Impactul religiei asupra dezvoltarii culturii si

stiintei medievale
După o lungă perioadă în care creștinii au fost persecutați întrucât se opuneau
cultului imperial, religia creștină a fost legalizată de împăratul roman
Constantin cel Mare. Următorul pas în promovarea noii religii a fost făcut de
către împăratul Teodosie, care a declarat creștinismul singura religie
acceptată în imperiu. În secolele următoare, s-au definitivat dogmele și
ritualul, iar creștinismul s-a răspândit și în afara teritoriilor înglobate în
Imperiul roman. Cultura înaltă, mecanismele legitimării și retribuirii au
devenit apanaje ecleziastice, iar religia creștină a ajuns să interfereze cu
fiecare domeniu al existenței. Cu toate acestea, o epocă istorică nu este un
monolit, iar zugrăvirea ei într-o singură nuanță este totuși o întreprindere
hazardată. Într-adevăr, principalul sistem de referință în Evul Mediu era oferit
de religia creștină. Înainte de generalizarea stilului de viață modern și a
valorilor seculare, religia nu se rezuma la o practică duminicală. Preceptele
creștine constituiau reperul pentru conduita individuală, în relațiile sociale,
precum și în materie de justiție și guvernare. Biserica asigura totodată
asistența spirituală și ajutorul material tuturor celor ce-l solicitau. După
prăbușirea Imperiului Roman de Apus și „barbarizarea” treptată a tuturor
domeniilor vieții, nivelul de alfabetizare a societății a scăzut dramatic.
Oamenii Bisericii au vegheat la păstrarea moștenirii culturale a antichității,
dar au supus-o unei selecții și au reinterpretat-o în sens creștin. Din această
poziție, clericii au activat ca funcționari și consilieri ai conducătorilor politici.
Cultura a devenit un monopol al Bisericii și s-a menținut astfel până spre
sfârșitul Evului Mediu. În Occident, printre cei mai importanți autori creștini
îi amintim pe sfântul Augustin, sfântul Grigore cel Mare sau sfântul Toma
din Aquino. În Răsărit, de o influență deosebită s-au bucurat sfinții Vasile cel
Mare, Grigore de Nazianz, Ioan Gură de Aur ori Grigore Palama. Chiar și la
nivelul comunităților locale, personajul cel mai influent era preotul. Nu
numai că oficia slujbele religioase și administra sacramentele, dar îi consilia
și îi îndruma pe enoriași în probleme dintre cele mai diverse.
Concluzie: Orice societate, orice epocă se caracterizează prin diversitate,
unanimitatea părerilor și a convingerilor nu poate fi niciodată atinsă. De
asemenea, de-a lungul unei perioade de 1000 de ani, lumea medievală a
trecut prin schimbări, inclusiv în domeniul religiei. De aceea, trebuie avut în
vedere, atunci când ne referim la religiozitatea medievală, multitudinea de
preocupări și de atracții ale vieții, dar și pluralitatea practicilor pioase.