În ultimii ani, cercetătorii au început să studieze tot mai mult cultul Zeului Preaînalt.

Acest
interes crescut se datorează mai ales discuție despre ,, monoteismul păgân,, din cadrul
problemei privind Antichitatea târzi.

Faptul că acest cul al Zeului Preaînal este acum revăzut într-un context mult mai larg definit
de setul de probleme legate de așa-numitul ,, monoteism păgân,, din epoca romană constituie,
în sine, un factor de progres în discuțiile actuale din cercetare. Nu este nici o îndoială, că, pe,
măsură ce discuția depășea limitele impuse de încercările de a identifica monumentele cultice
ale Zeului Preaînalt drept ,, păgâne,, sau ,, iudaice,, ., cultul a devenit mai productiv și mult
mai interesat pentru cercetătorii specializați în istora religiilor mediteraneene antice.

Cultul Zeului Preaînalt este atestat mai ales de inscripții-până în prezent, se cunosc mai mult
de 300 (?). În acest sens, trebuie să menționăm mai multe mărturii cu privire la acest cult din
literatura creștină. Prima este cea a lui Epifanie, episcop de Salamina, din Cipru, care
menționează anumiți Messaliani sau Euphemitai în ,, Panarion,, ( adversus haerses). În opinia
lui, membrii nu erau nici iudei, nici creștini, ci puri și simplu păgâni care recunoșteau
existența a numroși zei, dar nu venerau nici unul dintre aceștia, ci se închinau doar unui singur
zeu, pe care în numeau Pantokrator. În onoarea lui , au ridicat clărdiri și au organizat mair
zone în ae liber de tip fora, numite proseuchai.

A doua mărturie aparține tot unuia dintre părinții capadocieni, Grigore de Nazianz, care a
scris despre convingerile religioase ale tatălui său înainte de convertirea acestuia la creștinism.
Tătăl lui Grogorie fusese membru al unei secte ale cărei adepți se numeau hypsistari.

Grygore din Nissa, în lucrarea sa Contra Eumonium, el pune în opoziție creștinii ( care îl
venerează pe Unicul și Adevăratul Dumnezeu, pe care îl consideră părintee veșnic al tuturor
lucrurilor) și pe cei care admit existenșa altor zei, pe lângă cea a Tătălui. El îi menționază pe
așa-numiții Hypsistanii, care se închină zeului,, Preaînalt,, pe care îl numes Pantokrator; cu
toate acestea, nu cred că el este Tatăl. Mai mult, la începutul secolului al V-lea d.Hr, Cyril din
Alexandria scrie unii,, temători de Dumnezeu,, din Palestina și Fenicia, ale căror credințe par
asemănătoare cu acelea ale madianiților din vremea lui Moise: aceștia îl venera pe Zeul
Preaînașt, precum și alți zei, precum Pământul și Cerul, Soarele și Luna sau stelele. Ultimele
două mărturii sunt extrem de importante pentru că ele arată în mod o legătură sigură ître cultul
Zeului Preaînalt și iudaism. Chestiunea esenței propriu-zise a acestei legături a constituit
problema centrală a studiilor privind cultul Zeului Preaînat în ultima sută de ani.

Cultul Zeului Preaînalt a devenit în prezent un subiect important pe agenda cercetărilor

privind Antichitatea târzie. Pe de o parte, este strâns legat de discuția privind ,, monoteismul
păgân,, pentru că reprezintă un moment în care conceptul de monoteism ( definit mai ales de
implicațiile sale religioase) nu poate explica toate tendințele ,, monoteiste,, din cadrul
Imperiului Roman.

Epitetul hypsistos, asociat lui Zeus, apare destul de timpuriu în literatura greacă, în
Nemeenele lui Pindar, iar Pythia din Eumenidele lui Eschil se adresează nu doar lui Phoibos
Apollo, ci celui prin a cărui voință profetizează: Zeus cel Preaînalt. În mediul păgân însă
această calitate de zeu preaînalt este atribuită și altor zei, îndeosebi celr de origine orientală:
Attis, Sabazios, Sarapis sau Mithra. Epitetul a fost utilizat și în sens spațial, cu referire la cele
mai înalte locuri sau la înălțimea cerurilor.

Dumnezeul lui Israel este numit cel Preaînalt-Theos Hypsistos într-o serie de pasaje ale
Septuangintei, în Pentateuh, în cartea proorocului Isaia, în cea proorocului Daniel și în Psalmi.
Sub denumire îl găsim și în lucrările lui Philon din Alexandria sau Origene.

Termenul hypsistos reprezintă traducerea în limba greacă a unuia dintre numele divine, Elyon,
și a fost utilizat în paralel cu alte apelative prin care a fost desemnat în tradiția iudaică
Dumnezeu; YHWH, Adonai( ,, Domnul,, ,, Stăpânulmm), Sabaoth ( ,, Dumnezeul oștirilor),
EL ( cel puternic): Aceste nume divine sunt menționate în cea mai mare parte și de scriitori
creștini care au comentat pasaje din tradiția veterotestamentară. Unul dintre aceștia este de
exemplu Fer.Ieronim care, în scrisoarea a XXV-a amintește de cel Preaînalt ca cel de-al
cincilea dintre cele zece nume prin care evreii îl desemnează pe Dumnezeu. El pornește de la
comentariul asupra primului verste din Psalmul 90, ăn care Acesta este identificat cu și cu
Dumnezeul cerului: ,, Cel care locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, între acoperământului
Dumnezeului cerului se va sălășlui.

Cultul sincretic al Zeului Preaînalt s-a dezvoltat în lumea meditaraneeană începând cu

perioada Ptolemeilor, fiind propogat, după părerea unor cercetători, îndeosebi de evreii din
Diaspora sau de prozeliția sau semiprozeliți.