
1784. Din Anglia, revoluţia industrială s-a răspândit în toată lumea.
Revoluţia agrară
Revoluţia agrară a apărut tot în Anglia ca o consecinţă a dezvoltării

industriei şi s-a manifestat prin transformarea proprietăţii feudale asupra
pământului în proprietate capitalistă. Factorii care au contribuit la
desăvârşirea revoluţiei agrare au fost:
 mecanizarea agriculturii;
 folosirea îngrăşămintelor chimice;
 introducerea unor plante de cultură noi, etc.;
Urmările revoluţiei industriale şi agrare
O urmare importantă a revoluţiei industriale şi agrare a fost creşterea

producţiei, care a fost însoţită de creşterea vânzărilor, pentru realizarea
profitului.
Folosirea maşinilor a permis obţinerea unor cantităţi mari de produse, la
un preţ mai mic. Scăderea preţurilor a sporit numărul cumpărătorilor. Cererea
de produse pentru piaţă a crescut, lucru care a favorizat concurenţa între
indivizi, între regiuni, între state.
Fabrica, în care lucrau sute şi apoi mii de lucrători industriali, a devenit
simbolul dezvoltării capitalismului.
Confruntaţi cu condiţii grele de viaţă şi muncă, lucrătorii industriali s-au
organizat în sindicate, organizând greve pentru a obţine creşterea salariilor şi
reducerea duratei zilei de muncă.
Nemulţumirile muncitorilor au dus la apariţia socialismului, o teorie
care critica capitalismul şi promova un nou tip de societate bazat pe
proprietatea colectivă şi egalitatea dintre oameni.
Revoluţia industrială a avut consecinţe importante şi în transporturi,
unde inventarea locomotivei cu abur şi a vaporului cu abur a declanşat o
6
veritabilă revoluţie, prin faptul că circulaţia mărfurilor s-a făcut mai rapid,
distanţele s-au micşorat, iar lumea a devenit parcă mai mică.
Rețineți
- Revoluţia industrială:
o este un proces complex de trecere de la munca manuală, la
munca realizată în fabrici, cu ajutorul maşinilor;
o a apărut în Anglia în a doua jumătate a secolului XVIII;
oa fost declanșată de inventarea mașinii cu abur (James Watt);
- Revoluţia agrară - transformarea proprietăţii feudale asupra
pământului în proprietate capitalistă;
- Revoluţia în transporturi – inventarea locomotivei cu abur și a
vaporului cu abur;
- Consecințe ale revoluției industriale:
o creșterea producției;
o scăderea prețurilor;
o dezvoltarea concurenței;
o dezvoltarea capitalismului;
o apariția unei noi categorii de muncitori – lucrătorii industriali;
o apariția socialismului;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: revoluţie industrială, fabrică, profit, concurenţă, lucrători
industriali, capitalism, sindicat, grevă, salariu.
2. Numiți spațiul istoric în care a apărut revoluția industrială.
7
Lecţia 3. Congresul de la Viena. Sfânta Alianţă şi eşecul politicii sale
Congresul de la Viena
Înfrângerea lui Napoleon şi destrămarea imperiului francez a pus

problema reorganizării politico-teritoriale a Europei. În acest sens, puterile
învingătoare, Austria, Anglia, Prusia şi Rusia au convocat Congresul de la
Viena (septembrie 1814 – iunie 1815), cu scopul de a instaura un nou
echilibru european, care să aducă pacea şi liniştea.
Rezultatul negocierilor a fost aşa numitul „Act final”, care a avut câteva
prevederi importante:
- s-a stabilit o nouă hartă politică a Europei, în beneficiul
puterilor învingătoare, fără a se ţine cont de aspiraţiile popoarelor şi
de dreptul lor de a-şi hotărî singure soarta;
- s-a consacrat principiul legitimităţii dinastice, prin care se
restaurau în Europa monarhiile de dinainte de 1793;
- s-a promovat o politică conservatoare care se baza pe
principiul echilibrului european şi pe menţinerea status-quo-ului
stabilit la Viena;
Sfânta Alianţă
Deoarece sistemul instituit la Viena a provocat ample mişcări naţionale,

pentru a-l menţine, monarhii Rusiei, Austriei şi Prusiei au încheiat o alianţă
politică şi militară numită „Sfânta Alianţă”. Prin această alianţă, cei trei
monarhi îşi promiteau sprijin reciproc pentru a înăbuşi orice mişcări
revoluţionare şi naţionale, care ar încerca să schimbe regimul politic impus la
Viena.
Lupta împotriva Sfintei Alianţe şi eşecul politicii sale
Hotărârile Congresului de la Viena şi crearea Sfintei Alianţe n-au adus

pacea şi liniştea în Europa, deoarece perioada de după 1815 a fost dominată
de revoluţii şi mişcări de eliberare naţională ale popoarelor europene ce
doreau să-şi hotărască singure soarta.
Astfel s-au organizat societăţi secrete cu caracter conspirativ (mişcarea
carbonară – Italia; Eteria - Grecia). Toate acestea au contribuit la prăbuşirea
sistemului Sfintei Alianţe, care s-a produs în timpul revoluţiilor europene de la
1848.
8
Sud-estul Europei şi „Problema Orientală”
Declinul Imperiului Otoman după înfrângerea de la Viena din 1683 a

generat „Problema Orientală” sau „Chestiunea Orientală”. Aceasta se
referea la tendinţele Austriei şi Rusiei de a lua în stăpânirea lor teritorii
aflate sub influenţă sau stăpânire otomană.
În aceste condiţii, popoarele aflate sub dominaţie otomană au încercat să
profite de slăbiciunea turcilor declanşând mai multe revolte. Asemenea revolte
au izbucnit în rândul sârbilor (1804-1817), românilor (1821), grecilor (1821-
1829).
Rețineți
- Congresul de la Viena a fost convocat în 1814-1815;
- scopul lui a fost acela de a reface granițele Europei după înfrângerea
lui Napoleon;
- a fost dominat de Rusia Anglia, Austria și Prusia;
- lucrările s-au încheiat prin semnarea unui „Act final”;
- după Congres, Rusia, Austria și Prusia au încheiat Sfânta Alianță;
- hotărârile Congresului au provocat revoluții și mișcări de eliberare
națională;
- „Problema Orientală” - se referă la tendinţele Austriei şi Rusiei de a
lua în stăpânirea lor teritorii aflate sub influenţă sau stăpânire
otomană;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: restaurație, revoluţie, conspirație, Problema Orientală.
9
10
Lecţia 4. Românii în contextul raporturilor internaţionale în sud-estul
Europei
Evoluţia „problemei orientale” în Europa de sud-est, în prima jumătate a

secolului XIX, a influenţat în mod hotărâtor şi evoluţia societăţii româneşti. În
această perioadă românii trăiau împărţiţi în mai multe regiuni, unele autonome
(Moldova şi Ţara Românească), iar altele aflate sub dominaţie străină
(Transilvania, Banatul, Bucovina, Basarabia, Dobrogea).
Ţara Românească şi Moldova în prima jumătate a secolului XIX
În 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, turcii au introdus

un nou regim, regimul fanariot. Regimul a durat peste 100 de ani, fiind
înlăturat abia în 1821, în urma unei răscoale din Ţara Românească condusă de
Tudor Vladimirescu.
Între 1826 şi 1829 a izbucnit un nou război ruso-turc. Războiul s-a
încheiat cu victoria Rusiei. Prin Pacea de la Adrianopole (1829), Rusia a
obligat Imperiul Otoman să împartă dominaţia asupra Ţărilor Române. Astfel
în Moldova şi Ţara Românească, alături de suzeranitatea otomană s-a instalat
şi protectoratul rusesc. Ţările Române deveneau astfel „slugă la doi stăpâni”.
Protectoratul rusesc a fost înlăturat în 1856, în urma unui nou război ruso-turc
(Războiului Crimeii - 1853-1856).
Revoluţia europeană de al 1848 a avut un ecou puternic în Moldova şi
Ţara Românească. La Iaşi şi Bucureşti au izbucnit revoluţii ce urmăreau în
special înlăturarea protectoratului rusesc, dar şi rezolvarea unor probleme de
ordin social şi politic. Revoluţiile au fost înfrânte de intervenţia armatelor
otomane şi ruseşti.
Ţara Românească şi Moldova în a doua jumătate a secolului XIX
Înfrângerea revoluţiilor de la 1848-1849 din Ţara Românească şi

Moldova a dus la înăsprirea regimului de dominaţie ruso-turcă.
În urma războiului Crimeii (1853-1856), Rusia a fost înfrântă de o
coaliţie internaţională. Pacea semnată la Paris în 1856 a avut urmări benefice
pentru români deoarece marile puteri au hotărât înlăturarea protectoratului
rusesc şi unificarea celor două ţări. Astfel, în 24 ianuarie 1859, Moldova şi
Ţara Românească se unesc sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan
Cuza. În 1866 Cuza abdică, iar pe tronul Principatelor Unite (numite din 1866
România) este adus un principe străin, Carol I de Hohenzollern-
Sigmaringen (1866-1914).
11
În 1877 izbucneşte un nou război ruso-turc. România se aliază cu Rusia
şi participă la conflict, care se încheie cu înfrângerea Turciei. Congresul de
pace de la Berlin din 1878 a hotărât înlăturarea suzeranităţii otomane din
România, care astfel şi-a obţinut independenţa şi a primit Dobrogea. După
obţinerea independenţei, România s-a proclamat regat în 1881 iar Carol I a
devenit regele României.
După obţinerea independenţei, relaţiile României cu Rusia s-au
înrăutăţit. În aceste condiţii, România s-a apropiat de Germania şi a aderat la
Tripla Alianţă în 1883.
În 1918, România îşi va desăvârşi unificarea politică şi teritorială
prin unirea cu Basarabia, Bucovina şi Transilvania, formându-se statul
naţional unitar român.
Provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină
În 1688, Transilvania a fost cucerită de habsburgii austrieci, devenind o

provincie a Imperiului Habsburgic. Naţiunea română, lipsită de drepturi, a
început în secolul XVIII o luptă naţională pentru a obţine drepturi egale cu
celelalte naţiuni din Imperiu. Lupta românilor a continuat şi în prima parte a
secolului XIX, culminând cu revoluţia din 1848-1849. Formarea dualismului
austro-ungar în 1867 a dus la anexarea Transilvaniei la Ungaria. Maghiarii au
promovat o politică de maghiarizare forţată a românilor transilvăneni,
provocând nemulţumirea acestora.
În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, în 1812 Rusia a luat
Basarabia din hotarele Moldovei şi a anexat-o propriului Imperiu. După
această dată, Basarabia a fost supusă unui proces de rusificare forţată,
urmărindu-se deznaţionalizarea românilor.
În 1775, Imperiul Habsburgic a anexat Bucovina, tot de la Moldova.
După anexarea provinciei, austriecii au promovat o politică de germanizare
forţată a provinciei.
Toate cele trei provincii se vor uni cu România în 1918, la sfârşitul
primului război mondial.
Rețineți
- la începutul secolului XVIII, turcii au introdus regimul fanariot în
Moldova și Țara Românească;
- regimul fanariot a fost înlăturat în 1821;
12
- în 1829, în Moldova și Țara Românească s-a instaurat protectoratul
rusesc alături de suzeranitatea otomană;
- în ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească se unesc sub domnia
lui A.I. Cuza;
- în 1866 Cuza abdică, iar pe tronul României este adus Carol I;
- în 1878, România își obține independența și se unește cu Dobrogea;
- în 1881, România se proclamă regat iar Carol I devine rege;
- în 1883, România aderă la Tripla Alianță;
- în 1918, Basarabia, Bucovina și Transilvania, care până atunci s-au
aflat sub dominație străină, s-au unit cu România;
-
SARCINI DE LUCRU

2. Comparați situația Basarabiei cu situația Bucovinei, stabilind o asemănare
și o deosebire
3. Numiți un spațiu istoric în care turcii au introdus regimul fanariot, precum
și secolul în care a fost introdus regimul.
4. Citiți cu atenție textul de mai jos:
„Aderarea României la Tripla Alianţă a luat forma unui tratat
bilateral cu Austro-Ungaria, datat 18/30 octombrie 1883. Noii aliaţi
au hotărât să-şi acorde ajutor unul celuilalt în cazul unui atac din
partea Rusiei, deşi aceasta din urmă nu era numită explicit, şi au
promis să nu se alăture unei alte alianțe îndreptate împotriva unuia
dintre ei. Germania a aderat la acord în aceeaşi zi, printr-un act
separat. Regele Carol şi Brătianu au insistat ca acordul să fie
menţinut secret deoarece ştiau că va stârni o furtună de proteste în
rândul politicienilor şi al opiniei publice, care erau în marea
majoritate pro-francezi. Astfel, din motive întemeiate, tratatul nu a
fost niciodată înaintat Parlamentului pentru dezbatere şi ratificare şi,
prin urmare, executarea prevederilor sale a depins în primul rând de
rege.”
(M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea,
P. Teodor, Istoria României)
13
Pornind de la acest text, răspundeți următoarelor cerințe:
1. Menționați secolul la care face referire sursa dată.
2. Numiți, din sursa dată, statul împotriva căruia s-a încheiat
tratatul.
3. Selectați, din sursa dată, fragmentul care susține opinia că
tratatul trebuie menținut secret.
4. Scrieți, din sursa dată, două informații aflate în relație
cauză-efect.
14
Lecţia 5. Revoluţia din 1848-1849 în Europa
Cauze generale
În primăvara anului 1848, în Europa au izbucnit mai multe revoluţii care

au cuprins aproape tot continentul.
Cauzele revoluţiilor au fost complexe şi au fost de natură economică,
socială, politică şi naţională. Aceste cauze au variat de la ţară la ţară. Însă o
caracteristică specifică revoluţiei de la 1848-1849 a fost îmbinarea revoluţiei
democratice cu revoluţia naţională.
Revoluţia democratică presupune lupta popoarelor pentru înlăturarea
regimurilor politice absolutiste, pentru înlocuirea vechilor rânduieli şi pentru
obţinerea unor drepturi democratice.
Revoluţia naţională presupune lupta popoarelor asuprite pentru libertate
naţională, pentru independenţă şi pentru realizarea unităţii politice.
O altă caracteristică a fost faptul că fiecare mişcare revoluţionară avea
la bază un program revoluţionar, în care erau precizate obiectivele
revoluţiei.
Desfăşurarea revoluţiilor
Franţa. Nemulţumirea francezilor faţă de regimul regelui Ludovic Filip

a dus la izbucnirea unei revoluţii democratice în februarie 1848 la Paris.
Francezii l-au înlăturat pe rege şi au instaurat republica. A fost ales un guvern
provizoriu care a înfăptuit unele reforme. Preşedinte al republicii a fost ales
Ludovic Bonaparte. Acesta a profitat însă de conflictul dintre grupările
politice şi la 2 decembrie 1852 a dat o lovitură de stat, a înlăturat republica şi
s-a proclamat împărat cu numele de Napoleon al III-lea.
Imperiul Habsburgic. Austriecii stăpâneau un imperiu multinaţional,
în care nemulţumirile popoarelor asuprite erau mari. Astfel aici, revoluţia
democratică s-a împletit cu revoluţia naţională a italienilor, cehilor,
maghiarilor, românilor, polonezilor. Aceste revoluţii au fost înfrânte greu în
1849 cu ajutorul Rusiei.
Urmările revoluţiilor de la 1848-1849
Deşi revoluţiile au fost înfrânte, obiectivele lor s-au transmis

generaţiilor următoare. Aceste obiective stabilite la 1848 vor fi realizate
treptat, până după primul război mondial.
15
Rețineți
- în 1848, în Europa au izbucnit mai multe revoluții;
- aceste revoluții au avut cauze economice, sociale, politice și
naționale;
- o caracteristică specifică revoluției de la 1848-1849 a fost îmbinarea
revoluției democratice cu revoluția națională;
- fiecare revoluție a elaborat un program revoluționar prin care erau
făcute cunoscute cererile revoluționarilor;
- revoluțiile de la 1848 au arătat nemulțumirea popoarelor față de
ordinea stabilită la Viena în 1815;
- revoluțiile au fost înfrânte de intervenția marilor puteri;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: revoluţie naţională, program revoluţionar, guvern
provizoriu, imperiu multinaţional.
„Vestea triumfului obţinut de revoluţionarii francezi în februarie
1848 i-a determinat pe supuşii liberali şi naţionaliştii din cadrul
Imperiului habsburgic să treacă la fapte.
Într-un discurs ţinut la Budapesta (3 martie), Lajos Kossuth i-a
chemat pe maghiari să i se alăture în lupta pentru un guvern liberal şi
pentru restrângerea controlului austriac asupra ţării lor. (…)
Forţele naţional-liberale din Ungaria, conduse de Kossuth, au (…)
elaborat “Legile din martie”, care proclamau sfârşitul imixtiunii
austriece în sistemul de guvernare din Ungaria, deşi împăratul
continua să-şi păstreze titlul de monarh al ţării. Aceste legi prevedeau
crearea unui parlament reprezentativ al Ungariei, promiteau alegeri
democratice, aboleau şerbia şi privilegiile aristocratice şi instituiau
libertatea presei. (…)
Până în mai 1848, revoluţionarii din Ungaria, Boemia şi Austria
au obţinut victorii separate, dar cum nu formau un front unit
16
împotriva guvernării imperiale habsburgice, învingătorii au pierdut
curând puterea politică. În iunie, armatele imperiale au atacat Praga,
unde i-au înfrânt pe rebeli. În octombrie, trupele imperiale recuceresc
Viena. Astfel, naţionaliştii unguri au rămas singuri în confruntarea cu
forţele habsburgice.”
(Adrian Niculescu, Istoria politică modernă și contemporană)

1. Numiți secolul la care se referă sursa dată.
2. Numiți liderul politic maghiar, precizat în sursa dată.
3. Menționați documentul elaborat în Ungaria, precum și două
prevederi ale acestuia.
lipsa de unitate a revoluționarilor din imperiul habsburgic a
avut consecințe negative.
cauză-efect.
17
Lecţia 6. Noi state naţionale şi multinaţionale
Naţiune şi stat naţional
Naţiunea este o comunitate etnică omogenă, formată din oameni ce

prezintă următoarele trăsături: vorbesc aceeaşi limbă, au aceleaşi credinţe,
tradiţii, obiceiuri, au conştiinţa propriei identităţi, locuiesc pe un teritoriu
compact, au istorie comună precum şi obiective economice, politice şi
culturale comune.
Nu întotdeauna limitele teritoriului pe care trăieşte un popor au fost şi
sunt identice cu graniţele statului naţional. În secolul XIX au fost specifice
două situaţii:
- una în care un popor trăia în graniţele mai multor state (cazul
românilor, italienilor, etc.)
- cea care un stat reunea pe teritoriul său mai multe popoare
(cazul imperiilor multinaţionale – Imperiul Habsburgic,
Imperiul Ţarist, Imperiul Otoman).
Începând cu secolul XIX, tendinţa fiecărui popor a fost aceea de a-şi
crea un stat naţional propriu, liber şi independent. Aşa se explică declanşarea
războaielor de eliberare naţională şi de unificare teritorială din secolul XIX.
Unificarea Italiei
Unificarea a Italiei s-a făcut în jurul regatului Piemontului printr-o

acţiune care a îmbinat calea diplomatică şi cea militară. Un rol deosebit de
important în realizarea unificării politice l-au avut personalităţi precum regele
Piemontului Victor Emanuel al II-lea, ministrul său de externe Camillo
Cavour şi Giuseppe Garibaldi. Unificarea Italiei s-a făcut în mai multe
etape:
- în 1859, Piemontul aliat cu Franţa învinge Austria şi anexează
Lombardia;
- în 1860, Giuseppe Garibaldi, împreună cu armata sa de 1000
de voluntari („cămăşile roşii”), a eliberat sudul Italiei şi
Sicilia de sub dominaţia dinastiei de Bourbon şi le-a unit cu
Piemontul;
- între 1859-1860, statele (ducatele) din centrul Italiei
(Toscana, Modena, Parma, Romagna) răstoarnă vechiul
regim şi se unesc cu Piemontul;
- în 1866, Piemontul sprijină Prusia împotriva Austriei, care
înfrântă, va ceda Piemontului regiunea Veneţia;
18
- în 1870, în contextul războiului franco-prusac, trupele
franceze care apărau Roma şi Statul papal părăsesc Italia. În
aceste condiţii, oraşul Roma şi Statul papal sunt incluse în
componenţa statului italian, iar papa se retrage la Vatican.
Unitatea naţională a italienilor era astfel înfăptuită;
Unificarea Germaniei
Pentru unificarea politică a celor 34 de state germane, s-au aflat în

competiţie Prusia şi Austria. Unificarea Germaniei a fost realizată de Prusia,
iar un rol deosebit l-au avut regele Wilhelm I de Hohenzollern şi cancelarul
Otto von Bismarck. Unificarea s-a realizat prin forţă, în mai multe etape:
- în 1864, Prusia în alianţă cu Austria, au învins Danemarca de
la care au luat ducatele Schleswig (Prusia) şi Hollstein
(Austria);
- în 1866, Prusia declară război Austriei pe care o înfrânge şi de
la care ia mai multe teritorii;
- în 1867, Prusia creează Confederaţia Germaniei de Nord,
formată din 21 de state;
- între 1870-1871, Prusia învinge Franţa şi anexează Alsacia şi
Lorena. Tot acum statele germane din sud aderă la
Confederaţia Germaniei de Nord;
La 18 ianuarie 1871, la Versailles, regele Wilhelm I al Prusiei s-a
încoronat împărat al Germaniei.
Formarea statului Austro-Ungar
În 1866 Austria a fost înfrântă în războiul cu Prusia şi s-a aflat foarte

aproape de prăbuşire. Pentru a salva Imperiul, austriecii au împărţit puterea
cu maghiarii formând Austro-Ungaria în 1867.
Noul stat păstra teritoriile vechiului Imperiu Habsburgic, dar era format
din două părţi: Austria condusă de la Viena şi Ungaria condusă de la
Budapesta. Cele două state se aflau însă sub autoritatea unică a împăratului de
la Viena.
Celelalte naţiuni din Austro-Ungaria au fost nemulţumite de realizarea
dualismului austro-ungar şi au protestat vehement, deoarece atât maghiarii cât
şi austriecii au dus o politică de deznaţionalizare, încercând maghiarizarea sau
germanizarea forţată a acestor naţiuni.
19
Rețineți
- naţiunea - este o comunitate etnică omogenă, formată din oameni ce
au limbă, credinţe, tradiţii, obiceiuri comune, au conştiinţa propriei
identităţi, locuiesc pe un teritoriu compact, au istorie comună;
- secolul XIX a cunoscut două situații:
• un popor trăia în granițele mai multor state;
• un stat cuprindea pe teritoriul său mai multe popoare;
- Unificarea Italiei
o s-a făcut în jurul Piemontului în mai multe etape;
o personalități: Victor Emanuel al II-lea, Camillo Cavour,
Giuseppe Garibaldi;
- Unificarea Germaniei
o s-a făcut în jurul Prusiei în mai multe etape;
o personalități: Wilhelm I, Otto von Bismarck;
- Formarea statului Austro-Ungar
o s-a făcut prin împărțirea Imperiului Habsburgic în două
părți: Austria și Ungaria;
o austriecii și maghiarii au dus o politică de
deznaționalizare a celorlalte națiuni din Imperiu;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: naţiune, stat naţional, independență, unificare politică,
unitate naţională.
2. Comparați unificarea Italiei și unificarea Germaniei, stabilind o asemănare
și o deosebire.
20
Lecţia 7. Civilizaţia la răscruce de secole. Știinţă şi tehnică
Oameni de ştiinţă şi descoperirile lor
În a doua jumătate a secolului XIX, ştiinţa şi tehnica au cunoscut un

progres semnificativ. S-au făcut invenţii noi şi descoperiri remarcabile care au
schimbat profund modul de viaţă, contribuind la modernizarea societăţii
(becul electric, automobilul, telefonul, telegraful, bicicleta, avionul, vaccinul
contra turbării, dinamita, etc.).
S-au dezvoltat vechile ramuri ale ştiinţei (medicina, biologia, fizica,
chimia), dar au apărut şi alte ştiinţe noi precum biospeologia, microbiologia,
psihanaliza, radioactivitatea, electrotehnica, etc.
Descoperirea electricităţii şi a unor noi surse de energie (petrolul şi
gazul metan) au dus la apariţia celei de-a doua revoluţii industriale, la
sfârşitul secolului XIX.
Tehnica în slujba războiului
În paralel cu aceste invenţii, multe descoperiri ştiinţifice şi-au găsit

aplicabilitatea în industria de armament. Astfel, armele au devenit mai eficace:
a apărut mitraliera, tunul s-a perfecţionat sporindu-şi precizia şi rapiditatea
tirului.
Graţie telegrafului şi telefonului, a extinderi reţelelor de căi ferate,
mobilitatea armatelor a crescut, la fel şi capacitatea acestora de a se deplasa şi
a executa manevre rapide şi imprevizibile. Toate acestea au făcut să crească
încrederea soldaţilor şi a comandanţilor în propriile lor forţe şi în victorie.
Industria de armament a devenit o ramură importantă a economiilor
statelor dezvoltate.
Progresul tehnic de la sfârşitul secolului XIX a deschis, din păcate, era
celor mai distructive războaie din istoria omenirii.
Rețineți
- în a doua jumătate a secolului XIX societatea s-a modernizat;
- s-au făcut invenții și descoperiri importante;
- s-au dezvoltat științele vechi și au apărut altele noi;
- se descoperă electricitatea și aplicațiile ei;
21
- se descoperă noi surse de energie (petrol, gaz metan);
- apare a doua revoluție industrială;
- multe descoperiri științifice au fost aplicate în industria de armament;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: modernizare.
2. Realizați un proiect istoric cu titlul: Știință și tehnică în a doua jumătate a
secolului XIX.
22
Lecţia 8. Viaţa cotidiană reflectată în artă şi literatură
Rolul culturii în societate
Evenimentele politice au modificat esenţial evoluţia umanităţii în

secolul XIX. Condiţia intelectualului a fost marcată de transformările din
societate. Consideraţi drept „pericole”, unii scriitori au intrat în conflict cu
puterea. Unii suferă rigorile legii sau cenzura, alţii sunt nevoiţi să se exileze.
Statul şi opinia publică, manifestau interes pentru literatură şi artă, iar
curentele literare reflectau frământările epocii. Arta şi literatura epocii
moderne au stat sub semnul a două mari curente: romantismul şi realismul.
Romantismul a apărut la sfârşitul secolului XVIII în Anglia şi
Germania, şi a dominat cultura europeană în prima jumătate a secolului XIX.
Apărut ca reacţie împotriva tradiţiei clasice dominate de reguli stricte,
romantismul afirma libertatea artistului şi a creaţiei. Sensibil la marile
probleme ale epocii, curentul romantic a dat glas aspiraţiilor naţionale ale
popoarelor europene, pregătind şi susţinând lupta de eliberare naţională în
diferite ţări.
Romantismul s-a afirmat în special în poezie şi teatru, iar temele
preferate erau natura, marile personalităţi ale istoriei şi justiţia socială.
Eşecul revoluţiei de la 1848 a diminuat elanul romantic, impunându-se
treptat un nou curent: realismul. Sub influenţa spiritului ştiinţific, adepţii
realismului au căutat să descrie veridic lumea, în toată complexitatea ei, cu
dramele vieţii omeneşti, denunţând mizeria şi injusteţea socială.
Caracteristică realismului este cultivarea prozei şi în special a
romanului.
Mari personalităţi ale culturii
În literatură s-au remarcat Victor Hugo, Honore de Balzac, A.S. Puşkin,

Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, etc.
În pictură s-au afirmat Paul Gauguin, Vincent van Gogh, Auguste
Renoir, etc.
Muzica a fost reprezentată de Giuseppe Verdi, Richard Wagner, Robert
Schumann, Frederic Chopin, etc.
23
Rețineți
- în secolul XIX s-au afirmat două curente literare și artistice:
o romantismul
o realismul
- cultura secolului XIX a fost reprezentată de personalități importante
în domenii precum literatură, muzică, pictură, etc.;
SARCINI DE LUCRU

„Termenul [realism] desemnează, mai exact, o mişcare care,
între 1848 şi 1860, reacţionează împotriva romantismului şi a
academismului neoclasicilor întârziaţi. [El] se răspândeşte în toată
Europa. (...) Pictorii realişti reprezintă viaţa modernă şi, în particular,
<realitatea socială>. Astfel, Jean François Millet se inspiră din lumea
ţăranilor. (...) Honoré Daumier îşi arată preferinţa faţă de cei umili
pictând o lume săracă şi în suferinţă.”
(Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei)

1. Menţionaţi, din sursa dată, curentul împotriva căruia
reacționează clasicismul.
2. Menţionaţi, din sursa dată, doi reprezentanți ai picturii.
3. Numiţi, secolul la care se referă sursa dată.
4. Numiţi, spațiul istoric la care se referă sursa dată.
5. Selectați, din sursa dată, un fragment care susține opinia că
pictorii realiști reprezintă <realitatea socială>.
24
Lecţia 9. Harta politică a lumii la începutul secolului XX. Principalele
zone de conflict
Imperialisme şi naţionalisme
Deşi Europa stăpânea lumea, relaţiile dintre marile puteri europene erau
dominate de dispute şi contradicţii. Principalele antagonisme dintre statele
europene erau:
- între Anglia şi Germania pentru colonii;
- între Franţa şi Germania pentru Alsacia şi Lorena;
- între Austro-Ungaria şi Rusia pentru dominaţia în Balcani;
Pacea Europei era ameninţată şi de exacerbarea sentimentelor naţionale.
Rusia promova un naţionalism accentuat, panslavismul, ce urmărea unirea
tuturor popoarelor slave din Europa sub autoritatea ei. Germania şi Austria
susţineau pangermanismul.
Alianţele politico-militare
Imperialismul şi naţionalismul a provocat o cursă a înarmărilor între

marile puteri. Pentru a-şi atinge scopurile economice şi politice, marile puteri
au început să se pregătească de război. Astfel în Europa, treptat, s-au constituit
două grupări antagoniste, materializate prin formarea a două blocuri politico-
militare:
- Tripla Alianţă (Puterile Centrale) constituită în 1882 din
Germania, Austro-Ungaria şi Italia;
- Tripla Înţelegere (Antanta) construită progresiv între 1891 şi
1907 de către Franţa, Anglia şi Rusia.
Balcanii – butoiul cu pulbere al Europei
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, Balcanii erau zona

fierbinte a Europei. Aici se confruntau interesele marilor puteri, mai ales ale
Austro-Ungariei şi Rusiei.
În 1912 şi 1913 au izbucnit două războaie în Balcani. În 1912, o coaliţie
formată din Serbia, Bulgaria, Grecia şi Muntenegru înfrânge Imperiul
Otoman, care îşi pierde aproape toate posesiunile europene.
În 1913, Bulgaria, nemulţumită de împărţeala făcută după primul război
balcanic, îşi atacă foştii aliaţi. Împotriva Bulgariei s-au coalizat Serbia, Grecia,
Muntenegru, Turcia, dar şi România. Bulgaria a fost înfrântă, iar în urma păcii
semnate la Bucureşti în 1913, România a luat de la Bulgaria sudul Dobrogei
(judeţele Dârstor şi Caliacra).
25
Rețineți
- la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, între marile puteri
existau dispute și contradicții;
- pacea era amenințată și de exacerbarea sentimentelor naționale;
- în Europa s-au format două alianțe:
o Tripla Alianță (Puterile Centrale);
o Tripla Înțelegere (Antanta);
- Balcanii erau zona fierbinte a Europei;
- în 1912 şi 1913 au izbucnit două războaie în Balcani;
SARCINI DE LUCRU
propoziție/ frază, referitoare la un fapt istoric din secolul XX.
Termeni istorici: alianţe politico-militare.
3. Marcați pe harta „Europa în 1913”, statele membre ale celor două blocuri
politico-militare.
„„Tripla Alianță sau Puterile Centrale, a fost un bloc politico-
militar încheiat în 1882 între Germania, Austro-Ungaria și Italia, la
inițiativa cancelarului Otto von Bismarck (“cancelarul de fier” al
Germaniei), fiind o alianță de ordin defensiv, adică doar în cazul în
care Franța ar fi atacat pe unul din membrii acesteia, ceilalți ar fi fost
nevoiți să intervină și să declare război Franței.
Tripla Înțelegere sau Antanta a fost un bloc politico-militar cu
caracter defensiv, format în trei etape succesive. Prima etapă a fost
cea a semnării unor acorduri franco-ruse (1891-1893), care
prevedeau ajutor militar reciproc, în cazul în care vreuna dintre cele
două țări ar fi fost atacată de către Tripla Alianță. Etapa a doua s-a
consumat în anul 1904, când s-a semnat acordul anglo-francez numit
Antanta cordială, iar etapa a treia a constat în acordul anglo-rus, din
anul 1907, prin care cele două țări și-au delimitat sferele de influență
în Asia.”
26
(Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei)

1. Menţionaţi, din sursa dată, statul împotriva căruia s-a
încheiat Tripla Alianță.
2. Menţionaţi, din sursa dată, o asemănare şi o deosebire între
Antanta şi Puterile Centrale.
3. Numiţi, din sursa dată, secolul în s-a format Antanta
cordială.
4. Precizați, din sursa dată, funcția deținută de Bismarck.
statele membre ale Antantei aveau interese pe alte
continente.
27
Lecţia 10. Primul război mondial (1914-1918)
Pretextul și cauzele războiului
În 1914, contradicţiile dintre marile puteri europene erau aşa de mari, că

numai un război le-ar mai fi putut rezolva. Situaţia politică internaţională era
foarte tensionată datorită grupării marilor puteri în două blocuri politice
militare: Antanta şi Puterile Centrale. Războiul era astfel inevitabil. El trebuia
să izbucnească. Era nevoie doar de un pretext care să declanşeze conflictul.
Pretextul s-a ivit în 28 iunie 1914, când moştenitorul tronului Austro-
Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo de un student
sârb. Austro-Ungaria a folosit asasinatul drept pretext pentru a declara război
Serbiei în 28 iulie 1914, acuzată că a organizat atentatul. Sistemul de alianţe a
funcţionat perfect, astfel că până pe 4 august, marile puteri europene şi-au
declarat război una alteia. Războiul a început.
Participanţi
La începutul războiului, ţările beligerante erau următoarele:

- Antanta: Franţa, Anglia, Rusia, Serbia, Belgia;
- Puterile Centrale: Germania, Austro-Ungaria;
Pe parcursul războiului s-au implicat însă mai multe state:
- de partea Antantei: Japonia (1914), Italia (1915), România şi
Portugalia (1916), S.U.A. şi Grecia (1917);
- de partea Puterilor Centrale: Turcia (1914), Bulgaria (1915);
Caracteristicile războiului
Primul război mondial sau „Marele Război” cum a mai fost numit, a
avut câteva caracteristici foarte importante:
➢ a cuprins întregul Glob prin participarea coloniilor;
➢ a introdus războiul de poziţii (numit şi de tranşee sau de
uzură) în locul războiului de mişcare de până atunci;
➢ s-au folosit mijloace noi de luptă: mitraliere, tancuri, gaze
toxice, avioane, submarine;
➢ a fost un război total deoarece beligeranţii au folosit toate
resursele pentru a câştiga;
➢ războiul s-a purtat pe mai multe fronturi;
28
Desfăşurarea războiului
Anul 1914
Pe frontul de vest, germanii au început ofensiva asupra Franţei (războiul
fulger) şi au pătruns adânc în teritoriul francez, până aproape de Paris. Dar în
bătălia de pe râul Marna (septembrie 1914), francezii au rezistat eroic şi au
oprit ofensiva germană. Războiul s-a stabilizat şi s-a transformat într-un război
de tranşee.
Pe frontul de est, ruşii au început o ofensivă rapidă dar au fost opriţi de
germani la Tannenberg şi lacurile Mazuriene.
Pe frontul balcanic, Serbia a rezistat în faţa Austro-Ungariei, dar situaţia
ei s-a agravat odată cu intrarea Turciei în război de partea Puterilor Centrale.
În concluzie, la sfârşitul anului 1914, războiul de mişcare a eşuat pe
toate fronturile, fiind înlocuit cu războiul de poziţii. Ideea că războiul va fi
scurt s-a năruit.
Anul 1915
Din 1915, războiul de tranşee s-a impus pe frontul de vest.
Pe frontul de est, germanii şi austro-ungarii au început o ofensivă
puternică asupra ruşilor, pe care i-au obligat să se retragă aproape 150 km.
Pe frontul balcanic, Bulgaria a intrat în război de partea Puterilor
Centrale şi a participat la cucerirea Serbiei (octombrie 1915). Aliaţii franco-
englezi au încercat să-i ajute pe sârbi şi au deschis un nou front în Grecia, la
Salonic.
În aprilie 1915, Italia a intrat în război de partea Antantei şi a deschis
un nou front împotriva Austro-Ungariei în nord-estul Italiei.
Anul 1916
În 1916, războiul de poziţii a alternat cu războiul de mişcare.
Pe frontul de vest, germanii au început o ofensivă puternică declanşând
bătălia de la Verdun, cea mai mare bătălie din război. Pentru a slăbi
presiunea germană, aliaţii au declanşat la rândul lor o ofensivă pe râul Somme.
În august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei şi a deschis
un nou front în Transilvania, dar a fost înfrântă şi a pierdut 2/3 din teritoriu.
Frontul s-a stabilizat în Moldova.
Pe frontul de est, ruşii au declanşat o ofensivă, oprită apoi din lipsă de
muniţie.
Anul 1917
A fost anul de cotitură în desfăşurarea războiului.
29
În aprilie 1917, S.U.A. a intrat în război de partea Antantei. În aceste
condiţii, aliaţii au declanşat o ofensivă pe frontul de vest (mai-noiembrie
1917) care a fost însă înfrântă.
Rusia, zguduită de revoluţia din februarie 1917, a fost înfrântă pe front.
Venirea bolşevicilor la putere în octombrie 1917 a dus la ieşirea Rusiei din
război şi la prăbuşirea frontului de est.
În vara anului 1917, România a oprit ofensiva Puterilor Centrale din
Moldova, prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Anul 1918
În primăvara anului 1918, Rusia a ieşit din război prin pacea de la Brest-
Litovsk. În aceste condiţii, Germania a început o ofensivă puternică pe frontul
de vest, unde a obţinut victorii până în iulie 1918. dar în a doua bătălie de pe
râul Marna (august 1918), aliaţii au oprit ofensiva germană şi au rupt frontul
german.
Pe 26 septembrie 1918 a început asaltul general al forţelor aliate. Rând
pe rând, aliaţii Germaniei au capitulat (septembrie – Bulgaria, octombrie –
Turcia, noiembrie – Austro-Ungaria).
La 11 noiembrie 1918, Germania capitulează şi semnează armistiţiul de
la Rethondes, care pune capăt războiului.
Viaţa cotidiană în perioada războiului
Viaţa soldaţilor de pe front era una extrem de grea. Războiul de tranşee

a adus soldaţii la limita suportabilităţii. Următoarele mărturii ale unor soldaţi
sunt grăitoare:
„Se mănâncă, se bea alături de morţi, se doarme în mijlocul
muribunzilor, se râde, se cântă printre cadavre.” (însemnările unui medic
militar francez)
„Noroiul face mersul aproape imposibil, şi acum, când am intrat în el
până la genunchi, am avut un moment de teroare la ideea că nu voi mai fi
capabil să ies…Este limita a ceea ce se poate suporta.” (mărturia unui recrut
britanic pe Somme, în 1916)
„Eu nu am mai văzut nimic altceva decât peisaje răscolite, haotice. Eu
n-am mai văzut o casă, o floare, în fine, nimic din ceea ce face farmecul vieţii.
Nici un alt zgomot decât cel al tunului şi mitralierei, cu permanentă teamă.”
(Scrisoare din 30 septembrie 1916)
În spatele frontului situaţia nu era cu mult mai bună. Economia de
război a dus la scăderea producţiei în toate domeniile. Apare neputinţa de a
hrăni armata şi populaţia civilă. S-a ajuns astfel la raţionalizarea consumului,
la cartelare şi la inventarea produşilor sintetici.
30
În lipsa bărbaţilor, plecaţi pe front, femeile au fost mobilizate să-i
înlocuiască la munca câmpului, în uzine, în birouri. Această promovare a
femeii în timpul războiului a avut drept urmare emanciparea femeii după
război.
Lipsurile au provocat foamete, epidemii, creşterea mortalităţii.
Rețineți
- Primul Război Mondial s-a desfășurat între anii 1914-1918;
- cauzele războiului au fost neînțelegerile dintre marile puteri;
- pretextul războiului a fost asasinarea la Sarajevo a moștenitorului
tronului Austro-Ungariei în 28 iunie 1914;
- războiul a izbucnit în 28 iulie 1914;
- în război s-au confruntat cele două blocuri politico-militare, Antanta
și Puterile Centrale;
- războiul a fost unul de tranșee și s-a purtat pe mai multe fronturi;
- cea mai mare bătălie din război a fost bătălia de la Verdun;
- războiul s-a încheiat în 11 noiembrie 1918, cu înfrângerea Puterilor
Centrale și victoria Antantei;
- pe parcursul războiului, viața soldaților de pe front a fost foarte grea;
- în spatele frontului, femeile au avut un rol foarte important în
susținerea efortului de război;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: război total, război fulger, emanciparea femeii.
3. Citiți cu atenție textele de mai jos:
A. „Aderarea României la sistemul de alianțe al [...] (Triplei
Alianțe/Puterilor Centrale), sub forma încheierii cunoscutului tratat
secret defensiv cu Austro-Ungaria din 18/30 octombrie 1883, la care
s-a alăturat, în aceeași zi, și Germania, a fost determinată de politica
31
activă a țarismului în sud-estul Europei, de izolarea treptată în care
ajunsese România pe arena internațională.”
(Șt. Pascu, Independența României)
B. „La întrunirea Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august
[1914], guvernul român a hotărât oficial să adopte o politică de
neutralitate. (…) Intrarea imediată în război de partea Puterilor
Centrale era susţinută de Carol, care şi-a exprimat încrederea în
victoria Germaniei şi a făcut apel la sentimentul onoarei celor
prezenţi pentru îndeplinirea angajamentelor din tratat faţă de
Germania şi Austro-Ungaria. În faţa puternicului curent în favoarea
neutralităţii exprimat de conducătorii de partide (…) regele a
consimţit la hotărârea lor, evidenţiind astfel rolul său de monarh
constituţional.”
C. „La 4/17 august [1916], Brătianu şi reprezentanţii
diplomatici ai Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Italiei la Bucureşti au
semnat convenţiile politice şi militare care stipulau condiţiile intrării
României în război. De importanţă imediată erau prevederile
referitoare la un atac împotriva Austro-Ungariei nu mai târziu de
15/28 august şi recunoaşterea dreptului românilor din Austro-
Ungaria la autodeterminare şi la unirea cu Regatul României.
Consiliul de Coroană român a aprobat oficial tratatele şi a declarat
război Austro-Ungariei la 14/27 august. În ziua următoare Germania
a declarat război României. Turcia şi Bulgaria i-au urmat exemplul la
17/30 august şi respectiv 19 august/1 septembrie.”
Pornind de la aceste texte, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Menţionaţi, din sursa A, alianța la care a aderat România în
1883.
2. Menţionaţi, din sursa B, decizia luată de România la
începutul Primului Război Mondial.
3. Menţionaţi, pe baza sursei C, alianța alături de care a intrat
România în război.
4. Analizați răspunsurile de la primele trei întrebări. Ce
observați?
5. Cum vă explicați faptul că România, deși era membră a
Triplei Alianțe, și-a proclamat neutralitatea în 1914, pentru
ca mai apoi să intre în război împotriva foștilor aliați?
32
Lecţia 11. Planuri de reorganizare a lumii şi urmările războiului
Conferinţa de pace de la Paris
Armistiţiul semnat la 11 noiembrie 1918 a pus capăt războiului, încheiat

cu victoria Antantei.
Pentru a stabili o nouă ordine internaţională după sfârșitul primului
război mondial, ţările învingătoare s-au întâlnit la Conferinţa de pace de la
Paris, desfăşurată în perioada ianuarie-iunie 1919. La conferinţă au participat
27 de state, dar lucrările au fost dominate de cele patru mari puteri
învingătoare: S.U.A., Franţa, Anglia, Italia.
La baza discuţiilor conferinţei a stat actul numit „Cele 14 puncte”,
lansat de preşedintele S.U.A., Woodrow Wilson, în ianuarie 1918. Cele mai
importante prevederi ale acestui act au fost:
- consacrarea principiului naţionalităţilor, prin proclamarea
dreptului popoarelor la autodeterminare;
- crearea unui organism internaţional, Liga Naţiunilor sau
Societatea Naţiunilor, care să vegheze asupra păcii şi ordinii
în lume;
Tratatele de pace
Între ţările învingătoare şi cele învinse s-au semnat tratate de pace, care
au stabilit noile raporturi dintre ele. Tratatele s-au semnat după cum urmează:
➢ cu Germania, la Versailles, în 28 iunie 1919;
➢ cu Austria, la Saint Germain, în 10 septembrie 1919;
➢ cu Bulgaria, la Neuilly, în 27 noiembrie 1919;
➢ cu Ungaria, la Trianon, în 4 iunie 1920;
➢ cu Turcia, la Sevres, în 11 august 1920;
Noua hartă a Europei
Primul război mondial a schimbat radical harta Europei. Au dispărut

imperiile multinaţionale şi au apărut state noi (Cehoslovacia, Ungaria,
Austria, Polonia, Iugoslavia, Estonia, Letonia, Lituania). Unele state şi-au
desăvârşit unificarea (România, Italia).
Astfel, după mai bine de un secol, ordinea stabilită în urma Congresului
de la Viena din 1815, a fost înlăturată. Noua ordine internaţională stabilită
după 1918 nu a rezolvat însă toate problemele. Ea a aruncat Europa într-o
nouă criză care a dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.
33
Rețineți
- stabilirea unei noi ordini internaționale după Primul Război Mondial
s-a făcut în timpul Conferinței de Pace de la Paris (ianuarie-iunie
1919);
- la baza discuțiilor din timpul Conferinței a stat actul numit „Cele 14
puncte”;
- tratatele de pace:
o cu Germania – Versailles;
o cu Austria – Saint Germain;
o cu Bulgaria – Neuilly;
o cu Ungaria – Trianon;
o cu Turcia – Sevres;
- după război au dispărut imperiile multinaționale și au apărut state
noi;
SARCINI DE LUCRU

„La 10 septembrie 1919, la Saint Germain, s-a semnat tratatul
cu Austria. Erau fixate graniţele noului stat, care renunţa la o serie de
teritorii în favoarea Italiei, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Armata
austriacă era redusă la 30.000 de soldaţi şi era interzisă în mod
expres unirea Austriei cu Germania, Anschluss-ul. Totodată, era
consfinţită unirea Bucovinei cu România.
La 4 iunie 1920, la Trianon, era semnat tratatul cu Ungaria, în
calitate de succesoare a fostei monarhii dualiste, alături de Austria.
Noul stat era redus la graniţele naturale, pe principiul etnic, cedând
importante teritorii vecinilor. Italia primea Rijeka (Fiume), Iugoslavia
intra în posesia Croaţiei şi a vestului Banatului, Slovacia şi Ucraina
subcarpatică se alăturau noului stat cehoslovac şi Burgenlandul
trecea în componenţa Austriei. Şi în acest ultim caz, era consfinţită în
plan diplomatic realitatea deja existentă, respectiv unirea
34
Transilvaniei cu România. La rândul ei, armata regulată ungară nu
avea voie să depăşească un efectiv de 30.000 de soldaţi.”
(Gheorghe Onişoru, Istoria contemporană universală)

1. Menţionaţi, secolul la care se referă sursa dată.
2. Numiți, din sursa dată, spațiul istoric cu care era interzisă
unirea Austriei.
3. Menţionaţi, din sursa dată, o asemănare și o deosebire între
tratatul cu Austria și tratatul cu Ungaria.
4. Selectați, din sursa dată, două informații care susțin opinia
că România a avut de câștigat de pe urma celor două
tratate.
3. Identificați pe harta „Europa în 1937”, statele noi apărute în Europa după
Primul Război Mondial.
35
Lecţia 12. State democratice şi state totalitare
Sfârşitul primului război mondial a adus schimbări esenţiale în evoluţia

societăţii. Perioada cuprinsă între sfârşitul primului război şi începutul celui
de-al doilea (1919-1939), numită şi perioada interbelică a fost dominată de
conflictul dintre democraţie şi totalitarism. În această perioadă s-au
remarcat două tipuri de regimuri politice: regimurile democratice şi regimurile
totalitare.
Regimurile democratice
În perioada interbelică, principalele state democratice au fost S.U.A.,

Franţa şi Marea Britanie. Caracteristicile acestor regimuri democratice sunt
următoarele:
➢ garantarea drepturilor şi libertăţilor democratice;
➢ separarea puterilor în stat;
➢ existenţa mai multor partide politice;
➢ economia capitalistă;
Regimurile totalitare
Alături de regimurile democratice, perioada interbelică a cunoscut şi o

serie de regimuri totalitare. Principalele caracteristici ale totalitarismului sunt:
➢ existenţa unui partid unic şi a unei ideologii unice;
➢ suprimarea drepturilor şi libertăţilor democratice;
➢ instituirea unui regim de teroare bazat pe poliţia secretă;
➢ controlul statului în toate domeniile;
Principalele regimuri totalitare au fost: comunismul, fascismul şi
nazismul.
Ideologia comunistă a apărut în Rusia, în timpul revoluţiei bolşevice din
1917. Din 1922, Rusia s-a numit U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste). Cei mai importanţi lideri comunişti ai U.R.S.S. au fost V.I. Lenin
şi I.V. Stalin.
Fascismul a fost introdus în Italia în 1922 de către Benito Mussolini.
Nazismul, o variantă a fascismului, a fost introdus în Germania în 1933
de către Adolf Hitler.
36
Rețineți
- perioada dintre cele două războaie mondiale (1919-1939) se mai
numește perioada interbelică;
- perioada interbelică a fost dominată de conflictul dintre democraţie
şi totalitarism;
- principalele state democratice au fost S.U.A., Franţa şi Marea
Britanie;
- principalele regimuri totalitare au fost: comunismul, fascismul şi
nazismul;
- comunismul a apărut în Rusia în 1917 și a avut lideri pe Lenin și Stalin;
- fascismul a fost introdus în Italia în 1922 de Benito Mussolini;
- nazismul a fost introdus în Germania de Adolf Hitler;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: democraţie, comunism, fascism.
„În anul 1922 Benito Mussolini a introdus în Italia un regim
totalitar numit regimul fascist. Printr-o lege specială, lui Mussolini i se
acordau puteri sporite. Acesta a interzis orice formă de opoziţie,
precum şi toate organizaţiile care nu erau fasciste (partide, sindicate
etc.). Instituţiile statului, ca monarhia, au fost reduse la un rol
simbolic. Partidul Naţional Fascist a devenit partid unic. Regimul
fascist era susţinut de poliţia politică (OVRA) şi de organizaţiile
paramilitare Cămăşile negre şi Ballila.
În anul 1933, în Germania, Adolf Hitler a introdus regimul
totalitar nazist, bazat pe o ideologie ultranaţionalistă, rasistă şi
antisemită. În cadrul regimului nazist, Hitler a fost învestit cu puteri
speciale, astfel că el a devenit Führer (conducător). Toţi germanii au
fost înregimentaţi în organizaţii controlate de Partidul Nazist, devenit
partid unic. Orice formă de opoziţie a fost distrusă, chiar şi în
interiorul partidului. Regimul nazist se sprijinea pe poliţia politică,
37
Gestapo, care supraveghea orice activitate. Antisemitismul nazist s-a
manifestat prin discriminarea evreilor, care au fost înlăturaţi din
slujbe, au fost supuşi legilor rasiale şi cărora le-au fost interzise
drepturile politice şi civile.”
(Despre fascism și nazism)

1. Menţionaţi, din sursa dată, o urmare a discriminării evreilor.
2. Menţionaţi, din sursa dată, două formaţiuni politice (partide
politice).
3. Menţionaţi, din sursa dată, o asemănare şi o deosebire între
regimul instaurat în Germania şi regimul instaurat în Italia.
4. Numiţi, secolul la care face referire atât sursa dată.
cauză-efect.
6. Selectați, din sursa dată, două informații care susțin opinia
că regimul fascist a beneficiat de susținere.
38
Lecţia 13. Tensiunile internaţionale şi crize politico-diplomatice
Urmările tratatelor de pace din 1919-1920
Semnarea tratatelor de pace în 1919-1920 n-a adus din păcate liniştea şi

stabilitatea mult dorite. Statele învinse în primul război mondial, dar şi unele
state din tabăra învingătoare, au fost nemulţumite de hotărârile tratatelor de
pace şi au dorit revizuirea acestora. Aceste state s-au numit state revizioniste,
iar cele mai importante au fost: Germania, U.R.S.S., Italia, Ungaria,
Bulgaria, etc.
Politica revizionistă a acestor state, combinată cu slăbiciunea ţărilor
învingătoare, au aruncat lumea în cel de-al doilea război mondial.
Perioada confuză a anilor 1919-1923
Anii imediat următori războiului au fost dominaţi de problema

reparaţiilor de război datorate de Germania, dar şi de criza economică
generată de sfârşitul războiului.
În 1920 şi-a început lucrările Societatea Naţiunilor.
În 1921, pentru a se apăra de tendinţele revizioniste ale Ungariei,
România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au format o alianţă numită Mica
Înţelegere.
În 1922, U.R.S.S. şi Germania se apropie una de cealaltă şi semnează
Tratatul de la Rapallo.
În 1923, Franţa ocupă de la Germania regiunea Ruhr, ca garanţie
pentru plata datoriilor de război, provocând o criză internaţională.
Anii destinderii (1924-1929)
Din 1924 până în 1929, Europa a cunoscut o perioadă de relativă

prosperitate. Criza economică de după război a fost înlăturată. Datoriile de
război ale Germaniei au fost simţitor reduse. S-a produs o reconciliere între
Germania şi Franţa prin semnarea Tratatului de la Locarno în 1925, care
proclama inviolabilitatea graniţelor dintre Franţa şi Germania.
Relaţiile internaţionale au cunoscut o perioadă de destindere, iar în
1928 s-a semnat Pactul Briand-Kellog, prin care 63 de state au pus războiul
în afara legii.
39
Criza economică din 1929-1933
În 1929, în S.U.A. a izbucnit o puternică criză economică datorită

supraproducţiei. Criza s-a răspândit rapid în întreaga lume. Între 1929 şi
1933 criza a provocat scăderea producţiei, creşterea şomajului, sărăcirea
populaţiei. Nemulţumirea populaţiei provocată de foame şi de condiţiile tot
mai grele de trai, a favorizat ascensiunea la putere sau întărirea
regimurilor totalitare. În aceste condiţii, în 1933, în Germania vine la putere
Adolf Hitler.
Calea spre război (1936-1939)
Instaurarea regimului nazist în Germania, a adus primele încălcări ale

Tratatelor de la Versailles şi Locarno. În 1935, Hitler a reintrodus serviciul
militar obligatoriu, iar în 1936 a remilitarizat zona renană.
În 1934, România, Grecia, Iugoslavia şi Turcia au încheiat o alianţă
regională numită Înţelegerea Balcanică.
Perioada cuprinsă între 1933-1939 a fost zguduită de trei mari crize
internaţionale, care au prevestit războiul:
➢ în 1931 a izbucnit criza manciuriană, declanşându-se
un război între China şi Japonia, ce a durat până în
1945;
➢ în 1935, Italia a declanşat criza etiopiană, atacând
Etiopia, pe care a ocupat-o în 1936;
➢ între 1936-1939, în Spania s-a desfăşurat un război
civil, care a adus la putere regimul autoritar al
generalului Franco;
Se produce o apropiere între Italia, Germania şi Japonia. Astfel în 1936,
Italia şi Germania au încheiat o alianţă numită Axa Roma-Berlin. În 1937,
Japonia a aderat la această alianţă, care se transformă în Axa Roma-Berlin-
Tokio.
În Europa, politica agresivă a lui Hitler, a fost întâmpinată cu o atitudine
şovăielnică din partea Franţei şi Angliei. Cele două ţări au dus o politică de
concesii făcute Germaniei, politică numită conciliatorism.
În martie 1938, Hitler a realizat Anschluss-ul, prin anexarea Austriei la
Germania. În septembrie 1938, Hitler a anexat şi regiunea sudetă de la
Cehoslovacia, fapt acceptat de Franţa, Anglia şi Italia prin Acordul de la
Munchen.
În martie 1939, Hitler a desăvârşit dezmembrarea Cehoslovaciei,
anexând la Germania şi restul Cehiei. Slovacia a devenit protectorat german.
40
Pentru Hitler mai rămânea nerezolvată problema Poloniei, cu care
Germania avea dispute teritoriale. Dar Franţa şi Anglia, convinse în final de
politica agresivă a lui Hitler, acordă garanţii Poloniei.
În 23 august 1939, Hitler se înţelege cu Stalin şi încheie Pactul
Ribbentropp-Molotov, prin care U.R.S.S. s-a declarat neutră.
Asigurată din partea U.R.S.S.-ului, Germania a trecut la rezolvarea
problemei Poloniei, atacând acest stat la 1 septembrie 1939. Al doilea război
mondial începuse.
Rețineți
- tratatele de pace semnate după Primul Război Mondial n-au adus
liniștea și stabilitatea dorite în Europa;
- statele nemulțumite de prevederile tratatelor au dorit revizuirea
acestora, astfel că ele s-au numit state revizioniste;
- state revizioniste: Germania, Ungaria, URSS, Bulgaria, Italia;
- 1919-1923 – criză economică datorată războiului;
- 1919 – Societatea Națiunilor;
- 1921 – Mica Înțelegere;
- 1922 – Tratatul de la Rapallo;
- 1925 – Tratatul de la Locarno;
- 1928 – Pactul Briand-Kellog;
- 1929-1933 – criză economică mondială;
- 1934 – Înțelegerea Balcanică;
- 1931 – criza manciuriană;
- 1935 – criza etiopiană;
- 1936-1939 – războiul civil spaniol;
- 1936-1937 – Axa Roma-Berlin-Tokio;
- martie 1938 – Anschluss-ul;
- septembrie 1938 – martie 1939 – dezmembrarea Cehoslovaciei;
- conciliatorism – politică de concesii făcută de Franța și Anglia,
Germaniei naziste;
- 23 august 1939 – Pactul Ribbentropp-Molotov;
- 1 septembrie 1939 – Germania atacă Polonia;
41
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: democraţie, comunism, fascism.
A. „…scopul final al nazismului este să distrugă bolșevismul și să
„împingă" URSS înspre „stepele asiatice" (…) Desigur, lui Hitler îi
repugnă să trateze cu o putere comunistă.”
(S. Berstein, P. Milza , Istoria Europei)
B. „Spre surpriza generală, (…) între Germania și URSS se
semnează un Pact de neagresiune pe 23 august 1939. Valabil timp de
zece ani, acesta este însoțit de un Protocol secret (…).”
(S. Berstein, P. Milza , Istoria Europei)
C. „La 22 iunie 1941, Hitler a declanşat cea mai amplă
operaţiune militară a epocii contemporane, atacarea Uniunii
Sovietice.”
(Gheorghe Onişoru Istoria contemporană
universală, 1917 – 1945)

1. Menţionaţi, din sursa A, ideologia politică și statul ce o
reprezintă, considerate dușmane de către Hitler.
2. Menţionaţi, din sursa B, statul cu care Germania a încheiat
un pact.
3. Menţionaţi, din sursa C, statul atacat de Germania în 1941.
4. Analizați răspunsurile de la primele trei întrebări. Ce
observați?
5. Cum comentați faptul că Hitler a încheiat un pact cu URSS în
1939, deși ura comunismul, pentru ca mai apoi s-o atace?
42
Lecţia 14. România în secolul XX
România în prima jumătate a secolului XX
În 1914 regele Carol I a murit, iar pe tronul României a venit Ferdinand

I (1914-1927) care a condus ţara în primul război mondial.
În 1918, Basarabia, Bucovina şi Transilvania s-au unit cu România,
formându-se statul naţional unitar român.
După război, viaţa politică internă a fost dominată de P.N.L. şi nou
înfiinţatul Partid Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ.).
În 1927 regele Ferdinand a murit, iar pe tron a venit regele Mihai I
(1927-1930), care avea 6 ani. În 1930, tatăl lui Mihai, Carol, şi-a înlăturat fiul
de pe tron, devenind el însuşi rege cu numele de Carol al II-lea (1930-1940).
În 1938, în condiţiile politice internaţionale dominate de ascensiunea
regimurilor totalitare, regele Carol al II-lea a dat o lovitură de stat şi a instaurat
un regim de dictatură personală (dictatura carlistă).
Izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, a fost de rău augur
pentru România. În vara anului 1940, România a fost obligată să cedeze
Basarabia şi nordul Bucovinei către U.R.S.S., nord-vestul Transilvaniei
către Ungaria, Cadrilaterul către Bulgaria. În aceste condiţii tragice, statul
naţional unitar român format în 1918 s-a destrămat. Urmarea a fost că regele
Carol al II-lea a abdicat iar pe tronul României a revenit fiul său, regele
Mihai (1940-1947).
În realitate, între 1940 şi 1944, România a fost condusă de generalul
Ion Antonescu, care a implicat ţara în al doilea război mondial, aliindu-se cu
Germania nazistă împotriva U.R.S.S.-ului.
În 23 august 1944, regele Mihai l-a înlăturat pe Antonescu şi a
redobândit conducerea ţării.
Din păcate însă sfârşitul celui de-al doilea război mondial a avut urmări
tragice pentru România. Sub presiunile Uniunii Sovietice, în 30 decembrie
1947, regele Mihai a fost obligat să abdice, iar în România s-a instaurat
regimul comunist.
România în a doua jumătate a secolului XX
A doua jumătate a secolului XX s-a confundat cu perioada comunistă a

istoriei României. Instaurat la sfârşitul anului 1947, regimul comunist a
reprezentat o perioadă neagră în istoria ţării.
Cei 42 de ani de regim comunist (1947-1989), au adus schimbări majore
în toate domeniile:
43
➢ s-a colectivizat agricultura, prin luarea pământului de la
ţărani;
➢ s-a naţionalizat industria, prin trecerea fabricilor în
proprietatea statului;
➢ s-a înfiinţat Securitatea ca poliţie politică;
➢ graniţele au fost închise;
➢ au fost desfiinţate partidele istorice (PNL, PNŢ),
Partidul Comunist Român devenind partid unic;
➢ drepturile şi libertăţile democratice au fost încălcate;
În această perioadă, la conducerea ţării s-au aflat doi lideri: Gheorghe
Gheorghiu-Dej (1948-1965) şi Nicolae Ceauşescu (1965-1989).
În 1989 regimul comunist a fost înlăturat, iar România a revenit la
democraţie.
Rețineți
- Regii României:
o Carol I (1866-1914);
o Ferdinand I (1914-1927);
o Mihai I (1927-1930; 1944-1947);
o Carol al II-lea (1930-1940);
- 1918 – Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei cu România
(formarea României Mari);
- perioada interbelică a fost dominată de două partide politice:
Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc;
- 1938-1940 – dictatura carlistă;
- 1940 – dezmembrarea României Mari;
- 1940-1944 – dictatura antonesciană;
- 30 decembrie 1947 – instaurarea regimului comunist;
- 1947-1989 – regimul comunist în România;
- lideri comuniști: Ghe. Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu;
- 1989 – România revine la democrație;
SARCINI DE LUCRU
1. Realizați un proiect istoric cu titlul: Elevii în perioada comunistă.

44
Lecţia 15. Al doilea război mondial (1939-1945)
Cauzele şi caracterul celui de-al doilea război mondial
Fără îndoială, al doilea război mondial reprezintă paroxismul

conflictelor armate care au zguduit lumea de-a lungul timpului. Caracterul cu
adevărat mondial rezidă din numărul participanţilor (peste un miliard şi
jumătate de oameni – ¾ din populaţia Globului), din numărul ţărilor implicate
(peste 40 de ţări de pe trei continente), din durata desfăşurării (6 ani încheiaţi).
Cauzele acestui război gigantic sunt complexe şi sunt în strânsă legătură
cu ambiţiile de dominaţie mondială şi expansiune teritorială manifestate de
unele state. Se pot deosebi totuşi cauze particulare, care au cântărit mult în
declanşarea conflictului. Dintre acestea se amintesc:
➢ Germania era nemulţumită de condiţiile impuse prin
Tratatul de la Versailles din 1919, şi îşi manifesta dorinţa de a-şi mări
graniţele pentru a dobândi un „spaţiu vital” necesar dezvoltării fireşti;
➢ Italia lui Mussolini avea pretenţii de expansiune în zona
Mării Mediterane şi în Africa;
➢ Japonia dorea expansiunea teritorială şi acapararea
resurselor economice din Asia de sud-est;
➢ URSS dorea recuperarea teritoriilor pierdute în urma
primului război mondial, acapararea unor noi teritorii, precum şi
exportarea comunismului în lume;
➢ Franţa şi Anglia s-au dovedit prea conciliatoare faţă de
politica agresivă a lui Hitler în perioada 1938-1939;
Declanşarea războiului. „Războiul ciudat”
Pentru a recupera de la Polonia teritoriul revendicat, Germania a atacat-

o la 1 septembrie 1939. Anglia şi Franţa au replicat imediat şi au declarat
război Germaniei în 3 septembrie, dar n-au declanşat nici o operaţiune
militară.
Armata germană a declanşat împotriva Poloniei un război fulger bazat
pe tancuri şi aviaţie, cu care a zdrobit rapid armata poloneză. Războiul fulger
(blitzkrieg) va fi principala tactică a Germaniei în acest război.
Potrivit Pactului Ribbentropp-Molotov, în 17 septembrie 1939, URSS
a invadat şi ea Polonia, care a capitulat în 27 septembrie. A doua zi, Hitler şi
Stalin au împărţit Polonia, care a dispărut de pe harta Europei.
În noiembrie 1939, URSS a atacat Finlanda, dar a întâmpinat mari
probleme. Anglia şi Franţa n-au replicat nici de data aceasta. Cele două ţări au
45
rămas inactive şi în aprilie 1940, când Germania a invadat rapid Danemarca
şi Norvegia.
De fapt între septembrie 1939 şi mai 1940, pe frontul de vest n-a avut
loc nici o operaţiune militară, această perioadă fiind numită „războiul
ciudat”.
Capitularea Franţei
În 10 mai 1940, Hitler atacă brusc şi cucereşte Belgia, Olanda şi

Luxemburg, iar armatele germane ajung rapid la graniţa Franţei. Luate prin
surprindere, armatele franco-engleze, n-au putut riposta şi au fost încercuite la
Dunqerque. Cu greu aceste trupe au fost îmbarcate şi transportate în Anglia.
Bătălia pentru Franţa a durat circa trei săptămâni. Maşina de război
germană a spulberat resturile armatei franceze, care a capitulat în 22 iunie
1940. (Anterior, în 10 iunie, Italia declarase şi ea război Franţei, dar campania
armatei italiene pe teritoriul francez s-a încheiat cu un eşec lamentabil).
Parisul a fost ocupat, iar Franţa a fost împărţită în două: două treimi
din teritoriu (inclusiv Parisul) au fost anexate Germaniei, iar în restul
teritoriului s-a creat „Franţa liberă” condusă de un guvern marionetă în frunte
cu generalul Petain, care spre ruşinea lui a colaborat cu Germania.
Capitularea Franţei în 22 iunie 1940 i-a adus lui Hitler supremaţia în
Europa. Restul ţărilor europene rămase necucerite, sau erau neutre, sau aveau
regimuri fasciste. Excepţie făceau Uniunea Sovietică şi a Anglia, singurele
care mai stăteau în calea lui Hitler de a cuceri întreaga Europă.
Bătălia Angliei (august-noiembrie 1940)
După capitularea Franţei, singurul duşman imediat al Germaniei a rămas

Anglia. De aceea Hitler a încercat să scoată Anglia din război, pregătind o
invazie pe mare. În 13 august 1940, aviaţia germană a început „Bătălia
aeriană a Angliei”, cea mai mare din istorie. Mii de avioane germane
(Luftwaffe) şi engleze (RAF), au purtat lupte violente deasupra insulelor
britanice. Englezii, beneficiind de radar şi de avioane mai bune, au reuşit să
înfrângă aviaţia germană. În noiembrie 1940, Hitler s-a recunoscut învins şi a
oprit invazia.
A fost prima înfrângere a armatei germane şi prima mare cotitură a
războiului.
46
Extinderea conflictului (1940-1941)
Între 1940 şi 1941 axa războiului s-a deplasat spre Atlantic, Balcani,
Marea Mediterană şi Africa.
Eşecul invaziei Angliei, l-a determinat pe Hitler să încerce o blocadă a
insulelor britanice prin intermediul flotei de submarine. Scopul blocadei era
acela de a asfixia Anglia, prin oprirea ajutoarelor venite din SUA şi colonii.
Această blocadă a declanşat un război naval în Oceanul Atlantic, ce va dura
până la sfârşitul conflictului.
Liderul Italiei fasciste, Mussolini, invidios pe succesul lui Hitler, a decis
să lanseze propriul lui război-fulger în Balcani. Astfel, în 28 octombrie 1940,
armata italiană a lansat un atac împotriva Greciei dar a fost înfrântă. Mussolini
a fost nevoit să ceară ajutor lui Hitler, care intervine în primăvara lui 1941 şi
înfrânge rapid Iugoslavia (în aprilie) şi Grecia (în mai).
În Africa, englezii au atacat coloniile italiene Libia, Etiopia şi Somalia,
declanşând conflictul pe continentul african. Înfrângerea italienilor, l-a
determinat pe Hitler să trimită ajutor în Africa o divizie de tancuri, condusă de
generalul Erwin Rommel, divizie numită Afrika Korps.
Invadarea URSS (iunie 1941)
În 22 iunie 1941, Hitler a declanşat „operaţiunea Barbarossa”,

invadând URSS. Surprinsă şi prost pregătită, Uniunea Sovietică a fost
copleşită, armatele germane înaintând până în faţa Moscovei. Dar celebra
iarnă rusească a oprit ofensiva germană şi a transformat războiul fulger în unul
de uzură.
Intrarea în război a SUA (decembrie 1941). Mondializarea

conflictului
În 7 decembrie 1941, Japonia a atacat surprinzător flota americană la

Pearl Harbor (Hawaii), provocând intrarea SUA în război. Se deschide astfel
un nou front în Oceanul Pacific, unde americanii şi japonezii vor lupta până la
sfârşitul războiului.
Războiul din Africa (1942-1943)
În 1942 şi 1943, în Africa s-au purtat lupte grele între armatele engleze
şi Afrika Korps. Victoria engleză de la El Alamein (octombrie 1942) şi
debarcarea anglo-americană din Maroc şi Algeria, a dus la înfrângerea
germanilor şi italienilor, care au fost alungaţi din Africa în mai 1943.
47
Bătălia Pacificului (1942)
Până în 1942, războiul americano-japonez din Pacific a fost indecis. În

vara anului 1942, în I-le Midway, s-a purtat cea mai mare bătălie aeronavală
din istorie, cu ajutorul portavioanelor, bătălie în care americanii au obţinut o
strălucitoare victorie. Această victorie a însemnat a doua mare cotitură a
războiului. După victoriile de la Midway (iunie 1942) şi Guadalcanal (iulie
1942), americanii au oprit ofensiva japoneză în Pacific. Americanii au cucerit
rând pe rând principalele insule din Pacific, apropiindu-se de Japonia.
Bătălia de la Stalingrad (noiembrie 1942 - februarie 1943)
Înfrângerea Germaniei în bătălia Moscovei (sfârşitul lui 1941), a

spulberat mitul invincibilităţii armatei germane. Între noiembrie 1942 –
februarie 1943, s-a desfăşurat bătălia de la Stalingrad, a treia mare
cotitură a războiului, şi cea mai importantă. Această bătălie a pus capăt
ofensivei germane în Est şi a declanşat contraofensiva Uniunii Sovietice.
Astfel, în iulie 1943, la Kursk, s-a dat cea mai mare bătălie de tancuri din
istorie, bătălie care a înfrânt decisiv armata germană. După această dată,
armata germană se va retrage continuu, până în 1945, când sovieticii vor intra
pe teritoriul Germaniei.
Înfrângerea Italiei. Prima lovitură dată fascismului
După alungarea italienilor şi germanilor din Africa, anglo-americanii au

hotărât să continue ofensiva, debarcând în Italia şi Sicilia în iulie-
septembrie 1943. Prezenţa armatelor aliate în Italia au dus la căderea lui
Mussolini şi la întoarcerea armelor Italiei împotriva Germaniei, în septembrie
1943. Armatele germane au ocupat însă centrul şi nordul Italiei, deschizându-
se primul front european între Germania şi Aliaţii anglo-americani. Luptele
de pe frontul italian vor dura până la sfârşitul războiului.
Debarcarea din Normandia (6 iunie 1944)
După debarcarea din Italia, Aliaţii hotărăsc deschiderea unui nou front
în Europa, pornind din Franţa. În 6 iunie 1944 (ziua Z), a fost declanşată
„operaţiunea Overlord”, prin debarcarea unei impresionante armate anglo-
americane în Normandia. Până în august 1944, armatele aliate au eliberat
Parisul, împingând armatele germane spre propria ţară.
48
Capitularea Germaniei (8 mai 1945)
După debarcarea din Normandia şi victoria de la Stalingrad, armatele

germane s-au aflat într-o continuă retragere spre ţara lor. La începutul anului
1945, ruşii dinspre est şi anglo-americanii dinspre vest, au invadat teritoriul
Germaniei. În 30 aprilie 1945, armatele sovietice au intrat primele în Berlin,
iar Hitler s-a sinucis. În 9 mai 1945, Germania a capitulat necondiţionat, iar
războiul din Europa a luat sfârşit.
Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945)
Războiul contra Japoniei a continuat. Dominată de un fanatism

exacerbat, armata japoneză a luptat pentru fiecare insulă din Pacific cu o
îndârjire care i-a îngrijorat pe americani. Piloţii japonezi sinucigaşi –
kamikaze, atacau flota americană provocând mari distrugeri.
Apropierea americanilor de arhipelagul japonez a mărit şi mai mult
rezistenţa japonezilor. În aceste condiţii, SUA a luat decizia de a folosi bomba
atomică împotriva Japoniei.
În 6 august la Hiroshima şi în 9 august la Nagasaki, americanii au
lansat două bombe atomice care au distrus cele două oraşe.
În urma acestui eveniment, Japonia a capitulat la 2 septembrie 1945.
După mai bine de 6 ani, al doilea război mondial a luat sfârşit.
Conferinţele interaliate şi Pacea de la Paris
Izbucnirea războiului a dus la realizarea unor alianţe de conjunctură,

între Anglia, SUA şi URSS, al căror scop comun era înfrângerea Germaniei
naziste.
SUA, chiar înainte de a intra în conflict s-au alăturat treptat Angliei. În
12 august 1941, Roosevelt şi Churchill au semnat „Charta Atlanticului” ce
prevedea organizarea democratică a lumii după victorie. La această Chartă au
aderat toate naţiunile aliate, inclusiv URSS.
La Washington, în ianuarie 1942, SUA, Anglia şi URSS au elaborat o
declaraţie în numele celor 26 de state care se aflau în conflict cu ţările Axei.
Această „Declaraţie a Naţiunilor Unite” a marcat formarea oficială a coaliţiei
împotriva Axei. Această coaliţie a fost dominată de cele trei puteri care, pe
parcursul războiului au organizat mai multe Conferinţe în care au hotărât
cursul războiului.
Între 28-31 noiembrie 1943 a avut loc Conferinţa de la Teheran, unde
au participat liderii celor trei puteri: Churchill, Roosevelt şi Stalin. Aici s-a
49
luat hotărârea debarcării în Normandia şi s-a discutat situaţia Europei
postbelice.
Între 9-17 octombrie 1944 a avut loc Conferinţa de la Moscova, unde
Churchill şi Stalin au împărţit Europa în sfere de influenţă.
Între 5-12 februarie 1945 a avut loc Conferinţa de la Yalta, unde
Churchill, Roosevelt şi Stalin au discutat despre viitorul lumii după război.
Între 17 iulie-2 august a avut loc Conferinţa de la Potsdam, unde
Churchill, Truman şi Stalin au hotărât împărţirea Germaniei în patru zone de
ocupaţie (engleză, franceză, americană şi sovietică). Berlinul era împărţit şi el
în patru zone de influenţă. Tot aici s-a discutat şi continuarea războiului contra
Japoniei.
Între 29 iulie-15 octombrie 1946 a avut loc Conferinţa de pace de la
Paris, la care au participat 26 de state. Aici s-au încheiat tratatele de pace
dintre puterile învingătoare şi aliaţii Germaniei (Italia, Ungaria, România,
Bulgaria, Finlanda), tratate semnate la 10 februarie 1947.
Relaţiile dintre Germania, Anglia şi SUA au fost restabilite oficial în
1951, iar între Germania şi URSS în 1955.
Mişcarea de rezistenţă antifascistă
Rezistenţa împotriva fascismului s-a manifestat în fiecare ţară ocupată

de germani. În faţa opresiunii fasciste germane, aproape peste tot au apărut
mişcări de rezistenţă, care au luat diverse forme: lupte de partizani, refuzul de
a colabora cu autorităţile de ocupaţie, sabotaje, etc.
Rezistenţa armată a fost foarte bine organizată în Franţa, Iugoslavia,
Grecia, etc. Rezistenţa civililor a contribuit într-o măsură considerabilă la
câştigarea războiului. Mulţi membrii ai rezistenţei au căzut însă victime
poliţiei politice germane, Gestapo.
Holocaustul
Doctrina nazistă, afirma că omenirea este divizată în două rase: una

superioară, „ariană” dominatoare şi o rasă inferioară, dominată. Naziştii îşi
manifestau astfel dispreţul faţă aceste rase inferioare precum evreii
(antisemitism), ţiganii, slavii, care în opinia lor trebuiau exterminate.
Din păcate, desfăşurarea războiului a permis aplicarea în practică a
acestei teorii groteşti, prin genocidul pe care Germania nazistă l-a iniţiat
împotriva acestor popoare. Acest genocid a constituit punctul culminant al
barbariei în cursul războiului şi s-a manifestat în principal împotriva evreilor.
50
La sfârşitul anului 1941, Germania a decis aplicarea „soluţiei finale”,
adică exterminarea evreilor. În primăvara anului 1942 începe deportarea
evreilor, însă şi a numeroşi slavi şi a altor „rase inferioare” (in special ţigani)
către vastele lagăre de concentrare. Lagărele de muncă forţată au devenit
lagăre de exterminare, adevărate uzine ale morţii, precum lagărele de la
Belzec, Maidanek, Sobibor, Treblinka. De celebritatea cea mai tristă se bucură
acela al cărui nume a devenit aproape comun pentru a desemn oroarea,
Auschwitz-Birkenau.
În aceste lagăre au fost exterminaţi aproape 6 milioane de evrei. La
Auschwitz, de exemplu, în ultima parte a războiului, graba i-a făcut pe
germani să ucidă 12 000 de deţinuţi zilnic.
La sfârşitul războiului, 72% dintre evreii din Europa dispăruseră în
lagărele morţii. Descoperirea imenselor grămezi de cadavre în lagărele
eliberate, traumatismul provocat de aceste orori, a determinat ţările
învingătoare să definească o nouă noţiune de drept internaţional, aceea de
„crime de război”. În virtutea acestui cap de acuzare, responsabilii regimului
nazist au fost judecaţi în 1945-1946 la Nürnberg.
Urmările războiului
Al doilea război mondial a avut un bilanţ tragic:

➢ peste 50 milioane de morţi, o mare parte dintre aceştia
fiind civili și peste 30 milioane de persoane strămutate
din motive rasiale şi politice;
➢ distrugeri materiale considerabile;
➢ criză economică puternică;
➢ răspândirea comunismului în lume;
➢ a generat un veritabil şoc moral în anii imediat
postbelici;
Rețineți
- 1 septembrie 1939 – Germania atacă Polonia – începutul războiului;
- 17 septembrie 1939 – URSS atacă Polonia;
- 28 septembrie 1939 – Polonia este împărțită între Germania și URSS;
- noiembrie 1939 – URSS atacă Finlanda;
- aprilie 1940 – Germania atacă și cucerește Danemarca și Norvegia;
- 1 septembrie 1939 – 10 mai 1940 – „războiul ciudat”;
51
- 10 mai 1940 – Germania atacă și ocupă Belgia, Olanda și Luxemburg;
- 22 iunie 1940 – capitularea Franței;
- august-noiembrie 1940 – bătălia Angliei (prima cotitură a războiului);
- aprilie1941 – Germania cucerește Iugoslavia;
- mai 1941 – Germania ocupă Grecia;
- 22 iunie 1941 – Germania atacă URSS;
- 7 decembrie 1941 – Japonia atacă SUA;
- iunie 1942 – bătălia din I-le Midway (a doua cotitură a războiului);
- octombrie 1942 – bătălia de la El-Alamein;
- noiembrie 1942 - februarie 1943 – bătălia de la Stalingrad (a treia
cotitură a războiului);
- iulie-septembrie 1943 – debarcarea aliată din Italia;
- 6 iunie 1944 – debarcarea din Normandia;
- 9 mai 1945 – capitularea Germaniei;
- 6/9 august 1945 – lansarea bombelor atomice la Hiroshima și
Nagasaki;
- 2 septembrie 1945 – capitularea Japoniei;
- în țările ocupate de naziști s-a declanșat o mișcare de rezistență;
- între 1941-1945, naziștii au declanșat Holocaustul;
- iulie-octombrie 1946 – Conferința de pace de la Paris;
- 1947 – s-au semnat tratatele de pace cu statele învinse;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: capitulare necondiţionată, Naţiunile Unite, mişcare de
rezistenţă, antisemitism, lagăr de muncă forţată, lagăr de exterminare,
Holocaust.
52
Lecţia 16. Instaurarea sistemului totalitar în Europa de est – statele
comuniste
URSS şi democraţiile populare
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, URSS a ocupat câteva ţări
din Europa de Est, în care a instalat cu forţa regimuri autoritare guvernate de
partide comuniste. Aceste ţări au devenit „republici democratice” sau
„democraţii populare”: Bulgaria, România, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia,
Republica Democrată Germană. În Albania şi Iugoslavia, regimurile
comuniste s-au instalat încă din timpul războiului, fără intervenţia directă a
URSS.
Cele 8 „democraţii populare” au adoptat sistemul politic şi economic
stalinist, promovat de URSS, cu următoarele trăsături:
➢ promovarea unei economii dirijate, bazată pe planificare
(cincinale);
➢ transformarea proprietăţii private în proprietate de stat prin
naţionalizarea fabricilor, băncilor şi colectivizarea agriculturii;
➢ viaţă politică controlată de partidul comunist unic, bazată pe
poliţia secretă şi pe suprimarea libertăţii individuale şi a
drepturilor cetăţeneşti;
➢ un nivel scăzut de trai al populaţiei;
Rezistenţa faţă de regimul comunist
Acţiunile brutale de instaurare a regimurilor comuniste în ţările din

Europa de Est, a generat o stare de nemulţumire şi de rezistenţă latentă în cea
mai mare parte a populaţiei acestor ţări.
Regimul de teroare, instituit de autorităţile comuniste în timpul lui Stalin
(arestări, deportări, execuţii), a împiedicat izbucnirea făţişă a opoziţiei faţă de
regimul comunist. După moartea lui Stalin (1953), când controlul poliţiei
secrete s-a relaxat într-o oarecare măsură, iar teroarea s-a atenuat, în ţările
„lagărului socialist” s-a manifestat, în diverse forme, rezistenţa faţă de regimul
comunist şi dominaţia sovietică.
În RDG, revolta muncitorilor datorită condiţiei materiale precare, în
1953, a fost înăbuşită de tancurile sovietice.
În Polonia, opoziţia faţă de regimul comunist s-a manifestat prin greve,
manifestaţii (reprimate în 1956 prin forţa militară) şi prin înfiinţarea în 1980 a
unui sindicat liber, „Solidaritatea”, care va avea un rol decisiv în înlăturarea
comunismului din această ţară.
53
În Ungaria, în 1956, studenţii din Budapesta au declanşat o puternică
mişcare antisovietică. S-a format chiar un guvern de coaliţie, dar URSS a
intervenit violent şi a reprimat brutal revoluţia ungară.
În Cehoslovacia, în 1968, noua conducere a Partidului Comunist a
încercat să impună un „socialism cu faţă umană”, declanşând o revoluţie
(„Primăvara de la Praga”), înfrântă de intervenţia în forţă a trupelor
sovietice, bulgare, ungare, poloneze şi germane.
Rețineți
- după Al Doilea Război Mondial, URSS a instalat cu forța regimuri
comuniste în state din Europa centrală și de est;
- aceste state au devenit „democrații populare”:
o România, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Republica
Democrată Germană, Ungaria;
- în Iugoslavia și Albania, regimurile comuniste s-au instalat fără
intervenția URSS;
- în statele comuniste s-a manifestat o mișcare de rezistență
anticomunistă;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: democraţie populară.
3. Comparați revoltele din RDG și Ungaria, stabilind o asemănare și o
deosebire
54
Lecţia 17. Europa divizată - Războiul rece şi urmările sale
De la alianţă la confruntare: Războiul Rece
Imediat după sfârşitul războiului, între cele două mari puteri, UR.S.S. şi
S.U.A. au apărut neînţelegeri. Uniunea Sovietică a instalat cu forţa regimuri
comuniste în ţările pe care le-a eliberat (Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia,
Polonia, România), nemulţumind statele democratice.
Neînţelegerile dintre cele două superputeri au degenerat într-un conflict
ideologic, politic şi economic numit război rece. În conflictul dintre ele,
URSS şi SUA au aplicat toate tacticile în afara războiului armat.
Treptat, lumea s-a divizat în două blocuri politică-militare:
- blocul capitalist condus de SUA;
- blocul comunist condus de URSS;
În 1949, blocul capitalist a format o alianţă militară numită NATO
(Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord)
În 1955, blocul comunist a format la rândul său o alianţă militară numită
Pactul de la Varşovia.
Conflictul dintre cele două blocuri şi-a găsit manifestarea cea mai bună
în cazul Germaniei:
- în 1949, Germania a fost divizată în două state: Republica
Democrată Germană (RDG), stat comunist şi Republica
Federală Germania (RFG), stat capitalist;
- în 1961, oraşul Berlin a fost la rândul lui divizat printr-un
zid, într-o parte comunistă şi una capitalistă;
Între 1945-1962, relaţiile internaţionale au fost punctate de câteva crize
internaţionale:
➢ războiul din Coreea (1950-1953);
➢ criza rachetelor din Cuba (1962) – apogeul războiului rece;
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948)
În 1948, Organizaţia Naţiunilor Unite înfiinţată în 1945, a adoptat o

declaraţie care avea drept scop reglementarea internaţională ale celor mai
importante drepturi şi libertăţi umane. Actul intitulat „Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului”, cuprinde 30 de articole, dintre care cele mai importante
sunt:
Art. 1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi
drepturi.
Art. 3. Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la
securitatea persoanei.
55
Art. 4. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie, nici în servitute.[…]
Art. 7. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii. […]
Art. 13. Orice persoană are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege
reşedinţa în interiorul unui stat. […]
Art. 16. Orice persoană are dreptul la proprietate.
Rețineți
- după 1945, între SUA și URSS a izbucnit un conflict cunoscut cu
numele de „război rece”;
- s-au format două blocuri politico-militare care și-au constituit alianțe
militare:
o blocul capitalist - NATO;
o blocul comunist – Pactul de la Varșovia;
- în 1949 – Germania a fost divizată în două state:
o RFG (stat capitalist);
o RDG (stat comunist);
- 1951-1953 – războiul din Coreea;
- 1962 – criza rachetelor din Cuba;
- în 1948 – ONU a redactat Declarația Universală a Drepturilor Omului;
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: război rece, NATO.
„Războiul rece, înfruntare indirectă între Est și Vest, începe
imediat după război, prin avansarea comunismului în Europa
răsăriteană și Asia. Pentru a o contracara, președintele SUA Harry
Truman își enunță doctrina „îndiguirii”, containment, și oferă
occidentalilor un ajutor financiar, planul Marshall, care va permite
economiilor europene să redemareze. (…) Pactul Atlanticului, semnat
în aprilie 1949, pune țările Europei de Vest sub protecția militară
americană.”
(Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX)
56
2. Numiți, pe baza sursei date, funcția deținută de Harry
Truman.
3. Menționați documentul elaborat în aprilie 1949, precum și
o caracteristică a acestuia.
SUA a sprijinit economiile statelor europene.
cauză-efect.
57
Lecţia 18. Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
O relativă destindere (1963-1975)
Criza rachetelor din Cuba a însemnat apogeul războiului rece. URSS şi

SUA s-au aflat în pragul unui război nuclear iminent.
Rezolvarea crizei rachetelor a dus la o relativă destindere a relaţiilor
internaţionale. Astfel s-au semnat acorduri internaţionale ce au limitat
înarmarea:
- în 1968 – tratat de neproliferare a armelor nucleare (peste 100
state)
- în 1972 – primul tratat de limitare a înarmărilor (SALT 1)
Între ţările capitaliste şi cele comuniste s-au stabilit relaţii economice şi
politice care au favorizat detensionarea relaţiilor dintre cele două blocuri.
Această perioadă de destindere a fost umbrită de câteva conflicte
majore:
➢ războiul dintre SUA şi Vietnam (1964-1975);
➢ războiul de 6 zile dintre Israel şi statele arabe (1967);
Apogeul destinderii: Acordul de la Helsinki (1975)
Între 1973 şi 1975, la Helsinki şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa

pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), în care 35 de state
participante au discutat deschis problemele Europei în perioada războiului
rece. Conferinţa s-a încheiat în august 1975, când cele 35 de state au semnat
Acordul final de la Helsinki prin care se recunoşteau graniţele naţionale deja
existente. Acordul a însemnat practic un nou tratat de pace după al doilea
război mondial.
Spre un nou război rece (1973-1989)
În 1973 a izbucnit o puternică criză petrolieră, declanşată de creşterea

preţului petrolului de către statele arabe exportatoare de petrol (OPEC). Criza
a relansat conflictul dintre URSS şi SUA.
Această perioadă a fost punctată de câteva crize:
➢ războiul de Yom Kippur dintre Israel şi statele arabe
(1973);
➢ invadarea Afganistanului de către URSS (1979);
➢ criza rachetelor cu rază medie de acţiune din Europa
(1979);
58
În 1985, în URSS a venit la putere Mihail Gorbaciov. Acesta a iniţiat un
program vast de reformare a comunismului aflat în criză, program numit
perestroika. Aceste schimbări majore au avut drept consecinţă prăbuşirea
comunismului în Europa în 1989.
Rețineți
- după criza rachetelor din Cuba, relațiile internaționale cunosc o
relativă destindere;
- se semnează acorduri internaționale ce limitau înarmarea;
- 1973-1975 - Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa;
- 1975 – Acordul final de la Helsinki;
- Crize:
o războiul dintre SUA și Vietnam (1964-1975);
o războiul de 6 zile dintre Israel și statele arabe (1967);
o războiul de Yom Kippur dintre Israel şi statele arabe (1973);
o invadarea Afganistanului de către URSS (1979);
o criza rachetelor cu rază medie de acţiune din Europa (1979);
- după 1985, în URSS, Mihail Gorbaciov a introdus un program de
reforme numit perestroika;
- 1989 – prăbușirea comunismului în Europa;
SARCINI DE LUCRU

„În anul 1954, Vietnamul şi-a câştigat independenţa de sub
dominaţia colonială franceză. Ţara a fost împărţită, ca şi Coreea, de-a
lungul paralelei 170 între un regim comunist în nord şi un regim
capitalist în sud. Statele Unite erau preocupate de a împiedica
intrarea în sfera de influenţă comunistă a statelor din lumea a treia
care se eliberau de sub dominaţia colonială. Vecinătatea directă a
Vietnamului independent cu China comunistă crea premize pentru
extinderea comunismului în întreaga peninsula Indochina. (…) În anul
1964, preşedintele american L.B. Johnson a trimis trupele americane
în sprijinul regimului aflat la putere în Vietnamul de Sud. (…)
59
Bombardamentele asupra satelor şi a oraşelor vietnameze,
brutalitatea soldaţilor americani faţă de populaţia civilă, utilizarea
napalmului şi a altor arme chimice şi biologice împotriva populaţiei
civile au scandalizat opinia publică internaţională.”
(Ioan Chiper, Istorie universală contemporană)

2. Numiți, pe baza sursei date, funcția deținută de L.B.
Johnson.
3. Menționați spațiul istoric afectat de război, la care se referă
sursa dată.
SUA a dus un război inuman.
cauză-efect.
60
Lecţia 19. Istoric, valori şi instituţii europene
Spre o Europă unită
Ideea unei Europe unite s-a născut după al doilea război mondial şi a
fost promovată de personalităţi politice precum Winston Churchill, Jean
Monet, Robert Schumann.
Procesul de construcție europeană a cunoscut câteva etape, care mai
continuă şi azi:
➢ în 1948 s-a înfiinţat Consiliul Europei, cu sediul la
Strasbourg;
➢ în 1951 s-a creat Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO), ce cuprindea 6 ţări:
Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg;
➢ în 1957, ţările membre CECO au semnat Tratatul de la
Roma prin care au pus bazele Comunităţii Economice
Europene (CEE), numită şi Piaţa Comună;
➢ în 1991 ţările membre CEE (ajunse la 15) au semnat
Tratatul de la Maastricht, care a pus bazele Uniunii
Europene (UE), o alianţă politică a celor 15 state
membre;
➢ în 1999, ţările membre UE au adoptat moneda unică
europeană numită EURO;
După căderea comunismului, UE şi NATO au început un proces de
extindere spre est, prin cooptarea statelor foste comuniste. Azi, UE numără 28
de state (inclusiv România) dar procesul de aderare continuă prin cooptarea
unor noi state.
Anul 1989 în Europa
Politica de restructurare (perestroika) iniţiată de Mihail Gorbaciov în

URSS, a avut consecinţe importante asupra evoluţiei comunismului. Astfel, în
aprilie 1989, în URSS au avut loc primele alegeri libere.
Schimbările din URSS au impulsionat mişcările anticomuniste din
celelalte state comuniste. În 1989 se produce o schimbare radicală în aceste
state, care renunţă la comunism. Rând pe rând, comuniştii sunt înlăturaţi de
la putere din Polonia, Ungaria, RDG, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia,
România. În aceste state s-au instalat regimuri democratice. În URSS,
comunismul a fost înlăturat în 1991, iar statul s-a dezintegrat.
În concluzie, anul 1989 este anul căderii comunismului în Europa.
61
Situaţia statelor foste comuniste
Căderea comunismului în ţările est-europene a provocat trecerea

economiei socialiste a acestora, la economia de piaţă. Tranziţia s-a dovedit
însă mult mai anevoioasă şi a fost însoţită, în unele ţări, de fenomene ample de
corupţie.
Instaurarea regimului democratic şi reapariţia pluralismului politic a dus
la edificarea statului de drept, care însă necesită o elită politică, a cărei funcţie
socială este de a promova persoane competente pentru conducerea instituţiilor
statului şi participarea mişcărilor civice şi, în genere, a societăţii civile la viaţa
publică.
Astăzi, statele foste comuniste parcurg în ritmuri inegale perioada de
tranziţie, în funcţie de situaţia moştenită de la regimurile comuniste şi de
abilitatea clasei politice de a înfăptui reformele.
Rețineți
- ideea unei Europe unite a prins contur după 1945;
- personalități: Winston Churchill, Jean Monet, Robert Schumann;
- 1948 - Consiliul Europei;
- 1951 - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
- 1957 - Comunitatea Economică Europeană (CEE);
- 1991 - Uniunea Europeană (UE);
- 1999 - moneda unică europeană (EURO);
SARCINI DE LUCRU
Termeni istorici: Uniunea Europeană, economie de piaţă, stat de drept
societate civilă, mişcare civică.
„Anul 1989 a fost martorul revoluțiilor din partea centrală și de
est a Europei. Au fost revoluții pentru afirmarea drepturilor civice și a
valorilor umane (…). Au fost revoluții împotriva tiraniei, corupției și
incompetenței. Pentru că partidele comuniste au fost răspunzătoare
62
pentru toate aceste rele, revoluțiile respective au fost și împotriva
acestor partide și a comunismului însuși. Partidele comuniste au fost
înlăturate din pozițiile lor privilegiate și alungate de la putere.
Principalele particularități ale răsturnării imperiului sovietic din
Europa au fost dezastrul economic, politica lui Gorbaciov de
schimbare a lumii comuniste, protestele intelectualilor și ale maselor
populare, precum și faptul că nici un lider politic nu se bucura de
legitimitate. Toate revoluțiile au fost rapide și profunde: comuniștii de
rangul doi care au preluat puterea au dispărut aproape la fel de
repede precum au apărut. Revoluțiile au avut puternice conotații
naționaliste. Aceste revoluții nu au rezolvat problemele economice.
Eforturile considerabile făcute de statele socialiste de a prinde din
urmă Europa occidentală au lăsat Europa centrală și răsăriteană mult
în urmă, sărăcită, poluată și în pragul disperării.”
(Ioan Chiper, Istorie universală contemporană)

2. Numiți, liderul politic la care se referă sursa dată.
3. Menționați, din sursa dată, spațiul istoric în care au izbucnit
revoluții.
4. Selectați, din sursa dată, fragmentul care susține opinia
revoluțiile au vizat înlăturarea de la putere a unei ideologii
și a unor formațiuni politice.
cauză-efect.
63
BIBLIOGRAFIE
Manuale
1. Florin Constantiniu, Alexandru Mamina, Norocica-Maria Cojescu,

Istorie. Manual pentru clasa a VII-a, Editura Corint, București, 1999.
2. Sorin Oane, Maria Ochescu, Istorie. Manual pentru clasa a VII-a,
Editura Humanitas Educațional, București, 2013.
3. Doru Dumitrescu, Nicoleta Dumitrescu, Gabriela Stan, Mădălina
Trandafir, Istorie. Manual pentru clasa a VII-a, Editura Nemira,
București, 1999.
Texte istorice
4. Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban

Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Corint,
București, 2007.
5. Adrian Niculescu, Istoria politică modernă și contemporană, în
http://archive.org/details/Adrian_Niculescu-
Istoria_Politica_Moderna_Si_Contemporana_09
6. Ștefan Pascu, Independența României, Editura Academiei RSR,
București, 1977.
7. Gheorghe Onişoru, Istoria contemporană universală, Editura
Fundaţiei România de Mâine, București, 2005.
8. Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. 5, Editura Institutul
European, București, 1998.
9. Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, vol. 1-3, Editura
All, București, 1998.
10. Ioan Chiper, Istorie universală contemporană (II), Note de curs,
București, 2012.
Hărți
11. https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist151/maps/QuizI/slid
es/
12. Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, vol. 1-4, Editura
All, București, 1998.
64

Istorie Caiet de Curs Clasa 7 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istorie Caiet de Curs Clasa 7 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pusta Ciprian

PROF. PUSTA CIPRIAN

Lecţia 1. Instituţii politice în Europa la începutul secolului XIX ........... 3

Începutul secolului XIX a fost marcat de existenţa mai multor regimuri

SUA – republică burgheză

Statele Unite ale Americii ofereau modelul democraţiei, unde

Anglia – monarhie parlamentară

Modelul statului liberal l-a oferit Marea Britanie, unde suveranitatea

Franţa – monarhie constituţională

În Franţa, regimul politic s-a definit printr-un amestec de absolutism

Majoritatea statelor europene erau state absolutiste în care monarhul

O dată cu revoluţia franceză, în politică au apărut partidele. Partidele

Revoluţia industrială a însemnat un proces complex de trecere de la

Revoluţia agrară a apărut tot în Anglia ca o consecinţă a dezvoltării

Urmările revoluţiei industriale şi agrare

O urmare importantă a revoluţiei industriale şi agrare a fost creşterea

Înfrângerea lui Napoleon şi destrămarea imperiului francez a pus

Deoarece sistemul instituit la Viena a provocat ample mişcări naţionale,

Lupta împotriva Sfintei Alianţe şi eşecul politicii sale

Hotărârile Congresului de la Viena şi crearea Sfintei Alianţe n-au adus

Declinul Imperiului Otoman după înfrângerea de la Viena din 1683 a

2. Identificați în textul lecției două informații aflate în relație cauză-efect.

Evoluţia „problemei orientale” în Europa de sud-est, în prima jumătate a

Ţara Românească şi Moldova în prima jumătate a secolului XIX

În 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, turcii au introdus

Ţara Românească şi Moldova în a doua jumătate a secolului XIX

Înfrângerea revoluţiilor de la 1848-1849 din Ţara Românească şi

Provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină

În 1688, Transilvania a fost cucerită de habsburgii austrieci, devenind o

1. Identificați în textul lecției două informații aflate în relație cauză-efect.

În primăvara anului 1848, în Europa au izbucnit mai multe revoluţii care

Franţa. Nemulţumirea francezilor faţă de regimul regelui Ludovic Filip

Urmările revoluţiilor de la 1848-1849

Deşi revoluţiile au fost înfrânte, obiectivele lor s-au transmis

Pornind de la acest text, răspundeți următoarelor cerințe:

Naţiune şi stat naţional

Naţiunea este o comunitate etnică omogenă, formată din oameni ce

Unificarea a Italiei s-a făcut în jurul regatului Piemontului printr-o

Pentru unificarea politică a celor 34 de state germane, s-au aflat în

Formarea statului Austro-Ungar

În 1866 Austria a fost înfrântă în războiul cu Prusia şi s-a aflat foarte

Oameni de ştiinţă şi descoperirile lor

În a doua jumătate a secolului XIX, ştiinţa şi tehnica au cunoscut un

Tehnica în slujba războiului

În paralel cu aceste invenţii, multe descoperiri ştiinţifice şi-au găsit

Rolul culturii în societate

Evenimentele politice au modificat esenţial evoluţia umanităţii în

Mari personalităţi ale culturii

În literatură s-au remarcat Victor Hugo, Honore de Balzac, A.S. Puşkin,

1. Citiți cu atenție textul de mai jos:

Pornind de la acest text, răspundeți următoarelor cerințe:

Imperialismul şi naţionalismul a provocat o cursă a înarmărilor între

Balcanii – butoiul cu pulbere al Europei

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, Balcanii erau zona

Pornind de la acest text, răspundeți următoarelor cerințe:

Pretextul și cauzele războiului

În 1914, contradicţiile dintre marile puteri europene erau aşa de mari, că

La începutul războiului, ţările beligerante erau următoarele:

Viaţa cotidiană în perioada războiului

Viaţa soldaţilor de pe front era una extrem de grea. Războiul de tranşee

Pornind de la aceste texte, răspundeți următoarelor cerințe:

Conferinţa de pace de la Paris

Armistiţiul semnat la 11 noiembrie 1918 a pus capăt războiului, încheiat