Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

a fost o republică constituentă a Uniunii Sovietice din 2 august 1940 până în 1991.

Contextul si crearea
Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înființat o republică autonomă, RSSA
Moldovenească, în componența RSS Ucrainene, pe o parte din teritoriul dintre
râurile Nistru și Bug, republică în cadrul căreia românii (sau moldovenii, conform terminologiei
oficiale sovietice) constituiau circa 40% din populație. Acest lucru a fost făcut în speranța
determinării românilor basarabeni să se rupă de România.[2][3]
Protocolul Adițional Secret (ruso-german) imperialist, al Pactului Molotov-Ribbentrop, privitor
la sferele de influență și dominație în Est-Europa, semnat între Uniunea Sovietică și Germania
nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la 28 iunie 1940 prin ultimatum (din partea
guvernului URRS) și cedare (din partea Consiliului de Coroană al României) a teritoriilor
dintre Prut și Nistru (Basarabia), dar și a nordului Bucovinei, în componența URSS. Ținutul
Herța, deși nu a fost inclus în protocol, a fost ocupat de asemenea de către armata sovietică.
Inițial, Basarabia fără județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, plus o parte a RSSA
Moldovenești (aproximativ corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei) au fost incluse în
RSS Moldovenească nou-înființată la 2 august 1940, printr-un decret semnat de Stalin,
pretinzându-se că inițiativa a aparținut majorității oamenilor muncii din regiune. Numai în
perioada dintre 28 iunie și 10 iulie s-au înregistrat circa 1100 soviete la sate, 2 - în localitățile
urbane, 4 - la nivel de plase și județe. În componența lor au intrat circa 8000 de muncitori,
țărani și intelectuali. Aceste cifre ilustrează faptul că formalitățile trebuiau respectate: noua
republică sovietică nu putea fi creată fără acordul unor reprezentanți ai categoriilor sociale
nevoiașe, în numele cărora s-a instaurat puterea sovietică în cea mai mare parte a Imperiului
Rus, începând cu 1917. Astfel RSS Moldovenească a devenit o republică unională separată în
cadrul URSS, cu drept teoretic de secesiune.
La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea Sovietică. Până la 26
iunie 1941 Basarabia și nordul Bucovinei au revenit în cadrul României. La 27
iunie 1941 Antonescu a ordonat armatei române să continue înaintarea peste râul Nistru în
teritoriul sovietic, ocupând astfel și Transnistria.
În februarie-august 1944 Uniunea Sovietică a reocupat Moldova răsăriteană și a organizat din
nou RSS Moldovenească. De data aceasta, hotarele de nord, sud și est ale republicii au fost
modificate. Astfel, jumătatea de sud a fostului județ Hotin, și porțiuni mai mici din fostele județe
românești Ismail și Cetatea Albă (toate trei cedate în întregimea lor RSS Ucrainene în 1940) au
revenit republicii sovietice moldovenești în urma reocuparii acestui teritoriu de către URSS. Au
existat și modificări minore ale hotarului transnistrean cu RSS Ucraineană.

Reorganizarea teritorială
Pe 11 noiembrie 1940 Basarabia a fost reorganizată teritorial în raioane, după model sovietic.
[4]
 Astfel, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) au fost create
următoarele unități administrative:

 Raionul Călărași
 Raionul Căușeni
 Raionul Cimișlia
 Raionul Edineț
 Raionul Fălești
 Raionul Florești
 Raionul Hîncești (Kotovsc)
 Raionul Leova
 Raionul Orhei
 Raionul Rezina
 Raionul Rîșcani
 Raionul Sîngerei (Lazovsc)
 Raionul Vulcănești**-

Perioada stalinistă: deportările și

persecuțiile
Înainte și după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat un număr foarte mare de
persoane din Basarabia și Bucovina la muncă forțată, unde mulți dintre ei au murit sau au fost
executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de
politica stalinistă. Erau incluse persoane care fuseseră polițiști, soldați, clerici, proprietari de
terenuri (atât nobili cât și țărani împroprietăriți), membri ai partidelor politice istorice și toți cei
ce-și exprimaseră dezacordul față de regim (o mare parte din populație și majoritatea populației
educate), stâlpii culturii românești. În plus populația de etnie română a fost mutată de la
regiunile de graniță. Au fost deportate mai ales persoane de etnie română, dar nu exclusiv,
deportările fiind direcționate către cei care s-ar fi putut opune invaziei sovietice. 

Politica Sociala
Datele statistice indica faptul ca nivelul de slarizare din Moldova era sub nivelul mediu
normal.Plata mincii angajatilor din sochozurile din RSSMera cu 22% sub medie,iar in
colhozuri cu 8% desi la unitatea de teren in Moldova se obtinea o productie de cateva ori
mai mare
Populatia bastinasa era discriminata in ceea ce priveste repartizarea muncii
In intreprinderile industriale erau invitati specialisti din republicile unionale ,iar
basarabenii erau trimisi sa lucreze in regiunile indepartate ale Uniunii Sovietice
Condorm recensamantului din anul 1970,la o mie de oameni antrenati in campul
muncii,numai 22 de moldoveni aveau studii superioare, ceea ce constituia cel mai scazut
indice dintre republicile unionale
In pofida conditiilor favorabile de dezvoltare economica,Moldova ramanea
dezavantajata fata de alte republici unionale in ceea ce priveste rezolvarea problemelor
sociale
Uneori apareau chiar situatii paradoxale de exemplu,in Moldova -producator important
de prodise alimentare -populatia consuma cu 14% mai putin carne comlarativ cu
consumul mediu unional, cu 13 % mai putin lapte,cu 21%mai putine oua cu 27% mai
putini cartofi.De asemenea in "gradina infloritoare " a URSS cum era numita Moldova,
se consumau putine fructe si legume, chiar sub normele recomandate

Colectivizarea
Această politică avea ca scop
• creșterea producției agricole prin punerea agriculturii sub controlul statului.
• Avea, de asemenea, și un important scop politic, ca un pas înainte către comunism,
prin deposedarea (chiaburilor) de proprietățile agricole și funciare și transferarea lor
către pătura țăranilor săraci colectiviști.
• Colectivizarea a căutat să modernizeze agricultura sovietică, să consolideze marile
proprietăți agricole formate din parcele care puteau fi exploatate cu ajutorul utilajelor
moderne
Pentru cei care aveau pământ însă, colectivizarea însemna predarea către colhozuri a
tuturor proprietăților și inventarului agricol și vânzarea celei mai mari părți a
alimentelor către stat la prețuri scăzute, fixate pe cale administrativă și de aceea ei s-au
opus ideii.
Până în cele din urmă, în noiembrie 1929, Comitetul Central al Partidului Comunist a
luat hotărârea trecerii la colectivizarea forțată. Așa a luat sfârșit Noua Politică
Economică(NEP), care permitea țăranilor să-și vânda surplusul de produse agricole pe
piața liberă. Confiscările de cereale s-au intensificat, și țaranii bogați – culacii – au fost
forțați să se înscrie în cooperative agricole, pierzându-și astfel dreptul de proprietate
asupra loturilor individuale. Stalin a hotărât deportarea unui mare numar de culaci
(chiaburi) în colhozuri din zone foarte îndepărtate ale țării, precum era Siberia, sau în
lagăre de muncă

Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile

sovietice.
Scopurile
• Sa intareasca subsistemul fricii instruit de regimul stalinist
• Sa accentueze politica de deznationalizare a romanilor basarabeni
• Sa contribuie la depopularea Basarabiei
• Sa dea o lovitura zdrobitoare " dusmanilor poporului"
Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu
toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între
cele trei valuri
Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a
deportării față de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941.
Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de
pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu
administrația românească.[4]
1 val de deportari
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a
cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.

Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173
de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate
din RSS Moldovenească
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de
familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii -
aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și
hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub
jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți
voluntar
Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949)
Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt,
evenimentul a fost catalogat ulterior drept "cea mai mare deportare a populației
basarabene"
Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de
familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni .
11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și
11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de
colaborare cu fasciștii, de apartenență la partidele burgheze românești sau la secte
religioase ilegale
În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autoritățile comuniste sovietice a
depășit toate așteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce privește efectul
asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în
lunile iulie - noiembrie 1949 cota gospodăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a
majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie Prin
urmare, după operațiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea
populației locale, țăranii, și cei care erau cei mai refractari față de puterea sovietică, sunt
nevoiți să-și schimbe atitudinea. Frica de o nouă operațiune, poate de o mai mare
amploare, a determinat agricultorii individuali să renunțe la gospodăriile lor și să
accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înțeles că nu va cruța
nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportați în iunie 1949 erau incluși în
categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale,
conform unei decizii speciale a autorităților de la Moscova.
Al treilea val de deportări (31 martie - 1 aprilie 1951)
Ultima deportare în masă a populației basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie
spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol
potențial la adresa regimului comunist stalinist. În cadrul operațiunii, numită
SEVER(rom. Nord), au fost vizați în primul rând membrii organizatiei religioase, mai cu
seamă cei care se numeau Martorii lui Iehova Au fost arestate și deportate în Siberia
(reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842
copii),

Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică Socialistă Moldoveneasca

Cauzele principale au fost

• rechiziționarea de cantități mari de produse agricole de către sovietici,
• Politica fiscala
• Politica de jefuire din partea statului
• seceta
• distrugerile agriculturii provocate de război
• colectivizare
• ascunderea adevărului despre situația reală și lipsa de reacție a statului față de nevoile
oamenilor

În legătură cu numărul de decese datorat foametei, se vehiculează diverse cifre, de la

200.000 la mai mult. A fost o evidentă creștere a nivelului mortalității în anul 1947 față
chiar de anul 1946. Situația era mai gravă iarna și primăvara devreme, cînd indicii
mortalității aproape că se dublau. Un indice foarte înalt este indicat în luna iulie.
Aceasta asociate cu migrarea în masă a populației au dus la o catastrofă demografică în
rândurile populației din Bucovina de Nord și Basarabiaatât în anul 1946, cât mai ales
către anul 1947. Foametea a provocat o creștere înspăimântătoare a criminalității.
Furturile, mai întotdeauna de produse alimentare, deveniseră fenomenul cel mai
obișnuit. Pe la începutul lunii iunie 1946, cîteva cazuri de canibalism, dovada foametei
îndelungate, au avut loc.

In contextul accentuării foametei, la sfârșitul anului 1946 – începutul lui 1947, a sporit
numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a acestui fenomen, șeful
Detașamentului 22 de grăniceri, colonelul Vladimir Pavlovici Așahmanov, dă ordin
subalternilor săi, la telefon și la adunări, să fie necruțători față de cei care vor încerca să
treacă frontiera. În privința celor prinși, Așahmanov ordonă ca aceștia să fie executați pe
loc, iar față de cei care reușesc să treacă Prutul – să fie urmăriți pe teritoriul României
și, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei, să fie împușcați

Perioada 1956–64
Începând cu regimul lui Hrușciov, succesorul lui Stalin, supraviețuitorii din Gulag și lagărele
de deportați au primit permisiunea să se întoarcă în Moldova. Îmbunătățirea relațiilor politice a
încheiat și perioada de putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizat a dus la
dezvoltarea în domenii precum educația, știința și tehnologia, sănătatea, și industria (cu
excepția domeniilor care au fost considerate sensibile politic, cum ar fi genetica sau istoria).

Dezvoltarea: 1964–85
În anii '70 și '80, RSS Moldovenească a primit investiții substanțiale din bugetul URSS pentru a
dezvolta facilități industriale și științifice, precum și pentru construcția de locuințe. În
1971, Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat o decizie "Despre măsurile pentru dezvoltarea
viitoare a orașului Chișinău", care alocau mai mult de un miliard ruble din bugetul URSS,
pentru invesții [13] decizie care ulterior a adus o oarecare prosperitate și muncitorii calificați din
întreagul URSS. O astfel de alocare a activelor URSS a fost parțial influențată de faptul
că, Leonid Brejnev, conducătorul real al URSS între anii 1964 și 1982, a fost Prim-Secretar al
Partidul Comunist în RSS Moldovenească între 1950 și 1952. Aceste invesții s-au oprit în anul
1991 când Moldova a ieșit din Uniunea Sovietică.

Perestroika și drumul spre ieșirea din Uniunea

Sovietică: 1985–91
Deși Brejnev și alti primi-secretari ai URSS au avut parțial succes în suprimarea naționalismului existent
în RSSM, regimul lui Mihail Gorbaciov a facilitat renaștere naționalismului în regiune. Politicile
sale glasnost și perestroika au creat condițiile pentru exprimarea deschisă a sentimentelor naționale și au
dat posibilitatea republicilor sovietice de a face reforme, independent de guvernul central.
Drumul MSSR către independența față de URSS a fost marcat de manifestări ale civilor, conservatoarii
din est (în special de la Tiraspol), precum și activiști ai Partidului Comunist din Chișinău care au vrut să
mențină MSSR în Uniunea Sovietică. Principalul succes al mișcării naționaliste între 1988 și 1989 a fost
adoptarea la 31 august 1991 de către Sovietului Suprem al RSS Moldova a limbii moldovenești ca limbă
oficială, iar în declarația de preambul unitatea lingvistică moldo-română, și întoarcerea la alfabetul latin
pre-sovietic. În 1990, când a devenit clar faptul că Moldova în cele din urmă va de veni independentă, un
grup de activiști pro-URSS din Transnistria au proclamat Republica Sovietică Socialistă Nistreană
Moldovenească cu capitala la Tiraspol, care, după dizolvarea URSS, a fost redenumită în Republica
Nistreană Moldovenească.

Sfârșitul și ieșirea din Uniunea Sovietică

Numele țării s-a schimbat în Republica Moldova pe 23 mai 1991, țara proclamându-și
independența pe 27 august 1991, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. După ce la început s-a
manifestat dorința de unire cu România, a izbucnit un război în Transnistria în 1992, sustinut de
armata rusă aflată acolo. Nici până acum guvernul de la Chișinău nu are controlul asupra acestei
regiuni separatiste.

Economie
Deși era cea mai dens populată republică a Uniunii Sovietice, RSS Moldovenească a fost
destinată să fie doar o țară agricolă, specializată în special în producția de fructe. Regiunea
transnistreană (în care românii reprezentau doar 40% din populație), a fost mai industrializată.
În 1990, Transnistria realiza 40% din produsul intern brut și 90% din producția de electricitate
a RSS Moldovenești

Conducere
Partidul Comunist Moldovenesc a fost o componentă a Partidul Comunist al Uniunii Sovietice .
Partidul Comunist a fost partid unic. El a avut puterea supremă, deoarece toate organizațiile și
societățile comerciale îi erau direct subordonate.
Elita politică din RSS Moldovenească a fost una dintre cele mai fidele Moscovei [16]. Una dintre
dovezi este și redenumirea multor orașe și comune după diferiți lideri comuniști de la centru.

Cultura si ideologia
Cea mai mare parte a elitei românești-moldovenești de dinaintea celui de-al doilea război
mondial, intelectualii, orășenii, ca și sute și mii de țărani de rând au fost uciși sau deportați (în
special prin deportările organizate în 1940, în 1949 și în 1951). Chiar și în zilele noastre sunt zeci
de mii de români-moldoveni trăitori în zonele în care au fost inițial deportați. 295.000 de
români-moldoveni au murit în foametea din 1946-1947, unica foamete care a avut loc în
Moldova. După încheierea celui de-al doilea război mondial au fost aduși coloniști din toată
Uniunea Sovietică, în special ruși și ucraineni, care au dus la schimbarea compoziției etnice.
Românii basarabeni au fost încurajați să învețe limba rusă, care era necesară pentru ocuparea
oricărei funcții publice. Pozițiile politice și academice erau date în special membrilor grupurilor
etnice ne-române (numai 14% din liderii politici moldoveni erau români în 1946, deși acest
procent s-a schimbat puțin de-a lungul timpului).
Guvernul URSS-ului a încurajat dezvoltarea "culturii moldovenești", considerată ca fiind diferită
de cea românească, ca și proclamarea existenței așa-zisei limbi moldovenești, considerată, (în
ciuda chiar a obiecțiilor unor lingviști sovietici), ca fiind deosebită de limba română. Criticii
literari subliniau influența rusească asupra literaturii românești-moldovenești, ignorând
trecutul comun al literaturii moldovenești în cadrul mai larg al literaturii române. Pentru a
sublinia presupusele diferențe și pentru a rupe legăturile cu România, limba română
(moldovenească) a fost scrisă cu alfabetul chirilic. Numele unor orașe și sate au fost modificate
pentru a le da o sonoritate mai slavă sau au fost rebotezate cu numele unor lideri bolșevici.
Propaganda oficială a încercat să îndoctrineze prin propagandă ideea că românii i-au asuprit pe
moldoveni înainte ca Basarabia să fie eliberată de sovietici. Astfel, ideologia sovietică de stat a
Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești avea trei aspecte :

 un aspect politic: Comunismul
 un aspect economic: economia de stat
 un aspect național: moldovenismul.