Universitatea Hyperion

Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii

Lupta de eliberare a popoarelor balcanice

Student: Gheorghe Victor

Specializarea: Istorie, Anul II
Titlul cursului: Introducere în metodologia cercetării științifice
Profesor: Lector Dr. Nicoleta Ciachir

1
Introducere

În lucrarea de față mi-am propus să realizez o incursiune în cee ace privește

evenimentele care au marcat popoarele de naționalitate balcanică în perioada secolului XIX,
subiectul central fiind reprezentat de lupta de eliberare a acestora de sub dominația imperiului
ottoman.

Un secol vitreg, am putea spune, pentru toți cei care purtau în vene sânge balcanic.
Opresiune, incertitudine și teamă sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a picta un tablou al
acelor vremuri sumbre.

2
 Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, atunci când popoarele de origine
balcanică asaltau Imperiul Otoman, suntem martorii unei reacții în lanț, la o avalanşă
antiotomană balcanică.

Autonomia absolută era câștigată de către Micul Muntenegru în 1796, totodată

insurecția sârbă, care s-a desfășurat între anii 1804-1815 lua o mare amploare în rândul
popoarelor creștine din cadrul Imperiului Otoman.

Secolul XIX a reprezentat un secol al afirmării principiului naționalităților, al

mișcărilor de renaștere națională a popoarelor balcanice, Imperiul Otoman aflându-se într-un
declin cât mai vizibil iar opozițiile dintre marile puteri europene în rivalitatea lor de a se
infiltra cât mai mult în Balcani și a se înfrupta din posesiunile turcești, România va susține
cu toată sinceritatea lupta pentru emancipare națională, politică a popoarelor oprimate din
Sud-Estul Europei, va fi refugiul cel mai sigur pentru revoluționarii balcanici.

Insurecţia sârbă din 1804 a beneficiat de sprijinul oferit de către poporul român, grecii
stabiliţi în Principate din secolul al XV-lea au întâmpinat condiţii optime care au contribuit
substanţial la redeşteptarea Eladei. În vara anului 1875, românii dau dovadă de spirit brav și
participă la luptă de partea Bosnei şi Herţegovinei în vara anului 1875.

Tot în acest context, în anul 1830 este format primul stat balcanic independent din
epoca modernă, și anume, statul grec, fiind un element motivațional pentru celelalte state
balcanice în lupta pentru emanciparea națională.

Revoluția începută în anul 1821, al cărei lider era Tudor Vladimirescu cât și cea
greacă confereau un sentiment de noutate.

Ziua de 23 ianuarie a anului 1821 marchează începerea Proclamației de la Padeș,

atunci când Tudor Vladimirescu îi îndeamnă pe ,,frații lăcuitori ai Țării Românești, veri de
ce neam veți fi să pierdem pe cei răi ca să ne fie nouă bine” iar în luna aprilie al aceluiași an
izbucnește răscoala din Peloponez care reprezintă punctul de start al războiului de eliberare
națională a grecilor în perioada anilor 1821-1829 care a avut ca finalitate recunoașterea
independenței statului grec prin intermediul Convenției de la Londra din anul 1830.1

1
Nicoleta Ciachir, Solidaritatea balcanică în context european, pp. 2-4-6
3
 Începutul secolului al XIX-lea dă naștere ideii de cultură națională în cadrul lumii
ortodoxe, producându-se o laicizare a societății, iar originile nu sunt urmărite doar în biserică
ci, de asemena și în tradiții și obiceiuri, ajungându-se câteodată chiar și în lumea păgână.

Biserica Ortodoxă a deținut un rol major, în ciuda faptului că în unele zone balcanice
s-a produs laicizarea societății.

Îndreptându-ne atenția către planul extern, România și Serbia aveau obiective

comune: abolirea suzeranității otomane, lupta pentru eliberarea unor teritorii naționale de sub
dominația habsburgică, coordonarea liniei politice comune față de acțiunile diplomatice ale
Marilor Puteri în regiune și ajutorul acordat populației balcanice sub dominația otomană.

Există numeroase exemple care să arate solidaritatea dintre români și sârbi datorită
ajutorului pe care și l-au dat unii altora dar, este foarte important să amintim de lupta comună
atât a armatei române cât și celei sârbe, ca parte a Războiului de Independență a României
care s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani, între 1877 și 1878.

Emigranții balcanici nu se rezumau doar la cuvinte de laudă la adresa românilor care

îi adăpostiseră și care le oferiseră ajutor.

Carol Davilla a admis, la Școala de medicină militară, zeci de elevi veniți din
Bulgaria, care își făceau studiile gratuit, primeau cazare și masă de la statul român.

Pe linia tradiției de întrajutorare și colaborare cu țările balcanice menționăm că

România furniza cereale Muntenegrului, iar în 1872 prințul Nicolae al Muntenegrului
promova „o apropiere tot mai strânsă balcanică, unde România să fie în frunte, fiind națiunea
cea mai numeroasă, cea mai prosperă și cea mai bogată în resurse.

Puternica comunitate bulgară din România, în secolul al XIX-lea, a fost antrenată şi

influenţată de atmosfera benefică de redeşteptare a conştiinţei româneşti, care le-a dat
exemple demne de urmat (burghezia română în curs de formare, şcoala superioară în limba
naţională, teatru, creaţii originale, traduceri din culturile europene în limba română). La
începutul secolului al XIX-lea faţă de Sofia, Atena, Belgrad, care nu aveau o populaţie de
peste 20 000 de locuitori, Bucureştiul era din punct de vedere demografic cel mai de seamă
oraş din ţările europene supuse dominaţiei Imperiului Otoman. Bucureştiul, micul Paris,
atrăgea ca un magnet balcanicii. La Bucureşti s-au constituit şi au activat cele mai importante
comitete de conducere ale mişcării bulgare de eliberare naţională: Comitetul Central Secret Bulgar

4
 (1866-1869), Comitetul Central Revoluţionar Bulgar (1869-1876), Comitetul Bătrânilor (1862-
1878), Societatea Bulgară Centrală de Binefacere (1876-1878), „Coaliţia Sacră între Români şi
Bulgari”, între C. A. Rosetti, mare simpatizant al mişcării bulgare şi Kasabov. 2

Lupta popoarelor balcanice pentru eliberare și emancipare națională, iar în unele

cazuri și lupta pentru formarea statului national unitar, a reprezentat un proces complex,
desfășurat cu o intensitate mai mică sau mai mare la toate națiunile găsite în proces de
formare de pe acest spațiu geografic. De obicei se spune că începutul acestei mari avalanșe
de răscoale care vor duce în sfârșit la prăbușirea celor două imperii care stăpâneau sud-estul
Europei-Imperiul Otoman și Monarhia Habsburgică, este legată de evenimentele din
Pașalâcul Belgrădean, în care poporul sârb, condus de Karadorde, se ridică la 1804 împotriva
regimului tiranic al dahiilor și în anul 1805 împotriva stăpânirii otomane ca întreg.3

Tendința de reîntregire națională a statelor balcanice amintite, năzuința de eliberare a

teritoriilor și a populației de sub stăpânirea otomană, au provocat numeroase conflicte și
tensiuni în relațiile dintre statele balcanice, acestea pe de altă parte fiind conștiente că doar
printr-o acțiune comună pot realiza obiectivele propuse.4

În 1876, de la gara Filaret, condus de Constantin Dobrogeanu-Gherea, dr. Russel şi

Zamfir Arbore, Hristo Botev pornește pe drumul sacrificiului să-și elibereze țara de sub jugul
turcesc. În ajunul trecerii Dunării, eroul național bulgar se adresează românilor: „De voi ne-
au legat totdeauna simpatiile cele mai vii și ele n-au fost tulburate niciodată prin vreo
neînțelegere. De la voi, ca de la niște vecini buni, așteptăm sprijin eficace și frățesc.” Lui
Zamfir Arbore îi revine meritul de a fi scris prima biografie a lui Botev, pierdută din păcate
în urma arestării lui Arbore, în 1881. Strânsa prietenie între Botev şi cei citaţi este pe deplin
justificată: prietenie născută dintr-o comuniune de idei.5

Referitor la mișcările de eliberare naționale din Balcani, curentele ideologice și

programele lor, istoricul bulgar Veselin Traikov propune următoarea periodizare: de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea până la războiul ruso-turc din 1828-1829; din 1830 până la
Războiul Crimeii și de la 1853 la Tratatul de Pace de la Berlin din 1878. Structură care

2
Ibidem pp.10-12
3
Sanja Lazarevic, Mircea Măran, Cultura balcanică-parte a culturii europene pp.8
4
Ibidem pp.9
5
Ibidem pp.16
5
 corespunde în linii ample desfășurării evenimentelor cu prelungirea segmentului cronologic
până la 1881, acordat mișcării de Renaștere naționale albaneze.6

La Bucureşti, în 1875, apare singurul volum de poezii a lui Hristo Botev, „Pesnii i
stohotvorenii” (Cântece şi poezii). Opera sa creată în România, tradusă pretutindeni, mai
apoi, a intrat în patrimoniul literaturii universale. În conştiinţa generaţiilor, Botev trăieşte atât
cu aureola unui mare patriot şi revoluţionar, cât şi cu gloria de poet genial. Deşi tânăr, Botev
este un publicist cu poziţii ferme, conştient de misiunea scriitorului si de rolul politic, cultural
şi agitatoric al presei. A susținut în publicistica sa idealul politic al românilor – obținerea
independenței și desăvârșirea statului roman unitar. În articolul program al ziarului său
„Zname” (Drapelul) mărturiseşte: „Năpăstuitul nostru popor bulgar n-are o cameră, n-are o
tribună de la înălţimea căreia să-şi exprime voinţa, să arate suferinţele şi nevoile sale, să dea
în vileag greutăţile care îl apasă.” Ziarele lui Hristo Botev, „Duma na bălgarskite emigranti”
(Cuvântul emigranţilor bulgari, 1871), „Budilnik” (Deşteptătorul, 1873), „Zname” (Drapelul,
1874), „Nova Bălgaria” (Noua Bulgarie, 1876) au un puternic ecou în rândul emigraţiei
revoluţionare bulgare din România, fiind abordate toate problemele incendiare ale vremii, cu
clarviziunea şi fermitatea care îl caracterizau. 7

Perioada care a urmat după 1878, când se crease o nouă situație geopolitică în Balcani,
înregistrează un reflux în legăturile stabilite anterior între România și popoarele balcanice,
excepție făcând relațiile româno-albaneze (Albania nu obținuse nici măcar autonomia
teritoriilor sale). Totuși, pe teritoriul țării noastre au rămas mulți bulgari, sârbi, greci, albanezi
care au perpetuat prietenia interbalcanică. 8

6
Ibidem pp.17
7
Ibidem pp.15
8
Ibidem pp.19
6
 Concluzii

Întotdeauna, indiferent de circumstanțele în care se află un popor, de revoltele sau războaiele în

care se găsesc cu altă națiune, de opresiunile la care acesta este supus, de mojiciile și încercările
neostoite ale inamicului de a-i aduce în genunchi chintesența existențială, este foarte important ca
spiritul să rămână brav și demn și, să încerce să țină piept oricăror furtuni, de orice natură. Pentru că,
la final, victoria nu se obține doar prin răbdare ci, și printr-un act de rebeliune al întregii mentalități
colective, îndreptat împotriva nedreptăților.

Popoarele balcanice au dat dovadă de toate aceste lucruri împotriva numeroaselor lupte cu Imperiul
Otoman iar faptele lor vor rămâne întipărite mereu întipărite în file de istorie și în culoarul infinit al
timpului.

7
Bibliografie

1. Nicoleta Ciachir – Solidaritatea balcanică în context românesc

2. Maria Alexandra Pantea – Cultura balcanică, parte a culturii europene