BULGARIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1940)

I. Etapa septembrie 1918 – mai 1920

La 29 septembrie 1918, după înfrângerile suferite în război la Dovropole, Bulgaria
încheie armistiţiul de la Salonic, mediat de SUA. Înfrângerea în război a provocat o creştere a
popularităţii partidelor de stânga, anume agrarienii şi socialiştii. În septembrie 1918, cu puţin
înainte de armistiţiul de la Salonic, liderul agrarian Aleksandăr Stamboliiski a fost eliberat din
închisoare, iar la 4 octombrie, acelaşi an, regele Ferdinand I de Saxa-Coburg-Gotha abdică în
favoarea fiului său, Boris, care va domni ca Boris III până în august 1943, când a murit.
Tot în octombrie 1818 are loc o revoltă militară la Radomir, unde se încearcă
proclamarea unei republici. Revolta eşuează, iar agrarienii acceptă să intre în guvernul lui
Aleksandăr Marinov cu un ministru în guvern, iar apoi cu trei miniştri în guvernul lui Teodor
Teodorov.
În august 1919, în paralel cu şedinţele conferinţei de pace au loc legeri parlamentare în
Bulgaria, unde Uniunea Naţională Bulgară Agrară iese pe primul loc cu 28%, urmată de
comunişti cu 18% şi 13% social-democraţii.
Ca urmare a rezultatelor alegerilor, la 6 octombrie 1919 se constituie un guvern
preponderent agrarian condus de Staboliiski, dar care includea şi trei reprezentanţi ai
partidelor tradiţionale: Mihail Magearov, Atanas Gurov şi Stojan Danev.
La 27 noiembrie 1919 se încheie Tratatul de la Neuilly-sur-Senne. Astfel, Bulgaria
pierde, faţă de anul 1919, Tracia apuseană în favoarea statului iugoslav. Bulgaria este obligată
să plătească prin tratat despăgubiri de război de 2,25 miliarde franci, iar efectivele militare
sunt limitate la 20.000 de soldaţi. Duoă acest tratat, în toată periaoda interbelică, Bulgaria va
duce o politică externă de revizionism paşnic, în sensul că guvernanţii de la Sofia nu îşi
ascund nemulţumirea faţă de clauzele tratatului de la Neuilly-sur-Senne, dar nici nu vor să
rişte implicarea într-un nou război.
În amrtie 1920 au loc noi alegeri parlamentare, în care BZNS obţinuse 110 din 229 de
mandate. Prin invalidarea a 13 mandate ale opoziţiei, mai ales ale comuniştilor, agrarienii au
devenit majoritari şi la 21 mai 1920 s-a constituit guvernul agrarian monocolortot sub
conducerea lui Alexandăr Stamboliiski.
II. Guvernarea BZNS (21 mai 1920 – 8/9 iunie 1923)
Alexandăr Stamboliiski reprezenta un tip de politician autoritar frust şi radical. El
milita pentru un stat ţărănesc, se arăta ostil faţă de oraşe, industrie, monarhie, militarism şi
chiar pluralism politic. Faţă de biserică era sceptic.
Reformele lui Stamboliiski:
- reforma agrară, prin care au fost desfiinţate proprietăţile mai mari de 30 de hectare;
- încurajarea asociaţiilor ţărăneşti a cooperativelor rurale;
- legea pentru închirierea sau exproprierea spaţiului locativ excedentar;
- legea detaşamentelor de muncă obligatorii;
- practicarea serviciului militar obligatoriu. Desfiinţat prin tratatul de la Neuily, era
înlocuit cu o formă de serviciu în slujba comunităţii:
- legea învăţământului, învăţământul gimnazial devine obligatoriu;
- sunt încurajate activităţile practice, mai ales în agricultură şi sunt eliminate
elementele naţionalist-şovine.
Împotriva adversarilor politici, mai ales a comuniştilor, este înfiinţată o gardă
portocalie, formată din ţărani înarmaţi cu bâte.
În politica externă, Stamboliiski încearcă să câştige bunăvoinţa învingătorilor din
război, mai ales a Franţei, încearcă o reconciliere cu statul iugoslav, şi are o atitudine ambiguă
faţă de Rusia sovietică.
III. Lovitura de stat de la 8/9 iunie 1923

1
 Politica lui Stamboliiski a determinat coalizarea împotriva lui a mai multor forţe de
dreapta, incluzând cercuri militare şi organizaţii macedonene. Beneficiind de complicitatea
reglui Boris şi de neutralitatea Partidului Comunist, aceste forţe dau o lovitură de stat la 8/9
iunie 1923, înfrângând rezistenţa ţăranilor, iar la 14 iunie 1923, Stamboliiski este asasinat.
IV. Guvernul Aleksandăr Ţankov (iunie 1923-ianuarie 1926)
Este un regim de dictatură care declanşează aşa-numita „teroare albă” împotriva
agrarienilor şi a comuniştilor, dintre care mulţi sunt ucişi.
În septembrie 1923 izbucneşte în nord-vestul Bulgariei o rebeliune agrariano-
comunistă, iar în aprilie 1925 au loc mai multe atentate la Sofia. În politica externă, destui
guvernanţi se apropie de Marea Britanie, iar în octombrie 1925 se înregistrează un conflict
armat cu Grecia, în oraşul Petici.
V. Guvernul Andrej Liapčev (1926 – iunie 1931)
Sub acest guvern se înregistrează o relaxare treptată a vieţii politice interne.
Parlamentul (Săbrania) îşi reia treptat atribuţiile, iar viaţa politică de normalizează.
Relaţiile cu vecinii cunosc două perioade:
- o perioadă de tensiuni şi încordare (26 – 28/29);
- o perioadă de destindere (29-31).
Andrej Liapčev, macedonean de origine, era ostil Iugoslaviei şia propiat de Italia.
VI. Guvernul blocului popular (august 1931 – 19 mai 1934)
În componenţa acestui bloc popular intrau radicalii, democraţii, o facţiune agrariană şi
una liberală. Deşi ponderea electorală cea mai importantă o avea facţiunea agrariană Ghilev –
Muraviev, totuşi posturile cheie în guvern vor reveni democraţilor, conduşi de Alexandăr
Marinov şi Nikola Musanov. Acest guvern va trebui să facă faţă următorilor crizei economice,
iar în politica externă va iniţia o apropiere de Iugoslavia, încercând astfel să contracareze
iniţiativele lui Titulescu de a crea un pact balcanic.
VII. Guvernul Kimon Gheorghiev (19 mai 1934 – 27 ianuarie 1935)
Această guvernare se instaurează în urma uneilovituri de stat dată de grupul Zveno
(veriga). Această guvernare s-a caracterizat prin interzicerea partidelor politice şi a
sindicatelor şi formarea corporaţiilor.
Pe plan extern, promova apropierea de Franţa şi Iugoslavia, iar în iulie 1934, stabileşte
relaţii diplomatice cu URSS.
La 22 ianuarie 1935, acest guvern este înlăturat tot printr-o lovitură de stat de
generalul Penço Zlatev, general fidel regelui Boris.
În aprilie 1935 este numit prim-ministru Andrei Toshev. În octombrie 1935 eşuează o
nouă tentativă de lovitură de stat a Zveno, iar în noiembrie este numit premier Ghiorghi
Kjosse-Ivanov.
VIII. Guvernul Ghiorghi Kjone – Ivanov (noiembrie 1935 – februarie 1940)
Este o perioadă de relativ avânt economic, creşte ponderea Germaniei în cadrul
comerţului exterior al Bulgariei până aproape de 70%. În 1938 au loc alegeri parlamentare,
candidaţii se prezintă uninominal şi nu drept reprezentanţi au unor partide politice. Femeile
necăsătorite şi văduve primesc drept de vot. După alegeri, unii deputaţi agrarieni şi comunişti
sunt excluşi din Parlament. În ianuarie 1937, Bulgaria obţine un succes împotriva Înţelegerii
Balcanice, încheind un pact de prietenie veşnică la 24 ianuarie 1937 cu Iugoslavia.
În februarie 1940, după noi alegeri dirijate, este numit prim-ministru Bogdan Filov, de
formaţie arheolog, filo-german ca politică.