UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FACULTATEA DE DREPT SIMION BARNUTIU

ISTORIA GANDIRII JURIDICE EUROPENE

REFERAT: REVOLUTIA FRANCEZA

Conf. Univ. dr. Manuel Gutan

1. Revolutia Franceza in cadrul Europei

Revolutia franceza apare ca o ruptura brutala cu Europa timpurilor moderne, caracterizata de triumful monarhiilor absolute. Aceasta revolutie nu constituie totusi decat un aspect, desigur cel mai impresionant, al climatului nou ce se instaureaza in Europa, inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea, sub influenta noii ideologii raspandite de filosofi. Principalul clivaj social al Frantei din 1789 si care va dura inca mai mult in restul Europei este cel care separa aristrocratii, beneficiari traditionali ai statului monarhic, de burghezia formata de noii imbogatiti care intentioneaza sa ajunga in varful piramidei sociale. Aceasta opozitie are caracteristici diferite in functie de participarea aristocratiei la dezvoltarea economica. In Franta, aristocratia a lasat burghezia sa profite singura de avantul afacerilor. Victima a unor cresteri a preturilor care defavorizeaza renta funciara, nobilimea franceza este depasita de burghezie pe plan economic. Iar lupta pe care o duce pe plan politic pentru a opri accesul burgheziei la inaltele functii politice, militare sau ecleziastice, altfel spus, pentru a-i bloca drumul spre putere, se arata repede a fi de-a dreptul disperata. Lupta dintre aristocratie si burghezie este unul din elementele esentiale ale repunerii in discutie a structurilor existente in Franta sfarsitului de secol XVIII. Spre deosebire de celelalte revolutii care au avut loc in lume in aceeasi perioada, infrante insa de trupele suveranilor, Revolutia franceza reuseste si elaboreaza o ideologie al carei caracter universalii explica succesul. Franta, fiind una dintre tarile Europei in care orice forma de viata politica era de mult timp distrusa, in care indivizii pierdusera cu totul rutina afacerilor, obisnuinta de a intelege faptele de zi cu zi, practica miscarilor populare si chiar notiunea de popor, este usor de imaginat cum au putut sa se arunce toti francezii deodata intr-o revolutie teribila fara ca macar sa o vada, cei amenintati dintre ei mergand in primele randuri si insarcinandu-se sa deschida cat mai larg acest drum. O data cu aceasta Revolutie se pot vedea nasterea si dezvoltarea in sanul Frantei a doua sentimente predominante, care nu au fost contemporane si nu au tins intotdeauna catre acelasi tel. Primul, mult mai profund si venind de foarte departe, este ura violenta si de neatinsa fata de inegalitate. Nascuta si hranita chiar din contactul cu aceasta inegalitate, ura ii impingea de multa vreme pe francezi, cu o forta continua si irezistibila, sa construiasca o societate noua, in care oamenii sa fie atat de asemanatori si conditiile sociale atat de egale pe cat poate suporta umanitatea. Cel de-al doilea sentiment, mai recent si mai putin impamantenit, le insufla dorinta de a trai, nu numai in egalitate, ci si in libertate. 2

2. Revolutia Luminilor Din 1789 pana in 1791, revolutia apare, ca o concretizare, de catre burghezia sprijinita de tarani, de clasele populare orasenesti si de o minoritate de aristocrati luminati, a ideilor popularizate de filosofi si aplicate, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de revolutionarii din America. Evenimentul isi are originea directa in dificultatile financiare ale monarhiei franceze. Acestea nu au incetat sa se agraveze inca de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XIV-lea si au devenit din ce in ce mai mari datorita recentului razboi din America. Pentru a le rezolva, controlorii generali ai finantelor sugereaza o reforma fiscala: impozitele sa fie platite de toata lumea si in special de privilegiati, nobili si membri ai clerului, care in general, au reusit sa se sustraga. Aplicarea acestei reforme se loveste totusi de rezistenta acestor privilegiati si a varfurilor lor de lance, magistratii din Parlamentul din Paris, care se folosesc de insarcinarea lor de a inregistra edictele regale pentru a pune piedici proiectelor monarhiei. Incercand sa controleze monarhia cu ajutorul claselor intermediare, privilegiatii lanseaza ideea ca vor declansa miscarea revolutionara: Starile Generale. Visteria fiind goala iar armata nu prea sigura, regele sfarseste prin a se supune. Starile generale sunt convocate pentru 1 mai 1789. Redactate in vara anului 1788, caietele de doleante au drept scop sa-i aduca la cunostinta regelui dorintele poporului sau. Acestea reflecta tensiunile care framanta diferitele grupuri sociale, ca si starea de spirit si mentalitatile. Taranilor care se plang de povara impozitelor, de privilegiile de care se bucura clerul si nobilimea si care fac necesara egalitatea obligatiilor fiscale, nobilimea le raspunde proclamandu-si atasamentul fata de drepturile care se bucura si dorinta de a proclama o monarhie constitutionala. Burghezia invoca principiul egalitatii si foloseste limbajul filosofilor pentru a reusi sa-si impuna revendicarile. Ea este cea care castiga in aceasta prima faza a revolutiei. Purtatoare de cuvant a starii a treia, deputatii celor neprivigeliati sunt alesi din randurile ei si tot ea este cea care, sprijinindu-se pe ideile noi, va rasturna vechiul regim ca si pe cel social. Dupa ce l-a constrans astfel pe rege sa cedeze in fata hotararilor sale, starea a treia, dominata de reprezentantii burgheziei, rastoarna in cateva zile organizarea politica a vechiului regim. La 17 iunie, la propunerea lui Sieys si considerand ca reprezinta 96% din intreaga natiune, aceasta isi afirma suveranitatea, proclamandu-se Adunare nationala. Prima sa masura consta in hotararea ca niciun impozit sa nu fie perceput fara aprobarea ei prealabila. Trei zile mai tarziu, membrii ei jura sa ramana uniti pana ce vor sa Frantei o Constitutie. In sfarsit, la 9 iulie, punand in aplicare acest angajament solemn, Adunarea nationala se proclama constituanta. Doua luni mai tarziu, dupa adunarea Starilor Generale, revolutia juridica si politica era infaptuita si monarhia absoluta se sfarseste. Suveranitatea nationala 3

inlocuieste suveranul de drept divin si guvernarea Frantei se va face pe baza unui contract incheiat intre suveran si natiune. In acest stadiu, in numele principiilor filosofice, Franta trece la modelul englez de monarhie moderata. Vechiul regim social se naruie in saptamanile urmatoare. Inrautatirea conditiilor de viata ale populatiei provoaca miscari populare are izbucnesc in iulie 1789. In ciuda unor rezerve, in esenta se poate considera ca in august 1789, Revolutia este deja infaptuita. Deputatii Constituantei au rasturnat vechiul regim si au distrus un edificiu politic si social multisecular. Le ramane doar sa instaureze principiile noii societati pe care intentioneaza sa o constuiasca. 3. Impactul Revolutiei franceze Contemporanii au considerat Revolutia franceza un eveniment de importanta majora. Desi Ducele de Dorset a privit-o ca cea mai mare revolutie de care am auzit vreodata, unii istorici sustin insa ca multe dintre reformele care au avut loc in timpul revolutiei comert liber, toleranta religioasa, abolirea unor functii si a privilegiilor fiscale s-au produs in vechiul regim. Cel mai mare impact a constat in abandonarea monarhiei absolute. Dar schimbarea nu avea sa dureze mult, intrucat a revenit in 1814, desi nu mai era aceeasi cu cea din 1789. Vechiul regim odata abolit, nu ramane decat sa se construiasca noile institutii. In asteptarea redactarii Constitutiei si adoptarii noilor legi, Constituantii hotarasc sa proclame in mod solemn principii noi. Acesta este continutul Declaratiei drepturilor omului si cetateanului, votata la 26 august 1789 si care adopta principiile filosofiei Luminilor. Pe plan politic, disparitia monarhiei absolute este afirmata de articolul 3 al Declaratiei, care proclama suveranitatea natiunii si nu pe cea a monarhiei. Pe plan social, principiul de baza este respectarea drepturilor naturale ale omului drepturi ce sunt precizate in articolul 2 al Declaratiei: libertate, proprietate, siguranta si opozitia fata de exploatare. Libertatea este considerata dreptul cel mai important, iar diferitele articole incearca sa-i delimiteze domeniile libertatea individuala apare ca fundamentala. Inspirandu-se din legea britanica Habeas Corpus, Declaratia o extinde la libertatea de opinie, la libertatea religioasa si la libertatea de exprimare. Al doilea drept natural si imprescriptibil al omului este proprietatea pentru care burghezia a tremurat in timpul agitatiei din luna iulie. Inviolabila si sfanta (art. 17), ea este inseparabila de libertatea individului, caruia ii garanteaza existenta. In sfarsit, confirmand suprimarea privilegiilor, Declaratia face din egalitatea in fata legii unul din principiile fundamentale ale noii societati: Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi, 4

neexcluzand totusi existenta unor diferente intre oameni, cu conditia ca acestea sa fie bazate pe interesul comun. Constitutia instaureaza o monarhie constitutionala, cu separarea puterilor in stat, dar chiar daca suveranitatea natiunii este proclamata din nou, principiul egalitatii in fata legii sufera o cruda denaturare: numai cetatenii care platesc un impozit echivalent cu cel putin trei zile de munca au dreptul sa voteze. Puterea executiva este incredintata regelui, declarat scutit de responsabilitat si inviolabil. Intreaga responsabilitate revine celor sase ministri, carora Adunarea poate sa le ceara socoteala de toate actiunile si care trebuie sa contrasemneze toate hotararile legale. Reformele Adunarii Constituante s-au dovedit a fi, in ansamblu, cele mai radicale si cele mai durabile din revolutie. Franta Vechiului regim a fost dezmembrata si apoi reconstruita conform noilor principii. Majoritatea institutiilor Vechiului regim au fost abolite si n-au mai revenit niciodata. Deosebirile legale dintre stari au disparut, ca si privilegiile nobililor, ale bisericii si ale asa-numitelor pays dtat . Au disparut de asemenea subdiviziunile fiscale si indendentii, vechile tribunale si cele 13 parlamente. Intreaga structura fiscala a Vechiului regim a fost abandonata: impozite directe, fermierii generali, impozitele indirecte, taxele vamale interne, breslele si corporatiile au fost desfiintate, ca si alte practici restrictive. In ceea ce priveste impactul social, trebuie mentionate aspecte referitor la urmatoarele stari: a) Clerul Biserica a fost dintre cei care au pierdut in revolutie. Intr-o prima etapa, ea si-a pierdut cea mai mare parte din averi, venitul din dijme, pamanturile (care au fost preluate de stat) si privilegiile fiscale, care nu au fost niciodata recuperate. Ulterior, i s-a retras monopolul asupra educatiei, ca si controlul asupra ajutorarii saracilor si asupra spitalelor. Clericii au devenit functionari de stat, platiti de acesta, si multi dintre ei o duceau mai bine pentru ca primeau bani de la guvern, mai mult decat castigau inainte. Cei care nu au acceptat Constitutia (cam jumatate din clerici) au fost persecutati ca potentiali sau actuali contrarevolutionari. Peste 200 au fost ucisi in masacrele din septembrie 1792 si peste 900 au devenit victime oficiale ale Terorii. b) Nobilimea Nobilii au fost printre primii lideri ai revolutiei, dar s-au retras din viata publica din 1972 si au fost cei care au pierdut cel mai mult in revolutie. Si-au pierdut drepturile feudale, care in anumite regiuni puteau ajunge la 60% din venitul lor. Si-au pierdut, de asemenea, privilegiile fiscale si in consecinta au platit impozite mai mari. Au pierdut functiile venale, predominanta in functii superioare in armata, biserica si stat si chiar dreptul de a-si lasa mostenire domeniile nedivizate fiului cel mare. In 1790 5

titlurile nobiliare au fost desfiintate. Inca de la inceputul revolutiei o parte din nobili au emigrat, iar in cele din urma, 7-8% din totalul nobililor au plecat din tara. Proprietatile lor au fost confiscate, ceea ce a afectat intre un sfert si jumatate din totalul pamanturilor nobiliare. Circa 1200 de nobili au fost executati in timpul Terorii si multi au fost inchisi ca suspecti mai multe luni de zile. Astfel, nobilii par sa fie principalele victime ale revolutiei: multi si-au pierdut pamanturile si unii viata. c) Burghezia Marxistii au spus intotdeauna ca Revolutia franceza a fost o revolutie burgheza.Aproape toti istoricii englezi si americani resping acest punct de vedere. Ei semnaleaza faptul ca burghezia a continuat sa investeasca in pamant mai curand decat in industrie, asa cum facuse si inainte de revolutie. Au existat putini reprezentanti ai comertului, finantelor sau industriei in adunarile alese: 85 de deputati din 648 in Adunarea Constituanta, 83 din 891 in Conventie. Nu incape indoiala ca au fost votate legi care ar fi putut fi in cele din urma sa fie de folos industriasilor desfiintarea barierelor vamale interne, a breslelor si a preturilor controlate, interzicerea asociatiilor muncitoresti si introducerea unui sistem uniform de masuri si greutati. Dar cea mai mare parte a negusturilor si manufacturierilor o duceau mai prost in 1799 decat in 1789. Revolutia franceza nu a fost asadar infaptuita , nici la inceputurile si nici pe parcursurile ei, de burghezia comerciala sau industriala. Cu toate aceste, Revolutia franceza a fost o revolutie burgheza, intrucat burghezia a fost principalul ei beneficiar si a furnizat toti liderii ei de dupa 1791. Multe dintre reformele Adunarii Constituante erau gandite ca valabile pentru toti cetatenii in mod egal, dar numai burghezia a putut profita din plin de ele. Au fost insa si burghezi care nu au profitat de pe urma revolutiei: negustorii din porturile de la Atlantic, fabricatii de obiecte de lux si rentierii, platiti in asignate, care si-au pierdut cea mai mare parte din valoare. In 1797, rentierii si-au pierdut majoritatea investitiilor in falimentul celor doua treimi al lui Ramel. Cu toate acestea, cei mai multi burghezi au avut de castigat de pe urma revolutiei si n-ar fi acceptat decat acele regimuri care promiteau sa le conserve cuceririle. d) Taranimea Taranimea a inregistrat un amestec de castiguri si pierderi pe parcursul revolutiei. Cand s-a produs o criza in industria textila, multi si-au pierdut veniturile provenite din mestesugurile domestice. Altora le-au crescut arenzile cu pana la un sfert, cand s-a permis proprietarilor sa adauge la arenda valoarea dijmei desfiintate. Recrutarea, in 1793 si din nou in 1798, i-a afectat pe toti si, adaugand si descrestinarea din 1793 1794, multi tarani s-au intors impotriva revolutiei, afectati de maximul fixat la

pretul cerealelor in anul II si de rechizitiile pentru alimentarea oraselor si armatei. Consecinta tuturor acestor masuri a fost o larga miscare populara de rezistenta, care in Vandeea a explodat in revolta fatisa. Cu toate acestea, cei mai multi tarani au beneficiat intr-un fel sau altul de pe urma revolutiei. Toti au avut de castigat prin abolirea impozitelor indirecte si totalul obligatiilor lor fiscale a scazut. Cei care detineau pamant au profitat de pe urma desfiintariidrepturilor feudale si a dijmei. Taranii au mai castigat si de pe urma inflatiei care a crescut continuu intre anii 1792 1797. Ei si-au putut achita datoriile cu asignate a caror valoare se deprecia, iar cei care luau in arenda si-au platit arenzile. De asemenea, reformele judiciare si ale administratiei locale au fost in avantajul tuturor taranilor. Taranii saraci, fara pamant, lucratori cu ziua, sunt considerati in mod curent drept cei care au avut de suferit de pe urma revolutiei. Ei nu au avut niciun avantaj din abolirea drepturilor feudale si au fost greu loviti de anii inflatiei, cand salariile nu cresteau in acelasi ritm cu preturile. Au avut insa de castigat de pe urma desfiintarii impozitelor indirecte. Prin urmare, revolutia i-a afectat pe tarani in moduri diferite, dar pentru cei mai multi (ca si in cazul burghezilor), castigurile au depasit pierderile, in special pentru cei care aveau pamant. e) Muncitorii urbani si saracimea Sanculotii salutasera revolutia si facusera mult pentru a-i asigura succesul, atacand Bastilia si aducand familia regala la Paris, in octombrie 1789. Ei aveau sa fie dezamagiti de primele roade ale revolutiei. Multi au devenit someri cand parlamentele au fost desfiintate si nobilii au emigrat. Breslele au fost desfiintate, lucru care a fost in avantajul ucenicilor, dar nu si al mesterilor lor. Muncitorii urbani nu agreau economia liberala, de piata, totusi ea le-a fost impusa in 1794, avand ca rezultat o crestere dramatica a preturilor. Saracimea a suferit insa mai mult decat altii in timpul revolutiei. In timpuri normale, cam un sfert din populatia marilor orase se bizuia pe ajutoarele pentru saraci. Acest numar a crescut o data cu somajul, dar in acelasi timp, mijloacele lor de a obtine ajutiare dispareau. Principala sursa de sprijin pentru saraci fusese biserica,ce consacra acestora o parte din venitul provenit din dijma. Cand dijma a fost desfiintata si pamanturile bisericesti nationalizate, biserica nu a mai putut finanta ajutorarea saracilor. Multi au murit, fie de foame, fie din pricina bolilor (spitalele erau intretinute tot de biserica si au fost inchise dupa pierderea veniturilor bisericesti) pe care subnutritii nu le puteau infrunta.

4. Concluzii
Intre anii 1789 1791, o societate noua se naste in Franta. O societate inspirata de principiile iluministe si care duce la prabusirea monarhiei absolute, inlocuita de o monarhie constitutionala, in care puterile sunt separate. Destramarea societatii impartite pe clase din vechiul regim, cu sirul sau de privilegii si inegalitati, face loc unei societati in care egalitatea juridica nu insa si cea sociala este deja stabilita. Intr-o Europa in care influenta franceza este considerabila, evenimentele din 1789 au un ecou deosebit. Pe tot continentul, caracterul simbolic al Revolutiei franceze impresioneaza elita intelectuala luminata, obisnuita sa considera Franta drept calauza ideilor noi. Astfel, caderea Bastiliei, la 14 iulie 1789, este considerata drept inceputul prabusirii despotismului si abolirea privilegiilor care anunta o era noua in istoria omenirii. Tradusa in toate limbile Europei, Declaratia drepturilor omului si cetateanului se raspandeste chiar si in tarile in care, ca Spania, ii inerzic difuzarea. Chiar daca Revolutia isi tradeaza repede idealurile, chiar daca cruciada pentru libertatea popoarelor se transforma intr-o tentativa hegemonica, este totusi adevarat ca principiile sale sunt raspandite in intreaga Europa prin intermediul armatelor franceze al Revolutiei si ale Imperiului si ca aceasta ideologie va supravietui incercarii de instaurare a unei dominatii careia i-a servit de pretext. Europa contemporana se naste din aceasta abundenta de idei si din aceasta vasta repunere in discutie pe care o reprezinta douazeci de ani de dominatie franceza.

BIBLIOGRAFIE