UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ANUL UNIVERSITAR 2022-2023

LUCRARE DE CERCETARE

Disciplina :
Crizele familiale și modalități de intervenție din perspectiva
asistenței sociale
Conf. dr. Carmen-Gabriela Lăzăreanu

Tema :
RELIGIOZIOZITATEA LA VÂRSTA A TREIA

Masterand: Matei căs.Apopei Alina

Data: 19 .10.2022

2022

1
 CUPRINS

I. Introducere
II. Legătura dintre religiozitate și vârsta a treia
2.1 Influența factorilor sociali asupra religiozițății
2.2 Dimensiuni specifice religiozității
III.Biserica și persoanele în vârstă
3.1.1 Rugăciunea – scară spre viețuirea în Hristos

IV. Concluzii
V. Bibliografie

2
 I. Introducere

"Unii oameni, indiferent cât de mult imbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar
și-o mută de pe fețe în inimile lor."
(Martin Buxbaum)

În accepțiunea biblică, omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu,
prezumție care conduce la distinctivitatea acestuia de regnul animal și care-i conferă
caracteristica de a cugeta. Nevoia de cunoaștere de sine, preocuparea de infinit, de imaterial, de
adevăr, aspirația umană înspre divinitate, nevoia de un ajutor mai presus de rațiunea
umană întăresc faptul că omul este o ființă religioasă. Religia conturează sensul vieții pentru om
și aduce răspunsuri cu privire la origini și la sensul a tot ceea ce există 1. Necesitatea de a căuta și
găsi sensul vieții este o caracteristică umană, este o realitate o preocupare esențială a omului „de a
vedea că viața lui are sens”. Regăsindu-se în toate societățile umane, formele de manifestare ale
religiei sunt totuși diferite datorită individualității și diversității culturii umane.
Perioada dezvoltării umane este bătrânețea. Această perioadă de dezvoltare cu procesul ei
de îmbătranire este un fenomen prin care vom trece cu toții la un moment dat. În același timp,
marea majoritate a indivizilor intâmpină dificultăți în ceea ce privește trecerea de la maturitate la
bătrânețe, pentru ca acest proces implică modificări atât în plan fizic, cât și în plan psihic și social.
De aceea, numeroase persoane trec printr-o adevărată criză în aceasta perioadă, iar unele dintre ele
ajung să dezvolte chiar idei suicidare.
Vârsta a treia, cunoscută și ca perioada bătrâneții sau de regresie, este considerată din punct
de vedere cronologic etapa existenței de după 65 de ani, reper utilizat de majoritatea cercetătorilor.
„Peste vârsta de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieții, nedorit, dar de care nimeni nu
scapă. Instalarea bătrâneții este un fenomen natural, și în fața căruia știința a încercat să găsească,
nu căi de înlăturare, ci de întarziere, de amânare” 2.
Din punct de vedere individual, îmbătrânirea este socotita ca fiind un proces
multidimensional, care cuprinde schimbările la nivel fizic ale organimului uman, după vârsta
adultă, schimbările la nivel psihic și schimbările sociale, adică felul în care este vazută persoana,
relațiile stabilite de aceasta cu cei din jur, ceea ce așteaptă aceasta și ceea ce se așteaptă de la ea.

1
A. Angelescu, Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu aplicații în învățământul religios, Editura
Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galați, 2013 p. 25
2
Tinca Crețu Psihologia Vârstelor, Ed. Polirom 2009 p.14

3
 II. Legătura dintre religiozitate și vârsta a treia
2.1 Influența factorilor sociali asupra religiozițății

Religiozitatea este un concept care face referire la manifestările exterioare ale credinței
religioase cât și la conținutul și influența credinței individuale asupra alegerilor pe care individul
ca practicant le face în viață.
Dacă religia poate fi înțeleasă ca ceea ce oamenii fac cu privire la ceea ce este
transcendent, religiozitatea face referire la diferențele umane individuale în ceea ce privește
prezența și intensitatea unei astfel de tendințe religioase. Comportamentele religioase fac referire
la situații specifice precum: mersul la biserică, oficializarea căsătoriei și din punct de vedere
religios, practicarea spovedaniei și a împărtășirii în mod regulat. Schimbările comportamentale
ale oamenilor din societatea contemporană sunt indicatori despre măsura în care aceștia pot
fi considerați religioși. Deși se susține că mai importantă decât practica religioasă este
credința, religiozitatea se manifestă prin atitudinile față de elementele constitutive ale religiei.
Aceste manifestări se conturează în: credința în existența lui Dumnezeu sau a unei zeități; credința
că biserica are soluții la nevoile vieții sociale; credința că doctrina religioasă poate explica
scopul și sensul lumii și vieții. Astfel, religiozitatea constituie orientarea generală și
raportarea oamenilor spre aceste categorii și situații .
Antropologul Tylor (1871) definește religia ca reprezentând credința într-un zeu sau o
zeitate. Pornind de la această formulare simplă, se consideră că religia reprezintă o introducere în
supranatural, în sacru. Însă o definiție completă a religiei este dată de Durkheim
(1912) ,, considerând-o un sistem unificat de credințe și practici legate de lucrurile
sacre, care unesc oamenii într-o comunitate morală” 3. El consideră că religia joacă un rol important
în integrarea socială, prin dezvoltarea ritualurilor religioase , a normelor religioase și a regulilor
etice. De asemenea credincioșii găsesc răspunsuri în religie la întrebările existențiale. Prin
promovarea perceptelor religioase de tipul ,, iubește-ți aproapele”, „ să nu ucizi” , să nu râvnești la
avutul aproapelui”, „să nu furi”, ect, religia reduce conflictele care apar în societate și îndeamnă la
un comportament moral, constituind astfel o bază a codului etic. Kart (1990), a menționat trei
funcții ale religiei: cu rol de suport, cu rol de sursă a suportului, și de control social, oferind suprt
și consolare în nesiguranța cu care se confruntă individul. Tot prin religie se realizează integrarea
unei persoane într-o comunitate ,, o persoană poate fi identificată după grupul religios din care face

3
Carmen Gabriela Mândrilă, Asistența socială și religiozitatea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p. 19

4
parte ortodox, catolic, protestant ect. și poate poate fi descoperită această identitate religioasă și în
funcție de comportament”4. O altă funcție extrem de importantă a religiei, o reprezintă funcția
terapeutică, exprimată prin modalitatea preventivă trăirea unei vieți creștine prin post , spovedanie,
rugăciune și curativă prin manifestarea simbolică reprezentată de anumite situații (bocet,
veselie..ect). Toate acestea au rolul de a instaura ordinea și liniștea în viața psihică ex. invocarea
ajutorului divin pentru vindecarea unor boli fizice.
Religiozitatea sporește interacțiunea socială și cultivă motivația spre afiliere socială.
Datorită faptului că împărtășesc valori și credințe comune, la oamenii religioși, la credincioși, se
observă ușurința cu care pot depăși anumite bariere geografice sau lingvistice pentru a stabili
relații sociale de calitate cu diferite persoane care le sunt asemănători sub aspect religios.
În perspectiva teologiei, religia a fost şi este studiată în principal cu accent pe dogmă. În
sociologia religiei, relaţia dintre religie şi comunitate a fost centrul preocupărilor cercetătorilor din
diferite domenii: sociologie, cultură, educaţie, etc. Secularizarea şi globalizarea reprezintă
probleme sociale şi economice importante pentru societăţile moderne cu atât mai mult cu cât ele
prezintă tendinţe ascendente.
Modernitatea şi postmodernitatea au fost percepute ca perioade în care reperele spirituale
aproape au dispărut iar configuraţia religiei s-a schimbat semnificativ.
Stadiul religiozității presupune observarea a două componente: cognitivă și
comportamentală, care pot fi influențate de o serie de factori :

-comunitate; -vârstă; -profesie; -structura individuală; -evoluția socio istorică; -factori economici.

De asemenea se poate preciza la componenta comportamentală că prezintă o parte

formala si o parte informală.
Parte formală presupune acceptare necondiționată a unor valori religioase de tipul rural
tradiționale iar parte informală a trăirii religioase intense cu particularitățile mediului socio-
cultural și individual de tip rural .
Sentimentul religios este influențat de dezvoltarea cognitivă și experiența socială. Se poate
menționa că sentimentul religios cunoaște o evoluție de-a lungul vieții de la concret la abstract,
astfel, comportamentul formal este până la 10 ani , predomină acel informal până la 30 de ani
atingând maximul in jurul vârstei acestei vârste, după care crește din nou componenta formală
până la 70 de ani.

4
Carmen Gabriela Mândrilă, Asistența socială și religiozitatea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p. 23

5
 Sentimentul înalt al apartenenţei religioase este prezent preponderent la persoanele în vârstă.
Participarea la biserică într-o săptămână tipică arată că un procent mai mare se înregistrează în
jurul vârstei de 50 de ani spre 65/ 70 după care frecvența scade. Religiozitatea nu crește cu vârsta,
se asociază pozitiv.
Persoanele în vârstă sunt mai dedicate religiei şi îşi internalizează doctrina şi învăţăturile sale.
Vârstnicul întâlnește o societate in biserică, ei au un nivel mai ridicat de angajament religios
asociat cu niveluri mai mari de implicare în activităţile religioase organizate de Biserică, ei vin cu
idei şi sugestii inovative. Variabilele care s-au dovedit semnificativ asociate cu religiozitatea se
referă la educaţie şi identitatea religioasă, respectiv nivelul de instrucţie şi modul cum se
identifică.
Anumite cercetări au evidentiat o ponedere mai mare la biserică a comercianților, la romano-
catolici, reformati , baptisti, ponderea celor cu studii superioare la evangheliști.
Ceea ce îi deosebeşte pe cei mai religioşi de cei mai puţin religioşi este educaţia religioasă
timpurie, (felul cum au fost crescuţi) completat de formarea spirituală şi de specialitatea
profesională. Apoi încrederea în doctrina şi liderul superior persoanele cu o orientare religioasă
intrinsecă, în special acele persoane pentru care religia este un principiu fundamental de organizare
a existenţei, precum şi persoanele care raportează un grad crescut de transcendenţă spirituală,
trăiesc un nivel mai ridicat al recunoştinţei comparativ cu persoanele cu un nivel religios sau
spiritual scăzut. În urma studiilor se sugerează că prezenţa recunoştinţei constituie un indicator al
afectivităţii pozitive la persoanele religioase sau cu un nivel ridicat de spiritualitate, la fel ca
absenţa la aceste persoane a unor simptome depresive care constituie un indicator al afectivităţii
negative. Beneficiile religiozităţii asupra stării de sănătate a persoanelor este susţinută de multe
studii. Emmons şi Paloutzian (2003) definesc religiozitatea drept o caracteristică a persoanei, un
sistem semnificativ de convingeri stabil în timp şi manifestat consecvent în diverse situaţii.
În mod particular o explicaţie promiţătoare în acest sens ar constitui-o studiu încadrării la
nivelul experienţei religioase a emoţiilor cum sunt speranţa, dragostea, iertarea şi recunoştinţa
(Ellison şi Levin, 1998). Exprimarea prin rugăciune şi recunoştinţă sunt componente cheie ale
veneraţiei religioase, efectele psihologice ale mulţumirii şi recunoştinţei ar putea explica
înţelegerea impactului religiei asupra sănătăţii, poate chiar drept mediator al legăturii puternice
între religiozitate şi sănătatea fizică.

2.2 Dimensiuni specifice religiozității

6
 Conceptul ce reprezintă esența religiei este sacrul. Acesta poate fi înțeles atât ca
trăire personală religioasă cât și ca realitate socială care se regăsește ca un liant între societate și
divinitate 5.
La marea majoritate a persoanelor sentimentul religios apare în perioada copilăriei , și se
conturează o dată cu evoluția biologică a acestuia. Astfel evoluția sentimentului religios este legată
de dezvoltarea cognitivă și de experiențele sociale ale fiecăruia de-a lungul vieții.
Gluck prezintă 5 dimensiuni specifice:
a) Ritualista - frecvența la slujbe si activități cu caracter formal, comunismul când biserica sa
retras în spațiul privat;
b) Emoțională -care se referă la parte afectivă , la sentimente, credințele individului,
întâmplările ( una formală văzută si alta personală, individuală ) , gesturi;
c) Ideologică - se referă la toate informațiile cu caracter ideologic, teologice care formează
dogma religioasa;
d) Intelectuală - se referă la capacitatea individului de a face apel la anumite informații din
spațiul religios, are acces la cultura religioasa;
e) Normalizatoare - fapte care formează o norma pentru o dimensiune ritualista și prezintă
partea practică a religiozității criterii de măsurare : prezența la biserica.
Dimensiunea emoțională este modul subiectiv în care este perceput sentimentul religios și se
măsoară cu ajutorul faptelor și a experienței personale.
Nucleul religiozității este redat de moralitate astfel ,, între îndatoririle morale ale oamenilor
din viiața de zi cu zi și sentimentele și practicile religioase există o apropiere semnificativă”6.

III.Biserica și persoanele în vârstă

3.1.1 Rugăciunea – scară spre viețuirea în Hristos

Primul contat al fiintei umane cu Divinitatea se face prin intermediul părinților și a celor
apropiați, care au rolul de a explica că există un Dumnezeu, Căruia îi suntem supuși, pe care
trebuie sa-L iubim și să-L respectăm. Astfel prin intermediul simbolurilor, icoanelor se stabilește
un prim contact cu divinitatea, care „ constituie germenele sentimentului religios” 7. Gândirea

5
N. Gavriluță, Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii, Editura Polirom, Iași 2013 p.32
6
Carmen Gabriela Mândrilă, Asistența socială și religiozitatea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p. 33
7
Carmen Gabriela Mândrilă, Asistența socială și religiozitatea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p. 35

7
religioasă evoluează în paralel cu etapele psihogenetice de dezvoltare. „ Fericitul Augustin
precizează existența acestei asocieri între dezvoltarea fizică și dezvoltarea sufletească , menționând
că vârsta omului are cinci trepte: copilăria, vârsta băiatului, adolescent, omul matur și bătrânețea”8.
Credința într-un Dumnezeu atotputernic și iubitor oferă siguranță emoțională și susține
sănătatea fizică și psihică, însă credința într-un Dumnezeu aspru, care pedepsește, poate cauza
temeri, frici, stări depresive și tulburări psihosomatice. În cazul vârstnicilor s-a demonstrat că
resursele religioase (experiențele religioase, credințele, cunoașterea religioasă și apartenența la o
comunitate religioasă) pot juca un rol pozitiv în menținerea bunăstării și a calității vieții. Astfel,
vârstnicii cu concepții religioase pozitive și care desfășoară activități religioase (rugăciunea,
mersul la biserică), în comparație cu cei care nu sunt religioși, au o stare de sănătate mai bună, se
percep în mod subiectiv ca fiind mai sănătoși, recunosc în general o stare de bine mai bună, sunt
mai mulțumiți cu viața în general, se adaptează mai bine emoțional și sunt mai puțin depresivi și
temători, cunosc dereglări funcționale fizice mai rare.
Rugăciunea este modalitatea și evenimentul întâlnirii dintre umanitate și divinitate, în
decursul istoriei. Mântuitorul Iisus Hristos este învățătorul rugăciunii prin faptul că El însuși s-a
rugat, prin învățăturile despre modul și modelul de rugăciune și prin rugăciunile adresate Lui de
oameni. În viziunea Părinților Bisericii, rugăciunea are sens ascendent, ea este „dialog cu
Dumnezeu” sau „viață împreună cu Dumnezeu” (Sf. Grigorie de Nyssa).
„Viața persoanelor în vârstă […] ajută să se facă lumină pe scara valorilor umane; ne ajută
să vedem continuitatea generațiilor și dovedește în mod minunat interdependența poporului lui
Dumnezeu”9. De fapt Biserica este locul în care diferitele generații sunt chemate să împărtășească
planul de iubire al lui Dumnezeu printr-un raport de schimb reciproc de daruri cu care fiecare este
îmbogățit prin harul Duhului Sfânt. Un schimb în care persoanele în vârstă poartă valori religioase
și morale care reprezintă un bogat patrimoniu spiritual pentru viața comunităților creștine, a
familiilor și a lumii.
Practica religioasă ocupă un loc important în viața persoanelor în vârstă. Vârsta a treia pare
să favorizeze o deschidere specială spre transcendent. Drept confirmare ne sunt, printre altele,
asidua și trăita lor participare la adunările liturgice, întoarcerile neașteptate ale multor bătrâni care
se apropie de Biserică după lungi ani de îndepărtare, spațiul important rezervat rugăciunii, care
reprezintă o contribuție prețioasă la capitalul spiritual de rugăciuni și jertfe din care Biserica scoate
din belșug și care trebuie reevaluat în sânul comunităților bisericești și în familii.

8
Carmen Gabriela Mândrilă, Asistența socială și religiozitatea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p. 45.
9
Învățături de Ioan Paul al II-lea, III,2 (1980), p. 539.

8
 Adesea trăită în mod simplu, dar pentru aceasta nu mai puțin profund, religiozitatea
persoanelor în vârstă de ambele sexe – determinată și de mai marea sau mai mica intensitate cu
care a fost trăită credința în precedentele etape ale vieții – este destul de diversificată.
Uneori, ea este caracterizată și de un anumit fatalism: atunci suferința, limitele, bolile, pierderile
legate de această fază a vieții sunt văzute ca semne ale unui Dumnezeu nu prea binevoitor, dacă nu
sunt chiar trăite ca niște pedepse ale lui Dumnezeu. Comunitatea bisericească are responsabilitatea
de a purifica acest fatalism, ajutând la evoluția religiozității persoanei în vârstă și redându-i un
orizont de speranță credinței sale.
În această acțiune, cateheza are rolul important de a tempera imaginea unui Dumnezeu al
fricii, călăuzindu-l pe bătrân spre descoperirea unui Dumnezeu al iubirii. Familiaritatea cu
Scripturile, aprofundarea conținutului credinței noastre, meditarea morții și învierii lui Iiisus
Hristos, vor ajuta persoana în vârstă să depășească o concepție de strictă retribuire a raportului cu
Dumnezeu, care nu are nimic de-a face cu iubirea sa de Tată. Participând la rugăciunea liturgică și
sacramentală a comunității creștine și împărtășindu-i viața, persoana în vârstă va înțelege din ce în
ce mai mult că Domnul nu este indiferent în fața durerii omului și nici față de efortul său truditor
de a trăi.

IV. Concluzii

Prin cuvânt și rugăciune, dar și prin renunțările și suferințele pe care vârsta înaintată le
poartă cu ea, persoanele în vârstă au fost totdeauna și sunt încă martori elocvenți și vestitori ai
credinței în comunitățile creștine și în familii, uneori chiar în condiții de persecuție adevărată.
Chemarea lui Iisus Hristos, o chemare la sfințenie prin cuvintele „Așadar, fiți desăvârșiți
precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48) se adresează tuturor persoanelor indiferent
de fazele vieții, dar mai ales persoanelor în vârstă, care în ciuda trecerii anilor, riscă să stingă
elanurile și entuziasmele prin intervenirea apatiei și plictiselii și să oprească înaintarea spirituală.
Religiozitatea caracteristică comunităților de tip rural- traditional este acceptată ca formă
apriorică a existenței individuale și colective, moștenite prin naștere. În mediul urban factorul
coercitiv, se reduce considerabil, societățile urbane caracterizându-se printr-o atomatizare din ce în
ce mai pronunțată. Ritualurile și valorile religioase moștenite nu se impun necondiționat ca în
societățile rurale, și se diminuează considerabil legătura formală, tradițională cu biserica.
Analizând relația dintre religiozitate și starea de sănătate și mortalitate (lungimea
supraviețuirii- longevitate), concluzia ar fi că, religiozitatea corelează pozitiv cu: frecvență

9
mai redusă a bolilor cardio-vasculare și cancer, spitalizarea mai puțin frecventă și de scurtă
durată, o refacere mai rapidă după intervențiile chirurgicale și apelarea la mai puține calmante.
De asemenea, se semnalează o reacție mai bună la evenimentele triste din viață, care conduc

deseori la depresii, o rată mai mică a sinuciderilor, o mai mare speranța de viață - longevitatea și
reducerea mortalității și morbidității generale.
Religiozitatea are un efect pozitiv și determină existența unui sistem imunitar mai bun,
mai eficient, un nivel crescut al stării de bine, o rezistență la stres, precum și o capacitate mai
mare de comunicare la vârste înaintate. Omul cu credință în Dumnezeu își întâmpina șfârșitul cu
liniște deplină.

V. Bibliografie

1. Angelescu, A. Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu

aplicații în învățământul religios. Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galați 2013

2. Mândrilă Carmen Gabriela, Asistenţă socială și religiozitatea, Ed.

Doxologia, Iaşi, 2014

3. Gavriluță, N. Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii. I Editura

Polirom, Iași 2013

4. Învățături de Ioan Paul al II-lea, III,2 (1980)

10