Pare deci esential să facem în mod constant distincţia între cele două component ale oricărui act

religios: perceperea sacrului de către om sesizat de el ca o realitate obiectivă şi transcendentă în cadrul

unei experienţe raţionanale sau emoţionale, poetice sau simbolice, şi expresia pe care o dă aceste
realităţi făcând-o imanentă. ( p.8). Termenul „ ştiinţa religiilor” este transcrierea , poate puţin greoaie a
a cuvântului Religionwissenschaft, folosit pentru prima data de Max Muller şi care este, fireşte , aproape
intraductibil. Orice expresie a sacrului este interpretare umana. Psihologia nu poate aborda analiza
faptelor religioase decât acolo unde le întâlneşte , în existenţial. (p.11). Stiinţa religiilor se află la
confluenţa mai multor discipline: istorie, fenomenologie, psihologie, sociologie, ale căror metode şi
contribuţii le utilizează cu folos, păstrând totodată faţă de ele o netăgăduită originalitate (p.13). Teologia
este o ştiintă normativă ale cărei demersuri sunt întotdeauna condiţionate de credinţa în propriul ei
adevăr.

kerygma, - promisiune de recompensă făcută de un mesager ( n.ed)

R.Pettazzoni, savantul Italian consider că nu se poate vorbi despre monotheism, în sensul strict al
termenului, decât plecând plecând de la experienţa oferită de religiile monoteiste existente
actualmentente. Monoteismul poate fi deci definit ca o negare a unui politeism, căruia i se opune şi pe
care îl contest şi pe care îl contest în numele unei mai mari exigenţe spiritual. (p.57 )

Monoteismul , în sensul istoric al termenului , nu stă la originea unei evoluţii religioase, ci este chiar
rezultatul unei revoluţii religioase.

Continuare de la p.60.

Durkheim- ,, faptele sociale explica faptele religioase” p.65

De la p.100.

Atitudinea religioasă nu poate fi redusă la epifenomenul unei structure sociale şi ideea marxistă conform
căreia atitudinea nu este decât expresia ideologică a unei clase sociale şi reflectarea exclusivă a
intereselor ei material nu I se pare acceptabilă ( nr. M.Weber) p. 103

Vitalitatea unui grup se apreciază prin gradul de integrare in comunitatea confesională. P.107

Secta se structurează prin respingerea lumii li compromisului constant între aceasta şi religie şi trebuie
bine sesizate motivaţiile care provoacă ruperea ei de structura eclezială. P.116. Sociologic se poate vorbi
de sectă din momentul în care se constituie un grup de credincioşi, în afară structurilor instituţionale, ca
grup autosuficient şi care înţelege să devină unicul grup al celor Puri, al Sfinţilor sau , mai simplu, să se
situeze ,, în sensul istoriei “.

De la p.139