Sunteți pe pagina 1din 3

După depăşirea fazei euforice din relaţiile italo–iugoslave, care urmase încheierii Pactului de

prietenie din ianuarie 1924, scopul Italiei redevenise izolarea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi
Slovenilor, prin atragerea Albaniei, României, Ungariei şi Bulgariei în aceeaşi constelaţie 1. Un element
favorizant pentru planurile Consultei a fost şi guvernarea Alexandru Averescu (aprilie 1926–iunie
1927) din România, cunoscute fiind raporturile amiabile între şeful guvernului român şi Il Duce.

Relaţiile româno–bulgare nu au cunoscut o deteriorare imediată. La 6 ianuarie 1926, Burov,


care se refugiase în România în 1922, după conflictele cu BZNS, a avut o întrevedere cordială cu Gr.
Bilciurescu2. Orientarea agresivă a lui Ljapčev a avut însă câştig de cauză şi în problema dobrogeană,
noul guvern lansându-se foarte rapid într-o politică de sprijinire morală , materială şi financiară a
organizaţiilor dobrogene3. Pe lângă eliberarea unor cunoscuţi comitagii şi acordarea de bani către
Societatea „Dobrudža“, noul guvern a permis şi exprimarea destul de deschisă a sentimentelor
revizioniste. Două ocazii în care participanţii au putut să dea frâu liber convingerilor lor naţionaliste au
fost vizita profesorului Ruysen în taberele de refugiaţi dobrogeni din proximitatea frontierei la finele
lui aprilie4 şi cel de-al treilea Congres al Uniunii Juriştilor Bulgari, prezidat de Gh. P. Ghenov, la
începutul lunii mai5. Pe parcursul acestei ultime luni, în presa centrală bulgară au apărut o serie de
comentarii favorabile generalului Averescu 6, care se opusese legii din aprilie 1924 şi care tocmai
negocia cu gruparea lui Atanas Brašovanov la Silistra. Chiar şi pactul franco-român din 10 iunie 1926
a fost primit favorabil în unele medii bulgare, inclusiv în publicaţii guvernamentale oficioase 7.
Eşecul tratativelor cu silistrenii şi creşterea în intensitate a acţiunilor întreprinse de „comitagii“
au dus la o înrăutăţire evidentă a relaţiilor bilaterale în iunie, ajungându-se la o încordare extremă în
iulie şi august. În luna iunie s-a înregistrat o interpelare parlamentară în legătură cu situaţia
dobrogenilor bulgari8, pe fondul unor acuzaţii susţinute ale presei bulgare la adresa României, care
desfăşura, chipurile, prin Consulatul de la Vidin, proaspăt deschis, acţiuni de românizare a regiunii, în
scopul unei (noi) extinderi teritoriale9.
Atacurile comitagiilor din zona Staro-Selo şi represaliile dure ale autorităţilor româneşti au dus
la o încordare fără precedent a raporturilor între România şi Bulgaria, iar unele ziare din Anglia şi
Elveţia au publicat ştiri neverificate despre veritabile ciocniri armate româno–bulgare 10. În primele zile
după 6 iulie 1926, reacţiile internaţionale erau preponderent în defavoarea Bulgariei, acuzată de
susţinerea comitagiilor, stare de spirit consemnată şi în telegrama ministrului bulgar la Paris, Bogdan
Morfov, către Sofia11. În aceste condiţii, Burov a decis trimiterea unei circulare către misiunile
diplomatice bulgare din Paris, Londra, Roma, Berna, Bruxelles şi Praga, insistând pe ideea regimului
dur aplicat de administraţia românească în Cadrilater, culminând cu „masacrul“ din localitatea
silistreană de tristă celebritate12. Foarte rapid a fost publicată şi o broşură intitulată La tragédie de
Staro-Selo, răspândită prompt în Europa13.
Data de 18 iulie a fost decretată zi de doliu în memoria sătenilor ucişi la 6 iulie 1926, ceea ce
nu a exclus deloc manifestările violent antiromâneşti 14. A doua zi, guvernul Ljapčev a mărit colosal
taxele vamale asupra lemnului, unul din articolele care aduceau o contribuţie amplă la excedentul

1
V. Fl. Dobrinescu, I. Pătroiu, Gh. Nicolescu, Relaţii politico-diplomatice şi militare româno-italiene (1914-
1947), Editura Intact, Piteşti–Craiova, 1999, p. 136.
2
AMAE, fond Bulgaria (1920-1944), vol. 70 – relaţii cu România (1925-1926), f. 33.
3
ANIC, fond DGP, dosar 30/1926, f. 300; D. Cătănuş, op. cit., p. 26; A. Basciani, Un conflitto balcanico ..., p. 109.
4
ANIC, fond DGP, dosar 30/1926, f. 5-11.
5
A. Basciani, Un conflitto balcanico ..., p. 114.
6
AMAE, fond DS, vol. 100, f. 20-26.
7
E. Campus, Din politica externă a României (1913-1947), Bucureşti, 1980, p. 271.
8
Dimităr Kosev, Vănšnata politika na Bălgarija pri upravlenieto na Andrej Ljapčev (1926-1931), Sofia, 1995, p. 40.
9
AMAE, fond Bulgaria (1920-1944), vol. 71 – relaţii cu România (1927-1930), f. 383-396.
10
A. Basciani, Un conflitto balcanico ..., p. 116.
11
D. Kosev, op. cit., p. 43.
12
Ibidem.
13
B. Njagulov, La question de la Dobrudža (1926-1931), în BHR, 18, nr. 1, 1990, p. 7.
14
„Universul“, XLIII, nr. 166 (22 iulie), 1926, p. 1.
comercial românesc faţă de Bulgaria 15. Ca urmare a acestei decizii, în anul 1927, deficitul comercial
bulgar în relaţia cu România a cunoscut o anumită diminuare: valoarea exportului a crescut de la 24 la
46 de milioane de leva, iar importurile au scăzut de la 425 la 330 de milioane de leva 16.
La 11 august 1926, miniştrii României, Greciei şi Regatului Sârbo–Croato–Sloven la Sofia
adresau o notă colectivă Bulgariei, în chestiunea comitagiilor, cerând „cele mai severe măsuri contra
organizaţiilor iredentiste din interior“ 17. Era al treilea demers de acest tip, după cele din aprilie 1921 şi
iunie 1922.
Presa bulgară şi-a manifestat surprinderea faţă de caracterul colectiv al notei, văzut ca o
implicare a României şi a Greciei în conflictul bulgaro-iugoslav (la frontiera româno-bulgară tensiunea
militară era în scădere)18. În momentul emiterii notei, regele Boris se afla în Cehoslovacia, care era
considerată un potenţial mediator între Bulgaria şi vecinii săi, în primul rând statul iugoslav 19. După
primirea notei şi depăşirea stării iniţiale de surpriză, guvernul de la Sofia a demarat sondaje pe lângă
Roma, Paris şi Londra. Atitudinea cea mai apropiată faţă de Bulgaria a avut-o Marea Britanie, care
agrea ideea unei dezbateri la Societatea Naţiunilor, atât pe problema comitagiilor, cât şi în „problema
minoritară“. În schimb, Italia a avut o atitudine neutră (dorea relaţii bune între România şi Bulgaria),
iar Franţa susţinea cauza româno-iugoslavă20. O atitudine favorabilă vecinilor creştini ai Bulgariei a
avut şi Turcia, care, prin oficiosul de politică externă „Echo de Turquie“, acuza explicit guvernul
bulgar de a fi dominat de către organizaţii teroriste 21.
În răspunsul său, emis abia la 27 august, Bulgaria promitea să ia măsuri de ordin militar şi
juridic pentru a stopa acţiunile incriminate în nota celor trei guverne 22. Un prim rezultat al notei a fost
ordinul circular emis la 28 august de către ministerul de război bulgar către trupele de grăniceri, cărora
li se pretindea „întărirea pazei la frontieră pentru salvgardarea intereselor superioare ale ţării“ 23.
În luna septembrie, sărbătorile consacrate bătăliei de la Turtucaia au fost grandioase, însă
discursul abilului suveran bulgar a fost unul ocazional 24. Ecoul tratatului româno-italian în mediile
bulgăreşti a fost unul negativ25. În ultimele luni ale anului 1926, tendinţa spre normalizare a fost mai
evidentă. La 13 octombrie 1926, I. Mitilineu îl primeşte în audienţă pe noul ministru al Bulgariei la
Bucureşti, Svetoslav Pomenov. În ciuda câtorva reproşuri ale şefului diplomaţiei române legate de
chestiunea comitagiilor şi de atitudinea ireverenţioasă a vameşilor bulgari faţă de Grigore Bilciurescu,
impresia de ansamblu este una pozitivă 26. Regele Boris declară câteva zile mai târziu, că Bulgaria
întreţine relaţii bune cu toate statele27, iar la 26 decembrie 1926, Atanas Burov evoca în faţa lui
Bilciurescu posibilitatea unui aranjament care să amelioreze statutul românilor timoceni, sub aspect
cultural-ecleziastic28.
Pe parcursul anului următor, 1927, contextul internaţional a fost dominat, în Sud–Estul
Europei, de tendinţele Italiei şi ale U.R.S.S. de a-şi lărgi sfera de influenţă. Statul italian şi-a
subordonat Albania prin tratatele din noiembrie 1926 şi 1927, care au provocat ruperea conivenţei cu
Marea Britanie în Balcani, acţiune completată de încheierea unui tratat de prietenie cu Ungaria, la 5
aprilie, precum şi de blocarea tendinţelor de apropiere bulgaro-iugoslave 29. Accentuarea tendinţelor
revizioniste italiene, pe de o parte, şi căderea de la guvernare a Partidului Poporului, pe de altă parte,
au dus la răcirea relaţiilor româno-italiene. Dino Grandi asigura chiar, la 12 septembrie 1927, pe
omologii săi maghiar şi bulgar, că Italia îi va susţine în problemele avute cu România 30. În schimb,
15
AMAE, fond Bulgaria (1920-1944), vol. 70 – relaţii cu România (1925-1926), f. 348.
16
Ibidem, vol. 71 – relaţii cu România (1927-1930) f. 289.
17
C. Iordan, România şi relaţiile internaţionale ... (1925-1927), p. 203.
18
AMAE, fond DS, vol. 100, f. 68-70.
19
„Universul“, nr. 186 (14 august), 1926, p. 7.
20
D. Kosev, op. cit., p. 47.
21
A. Basciani, Un conflitto balcanico ..., p. 134.
22
IPERD, p. 253.
23
„Universul“, nr. 200 (30 august), 1926, p. 7.
24
ANIC, fond DGP, dosar 30/1926, f. 1169.
25
E. Campus, Din politica externă ..., p. 284.
26
C. Iordan, România şi relaţiile internaţionale ... (1925-1927), p. 207.
27
„La Bulgarie“, 4, nr. 990 (29 octombrie), 1926, p. 1.
28
AMAE, fond Bulgaria (1920-1944), vol. 71 – relaţii cu România (1927-1930), f. 293.
29
C. Iordan, România şi relaţiile internaţionale ... (1925-1927), p. 262-271, p. 320-323.
30
Ibidem, p. 344.
Mussolini declara, după vizita lui Burov la Roma (octombrie 1927), că el ar putea domina deopotrivă
România şi Bulgaria, în ciuda divergenţelor dintre ele 31. Iugoslavia a eşuat în avansurile diplomatice
făcute Bulgariei şi la finele anului a încheiat un tratat cu Franţa, replică asimetrică la aranjamentele
italo-albaneze. Abolirea controlului militar, ruperea relaţiilor cu Marea Britanie, tensiunile cu Polonia,
disensiunile interne au creat momentan impresia unei crize a politicii sovietice 32. Atitudinea Bulgariei
faţă de Uniunea Sovietică rămâne una rezervată. Cităm în acest sens două exemple care ating şi
România. La 11 ianuarie, ziarul „Dnevnik“ scria: „Pericolul [pentru România, n. n.] vine din altă parte.
Un astfel de pericol nu-l dorim nici noi, pentru că va fi pericol şi pentru noi“ 33. Şase luni mai târziu,
ziarul proguvernamental „Preporeţ“ reproducea un discurs parlamentar al lui Gregor Vasilev, care, fără
a uita de problema minoritară şi de alte probleme „în suspensie“, concluziona: „există o solidaritate în
faţa pericolului care vine de la Moscova“ 34.
Pe acest fundal politic internaţional, raporturile româno–bulgare s-au caracterizat în prima
parte a anului 1927 printr-o tendinţă preponderent normalizatoare. Obiectivul prioritar de politică
externă al Sofiei era abolirea controlului militar inter-aliat, ceea ce necesita ameliorarea, fie şi
temporară, a raporturilor cu vecinii. În luna aprilie 1927, o delegaţie de ziarişti români a vizitat
Bulgaria, prilej cu care a fost primită de către Atanas Burov. Şeful diplomaţiei bulgare a caracterizat
relaţiile cu România ca „amicale“, şi-a exprimat satisfacţia faţă de acordul italo–ungar şi scepticismul
faţă de şansele imediate ale proiectelor balcanice, încheind cu fraza: „Relaţiile cu Rusia nu există şi nu
vor exista, atâta timp cât va domina în Rusia spiritul de astăzi“ 35. În luna mai, tot Burov face un gest de
curtoazie faţă de România, exprimând omagiile şi recunoştinţa ţării sale faţă de contribuţia vecinilor
de la nord la dezrobirea Bulgariei, în urmă cu o jumătate de secol 36. La 9 iulie 1927, într-o declaraţie
făcută ziarului „Demokratičeski Zgovor“, ministrul bulgar de externe punea accentul pe relaţiile cu
vecinii37, la antipodul declaraţiilor din aprilie 1926.

DOBRINESCU, Valeriu Florin; PĂTROIU, Ion; NICOLESCU, Gheorghe, Relaţii politico-


diplomatice şi militare româno-italiene (1914-1947), Editura Intact, Piteşti–Craiova, 1999

31
F. C. Nanu, Politica externă a României (1919-1933), Iaşi, 1991, p. 129.
32
C. Iordan, România şi relaţiile internaţionale ... (1925-1927), p. 503.
33
AMAE, fond România (1920-1944), vol. 377 – minoritatea bulgară (1921-1927), f. 100.
34
Idem, fond Bulgaria (1920-1944), vol. 71 – relaţii cu România (1927-1930), f. 22.
35
Ibidem, f. 16.
36
***, Prietenia Bulgariei, în „Dobrogea Nouă“, VIII, nr. 189 (3 iunie), 1927, p. 1.
37
B. Njagulov, La question ... 1926-1931, p. 8.