1.

Theos Hypsistos

Divinitatea abstractă sub numele de Theos Hypsistos este atestată în Egiptul Greco-
Roman prin intermediul a şase epigrafe şi a unui papyrus. Dispersia geografică a inscripţiilor din
cadrul provinciei atribuie aproape câte o inscripţie pentru centrele urbane din aceasta. Astfel
avem o inscripţie la Athribis în care comunitatea iudaică din localitate alături de Ptolemeu, care
avea domeniu de competenţă, oficiul de „ poliţie’’, pun epigrafa în cinstea cuplului regal cu
ocazia inaugurării unei proseuche dedicată lui Theos Hypsistos. În textul inscripţiei avem
formula ὑπὲρ, care poate fi un element de datare relativ, deoarece: numele regelui apare
inscripţionat primul, iar datarea inscripţiei în sec II-I a.Chr este improbabil să fie perioada în care
Cleopatra a fost regent pentru fiul sau fratele ei. Însă avem alta date elemente de cronologie
credibile care să conţină cuplul regal, Cleopatra-Ptolemeu: casătoria dintre Cleopatra şi Ptolemeu
V Epiphanes ( 194-180 a.Chr), Ptolemeu VI Philometor ( 175-170, când fratele său Ptolemeu al
VIII-lea Evergetul al II-lea a devenit co-rege), său Ptolemeu al VIII-lea Evergetul al II-lea ( 145-
140 a.Chr când a fost căsătorit simultan cu regine numite Cleopatra. Acest personaj de vază din
cadrul vieţii urbane surprins în inscripţie, Ptolemeu, era un nume comun în cadrul comunităţii
evreieşti din Egiptul Greco-Roman.

Prosopografia din Corpus Inscriptionum Judaicarum ne indică numele de Ptolemeu de

nouă ori. Adoratorii lui Theos Hypsitos se întâlnesc şi la Fayoum unde avem o inscripţie.1 în
care divinitatea este rugată să aibă grija de starea familiei Epytuchiei numită şi Dyonisia. O
posibilă concluzie ( Rubensohn şi V.A Tchericover), este că dedicantul alături de familia sa
sunt proseliţi sau ne-evrei.

În opinia lui Fuchs, înscripţia este produsul unui sincretism egiptean, comparând situaţia
descrisă cu epigrafele puse de evrei în templul lui Pan. În opinia lui Lewis2 Theos Hypsistos în
acest caz nu are trăsături evreieşti. Superlativul convenţional μεγάς μεγάς a fost folosit şi în
cazul altor divinităţi minore egiptene cum ar fi: Phramaretis, Soknopaios, Sokonnobchnoubis.
Bernard a observant folosirea dublului adjectiv la Fayoum, ceea ar putea indica o interpretare
strict locală a lui Theos Hypsistos în această versiune. O paralelă lingvistică şi geografică o

1
întâlnim în Lydia, având formula de adresare Θεῶ ὑψίστῳ και μεγάλῳ θειῶ επιυανει. Tot în
spaţiul Asiei Minor avem atestată o inscripţie omoloagă cu formula θῶ μεγάλῳ Θεῶ ὑψίστῳ
και επυρανιῶ însă plasarea acesteia în context iudaic este posibilă deoarece avem formula
proseuche , în sens de clădire cu caracter religios. Textul inscripţiei de la Fayoum este formulat
ambiguu şi lasă posibilitatea unor interpretări care ne fac să nu excludem posibilitatea ca Theos
Hypsistos să fie înţeles ca un avatar al lui Zeus.

Revenind la principalul dedicant din inscripţie, Dionysia, aceasta mai este întâlnită în
context iudaic la Alexandria. Un aspect aparent straniu este utilizarea formulei κατ’ εὐχήν care
îşi are sinonimul în Regatul Bosporan, la Panticapaeum care indică volatilitatea formulelor
epigrafice, deoarece exprimarea de mai sus nu este o caracteristică a epigrafiei greco-iudaice nici
în Egipt şi nici în altă parte. O altă caracteristică a epigrafei de la Fayoum este faptul că soţia este
pomenită înaintea soţului.

Un punct central în ceea ce îl priveşte pe Theos Hypsistos în Egiptul Greco-Roman este

prezenţa sa în cel importat oraş din coroana provinciilor romane, Alexandria. Prezent prin două
epigrafe, una de la Alexandria-Gabary şi de la Alexandria-Hatra, Theos Hypsistos este un
exemplu a modului în care putea fi înţelese realităţile religioase în ţesătura multistratificată
etnică şi religioasă a Egiptului. Prima inscripţie este pusă, de un anume Alypus, în cinstea reginei
şi regelui, dedicată Marelui Zeu care are calitatea de a fi ἐπηκόος. Alypus apare în Egipt doar în
context iudaic iar verbul ἐπόει din epigrafă în sensul de a făcut , a plătit edificiul, probabil o
proseuche poate să indice calitatea de everget al evreului Alypus. În timpul administraţiei
greco-romane elitele din oraşele lumii greceşti au devenit un grup eriditar care au monopolizat
factorul politic care îşi exprimă poziţia superioară prin gesturile „ simbolice’’ cum ar fi
evergetismul, iar Alypus, pare să fi fost un personaj de vază al comunităţii iudaice din
Alexandria caritate.

Această secţiune din comunitatea iudaică, care îl vede pe Theos Hypsistos ca pe un

avatar al lui Iahve , se comportă asemănător cu elitele greceşti din polisurile mediteraneene, iar
acest cult pare doar unul dintre multele care contribuie la dinamismul religios al oraşului. În
acest act votiv din Alexandria, nu vedem nici o urmă de philantropia de sorginte iudaică care
implica în accepţiunea biblică ajutorul faţă de defavorizaţi care s-ar traduce mai multe prin

2
caritate. Vedem aşadar un act de philantropia grecească, în care acţiunea era îndreptată înspre
toţi locuitorii oraşului.

Cealaltă inscripţie alexandrină, indică cel mai probabil comunitatea iudaică, care
onorează construcţia diferitelor anexei ale unei proseuche. Dedicanţii, fie ei membri ai
comunităţii sau comunitatea însăşi, înţeleg prin proseuche, sinagogă. O inscripţie cu desfăşurăre
similară, dar mult mai fragmentară ne parvine de la Leontopolis- Tell el-Yehoudieh, şi a fost
pusă în context roman de către F.LL. Griffith datorită contextului arheologic. Pe lângă latura sa
ca parte activă a sentimentului religios al comunităţii evreieşti din Egipt, Theos Hypsistos, putea
fi adorat şi de către cei care erau în afara sinagogii. Într-o inscripţie din Alexandria, datată în
secolul II p.Chr, avem atestată calitatea sa de divinitate răzbunătoare fâcând parte din gruparea
de acest tip, alături de către Helios şi Nemesis.

Formula ἄωρος τὰς χεῖρας, a implora cu mâinile ridicate în aer, indică faptul că
personajul aflat în post-existenţă nu doreşte o simplă răzbunare , ci una rapidă şi pentru ca acest
fapt să poată fi implinit are nevoie alături de Helios şi Nemesis şi de celelalte figuri divine cu
proprietăţi asemănătoare după cu reiese din secvenţa θεῷ ὑψίστῳ καὶ πάντων ἐπόπτῃ καὶ Ἡλίῳ
και Νεμέσεσι. Conform imprecaţiei de pe epigrafă, autorii crimei sau cei care se vor bucura de
trecerea în nefiinţă a Arsinoei, vor fi urmăriţi de grupul de divinităţi, ceea ce arata dimensiunile
actului votiv, modul în care era percepută o moarte subită sau injustă. Acest habitus epigrafic nu
este întâlnit doar la provincia Egipt, triada divină , Theos Hypsistos-Helios-Nemesis este
prezentă sub forma unor coordonate identice şi în Cipru, la Rheneia.

Universul asociativ al lui Theos/Zeus Hypsistos este prezent şi în Egiptul Greco-Roman

prin intermediul unui papyrus care descrie o serie de activităţi din cadrul asociaţiei. Privind la
onomastica unor membri ai asociaţiei, putem observa faptul că această adunare religioasă era
foarte maleabilă şi nu avea vreun criteriu etnic, deoarece sunt prezente şi de influenţă egipteană,
care pot indica faptul că acest cult era frecventat şi de către egiptenii cu nume elenizate cum ar fi
Petesouchos şi Teephbenis, care mai mult. conform papyrus-ului aveau şi cele mai înalte funcţii
în cadrul asociaţie.

3
 2. Comunitatea iudaică din Egipt.

Diaspora în antichitate la fel ca în contemporaneitate desemna un grup etnic aflat în afara

granițelor țării de origine. În acest mecanism de natura sociologică s-a inscris și populația iudaică
aflată în corelație cu sistemul Imperiului Roman pe toată durata existenței lui. Principalele surse
de informații față de comunitățile evreiești ne sunt oferite de către epigrafie care constituie
liantul către modul în care aceste grupuri își exprimau sentimentele față de diferite realități ale
vieții din orașele greco-romane.

Diaspora evreiască avea caracateristic faptul că avea mereu legături cu ținutul biblic din
care proveneau. Pentru aceștia Iudeea a constituit mereu inima statului evreu, având în centru
Ierusalimul, capitala iudeilor de pretutindeni. Diaspora evreiească a dat lumii istorici de mare
valoare, iar cel mai reprezentativ dintre aceștia este Philo din Alexandria. Comunitățile evreiești
erau conștiente de trecutul lor multimilenar, deoarece în sânul acestor comunități se va naște un
mod nou de scriere a istoriei și anume:,, istoria sfântă,,.

Evreii aveau o ierarhie comparabilă cu cea greco romană, însă aceștia mai aveau un
aspect, diferit de civilizația greco-romană, datoria religioasă de a învăța. Inscripțiile păstrate până
la noi care prezintă acțiuni sau sentimente transmise de către un membrul al comunității iudaice,
indică nivelul înalt de cunoaștere a limbilor de circulație ale momentului: greaca și latina.

Datare: Cronologie: din sec III a.Chr- sfârşitul provinciei.

Philo din Alexandria—naşterea unei importante comunităţi creştine.

Conchizând, putem afirma faptul că evreii au fost cu siguranță unul dintre promotorii culturii în
general, în antichitate prin gradul de adaptabilitate a acestora față de realitățile diverselor
momente.(religie , politică). Un alt aspect demn de consemnat transmis de asemenea pe cale
epigrafică este respectarea Legii și a singurei divinități. Pentru evreii antici cel mai de preț lucru pe
lângă Lege era Templul, iar odată cu distrugerea acestuia de către Titus și transformarea
Ierusalimului în colonie romană, comunitățile evreiești au încercat în zadar reconstrucția acestuia, dar
ca urmă a încercării dezbinării acestora prin lovire la însăși temelia iudaismului, evreii au adoptat o
cultură simbolistică spectaculoasă care să le permită exprimarea identității etnice și religioase , iar
mărturiile epigrafice prezentate pot pune sub o lumină favorabilă aspectele menţionate.