Sunteți pe pagina 1din 9

TĂBLIŢELE DE LA TĂRTĂRIA

Legendele pun inventarea scrisului pe seama unor civilizaţii ipotetice pierdute în


negura istoriei, până în urmă cu câteva decenii fiind un fapt general acceptat că sumerienii au
pus bazele scrierii. Ordinea cronologică a apariţiei limbajului scris şi însăşi localizarea
leagănului în care a luat naştere prima civilizaţie a lumii a fost schimbată de descoperirea, în
anul 1961 a tăbliţelor de la Tărtăria.
Aşezarea de la Tărtăria-Gura Luncii este cunoscută în literatura de specialitate din anul
19061. După săpături în timpul celui de al doilea război mondial realizate şi publicate de K.
Horedt2 , urmează altele duse la bun sfârşit de Nicolae Vlassa.
În localitatea Tărtăria, din judeţul Alba, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa făcea
descoperirea epocală în vara anului 1961. În urma săpăturilor făcute în sit, au fost scoase la
lumină importante obiecte de cult. Fiind datate prin metode moderne de investigaţie, acestea
atestă o continuitatea de locuire pe aceste meleaguri între anii 4500-200 î.e.n.3
Printre obiecte găsite, cele mai importante ca informaţie transmisă în timp, sunt trei
tăbliţe de lut ars.

1
Sabin Adrian Luca, Tărtăria rediviva, Editura Muzeului Naţional Brukenthal , Editura Altip, Alba Iulia, 2016,
p. 9.
2
Ibidem.
3
https://metamorfoze.wordpress.com/dacism/prima-scriere-din-istoria-omenirii-la-tartaria/, accesat 08.01.2019

1
Două dintre aceste plăci sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, fiind datate
prin metoda carbonului radioactiv la circa două milenii înaintea tăbliţelor cu scriere
cuneiformă descoperite la Djmer Nasr, Kis şi Uruk din Sumer, datate 3300 î.H 4. Pe lângă
acestea, au mai fost descoperite 26 de figurine de lut sau piatră, o brăţară confecţionată din
scoici şi câteva oase umane, „arse şi dezmembrate, unele dintre ele sfărâmate”, aparţinând, se
pare unui bărbat, Mare Preot sau Şaman, care ar fi fost incinerat în timpul unui sacrificiu
uman, „însoţit de o formă de canibalism ritual”5.
Majoritatea arheologilor şi istoricilor, au aproximat elaborarea tăbliţelor în jurul anului
5500 î.H., conferindu-le, astfel, o vechime de peste 7.000 de ani. Acest lucru decalează
inventarea limbajului scris cu aproape un mileniu faţă de ceea ce se credea iniţial, schimbând
şi locul de naştere al acestuia, din Mesopotamia, în bazinul Dunării6.
Problema eventualei apariţii a unei scrieri rudimentare pentru prima dată în Europa,
anterioară începutului perioadei protoliterare a Asiei Anterioare a fost, la început, mai mult o
speculaţie care nu avea, după părerea marii majorităţi a cercetătorilor, nici o bază cultural-
istorică reală7.
Ipoteza a prins totuşi teren, datorită faptului că datele cronologice absolute, bazate pe
mijloacele clasice folosite în arheologie (axate pe cronologia Asiei Anterioare) către care duc
majoritatea dovezilor (analogii etc.), nu se racordau, întotdeauna, cu datele furnizate de
metoda radiocarbonului (C14). Ca urmare, cercetătorii care s-au ocupat de această descoperire
s-au împărţit în două tabere. Adversarii declaraţi ai metodei C14, savanţi ca Vl. Milojčič,
Falkenstein etc., au acceptat fără rezerve, sau cu mici modificări neesenţiale, datarea propusă
de N. Vlassa, pe baza analogiilor semnelor de pe tăbliţele de la Tărtăria cu semnele găsite pe
tăbliţe sau sigilii din etapa Uruk IV, respectiv III b, după Falkenstein şi Djemdet-Nasr, cu atât
mai mult cu cât descoperirea de la Tărtăria venea în sprijinul periodizărilor stabilite de către
unii dintre ei anterior.
Alţii, tot mai mulţi în ultima vreme, socotesc că noile încercări de datare, cu ajutorul
metodelor oferite de ştiinţele exacte, nu trebuie respinse categoric, chiar dacă, pentru moment,
ele nu sunt atât de bine puse la punct încât să poată fi folosite fără rezerve. Unii cercetători au
propus, chiar, folosirea paralelă – cel puţin pentru o perioadă de timp – a celor două sisteme
cronologice (anul solar şi anul radiocarbon) (I. Paul, 1992, p. 117-132). Adepţii noii metode
se străduiesc, şi în cazul tăbliţelor de la Tărtăria, să pună de acord datele furnizate prin metoda

4
Ibidem.
5
http://istorieveche.ro/2014/03/24/marco-merlini-despre-tartaria/, accesat 09.01.2019.
6
https://www.descopera.ro/stiinta/3343280-misterele-tablitelor-de-la-tartaria, accesat 09.01.2019
7
Iuliu Adrian Paul, Enigma tăbliţelor de la Tărtăria, în „Conferinţele Bibliotecii ASTRA”, nr. 130/2011, p. 11.

2
radiocarbonului cu cele obţinute pe baza analogiilor cu obiectele şi semnele grafice similare
din Mesopotamia. Mergând pe această cale s-a ajuns la ipoteze nu lipsite de interes, de natură
să arunce o nouă lumină nu numai asupra descoperirii de la Tărtăria, în sine, ci şi asupra
desluşirii procesului istoric desfăşurat, cu mii de ani în urmă, în această parte a lumii.
Astfel, E. Neustupny, referindu-se la tăbliţele de la Tărtăria, subliniază că, după
părerea sa, nu există decât două posibilităţi: ori datele C14 sunt fundamental greşite, ori
tăbliţele nu aparţin contextului arheologic de care au fost legate de descoperitor, adică
stratului Vinča-Turdaş de la Tărtăria. În argumentaţia sa, el înclină spre cea de-a doua
posibilitate, bazată, printre altele, pe faptul că la Simpozionul Internaţional privind cultura
Lengyel, ţinut la Nitra (Slovacia) în 1967, s-a precizat că, la nivelul tăbliţelor, s-a descoperit şi
o ancoră de lut de tip caracteristic culturii Coţofeni şi bronzului egeean timpuriu.
În ceea ce priveşte datarea cu radiocarbon a tăbliţelor de la Tărtăria, majoritatea
cercetătorilor sunt rezervaţi şi niciodată nu au menţionat vreo astfel de analiză 8.Maria
Gimbuţaş, de exemplu, în „Zeiţele şi zeii Vechii Europe” afirma că „prin analogie cu datări
calibrate cu radiocarbon pentru nivelele timpurii ale culturii Vinča din cadrul altor situri,
datarea celui mai jos nivel de locuire nu poate fi mai târzie de începutul mileniului al V-lea”9.
De fapt, tăblițele nu au fost niciodată analizate cu ajutorul radiocarbonului, însă acest
lucru nu a împiedicat legendele să se nască în jurul subiectului. Conform unor arheologi
români, tăbliţele nu pot fi datate cu C14 din cauza tratamentelor la care au fost supuse în
necunoştinţă de cauză. Se pare că arheologul Nicolae Vlassa nu se afla în situl arheologic la
momentul descoperirii care a avut loc cu câteva ore înainte de încheierea lucrărilor de
excavare. Tăbliţele erau moi şi acoperite de calcar din cauza umidităţii. Pentru a le întări, unul
dintre restauratori a decis să le usuce în cuptorul aflat în laboratorul muzeului, însă
temperatura şi perioada coacerii au rămas necunoscute. După acest tratament, tăbliţele nu ar
mai putea fi supuse unei datări cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de bază
a lutului, indispensabilă în cazul unei analize cu carbon. O mare parte dintre arheologii
români şi străini se plâng de faptul ca Vlassa nu a fotografiat artefactele în momentul
dezgropării şi a refuzat să colaboreze cu colegii lui, evitând în acelaşi timp să dea prea multe
detalii despre descoperirile sale în cadrul rapoartelor pe care le redacta periodic, mulţumindu-
se să repete aceleaşi informaţii sub denumirea de noutăţi10.
La examinarea microscopică a tăbliţelor în cadrul Departamentului de Mineralogie al
Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii din Cluj a indicat faptul că acestea au suferit
8
http://www.prehistory.it/sitoromeno/tartaria_tablets/tartaria_tablets_10.htm, accesat 09.01.2019
9
Ibidem.
10
https://www.descopera.ro/stiinta/3343280-misterele-tablitelor-de-la-tartaria, accesat 09.01.2019.

3
şi un tratament cu acid, imediat după descoperirea lor, ceea ce a modificat structura originală.
În prezent, argila prezintă o culoare castaniu-roşiatică şi este cristalizată, având aspectul unui
tuf calcaros11.

Apariţia celei mai vechi scrieri cunoscute pană în prezent, într-un loc ce nu fusese luat
în calcul ca un posibil leagăn al civilizaţiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze în
încercarea de a explica provenienţa acestora. Unii arheologi au încercat să demonstreze că
tăbliţele de la Tărtăria au apărut ca urmare a influentei Sumerului. Ciudăţenia este dată de
faptul că simbolurile de pe tăbliţe se aseamănă extrem de mult cu cele folosite de sumerieni în
comunicarea scrisă. În acest caz, s-a presupus că simbolurile au fost împrumutate de la
aceştia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fără să cunoască semnificaţia lor. Însă oamenii
de ştiinţă sunt contrazişi chiar de istorie, deoarece în jurul perioadei 5500 î.e.n., scrierea
sumeriană nu exista sau, dacă exista, dovezile care să susţină acest fapt nu au fost găsite încă.
Istoricii au încercat chiar să desluşească semnificaţia lor, dar citindu-le în sumeriană.
Opinia generală este că formele acestea de scriere nu puteau apărea izolat, ci puteau fi
dezvoltate numai în cadrul unei culturi puternice şi larg răspândite. În consecinţă, dezlegarea
şi tainei celor trei tăbliţe ar putea fi oferită doar de studierea întregului complex Turdas-Vinca,
de care este legat şi Tărtăria. Totemurile prezente pe tăbliţe nu numai că se aseamănă izbitor ș
cu cele sumeriene, dar sunt aranjate şi în aceeaşi succesiune. Coincidenta grafică a semnelor
putea fi întâmplătoare, însă succesiunea lor nu. O serie de observaţii indică o origine comună
a concepţiilor religioase din zona Tărtăria şi Djemdet-Nasra. Scrierea de pe tăbliţe este
11
http://www.prehistory.it/sitoromeno/tartaria_tablets/tartaria_tablets_10.htm, accesat 09.01.2019.

4
ideografică, la fel ca şi cea sumeriană, neexistând încă semne silabice şi indici gramaticali, iar
numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tăbliţei rotunde
indică faptul că aceasta conţine informaţii scurte asupra ritualului uciderii şi arderii unui
sacerdot.

Plăcuţele de lut ars descoperite la Tărtăria sunt de dimensiuni mici: două plăcuţe
rectangulare, pe care sunt desenate reprezentări animale şi vegetale, iar a treia este rotundă,
având gravată pe ea o scriere grafică. Faptul extrem de interesant este asemănarea uimitoare
dintre această scriere şi ce din Dejmet-Nasra şi Creta. Datorită acestor similitudini au apărut
încercările de descifrare a textelor folosind grafia sumeriană.
Sumerologul rus V. Titov afirma că textul înscris pe cea de-a treia plăcuţă se traduce,
aproximativ, astfel: „În (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului Sane cel
mai vârstnic după ritual (este sau a fost) ars”, argumentând aceasta prin locul în care au fost
găsite, respectiv o groapă de sacrificiu, în care au mai fost găsite, alături de plăcuţe, cenuşă şi
oase de om matur, dezmembrat şi calcinat12.
Bazându-se pe aceste observaţii, Titov susţine caracterul unui ritual antropofagic de
sacrificiu, atribuind tăbliţelor rol totemic, iar numele zeului Sane, zeu tartric, în cinstea căruia
era făcut sacrificiul, fiind considerat sinonim cu zeul sumerian Usmu.

12
Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Editura Obiectiv, Craiova, p. 38.

5
O altă interpretare este cea a reputatului arheolog Janos Harmatta, care considera că
cele trei plăcuţe sunt, de fapt, simple documente contabile ale unui negustor, el traducând
astfel înscrisurile: „Făină 60+10 (măsuri) zeului Palil; 20 (măsuri) regelui Pntif; 60+2
(măsuri) zeului Usmu/Samos”13.
Un alt cercetător, Boris Perlov, a plecat în descifrarea textelor de la ideile lui Nicolae
Vlassa şi similitudinea existentă cu plăcuţele din Dejmet-Nasra: „Pe prima tăbliţă
dreptunghiulară e însemnată întruchiparea simbolică a doi ţapi; între dânşii e aşezat un spic.
Poate că întruchiparea unor ţapi şi a unui spic a reprezentat simbolul bunăstării obştii, la baza
căreia se află ocupaţia lor cu agricultura şi creşterea animalelor. Dar s-ar putea să reprezinte şi
o scenă de vânătoare. E interesant că un subiect de acelaşi fel se întâlneşte şi pe tăbliţele
sumeriene. A doua tăbliţă e împărţită, prin linii orizontale şi verticale, în sectoare nu prea
mari. În fiecare sector sunt zgâriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri?”14.
Cercul totemurilor sumeriene este cunoscut. La o comparaţie a desenelor de pe tăbliţă
ci vasul ritual găsit în săpăturile de la Djmet-Nasra, se remarcă o izbitoare coincidenţă. Primul
semn de pe tăbliţa sumeriană e un animal, cel mai probabil un ied, al doilea reprezintă un
scorpion, al treilea, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizează un peşte, al cincilea o
construcţie, al şaselea o pasăre. Astfel, se poate presupune că pe tăbliţă sunt însemnate
totemurile: ied, scorpion, demon, peşte, „adânc – moarte”, pasăre15.
Unul dintre istorici români care au studiat tăbliţele de la Tărtăria a fost Paul Lazăr
Tonciulescu, care a reuşit să le şi descifreze. Despre conţinutul tăbliţei rotunde el scrie: „Pe
tăbliţa rotundă sunt scrise următoarele: 4. NUN. KA. ŞA. UGULA. PI. IDIM. KARA. I, în
traducere (De către cele) patru conducătoare, pentru chipul zeului Şaue, cel mai în vârstă
(conducătorul – patriarhul – sacerdotul – preotul suprem), (în virtutea) adâncei înţelepciuni, a
fost ars unul.” „Tăbliţa tărtăriană conţine informaţii scurte asupra ritualului uciderii şi arderii
unui sacerdot care şi-a săvârşit slujba într-un anumit termen al conducerii sale.”16
Această încercare nu a fost de natură să lămurească lucrurile întrucât, interpretate
astfel, semnele de pe tăbliţe duc în faţa altei dileme: cum ar putea să explice apariţia numelui
zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut în cultura sumeriană?
Cornel Bârsan conchide, pe baza analizei interpretărilor făcute de istoricii amintiţi mai
sus, că „inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricât de paradoxal ar părea, nu sumerienii, ci
locuitorii Balcanilor. Într-adevăr, cum poate fi explicat altfel faptul că cea mai veche scriere

13
Ibidem, p. 39.
14
Ibidem.
15
Ibidem
16
Paul Lazăr Tonciulescu, De la Tărtăria la Ţara Luanei, Editura Miracol, 1996, p. 9-15.

6
din Sumer, datată din mileniul IV î.Hr., a apărut cu totul pe neaşteptate şi într-o formă
dezvoltată? Sumerienii (ca şi babilonienii) au fost doar elevi buni, preluând scrierea
pictografică de la popoarele balcanice şi apoi dezvoltând-o în scriere cuneiformă”17.
Studiile ulterioare vin să infirme încercările de descifrare făcute de V. Titov, J.
Harmatta şi B. Perlov, accepţia generală fiind că un artefact purtător de scris, în cazul în care
nu se cunoaşte nici măcar limba, dar nici scrisul, are şanse zero de a putea fi descifrat. Chiar şi
în cazurile în care limba sau scrisul ar fi cunoscute sau chiar amândouă, ar fi nevoie de un
număr mai mare de tablete pentru descifrarea scrisului18.
Cu toate acestea, cercetătorii au încercat, de-a lungul timpului, cu paşi mici să
descopere misterul inscripţiilor de la Tărtăria.
Cornel Bârsan vine cu propria interpretare a plăcuţelor de la Tărtăria: prima plăcuţă ,
cea dreptunghiulară, reprezintă un ţap viu, un spic de grâu şi un alt animal tăiat şi tranşat
pentru comercializare, ceea ce îi induce ideea unei monede de schimb. Plăcuţa i-ar fi permis
deţinătorului achiziţia, în schimbul ei, a unui animal viu ori tăiat, ori o anumită cantitate de
cereale. A doua plăcuţă dreptunghiulară ar reprezenta un veritabil certificat de producător,
care îi conferea deţinătorului dreptul de a comercializa produsele obţinute în gospodărie, iar
gaura din partea de sus îi permite înşirarea pe aţă şi păstrarea ei în gospodărie, împreună cu
alte „documente” doveditoare ale statutului economic şi social al posesorului. A treia plăcuţă,
cea mai reprezentativă, ar fi de fapt un calendar anual, al anotimpurilor şi al activităţilor pe
care familia sau comunitatea erau obligate să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai
zilnic. Plăcuţa este structurată şi delimitată pe cele patru anotimpuri: iarnă, primăvară, vară şi
toamnă, în care sunt specificate ordinea activităţilor şi a proceselor de producţie. Primul
cadran reprezintă perioada de iarnă, în care membrii familiei trebuie să îşi asigure un adăpost
sigur pe perioada anotimpului rece, cu mari precipitaţii sub formă de zăpadă (litera D stilizată
sub o formă foarte mare). Al doilea cadran reprezintă perioada de primăvară, care specifică
timpul de arat şi semănat în straturi, în funcţie de cerealele, legumele sau plantele textile care
se dorea a fi semănate. Inscripţia menţionează şi derularea anotimpului, de la precipitaţii sub
formă de zăpadă, lapoviţă şi ploi frecvente (litera D stilizată de la mare spre „o” şi „c”). Al
treilea cadran reprezintă vara, cu activităţile specifice, principala activitate fiind creşterea
animalelor, (pictograma de ţarc), vânatul animalelor şi păsărilor (semnul de arc şi păsări în
zbor), în aşteptarea recoltei de toamnă. Al patrulea cadran reprezintă perioada de toamnă,

17
Ibidem, p. 40.
18
http://istorieveche.ro/2014/11/24/povestea-scrisului/, accesat 10.01.2019.

7
reprezentată prin creşterea plantelor din pământ, recoltarea şi depozitarea lor în spaţii închise
şi acoperite (hambare)19.
A treia plăcuţă, „amuleta calendar”, ar fi fost reprodusă şi distribuită în mod tradiţional
fiecărui conducător al comunităţii, cu scopul de a-i reaminti în mod ritual de succesiunea
anotimpurilor, de obligativitatea respectării unui anumit ciclu de viaţă în vederea
supravieţuirii persoanei şi a membrilor comunităţii.
Cert este că obiectele descoperite la Tărtăria certifică existenţa unei comunităţi bine
structurate din punct de vedere economic, social şi administrativ, semn al unei vieţi
economice, comerciale, sociale, politice şi religioase.
Cercetătorul italian Marco Merlini, unul din cei mai prestigioşi arheologi ai Europei de
azi, este cel care a atestat tăbliţele şi osemintele de la Tărtăria, la Universitatea din Roma,
confirmându-le vechimea. „În 1961 în România - zice cercetătorul - a avut loc o descoperire
foarte importantă, pentru că a schimbat întreaga cronologie a istoriei in Europa. Prin ea s-a
schimbat geografia legendei unde au început civilizaţiile. Acum este rândul să gândim că
scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea Sumerului, că de-a lungul Dunării a
început o civilizaţie importantă cu aproape 8000 de ani în urmă, o societate nu mai puţin
importantă ca aceea din Egipt sau Mesopotamia”20.

BIBLIOGRAFIE

19
Ibidem
20
http://www.prehistory.it/sitoromeno/tartaria_tablets/tartaria_tablets_11.htm, accesat 09.01.2019.

8
1. Bârsan, Cornel, Revanşa Daciei, Editura Obiectiv, Craiova
2. Luca, Sabin Adrian, Tărtăria rediviva, Editura Muzeului Naţional Brukenthal , Editura
Altip, Alba Iulia, 2016
3. Paul, Iuliu Adrian, Enigma tăbliţelor de la Tărtăria, în „Conferinţele Bibliotecii
ASTRA”, nr. 130/2011
4. Tonciulescu, Paul Lazăr, De la Tărtăria la Ţara Luanei, Editura Miracol, 1996
5. https://www.descopera.ro/stiinta/3343280-misterele-tablitelor-de-la-tartaria
6. http://istorieveche.ro/2014/03/24/marco-merlini-despre-tartaria/
7. http://istorieveche.ro/2014/11/24/povestea-scrisului/
8. https://metamorfoze.wordpress.com/dacism/prima-scriere-din-istoria-omenirii-la-
tartaria/
9. http://www.prehistory.it/sitoromeno/tartaria_tablets/tartaria_tablets_10.htm
10. http://www.prehistory.it/sitoromeno/tartaria_tablets/tartaria_tablets_11.htm