Planul lucrării

1. Viața lui Philon din Alexandria;

2. Opera și filosofia philoniană;
3. Mărturii și păreri despre filosofia lui Philo;
4. Concluzii.

1
 PHILON DIN ALEXANDRIA

Numele sub care a rămas cunoscut posterităţii autorul Comentariului alegoric

este Philon din Alexandria, Philon Alexandrinul sau Philo Iudeul. Acest nume indică
locul său de naştere, Alexandria din Egipt, şi originea sa iudaică.
Philon s-a născut şi a trăit, aşadar, în afara Palestinei, în Diaspora, şi a
fost un evreu elenizat de limbă greacă, născut şi educat în Alexandria, în mediul cultural
şi intelectual elenistic şi format de școala greco-elenistică.
Jean Danielou îl consideră “cel mai eminent reprezentant al iudaismului
Diasporei şi în special al iudaismului alexandrin, principalul său centru”.1 A fost însă,
în acelaşi timp, şi un “pios rabin”, credincios tradiţiilor, credinţelor, cultului, religiei
mozaice şi Dumnezeului părinţilor lui Israel, al lui Avraam, Iacov şi Isaac.
Comentariile sale au fost scrise în greacă, limba curentă a evreilor din Egipt, care
în vremea să ajunseseră la un milion şi, în special, a celor din Alexandria, care în jur de
o sută mii trăiau în cartierul Deltei, în partea de apus a oraşului.
Viața lui Philon din Alexandria este puţin cunoscută, totuşi câteva episoade,
câteva evenimente istorice la care a luat parte şi al căror deznodământ l-a influenţat
sunt relatate pe larg în opusurile sale Legaţio ad Caium şi În Flaccum.
De asemenea contemporanul sau, istoricul evreu Iosif Flavius, este o a doua sursă
preţioasă de informaţii.
Familia lui Philon de Alexandria, care avea o veche linie sacerdotală, a emigrat
din Palestina în Egipt. Tatăl sau trebuie să fi avut deja cetăţenia romana atunci când s-a
instalat în Alexandria, fiindcă egiptenii n-o puteau primi. Poate faptul că era cetăţean al
unui imperiu şi că se născuse într-o metropolă a culturii care, la acea vreme, avea
întâietate în lumea greco-romană metropola unde, din întâlnirea atâtor mari civilizaţii,
tradiţii şi credinţe s-a născut alexandrinismul l-a distins pe scriitor de iudaismul
palestinian şi de tradiţia rabinică conservatoare; spre deosebire de aceasta, care dorea să
rămână închisă şi nu accepta împrumutul ideilor culturale şi religioase ale altor popoare,

1
Jean Danielou, Biserica primară de la origini până la sfârșitul secolului al III-lea, Editura Herald, București, 2003, p. 22;
2
Philon a împrumutat ideile grecilor, idei care, vom vedea, nu erau chiar atât de străine
de iudaism.2
Scrierile lui Philon se adresează evreilor din Alexandria dar şi neamurilor, adică
neevreilor în mijlocul cărora trăia comunitatea. Comentariile lui Philon respecta în
general caracteristicile midras-ului rabinic, sau clasic, care sunt următoarele: “liberă
reproducere a materialului biblic, utilizarea tradiţiilor, încercarea de a distinge în
particularităţile povestirii intenţia lui Dumnezeu şi mesajul Său pentru timpul
prezent”.3
Deşi aceste comentarii biblice, al căror scop este prin excelenţă acela de a cultiva
pietatea şi dragostea faţă de Dumnezeu Cauza şi susţinătorul lumii, sunt altceva decât
scrierile filosofilor greci, ele au totuşi în comun cu acestea afirmarea principiului,
începutului lumii şi a Cauzei ei Creatoare. Philon are meritul de a fi reuşit să arate nu
cât de separate sunt dogmele grecilor de cele ale evreilor, ci, dimpotrivă, cât de
asemănătoare este căutarea primilor cu revelaţia primită de Israel.
Singura dată cunoscută a vieţii lui Philon de Alexandria este 40 d.Hr., când
conduce delegaţia comunităţii evreieşti din Alexandria la împăratul roman Gaius
Caligula.
Născut într-o familie respectată, Philo primeşte o educaţie grecească minunată, în
ceea ce priveşte filozofia şi literatură. A îmbinat umanismul elevat cu credinţa
nestrămutată în menirea poporului evreu ca "preot al umanităţii". Cele mai importante
lucrări ale sale constau în interpretarea alegorică a Torei şi într-o serie de lucrări care
descriu istoria părinţilor poporului evreu, poruncile şi etica Iudaismului.
În afară de Iosif Flaviu, nicio altă sursă antică nu pomeneşte de Philo, cu toate că
urme de influenţa philonică se găsesc în Midrash, aşa cum R. Oshaiah Rabbah spune în
Genesis Rabbah că este clar influenţată de lucrarea lui Philo. Lucrarea medievală
Midrash Tadshe se inspiră masiv din materialul philonian.
Philon a avut o mult mai mare influenţă asupra creştinătăţii - nu asupra Noului
Testament în sine, dar asupra părinţilor Bisericii, Clement de Alexandria, Origen,
Ambrozie, şi mulţi alţii. Ei s-au inspirat bucuroşi din interpretările sale alegorice şi i-au

2
Ibidem;
3
Ibidem;
3
preluat multe dintre idei. Totuşi, datorită abordării diferite, multe dintre conceptele sale
abstracte, ca înţelepciunea, logos (ştiinţă) şi credinţa, au fost concretizate în creştinism.4

Cum a ajuns Philon să cunoască atât de bine filosofia greacă? Prin misionarii ei la
Alexandria, ai platonismului eclectic, adus de Antioh din Ascalon, în care fuseseră
integrate elemente stoice şi aristotelice ai stoicismului, reprezentant de egipteanul
Chaeremon, şeful şcolii Grămăticilor şi directorul Mouseion-ului, ai aristotelismului,
dar al celui platonizant introdus de Aristotel cel Tânăr.
Spiritul său înalt şi deschis l-a ajutat să studieze dogmele acestor şcoli şi să le
integreze în exegeză. Scopul său a fos de a ebraiza filosofia greacă şi de a-i da un
conţinut teologic dar, în acelaş timp, şi de a deschide iudaismul spre gândirea greacă pe
care, exceptând materialismul ei, o consideră complementară.
Un punct de vedere interesant este cel al mitropolitului Foughias, pe care îl
prezentăm aici: “Philon presupune că grecii îşi datorează înţelepciunea Pentateuhului
sugerând de fiecare dată că nu există decât un singur Dumnezeu care, direct sau
indirect, este izvorul legii mozaice şi al Dogmelor filosofiei greceşti. El încearcă să
compună o limbă a sa personală, alcătuită din foarte multe elemente biblice la care se
adaugă terminologia mai degrabă abstractă şi impersonală platonicienilor şi a
pitagoreilor”.
Exegeţii săi sunt de părere că s-a servit atât de limbajul filosofic curent în epocă,
cât şi de categoriile mentale ale grecilor, ca de nişte instrumente prin care religia fiilor
lui Dumnezeu, a poporului lui Israel, le putea deveni accesibilă şi familiară; voia de
asemenea să le arate că “filosofia Bibliei este superioară filosof iei lor”. A încercat şi să
integreze în tradiţia iudaică, în Hagada (în ebr. le-haghid, „a spune, a povesti"), teoriile
filosofilor greci care aveau puncte comune sau care puteau fi apropiate de textul biblic
şi a reuşit să demonstreze că aceste puncte comune există.

James C. VanderKam scrie: "Deşi multe dintre scrierile lui Filon au supravieţuit,
puţine se cunosc despre viaţa lui. Noi nu ştim chiar şi atunci când el a fost născut sau
atunci când el a murit câteva fapte despre viaţa sa provin din informaţii de la
ocazionale în cărţile sale proprii.. şi un număr mic de referinţe externe (de exemplu,
4
Antonio Sandu, Introducere în filosofie, Editura Cristal, Iași, 2010, p. 146;
4
Iosif Flaviu îl menţionează) fratele lui Alexandru a avut un birou mare fiind implicat în
supravegherea de colectare a veniturilor şi a fost atât de bogat încât regele Agripa a
împrumutat de multe ori bani de la el.
Filon a aparţinut unei familii extrem de importante în cadrul comunităţii
evreieşti mari la Alexandria, nepotul lui Filon Tiberius Julius Alexandru, fiul lui
Alexandru, a abandonat religia lui de rudenie și a devenit procuratorul roman în
Iudeea, în 46-48 şi a jucat un rol important în suprimarea romanilor de revolta evreilor
din 66-70 - un alt indiciu al statutului de care se bucură oamenii din familia lui Filon.
Iosif Flaviu l-a considerat un om important în orice fel şi calificat în filozofie." 5

Emil Schürer scrie: "Philo nu a dat nicăieri o declaraţie sistematică a sistemului

său. De la el a dezvoltat cele mai multe puncte unice, cum ar fi doctrina de la crearea
lumii cu un anumit grad de conectare
Ca regulă, Philon de Alexandria își fundamentează ideile în conformitate cu
textul din Vechiul Testament. Acesta este în concordanţă cu principiul oficial al
teologiei sale întregi, adică ipoteza conform căreia autoritatea absolută rămâne cea a
legii mozaice.
Thorah lui Moise este pentru fiecare evreu supremă, este autoritate unică şi
absolut decisivă: o revelaţie perfectă a înţelepciunii divine. Fiecare cuvânt scris în
Sfânta Scriptură de Moise este o declaraţie divină. Prin urmare, niciun cuvânt în ea nu
este fără sens.
Definind Scriptura, de asemenea, de alţi profeţi în comparație cu cărțile lui
Moise, ea conţine revelaţii divine pentru toţi proorocii, arătând faptul că profeții sunt
interpreţii lui Dumnezeu, care face uz de ele ca instrumente pentru descoperirea de
voinţă Divină. Cu acest principiu formal al autorităţii absolute a Sfintei Scripturi şi mai
ales a legii mozaice, este conectată în continuare ipoteza că adevărata înţelepciune a
fost de fapt conţinută doar în această sursă a tuturor cunoştinţelor.
Cu alte cuvinte, Filon deduce în mod oficial de la Vechiul Testament toate acele
doctrine filosofice pe care le-a avut, de fapt, alocate de la filozofii greci. Nu în Lato,
Pitagora şi Zeno, dar mai presus de toate în scrierile lui Moise, este de a fi găsit de

5
Ibidem;
5
instrucţiuni cea mai profundă cu privire la lucrurile divine şi umane. În profeți a fost
deja cuprins tot ceea ce a fost bun şi adevărat, din care filozofii greci, ulterior, au avut
de învăţat. Astfel, Moise este adevăratul profesor al omenirii.

Martin McNamara scrie: "Chiar dacă el se trata de sensul literal al textelor în

lucrarea să" Întrebări şi răspunsuri, "interesul şeful lui Filon este în interpretarea
alegorică a scripturilor. Titlurile lucrărilor sale arată că gândirea s-a centrat în jurul
valorii de text sacru. Totuşi, el poate fi studiat atât ca un filozof şi exeget.
Învăţătura sa asupra relaţiei lui Dumnezeu cu lumea este doctrina sa, a
Logosului. Termenul în sine are loc în mod repetat, în operele sale, dar nu este
niciodată definit. Hristos spune: "Eu stau între Domnul şi voi, eu sunt nici necreat ca
Dumnezeu a creat şi nici nu ca tine, dar la jumătatea distanţei dintre cele două extreme,
un ostatic pe ambele feţe." Este o chestiune de dezbatere dacă Filon a considerat
Logosul ca o realitate, ca o identitate distinctă având în existenţa reală sau că nu mai
mult de o abstracţiune." 6

Raymond F. Surburg scrie: "Filon reprezintă o fuziune ciudată prin natura şi

creşterea lui. El era un evreu; de şedere în Alexandria un mistic; de învăţământ
superior un grec umanistă, prin contact şi de poziţia socială un aliat al aristocraţiei
romane Filon încercat pentru a atinge un scop dublu de scrierile sale:
1) El s-a străduit să justifice religia evreiască pentru oamenii de cultură de societăți
greco-romane. Având în vedere deteriorarea societăţii păgâne şi de religie, el a
avut o ocazie splendidă pentru a portretiza credinţa evreiască cum îndeplinirea
"dorinţa tuturor neamurilor."
2) Pe de altă parte, el a încercat să arate şi să convingă coreligionarilor săi stricte
pe care filozofia greacă şi învăţarea nu au fost efectiv ostil şi opus la principiile
de religie ebraică, dar că fiecare stat pentru principiile practic identice Filon a
adoptat astfel un punct de vedere eclectic. Una din pe care a amestecat Vechiul
Testament, concepte teologice cu principiile filozofice greceşti. Katz, susţine că
"martorii lui Filon la o dezvoltare în care filosofia a avansat religioasă şi religie

6
Ibidem;
6
 filosofică." În timp ce Filon intervenit cu intenţia de a aduce acasă adevăruri
dogmatice şi etice, în acest sens a implicat din partea acestuia o diluare a
substanţei religioase a revelaţiei divine. De asemenea convingerilor sale
religioase au fost modificate prin moştenire filozofice."

În concluzie putem afirma faptul că Philon din Alexandria a exercitat o influență

importantă asupra filosofiei religioase iudaice și creștine.

7
 Bibliografie
 SANDU, Antonio, Introducere în filosofie, Editura Cristal, Iași, 2010;
 DANIELOU, Jean, Biserica primară de la origini până la sfârșitul secolului al
III-lea, Editura Herald, București, 2003.