Crearea RSSM

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o republică

constituentă a Uniunii Sovietice din 2 august 1940 până în 1991.

Conextul şi crearea

Marea majoritate a teritoriului pe care a existat Republica Sovietică

Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost parte a Principatului Moldova.
În 1812, partea răsăriteană a Moldovei (numită începând cu acel
an Basarabia) a fost ocupată de Imperiul Rus. Pacea de la Bucureşti
încheiată între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman a consfinţit acest fapt.
Până în 1917 Basarabia a fost o gubernie a Imperiului Rus, fără a avea
reprezentare în procesul legislativ sau executiv.

Odată cu izbucnirea în cadrul Imperiului Rus a Revoluţiei din 1917,

mişcarea de eliberare naţională a luat un nou avânt în Basarabia. Nou-
alesul Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică
Moldovenească pe 15 decembrie 1917. În urma retragerii dezordonate în
ianuarie 1918 de pe frontul din Carpaţi a unor unităţi militare ruse, în
care corpul de ofiţeri a fost înlocuit cu activişti bolşevici şi anarhişti, în
Ungheni, Chişinău şi Tighina au avut loc nenumarate crime. Neavând
unităţi militare proprii, Sfatul Ţării a facut apel la armata română, care
după ce a eliberat oraşul Tighina de ultimile rămăşiţe ale soldaţilor ruşi
dezorganizaţi, s-a retras înapoi peste Prut. La 24 ianuarie 1918 Sfatul
Ţării a proclamat independenţa Republicii Populare Moldovenesti,
pentru ca pe 9 aprilie 1918 să proclame unirea cu România cu 86 de
voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţe (din totalul de
148 de deputati).

Teritoriul cuprins între râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând oraşe

ca Movilău (Moghiliov Podolski), Bershad', Iampol, Râbniţa, Birzula,
Nani, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odessa şi Oceacov, a avut
de-a lungul secolelor o componenţă etnică mixtă. În evul mediu românii
moldoveni reprezentau circa 1/2 din populaţia sa destul de mică, restul
fiind ucraineni şi tătari nohai (un trib al tătarilor din Crimeea). Începând
cu sfârşitul secolului 17 acest teritoriu a intrat în administrarea directă a
Imperiului Otoman, unde era cunoscut sub numele Yedisanul de Vest. În
1792 el a intrat în componenţa Imperiului Rus, ceea ce a dus la o
schimbare radicală a componenţei sale etnice: tătarii au fost obligaţi să
plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au
venit multi ţărani şi colonişti ruşi, ucraineni şi evrei. În 1917-1918
românii moldoveni erau majoritari doar în sate situate la mică distanţă
de râul Nistru.

Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

(URSS) a înfiinţat o republică autonomă, Republica Sovietică Socialistă
Autonomă Moldovenească (RSSAM), în componenţa RSS Ucrainiene,
pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru şi Bug, republică în cadrul
căreia românii (moldovenii, conform terminologiei oficiale sovietice)
constituiau circa 40% din populaţie. Acest lucru a fost făcut pentru
crearea unor condiţii benefice atragerii românilor basarabeni, deja aflaţi
în România spre RSSAM.

Protocolul Adiţional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat

între URSS şi Germania nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la
28 iunie 1940 prin ultimatum (din partea guvernului URRS) şi cedarea
(din partea Consiliului de Coroană al Romaniei) a teritoriilor dintre Prut
şi Nistru (Basarabia), dar şi a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, în
componenţa URSS. Basarabia, fără jumătatea de nord a judeţului Hotin)
şi fără sudul său (Bugeacul sau Basarabia mică) , plus o parte a RSSA
Moldoveneşti (corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei) au
fost incluse în RSS Moldovenească, nou-înfiinţată la 2 august 1940. RSS
Moldovenească şi a devenit o republică unională separată în cadrul
URSS, cu drept teoretic de secesiune.

La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea

Sovietică şi a eliberat până la 26 iunie 1941 Basarabia şi Bucovina de
Nord. La 27 iunie 1941 Antonescu a ordonat armatei române să continue
înaintarea peste râul Nistru în teritoriul sovietic, ocupând astfel şi
Transnistria.

În februarie-august 1944 Uniunea Sovietică a recucerit Basarabia şi a

organizat din nou RSS Moldovenească.

Perioada stalinistă:deportările şi persecuţiile

Mulţi locuitori români din Basarabia care nu au fugit în România, după
ce armata URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu în cele din
urmă au fost capturate de către forţele de securitate sovietice; un procent
ridicat din ei au fost împuşcaţi sau deportaţi, fiind învinuiţi de colaborare
cu cu românii şi germanii.

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice,

datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul
regim. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahe; unii
dintre aceştia au fost închişi sau executaţi. În conformitate cu Raportul
Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, nu mai puţin de 86 604 de
oameni au fost arestaţi şi deportaţi, în timp ce istoricii ruşi au prezentat
un număr estimativ de 90 000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a
concentrat asupra grupărilor anti-sovietice, active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a chiaburilor (persoane înstărite) a fost

orientată spre familiile ţăranilor bogaţi din Basarabia, care au fost
deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în doar două zile, 6 iulie
şi 7 iulie 1949, peste 11342 de familii din RSSM au fost deportaţi prin
ordin al ministrului de stat şi de Securitate, IL Mordovets în
conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”.

Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al

căror număr a scăzut de la peste 81,000 în 1930 la 4,000 în 1959,
datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate
în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor religioase
(700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia,
în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”.

După lichidarea structurilor statale româneşti (primării, prefecturi,

judeţe, etc.) sunt formate altele după modelul sovietic (siviete săteşti,
orăşeneşti şi raioanele), toate subordonate organelor partidului comunist
(bolşevic). În fruntea fiecărui raion au fost instalaţi primul secretar al
comitetului raional al Partidului Comunist (PC), ajutat de secretarul doi
şi secretarul trei (responsabil de ideologie şi propagandă).

Perioada stalinistă: colectivizarea

Colectivizarea a fost pusă în aplicare între 1949 şi 1950, deşi încercări
au fost efectuate mai devreme încă din 1946. În acest timp, o foamete de
mare amploare s-a produs: unele surse dau un minim de 115 000 de
oameni care au murit de foame şi boli între decembrie 1946 şi august
1947, alţii pun cifra la 216 000, la aceştia se mai adaugă alţi 350 000
care au fost afectaţi de malnutriţie, dar care au supravieţuit. Nu există
suficiente dovezi că aceasta foamete a fost cauzată sau planificată de
către sovietici şi îndreptate împotriva celui mai mare grup etnic care
trăia în mediul rural (românii). Cauza principală a fost rechiziţionarea de
cantităţi mari de produse agricole de către sovietici, dar a fost favorizat
de asemenea, de secetă, de întreruperile provocate de război şi
colectivizare.

Perioada 1956-1964

Începând cu regimul lui Hruşciov, succesorul lui Stalin, supravieţuitorii

din Gulag şi lagărele de deportaţi au primit permisiunea să se întoarcă
în RSSM. Îmbunătăţirea relaţiilor politice a încheiat şi perioada de
putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizat a dus la
dezvoltarea în domenii precum educaţia, ştiinţa şi tehnologiile,
sănătatea, industria (cu excepţia domeniilor care au fost considerate
sensibile politic, cum ar fi genetica sau istoria).

Stagnare: 1964-1985

În anii ‘70 şi ‘80, RSS Moldovenească a primit investiţii substanţiale din

bugetul URSS pentru a dezvolta facilităţi industriale şi ştiinţifice,
precum şi pentru construcţia de locuinţe. În 1971, Consiliul de Miniştri
al URSS a adoptat o decizie "Despre măsurile pentru dezvoltarea
viitoare a oraşului Chişinău", care alocau mai mult de un miliard ruble
din bugetul URSS, pentru invesţii, decizie care ulterior a adus spre
prosperitate şi a adus muncitori calificaţi din întreaga URSS . O astfel de
alocare a activelor URSS a fost parţial influenţată de faptul că, Leonid
Brejnev, conducătorul URSS între anii 1964 şi 1982, a fost Prim
Secretar al Partidul Comunist în RSS Moldovenească între 1950 şi 1952.
Aceste invesţii s-au oprit în anul 1991 când RSSM a devenit
independentă şi a căpătat numele de Republica Moldova.

Perestroika şi drumul spre independenţă: 1985-1991

Deşi Brejnev şi alti primi secretarii ai URSS au avut parte de succes,

aceştia au suprimat naţionalismului existent în RSSM . Regimul lui
Mihail Gorbaciov a facilitat renaşterea naţionalismului în regiune.
Politicile sale: glasnosti şi perestroika au creat condiţiile pentru
exprimarea deschisă a sentimentelor naţionale şi au dat posibilitatea
republicilor sovietice de a face reforme, independent de guvernul central
al URSS.

Drumul RSSM către independenţa faţă de URSS a fost marcat de

manifestări ale civilor . Conservatorii din est (în special de la Tiraspol),
precum şi activiştii Partidului Comunist din Chişinău au vrut să menţină
RSSM în URSS. Principalul succes al mişcării naţionaliste între 1988 şi
1989 a fost adoptarea la 31 august 1991 de către Sovietului Suprem al
RSS Moldoveneşti, a limbei moldoveneşti în calitate de limba oficială,
iar în declaraţia de preambul unitatea lingvistică modo-română , şi
întoarcerea la alfabetul latin pre-sovietic. În 1990, când a devenit clar
faptul că RSSM, în cele din urmă va de veni independentă , un grup de
activişti pro-URSS din Transnistria au proclamat Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească Nistreană cu capitalul la Tiraspol, care, după
dizolvarea URSS, a fost redenumit în Republica
Moldovenească Nistreană (RMN).

Independenţa

Numele RSSM s-a schimbat în Republica Moldova pe 23 mai 1991, ţara

proclamându-şi independenţa pe 27 august 1991, odată cu prăbuşirea
Uniunii Sovietice. După ce la început s-a manifestat dorinţa de unire cu
România, a izbucnit un război în Transnistria în 1992, sustinut de armata
rusă aflată acolo. Nici până acum guvernul de la Chişinău nu are
controlul asupra acestei regiuni separatiste.