ZEII, EGREGORII ȘI NATURA LOR

În numeroase ritualuri se face referire la zei, mai ales în Kaballah și în ritualurile Golden Dawn
care se folosesc de această știință sacră foarte mult. Acești zei pot fi văzuți și explicați din mai
multe puncte de vedere, însă eu voi explica natura și originea lor în patru moduri:
1. Aspecte conștiente vii ale universului
Putem privi problema prin imaginarea întregului univers de forma unui cerc, având în interiorul
său un cerc mai mic care reprezintă universului fizic. Peste aceste două cercuri putem reprezenta
tot printr-un cerc, care intersectează o parte din primele două, un Zeu creator, apoi printr-un alt
cerc un Zeu Tată și prin al treilea cerc o Zeitate Mamă. Aceste trei cercuri la rândul lor se
întrepătrund și generează zone de intersectare și de asemenea pot exista părți din univers (cel
întreg sau cel fizic) care nu aparțin de nici unul dintre acești zei. Zonele de intersecție sunt de
fapt arhetipuri care au fost generate de intersecția altor două arhetipuri. Aceste arhetipuri nou
create pot genera la rândul lor alte arhetipuri. Nu este de mirare faptul că în multe mitologii
anumiți zei au mai mulți părinți. Este important de înțeles faptul că atunci când ne adresăm
Universului manifestat folosind un nume noi ne adresăm de fapt unui aspect particular al
universului manifestat, iar universul ne poate răspunde în funcție de așteptările noastre.
2. Metafore ale psihicului sau ale experienței umane
Se poate întâmpla ca anumite ființe sau aspecte ale Universului să fie reflectate în interiorul
nostru și atunci când dorim să ne curațăm propriul psihic, emoțiile și întâlnim un obstacol, un
blocaj care nu ne lasă să trecem mai departe, nu ne lasă să evoluăm, găsirea mitologiei potrivite
care arată interacțiunile între zei poate să ne ajute, dacă reușim să internalizăm acesastă
mitologie, adică dacă devine vie în interiorul nostru. În același mod descriu și teologii creștini
faptul că energia sau Conștiința Hristică trebuie să devină vie în interiorul nostru. Rudolf
Steiner spunea în conferințele sale că atât rozacrucienii, cât și iezuiții își dezvoltau capacitățile și
facultățile spirituale imaginându-și că trec prin aceleași momente și evenimente prin care a
trecut Hristos, cu toate că abordarea unora era total diferită față de cea a celorlalți. Rezonarea
cu diferite mitologii ne poate face să vedem imaginea de ansamblu și să ne dăm seama că poate,
asemenea diferiților zei din antichitate, și noi suntem supuși unor probe, unor încercări cărora
trebuie să le facem față. Trebuie menționat faptul că anumiți autori și cercetători ai fenomenelor
oculte preferă să vadă zeii ca pe niște aspecte ale psihicului nostru, care prin anumite sugestii
repetate poate suferi modificări și astfel schimba cursul vieții persoanei în cauză. Însă alți autori
stau ferm pe poziție atunci când afirmă faptul că zeii reprezintă cu adevărat puteri și ființe cu
mult peste nivelul nostru actual, iar această asociere a lor cu anumite aspecte ale psihicului a
fost făcută doar de dragul omului modern, pentru ca acesta să poată raționaliza cu ajutorul
psihologiei ceea ce altfel nu ar putea accepta sau înțelege. Însă cele două concepții nu se exclud
neapărat una pe cealaltă. Existența unei realități interioare nu trebuie să excludă existența unei
realități exterioare. Cele două pot coexista, ca microcosm și macrocosm. Această legătură dintre
cele două o explică foarte bine Jonathan Black în Istoria secretă a lumii:

Pentru rațiunea omului modern, caracterul alegoric al unei povești reduce considerabil posibilitatea ca narațiunea
respectivă să fie o ilustrare veridică a unor evenimente reale. Scriitorii de azi se străduiesc să-și golească textele de
semnificații. Să le aplatizeze pentru a le conferi un caracter mai natural. Pentru antici însă, care credeau că fiece
lucru care se petrecea pe Pământ era determinat de mișcările stelelor și planetelor , cu cât o poveste prezenta mai
pregnant astfel de tipare ”poetice” , cu atât era mai realistă și mai corectă.
De aceea, suntem probabil tentați să considerăm călătoriile lui Hercule, Tezeu și Orfeu în lumea de dincolo ca niște
simple metafore. Este adevărat că, la un anumit nivel, aventurile lor simbolizează faptul că omenirea începuse să
accepte realitatea morții și să se resemneze în fața ei. Dar când ne gândim la încercările lui Hercule, Tezeu etc pe
tărâmul de dincolo, nu trebuie să ni le imaginăm ca interioare, pur mentale. Atunci când se luptau cu monștri și
demoni, ei făceau față unor forțe care le invadaseră propria ființă – carnea umană păcătoasă și labirintul
întunecat al creierului omenesc. Dar totodată se confruntau cu monștri reali, în carne și oase.

Revenind la decizia de a privi zeii ca simple aspecte ale psihicului nostru, acest lucru poate fi
problematic deoarece pune limitări. Nu asupra universului, ci asupra naostră, iar astfel poți
împiedica o anumită entitate sau energie să se conecteze la propria ta ființă și să te ajute, să te
îndrume sau să te vindece.
3. Zeificarea strămoșilor
În multe religii, mai ales în shintoismul japonez sau în credințele chinezești, este întâlnit cultul
strămoșilor. Atunci când o persoană moare se pot întâmpla mai multe lucruri cu acel suflet, cel
mai probabile situații fiind reîncarnarea sau ascensiunea către un tărâm superior. Însă de
asemenea se poate ca acel suflet să reușească să își păstreze corpul astral și pentru a se reuși
acest lucru multe culturi învățau oamenii să ofere rugăciuni, să aprindă lumânări sau să
realizeze sacrificii animale pentru ca energia tuturor acestora să fie oferită acelui suflet și de
assemenea să se deschidă canale de comunicare cu respectivul suflet. Prin oferirea acestei
energii practic îi oferi sufletului o anumită putere care îl ajută să supraviețuiască în planul
astral. Iar odată cu trecerea timpului și cu înmulțirea neamului, sufletul primește din ce în ce mai
multă energie și devine din ce în ce mai puternic. Iar acest lucru este benefic și pentru urmașii
săi, care în loc să ceară ajutorul unor entități înalte (ceea ce poate fi destul de dificil și poate
necesita un anumit nivel de dezvoltare spirituală) cer ajutor direct de la strămoșul lor, cu care au
o legătură. Aceași energie poate fi primită și de conducătorii cultelor religioase din partea
credincioșilor. O altă posibilitate este ca un zeu să se formeze pornind de la o formă gând sau un
egregor. Atunci când un grup de oameni își dezvoltă o mitologie și fiecare persoană crede în acea
mitologie foarte mult și mai ales într-un zeu sau zeiță cu o înfățișare și niște trăsături foarte bine
definite, toată energia acelor oameni se adună și fomează imaginea cu zeul sau zeița respectivă,
iar în timp universul poate da viață acestei idei, acestei figuri. În acest caz omul crează zeul și nu
zeul crează omul.
4. Ierarhii ale spiritului
Putem vedea ierarhia ca fiind formată din ființe distincte sau ca fiind o singură ființă care
coboară în materie. Pe de altă parte putem explica ierarhia cu ajutorul sufletului care este un
aspect al Cosmosului: astfel, în partea inferioară avem o ființă umană conștientă, imediat
deasupra sa se află Eul său superior, la următorul nivel ar fi Îngerul Păzitor, apoi un Arhenghel,
iar în final o Mondaă sau un Zeu. În acest fel un Înger ar avea în interiorul său mai multe Euri
superioare omenești, un Arhanghel ar conține mai mulți Îngeri, iar un Zeu mai mulți
Arhangheli, însă toți s-ar manifesta ca ființe distincte.
O altă modalitate de a imagina universul manifestat este ca fiind împățit în patru elemente. La
intersecția celor patru zone s-ar afla ființe alcătuite din toate cele patru elemente, cum suntem
noi oamenii, iar în interiorul fiecărui Element ar exista Spirite Elementare, cum sunt gnomii
pământului, ondinele apei, salamandrele focului și silfele sau silfidele aerului, ca aspecte
individualizate ale fiecărui Element în parte. Mai sus în ierarhie putem găsi Conducători sau
Regi Elementali peste care se află Zeii Elementali. Acești elementali nu trebuie să fie inteligenți
așa cum definim noi inteligența, însă împreună ar putea forma o minte de tip stup, iar Regele
Elemental ar avea o inteligență destul de mare.
Natura egregorilor este explicată foarte bine de către autorul Vadim Zeland în cartea sa Spațiul
variantelor, unde el preferă să explice egregorii prin conceptul de penduli. Fiecare om face parte
din anumite structuri, iar când un grup începe să gândească diferit și decide să se separe de
structura inițială se naște o nouă structură. Însă în spatele acestor grupuri sau structuri
(grupuri de prieteni, companii, familie, cluburi, partide politice, instituții, grupuri religioase) stau
energii care le animă. O structură ia naștere atunci când un grup de oameni își îndreaptă energia
gândurilor într-o anumită direcție, iar parametrii energiei mentale sunt identici. În acest mod în
oceanul energetic începe să se contureze o structură energo-informațională independentă, adică
un egregor sau un pendul. Analogia este potrivită deoarece această structură se balansează din
ce în ce mai mult odată cu câștigarea de noi membrii, care o vor alimenta cu și mai multă
energie. În momentul în care pendulul rămâne fără membrii, moare. În general, orice structură
creată de energia minții omului este un pendul, deci orice om mai devreme sau mai târziu va
genera penduli. Acește structuri, odată cu câștigarea unor suficienți membrii, vor acționa dincolo
de voința individuală a membrilor lor, la fel cum un aparat birocratic va funcționa după propriile
legi, indiferent de voința unui birocrat luat separat.
Orice pendul este prin natura sa distructiv deoarece se folosește de energia mebrilor săi și își
impune puterea asupra lor. În schimbul energiei acordate, pendulul va oferi individului un mediu
în care să trăiască, însă în momentul în care individul va merge împotriva legilor interne de
funcționare ale structurii, aceasta îl va face tot posibilul pentru a-l arunca afara. Dacă individul
nu se mai regăsește în aceste reguli și legi interne, timpul petrecut în acea structură va deveni
un adevărat chin. Părăsirea unui pendul va consta de asemenea într-un consum mare de energie
din partea individului. Pendulii sunt indiferenți la tipul energiei unui membru, atâta timp cât
această energie este oferită. Astfel, dacă individul este exaltat de bucurie sau este complet
nefericit este irelevant pentru pendul. Dacă un grup de bătrâne discută în fața blocului despre
cât de mult urăsc guvernul, cât de rău este acesta etc acestea nu fac rău egregorului guvernului,
ci îl hrănesc cu energie. Acest lucru se întâmplă chiar dacă bătrânele nu sunt membre ale
structurii, deoarece frecvența de emisie intră în rezonanță cu egregorul. Trebuie menționat
faptul că emoțiile puternice sunt armele cela mai eficiente utilizate de către penduli, pentru a-și
lua energia necesară. De aceea mass-media se folosește de știri negative pentru a genera teamă,
neliniște, emoție, ură. Un pendul are acces în modul cel mai ușor la energia unui individ dacă îl
dezechilibrează. Cresc prețurile, iar oamenii încep să se plângă, sunt revoltați, vorbesc cu
cunoscuții despre acest lucru etc. Energia mai poate fi captată foarte eficient și prin intermediul
fricii sau al vinovăției. Cea mai eficientă metodă prin care te poți proteja de penduli este să fii
echilibrat și să nu exagerezi cu emoțiile în niciun fel, adică nici să nu te bucuri excesiv când se
întâmplă ceva bun, nici să te enervezi sau să fii supărat când se întâmplă ceva mai puțin plăcut.

V:. M:. Călin Murea

R:. L:. Lux Aeterna Nr. 6015 Or. Brașov