1.

Iupiter Dolichenus , grosso-modo este rezultatul sincretismului dintre Baal din Doliche cu
Iupiter optimus Maximus. Zeul reprezentat în picioare pe taur şi agitând simbolul oriental al
fulgerului ( securea dublă) este interpretat ca un zeu celest , stăpân al furtunii, fecundator. Nu
cunoaştem numele autohton al acestui zeu. Nici o sursă literată nu îl pomeneşte, la fel cum nu
avem nici o informaţie despre mitologia ţesută acestui figuri divine. În anul 72 a.Chr Vespasian
anexează provincia Commagene, penetraţia romană este anterioară. Primele menţiuni în timpul
lui Hadrian. iar stingerea undeva la sfârşitul sec III şi începutul sec IV p.Chr. Alături de numele
Dolichenus întilnim în epigrafe epitete care traduc alte concepţii teologice dezvoltate în jurul
acestei figuri divine: apare cu epitetele cosvertator totius poli , sanctus, aeternus,
exsuperantissimus, praestantissimus, aeternus conservator totius mundi, hagios, epekoos,
hypsistos, kyrios, megistos. Aceste epitete subliniază caracterul său de zeu suprem celest,
cosmic, păstrător al lumii inferioare. Aspectecele soteriologice sunt nesemnificative în cultul
acestui zeu militar orientat spre salvarea terenă, spre garantarea bunăstării şi securitatea
credincioşilor în viaţa pământească. Formulele ca ex imperio, iussu dei sau ex iussu, iubente deo,
ex preacepto, ex viso, somno monitus apar ca rezultat al practicilor de consultare a voinţei divine
în vis.

2.Iupiter Dolichenus in Dacia este identificat prin mai multe inscripţii şi monumente figurate . 73
de monumente de monumente dintre care sunt cu apartenţă dolicheniană nesigură. Pe 40 dintre
aceste monumente apar dedicaţii pentru Iupiter optimus maximus Dolichenus, Dolichenus,
IOMD aeternus commagenus , iar iconografia fiind ilustrată prin 36 de reprezentări.
Monumentele figurate se împart în grupuri statuare de mari dimensiuni cu rol cultic, statuete de
piatră, bronz, reliefuri de piatră, plachete votive triunghiulare , mâini votive.

3. Numărul mare de inscripţii şi locaşurile de cult ale lui Iupiter Dolichenus a adus după sine şi
existenţa unor sanctuare . Exceptând singurul sanctuar excavat de la Porolissum, indicii pentru
pentru existenţa ipotetică a acestora le identificăm cu ajutorul epigrafelor care descriu preoţi. Un
templu exista cu siguranţă la Apulum, unde îl identificăm pe Aelius Valentinus, preot al lui
Iupiter Dolichenus, care l-a refăcut pe cheltuiala sa. În aceeaşi localitate mai sunt pomeniţi
epigrafic doi sacerdoţi: Flavius Barhadadus şi Antiochos. Revenind pe în zona Daciei
Porolissensis, patru epigrafe sunt descoperite la Samum ( Căşeiu), cel mai probabil acestea pot fi

1
puse în legătură cu statio de beneificiari din vicusului de pe frontiera nordică a Daciei. Una
dintre piese are ca suport o posibilă arhitravă care aparţinea unui templu al zeului.

La Moigrad Porolissum, a fost excavat parţial un templu al lui Iupiter Dolichenus, în sectorul
LM al aşezării civile de lângă castrul de pe Pomet. Inscripţia de construcţie a templului datează
în anii domniei lui Gordian al III, iar sfârşitul edificiului este pus pe seama unei distrugeri
intenţionate cândva între 253-255 p.Chr. În templul porolissens şi în împrejurimi s-au descoperit
pe lângă un altar şi un grup sculptural cu inscripţie şi 20 de monumente figurate, Porolissumul
devenind astfel din punct de vedere statistic principalul centru de cult. Inscripţia de fondare a
templului atestă şi trei sacerdotes: două persoane cu numele de M.Aurelius Flavus ( probabil tată
şi fiu) şi M.Antonius Maximus.

La Sarmizegetusa avem atestate trei inscripţii şi reprezentări figurate din repertoriul dolichenian.
Nu sunt atestaţi în mod direct preoţi ai zeului. Dedicantul unui altar pentru Deus aeternus,
Aurelius Marinus, este considerat în literatură ca fiind identic cu preotul lui Dolichenus de la
Ampelum, Aurelius Marinus, care împreiună alţi doi proeţi Adde Barsamei şi Oceanus Socrates
dedicaă coloană votivă în centru administrativ ai zonei aurifere. Avem atestat un grup sculpturat
la Surducu Mare în Caras Severin , dedicat de trei preoţi Aurelii: Sabianus, Maximus,
Apollinaris. Un templu exista probabil şi pe lângă castrul legiunii a V-Macedonica. La Potaissa
avem atestat trei inscripţii, iar în castrul o plachetă votivă triunghiulară. Din Micia avem două
altare dintre care unul are o dedicaţie de un preafectus anonim al Cohortei II Flavia
Commagenorum. Evident, prezenţa trupei commagenieni explică existenţa şi altor divinităţi din
Syria: Iupiter Turmazgades, diad din Hierapolis-Bambyke ( Hadad, Iupiter Hierapolitanus şi
Atargatis/ Dea Syria. Preoti sunt menţionaţi doar la Apulum, Ampelum, Porolissum şi pe
monumentul de la Surducu Mare. Templele sunt documentate doar la Apulum, Ampelum,
Porolissum, Samum şi nesigura la Sarmizegetusa şi Micia.

Unele monumente pot fi puse în legătură cu elemente siriene: astfel la Apulum într-o inscripţie
apare expresie nato ubi ferrum exoritur, care este o aluzie la mitologia zeului şi presupune
cunoaşterea teologiei dolicheniei originare, iar pe altarul preotului Antiochis zeul are epitetul
commagensu. Unul dintre preoţi are drept cognomen un teofor sirian-Barhaddadus ( r.183), iar
Aurelius Alexander şi Aurelius Flavus sunt desemnaţi în inscripţie ca suri negotiatores.
Patronimicul unui dedicant de la Porolissum poate avea origine siriană-Bassus ( faptul că

2
redacteză inscripţia în limba greacă pledează pentru originea orientală a personajului. Influenţa
siriană este probabilă la Micia care era locul de garnizoană al unei cohorte de commageni şi unde
alături de Dolichenus apare un al zeu ancestral, Turmazgades. Astfel pe de o parte prezenţa lui
Iupiter Dolichenus în Dacia poate fi pusă pe seama elementului civil ( în marile centre economic)
sau miliar sirian ( Micia). Zeul din Doliche identificat cu Iupiter Optimus Maximus devine
protector al soldaţilor şi echivalent al zeului suprem greco-roman. Dolichenos nu a fost
niciodată introdus în panteonul oficial al statului dedicaţii pentru Iupiter Dolichenus pentru
sănătatea împăraţilor şi securitatea statului roman prin sublinierea loialismului politic vorbesc
despre caraacterul pseudo-oficial al zeului.

Distribuirea Geografică.

Pe lângă descoperirile din localităţile cu garnizoane legionare Apulum şi Potaissa,

trebuie luate în considerare şi punctele unde să găsesc castre ale trupelor auxiliare ca Porolissum,
Drobeta, Micia, Samum, Bucium, Cătunele de Sus, Cigmău, Ilişua, Pojejena de Sus, Răcari ,
Romita şi Orheiul Bistriţiei. Observăm din această enumerare prezenţa destul importantă a
castrelor din Dacia Porolissensis. Un exemplu grăitor întâlnim la Porolissum unde cei trei
dedicanţi se autointulează sacerdotes dei et cohortis supra scripae, referindu-e la cohors III
Campestris.

Funcţia de sacerdis Dei Iovis este atestată pentru a doua oară la Porolissum. Prima oară a
fost atestată în inscripţia de la Augusta Traiana. În oraşele din provincii, cum era şi Porolissum,
existau preoţ ai zeilor oficiali ( tradiţionali) care se numeau pontifices şi preoţi ai zeităţilor
netradiţionale şi neoficiale ( sarcedotes).Prezenta unui număr atat de mare descoperiri
dolicheniene la Porolissum, importanţa militară, nr mare de unităţi militare din orient care au
stationat permanent , numerus palmyrenorum porolissensium, numerus ituraoerum, coh I
Ituraerom, şi chiar unităţi militare din orient care a stat puţin timp , legio III Galica, cohors III
Dacorum.

Cronologie.Un aspect demn de consemnat este faptul că doar o mică parte dintre inscripţiile
pentru Iupiter Dolichenum pot fi încadrate cronologic, între domnia lui Antoninus Pius şi
Gordian al III –lea. Cu toate că numărul inscripţiilor este redus putem observa două vârfuri ale
evoluţiei cultului, în timpul lui Septimius Severus şi Gordian al III. În ochii credincioşilor,

3
militari şi orientali, Iupiter Dolichenus tinde să preia funcţiile lui Iupiter optimus maximus şi să
identifice cu acesta( vezi şi dedicaţiile pentru salusul împăraţilor).

Theory of networking.

Concept preluat din biologie, fizică,matematică, antropologie,sociologie şi arheologie. Network

theory are ca principiu interacţiunea spaţiilor izolate cu un component gicant. Aceste social
networks – format din geografie, religie, familie, formează small-world networks.Conform
aceste teorii fiecare nod are sansa de a fi conectat la o reţea centrală.

În toate aceste reţele avem aderanţi potenţiali care pot forma o reţea nouă.

Majoritatea timpurie 34 % din populaţie adoptă inovarea inainte restului şi la rândul lor
deliberează înaintearea unei noi idei.

Majoritatea târzie 34 % din populaţie.

Întârziaţii- 16 % din populaţie. Nu au aprinderea de a conduce pe plan local, sunt izolaţi în

propriul lor sistem. Punctul de referinţă a întârziaţilor este trecutul iar deciziile sunt luate pe
situaţii anterioare. Aceştia interacţionează la nivel primar cu cei care au valor tradiţionale.

Categorii de adaptor- statut socio-economic, valori personale. Inovatorul va deveni străin pentru
cei din afara grupului. Noile culte religiose sunt grupuri inovative care vin dinspre exterior care
vin dinspre exterior şi diluează nucleele anterioare.

Sursele epigrafice ne pot indica doua aspecte: a) Ceea ce a vrut individul să prezinte dinspre
publicul larg şi ceea ce arheologia a avut de oferit până la momentul respectiv. Fără o conexiune
la o componentă gigantică- evenimentele se simt la nivel local. Absența centralității-răspânidirea
informației în newtork. Centrul-emerge ca o consecință evenimentului însăși.

Interpretare.

Theory of networking.

Concept preluat din biologie, fizică,matematică, antropologie,sociologie şi arheologie. Network

theory are ca principiu interacţiunea spaţiilor izolate cu un component gicant. Aceste social
networks – format din geografie, religie, familie, formează small-world networks.Conform
aceste teorii fiecare nod are sansa de a fi conectat la o reţea centrală.

4
În toate aceste reţele avem aderanţi potenţiali care pot forma o reţea nouă.

Majoritatea timpurie 34 % din populaţie adoptă inovarea inainte restului şi la rândul lor
deliberează înaintearea unei noi idei.

Majoritatea târzie 34 % din populaţie.

Întârziaţii- 16 % din populaţie. Nu au aprinderea de a conduce pe plan local, sunt izolaţi în

propriul lor sistem. Punctul de referinţă a întârziaţilor este trecutul iar deciziile sunt luate pe
situaţii anterioare. Aceştia interacţionează la nivel primar cu cei care au valor tradiţionale.

Categorii de adaptor- statut socio-economic, valori personale. Inovatorul va deveni străin pentru
cei din afara grupului. Noile culte religiose sunt grupuri inovative care vin dinspre exterior care
vin dinspre exterior şi diluează nucleele anterioare.

Sursele epigrafice ne pot indica doua aspecte: a) Ceea ce a vrut individul să prezinte dinspre
publicul larg şi ceea ce arheologia a avut de oferit până la momentul respectiv. Fără o conexiune
la o componentă gigantică- evenimentele se simt la nivel local. Absența centralității-răspânidirea
informației în newtork. Centrul-emerge ca o consecință evenimentului însăși.

INTERPRETARE

Legionarul roman fiind şi cetăţean onoreaza divinităţile greco-romane pentru a-şi exprima
apartenenţa la oraşul roman şi patria sa adopţie, castrul . Divinitatea a avut success în cadrul
unităţilor militare datorită mobilităţii soldaţilor . Divinităţile legiunii au fost expresia voluntară a
comunităţii care răspundeau nevoilor religioase. Literatura de specialitate au explicat aderarea
spre acest tip de cult deoarece răspundea nevoilor intrinseci a oamenilor în contrast cu prozaica
religie romană. Rolul syrienilor a fost important doar în transmitarea şi difuziunea cultului,
deoarece nu există o conexiune strict syriană care să fi propagat această perspectivă religioasă.
Dolichenus coexista alaturi de alta divnitate dar isi pastreaze prerogativele. Zeul din Doliche este
garantul unei ordine cosmice universale , nu salvator, in sensul unei eschatologii personale.

Ethnicity- In social science usage, termen to describe ‘ wherein certain members of a society in
given social context choose to emphasize as their most meaningful basis of primary extra
familial identity certain assumed cultural, national or somatic traits’ ( O. Patterson in N.Glazer
and P.Moynihan ) ( eds), Ethnicity ( 1975), 308 ). Ethnic identity is not a ‘natural’ condition, but
rather a self-conscious statement using selected cultural traits as diacritical marks. Ethnic groups
are thus mutally exclusive, and are more usually constituted with reference to kinship than to
territory. Dynamic and strongly contextualized, ethnic expression is characteristic of complex

5
societies. Ethnicity, in the above sense, is of importance in two principal areas. First, in the
context of the ethnos, a category of state which existed alongside the polis, but which is only
rarely treated by ancient sources. Ethne are diverse, with no songle form of constitution. They
are characterized by the fact that by constrast with poleis , individual communities surrenderd
some political powers ( usually control of warfare and foreign relations ) to a common assembly.
Ethne care characterized by their large populations. In Hellenistic and Roman times, the concept
of ethnicity may be applied to a variety of ‘outsider’ groups ( e.g Jews ). Henc the status and
political role of the groups varied over time, and ancient sources are often imprecise in
distinguishinb between ethnic group in a region ), and the tribe ( which in the case of the Roman
division of state, may originally have been constituted on an ethnic basis ).