Cor

Sunetul ca fenomen fizic este rezultatul vibrațiilor rapide ale corpurilor elastice , solide, lichide sau
gazoase. Sunetul , ca fenomen fiziologic reprezintă senzația pe care o produc corpurile sonore asupra
organului auditiv. Însușirile fizice ale sunetului sunt

1. Frecvența vibrațiilor
2. Amplitudinea vibrațiilor
3. Componența vibrațiilor
4. Durata vibrațiilor

Calitățile sunetului sunt următoarele

1. Înălțimea
2. Intensitatea
3. Timbrul sonor – culoarea
4. Durata sunetului

Analizând și prelucrând însușirile fizice ale sunetelor , creierul nostru va percepe drept calitățile
sunetului, adică în corespondentele lor fiziologice.

1. Frecvența – înălțimea
2. Amplitudinea – intensitatea
3. componența vibrațiilor – timbrul
4. Durata vibrațiilor – durata sunetului.

Notația muzicală - pentru a putea transmite în scris de la om la om și din generație în generație

creațiile muzicale s-a simțit necesitatea unui sistem de reprezentare grafică a elementelor muzicii,
tot așa cum s-a simțit acest lucru și în vorbire.

Totalitatea semnelor convenționale prin care se reprezintă grafic o operă muzicală, poartă
denumirea de notație muzicală.

În notația muzicală contemporană, spre exemplu sunetul e reprezentat grafic cu ajutorul unui
oval gol sau plin (o o)

Înălțimea sunetului se fixează cu ajutorul portativului și al cheilor.

Pentru reprezentarea grafică a sunetului se folosește - Portativul – cinci linii paralele, orizontale, egal
depărtate între ele. Liniile și spațiile portativului se numără de jos în sus.

Linie suplimentară – portativul nu este suficient pentru a nota sunetele existente în muzică.
Pentru scrierea sunetelor mai înalte și mai joase decât cele arătate mai sus se întrebuințează linii
orizontale numite – liniuțe suplimentare, ele se scriu deasupra și dedesubtul potativului de bază.

Bara inițială – linia verticală ce se pune la începutul portativului

Linia verticală ce desparte măsurile unele de altele se numește bară de măsură (bară de tact)

Bară dublă- așezată pe portativ se numește bară finală ea se scrie la sfârșitul lucrării sau la sfârșitul
unei părți a ei. În acest caz bara din dreapta e mai groasă decât cea din stânga.

Bară dublă cu liniuțe de grosime egală - se mai folosește și în cazul când se schimbă tonalitatea unei
lucrări, semnele de alterație sau cheile.
 Acoladă – o bară unește două sau mai multe portative fiind alcătuite dintr-o bară inițială și o
paranteză deschisă arcuită sau dreaptă – se numește acolada.

Acolada figurală – se întâlnește în scrierea pentru pian, orgă , harpă, țambal și acordeon.

Pentru cor , ansamblu sau orchestră se întrebuințează acolada din două linii drepte, dintre care
prima e mai groasă.

Partitura – linia melodică dintr-o lucrare muzicală, destinată unui interpret sau unui grup omogen
se numește – parte

Expunerea paralelă a tuturor părților, nu mai puține de două, pe două sau mai multe portative se
numește partitura.

Cheia sol dau cheia de vioară – cheia care se scrie pe linia adoua a portativului și indică locul notei sol
din octava 1 , această cheie se folosește pentru vocile înalte. ( femei, copii) (vioară , flaut etc.)

Cheia bas – se scrie pe linia a patra și indică locul notei fa din octava mică. Cheia fa se numește și cheia
de bas deoarece se folosește pentru vocile grave- bas și bariton și pentru instrumentele – contrabas,
pian, fagotul.

Durata sunetului – însușirea prin care deosebim un sunet mai lung de unul
mai scurt se numește durata sunetului. Durata sunetului se notează prin următoarele semne.

1. Oval – (O)
2. Oval gol sau plin la care se adaugă o codiță –
3. Stegulețele ( de la 1 la 4 mai rar 5) se adaugă numai în partea dreaptă a codițelor.

Barele de grupare( de la 1 la 4, mai rar 5,6) unesc un grup de note. Barele de grupare reprezintă
niște linii drepte paralele, orizontale sau oblice. Cea mai lungă durată e reprezentată prin oval gol –
care se numește nota întreagă.