UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

IZVOARELE ISTORIEI CONTEMPORANE

ISTORIE ȘI VIAȚĂ RELIGIOASĂ CONTEMPORANĂ

STUDENT:CLAUDIU-GABRIEL MOCANU

MAI 2023
“În ce ne privește, vom încerca să abordăm o problematică particulară, a cărei restituire n-a
stat decît tangențial în sfera de interes a investigațiilor istoriografice – anume, locul și rolul pe
care l-au deținut în viața comunităților umane întregul evantai de emoții, trăiri, convingeri,
credințe și comportamente care toate împreună delimitează domeniul sensibilității și al
sentimentelor religioase, domeniul pietății sau al religiei populare.”1

De-a lungul timpului omul s-a raportat la o religie și divinitate în diverse moduri. Istoricul
Lucien Febvre consideră că lumea modernă este de părere că din punct de vedere al credinței,
perioada medievală a reprezentat o epocă ideală a sensibilității și a fanatismului religios existând
în secolul XVI religii în mase necunoscute de credincioși care sunt mai puțin decât învățăturile
expuse de Biserica oficială și acceptate de episcopi și călugări relativ slabi. Astfel, această
diversitate de credințe uneori duce la tensiuni și confruntări între religiile majoritare și cele
minoritare și chiar între cei credincioși și cei agnostici sau atei.

În Europa religiile dominante sunt creștinismul, iudaismul și islamismul – toate monoteiste. Alte

religii cu caracter istoric în lume sunt religiile indiene: budismul, hinduismul, cele est-asiatice:
șintoismul, taoismul sau confucianismul. Există însă și religii care s-au format în secolul al XX-
lea, numite religii neo-păgâne, precum satanismul sau anti-christ.

Există o strânsă legătură între anumiți factori și dezvoltarea sau regresul anumitor religii, între
acești factori menționându-i în special pe cei politici sau demografici. Astfel, în timpul
regimurilor comuniste, credința creștină a avut de suferit prin demolarea bisericilor și
persecutarea credincioșilor. Sporul demografic înregistrat în India prin natalitatea crescută a
favorizat răspândirea  hinduismului. Finanțarea de către Arabia Saudită a grupărilor islamice a
dus la răspândirea acestora în cuprinsul Africii sau Asiei. 

Creștinusmul are în centru persoana lui Iisus Hristos, iar viața și învățăturile sale sunt descrise în
cele patru Evanghelii. Creștinismul este o religie întemeiată pe credința într-un singur
Dumnezeu, pe iubirea aproapelui și pe virtuți morale. În plus, creștinismul susține „puritatea
sufletească” și „viața fără de păcat”.

1
Nicoară Toader, Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia contemporană(I), pp.109
Religiile lumii sunt împărțite în două mari categorii bazate pe atitudinile individuale față de
modernizare precum tradiționale și moderne. Religiile tradiționale, cunoscute și sub denumirea
de fundamentaliști, sunt acele religii care se opun forțelor modernizării pentru a crea o societate
în care grupurile religioase controlează statul și în mod ascuns toate celelalte instituții precum
biserici. Normele și valorile religioase ale societății sunt adaptate la normele acesteia, iar sfera
religioasă este orientată spre sfera publică a societății contemporane.

În partea opusă sunt religiile moderniste, care susțin separarea dintre biserică și stat, pluralismul
religios și retricțiile asupra religiei din sfera privată prin introducerea responsabilității personale
în alegerea morală. Astfel, subliniind valorile abstracte ale propriei religii, oamenii sunt
încurajați să lupte pentru o instituție de stat menită să asigure normele și speranțele de mântuire
universaliste, în timp ce valorile lor religioase liberale sunt văzute în politica statului.

În societățile industrializate, știința a înlocuit religia ca mijloc principal de înțelegere a lumii

naturale, iar dreptul civil și statul au înlocuit ca sursa de control social. Cadrul socio-economic al
spiritualității tradiționale, comunitățile rurale, au devenit din ce în ce mai îndepărtate de
credințele religioase tradiționale. Viața rurală este considerată a fi puternic ciclică iar prin urmare
monolitică. Lumea activităților populare tradiționale este centrată pe anul lunar și pe
evenimentele și festivalurile religioase transmise din generație în generație. Pe măsură ce
industrializarea a redus importanța relativă a agriculturii, ceremoniile religioase strâns asociate
cu ciclurile evenimete care și-au pierdut semnificația socială.