Formara şi evoluţia RASSM.

Istoriografia problemei. Evoluţiile politico-sociale, culturale, economice şi militar-

strategice ale spaţiului din stânga Nistrului au reprezentat un obiect constant de studiu şi
dezbateri pentru istoriografie, încă din momentul înfiinţării acesteia. Bibliografia problemei
distinge între o paradigmă românească şi una îngust moldovenistă, aflate de-a lungul timpului
într-un raport de maximă tensiune. Dacă prima integrează, în mod firesc, moldovenii de la est de
Prut şi Nistru unui trunchi comun al tuturor românilor, cea de-a doua, tinde să dea o expresie
distorsionată originii şi profilului lor etnolingvistic, să-i decupeze şi să-i singularizeze din
peisajul general românesc.
În lucrările autorilor sovietici se pot găsi afirmaţii precum că, în 1924, prin crearea RASS
Moldoveneşti pe teritoriul Ucrainei, moldovenii pentru prima oară în întreaga lor istorie au avut
posibilitatea să creeze o organizaţie statală socialistă naţională1, că formarea Republicii
Autonome Moldoveneşti în anul 1924 trebuie considerată ca un act care ,,a marcat începutul
dezvoltării organizării statale sovietice moldoveneşti”, ,,primul pas istoric pe calea formării
statului moldovenesc sovietic”2. Totuși, o disensiune în istoriografia sovietică ţine de aceea
referitoare la momentul constituirii organizării statale moldoveneşti. Unii istorici, de regulă, cei
preocupaţi de istoria raioanelor moldoveneşti din stânga Nistrului, consideră drept început anul
1924, când a luat fiinţâ Republica Autonomă Sovietică Moldovenească. Pe când alţi istorici
consideră că orânduirea sovietică de stat a moldovenilor a luat naştere la sfârşitul anului 1917–
începutul anului 1918.
De asemenea, cu privire la acest subiect istoriografia sovietică susţine că prin formarea
RASSM s-a realizat ,,politica naţională leninistă a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”, a
biruit ,,politica leninistă a prieteniei popoarelor şi internaţionalismului proletar”. Totodată,
crearea RASSM a fost catalogată ca şi ,,cap de pod” al URSS în lupta pentru reanexarea
Basarabiei”-,,începutul eliberarii Basarabiei” şi chiar o metodă eficientă de sovietizare a
Romaniei; exportare a comunismului rus spre Balcani, în vederea creării unei republici socialiste
mondiale.3 În acest sens s-au evidenţiat şi istoricii A. M. Lazarev, S. Ia. Afteniuc4, A. V. Repida5,
A. Grecul6 ş.a.
În ultimile două decenii au apărut mai multe studii şi lucrări de certă valoare, consacrate
clarificării unor momente semnificative ale unei îndelungi şi adeseori tragice istorii a românilor
transnistreni. Un aport deosebit la cercetarea problemei îl aduce istoricul Gh. E. Cojocaru 7.
Dincolo de valoarea documentară incontestabilă, lucrările istoicului conţin şi o considerabilă
contribuţie, propriu–zis academică, la clarificarea esenţei disputei identitare în care s-a
împotmolit societatea actuală moldovenească. De asemenea, problemele legate de crearea

2
I.Leonov, Znamenatelinaia data v jizni moldavscogo naroda ,Uc.zapiski Chisinevscogo gosuniversiteta,
T. II , gumanitarnie nauki, Chisinau ,1950, p. 7-8.
3
Citat dupa: Iulian Fruntasu, O istorie etnopolitica a Basarabiei (1812-2002), Chişinău, Editura Cartier,
2002, p. 147.
4
S. Ia. Afteniuc, Leninscaia nationalinaia poltica Kommunisticescoi partii i obrazovanie sovetscoi
gosudarsvennosti moldavscogo naroda, Chişinău, 1971.
5
A. V. Repida, Obrazovanie Moldavscoi ASSR, Chişinău, 1974.
6
A. Grecul, Formirovanie i razvitie moldavscoi sotialisticescoi naţii, Chişinău, 1955.
7
Gh. E. Cojocaru, Cominternul si originile ,,moldovenismului”, Chişinău, Editura Civitas, 2009; Idem, Noi
documente revelatoare despre formarea RASSM /Destin Romanesc, Chişinău, 2009, nr. 3, p. 132-142.
RASSM sunt abordate în lucrările istoricilor Gh. Negru 8, O. Ţicu9,I. Popa, L. Popa10E. Negru, O.
Galușcenco ș. a.

Contextul istoric şi obiectivele creării RASS Moldoveneşti.

Pentru destinul istoric al moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, anul 1924 a fost
unul crucial, în condiţiile când cei din Basarabia erau cetăţeni ai României Mari, iar cei din
stânga Nistrului supuşi ai statului totalitar bolşevic-Uniunea Sovietică. Relaţiile dintre cele
doua state, în pofida unor întrevederi şi contacte diplomatice, rămâneau a fi blocate şi
tensionate. Cauzele acestei situaţii erau nerecunoaşterea de către Guvernul Sovietic a Unirii
Basarabiei cu România din 27 martie 1918 şi sechestrarea tezaurului românesc de noile
autorităţi sovietice, care fusese evacuat la păstrare în Rusia în 1916, înainte de prăbuşirea
Imperiului ţarist. Mai mult decât atât, URSS prin diferite mijloace militare, propagandistice,
diplomatice, tindea să reanexeze Basarabia.
Evenimentele revoluţionare din anii 1917-1918 au contribuit la desfăşurarea unei puternice
mişcări de redeşteptare naţională şi la românii transnistreni. În scurt timp, în teritoriul din
stânga Nistrului s-au deschis mai multe şcoli cu limba română de instruire, s-a introdus limba
maternă în biserici, s-au constituit primele asociaţii şi ziare moldoveneşti. Acest proces a fost
însă de scurtă durată şi a fost înterupt de evenimentele dramatice de după anul 1918. După
Unirea Basarabiei cu România, râul Nistru a devenit practic imposibil de traversat, iar
românii transnistreni, pentru prima dată pe parcursul istoriei, s-au pomenit într-o izolare
totală chiar şi faţă de conaţionalii lor din dreapta Nistrului.11
În acel moment, Basarabia trecea după Unire, la adăpostul statului român, printr-un amplu
proces de integrare plenară şi prefaceri radicale în toate aspectele vieţii social-economice,
politice şi spirituale a României întregite, în cadrul unui regim parlamentar democratic şi
sistem multipartinic.12 Concomitent, Rusia Sovietică, după un război civil istovitor,
statornicirea şi consolidarea unui regim totalitar, izolare pe arena internaţională şi cu o
politică externă expansionistă, treptat, începând cu anul 1924 trecea printr-o etapă de
recunoaştere pe plan internaţional de Marile Puteri. În acest context, diplomaţia sovietică
preia în relaţiile cu România o atitudine din ce în ce mai dură, rezervând în arsenalul său
chiar şi folosirea forţei armate, nu numai pentru a reanexa Basarabia, dar şi a exporta
revoluţia proletară în plan mondial, în primul rând, în zonele apropiate. În realizarea acestor
obiective, teritoriul dintre Nistru şi Prut, în calitate de provincie românească, recunoscută de
Anglia, Franţa, Italia şi Japonia prin Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, reprezenta o
trambulină sau cap de pod pe itinerarul spre România, Peninsula Balcanică şi Europa
Centrală. Acest deziderat urma să fie realizat prin intermediul Internaţionalei a III-a
Comuniste, creată în 1919 şi reprezenta atunci, după cum recunosc chiar şi istoricii ruşi
contemporani ,,o parte specifică a maşinii sovietice ideologico-politice”13.
Drept instrumente de realizare a acestor obiective în practică erau rebeliunile sau
insurecţiile inspirate din exterior cu ajutorul maşinăriei kominterniste, care ulterior erau
apreciate de propaganda comunistă drept mişcări populare, exploatarea factorului
minorităţilor naţionale, a confruntărilor sociale şi politice a diverselor categorii sociale.

8
Gh. Negru, Politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Chişinău, Editura Prut Internaţional, 2003.
9
O. Ţâcu, “Moldovenismul” sovietic şi politicile identitare ale URSS în RASSM şi RSSM (1924-1991) /în
Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa, Chişinău , Editura Cartier, 2011.
10
I. Popa, L. Popa, Românii, Basarabia şi Transnistria, Bucureşti, 2009.
11
C. Ungureanu, Populaţia Transnistriei (1926-1989) / Destin Românesc, Chişinău, 2003, nr. 3-4, p.116.
12
Vezi: Svetlana Suveică, Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928): modernizare prin reforme,
Chişinău, Editura Pontos, 2010.
13
A.Ulunian, Komintern i gheopolitica:Balkanschii rubej 1919-1938 gg.,Moscova, 1997, p.74-75.Citat
dupa Gh.Cojocaru, Cominternul si originile “moldovenismului”, p.13.
 România ca ţară vecină Uniunii Sovietice era prima în calea infiltrării în Balcani şi deaceea
situaţia din această ţară urma a fi destabilizată.
De asemenea, pe agenda de lucru a ameliorării relaţiilor bilaterale sovieto-române era
pregătirea pentru desfăşurarea conferinţei de la Viena, programată pentru sfârşitul lunii
martie-începutul lunii aprilie 1924. În cadrul acesteia, partea sovietica, camuflându-şi
pretenţiile teritoriale asupra Basarabiei, va încerca să impună părţii române desfăşurarea unui
plebescit în aceasta provincie. Pentru moment, însă, partea sovietică în scopul de a exercita
presiuni asupra Guvernului României a lansat, la începutul anului1924, proiectul creării în
stânga Nistrului a unei statalităţi-fantome-Republica Moldovenească, ca germene a unei
republici pentru întregul ,,popor moldovenesc”, o parte considerabilă a căruia ar fi zăcut ,,sub
călcâiul ocupanţilor români”.
Memoriul. În aceste condiţii, la 4 februarie 1924, la Moscova, un grup de emigranţi
comunişti din România şi Basarabia au redactat un Memoriu privind necesitatea creării în
stânga Nistrului a unei Republici Moldoveneşti. În cadrul discuţiei pe marginea acestei
probleme, raportorul-comunistul român I. Dicescu Dic a făcut o introducere în chestiunea
Basarabiei, opinând că există două puncte de vedere asupra acestei chestiuni: primul al lui C.
Racovski, fost preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului din RSS Ucraineana şi la acel
moment Comisar-adjunct al Afacerilor Străine al URSS şi cel de-al doilea-al lui M. M.
Litvinov, comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS. Conform explicaţiilor
raportorului: ,,Esenţa primului punct de vedere se reduce la următoarele: timpul cedărilor
URSS în sfera politicii externe a expirat. Basarabia nu trebuie cedată României. La viitoarele
negocieri cu România sunt posibile următoarele cazuri: să se ceară României să se
conformeze acordului încheiat în 1918 între Averescu şi Racovski, prin care România s-a
angajat să evacueze Basarabia pe parcursul a 2 luni; dacă România nu va accepta-să se insiste
asupra desfăşurării referendumului cu scopul autodeterminării şi, în cele din urmă, împărţirii
Basarabiei în două părţi între Rusia şi România. Punctul de vedere a lui Litvinov presupune
că dacă România va merge la cedari, trebuie să-i cedăm Basarabia” 14. În continuarea
raportului, I. Dic a pledat pentru poziţia lui Racovski, motivând cu următoarele
argumente: ,,deoarece onoarea burgheziei române este legată de destinul Basarabiei şi
cedarea ultimei URSS va însemna capitularea politică a burgheziei române. Totodată,
formarea unei regiuni autonome în Transnistria va sublinia o dată în plus grija URSS faţă de
naţionalităţi”. Mai mult decât atât, în opinia lui ,,Această regiune va prezenta un obiect de
atracţie. Iată de ce iniţiativa noastră are o mare importanţă morală, impunând populaţia
basarabeana să-şi îndrepte privirea în partea noastră. Autodeterminarea Basarabiei în legătură
cu aceasta va îndemna să procedeze în acelaşi fel Bucovina şi Transilvania”15.
În cadrul discuţiilor a mai fost expusă temerea precum că după crearea acestei entităţi,
Romania ar putea pretinde asupra ei. Un alt participant la discuţie, G. I. Cotovski a insistat
asupra urgentării procesului de colonizare a regiunii cu refugiaţi basarabeni, asigurarea cu
cele necesare a ostaşilor roşii demobilizaţi, necesitatea desfăşurării unor cercetări etnografice
a Transnistriei cu scopul de a determina numărul populaţiei moldoveneşti şi amplasarea ei în
regiune, precum şi necesitatea desfăşurării unei campanii de popularizare a ideii formării
unei regiuni autonome. S-a făcut referinţă în cadrul discuţiilor şi la exemplul Bielorusiei, care
ar atrage de partea sa simpatiile populaţiei bieloruse din Polonia, insistându-se asupra
,,marelui rol pe care îl va juca regiunea autonomă” în cazul populaţiei basarabene16.
O altă problemă asupra careia s-a convenit a fost cea cu privire la tipul de entitate: regiune
sau republică. În mod special, un alt semnatar al Memoriului, S. Timov, a insistat şi a propus
să se pledeze anume pentru o Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, care ,,va
pretrinde la reunirea cu teritoriul de peste Nistru”. Conform opiniei lui: ,,Extinderea acestei
republici asupra teritoriului basarabean, care se mărgineşte cu Dobrogea, Bucovina şi Galiţia,
14
Gh.Cojocaru, op. cit.,p.87-88.
15
Ibidem, p. 88.
16
Ibidem, p. 88-89.
 se poate dovedi un factor revoluţionarizator în întregi Balcanii şi, parţial, în Europa
Centrală”. În cele din urmă, s-a propus crearea unei comisii în scopul redactării unui apel
catre CC al PC(b) din toată Uniunea, pornind atât din punctul de vedere al intereselor
etnografice, culturale şi economice ale populaţiei moldoveneşti, cât şi din punctul de vedere
al perspectivelor revoluţionare internaţionale17.
Astfel, extinderea revoluţiei mondiale dincolo de Nistru era, în concepţia autorilor
proiectului, cărora nu le le scăpau, totuşi, nici nevoile de redeşteptare naţional-culturală si
dezvoltării social-economice a populaţiei moldoveneşti locale, însăşi raţiunea de creare a
Republicii Moldoveneşti. După cum se observă din conţinutul discuţiilor, urgenţa proiectului
era pusă în dependenţă de rezultatele viitoarelor negocieri sovieto-române proiectate pentru
conferinţa bilaterală de la Viena, de la care se aştepta, fără nici un temei, că România va
accepta renunţarea sovieticilor la Basarabia, în schimbul tezaurului sechestrat de bolşevici.
Documentul final al discuţiilor, redactat în ,,Memoriul cu privire la necesitatea formării
Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” semnat, la 4 februarie 1924, de cei zece
comunişti români şi basarabeni în frunte cu G. Cotovski, I. Dic, P. Tcacenko este considerat
în istoriografia naţională drept ,,punctul de plecare” în procesul de creare a Republicii
Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti pe malul stâng al Nistrului în componenţa RSS
Ucrainene18.
În ,,Memoriul” propriu-zis, se face un scurt istoric al destinului Basarabiei după anexarea
acesteia la Imperiul Rus, în 1812, şi, în mod special, în timpul revoluţiei ruseşti din anul
1917, care a condus la destrămarea imperiului multinaţional. Autorii documentului în mod
intenţionat falsifică realităţile istorice şi condiţiile în care armata română a intrat în Basarabia
la începutul anului 1918, caracterizând acest act drept o invazie, şi, la îndemnul şi susţinerea
Antantei, ,,sub motivul luării sub pază a surselor de aprovizionare a armatei, au ocupat-o”. În
condiţiile, când Rusia Sovietică era angajată în negocierile anevoioase cu Germania, la Brest-
Litovsk, România ar fi reuşit cu ajutorul ,,Sfatului Ţării” să zmulgă Basarabia 19. În
continuare, în culori apocaliptice este caracterizată situaţia din Basarabia, după cei şase ani,
în sensul dramatizării destinului istoric al basarabenilor în cadrul României întregite:
,,Guvernul României a instituit un regim de românizare forţată a ţinutului şi de asuprire
naţională: un regim de teroare albă însoţit de torturi medievale, fărădelegi şi jafuri. Sub
pretextul luptei cu bolşevismul în Basarabia au fost împuşcaţi sute, mii de muncitori, ţărani şi
intelectuali. Chiar şi elementele burgheze ale acestei provincii, care vedeau în tercut în
persoana românilor nişte izbăvitori ,,de urgiile bolşevice”, sunt revoltate de administraţia
română. Anul trecut deputaţii şi senatorii din parlamentul român /inclusiv acelaşi Inculeţ/ s-
au referit la urgiile care au loc în provincia de peste Nistru. Din vorbele lor se vede că până şi
burghezia locală ar prefera regimul sovietic celui românesc. Şi, într-adevărat, în baza
informaţiilor şi observaţiilor personale şi impresiilor din discuţiile cu refugiaţii se poate
afirma cu siguranţă că, în afara elitei marilor moşieri, nu există nici un element în mijlocul
populaţiei rurale şi orăşeneşti, care nu ar tinde să obţină eliberarea de sub ocupaţia română şi
alipirea la URSS”20.
Urmează descrierea aşa-zisului regim de teroare instaurat în noua provincie românescă:
,,În scopul luptei cu mişcarea muncitorească şi comunistă, precum şi cu manifestările de
nemulţumire din ţinut, guvernul român a întărit poliţia, jandarmeria şi a declarat starea de
asediu. Ţinutului i-a fost atribuit un statut special, şi cu începere de la 15 octombrie 1922, a
fost instituit postul de general-guvernator al Basarabiei. În postul de general-guvernator,
subordonat nemijlocit Consiliului de Miniştri, a fost numit generalul călău Popovici, care

17
Ibidem, p. 89-90.
18
Vezi: Anton Moraru, Destinul unui document, în ,,Cugetul”, 1992, nr. 5-6, p. 5-6.
19
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 92.
20
A. Moraru, op. cit., p.6.
 dispunea de împuterniciri nelimitate. Astfel, Basarabia, de la republică şi revoluţie socială, a
decăzut până la provincie, supusă despotismului unui cârmuitor absolut”21.
Conform aprecierilor semnatarilor ,,E de la sine înţeles că acest mod de administrare a
Basarabiei doar adânceşte ura populaţiei faţă de vechiul regat românesc şi credem că e în
interesul URSS şi ale revoluţiei socialiste să se facă tot posibilul pentru a utiliza aceste stări
de spirit”. În opinia autorilor ,,Memoriului”, un motiv sau argument în favoarea creării
republicii ar fi factorul demografic, deoarece, după cum afirmă ei ,,Pe malul stâng al
Nistrului, în fostele gubernii Herson şi Kameneţ-Podolsk trăiesc, în mase compacte nu mai
puţin de 500-800 mii de moldoveni, iar conform afirmaţiilor românilor–până la 2 milioane de
moldoveni care îşi duc modul lor specific naţional de trai şi care vorbesc un dialect
românesc–limba moldovenească. Această populaţie ocupă nu mai puţin de 16 mii verste
patrate. Deoarece este situată în apropierea frontierei, ea, din considerente de ordin pur
militar, se bucură de un tratament deosebit în ceea ce priveşte modul de organizare a vieţii
economice. Dacă mai adăugam la aceasta interesele culturale specifice ale populaţiei
moldoveneşti, apoi pornind de la factorul etnografic, în baza politicii naţionale sovietice, ar
putea fi formată o entitate autonomă social–politică moldovenească în frontierele RSSU sau
în cadrul URSS”. Pornind de la aceste condiţii se concluzionează: ,,După părerea noastră, o
astfel de entitate ar putea fi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească“22 .
În opinia comuniştilor basarabeni şi români, semnatari ai documentului, formarea unei
astfel de republici trebuia să genereze o serie întreagă de consecinţe de ordin intern / din
punctul de vedere al intereselor nemijlocite ale URSS /şi internaţional. În primul rând,
,,organizarea populaţiei moldoveneşti într-o entitate politico-administrativă va contribui la
creşterea nivelului economic şi cultural al populaţiei. Din punctul de vedere al URSS,
consolidarea acesteia din urmă este cu atât mai necesară, cu cât e probabilă eventualitatea,
mai devreme sau mai târziu, a apariţiei conflictelor militare, în timpul cărora este necesar un
spate al frontului bine asigurat, lipsit de stări de nemulţumire”. Este evident că viitoarei
republici i se rezerva un rol aparte în planurile expansioniste ale URSS, nu numai pe termen
scurt, ci şi pe durată lungă. Astfel, în al doilea rând, conform aceloraşi semnatari ,,Republica
Moldovenească va putea juca acelaşi rol de factor propagandistic, pe care îl joacă Republica
Bielorusă faţă de Polonia şi cea Carelă faţă de Finlanda. Ea va focaliza atenţia şi simpatia
populaţiei basarabene şi va crea pretexte evidente pentru pretenţiile alipirii Basarabiei la
Republica Moldovenească. Din acest punct de vedere, devine imperioasă necesitatea de a se
forma anume o republică socialistă şi nu o regiune autonomă în cadrul RSSU. Unirea
teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului va servi URSS drept breşă strategică faţă de
Balcani / prin Dobrogea/ şi faţă de Europa Centrală / prin Bucovina şi Galiţia/, pe care URSS
le va putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice” 23. Deci, autorii memoriului
nu ascund scopurile expansioniste ale formării Republicii Moldoveneşti.
O modalitate de soluţionare a problemei Basarabiei, conform autorilor ,,Memoriului”, ar fi
tranzacţia ,,Basarabia-tezaur”, argumentându-se că în condiţiile dificultăţilor economice cu
care se confruntă România, guvernul acesteia ar putea accepta cedarea Basarabiei pe
obţinerea tezaurului: ,,Acum când situaţia politică a URSS s-a schimbat în mod radical şi în
viitor se va schimba şi mai mult ca oricând şi în mai bine, întoarcerea Basarabiei este
agreabilă. O parte din burghezia română de acum înclină în acest sens, sperând să obţină în
schimbul Basarabiei tezaurul de aur al Romaniei, care se află la Moscova, pentru a evita cu
ajutorul lui eşecul definitiv economic şi financiar. Un asemenea rezultat al negocierilor
sovieto-române e mult mai posibil, dacă ţinem cont de slăbirea unităţii în rândurile Alianţei
Mici, pe de o parte, şi de importanţa alianţei româno-polone, drept consecinţă a acordului
franco-ceh, pe de altă parte”24.
21
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 92-93.
22
A. Moraru, op. cit., p. 6.
23
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 93.
24
A. Moraru, op. cit., p. 7.
 La rândul său, desprinderea Basarabiei de România va avea o serie de consecinţe de ordin
internaţional, care erau formulate în felul următor: ,,1) În primul rând, acest fapt va clătina
,,unitatea României Mari” naţional-sudate şi va lovi în autoritatea morală a burgheziei care
bravează până în prezent cu realizarea idealului naţional-românesc. 2) Acest fapt va servi
drept un impuls suplimentar tendinţei provinciilor noi alăturate / României / spre
autodeterminarea lor naţională. Iar organizarea / de stat / a minorităţilor naţionale / a
bulgarilor, găgăuzilor, / care vor trăi în limitele viitoarei Republici Moldoveneşti, va servi
drept exemplu pentru minorităţile naţionale care populează vechiul Regat român. 3)
Viitoarea reformă agrară din Basarabia trebuie să producă o influenţă incomparabil de mare
asupra mişcării ţărăneşti din România însăşi, fără a mai vorbi despre importanţa apropierii
frontierilor Uniunii Sovietice, care /apropiere /, la rândul ei, va exercita la fel o influenţă
asupra mişcării comuniste şi muncitoreşti din România însăşi. 4) Extinderea Puterii Sovietice
asupra teritoriului Basarabiei are o însemnătate cu atât mai mare, cu cât aceasta se margineşte
la Nord şi Est cu Bucovina şi Galiţia, populaţia ucraineană a cărora este completamente de
partea RSSU şi a URSS, iar la sud–cu Dobrogea, populată de bulgari”25.
Se aprecia că toate aceste fapte, luate la un loc, vor exercita, fără îndoială, o puternică
influenţă asupra zonelor din jur, într-o conjunctură internaţională corespunzătoare, vor reuşi
să revoluţioneze situaţia din întreaga peninsulă Balcanică. Pornind de la considerentele
expuse, semnatarii documentului concluzionau: ,,noi propunem să formăm Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească. Urgentarea soluţionării acestei probleme este dictată,
după părerea noastră, de necesitatea reluării negocierilor româno-ruse, pe de o parte, şi, pe de
altă parte, în cazul rezolvării pozitive a problemei formulate de noi, de necesitatea derulării
campaniilor de agitaţie la faţa locului până la începutul lucrărilor agricole, când inevitabil
tensiunea vieţii politice va scădea temporar. Această urgentare mai este dictată şi de alte
împrejurări: de necesitatea amplasării şi colonizării refugiaţilor basarabeni şi a ostaşilor roşii
demobilizaţi, din numărul moldovenilor care nimeresc uşor în mrejele propagandei
antisovietice”26. În acest context se cerea ca problema abordată să fie soluţionată urgent,
incluzând-o pe ordinea de zi a şedinţei apropiate a Biroului Politic al CC al PC (b) din toată
Rusia.
M. Funze, comandantul forţelor armate ale Ucrainei şi Crimeii, membru al CC al PC(b)
din Rusia şi al Biroului Politic al CC al PC(b) din Ucraina, ca expert principal în chestinea
Română, fiind originar din părţile respective, era la curent încă din toamna anului 1923 cu
intenţiile emigranţilor români de la Moscova şi avea o atitudine favorabilă faţă de acestea.
Prin rezoluţia sa din, 6 februarie 1924, pe marginea ,,Memoriului”: ,,Chestiunea respectivă
încă nu a fost examinată la CC al PC (b) din toată Uniunea. Personal sunt pentru, cu condiţia
ca Republica Moldovenească să fie inclusă în cadrul RSSU”27, el a recomandat formarea
Republicii Moldoveneşti, însă, nu direct în cadrul URSS, ci în cadrul Ucrainei Sovietice,
astfel find respinsă, practic, din capul locului, posibilitatea formării şi includerii viitoarei
republici, probabil, cu statut de republică unională, în cadrul Uniunii Sovietice. Rezoluţia lui
Frunze ţinea cont de realităţile sociale, şi de sensibilităţile conducerii ucrainene de la Harkov,
capitala de atunci a Ucrainei, urmărind să determine prin înglobarea viitoarei republici în
cadrul RSSU o reacţie pozitivă din partea liderilor ucraineni faţă de demersul Grupului de
iniţiativă de la Moscova.

În mediul vârfurilor de parid de la Moscova şi Harkov nu exista o unitate de opinii pe

marginea proiectului unei Republici Moldoveneşti în stânga Nistrului, acest subiect generând
discuţii fierbinţi în contradictoriu28.
25
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 94.
26
A. Moraru, op.cit., p. 7-8.
27
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 96.
28
Vezi: O istorie a regiunii Transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent. Compediu, Chişinău,
Editura Civitas, 2007, p. 265.
 Procesul de formare a Republicii Moldoveneşti pe malul stâng al Nistrului se desfăşura în
condiţiile unei luptei aprigi între diferite organe de partid şi de stat din URSS şi RSS
Ucraineană. După lungi discuţii controversate asupra ,,Memoriului cu privire la necesitatea
RSS Moldoveneşti”, la nivelul Biroului Politic al CC al PC (b) din toată Uniunea,
conducerea de la Kremlin a susţinut ideea creării unei republici moldoveneşti, încredinţând
efectuarea măsurilor concrete pentru aceasta conducerii de partid din Ucraina Sovietică 29. La
început conducerea ucraineană a luat o atitudine negativă faţă de ideea creării Republicii
Moldoveneşti şi a căzut de acord doar în ceea ce priveşte organizarea sovietelor naţionale
moldoveneşti (săteşti, raionale şi, în cazuri excepţionale, regionale). Liderii ucraineni îşi
motivau poziţia, într-un fel, prin insuficienţa numerică a populaţiei moldoveneşti şi lipsa unei
infrastructuri adecvate pentru o astfel de entitate statală.
La 3 martie 1924, în cadrul şedinţei Biroului Politic al PC(b) din toată Uniunea au fost
aprobate directivele delegaţiei sovietice la negocierile sovieto-române de la Viena care
prevedeau: ,,1) Basarabia nu poate fi cedată în nici un caz României. 2) Negocierile trebuie
purtate de o asemenea manieră încât Europa să vadă clar că noi vrem pace şi dorind soluţionarea
paşnică a chestiunii în litigiu pe calea chestionării populaţiei însăşi. 3) Formularea chestiunii
despre condiţiile plebescitului trebuie să aibă loc într-un asemenea moment în care apariţia
acestei cerinţe va fi pregatită de mersul negocierilor şi nu va putea fi interpretată drept un pretext
evident pentru ruptură. 4) Delegaţia nu va purta în nici un caz discuţii despre împărţirea
Basarabiei. 5) Delegaţia trebuie să se folosească de negocieri pentru a demasca politica României
din anii 1917-1918 în raport cu Basarabia. 6) Delegaţia nu trebuie să argumenteze la negocieri cu
drepturile istorice ale Rusiei asupra Basarabiei. 7) Delegaţia trebuie să folosească negocierile
pentru a sublinia drepturile populaţiei bucovinene la autodeterminare. 30 Astfel, aceste directive
prevedeau, în pimul rând, refuzul categoric al URSS de a recunoaşte drepturile României asupra
Basarabiei şi cerinţa plebescitului în teritoriul dintre Prut şi Nistru.
Tot atunci, comisarul sovietic de externe, Gh. V. Cicerin, atenţiona într-o scrisoare către
secretarul CC al PC(b) din toată Uniunea, V. M. Molotov, că: ,,Formarea RSSM este în
momentul dat prematură, deoarece va genera tendinţele expansioniste ale şovinismului
românesc. Descoperirea unui asemenea număr de moldoveni, adică, români, în teritoriul
ucrainean, va fortifica poziţia românilor în disputa în chestiunea Basarabiei” 31. Cicerin
spunea lucrurilor pe nume-moldovenii sunt români, semn că vârfurile sovietice cunoşteau
adevărul despre identitatea acestora.

Totuşi, după o perioadă de incertitudine, presiuni exercitate din partea Moscovei, dar şi în
contextul pregătirii pentru conferința de la Viena, în problema Basarabiei, conducerea
ucraineană a hotărât să-şi concentreze eforturile anume asupra aspectului etnic al problemei. În
aceste condiţii, la 7 martie 1924, Biroul Politic al CC al PC (b) din Ucraina, examinând
chestiunea ,,Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (raportori G.
Kotovschi ş.a.), a decis: ,,Se consideră oportună din punct de vedere politic delimitarea în cadrul
RSSU a regiunii autonome moldoveneşti, se însărcinează CPAI să examineze chestiunea din
perspectiva realizării ei practice (cu privire la frontiere , compoziţie, relaţiile reciproce între
moldoveni şi coloniile germane şi bulgare intermitente etc.). Să se solicite CC al PC (b)R să nu
ia o hotărâre definitivă până la o a doua examinare de către noi a acestei chestiuni. Propunerea
tov. Skrîpnik despre includerea regiunii autonome Moldoveneşti în cadrul RSFSR, este
respinsă”32. De asemenea, organele afacerilor interne din Ucraina au fost însărcinate să
stabilească numărul real al populației moldovenești, amplasarea și gradul de densitate al ei în
scopul proiectării frontierilor viitoarei autonomii. Pentru realizarea acestei decizii Secretariatul
29
Repida A. V., Formarea RSS Moldoveneşti, Chişinău, 1977, p. 137.
30
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 98.
31
B. G. Bomeşko, Obrazovanie Modavscoi ASSR (Istoki pridnestrovscoi problemî), Ejegodnik Istoriceskii
Alimanah Pridnestrovia, Tiraspoli, nr.2 , 1998, p.17.
32
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 99-100.
Comitetului Gubernial Odesa şi, ulterior Plenara acestui organ, a hotărât crearea unei Secţii
moldoveneşti care să se ocupe cu problemele renaşterii naţional-culturale ale populaţiei
moldoveneşti din regiune şi ,,să ia la evidenţă pe linia militară toţi comuniştii-moldoveni şi
cunoscătorii limbii moldoveneşti, pentru ca la conferinţele de partid din timpul apropiat în
raioanele cu o populaţie moldovenească considerabilă, în comitetele raionale să fie aleşi lucrători
moldoveni”33.
Trebuie reţinut, aşadar că, încă de la început, prin actul de naştere, RASSM era concepută
drept ,,factor politic-propagandistic” pentru a crea pretexte în vederea reanexării
Basarabiei, ,,breşă strategică a URSS faţă de Balcani” şi ,,cap de pod” al intereselor politice
şi militare ruseşti în regiune. Aceste obiective, precise şi exprimate cu claritate, afirmate şi
însuşite la nivelul cel mai înalt de conducerea sovieto-bolşevică de la Moscova, vor constitui
jaloanele unei politici de lungă durată, provocatoare şi agresivă împotriva intereselor
României–ca stat, ca popor, ca regim politic, ca identitate etnică şi culturală-, cu reverberaţii
revanşarde şi anexioniste la scară regională.
În pofida clarităţii obiectivelor urmărite, decizia de înfiinţare a unei republici moldoveneşti
în stânga Nistrului s-a luat cu dificultate. În primul rând, existau numeroase ezitări legate de
statutul viitoarei formaţiuni statale: republică unională în componenţa URSS, republică
autonomă în componenţa Ucrainei sovietice sau doar simplă regiune autonomă, aşa cum
susţineau liderii ucraineni? Ştirile care apăreau periodic în presa rusă şi ucraineană, în
perioada premărgătoare oficializării fantomaticei republici, alimentau o stare de confuzie,
fiind adeseori contradictorii, inclusiv în ceea ce priveşte localizarea capitalei (se vehiculau
localitaţile Ananiev, Birzula, Balta). Aceasta ilustra, în fapt, indecizia care domnea în
cercurile politice conducătoare de la Moscova şi Harkov34.
Paralel cu pregătirile diplomatice şi politice pentru Conferinţa de la Viena, autorităţile
sovietice au orchestrat o amplă campanie de propagandă antiromânească în chestiunea
Basarabiei. În marile centre ale Uniunii Sovietice, la Moscova, Leningrad, Harkov, sau în
localităţile de pe malurile Nistrului aveau loc mitinguri ale emigranţilor basarabeni care
deplângeau soarta Basarabiei ,,ocupată de burghezia română”, ruperea ei de la Ucraina,
cerând la unison eliberarea ei, formarea RSS Moldoveneşti, în limitele Basarabiei, şi
,,reunirea “ acesteia cu Ucraina Sovietică. Astfel, în rezoluţia privind Declaraţia drepturilor
basarabenilor, adoptată la mitingul emigranţilor basarabeni, din 12 martie 1924, de la
Moscova, se afirma: ,,Şase ani de ocupare a Basarabiei de către trupele române sunt o dovadă
grăitoare a faptului că populaţia ţinutului se află sub jugul străin. Ruptura Basarabiei de
RSSU, de care a fost strâns legată, a aruncat ţinutul în sărăcie şi într-o criză continuă…Orice
manifestare socială este reprimată…Şcolile sunt românizate…Emigraţia basarabeană de la
Moscova, care exprimă interesele întregii populaţii a Basarabiei, îşi ridică vocea sa de protest
împotriva ocupării în continuare a ţinutului de către trupele străine”35.
Pe de altă parte, URSS se straduia să-şi ascundă intenţiile militariste revanşarde, susţinând
frecvent că ar dori să rezolve chestiunea Basarabiei prin negocieri cu România. În încercarea
de a se depăşi tensiunile din relaţiile bilaterale, delegaţii române şi sovietice s-au întâlnit în
mai multe rânduri: la Varşovia (1921), Genova (1922), Tiraspol (1923) 36. Rezultatele acestor
negocieri au fost de fiecare dată inconsistente, datorită poziţiilor diametral opuse pe care s-au
situat cele două părţi.
În ajunul deschiderii Conferinţei de la Viena, Biroul Politic de la Kremlin a pus personal
în faţa lui C. Racovski, comisar-adjunct la Externe şi ambasador în Marea Britanie, sarcina
33
Formarea RSS Moldoveneşti şi crearea Partidului Comunist al Moldovei . Culegere de documente şi
materiale, Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1986, p. 67-68.
34
I. Popa, L. Popa, Romanii, Basarabia şi Transnistria, Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, 2009, p.
53-54.
35
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 100-101.
36
L. Rotari, Mişcarea subversivă din Basarabia în anii 1918-1924, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004,
p. 220-221.
 de a da publicităţii în presa sovietică câteva acte prin care să demonstreze ,,ocupaţia română“
a Basarabiei. Mesajul pe care Sovietele îl transmiteau astfel Bucureştiului era cât se poate de
transparent: timpul cedarilor a trecut, Moscova revine în forţă în politica internaţională şi va
aborda cu intransigenţă problema Basarabiei. La Viena, împotriva disponibilităţii Guvernului
Român de a relua relaţiile cu Rusia Sovietică, ,,dacă aceasta încetează să mai revendice
Basarabia”, şeful delegaţiei sovietice, Krestinski reproducând toate argumentele clasice prin
care contesta drepturile României asupra acestei provincii şi reclama vehement un plebescit
pe care Bucureştiul nu-l putea accepta37. Delegaţia română, în baza mandatului dat de primul
ministru I. I. C. Bratianu, a evitat să abordeze orice aspect privind o aşa-zisă dispută
teritorială cu URSS, pornind de la teza că unirea hotărâtă cu saşe ani în urmă de Sfatul Ţării
de la Chişinău a avut un caracter plebescitar, iar România nu are ce negocia cu Sovietele în
privinţa Basarabiei.
Participarea URSS la Conferinţa de la Viena a avut la bază, mai degrabă, scopuri
propagandistice decât un interes real de a ajunge la o stare de pace cu România. Documentele
de arhivă dovedesc duplicitatea poziţiei URSS, în condiţiile în care demersurile pentru
înfiinţarea unei enclave statale moldoveneşti în stânga Nistrului fuseseră demarate înainte de
participarea reprezentanţilor săi la Viena. Eşecul Conferinţei de la Viena şi, implicit, al
tentativelor Moscovei de a organiza un referendum în Basarabia, a impulsionat activităţile
ilegale sovietice pentru declanşarea unei mişcări revoluţionare în dreapta Nistrului, care să se
extindă apoi în restul României. Actul declanşator urma să îl constituie rebeliunea armată de
la Tatar-Bunar, din 12-17 septembrie 1924, desfaşurată după un plan de operaţii aprobat în
prealabil de Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste, fidelă crezului bolşevic potrivit
căruia ,,din scânteie va izbucni flacăra”. Atacurile armate ale unor grupuri bolşevice extrem
de violente au surprins în prima fază organele de ordine române, care au fost nevoite să
apeleze la militarii flotei de pe Dunăre pentru a pune capăt rebeliunii.
Odată spulberat visul unei mişcări mari revoluţionare care să extindă puterea Sovietelor în
Basarabia şi să schimbe ordinea constituţională în România, intrarea în scenă a unei republici
moldoveneşti în stânga Nistrului avea undă verde38.

Eşecul Conferinţei de la Viena a avut un impact negativ asupra opticii conducerii sovietice
de la Harkov faţă de demersul despre necesitatea formării Republicii Moldoveneşti. În cadrul
şedinţei Biroului Politic al CC al PC(b)U din 18 aprilie 1924 s-a hotărât: ,,Din cauza lipsei
datelor (etnografice şi teritoriale), formarea RSS Moldoveneşti este inoportună. Să se propună
CPAI să continue studierea chestiunii privind posibilitatea formării unor unităţi administrative în
care predomină populaţia moldovenească”39.
În realizarea acestei decizii au fost antrenate: Comisia pentru minorităţile naţionale de pe
lângă Comitetul Executiv Central din Ucraina, Comisia Constituţională şi Comisia Centrală
Teritorial-Administrativă.
Astfel, pentru conducerea ucraineană un motiv al tergiversării creării unei entităţi
moldoveneşti era vehicularea situaţiei despre lipsa informaţiilor cu caracter demografic. În
situaţia creată şi-a asumat iniţiativa şi G. I. Kotovschi, care a creat o comisie specială din ostaşi
şi comandanţi ai corpului 2 de cavalerie şi a început să adune informaţii statistice de la faţa
locului (din localitate în localitate, din casă în casă).
Totuşi, au fost identificate trei comisii care sa-u preocupat cu colectarea datelor despre
numărul moldovenilor din zonă şi anume: 1) comisia permanentă Centrală administrativ-
teritorială de pe lângă CEC din toată Ucraina; 2) comisia Comisariatului Afacerilor Interne al
RSSU şi 3) comisia Cotovski, formată din ostaşii Corpului său de cavalerie. Informaţiile cu
privire la numărul moldovenilor colectate de aceste comisii erau contradictorii şi variau. Astfel,
cele două comisii ucrainene au indicat cifra de circa 147410 de mii, pe când comisia Cotovski-
37
V. F. Dobrinescu, op. cit., p. 96.
38
L. Popa, I. Popa, op. cit., p. 52-53.
39
Gh. Cojocaru, op. cit., p. 103-104.
peste 283398 de moldoveni numai în guberniile Odesa şi Podolia, adică cu 136 mii diferență.
Mai mult chiar, comisia CEC al Ucrainei în raportul său a motivat imposibilitatea creării unei
republici prin lipsa potenţialului industrial şi economic, a căilor de transport şi de comunicaţie
necesare delimitării unei entităţi administrative aparte şi a recomandat crearea doar a unor
raioane şi soviete săteşti moldoveneşti cu populaţie majoritară moldovenească40.

Peste puţin timp, la 29 aprilie 1924, Comitetul Gubernial Odesa al PC (b) U a emis circulara ,,Cu
privire la munca desfăşurată în rândurile oamenilor muncii moldoveni”, adresată comitetelor
districtuale de partid în care se recunoştea că ,,Până în prezent munca desfăşurată în limba
moldovenească este organizată slab. Munca aceasta, însă, importantă ca mijloc de ridicare a
nivelului de cultură al oamenilor muncii moldoveni şi atragerea acestora la viaţa şi
construcţia activă sovietică şi economică, devine deosebit de importantă în lumina
evenimentelor internaţionale curente, în legătură cu zădărnicirea Conferinţei de la Viena şi
refuzul României de a organiza un plebescit în problema basarabeană”. Deaceea comitetelor
districtuale li s-a indicat: ,,unde există grupuri însemnate de oameni ai muncii moldoveni …
să acorde o atenţie mare organizării muncii moldoveneşti”, deasemenea ,,să-i atragă pe toţi
comuniştii moldoveni care cunosc traiul, cultura şi condiţiile de viaţă ale oamenilor muncii
moldoveni şi să-i folosească în munca de partid, sovietică şi de culturalizare în rândurile
moldovenilor”41.

Comisia Central Teritorial-Administrativă a propus, la 3 mai 1924, Comitetului gubernial Odesa

al PC (b) din Ucraina să determine toate localităţile în care locuieşte numai populaţie
moldovenească şi cele în care ea constituia majoritatea, să prezinte o descriere cât mai completă
a traiului şi stării economice din centrele examinate, să prezinte o concluzie argumentată asupra
posibilităţii de a delimita unităţi teritorial-administrative moldoveneşti. Printre măsurile
intreprinse a fost editarea unui ziar în ,,limba moldovenească”-,,Plugarul Roş”.
Un alt eveniment l-a constituit crearea secţiei moldoveneşti de pe lângă Comitetul gubernial
Odesa, la 16 mai 192442. Însă acest organ din start a fost marginalizat în procesul de creare a
republicii moldoveneşti şi şi-a axat activitatea doar pe direcţiile cultuaral-educative, naţională,
economică cum ar fi: promovarea cadrelor naţionale la faţa locului, lichidarea neştiinţei de carte,
culturalizarea populaţiei, editarea literaturii în limba moldovenească, folosirea limbii materne,
propagara ideologiei comuniste, realizarea sarcinilor social-economice şi politice propuse de
partidul bolşevic, ,,rezolvarea” problemelor legate de limba moldovenească şi a alfabetului ei,
organizarea secţiilor respective în organele locale de partid şi sovietice, antrenarea populaţiei
moldoveneşti în construcţia cooperatistă, în comitetele ţărăneşti nevoiaşe, în comitetele de ajutor
reciproc, munca în rândurile femeilor. Informaţiile despre activitatea acestei secţii este
sugestivă43, în ele nevorbindu-se nimic despre crearea republicii moldoveneşti. În realitate,
,,opera” de creare a Republicii Moldoveneşti era dirijată şi realizată de Moscova.

Astfel, în aceasta fază, politica autorităţilor ucrainene urmărea, în primul rând, atragerea mai
pe larg a moldovenilor la munca de patid şi sovietică, o oarecare înviorare culturală şi naţională a
moldovenilor din cadrul Ucrainei, însă, fără a-i acorda un statut aparte administrativ sau
teritorial. Deaceea, tot în acest context, la 23 iunie 1924, s-a hotărât crearea comisiei literare
pentru editarea şi traducerea literaturii în limba moldovenească în componenţa Buciuşcan, Starâi,
Rumeanţev, Krivorukov şi Roşu, precum şi extinderea Secţiilor moldoveneşti44.

40
Culitura Moldavii za godî Sovetscoi vlasti. Sbornik dokumentov v 4-h tomah, T. 1, ciasti pervaia,
Chişinev, 1975, p. 72-73, 76.
41
Ibidem, p. 104-105.
42
Ibidem, p. 70, 67.
43
Ibidem, p. 68-69, 70-71, 73-74.
44
Formarea RSS Moldoveneşti…, Culegere de documente…, op. cit., p. 71.
 Istoricul Gh. Cojocaru în felul următor explică această atitudine refractară a conducerii
ucrainene faţă de proiectul Republicii Moldoveneşti: ,,a nedorinţei de a crea un nou
precedent, după Republica Crimeea, care putea genera apariţia în serie a altor pretenţii de
delimitare teritorial–naţională, cu efecte contrare nevoii de întărire a Ucrainei ca entitate
unitară, strict ierarhizată şi centralizată. Apoi, în Ucraina de atunci era în curs de derulare o
politică fermă de ucrainizare care părea să nu lase loc altor procese similare de culturalizare
naţională”, că exista şi ,,temerea ca aceasta să nu devină un fel de pârghie de presiune în
mâinile Moscovei în raport cu Harkovul. Şi, nu în ultimul rând, nu era clar pentru moment
cum se va proiecta delimitarea acestei entităţi moldoveneşti asupra relaţiilor cu Statul Român
de peste Nistru, ce efecte şi consecinţe va produce”45. Cercetătorul mai punctează: ,,Faptul că
autorităţile supreme de partid ucrainene şi-au revizuit atitudinea anterioară faţă de proiectul
entităţii Moldoveneşti imediat după eşecul Conferinţei sovieto-române de la Viena ar putea
sugera că de la această întâlnire se aştepta că Guvernul Român va accepta o împărţire a
Basarabiei contra restituirii tezaurului sechestrat la Moscova. Partea restituită a Basarabiei
urma să fie ataşată teritoriului cu populaţie moldovenească din stânga Nistrului şi astfel să fie
formată o entitate Moldovenească în cadrul Ucrainei. Eşecul conferinţei a dat peste cap
aceste aşteptări şi, pentru moment, proiectul respectiv şi-a pierdut din actualitate”46.
După cum s-a văzut, RASSM a fost de la început un ,,cap de pod” al intereselor sovietice
în regiune şi se urmărea, în primul rând, reanexarea Basarabiei.

45
Gh. Cojocaru, op. cit., p.18-19.
46
Ibidem, p. 19.