Radu Teodorescu

ORTODOXIA DESPRE RAI

Civilizaţia raiului

1
 INTRODUCERE

“Adevăr îţi spun Eu ţie: astăzi vei fii cu mine în rai.”

Luca 23, 43

Ortodoxia1 este religie şi o teologie a paradisului. Evident în paradis cred mai multe
religii. Aici putem enumera în special: iudaismul [mozaismul] şi islamul. Paradisul sau raiul este
o temă foarte comună a religiilor. Despre paradis şi rai s-au scris mai multe cuvinte şi studii. 2
În acest sens iudaismul denumeşte Pradisul Eden sau grădina Edenului. Este foarte greu a
scrie despre paradis din punct de vedere teologic. Ce este paradisul? Cine a făcut Paradisul?
Există cu adevărtat Paradis?3
Nu ştiu dacă cineva a avut capacitatea de a redacta o bibliografie exaustivă despre
Paradis sau Rai. În orice caz, în Ortodoxie raiul sau paradisul este o temă care i-a frământat
atât te teologi cât şi pe Sfinţii Părinţi. 4 Prin urmare, în ortodoxie sunt multe lucrări despre rai
sau paradis. Una dintre primele descrieri ale Pradisului le avem de la Sfântul Ioan Teologul în
Apocalipsa sa.5
Tema paradisului nu a incitat numai pe teologi ci şi mari savanţi şi oameni de ştiinţă
[arhitecţi, matematicieni, fizicieni, chimişti, şi enumerarea ar putea continua]. Este cât se
poate de evident că Noul Testament la fel ca şi Vechiul Testament au afirmat crezul în Paradis
sau rai. În momentul cel mai dramtic al existenţei Sale pământeşti Domnul Iisus Hristos îi
spune tâlharului de pe cruce „astăzi vei fii cu Mine în rai.” De la Hristos încoace Biserica şi în
special Biserica Ortodoxă crede că aceste cuvinte nu au fost simple amăgiri ci au fost
adevărate.
Lucrarea de faţă nu este o filosofie despre rai ci mai mult decât orice un fel de studii al
pricipelelor surse care le avem despre rai sau paradis. În zilele noastre raiul sau paradisul este
mai mult decât orice un simplu TABU terminologic. Paradisul este pentru mulţi o firmă de
construţii sau o mare corporaţie hotelieră care şi-a luat numele de Paradis.6 Mai presus de
orice ce teologia ortodoxă este cât se poate de tehnică în a denumii paradisul. În mediul
occidental medieval şi contemporan au existat doi mari autori care au scris şi care au
influenţat nu numai literarura occidentală ci şi teologia occidentală. Ei sunt Dante Alligheri
[Italia] şi John Milton [Anglia].7

1
http://www.credo.ro/despre-ortodoxie.php.
2
A se vedea Sfântul Efrem Sirul, Imenel paradisului (Desis: Sibiu, 1998).
3
A se vedea Jean Delumeau, Paradisul sau grădina desfătărilor, (Humanitas: Bucureşti, 1997).
4
Părintele Bisericii care a scris eventual cel mai mult despre paradis este Sfântul Ioan Scărarul, în celebra sa
lucrare Scrara raiului (a se vedea Filocalia 9).
5
Apocalipsa cuprinde o serie de “descoperiri” care i-au fost arătate Sfântului Ioan în timp ce acesta se afla în exil
pe insula Patmos din Marea Egee.
6
http://www.paradisulacvatic.ro.
7
Dante Alligheri, Paradisul, John Milton, Paradisul pierdut şi Paradisul câştigat.

2
 În sens „democratic,” fiecare om are o anumită concepţie despre Paradis. Fiecare individ
are un Paradis al lui.8 Chiar dacă fiecare dintre noi avem un paradis al nostru, totuşi trebuie să
ştim că există numai un singur paradis. Pe parcursul timpului şi a istoriei omul a încercat
realizarea paradisului propriu. Acesta a prins mai multe forme: industrializare, economizare,
comercializare, forme de guvernământ şi enumerarea ar putea continua. Doctrinele Bibliei însă
vorbesc cât se poate de mult de „scoaterea omului din rai sau paradis.” Sfinţii Părinţi ai
Bisericii Ortodoxe ne spune că „neascultarea” a fost principala cauză a scoaterii primilor
oamenii din rai.9
În vremurile contemporane sunt numeroşi oameni de ştiinţă care şi-au ridicat problema
raiului. Dintre teologii români contemporani a rămas celebru Părintele Ilie Cleopa de la
Mănăstirea Sihăstria din Moldova.10 Evident, mai mulţi dintre părinţii şi mari duhovnici
contemporani şi-au ridicat problema Paradisului. Paradisul este o temă care a frământat
mediile mohanale dar şi pe cele teologice. Astfel, toate dogmaticile ortodoxe vorbesc „starea
primordială a omului sau despre starea paradisiacă.”11
Evident este cât se poate de clar că nu putem crede în Paradis ca fiind o ficţiune. Întreg
mesajul Noului Testament se axează în jurul idei de Paradis. Raiul este o stare cât se poate de
complexă. Pentru teologi, raiul este vieţuire cu Dumnezeu. Iată care este definiţia Paradisului
după Dicţionarul explicativ al limbii române: PARADÍS, paradisuri, s.n. Grădina raiului în care,
potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung
după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai1; eden. Loc. adj. De paradis = splendid,
minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce
desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.12
Paradisul este prin urmare atestat şi de lumea seculară care nu are să spunem o
orientare teologică sau religioasă. În Ortodoxie paradisul este locul celor mântuiţi, a celor care
au fost oameni buni şi drepţi în lumea de aici. A scrie un tratat sau un discurs despra paradis
exaustiv este cât se poate de dificil. În orice caz, paradisul din care a fost izgonit omul este mai
mult decât orice un fel de vieţuire a omului cu Dumnezeu sau comuniune cu Dumnezeu. Pe
parcursul istoriei au fost mai mulţi teologi care au dat tot felul de interpretări eronate
paradisului.13
În teologia ortodoxă principalele autorităţi în teologia legată de paradis sunt sfinţii şi în
special sfinţii părinţi. Aici am putea enumera mai multe nume: Sfântul Ioan Teologul, Sfântul
8
A se vedea Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului,
9
“De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi
izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să
păzească drumul către pomul vieţii.” Facere 3, 23-24.
10
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou19.htm. Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria a rămas
celebru prin zicala sa: “mânca-v-ar raiul să vă mânânce.” Era de fapt salutarea cu care prime pe toţi închinătorii şi
pelerinii de la Sihăstria. Printre aceşti din mila lui Dumnnezeu m-am aflat şi eu cu mulţi ani în urmă.
11
http://www.scribd.com/doc/2361122/Teologia-Dogmatica-Ortodoxa-vol-1.
12
http://dexonline.ro/definitie/paradis. rel. Loc al fericirii supreme, unde se crede că ajung după moarte sufletele
celor evlavioși; rai; eden. 2) fig. Loc care încântă și desfată privirea și sufletul; rai; eden. 3) Stare de fericire
absolută; rai; eden. ♢ Pasărea raiului pasăre exotică cu penaj multicolor. /<fr. paradis, germ. Paradies.
13
Astfel, pentru unii Paradisul este un loc al senzualităţii şi al iubirii de plăceri. Pentru alţii este după cum am spus
mai sus o gărdină a desfătărilor. Mai presus de orice trebuie să ştim că Paradisul pe care îl vrem cu toţii este un
loc a ceea ce „vrea Dumnezeu.” A se vedea în acest sense, rugăciunea Domnească Tatăl nostru. În acestă
rugăciune Domnul Iisus Hristos ne spune: facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.” Tâlcuiri la "Tatăl
Nostru" (Harisma: Bucureşti, 2002).

3
Pavel, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Epifanie al Salaminei, Sfântul
Teodor Studitul, Sfântul Antonie cel Mare şi mulţi alţii. 14 În ortodoxie sfinţii sunt cei care au cea
mai corectă teologie a paradisului. Evident, ortodoxia crede că sfinţii sunt în paradis. În
Biserica Ortodoxă sfinţii care au ajuns în paradis sunt luaţi ca şi mediatori între noi şi
Dumnezeu pentru ca şi noi să putem ajunge în paradis. În Paradis putem ajunge nu numnai
prin noi înşine ci prin sfinţii lui Dumnezeu. Există astfel o teologie a sfinţilor. Aici sunt enorm de
mulţi sfinţi pe care îi ştim. Sfinţii sunt pentru noi modele de urmat care eventual ne fac mai
uşoară calea spre paradis.15
Toată predica Domnului Iisus Hristos s-a axat pe tema paradisului pe care Domnul
Hristos a numit-o „împărăţia cerurilor.”16 Cerul sau raiul sunt două noţiuni destul de greu de
împăcat. Cerul este pentru mulţi o noţiune cosmică, în timp ce pentru alţii este o noţiune
sufletească. Evident teologia nu consideră că Paradisul este o noţiune de natură cosmică.
Astfel paradisul de care vorbeşte Domnul Iisus Hristos nu este o noţiune „fizică ci una spirituală
sau duhovnicească.”17
În sens teologic, este greu de dat o definiţie exuastivă a Paradisului. În orice caz, în
teologia ortodoxă creaţiile de natură ştiinţifică sau artistică [poezie, literatură, arte etc] nu sunt
texte care ar putea înlocui sau fii pe picior de egalitate cu opinile Sfinţilor Părinţi sau a
teologilor referitoare la Paradis.
Teologia ortodoxă crede în existenţa unui singur paradis după cum credem în existenţa
unui singur Dumnezeu. După cum nu există mai mulţi dumnezei nu există mai multe
paradisuri. În acest sens, paradisul este o noţiune care depăşeşte noţiunile poetice şi pe cele
literare.18 Paradisul este o noţiune în primul rând de natură teologică şi nu una de natură
tehnică, lirică sau orice alt fel de înţelegere.19
În teologia ortodoxă paradisul nu este o noţiune „apatică” care ţine de „dispreţul omului”
faţă de lumea şi de creaţia lui Dumnezeu. Paradisul este în termeni tehnici răsplata celor care
s-au ostenit în facerea binelui. Teologia ortodoxă înţelege prin paradis tot ceea ce este opus
răului şi facerii răului, cum ar fi: violenţa, nedreptarea, minciuna, asuprirea, viclenia,
defăimarea, ura, criminalitatea, perversitatea, depravarea, imoralitatea şi tot ceea ce noţiunea
spirituală a omului desemnează ca şi RĂU.
În paradis nu există loc astfel de răutatate, de ură, de dezbinare, de ceartă şi de pizmă.
În orice caz, teologia ortodoxă nu vede paradisul ca şi un loc apatic şi ca şi un loc în care omul
este lipsit de comuniunea cu Dumnezeu.20 Este adevărat că Dumnezeu nu îngrădeşte
libertatea omului referitor la concepţiile sale despre paradis.21

14
http://ro.orthodoxwiki.org/Sfin%C5%A3ii_P%C4%83rin%C5%A3i.
15
A se vedea în acest sens lucrarea Părintelui, Arsenie Boca, Cãrarea împãrãtiei, Editura Episcopiei Ortodoxe
Române a Aradului, 1995.
16
http://www.crestinortodox.ro/diverse/imparatia-cerurilor-92556.html.
17
http://www.almeea.com/unde-se-afla-imparatia-cerurilor.
18
www.referat.ro/c_paradis_in_destramare_vs_peisaj_transcendent_ce994.html.
19
Paradisul este o temă prezentă în folclorul românesc, cum ar fii Mioriţa în care se face referire la existenţa
paradisului încă de la început: „pe un picior de rai pe o gură de plai....” http://ro.wikipedia.org/wiki/Miori%C5%A3a.
20
Pradisul este temă a mai multor creaţii muzicale cum ar fii cântecul Cucerirea Paradiului de muzicianul elen
Evangelos Odysseas Papathanassiou. Temele muzicale care se referă la paradis sunt prea mult ca să le
enumerăm aici.
21
http://en.wikipedia.org/wiki/Paradise.

4
 Paradisul este nu numai subiect al teologiei ortodoxe dar şi a mitologiilor şi a creaţiilor
mitologice.22 Din nefericire în Occident începând cu epoca Renaşterii italiene, mai mulţi oameni
din Biserică au dat crezare descrierilor fantastice ale paradisului ca şi cele ale renascentistului
Dante Alligheri din Divina comedie23 decât textelor Sfinţilor Părinţi şi ai teologilor Bisericii.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi marii duhovnici au scris cu toţii texte referitoate la
paradis. Biserica le consideră autoritative pe lângă teologia biblică legată de existenţa
paradisului. În acest sens, teologia ortodoxă nu crede în existenţa purgatorului. 24 În sens real,
nu există nici o referinţă la existenţa purgatoriului în textele biblice şi ale Sfinţilor Părinţi.25
În general mai toţi părinţii orientali sunt unanimi referitor la faptul că nu există
purgatoriu.26 Astfel la marii sfinţi părinţi din vechime nu se face nici o referire la purgatoriu. 27
Domnul Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli, drepţii Vechiului Testament, Părinţii Apostolici, Părinţii din
epoca patristică, părinţii şi sfinţii moderni nu fac nici o referire la existenţa purgatoriului. Mai
toţi sfinţii părinţi fac referinţe la existenţa paradisului. Noul Testament spune că intrarea în
Paradis este făcută de Sfântul Apostol Petru şi că pe temelia credinţei apostolilor putem avea o
vedere a paradisului.28
Paradisul, cerul, raiul este un loc a celor drepţi şi a celor sfinţi. Teologia morală ortodoxă
vorbeşte cât se poate de clar că paradisul nu poate fi un loc al criminalilor şi al celor fără de
lege sau a celor răi. În paradis din punct de vedere teologic nu poate exista răutate. Astfel,
paradisul este opus la tot ceea ce este rău şi a tot ceea ce este începătură a răutăţii. În aceste
sens, sfântul apostol Pavel spunea încă din primele zile de după Hristos că raiul sau paradisul
nu este un loc al desfrânaţilor, al malahienilor, sodomiţilor, al clevetitorilor şi a celor păcătoşi.
În teologia paulină din Noul Testament nu găsim niciunde noţiunea de paradis deschis răutăţii
sau răului. Paradisul este la Sfântul Pavel o încununare eshatologică a celor care s-au luptat
pentru Hristos şi care au luat „jugul cel bun adus de Domnul Iisus Hristos.” Sfântul Pavel a
vorbit cât se poate de aspru şi de sever că Paradisul nu este un loc al celor fără de Dumnezeu
sau al nelegiuiţilor. Astfel Domnul Iisus Hristos a dat acest mare avertisment omului cum că:
nimic necurat nu v-a intra în împărăţia cerurilor. Prin „necurat” înţelgem că nimic rău nu v-a
vedea raiul sau paradisul sau mai bine spus că în paradis nu există loc pentru răutate.
Din nefericire putem vedea că în lumea noastră sunt mulţi care cred că păcatele extrem
de grele nu sunt un impediment pentru a fii în comuniune cu Dumnezeu şi pentru ca
Dumnezeu să îi primească în Paradis sau rai. Domnul Hristos a spus la un moment dat
ucenicilor Săi că raiul sau paradisul se câştigă prin sârguinţă şi prin nevoinţă. Sensul cel mai
suprem al omului este de a dobândii raiul sau paradisul. Biserica Ortodoxă spre deosebire de
alte Biserici sau alte mari religii cum ar fi buddismul, hindusimul, zoroastrismul şi islamul nu
22
http://www.lovendal.net/wp52/enigma-paradisului-terestru/.
23
http://ro.wikipedia.org/wiki/Divina_Comedie.
24
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/purgatoriul-69052.html..
25
Referitor la etimologie termenului purgatoriu există mai multe definiţii. „PURGATÓRIU s.n. Loc unde (potrivit
credinței bisericii catolice) sufletele celor mai puțin păcătoși se pot curăța de păcate pentru a intra apoi în rai. ♦
(Fig.) Loc sau timp de suferință. [Pron. -riu. / < lat. purgatorium, cf. it. purgatorio, fr. purgatoire].”
http://dexonline.ro/lexem/46867.
26
http://www.newadvent.org/cathen/12575a.htm.
27
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83rin%C5%A3ii_apostolici.
28
Textele referitoare la Paradis din Noul Testament au crea mai deviziuni nu numai în sânul creştinismului ci şli în
sânul teologilor. Când Domnul Iisus Hristos a folosit termenul de „împărăţia cerurilor” El se referea la Paradis sau
la rai. În acest sens, comuniunea cu Domnul Iisus Hristos este paradisul din punct de vedere teologic. Este încă
greu de stabilit teologic care este raportul net dintre Iisus Fiul lui Dumnezeu întrupat şi Grădina Edenului
menţionată în textele biblice.

5
crede într-o răsplătire senzorială a celor care vor merge în rai sau în paradis. Biserica Ortodoxă
crede că paradisul este comuniune cu Dumnezeu şi viaţă în Hristos care începe încă de aici de
pe pământ.29

CAPITOLUL 1

PARADISUL ÎNTRE IMAGINAR, MITOLOGIE ŞI REALITATE

29
Prozatorul John Steinbeck, a scris un roman celebru referitor la paradis: La răsărit de Eden.
http://www.bookblog.ro/raluca-alexe/la-rasarit-de-eden/.

6
 “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea
le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".

1 Corinteni 2, 9

Evident teologia ortodoxă nu se poate gândii la existenţă unui paradis „carnal” sau a
unui rai al „plăcerilor senzoriale” după cum este cazul musulmanilor sau al islamului. 30 Pradisul
în sens ortodox este comuniune cu Dumnezeu şi cu viaţa lui Dumnezeu. De fapt, în sens
ortodox nu poatre exista paradis dacă nu există „comuniune cu Dumnezeu.” Comuniunea cu
Dumnezeu întemeiază paradisul din punctul de vedere al teologiei ortodoxe. În ortodoxie
paradisul este văzut la fel ca şi în iudasim sau în elenismul târziu ca şi comuniune spirituală cu
Dumnezeu şi cu îngerii lui Dumnezeu.
La fel de bine trebuie să evidenţiem că paradisul nu este confesional: ortodox, catolic,
protestant, neoprotestant sau mormon. Tot în acest sens raiul nu este interreligios, adică:
islamic, hindus sau buddist. Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit de rai ca şi de lăcaşul
celor drepţi. În acest sens în limba ebraică raiul şi-a menţinut indetitatea de Eden. Termenul
ebraic care apare la mai toţii misticii şi teologii iudaici este de Eden. În iudaism opusul
paradisului [a Edenului ‫ַּגן ֵעֶדן‬,] era şeolul sau locuinţele morţilor şi a „umbrelor”.31
Biserica Ortodoxă priveşte paradisul ca şi o dimensiune spirituală şi nu ca şi o
dimensiune senzorială. Biserica crede că întemeitor al raiului este chiar Dumnezeu. Dumnezeu
este creator al raiului. Prin urmare numai Dumnezeu poate cunoaşte deplinătatea tainelor
paradisului.32 Am putea spune că în paradis sau în rai nu există loc decât pentru comuniunea
cu Dumnezeu. După cuvintele Sfântului Pavel, dacă acum cunoaşterea noastră a lui Dumnezeu
este „parţială” în paradis sau în rai cunoaşterea v-a fi deplină. Pradisul am putea spune că este
deplinătatea comuniunii cu Dumnezeu dar nu o deplinătate a comuniunii în sensul pe care
omul îl doreşte omul. Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei,33 pun foarte mult bazele fondării paradisului
pe sensul „ascultării de Dumnezeu.” Unde există „ascultare de Dumnezeu” am putea spune că
există o pregustare a paradisului.
Mai recent paradisul a fost elaborat în foarte multe romane, nuvele, eseuri, şi chiar
producţii cinematografice. Preocuparea omului faţă de paradis este o preocupare foarte veche,
o preocupare „seculară” am putea spune. La un anume nivel din punct de vedere spiritual am
putea spune că s-au definit două mari concepţii despre rai: una orientală şi una occidentală.
Aceste două concepţii despre paradis orientală şi occidentală sunt mai mult mitologice. Astfel,
există şi este cât se poate de celebră o anumită mitologie paradisului.34 Mai toate mitologiile
de la Upanişade la Epopea lui Ghilgameş vorbesc de „mitul paradisului pierdut.”35
Teologia ortodoxă nu crede într-o mitologie a paradisului ci mai mult decât orice într-o
experimentare a paradisului. Experimentarea raiului poate fi realizată prin mai multe aspecte:
30
În cadrul islamului începând de la misticul islamic Abn Ibn Rumi şi de la fondatorii sufismului musulman,
„paradisul” este un loc al desfătărilor trupeşti în care plăcerile interzise în lumea de aici „sexualitatea, apetitul
sexual” vor continua la in finit şi în eternitate. Mistica musulmană nu priveşte paradisul ca şi pe o comuniune cu
Dumnezeu. http://introducere-la-islam.blogspot.com/2007/07/sufismul-i-islamul-muhammad-ali-el.html.
31
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gr%C4%83dina_Edenului.
32
http://en.wikipedia.org/wiki/Garden_of_Eden.
33
http://biserica.org/Publicatii/1992/NoI/25_index.html.
34
http://www.shikanda.net/ancient_models/anew.htm.
35
http://ro.wikipedia.org/wiki/Epopeea_lui_Ghilgame%C5%9F.

7
în primul rând prin iubire faţă de Dumnezeu, prin fapte bune, prin rugăciune, prin lipsa de
răutate prin despătimire, prin nevoinţă şi prin asceză. Nu poate exista paradis unde nu există
spiritualitate şi asceză.36
În orient pe lângă Sfinţii Părinţi ai Bisericii s-au remarcat în special şcolile rabinice care
au elaborat ample doctrine despre rai.37 Evident ortodoxia este o religie a paradisului. Însă
raiul nu este asemănător „problemelor economice” din ziele noastre. Paradisul nu este o
problemă economică. Mai presus de orice raiul este o problemă de natură spirituală. În
vremurile în care trăim, nu există la drept vorbind nici un fel de direcţie duhovnocească reală
în ceea ce priveşte problematica raiului.
Teologia ortodoxă crede că autorul raiului este Dumnezeu. În rai vor merge conform
crezurilor ortodoxe toţi cei buni şi virtuoşi.38 În orice caz, raiul nu este o fabulaţie. Raiul este o
trăire cu Dumnezeu, în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.39 Pentru teologi raiul este mai mult
decât orice viaţă în lumina comuniunii cu Dumnezeu. Ortodoxia vede raiul ca şi locul
comuniunii perpetue cu Duimnezeu. Raiul este astfel un loc al luminii spirituale. La această
lumină a raiului a făcut referinţă Sfântul Ioan Teologul când spunea că „lumina luminează în
întuneric şi întunericul nu a cuprins-o pe ea.” În sens ortodox larg, raiul este cât se poate de
clar un loc al luminii şi al beinlui. Binele şi lumina din rai vor fii după cum ne relazează textele
biblice şi patristice eternă. În rai nu v-a mai exista nici o „micşorare a călităţii binelui.” Este cât
se poate de evident că toţi teologii şi sfinţii sunt de acord cu acest punct că raiul este un loc al
luminii şi al binelui.
„Raiul (gr. paradeisos, lat. paradisus, sl. rai) este, în sens biblic, "locul" în care locuieşte
Dumnezeu (Facere 3, 8) şi în care este introdus cel dintâi om: "Domnul Dumnezeu a sădit rai în
Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul, pe care îl zidise" (Facere 2, 8). Rai înseamnă nu
numai sfera şi comuniunea lui Dumnezeu în care se afla omul la începutul creaţiei, ci şi
participarea la viaţa lui Dumnezeu, la sfârşitul creaţiei, adică slava veşnică sau împărăţia lui
Dumnezeu. După acest înţeles eshatologic, raiul este echivalent cu "parousia", adică cu
prezenţa în persoană a Domnului cel proslăvit (Matei 24, 30; 26, 64; Apocalipsa 1, 7).
Noţiunea de rai cuprinde cei doi termeni ai tensiunii în care se află Biserica în istorie:
pregustarea împărăţiei ("Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine
omului să le grăiască" - II Corinteni 12, 4) şi aşteptarea făgăduinţelor ("astăzi vei fi cu Mine în
rai" - Luca 23, 43). Raiul este o stare de biruinţă. "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din

36
http://cazania.wikispaces.com/Asceza.
37
BRIGGS, General Introduction to the Study of Holy Scripture (Edinburgh, 1899); EDERSHEIM, Life and Times of
Jesus, the Messiah; ETHERIDGE, Jerusalem and Tiberias, Sora and Cordova (1856); MIELZINER, Introduction to the
Talmud (Cincinnati, 1894); CHIARINI, Le Talmud de Babylone, I (Leipzig, 1831); LAGRANGE, Le Messianinme chez
les Juifs (Paris, 1909); STAPPER, Les idées religieuses en Palestine à l'époque de J.-C. (Paris, 1878); IDEM, La
Palestine au temps de Jésus Christ (Paris, s. d.); WOGUE, Histoire de la Bible (Paris, 1881); BACHER, Die Agada der
Tannaiten, I (2nd ed., 1909); II, 1890; IDEM, Die Agada der Palästinischen Amoräer, I (1892); II (1898); III (1899);
IDEM, Die Agada der Babylonischen Amoräer (1878); HAUSRATH, Die Zeit Christi (Heidelberg, 1868-72);
SCHÜRER, Gesch. des Judischen Volkes im Zeitalter Jesu Christi, I [(Leipzig), 4; WEBER, System der
Altsynagogalen Palästinischen Theologie (Leipzig, 1880); HILL, De Hebrœorum Rabbinis seu Magistris (Jena,
1746); WÄHNER, Antiquitates Ebræorum (Göttingen, 1743).

38
http://ro.wikipedia.org/wiki/Rai.
39
http://www.ortho-logia.com/Romanian/DansSingur/C16/DA-A-16-4.htm.

8
pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 2, 7). Biserica se roagă ca toţi
membrii ei să devină "cetăţeni/locuitori ai raiului".40
Teologii din toate timpurile au fost preocupaţi de tematica raiului. Cum putea ajunge în
rai, ce trebuie să facem să ajungem în rai? Acestea sunt probleme care au dat naştere Bibliei.
Problema raiului nu a fost o problemă epuizată. Ştim foarte puţine despre rai. În acest sens
este neecesar să ne punem problema raiului serios. Tematica legată de rai se leagă cu
crezurile noastre în viaţa de dincolo? Există viaţă după moarte sau totul se termină aici? Toate
aceste întrebări sunt întrebări cu profunde implicaţii teologice şi religioase. Pentru „indiferenţi
religioşi” raiul este lumea de dincolo. Ortodoxia nu crede că viaţa omului se termină aici.
„Este adevărat, că „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină" (I Timotei 2;4), dar oamenii păstrează veşnic, prin hotărârea eternă a lui
Dumnezeu libertatea de voinţă. Păcătoşii sunt aceea care s-au hotărât definitiv împotriva lui
Dumnezeu, au refuzat decis iubirea Lui şi nu o vor accepta niciodată, din mândrie. În acest
sens, putem înţelege că iubirea celor din rai are în vedere ceea ce are în vedere şi Dumnezeu:
libertatea tuturor este un dar definitiv al lui Dumnezeu, deci desfiinţarea iadului ar însemna
desfiinţarea acestei libertăţi. Libertatea persoanelor nu va dispărea, nu va fi încălcată
niciodată, pentru că numai libertatea înseamnă identitate şi personalitate, adică valoare.
Obiectele nu au identitate pentru că nu au libertate. Libertatea, adică identitatea este singura
dovadă că făpturile lui Dumnezeu sunt valori. Dumnezeu nu limitează în nici un fel libertatea
omului, pentru că dacă ar fi limitată câtuşi de puţin, n-ar mai fi reală. De aceea Dumnezeu nu
vrea să o limiteze deloc; ea este preţuirea şi iubirea cea mai mare pe care o poate oferi
Dumnezeu creaturilor Sale. De aceea indiferent cum va fi folosită, dăinuirea eternă a libertăţii
înseamnă eternitatea valorilor create de Dumnezeu. Libertatea păcătoşilor, datorită veşniciei
iadului, nu exclude veşnica iubire a celor din rai. Dar a concepe că veşnicia iadului introduce
nefericirea în rai este o înţelegere simplistă, care prezintă fericirea raiului ca pe o condiţie
istorică. Un răspuns viu şi convingător la dat Sf. Siluan Athonitul: „Sufletul meu e rănit de
iubirea lui Dumnezeu şi se bucură de frumuseţea lui. Cum mi-aş mai putea aduce aminte de
pământ?" Acelaşi răspuns îl dă şi experienţa personală de iubire a fiecăruia, chiar aici pe
pământ. „Misterul veşniciei iadului este misterul legăturii organice dintre iubire şi libertate",
spune părintele Dumitru Stăniloae. Fără îndoială că Dumnezeu este în primul rând iubire, dar
între iubire şi libertate este o legătură esenţială. Iubirea este iubire tocmai întru-cât rămâne
fiinţial libertate şi desigur invers. Există o învăţătură greşită (apocatastaza), care afirmă că
Dumnezeu o săi mântuie pe toţi şi afirmă că iubirea lui Dumnezeu nu este compatibilă cu
existenţa iadului. Dar din acest punct de vedere, ei ne prezintă un Dumnezeu panteist, la care
mântuirea este văzută ca o necesitate absolută din partea lui Dumnezeu şi nu ca un act de
libertate. Ea pare să nege atât libertatea Creatorului cât şi a creaturii. Ea tratează oamenii ca
pe nişte obiecte, creaturi cărora li se neagă libertatea reală a voinţei. Or, noi ştim că toată
învăţătura biblică şi patristică luptă tocmai pentru afirmarea celei mai preţioase şi scumpe
valori a omului: libertatea. Iadul este refuzul veşnic al iubirii lui Dumnezeu, pentru ca în forma
lui finală refuzul devine neputinţa de a iubi. Neputinţa nu e altceva decât absolutizarea,
definitivarea, încremenirea refuzului, promovat consecvent şi definitiv. Fără să încalce
vreodată libertatea cuiva, căci iubirea dăruieşte libertate, Dumnezeu rămâne Iubirea smerită şi
atotbiruitoare care va fi totul în toate.
Faptul că putem nădăjdui oricând în iubirea lui Dumnezeu, că totul depinde de iubirea şi
nădejdea noastră a fost exprimat extraordinar de un bătrân atonit astfel:
40
http://ro.orthodoxwiki.org/Rai.

9
- Dar, spune-mi, oare şi atunci când te va trimite Dumnezeu în iad, tot acelaşi gând vei avea?
- O, pe mine să mă trimită Dumnezeu în iad? Nu ştii că am două braţe minunate şi cu acestea
mă voi apuca de El cu o îmbrăţişare de nedezlegat? Un braţ îmi este smerenia iar celălalt
dragostea nefăţarnică faţă de Dumnezeu. Şi cu aceste braţe aşa mă voi apuca de tare de
Dumnezeu, încât, oriunde m-ar fi trimis, acolo şi pe El l-aş fi tras cu mine. Căci aş vrea să fiu
afară din cer cu Dumnezeu, decât să fiu în cer fără El.”41
Este fundamental pentru un om să îşi pună problema existaţei raiului. Ce se v-a produce
odată ce voi părăsii această lume? Există o lume de dincolo de mormânt sau viaţa se încheie
aici. Cu toţii se cuvine să facem din tematica raiului ceva esenţial în viaţa noastră. Un om care
nu îşi ridică problema raiului este din multe punct de vedere ortodox un om inferior. Raiul este
mai presus de orice o problemă spirituală. Pentru oamenii care nu au nici un fel de
spiritualitate, raiul este o problemă care se rezumă la lumea de aici. Viaţa Bisericii cu toate
imnele, cu toate rugăciunile ei este într-un anume sens o pregătire pentru viaţa ce v-a să fie.
Din acest punct de vedere ortodoxia ţine la convingerile ei dogmatice şi tot din această cauză
au existat atât de multe dispute dogmatice, doctrinare în viaţa Bisericii Ortodoxe.42
„Multi dintre noi credem ca, în cele din urma, ştiinta va fi capabila să explice absolut
orice, inclusiv Raiul. Una dintre tezele emise de care oamenii de ştiinţă spune ca Raiul nu este
nici un loc real, nici un proces şi nici măcar un fenomen supranatural. Este considerat a fi un
fenomen care are loc la nivelul creierului care apare odată cu moartea, relatează . În anii '80
un grup de oameni de ştiinţă care studia activitatea cerebrală a pacienţilor aflaţi în moarte
clinică, a emis o teorie conform căreia creierul uman supus unei astfel de traume elibereaza o
serie de substante pentru a se proteja. Acest proces poate avea ca efect halucinaţiile, de unde
vin şi relatările despre tuneluri, lumini puternice şi spaţii frumoase ale pacienţilor care se
trezesc din comă. Oamenii de ştiinta au ajuns la concluzia ca aceste halucinaţii pot fi provocate
şi cu medicamente precum Ketamina. In 2000, psihiatrul Karl Jansen a scris o carte "Ketamina:
Vise si realităţi" în care prezinta o serie de interviuri şi relatari a unor persoane care consumă
ocazional acest medicament, în special pentru a se "distra" mai bine la o petrecere.
Halucinaţiile relatatate de catre consumatorii de ketamina care pretind că au vazut raiul sunt
foarte asemanatoare cu cele ale pacientilor care şi-au revenit din moarte clinica. O explicatie
ar fi că, pe langa descrierea biblica a Raiului, imaginea pe care o avem despre locul in care se
crede că mergem dupa ce plecăm de pe această lume este dată de o serie de halucinaţii ale
unor persoane care fie au suferit un şoc, fie au consumat substanţe care le-au dat o serie de
"viziuni". Oamenii de ştiinta nu pot da o explicaţie argumentată asupra a ceea ce înseamna
Raiul.”43
Evident nu ştiam dacă o investigaţie deplină din punct de vedere ştiinţific ar fi suficent
pentru a elucida definitiv problema raiului. În orice caz nici un om sănătos nu vrea să ajungă

41
Pr. Conf. Dr. George Remete „Dogmatica Ortodoxă" Alba Iulia 2000.

42
Apoca cea mai „acută” a acestor dezebateri doctrinare a fost perioda sinoadelor ecumenice [325-787 după
Hristos] când s-au produs cele mai importante hotărâri dogmatice referitoare la doctreinele ecclesiale cu privire la
rai. Mai toate aceste hotărâri sinodale au fost respine de Biserica Romano catolică. Aceasta a dus mai apoi la
marea Schismă de la anul 1054. http://www.ducu.de/rel10.htm.
43
http://www.atitudinea.ro/articole/diverse/cum+poate+fi+expicat+stiintific+raiul%3F.

10
afară din rai. Cei necredincioşi cred că raiul este mai mult decât orice o simplă metaforă
litereară şi ştiinţifică. Destinaţia finală a omului este raiul.44
Evident raiul în spiritualitatea ortodoxă este un loc în care patimile omeneşti sunt
depăşite în sens ultim. În sens real, în rai nu mai există patimi şi răutate. Toate aceste
conturează mai mult o dimensiune morală a raiului şi nu una fizică. Mai presus de orice putem
vorbii de rai ca şi de un spaţiu spiritual. În aceste sens raiul este dincolo de planete, de spaţiu
cosmic şi de puzderia de galaxii pe care le putem vedea cu ochiul liber pe cerul înstelat.
Se cuvine să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească a vedea raiul şi toate
frumuseţile lui. În ortodoxie raiul este un loc al celor spirituali a celor care se înduhovnicesc.
Acest fapt a fost menţionat şi de Domnul Iisus Hristos în conversaţia Sa cu Nicodim din Noul
Testament. 45
Preocupările omului referitoare la rai sunt prezente din cele mai antice vremuri. Încă de
pe vremea legii mozaice umanitatea şi-a ridicat problema existenţei raiului. Sunt celebre
literaturile iudaice referitoare la rai şi la existenţa „lumii de dincolo.” 46 Am putea spune că din
punct de vedere istoric, apogeul preocupărilor omului despre rai a suervenit în timpul
periodaei patristice când s-au elaborat cele mai multe volume referitoare la acest subiect.47
În ceea ce priveşte teologia raiului şi doctrinele referitoare la rai Ortodoxia şi Biserica
Ortodoxă consideră că această periodă a fost definitivă pentru istoria înţelegererii raiului. În
această perioadă s-a elaborat cel mai mult „ortodoxia doctrinelor şi a dogmenlor cu privire la
rai.” Am putea spune că autorii patristici sunt autoritativi în ceea ce priveşte învăţăturile
ortodoxe referitoare la rai.48 Patristica este perioda cea mai definitivă a istoriei umane în care
s-au sintetizat concepţile referitoare la rai.
Astfel, în timpul periodaei patristice şi a sinoadelor ecumenice au fost abandonate toate
conceptele „păgâne” referitoare la rai cum ar fii mitologia greco-romană a „câmpurilor
elizee.”49 Mitologiile păgâne toate făceau referinţă la rai. Dar raiul după înţelegerea acestor
mitologii era departe de a fii un loc al comuniunii cu Dumnezeu. 50 În mitologie raiul era mai
mult un loc imaginar, un loc al „spaţilor fabulosului.”51 Mai toate mitologiile antice aveau un loc
edenic în care mergeau cei buni spre desosebire de cei răi care erau depărtaţi de la acest loc.

44
Vom reda în continuare câteva citate celebre despre rai ale unor mari personalităţi din istoria umanităţii: Raiul
este umbra lui Dumnezeu Costen Zăgrean. Raiul este locul în care toţi dintre noi ne purtăm sufletul la vedere.
Lewis Schaffer. Confucius crede că “raiul înseamnă a fii una cu Dumnezeu.” John Burroughs crede că “Raiul nu
este un loc, ci o stare de spirit.
45
A se vedera Evanghelia Sfântului Ioan din Noul Testament.
46
http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/1685-sfinii-prini-despre-starea-din-rai-i-iad-dup-judecata-universsal.
47
Perioada patristică este un punct esenţial în istoria creştinismului, deoarece contexturalizes creştine
timpurii informaţii de la data decesului ultimului Apostol (Ioan) (care ruleaza aproximativ aproximativ 100 AD în
Evul Mediu (451 AD şi a Consiliului din Calcedon). Ea descrie coeziunea între iudaism şi creştinism şi teologice
diferite puncte fiind sortate. Cele mai multe culte găsi această perioadă a istoriei bisericii de o importanţă vitală
de o amploare similară. De la romano-catolicism pentru a Bisericilor Reformate următoarele Zwingli şi Calvin,
mulţi creştini conceptele de bază sunt nascut in aceasta varsta, care, pe buna dreptate, biserica ar continua să
cred că pentru toate timpurile ca ortodoxă peste şi împotriva tuturor sectaries eretice.
http://translate.google.ro/translate?hl=ro&langpair=en
%7Cro&u=http://www.apuritansmind.com/HistoricalTheology/PatristicPeriod.htm.
48
http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/vasilefilip646509.pdf.
49
Elysium, Câmpiile Elizee, regiune subpământeană unde, în concepţia celor vechi, ajungeau după moarte
umbrele celor virtuoşi. http://www.exodus.ro/~johnny/grecorom/e.html.
50
http://www.crestin.org/scrieri/spiritual/doctrina_crestina/starea-omului-in-moarte5.html.
51
http://starceanub.wordpress.com/2007/07/12/mit-si-nostalgie-a-paradisului-la-mircea-eliade/.

11
Aceste povestiri pot fii întâlnite în tot orietul mijlociul [fostele regiuni ale Mesopotamiei,
Caldeei, Feniciei, Persiei şi a Arabiei].52
În orice caz, putem spune că din mai multe punct de vedere concepţiile omului
referitoare la rai au variat în mai toate epocile istoriei. Au fost momente când raiul a fost privit
ca şi un fenoment mitologic, alteori unul mistic, alteori unul doctrinar. În ortodoxie raiul nu este
mitologie.53 Ortodoxia priveşte raiul ca şi o realitate de natură spaţială în plan spiritual. Raiul
este o stare perpetură de comuniune cu Dumnezeu şi cu lumea nevăzut [îngeri, heruvimi,
serafimi, stăpânii, domnii şi restul].54 În acest sens, ortodoxia a fost opusă epocii mitologice
care vedea raiul mai mult ca şi o ficţiune şi ca şi un motiv imaginar al omului. În sens ortodox,
pe cum a avut loc Naşterea, Întruparea, Învierea, Bunăvestirea şi toate celelalte acte din viaţa
Domnului notru Iisus Hristos la fel ortodoxia crede în existenţa raiului a unui spaţiu
transcosmic şi supramundan.55 În orice caz, ortodoxia vede în existenţa raiului un spaţiu
52
Există astfel o întreagă literatură semitică mitologică ce poate fii consultată referitoare la rai. Ea a degenerat
odată cu apariţia lui Mohamed care a inclus o viziune religioasă proprie referitoare la rai.
http://www.referatele.com/referate/istorie/online3/Panteonul-Mesopotamian--referat-complex-referatele-com.php.
53
http://www.pantheon.org.
54
Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete (Paidea: Bucureşti, 1996).
55
Pentru referinţe mitologice la existenţa paradisului a se vedea: Aberbach, Alan David. The Ideas of
Richard Wagner: An Examination and Analysis. Lanham, MD: UP of America, 2003. Belin, Isaiah. Vico
and Herder: Two Studies in the History of Ideas. NY: Viking, 1976. Biddiss, Michael Denis. Father of
Racist Ideology: The Social and Political Thought of Count Gobineau. NY: Weybright and Talley, 1970.
Clay, Diskin and Andrea Purvis, eds. Four Island Utopias: Being Plato’s Atlantis, Euhemeros of
Messene’s Panchaia, Iamboulos’ Island of the Sun, and Sir Francis Bacon’s New Atlantis. Newburyport,
MA: Focus, 1999. Cox, George William. The Mythology of the Aryan Nations. 1870; Port Washington,
NY: Kennikat, 1969. Detienne, Marcel. The Creation of Mythology. Trans. Margaret Cook. Chicago: U
Chicago P, 1986. Doniger, Wendy. The Implied Spider: Politics and Theology in Myth. NY: Columbia
UP, 1998. Doty, William G. Mythography: The Study of Myths and Rituals. 2nd ed. Tuscaloosa: U
Alabama P, 2000. Ellwood, Robert. The Politics of Myth: A Study of C.G. Jung, Mircea Eliade, and Joseph
Campbell. Issues in the Study of Religion Series. Albany: SUNY P, 1999. Feldman, Burton and Robert D.
Richardson, eds. The Rise of Modern Mythology 1600-1860. 1972. Bloomington: Indiana UP, 2000.
Feuerbach, Ludwig. The Essence of Christianity. Trans. George Eliot. Amherst, NY: Prometheus, 1989.
Field, Geoffrey G. Evangelist of Race: The Germanic Vision of Houston Stewart Chamberlain. NY:
Columbia UP, 1981. Freeman, Kathleen. The Pre-Socratic Philosophers. Oxford, UK: Oxford UP, 1946.
German, Terence J. Hamann on Language and Religion. Oxford; New York: Oxford UP, 1981. Harvey,
Van Austin. Feuerbach and the Interpretation of Religion. Cambridge, UK and NY: Cambridge UP,
1997. Heraclitus. Fragments: The Collected Wisdom of Heraclitus. Trans. Brooks Haxton. NY: Viking,
2001. Herder, Johann Gottfried. “The Cultural Basis of Nationality.” The West in Global Context: From
1500 to the Present. Eds. George B. Kirsh, et. Al. Upper Saddle River, NJ: Prentice-Hall, 1997. ---. On
the Origin of Language. Trans. John H. Moran and Alexander Gode. Chicago: U Chicago P, 1986. ---.
“A Correspondence on Ossian” and “On Contemporary Uses of Mythology.” The Rise of Modern
Mythology. Eds. Burton Feldman and Robert D. Richardson. Bloomington, IN: Indian UP, 2000. ---.
“Ideas on the Philosophy of the History of Humankind.” The Idea of Race. Eds. Robert Bernasconi and
Tommy L. Lott. Indianapolis: Hackett, 2000. Jones, William. The Works of Sir William Jones. 1807; NY:
Garland, 1984. Lincoln, Bruce. Theorizing Myth: Narrative, Ideology, and Scholarship. Chicago: Chicago
UP, 1999. ---. Discourse and the Construction of Society: Comparative Studies of Myth, Ritual, and
Classification. 1989; NY: Oxford UP, 1992. Martyr, Justin. “The First Apology of Justin Martyr.” Ante-
Nicene Fathers. Eds. Alexander Roberts, James Donaldson, Phillip Schaff, and Henry Wace. 10 Vols.
Peabody, MA: Hendrickson, 1994. Available on-line: http://www.ccel.org/fathers2/ANF-01/anf01-
46.htm. Macpherson, James. Fragments of Antient Poetry Collected in the Highlands of Scotland and
Translated from the Gaelic or Erse Language. Facsimile copy of 1760 ed. Edinburgh: James Thin, 1970.
---. Fingal: An Ancient Epic Poem in Six Books; Together with Several Other Poems, Composed by
Ossian the Son of Fingal. Facsimile of the 1792 edition. NY: Woodstock Books, 1996. Mallet, Paul

12
extramundan. Acest spaţiu nu este un spaţiu mitologic ci mai mult decât orice un spaţiu
spiritual.56
În vremurile moderne când omul a devenit o fiinţă extrem de materialistă şi orientală în
spre lumea materială, raiul este mai mult un fel de utopie, o lispă a existenţei sensului
material al omului. Ortodoxia nu concepe raiul ca şi un spaţiu material sau ca şi un spaţiu în
care omul este deschis numai spre cele spirituale. Din mai multe puncte de vedere am putea
spune că raiul este un cumul sau un maxim de spiritualitate. Astfel, concepţia ortodoxă despre
rai este una nematerială. Raiul este un loc imaterial sau un loc care nu are de face cu spectrul
material. Prin urmare, pentru a avea o imagine a raiului mai presus de orice trebuie să ne
însuşim o viziune sau un punct de vedere spiritual al existenţei. Raiul este o coumniune cu
lumea spirituală care este dincolo de planete, galaxii cosmos sau univers. În acest sens, raiul
este o realitate metafizică după cum o denumeau filosofii antici.57
Evident, raiul este o temă comună a mai multor religii. Fiecare religie are o anumită
doctrină despre rai. Ortodoxia nu a contrazis niciodată studiul „ştiinţific” referitor la rai. În
acest sens, în ortodoxie opiniile ştiinţifice merg mână în mână cu opiniile oamenilor, în acest
sens, Biserica Ortodoxă a fost deschisă dialogului dintre teologie şi ştiinţă referitor la teologia
raiului. Raiul este mai mult decât orice o realitate care depăşeşte capacitatea de înţelegere a
omului. Iată o descriere a raiului după Sfântul Vasile cel Mare: „Acolo deci a sădit Dumnezeu
raiul, unde nu era silă a vânturilor, nici nepotrivire a vremurilor, nici grindină, nici furtuni, nici
vifore, nici trăsnete, nici îngheţare de iarnă, nici umezeală de primăvară, nici arşiţă de vară,
nici uscăciune de toamnă, ci bună închegare şi conglăsuire paşnică a vremurilor. Fiindcă
fiecare era împodobită cu frumuseţea sa şi nu era ameninţată de vecina. Că nici vara nu făcea
vătămare florilor de primăvară alergând ea poate mai înainte de vremea sa, nici iarăşi roadele
cele de vară şi cele de toamnă nu cădeau jos şi se stricau, fiind lovite de multe ori din cauza
Henri. Northern Antiquities. Trans. Burton Feldman. NY: Garland, 1979. Müller, Friedrich Max.
Comparative Mythology. 1909; NY: Arno, 1977. ---. Chips from a German Workshop. 4 Vols. NY:
Scribner, 1872. Nietzche, Friedrich. Birth of Tragedy; and On the Genealogy of Morals. Trans. Francis
Golffing. 1956; NY: Anchor, 1990. Nussbaum, Martha R. “Poetry and the Passions.” Passions and
Perceptions: Studies in Hellenistic Philosophy of Mind. Eds. Jacques Brunshwig and Martha C.
Nussbaum. Cambridge, UK and New York: Cambridge UP, 1993. Olender, Maurice. The Languages of
Paradise: Race, Religion, and Philology in the Nineteenth Century. Trans. Arthur Goldhammer.
Cambridge: Harvard UP, 1992. ---. “From The Language of Adam to the Pluralism of Babel.”
Mediterranean Historical Review 12.2 (1997): 51-59. Poliakov, Léon. The Aryan Myth: A History of
Racist and Nationalist Ideas in Europe. Trans. Edmund Howard. NY: Basic, 1974. Powell, Barry. A Short
Introduction to Classical Myth. Upper Saddle River, NJ: Prentice-Hall, 2002. Stein, Leon. The Racial
Thinking of Richard Wagner. NY: Philosophical Library, 1950. Surber, Jere Paul, ed. and trans.
“Metacritique of the Critique of the Purism of Reason by J.G. Hamann.” Metacritique: The Linguistic
Assault on German Idealism. Amherst, NY: Humanity Books, 2001: 57-64. Tacitus, Cornelius. The
Germania of Tacitus: A Critical Edition. Ed. Rodney Potter Robinson. Middletown, CN: American
Philological Assn., 1935. Tylor, Edward. Primitive Culture. NY: Harper Torchbooks, 1958. Vico,
Giambattista. The First New Science. Ed. and Trans. Leon Pompa. Cambridge, UK and NY: Cambridge
UP, 2002. Wagner, Richard. The Art-Work of the Future and Other Works. Trans. W. Ashton Ellis.
Lincoln: U Nebraska P, 1993. Weiner, Marc. Richard Wagner and the Anti-Semitic Imagination. Lincoln:
U Nebraska P, 1995. Xenophanes. “On Nature and Lyrics.” The Classical Greek Reader. Eds. Kenneth
J. Atchity and Rosemary McKenna. NY: Henry Holt, 1996. 86-91. ---. Fragments: Xenophanes of
Colophon: A Text and Translation. Trans. J. H. Lesher. Toronto, Buffalo: U Toronto P, 1992.

56
http://www.umsl.edu/~schwartzh/samplemyths_3.htm.
57
http://www.dex-online-ro.ro/cautari/metafizic.htm.

13
neorânduielii văzduhului. Toate vremile dănţuiau cu bună rânduială împrejurul locului aceluia,
fiind împletite unele cu altele şi legate lin şi fără de mâhnire şi aducând fiecare bunătăţile ei în
vremea sa, prea bune şi nevătămate. Încă şi pământul acela era gras şi moale, curgând cu
adevărat miere şi lapte, şi bine tocmit spre toată facerea de roade, plin de ape prearoditoare.
Apele erau frumoase şi plăcute şi foarte subţiri şi limpezi, având multă frumuseţe la vedere şi
dăruind mai mult folos decât veselie.”58
Sfântul Vasile cel Mare a fost extrem de preocupat de teologia raiului, am redat cuvintele
lui pentru a ne pune în faţă care era concepţia sfinţilor părinţi despre rai. În zilele noastre când
s-au dezvoltata atât de multe curente care ne duc tot mai departe de concepţiile referitoare la
ortodoxie este bine să restudiem teologia sfinţilor părinţi şi tradiţia ortodoxă aşa cum ni s-a
păstrat ea şi în deplinătatea ei.
Patrologia ortodoxă este o disciplină cât se poate de uitată în zilele noastre. Mai nimeni
nu mai citeşte scrierile sfinţilor părinţi şi mai nimeni nu mai dă mare importanţă roului pe care
aceştia l-au avut în elaborarea unor concepţii ortodoxe referitoare la rai. 59 Dintre teologii mai
recenţi, a scris despre rai destul de mult teologul american Serafim Rose de la Mănăstirea
Platina din California de la malurile oceanului Pacific.60
Raiul a fost o temă care i-a preocupat pe teologi şi continuă să îi preocupe. Nu dispunem
de spaţiul necesar pentru a enumera pe toţi teologii şi sfinţii părinţi care au scris referitor la
rai. Ortodoxia a alcătuit mai multe periodizări istorice ale teologilor în care putem să ne
orientăm.61
Prima mare periodizare este în orice caz perioada propovăduirii domnului Iisus Hristos.
Domnul Iisus Hristos şi-a centrat toată predica Sa pe tematica raiului sau a „împărăţiei
58
http://tainacasatoriei.wordpress.com/2010/02/16/omilie-despre-rai. “Acolo sunt şi specii de felurite păsări care
prin floarea aripilor şi prin ciripitul glasului bucură cu o oarecare minunare ce se adaugă la cele ce se văd ca să se
ospăteze omul prin toate simţurile, pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipăindu-le, iar pe altele
mirosindu-le şi din altele gustând. Erau şi vederi de animale de uscat de multe feluri, împreună cu păsările, care
erau toate blânde, toate obişnuite întreolaltă, ele auzeau şi grăiau cu bună pricepere. Nu era atunci înfiorător
şarpele, ci domol şi blând, nefăcând valuri sălbatice şi netârându-se pe faţa pământului, ci păşind înalt pe
picioare. De acest fel erau delicate şi toate celelalte animale necuvântătoare câte acum sunt nedomesticite şi
nedomolite. Deci acolo l-a pus Dumnezeu pe omul pe care l-a plăsmuit. în alt loc l-a plăsmuit şi acolo l-a băgat.
Căci, precum Dumnezeu adică i-a făcut întâi pe luminători, apoi i-a pus pe tărie, aşa şi pe om l-a plăsmuit ţărână
din pământ, apoi l-a pus în rai. Şi însemnează că nu s-a zis „pe care l-a făcut”, ci „pe care l-a plăsmuit”. Căci
expresia „pe care l-a făcut” arată pe cel după chip şi acesta este netrupesc, iar lucrul cel netrupesc nu se scrie şi
nu se circumscrie în vreun loc. Totuşi făptura urmează neapărat plăsmuirii, adică trupului îi urmează sufletul. Căci
trebuie să fie împreună cel alcătuit. Insă merge înainte locul trupului, iar sufletul se închide ca urmare într-un loc
prin ţinerea sau amestecarea cu trupul, dar nu prin firea cea obişnuită, adică prin fiinţa cea înţelegătoare . 8. Oare
te-am veselit cu povestirea frumuseţilor raiului sau mai mult te-am întris-tat prin asemănarea cu cele
stricăcioase? Căci, cugetând mintea ta cu adevărat lucruri înalte şi care sunt mai presus de lume, ca ceea ce are
petrecerea în ceruri şi priveşte spre vrednicia cea de sus , gândea la cele făgăduite şi lua seama să audă ceva din
bunătăţile cele făgăduite nouă, „pe care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inimă de om nu
s-au suit” (1 Cor. 2:9). Deci cine să le povestească, dacă ochiul nu le-a văzut? Dacă urechea nu le-a auzit, cum le
va primi a ta? Dacă la ini-mă de om nu s-au suit, cum le va încăpea mintea noastră? Deci nu le scoatem afară nici
pe cele trupeşti, dar le căutăm pe cele duhovniceşti . Căci, precum în Lege era ceva simţit, înţeles, aşa şi raiul îl
înţelegem şi trupeşte, dar îl tâlcuim şi duhovniceşte.

59
http://oradereligie.uv.ro/scopul1.htm.
60
http://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/05/02/experientele-crestine-adevarate-ale-raiului-
%E2%80%9Elocul-lucrarilor-raiului-si-iadului.
61
http://www.credo.ro/Duminica-Izgonirii-lui-Adam-din-Rai.php.

14
cerurilor.” În Noul Testament Domnul Hristos foloseşte doi termeni referitori la rai: raiul şi
împărăţia cerurilor. Raiul şi Împărăţia Cerurilor sunt din punct de vedere teologic sinonime. În
orice caz, teologia ortodoxă crede că raiul este o realitate „atemporală” sau „supratemporală”
deci nu este supusă noţiunii de timp. În doctrina Noul Testament există un aspect eshatologic
al existenţei raiului. El ţine de adoua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.62
A doue venire a Domnului Iisus Hristos are în teologia ortodoxă o mare importanţă. A
doua venire sau parusia [παρουσια] v-a aduce cu sine instaurarea Împărăţiei Cerurilor la modul
definitiv.63 În orice caz, Ortodoxia nu crede în instaurarea unui paradis lumesc sau terestru
după cum este văzut el de mai multe secte sau denominaţiuni creştine.64 Problema celei de a
doua veniri a Domnului Iisus Hristos nu are nimic de a face cu teologia ortodoxă referitoare la
rai. Raiul este un spaţiu care în sens stric teologic nu are de a face nimic cu eshatologia
ortodoxă. Eshatoloigia ortodoxă are de a face în special cu a doua venire a Domnului Iisus
Hristos şi cu finalul lumii. Ortodoxia crede că sfârşitul lumii v-a fii la a doua venire a Domnului
Iisus Hristos. Este vorba în sens ortodox de sfârşitul lumii de aici şi începutul unei alte lumi pe
care Sfântul Apostol Petru a denumit-o „un cer şi un pământ noul.” 65 „Cerul şi pământul nou”
de care vorbeşte Noul Testament nu sunt noi raiuri. Este vorba de o manifestare văzută a
existenţei raiului care momentan nu este accesibil ochilor trupeşti ai omului. Liturgica ortodoxă
denumeşte acest cer şi pământ nou „Noul Ierusalim.”66
Noul Ierusalim este în teologia ortodoxă raiul.67 Evident „Noul Ierusalim” a fost o noţiune
pe care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au luat-o pentru a ne da „un chip simbolic al raiului.” Dacă
Sfinţii Părinţi care s-au ridicat la un grad de vieţuire spirituală superioară ar fi scris despre rai
în termeni strict teologici probabil că extrem de puţini ar fi fost cei care ar în înţeles ceva
despre existenţa raiului. Expresia ortodoxă „noul Ierusalim” pe care o auzim în cultul ortodox
în special la axionul care se cântă în intermediul dintre Paşti şi Rusali este o metaforă a
existenţei raiului.68
Teologia ortodoxă consideră cea mai corectă expunere a doctrinei şi a învăţăturilor
despre rai patristica şi patrologia, adică scrierile sfinţilor părinţi. Aceste scrieri după cum am
spus au fost elaborate în mai bine de câteva sute de ani [în special perioda Sinoadelor
Ecumenice, anii 325-787 după Hristos]. Toate Sinoadele Ecumenice ale Ortodoxiei au ridicat
problema raiului şi a mântuirii omului. Autoritatea acestor sinoade ecumenice a fost contestată
de autorii marii schisme de la anul 1054 şi ulterior de sinoadele care au avut loc în Biserica
Romano catolică. Percepţia Occientală referitoare la sinoadele ecumenice ale Ortodoxiei,69 este
una deformată. În Biserica Romano Catolică [care îl are exponent prim pe Papa de la Roma] s-a
62
http://www.ortodoxia.md/biblioteca-crestinului-ortodox/category/10-eshatologie-sau-nvtur-despre-sfritul-lumii.
63
A doua venirea a Domnului Iisus Hristos este cauza apariţiei mai multor secte dintre care cei mai numeroşi sunt
Martorii lui Iehova. Aceştia consideră că la a doua venire Domnul Iisus Hristos s-a întemeia o împărăţie de 1000 de
ani chiar pe pământ. De aici în România martorii lui Iehova şi-au luat numele de „Casa regatului” sau „Sala
regatului.” A doua venire a Domnului Iisus Hristos este o problematică spinoasă a teologiei ortodoxe. În ortodoxie,
simbolic domnul Iisus Hristos este prezent la fiecare slujbă pe care o face Biserica Ortodoxă. În acest sens,
Ortodoxia este cât se poate de mult împotriva doctrinelor Martorilor lui Iehova care sub pretextul „aşteptării
eshatologice” a celei de a doua veniri a Domnnului Iisus Hristos au renunţat la tot cultul şi la toată liturgica
ortodoxă.” http://www.rcrwebsite.com/facts_on_jws.htm.
64
Cei mai renumiţi sunt adventiştii sau după „extresia populară” Sâmbătarii. http://www.adventist.ro.
65
http://www.apocalipsa.ro/article.php?id=167.
66
http://www.biserica.ch/docs/Invatatura_Ortodoxa/sfarsitul_lumii.htm.
67
http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/dogmatica-sf-ioan-damaschin/despre-cer.
68
http://www.noul-ierusalim.ro.
69
http://www.credo.ro/Sinodiconul-Ortodoxiei.php.

15
considerat insuficent numărul de 7 sinoadele ecumenice. Astfel, în mediile romano catolice au
mai fost elaborate alte sinoade ecumenice.70 În acest sens, ortodoxia consideră lipsite de
fundament deciziile sinoadelor Bisericii Romano catolice din punct de vedere doctrinar.
Sinoadele Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe nu au fost concilii papale după cum sunt ele astăzi
ci mai mai mult decât orice, întruniri ale sfinţilor părinţi pentru a clarifica tematica legată de
„doctrinele ortodoxe.”71
După cum am arătat mai sus, de la Sfinţii Părinţi avem multe descrieri ale raiului. Am
citat mai sus doar un paragraf din teologia Sfântului Vasile cel Mare. Biserica Ortodoxă îi
consideră autoritativi pe Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte înţelegerea noastră a raiului. Pentru
a fii capabili a scrie despre rai trebuie mai mult decât orice să ne însuşim teologia Sfinţilor
Părinţi şi mai mult decât în orice să ne rugăm lui Dumnezeu să ne descopere adevărul referitor
la rai. Inidvizii separaţi de voia şi de înţelegera Sfinţilor Părinţi şi ai voii lui Dumnezeu nu vor
putea niciodată să ajungă să cuprindă sensul deplin al raiului.
De la Izgonirea lui Adam din rai la a doua venire a Domnului Iisus Hristos şi la
„instautarea unui cer şi a unui pământ nou” sau a Ierusalimului ceresc [noul Ierusalim], toate
acestea sunt teme dificile ale teologiei ortodoxe. Preocuparea lor a venit din străfundurile
vremurilor apostolice şi a continuat cu Efem şi Isaac Sirul şi există şi astăzi la teologi cum ar fii
episcopul Kalistos Ware72 din Anglia sau mitropolitul Nicolae Corneanu ai Banatului din
România.73
Evident, raiul nu este un loc al succesului finaciar şi al realizărilor materiale de excepţie
după cum este lumea în care trăim astăzi. Raiul pe care îl vede teologia ortodoxă este un
spaţiu spiritual, un loc al „spiritului” care depăşeşte materialul. Lumea în care trăim este o
lume „bulversată” care caută nu profunzimile concepţiilor despre rai ale sfinţilor părinţi ci mai
mult surogate de natură pragmatică. În acest sens, există mulţi care nu îşi pun problema
comuniunii cu îngerii şi serafimii din rai ci mai mult problema „calităţilor materiale ale
îngerilor.”74
Teologia ortodoxă vede în rai şi comuniunea cu îngerii şi fiinţele nemateriale. În sens
filosofic raiul este o existenţă dincolo de „bine şi de rău”, o existenţă care nu poate fi cuprinsă
cu simţurile acestei lumi. Lumea raiului este o lume în care teologia ortodoxă vede depăşirea
oricări „existenţe a răului.”75

70
http://ro.orthodoxwiki.org/Sinoade_Ecumenice.
71
Doctrinele Ortodoxe au fost profund negate de teologii romano catolici. Culminarea lor a dus după cum am spus
în apariţia doctrinei despre purgatoriu, o doctrină care nu are de a face cu spirtul şi spiritualitatea ortodoxiei.
Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne rugăm pentru mântuirea tuturor, dar ei nu vorbesc de existenţa „purgatoriului”
după cum nu a făcut-o nici Fiul lui Dumnezeu întrupat Iisus Hristos.” A vorbii mai mult decât ceea ce a învăţat în
predica Sa Domnul Iisus Hristos este profundă contestare a autoritării întregi perioda patristice din istoria Bisericii
Ortodoxe. În Ortodoxie Sfinţii Părinţi continuă să fie modele autoritative. Astfel Ortodoxia este o tradiţie pe care o
avem de la Sfinţii Părinţi. Am putea spune că această tradiţie ne deschide uşile raiului şi nu alte inovaţii
doctrrinare ale marilor erudiţi occidentali. http://www.adrianpopovici.eu/index2.php?
option=com_content&do_pdf=1&id=45.
72
Ware, Kallistos, Împărăţia lăuntrică. Editura Christiana 1996.
73
http://teologiromani.org.
74
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/arhanghelii-si-ingerii-169304.html.
75
În rai nu mai există nici un fel de „discrepanţă între bine şi rău”. Aceste două dimensiuni ale „binelui” şi „răului”
sunt într-o continuă stare de neînţelegere în lumea de aici. Nimeni nu poate contesta opoziţia evidentă dintre
„bine” şi „rău.” În sens spiritual raiul este această „înfrângere ultimă” a răului. În spre această „fângere” a răului,
a maleficului şi a non-existenbţei ne îndreptă teologia ortodoxă. http://www.razboiulnevazut.org/carte.php?
id=105.

16
 Raiul din punct de vedere moral nu poate avea nici un fel de calificativ al existenţei
„negativului.” Bineînţeles că în teologia ortodoxă raiul nu este „pozitivism pur.”76 Este cât se
poate de evident că metodele de investigaţie ale raiului au variat de la epocă la epocă şi de la
secol la secol. În orice caz, raiul este identic. În existenţa raiului nu există „mutaţii” de ordin
istoric, social, cultural, guvernamental. În acest sens, teologia ortodoxă consideră că nu există
nici o mutaţie de ordin „economic sau tehnic” în existenţa raiului. Raiul este ceea ce teologia
numeşte „imuabilitate” adică un loc în care nu există „mutaţie, schimbare, depreciere sau
stricăciune.”77
Biblia, lucrările sfinţilor părinţi, corpusul areopagitic, vieţile sfinţilor au toate ample
trimiteri la existenţa raiului. Despre rai s-au scris romane, nuvele, piese de teatru, cântece,
opere, simfonii şi s-au realizat mari producţii cinematografice.78 Evident, Biserica Ortodoxă s-a
pronunţat de mai multe ori împotriva acestor producţii care folosec referinţe la temele biblice
şi la cele patristice. Aceste îndemnuri au fost de cele mai multe ori desconsiderate.79 Biserica
Ortodoxă trăieşte cu convingerea existenţei raiului şi a lumii spirituale. Această lume spirituală
sau raiul este mai presus de valorile mundane perisabile ale epocilor şi a timpului nostru.80
În orice caz, menirea ultimă a omului este existenţa în rai sau cu îngerii lui Dumnezeu. În
tradiţia patristică raiul este o împreună locuire a omului cu îngerii.81 În istoria umanităţii s-a
văzut prin urmare foarte clar această încercare de a scoate „realitatea” existenţei raiului prin
intermediul mitologiei, a mitologilor şi a creaţiilor mitologice. Astfel, mitoligiile antice nu
credeau în existenţa raiului ci îl vedeau mai mult ca şi pe un simplu mit. Perioada sinoadelor
ecumenice şi a patristicii a fost cea care a repus în atenţie problema raiului înţeles în sens
noutestamentar şi ortodox. În acest sens, părinţii sinoadelor ecumenice şi restul părinţilor
Bisericii,82 sunt o mărturie că concepţia ortodoxă despre rai este profund patristică.
Raiul în mitologie a fost mai mult un loc fictiv, nu un loc din care conform ortodoxiei au
fost scoşii primii oameni. „Izgonirea lui Adam” din rai a fost de foarte mulţi mitologi asociată cu
mitul elen al Prometeu.83 În acest sens, mitologile antice, în special mitologia elenă a făcut din
rai mai mult un loc mitologic şi nu un loc real. Nu este la întâmplare că părinţii Bisericii
76
Pozitivismul este un curent filozofic al cărui teză principală este că singura cunoaştere autentică este cea
ştiinţifică, iar aceasta nu poate veni decât de la afirmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea strictă a metodei
ştiinţifice. A fost conceput de Auguste Comte. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pozitivism.

77
Teologia raiului este cât se poate de prezentă în ortodoxie. În acest sens, am putea spune că ortodoxia este o
religie a „raiului.” Dar nu este un rai care este perceput ca şi „loc al destrăbălării şi al depravării.” În sens, ortodox
nu există nici un fel de „depravare sau destrăbălare.” Uşurătatea mistică, spirituală şi morală sunt ample
probleme ale vremurilor noastre. Ortodoxia prin tradiţia şi prin sfinţii ei părinţi a demoastrat că poate exista mai
presus de orice „o educaţie şi o aprofundare a raiului.”
78
Kingdom of Heaven, 2005 este o astfel de producţie.
79
O astfel de producţie a fost cea denumită Arhangelul Mihail [1997] care l-a avut protagonist pe celebrul John
Travolta. Biserica Ortodoxă nu încurajează „popularizarea” doctrinelor ei pe temeiul „perisabilităţii unor staruri
sau mari celebrităţi.” Lumea îngerească sau lumea îngerilor nu are nimic de a face cu „succesiul comercial al
marilor companii cinematografice sau arsticice internaţionale.” http://hollywoodjesus.com/MichaelReal.htm.
80
În orice caz, de la Sfântul Dionisie Areopagitul [sfânt profund contestat în confesiunile occidentale, în special în
romano catolicism] raiul în concepţia ortodoxă are profunde sensuri angelice. Astfel ortodoxia nu poate concepe
existenţa raiului dincolo de limitele îngereşti. Raiul în ortodoxie este un loc „angelic” sau îngeresc. În rai am putea
spune că ni se v-a oferii şansa să trăim mai profund tainele existenţelor îngereşti.
81
http://leelah.tripod.com/sitemap.html.
82
A se vedea Patrologia Greacă şi Patrologia Latină (169 de volume). http://www.ellopos.net/elpenor/greek-
texts/fathers/migne-patrologia-graeca.asp.

17
Ortodoxe au luat atitudine şi au „epurat” cumva concepţia şi gândirea ortodoxă despre rai cu
învăţături biblice şi tradiţionale. Istoriologii mitologiilor au văzut că în toate mitologiile antice a
existat un mit al raiului. Acest mit a primit multe forme şi multe expuneri.84
Concepţiile ortodoxe despre rai nu sunt mitologice şi nici mitice. În ortodoxie raiul este
mai mult decât orice un fel de realitate existenţă prin Dumnezeu şi în voinţa lui Dumnezeu. În
mare parte a mitologiilor antice, raiul este un loc care există separat de voinţa şi de rolul lui
Dumnezeu. În mai multe mitologii raiul este un loc existent prin sine, o „realitate imaginară”.
Ortodoxia a respins aceste concepţii prin crezul în existenţa reală a raiului. În ortodoxie raiul
este un loc al demacraţei morale între bine şi rău. Prin urmare raiul are mai presus de orice o
funcţie morală şi moralizatoare pe lângă funcţiile de natură soteriologice.85 Spre deosebire de
crezurile mitologice antice, ortodoxia vede raiul ca şi un spaţiu soteriologic, un spaţiu al celor
mântuiţi, un spaţiu al făcătorilor de bine şi a celor care există cu Dumnezeu.86
Aspectul soteriologic al raiului este dominant faţă de aspectul mitologic. În acest sens
ortodoxia nu ridicat niciodată problema „fincţiunilor mitologice” despre rai cum a fost cazul în
lumea antică. Astfel în antichitate mai toate religiile aveau crezuril mitologice referitoare la rai.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe au dus o luptă acerbă împotriva „mitologizării raiului.”
Acesta a fost o problemă iminentă în lumea antică. Sub diferite forme această practică a unei
„neomitologii” a raiului poate fii văzută şi în lumea noastră contemporană. „Neomitologia
raiului” poate fii văzută de la benzi desenate şi desene animate până la marile creaţii
cinemagtografice care ridică tematica raiului. În toate acestea Biserica Ortodoxă cheamă la
rugăciune, la nevoinţă şi la asceză pentru ca Dumnezeu să ne descopere care este adevărata
faţă a raiului de care să ne învrednicească Dumneezu pe toţi.

83
http://ro.wikipedia.org/wiki/Prometeu. „Prometheus, unul dintre titani, fiul lui Iapetus şi al Clymenei şi frate cu
Atlas, cu Epimetheus şi cu Menoetius. A avut la rândul său un fiu, pe nume Deucalion. Prometheus era considerat
drept binefăcător al oamenilor, în pofida lui Zeus. Făcându-le acestora partea cea mai bună la împărţirea unei
victime destinate lui Zeus, titanul şi-a atras pentru prima dată asupră-şi mânia acestuia din urmă. Drept
răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul. Din nou însă Prometheus a găsit mijlocul de a le veni într-
ajutor. El fură focul din ceruri şi-l redă oamenilor. Acum pedeapsa lui Zeus este şi mai aspră. El răspândeşte în
lume toate relele şi nenorocirile, trimiţând-o pe pământ pe Pandora, pe care o ia de soţie Epimetheus, pe de o
parte, iar pe de altă parte îl înlănţuie pe Prometheus de o stâncă pe muntele Caucasus. Un vultur uriaş, pasăre
monstruoasă zămislită de Typhon şi de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează. În
felul acesta titanul e sortit unui chin veşnic. Din întâmplare însă trece pe acolo Heracles, în drum spre Grădina
Hesperidelor. El ucide vulturul cu una din săgeţile sale otrăvite şi-l eliberează pe Prometheus, ale cărui chinuri iau,
în felul acesta, sfârşit. Într-o altă variantă, Prometheus nu s-ar fi mulţumit să le dea oamenilor focul, ci ar fi creat
el însuşi oameni din humă, însufleţindu-i cu ajutorul focului. http://www.samaelwings.com/grecorom/p.html.
84
Aanalize formale ale acestor mituri au fost făcute de eruditul român Mircea Eliade de la Universitatea din
Chicago în volumul său Nostalgia originilor, (Humanitas: Bucureşti, 1994).
85
http://ro.orthodoxwiki.org/Soteriologie.
86
http://www.voxdeibaptist.org/comparatie_Hodge.htm.

18
 RAIUL ÎN TEOLOGIA SFINŢILOR PĂRINŢI

“Se spunea despre avva Sisoe, ca atunci cand era să se săvârşească, şezand părinţii
lângă dansul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor : iată avva Antonie a venit ! şi după
puţin, a zis : iată ceata proorocilor a venit ! Şi iarasi faţa lui, mai mult a strălucit. Şi a zis : iată
ceata apostotilor a venit. Şi s-a îndoit faţa lui iarasi. Şi se părea, ca ;i cum el ar fi vorbit cu
cineva şi s-au rugat bătrânii de el zicand : cu cine vorbeşti, părinte ? Iar el a zis : iată, îngerii au
venit să mă ia şi mă rog sa fiu lăsat să mă pocaiesc puţin. Şi i-au zis lui bătrânii : nu ai
trebuinţă să te pocaieşti, părinte. Şi le-a zis lor bătrânul : cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi
pus început. Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit. Şi iaraşi, de năprasnă s-a facut faţa lui
ca soarele şi s-au temut toţi. El le-a zis lor : vedeţi, Domnul a venit. Iar Domnul a zis : aduceţi-
mi pe vasul pustiului ! Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a facut ca un fulger şi s-a umplut toată casa
( locul ) de bună mireasmă.”87

Fără nici o îndoială în Biserica Ortodoxă relatările Patericlului egiptean sunt mărturii
cutremurătoare despre mari sfinţi părinţi. O astfel de mărturie este cea cu care am început
capitolul de mai sus. Este vorba de trecerea din această lume şi mergerea în lumea ce v-a să
fie adică în rai a Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare care este pomenit în calendarul Bisericii
Ortodoxe pe data de 6 iulie. Mărturia de mai sus este cutremurătoare. Ea este o mărturie care
87
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/slovas.htm.

19
este larg dezbătură în cadrul teologilor ortodocşi. Sfântul Sisoe este un mare părinte al Bisericii
Ortodoxe.
Datorită aceastei mărturii a Patericului egiptean Ortodoxia ştie sigur că Sfântul Sisoe cel
Mare este cu drepţii adică s-a sălăşluit în rai.88 Sfântul Sisoe cel Mare a fost fără nici o îndoială
un teolog al raiului. Este uimitoare pentru noi cei moderni această mărturie a lui, a trecerii lui
din această lume şi vederea raiului. Patericul egiptean ne spune că în momentul în care sfântul
a părăsit această lume „faţa i-a strălucit ca soarele.” Părinţii Bisericii văd în aceasta mai mult
decât orice, lumina taborică, pe care a arătat-o Domnul nostru Iisus Hristos.89
În sens empiric, lumina taborului este mai presus de orice „o prefigurare a luminii
raiului.” Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe văd extrem de bine un fel de „asemănare între
lumina taborică” şi lumina raiului. Lumina raiului este din punct de vedere ortodox lumina care
a fost văzută de cei trei apostoli apropiaţi ai Domnului Iisus Hristos pe muntele Tabor.90 Sfântul
Sisoe pe care l-am enunţat mai sus este numai unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai ortodoxiei care
ştim că a învăţat despre rai. În general mai toţi Părinţii Bisericii au învăţături largi despre rai.
Părinţii patericului egiptean sunt cu adevărat desăvârşirea autorităţi extraordinare ale teologiei
raiului.
În orice caz, ceea ce putem spune comparativ cu cei din vechime este că părinţii
pustiului aveau o teologie experimentală a raiului. Mărturiile legate de viaţa Sfântului Sisoe cel
Mare, un sfânt neglijat în vremurile noastre sunt cât se poate de conclusive. Părinţii deşertului
egiptean în special au avut trăiri ale existenţei raiului cât se poate de profunde. Mai înainte de
a lua drept reper în vremurile noastre contemporane pe filosofiile pragmatice şi pe cele
sofistice contemporane să cuvine să ştim că părinţii deşetului egiptean nu au fost numai
teoretizatori ai raiului ci mai mult decât orice profunzi şi deplini „experimentatori ai lui.”91
Sfinţii Părinţi ai deşertului egiptean sunt mari experimentatori ai raiului. Toată teologia
lor este o teologie cât se poate de „reală a raiului” şi a „lumii de dincolo.” Părinţii egipteni au
fost mulţi dintre ei, cum a fost şi cazul Sfântului Sisoe cel Mare, tăritori extraordinari ai vieţii
spirituale. Mărturiile lor sunt actuale la fel de multi astăzi ca şi în timpurile de demult. Sunt
puţini nevoitorii de astăzi care s-au ridicat la măsurile Sfântuluilui Sisoe cel Mare. La câţi dintre
nevoitorii de astăzi le mai luminează faţă când ajung la experimentarea lui Dumnezeu? La câţi
dintre noi cei contemporani ni se mai arată îngerii lui Dumnezeu în momente de contemplaţie
şi de rugăciune?
Astăzi, deşi teologii au mari cunoştinţe de teologie şi facultăţile noastre teologice sunt
extrem de competitive, nu avem mai cu aseamă nevoie de atât de mult de speculaţii teologice
despre rai cât mai mult decât orice de „experimentarea profunzimilor raiului.”92 Mulţi teologi
contemporani sunt foarte departe de profunzimea vieţii spirituale a Părinţilor deşertrlui. De
fapt pare cât se poate de „necredibil” şi aproape cât se poate de eronat că Părinţii deşertului
au ajuns să experimenteze raiul şi vederea lui Dumnezeu dincolo de marile metropole şi de
88
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie06.htm. Sinaxarul zilei sfântului Sisoe cuprinde mărturii şi mai
conclusive în acest sens.
89
http://www.miscarea.net/duh-romanesc3.htm.
90
http://www.newadvent.org/cathen/15019a.htm.
91
Un astfel de caz este marele istoric al religiilor regretatul profesor din Iaşi Ioan Petru Culianu care a scris un
volum intitulat Experienţe ale extazului şi Călătorii în lumea de dincolo (Nemira: Bucureşti, 2004 şi 1994).
92
După cum am arătat în capitolul precedent, raiul nu este o simplă mitologie, ci este o realitate. Mărturia legată
de viaţa Sfântului Sisoe ne spune cât se poate de clar că există rai. Sfântul Sisoe nu a învăţat pe nimeni de despre
„mitologia raiului.” Când la vederea raiului faţa Sfântului Sisoe s-a luminat, nu a fost nimic acolo de ordin
mitologic sau ştiinţific.

20
marile aglomeraţii urbane. Mistica deşertului a fost în antichitate şi în istoria Bisericii o mistică
a vederii lui Dumnezeu şi o teologie a raiului.93
Trebuie să spunem că în modernitate există mai multe paterice care tratează direct sau
indirect tema raiului.94 Dar există mai multe alte paterice cum ar fii Patericul atonit95 sau
petericele mănăstirilor elene. Genul literar al patericului ocupă un rol semnificativ în
spritualitatea ortodoxă. Mai toate patericele sunt modelate după modelul patericului egiptean.
Este adevărat că spiritualitatea egipteană patristică este de multă vreme apusă. Patericul este
un gen literar aparte în ortodoxie. Patericul este o grupare de mai multe scrieri ale unor
bătrâni asceţi îmbunătăţiţi şi experimentaţi care pot îndruma pe doritori în viaţa spirituală. În
acest sens, aceste „învăţături” au fost grupate tematic în apoftegme pentru a fii mai uşor de
ţinut minte. Apoftegmele sunt asemănătoate „proverbelor.” Totuşi, apoftegmele părinţilor din
Pateric sunt mult mai nuanţate decât simplele proverbe.96 Apoftegmele sunt „cintesenţa” unor
învăţături spirituale profunde. La ele se cere să medităm şi să le urmăm.
Teologii ortodocşi consideră că deşi s-au scris mai multe paterice şi ele au o largă
circulaţie în lumea ortodoxă, modelul suprem de pateric şi de literatură de pateric este cel al
Părinţilor din deşertul egiptean. Deşertul egiptean a fost în timpul secolelor al IV-lea şi al V-lea
un mare focar de spiritualitate şi un pământ fertil celor însetaţi de „vederea raiului.” 97 Fără nici
o îndoială că raiul este „vedere a lui Dumnezeu” şi mai mult decât atât „comuniune cu
Dumnezeu.”98 Conştient sau inconştient orice om se află în drum spre Dumnezeu sau în
căutare de comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu este cel mai mare lucru cu
putinţă în viaţa unui om. Existenţa raiului se întemeiază pe comuniunea cu Dumnezeu. A fii în
comuniune cu Dumnezeu înseamnă a avea o gustare din „bunătăţile raiului.” Mai mult decât

93
“Prin el insusi desertul impune liniste, renuntare, pustiu. Acel pustiu la care pustnicul isi indeamna mintea.
Anahoretul avantandu-se in desert tocmai pentru a-si desavarsi renuntarea la lume, la bogatii, la placerile
pamantesti, ori slava omeneasca. Ei vedeau in desert locul cel mai favorabil inchinarii tatalui in adevar. Practical
or spirituala era strans legata de desert. Faimosul Macarie Alexandrinul socoteste o isprava deosebita faptul de a
fi ramas 20 de zile sub cerul liber "pe de-o part ears de caldura, pe de alta inghetat noaptea de frig". Ava Evagrie
insusi a petrecut 40 de zile sub cerul liber ziua si noaptea "pana intr-ucat trupul sau s-a umplut de insecte ca cel
al aimalelor". In desert au existat performante uimitoare in ceea ce priveste postul si abstinentele. Ava Iacov,
ispitit de demonul necuratiei se retrage intr-o grota unde posteste 40 de zile. Ava Moise, asaltat de ispite ramane
42 de zile in plin desert fara sa mance sau sa bea, apoi el a fost izbavit pentru totdeauna de ispitele sale. Tot el a
ramas - dupa Paladie, 6 ani in chilia sa in picioare rugandu-se toate noptile fara sa inchida ochii. Pentru a nu-l birui
somnul el mergea si lua fara zgomot din chili canile batranilor si le umplea cu apa. Ava Arsenie petrecea toata
noaptea in rugaciune si numai dimineata dormea cate o ora. "E de ajuns monahului sa doarma cate o ora daca e
un luptator." - declara el. Citind istoria monahilor, parintii desertului au facut numeroase minuni, multi dintre ei
au oprit rauri, au trecut Nilul cu piciorul, au omorat fiare salbatice, au savarsit vindecari tot atat de multe cat
sfintii apostolic si prorocii. Ava Patermuthios mergea curent pe apa, se transporta dupa plac in aer oriunde voia.
Ava Capri facea vindecari miraculoase izgonind diavoli si savarsind multe lucruri minunate. Sfantul Antonie cel
mare facea sa tasneasca apa din desert, aducea ploaie etc. Sfantul Visarion a facut intr-o zi potabila apa de mare
pentru a-i da ucenicului sau sa bea, mergea pe apa si oprea soarele.” http://www.elixir.ro/domenii.php?mnu=44.

94
O astfel de lucrare ne-a fost lăsată de Părintele Arhimandrit Ioniche Bălan de la Mănăstirea Ortodoxă Sihăstria
din Moldova. Părintele Arhimadrit a lăsat o uimitoate operă ascetică referitoare la rai este vorba de Patericul
românesc, care este disponibil acum şi în format electronic: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pateric-
romanesc/pateric-romanesc-81510.html.
95
http://www.pateric.ro/category/patericul-atonit.
96
http://dexonline.ro/definitie/pateric.
97
A se vedea Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, Desis, Sibiu, 1995).
98
http://www.scribd.com/doc/13721489/Sfinenie-i-Vederea-lui-Dumnezeu.

21
atât am putea spune că raiul nu este un „loc al desfătărilor” ci mai mult decât orice
„comuniune neîntreurptă cu Dumnezeu.”99

Pentru mulţi doritori de spiritualitate spiritualitatea patericului egiptean este o etapă de

mult apusă din istoria umanităţii. Totuşi, credem că această spiritualitate a fost cu mult mai
superioară de „spiritualităţile secolului al XX-lea şi cele ale secolului nostru” secolul al XXI-lea.
Ortodoxia consideră că secolul al IV-lea a fost cel mai profund secol în ceea ce priveşte o
elaborare a spiritualităţii raiului.100 Raiul este una dintre cele mai profunde teme ale
spiritualităţii ortodoxe. Prin rai putem vedea mai multe aspecte ale definiţiei omului ca şi
„fiinţă spirituală” nu numai materială. Omul este nu numai o fiinţă spirituală ci şi una
materială. În acest sens, Domnul Iisus Hristos ne-a spus unele cuvinte despre rai: „ În clipa
aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus, şi L-au intrebat: Cine este mai mare în Împărăţia
cerurilor?” Iisus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor, şi le-a zis: Adevărat vă spun
că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu va veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu
veţi intra în Împaratia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai
mare în Împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă
primeste pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care
cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în
adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină
prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! Acum, dacă
mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapada-le dela tine. Este mai bine
pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi sa fii
aruncat în focul veşnic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în pacat, scoate-l şi leapădă-l dela
tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii, şi
sa fii aruncat în focul gheenei.”101 Domnul nostru Iisus Hristos nu a vorbit de rai ca şi de un loc
fictiv. În acest sens, numai Domnul Iisus Hristos ne poate oferii o imagine clară şi evidentă a
realităţii raiului. Tot în acest sens Domnul Iisus Hristos a spus la un moment dat în celebra
predică de pe munte: „bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.”102
99
În sens iniţial este în interesul omului de a ajunge în rai. În teologie şi în special în teologia ortodoxă există
enorm de multe speculaţii ieftine referitoare la existenţa raiului. Este raiul doar o simplă „creaţie a imaginaţiei”
sfinţilor părinţi? S-a luminat faţa Sfântului Sisoe cel Mare în momentul intrării sale în rai doar în simpla creaţie a
autorului patericului egiptean? Toate acestea sunt întrebpri profude la care trebuie să ne facem timp să medităm
din ce în ce mai mult. Astfel există confrom textelor apocaliptice opinia că doar un număr de 144.000 oameni v-a
intra în rai. Ortodoxia priveşte acest număr ca fiind simbolic. În realitate nimeni nu poate ştii cu exactitate câţi vor
intra în rai sau în Împărăţia Cerurilor după cum a numit-o Domnul Iisus Hristos. Referinţe la rai se mai fac şi în
textele filocalice în special la Sfântul Mrarcu Ascetul. http://www.filocalia.ro.
100
La existenţa raiului a făcut referinţă un mare Sfânt al Bisericii Ortodoxe Elene, este vorba de Sfântul Nectarie
din insula Eghina. http://www.sfantulnectarie.com. În limba română se cuprind anumite învăţături despre rai ale
sfântului Nectarie în lucrarea economistului Sotos Hondropulos, Sfântul Nectarie, sfântul secolului nostru, (Editura
Bunavestire: Bacău, 2001).
101
Matei 18, 1-9.
102
FERICIRILE Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit în munte şi îi învăţa pe ucenicii Săi zicând: "FERICIŢI CEI
SĂRACI CU DUHUL, CĂ A LOR ESTE ÎMPARATIA CERURILOR." Cei săraci cu duhul sunt aceia care se consideră pe
sine foarte mici în comparatie cu măretia lui Dumnezeu, şi care tanjesc sâ se înalţe la Dumnezeu şi in imparatia
Lui. "FERICIŢI CEI CE PLÂNG, CĂ ACEIA SE VOR MÂNGÂIA." Cei care plÂng În lumea aceasta trecatoare se
aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zâmbit, dar foarte adesea a plâns, din pricina neinţelegerii, a
păcatelor şi patimilor omeneşti. "FERICIŢI CEI BLÂNZI, CA ACEIA VOR MOŞTENI PĂMÂNTUL." Cei blânzi sunt iubitori
de oameni şi răbdători. Datorita blândetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mândri şi mânioşi sunt
potrivnici celor blânzi. Ei grabnic câştiga, dar tot grabnic şi pierd. Cei blanzi dobândesc după un timp. Creştinii au

22
 În aceste sens, teologia ortodoxă priveşte cât se poate de evident, raiul ca şi o stare a
fericirii şi a bucuriei.103 Bucuria şi fericirea eternă sunt din punct de vedere ortodox cele două
stări principale ale raiului. Nici un text ortodox nu vorbeşte de rai ca şi de o stare a nefericirii.
Prin urmare se cuvine să dăm definiţa bucuriei. 104 În orice caz nici unui om nu îi convine să fie
trist şi nefericit. Realitatea demonstează că tristeţea şi suferinţa sau nefericirea sunt realităţi
ale lumii înconjurătoare. Deşi există un singur sentiment al bucuriei el este variat fiecare dintre
noi având o ibterferenţă cât se poate de privată referitoare la bucurie şi la fericire. În acest
sens, există bucurie sentimentală, bucurie socială, bucurie educaţională. Teologia ortodoxă
onsideră că în lumea noastră bucuria este un sentiment din ce în ce mai neglijat. Evident,
numai sfinţii şi mari nevoitori cum a fost eventual Sfântul Sisoe cel Mare au resimţit această
„bucurie transcendentă” a raiului.

Ortodoxia crede într-o bucurie nematerială, adică bucuria raiului nu este o bucurie ca şi
cea pe care o avem când câştigăm o sumă mare de bani sau afacerile ne sunt prospere. Pentru
mulţi bucuria raiului este mai mult decât orice un fel „gust bun al mâncării pe care o avem la
cele trei mese ale zilei.” Este greu de precizat teologic dacă bucuria raiului este o bucurie de
sensul celei lumeşti pe care o vedem cotidian.105

fost prigoniţi de păgâni şi aproape nimiciţi, dar astazi ei stapanesc pământul. "FERICITI CEI CE FLAMANZESC ŞI
ÎNSETEAZA DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA." Cei ce flămanzesc şi înseteaza de dreptate sunt oamenii
care nu pot răbda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinţa lui Hristos Cel înviat, care va invinge toate puterile
răului şi inimile lor vor fi pline de mulţumire şi bucurie. Ei vor vedea şi biruinta Bisericii prigonite şi se vor bucura.
"FERICIŢI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI." Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta
Şi Dumnezeu cu noi. Milă pentru milă. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat
milostivirea oamenilor. "Aceştia vor primi insutit" le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute
indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si
mantuirea lui. Egoismul, răzbunarea şi cruzimea sunt vrăjmasii milostivirii. "FERICIŢI CEI CURAŢI CU INIMA, CĂ
ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU." Inima omului este ochiul curat de trebuinŢa pentru a privi pe cele
duhovniceşti, în primul rând pe Dumnezeu. Prin îndelunga lucrare şi prin harul lui Dumnezeu inima se poate
curăţii de toate necurăţirile păcatului, dupa cum ne dau mărturie Vieţile sfinţilor. Gândurile şi dorinţele rele
întineaza şi orbesc inima. "FERICITI FĂCĂTORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA." Hristos
este numit împaratul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile
noastre pace, putem să o daruim şi celorlalti. Pacea mintii, a inimii şi a voinţei - întreita pace în unitate - aceasta
este adevărata pace dumnezeiască a sufletului. Sufletul necumpătat nu poate avea pace. "FERICITI CEI PRIGONITI
PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE ÎMPARATIA CERURILOR." Să fii prigonit pentru dreptate înseamna a te
asemăana lui Hristos şi apostolilor. În Biserica Ortodoxă s-au arătat mulţi mucenici, care au suferit pentru
dreptate şi care s-au sălaşluit în împaratia cerească a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: "Caci este mai bine,
dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să pătimiţi făcând cele bune, decât făcând cele rele!" (I Petru III, 17). "FERICITI
VEŢI FI VOI CÂND VA VOR OCARÎ ŞI VĂ VOR PRIGONI ŞI VOR ZICE TOT CUVANTUL RĂU ÎMPOTRIVA VOASTRA,
MINŢIND PENTRU MINE." Aici Hristos vorbeşte despre pătimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriţi,
defaimaţi şi chinuiti. Dar ei trebuie să rabde toate cu credinţa neclintită şi nadejde in El, caci va veni ca Cel din
urma Biruitor şi Drept Judecator. El va desparţi atunci pentru veşnicie drepţii de păcătoşi. CONCLUZIE "BUCURAŢI-
VA ŞI VĂ VESELIŢI, CA PLATA VOASTRĂ MULTĂ ESTE ÎN CERURI!" Bucurati-vă în lacrimi, bucurati-vă în patimire,
bucuraţi-vă în moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabătut aceasta cale spinoasa ca şi voi, va
aşteapta acum in lumea cealaltă, unde domneşte Hristos, şi unde nu este durere, nici întristare, nici suferinţa, ci
viaţa şi bucurie veşnică.” http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/catehismul-bisericii-ortodoxe/fericirile-
79770.html.

http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=bucurie.
103

BUCURÍE, bucurii, s.f. 1. Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească. ♢ Loc. adv. Cu bucurie sau cu
104

toată bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucură pe cineva. – Bucura + suf. -ie. DEX.

23
 Despre rai s-au scris mii de volume şi se vor mai scrie. Cuvintele mele sunt o mărturie
destul de sumară referitoare la rai. Sfinţii Părinţi din vechime pe care noi îi considerăm „nulităţi
istorice” au fost mari trăitori ai bucuriei raiului. În orice caz raiul nu este o bucurie sau o
fericire terestră cum ne-o prezintă mai multe religii. Raiul şi fericirea lui este o bucurie a lumii
de dincolo, prin urmare este o bucurie spirituală. Această bucurie spirituală este cât se poate
de greu de redat în termeni omeneşti. Raiul este evident ceea ce orice om doreşte să aibă.

Deşi ştim că există bucurie lumească nu credem că această bucurie poate să fie pusă în
comparaţie cu bucuria raiului. Raiul este un loc al „siguranţei şi al ceritutudinii” şi nu un loc al
incertitudinilor şi al lipsei de adevăr. Pentru filosofi raiul a fost un loc al adevărului. Este
adevărat că nu putem crede că în rai nu există adevăr. Totul în rai gravitează în jurul ideii de
adevăr şi de bucurie.106

În vremuriule noastre dispunem de enorm de multe studii referitoare la bucurie. Există

astfel studii care analizează bucuria din punct de vedere social, medical, tehnic, literar,
educaţional, economic, financiar şi din mai multe puncte de vedere.107 În acest sens se pot
vedea studiile Sfântului Ioan Hrisostom la fericiri.108 În orice caz, ortodoxia nu ştie exact care a
fost începutul raiului din moment ce raiul este dincolo de spaţiul şi timpul omenesc.109 Raiul
este mai mult decât orice un fel de „spaţiu supralumesc.”110

105
Nici un Sfânt Părinte al Bisericii nu spune că „bucuria raiului” este o bucurile lumească. Dacă bucuria sau
fericirea raiului nu este o bucurie lumească atunci ce este ea? Bucuria raiului este „transmundană” ea are de face
cu lumina învierii şi cu lumina hristică de pe muntele Taborului.
106
Journal of happiness studies: an interdisciplinary forum on subjective well-being, International Society for
Quality-of-Life Studies (ISQOLS), quarterly since 2000, also online. Carol Graham "Happiness Around the World:
The Paradox of Happy Peasants and Miserable Millionaires", 2010. W. Doyle Gentry "Happiness for dummies",
2008 Jimmy DeMesa, M.D. "BeHappy!: Your Guide to the Happiest Possible Life", 2006 Eric G. Wilson "Against
happiness", 2008 Sonja Lyubomirsky "The how of happiness", 2007 Niek Persoon "Happiness doesn't just
happen", 2006. Richard Layard "Happiness", 2005. Desmond Morris "The nature of happiness", 2004 Gregg
Easterbrook "The progress paradox - how life gets better while people feel worse", 2003 Ben Renshaw "The
secrets of happiness", 2003 Martin E.P. Seligman "Authentic happiness", 2002 Alexandra Stoddard "Choosing
happiness - keys to a joyful life", 200 Robert Holden "Happiness now!", 1998 Joop Hartog & Hessel Oosterbeek
"Health, wealth and happiness", 1997 Ruut Veenhoven "Bibliography of happiness - world database of happiness :
2472 studies on subjective appreciation of life", 1993. Neil Kaufman "Happiness is a choice", 1991 Michael W.
Eysenck "Happiness - facts and myths", 1990 Lynne McFall "Happiness", 1989. Michael Argyle "The psychology
of happiness", 1987. Ruut Veenhoven "Conditions of happiness", 1984. Elizabeth Telfer "Happiness : an
examination of a hedonistic and a eudaemonistic concept of happiness and of the relations between them...",
1980. Norman M. Bradburn "The structure of psychological well-being", 1969. Bertrand Russell "The conquest of
happiness", orig. 1930 (many reprints). James Mackaye "Economy of happiness", 1906. Sara Ahmed, "The Promise
of Happiness", 2010.

107
http://pursuit-of-happiness.org/pursuit-of-happiness/history-of-happiness.
108
http://www.ocf.org/OrthodoxPage/reading/St.Pachomius/matthom15.html.
109
Christoph Auffarth, Loren T. Stuckenbruck (Eds.): The Fall of the Angels. Brill, Leiden 2004 (Themes in Biblical
Narrative, 6. Mareike Hartmann: Höllen-Szenarien. Eine Analyse des Höllenverständnisses verschiedener
Epochen anhand von Höllendarstellungen. Lit, Münster 2005 (Ästhetik – Theologie – Liturgik, 32). Neil Forsyth,
The Old Enemy: Satan & the Combat Myth ((Princeton University Press) 1987.

110
http://www.christiancourier.com/articles/1281-a-rebellion-in-heaven.

24
 Teologia ortodoxă a consemnat o anume „răzvrătire a fiinţelor îngereşti din rai.”111
Această răzvtărire a îngerilor a fost mai presus de orice consemnată de Sfinţii Părinţi ai
Bisericii dar în special de Domnul Iisus Hristos. „This term arises out of Rev. 12: 7 and refers to
the conflict that took place in the premortal existence among the spirit children of God. The
war was primarily over how and in what manner the plan of salvation would be administered to
the forthcoming human family upon the earth. The issues involved such things as agency, how
to gain salvation, and who should be the Redeemer. The war broke out because one-third of
the spirits refused to accept the appointment of Jesus Christ as the Savior. Such a refusal was
a rebellion against the Father’s plan of redemption. It was evident that if given agency, some
persons would fall short of complete salvation; Lucifer and his followers wanted salvation to
come automatically to all who passed through mortality, without regard to individual
preference, agency, or voluntary dedication (see Isa. 14: 12-20; Luke 10: 18; Rev. 12: 4-13;
D&C 29: 36-38; Moses 4: 1-4). The spirits who thus rebelled and persisted were thrust out of
heaven and cast down to the earth without mortal bodies, “and thus came the devil and his
angels” (D&C 29: 37; see also Rev. 12: 9; Abr. 3: 24-28). The warfare is continued in mortality
in the conflict between right and wrong; between the gospel and false principles, etc. The
same contestants and the same issues are doing battle, and the same salvation is at stake.
Although one-third of the spirits became devils, the remaining two-thirds were not all equally
valiant, there being every degree of devotion to Christ and the Father among them. The most
diligent were chosen to be rulers in the kingdom (Abr. 3: 22-23). The nature of the conflict,
however, is such that there could be no neutrals, then or now (Matt. 12: 30; 1 Ne. 14: 10; Alma
5: 38-40).”112

Căderea lui Satan este una dintre cele mai dificile teme ale teologiei legate de existenţa
raiului. Din teologia biblică reiese că Satan a fost un locuitor al raiului care a fost scos din rai. 113
Acest înger dimpreună cu alţi îngeri au fost scoşi din armonia comuniunii cu Dumnezeu. În
orice caz, referitor la Satan Părinţii Bisericii şi Sfinţii Părinţi de îndeamnă să nu ne punem
niciodată în dialectica lui. Izgonirea omului din rai a fost realizată mai mult decât orice prin
„rebeliunea lui Satan din rai.”114
111
http://en.wikipedia.org/wiki/War_in_Heaven.
112
http://scriptures.lds.org/en/bd/w/2?sr=1.
113
http://ro.wikipedia.org/wiki/Satan.
114
Bamberger, Bernard J. (2006). Fallen Angels: Soldiers of Satan's Realm. Jewish Publication Society of America.
Caldwell, William. "The Doctrine of Satan: I. In the Old Testament," The Biblical World, Vol. 41, No. 1 (Jan., 1913),
pp. 29- Caldwell, William. "The Doctrine of Satan: II. Satan in Extra-Biblical Apocalyptical Literature," The Biblical
World, Vol. 41, No. 2 (Feb., 1913), pp. 98-102 Caldwell, William. "The Doctrine of Satan: III. In the New
Testament," The Biblical World, Vol. 41, No. 3 (Mar., 1913), pp. 167-172 Empson, William. Milton's God (1966)
(1987). The Old Enemy: Satan & the Combat Myth. Princeton University Press; Reprint edition. Forsyth, Neil
(1987). The Satanic Epic. Princeton University Press; Reprint edition. Gentry, Kenneth L. Jr (2002). The Beast of
Revelation. American Vision. (1995). Biography of Satan: Exposing the Origins of the Devil. Book Tree.. Jacobs,
Joseph, and Ludwig Blau. "Satan," The Jewish Encyclopedia (1906) pp 68-71 Kelly, Henry Ansgar. Satan: A
Biography. (2006). 360 pp., a study of the Bible and Western literature Kent, William. "Devil." The Catholic
Encyclopedia (1908) Vol. 4. Osborne, B. A. E. "Peter: Stumbling-Block and Satan," Novum Testamentum, Vol. 15,
Fasc. 3 (Jul., 1973), pp. 187-190 in on "Get thee behind me, Satan!" Pagels, Elaine (1995). The Origin of Satan.
Vintage; Reprint edition.. Rebhorn Wayne A. "The Humanist Tradition and Milton's Satan: The Conservative as
Revolutionary," Studies in English Literature, 1500-1900, Vol. 13, No. 1, The English Renaissance (Winter, 1973),
pp. 81-93 Rudwin, Maximilian (1970). The Devil in Legend and Literature. Open Court.. Russell, Jeffrey Burton.
The Devil: Perceptions of Evil from Antiquity to Primitive Christianity (1987) Russell, Jeffrey Burton. Satan: The
Early Christian Tradition (1987) Russell, Jeffrey Burton. Lucifer: The Devil in the Middle Ages (1986) Russell, Jeffrey

25
 Părinţii Patericului din secolul al IV-lea sunt mari luptători spirituali pentru restabilirea
omului în rai. În aceşti sens toţi marii părinţi din secolul al patrulea şi al cincilea au fost mari
luptători împotriva îngerilor care au fost iznogiţi din rai. Aceşti părinţi care s-au învrednicit de
la Dumnezeu de mult har ne pot şi nouă să ne fie sprijin în drumul nostru spre rai. Un sprijin în
acest drum ne poate fii chiar sfântul menţionat la începutul acestui capitol, Sfântul Sisoe cel
Mare.115 Sfinţii Părinţi au avut un mare rol în trecutul ortodoxiei acela de a determina
învăţăturile despre rai şi a le face pe înţelesul tuturor.116

În acest sens, căderea lui Satan din rai sau din ceruri nu este o ficţiune.117 Acest fapt a
fost o realitate. Tradiţia ortodoxă crede că din mai multe motive, cauza căderii lui Satan a fost
faptul că a voit să fie asemenea cu Dumnezeu. Acest fapt a fost de fapt şi cauza căderii omului
sau a „izgonirii omului din rai.”118 În orice caz, referitor la căderea lui Satan din ceruri sau din
rai se fac mai multe referinţe în Vechiul Testament.119 Mai toţi Sfinţii Părinţi sunt de acord că
unul dintre principalii îngeri creaţi de Dumnezeu s-a întors în spre rău şi a făcut ca şi omul la
rândul său să fie izgnoit din rai. În acest sens, numai viaţa spirituală ne poate ferii de
„capcanele” sau de cursele îngerilor căzuţi. În acest sens, este foarte greu de ştiu care a fost
cauza reală a scoaterii îngerilor căzuţi din rai.

„Where is heaven, the dwelling of God and the blessed? Some are of opinion that heaven
is everywhere, as God is everywhere. According to this view the blessed can move about freely
in every part of the universe, and still remain with God and see everywhere. Everywhere, too,
they remain with Christ (in His sacred Humanity) and with the saints and the angels. For,
according to the advocates of this opinion, the spatial distances of this world must no longer
impede the mutual intercourse of blessed. In general, however, theologians deem more
appropriate that there should be a special and glorious abode, in which the blessed have their
peculiar home and where they usually abide, even though they be free to go about in this
world. For the surroundings in the midst of which the blessed have their dwelling must be in
accordance with their happy state; and the internal union of charity which joins them in
affection must find its outward expression in community of habitation. At the end of the world,
the earth together with the celestial bodies will be gloriously transformed into a part of the
dwelling-place of the blessed (Revelation 21). Hence there seems to be no sufficient reason for

Burton. Mephistopheles: The Devil in the Modern World (1990) Russell, Jeffrey Burton. The Prince of Darkness:
Radical Evil and the Power of Good in History (1992) Schaff, D. S. "Devil" in New Schaff-Herzog Encyclopedia of
Religious Knowledge (1911), Protestant; vol 3 pp 414-417 Scott, Miriam Van. The Encyclopedia of Hell (1999)
comparative religions; also popular culture Wray, T. J. and Gregory Mobley. The Birth of Satan: Tracing the Devil's
Biblical Roots (2005).

115
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage06Iul.shtml.
116
Arhiepiscop Andrei Andreicuţ, Spiritualitate ortodoxă pe înţelesul tuturor, (Reîntregirea: Alba Iulia, 2002).
117
http://www.dovewings.110mb.com/CADEREA%20LUI%20LUCIFER.htm.
118
Ample şi epocale dispute pe această temă au avut loc la mijlocul secolului al XX-lea de părintele Dumitru
Stăniloae şi poetul român Lucian Blaga. Dumitru Stăniloae, Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi
Ortodoxie, Sibiu, 1942.
119
“Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de
neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui
puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de
miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi". Isaia 14, 12-14.

26
attributing a metaphorical sense to those numerous utterances of the Bible which suggest a
definite dwelling-place of the blessed. Theologians, therefore, generally hold that the heaven
of the blessed is a special place with definite limits. Naturally, this place is held to exist, not
within the earth, but, in accordance with the expressions of Scripture, without and beyond its
limits. All further details regarding its locality are quite uncertain. The Church has decided
nothing on this subject.”120

În orice caz ştim că există o teologie a raiului. Nu ştim exact toată teologia raiului. Ştim
doar că în diferite epoci oamenii au avut diferite percepţii despre rai. Unele epoci au fost cât se
poate de profunde şi de interesate de studiul raiului.121 În orice caz, teologia consideră că raiul
în sine nu are nimic de a face cu progresul sau cu „evoluţia” ştiinţifică a omului sau a
umanităţii.122 În acest sens, sunt mulţi oameni din exteriorul tradiţiei ortodoxe sau a
creştinsimului care vorbesc de un aşa numit „război în rai”. Teologia ortodoxă consideră că nu
a existat nici un război în rai. A existat cu adevăprat o „scoatere din rai a unor fiinţe îngereşti.”
Este vorba de „căderea lui Satan.” Teologia ortodoxă nu a numit niciodată războiul din rai al lui
Satan ci a numit mai mult „căderea lui Satan.”123

În acest sens, teologia ortodoxă este mai mult decât orice o luptă îmotriva acestor puteri
care au căzut din stadiul lor iniţial.124 Acest stadiu a fost cât se poate de evident, un stadiu care
a existat la începutul umanităţii. Din nefericire astăzi există chiar şi o Biserică a lui Satan. 125
Evident, mărturia Noului Testament este cât se poate de evidentă în acest sens. Domnul Iisus
Hristos a fost într-o permanentă opoziţie faţă de puterile întunericului.126

Descrieri ale raiului au fost cât se poate de multe în toate timpurile. Teologia ortodoxă a
grupat aceste epoci în trei categorii: antice, medievale şi moderne. Aceste spoci au fost cât se
poate de productive. Dacă în antichitate am putea vedea un anumit caracter mitologic al
interesului despre rai, în Evul Mediu studiile despre rai au un caracter mai pronunţat literar şi
poetic. Timpurile noastre sunt cele mai interesante din acest punct de vedere.127

„The Kingdom of Heaven is not the same thing as heaven. When the New Testament
uses the phrase “the Kingdom of Heaven” it is not referring to heaven. Instead it is referring to
the Millennial Kingdom which has been ordained from heaven, that is, from God -- hence the
interchangeability between "Kingdom of Heaven" and "Kingdom of God." Unfortunately too
many people have heard a great deal of preaching and teaching about heaven as the hope of
a Christian and consequently think that “the Kingdom of Heaven” and “heaven” are the same.
120
http://www.newadvent.org/cathen/07170a.htm.
121
http://pressiechurch.org/Theol_2/Patristics_on_Creation.htm.
122
http://mb-soft.com/believe/txv/earlychy.htm.

123
Walter Dean Myers, Fallen Angels (Anglia, 1988).

124
http://leblogdumetropolitemichellaroche.blogspirit.com/archive/2010/04/05/homelie-prononcee-la-nuit-de-la-
resurrection.html.
125
http://www.churchofsatan.com.
126
http://www.godonthe.net/evidence/satan.htm.
127
Din nefericire în mitologia modernă nimeni nu mai crede în „războiul nevăzut” dintre îngeri şi demoni care a
fost dezbătut de Sfinţii Părinţi. http://en.wikipedia.org/wiki/Demon.

27
They are not. The Kingdom of Heaven is a kingdom from heaven, not a kingdom in heaven.
God reigns supreme in heaven. Heaven is the locus of His authority – the point from which He
rules the universe. The words “of heaven” then are referring to the origin of this Kingdom. It is
the place from which the Kingdom is coming, not a destination to which we are going. So we
see that although the Kingdom of Heaven is heavenly in character and origin, it is not the
same thing as heaven. To avoid the confusion between heaven and the Kingdom of Heaven,
and since the term "Kingdom of God" occurs much more frequently in the Bible, it is the
"Kingdom of God" that is preferred when describing the future kingdom in which Jesus will
reign as king.”128

Sfinţii Părinţi au fost matri trăitori ai raiului şi a bucuriei de a explica aecastă realitate.
Astfel, începând de la reformatorul german Martin Luther, există şi o viziune luterană a
raiului.129 Vederea luterană a raiului este cât se poate de eronată. În acest sens, inclusiv în
creştinism mai mulţi teologi creştini s-au despărţit de vederea tradiţională patristică a raiului.
O seamnă de teologi occindetali au respins concepţiile tradiţionale ale raiului şi au creat
propriile lor concepţii.130

În ortodoxie a rămas autoritativă mărturia Sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă

referitoare la existenţa raiului.131 Pe această mărturie a Sfântului Ioan au continuat restul
Părinţilor Bisericii şi Sfinţii Părinţi.132 Astfel, toţii teologi sunt de acord că raiul este mai presus
de orice un loc al păcii şi al iubirii.133 În orice caz nu există nici o religie din vremurile antice şi
până la cele moderne care să nu vorbească despre existenţa raiului. De fapt raiul este
fundamentul mai tuturor reliigilor. În vremurile noastre dacă este să ne raportăm corect la rai
vom vedea din ce în ce mai mult necesitatea elaborării concepţilor despre rai. „Paradise and
hell are not two different places. Such an idea is an idolatrous concept. Rather they signify two
different conditions [ways or states of being], which originate from the same uncreated source,
and are perceived by man as two, differing experiences. More precisely, they are the same
experience, except that they are perceived differently by man, depending on his internal state.
This experience is the sight of Christ in the uncreated light of His divinity, of His "glory". From
the moment of His Second Coming, through to all eternity, all people will be seeing Christ in
His uncreated light. That is when "those who worked good deeds in their lifetime will go
towards the resurrection of life, while those who worked evil in their lifetime will go towards
the resurrection of judgment" (Jn.5:29). In the presence of Christ, mankind will be separated
(like "sheep" and "kidgoats", to His right and His left). In other words, they will be discerning in
two separate groups: those who will be behold Christ as paradise (the "exceeding good, the
128
http://www.bibletopics.com/biblestudy/157.htm.
129
http://www.lcms.org/pages/internal.asp?NavID=831.
130
În mediul apusean sau occindetal sunt renumiţi trei mari teologi ai Reformei Calvin [care a fondat calvinismul],
Martin Luther [fondatorul lutheranismului] şi Girolamo Savonarola. Aceste referome bisericeşti la origine au ajuns
să modifice şi crezurile sfinţilor părinţi în existenţa raiului şi iadului. A se vedea şi Boles, Kenny. Heaven: What a
Wonderful Place. College Press, Joplin, MO, 1999, p.7. Lyon, Mack. Life, Death and Beyond. Publishing Designs,
Inc., Huntsville, AL, 1994, p.95. Smith, F. LaGard. AfterLife: A Glimpse of Eternity Beyond Death’s Door. Cotswold
Publishing, Nashville, TN, 2003. Habermas, Gary R. Beyond DEATH: Exploring the Evidence for Immortality. Wipf
and Stock Publishers, Eugene, OR, 1998, p.273.
131
http://www.newadvent.org/fathers/0831.htm.
132
A se vedea Prof. Dr. Stylianos G. Papadopoulos, (Editura Bizantină: Bucureşti, 2007).
133
http://www.incommunion.org/2004/12/29/peace-in-orthodox-liturgy-and-life.

28
radiant") and those who will be looking upon Christ as hell ("the all-consuming fire" of Hebrews
12:29). Paradise and hell are the same reality. This is what is depicted in the portrayal of the
Second Coming. From Christ, a river of fire flows forth. It is radiant like a golden light at the
upper end of it, where the saints are. At its lower end, the same river is fiery, and it is in that
part of the river that the demons and the unrepentant ("the never repentant" according to a
hymn) are depicted. This is why in Luke 2:34 we read that Christ stands "as the fall and the
resurrection of many". Christ becomes the resurrection into eternal life for those who accepted
Him and who followed the means given for the healing the heart. To those who rejected Him,
however, He becomes their separation and their hell. Among the patristic testimonies, Saint
John of Sinai (of the Ladder) says that the uncreated light of Christ is "an all-consuming fire
and an illuminating light". Saint Gregory Palamas (E.P.E. II, 498) observes: "Thus, it is said, He
will baptize you by the Holy Spirit and by fire: in other words, by illumination and judgment,
depending on each person's predisposition, which will in itself bring upon him that which he
deserves." Elsewhere, (Essays, P. Christou Publications, vol.2, page 145): The light of Christ,
"albeit one and accessible to all, is not partaken of uniformly, but differently".
Consequently, paradise and hell are not a reward or a punishment (condemnation), but the
way that we individually experience the sight of Christ, depending on the condition of our
heart. God doesn't punish in essence, although, for educative purposes, the Scripture does
mention punishment. The more spiritual that one becomes, the better he can comprehend the
language of the Scripture and Sacred Tradition. Man's condition (clean-unclean, repentant-
unrepentant) is the factor that determines the acceptance of the Light as "paradise" or
"hell".134

Prin urmare este necesar să ne rugăm lui Dumnezeu din ce în mai mult să ne descopere
care este sensul raiului. Mintea omenească fără sprijinul lui Dumnezeu nu poate să înţeleagă
exact sensul raiului şi al existenţei sale.135 În ortodoxie raiul se poate câştiga numai prin mila şi
prin voia lui Dumnezeu.136 Perioada apostolică şi a părinţilor apostoli a fost cât se poate de
mult preocupată de numărul celor care vor intra în rai. Astfel au existat mai multe teorii
hiliaste şi milenariste referitoare la existenţa raiului.137 În aceste sens, au existat mai mulţi
teologi care s-au dovedit a fii cât se poate de eretici care credeau în existenţa raiului ca şi un
interval de o mie de ani.138

Spre deosebire de genurile culturale are timpurilor de după epoca sfinţilor părinţi, raiul a
devenit în epoca evului mediu o preocupare mult mai amplă şi mult mai haotică în acelaşi tip.
Sfinţii Părinţi ai deşetului egiptean şi-au concentrat concentraat toate demersurile lor numai pe
studiul ascetic şi spiritual al ralului. În evul mediu, în special în epoca Evului Mediu al apărut
studii referitoare la rai care erau departe de a fii centrate pe moştenirea teologiei sfinţilor
părinţi.139 În acest sens, concepţia ortodoxă despre rai este una cât se poate de patrologică sau
de patristică. Spre deosebire de restul concepţiilor renaşterii sau ale alor epoci din trecutul
134
http://orthodoxy21.blogspot.com/2008/12/heaven-and-hell-orthodox-understanding.html.
135
http://www.westernorthodox.com/doctrine.
136
http://www.focusonthekingdom.org/articles/souls.htm.
137
http://www.crestinortodox.ro/diverse/hiliasmul-incoerentele-69265.html.
138
http://teologie.uoradea.ro/pub/Istoria_milenarismului_in_Biserica_primelor_veacuri.pdf.
139
În evul mediu era la modă a scrie literatură fanstastică în care se efectuau călătorii celeste prin rai şi apoi se
revenea la pământ. Acest gen de creaţii literare au culminat în Renaştere.
http://fmls.oxfordjournals.org/cgi/pdf_extract/XXVII/2/138.

29
umanităţii, concepţia patristică despre rai este una care se întemeiază viaţa şi mărturiile
sfinţilor părinţi. Astfel, ortodoxia este cât se poate de departe de concepţile artistice, plastice
sau de orice altă natură ar fii ele. Şi în Renaşterea europeană au fost mulţi sfinţi părinţi care au
căutat raiul.140

Astfel precum există un rai al filosofilor există un rai al filosofilor, există şi un rai culturii.
Pentru mulţi raiul este o dimensiune culturală. Astfel, în mai multe regiuni ale planetei, există
un „rai cultural.” În acest sens, în culturile islamice din orientul mijlociu raiul este mai mult
decât orice o cultură a islamului şi a coranului. 141 Totuşi după Coranul islamic raiul nu este o
realitate de oridin Biblic sau de ordin patristic sau patrologic.

Pecepţia Koranului referitoare la rai nu este una de oridin spiritual sau de ordin patristic,
ci mai mult decât orice o cultură de oridin armat. În acest sens, în cultura islamică nu există
libertate spirituală sau posibilitate de a alege referitor la existenţa raiului. În islam şi în
principala sa carte de căpătâi Koranul raiul este o realitate care se câştigă prin crezul
necondiţional în Mohadem ca şi singurul trimis al lui Dumnezeu şi ca şi singurul mediator între
Dumnezeu şi om. În acest sens, mahomedanismul a încercat înlocuirea Domnului nostru Iisus
Hristos pe care ortodoxia Îl vede ca şi Fiul lui Dumnezeu întrupat, cu o persoană umană. Este
vorba de Mohamed.142

Este foarte greu de crezut că Ortodoxia poate pune figura ca şi cea a Sfântului Sisoe cel
Mare, Sfântul Arsenie cel Mare, Sfântul Zosima, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Macarie
Egipteanul. Sfântul Dionisie Areopagitul şi mulţi alţii cu figura lui Mohamed. Autoritatea
religioasă a lui Mohamed pe numele său real Muhammad ibn 'Abdullāh este considerat o
persoană care a făcut enorm de mult rău din punct de vedere religios. În învăţăturile lui
Mohamed care este adulat în tot orientul mijlociu nu există nici un fel de referinţă la scrierile şi
la operele sfinţilor păriţi şi a părinţilor patericului egiptean. La fel de bine nici la spiritualitatea
egipteană şi la cea evreiască. Deşi în orietul mijlociu au existat mai multe şcoli rabinice care
au învăţat tradiţia mozaică şi pe cea nou testamentară, toate aceste demersuri au fost
respinse de mai multe ori de adepţii lui Mohamed. O mare influenţă asupra concepţiilor creştin
ortodoxe despre rai a avut-o în estul Europei în trecut adepţii islamului [este vorba în special
de sfera Balcanilor].143 În acest sens, ortodoxia urmând cuvintelor Bibliei nu susşine impunerea
crezurilor religioase prin violenţă sau război ci prin îndemn la rugăciune şi la acceptarea
semenilor în comuniunea iubirii. Este cât se poate de clar că „spiritul” mahomedan în modul lui
de a aborda doctrinele despre rai şi existenţa raiului sunt foarte departe de cele ale sfinţilor
părinţi sau ale părinţilor patericului.144

„First, there is no necessary connection between God and heaven. As Justin Martyr
pointed out, God existed before there ever was such a place. Even the Bible, the source of the
idea that heaven is the abode of God, says that heaven did not exist until the second day of

140
Pythagoras and Renaissance Europe: Finding Heaven, Christiane L. Joost-Gaugier, www.cambridge.org.
141
http://www.flex.com/~jai/satyamevajayate/koran.html.
142
http://www.witness-pioneer.org/vil/Books/MH_LM/default.htm.
143
Doctrinele mahomedane practică aşanumitul „război sacru” în care cei care nu cred în Mohamed ca şi unicul trimis al lui Dumnezeu pe
pământ sunt supuşi la cele mai severe chinuri şi chiar omorâţi. http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=532.
144
http://www.christinyou.com/pages/hvnpresgod.html.

30
creation. And, as we saw, Isaiah, Jesus, and the authors of Revelation and two epistles said
that heaven will be destroyed, though God, obviously, will not be destroyed.”145

Teologia descoperirilor apocaliptice ale Sfântului Ioan Teologul, este fără nici o îndoială
un temei ai concepţiilor ortodoxe despre rai. Dacă este să facem o comparaţie între teologia
raiului profesată de islam şi teologia raiului profesată de ortodoxie şi de Sfinţii Părinţi vom
putea vedea că în islam descoperirile sfântului Ioan Teologul sunt de un nivel mult mai
profund. Prin mila lui Dumnezeu resursele referitoate la concepţia apocaliuptică despre rai sunt
cât se poate de evidente.146

În acest sens, concepţia biblică despre rai a fost una cât se poate de angeologică.147

145
http://depts.drew.edu/jhc/MorreallGodinHeaven.pdf. “După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în
picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe
pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi
care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să
vatăme pământul şi marea.”

Apocalipsa 7, 1-2

146
http://www.oldpaths.com/Archive/Davison/Roy/Allen/1940/angels.html.
147
http://www.christiananswers.net/q-acb/acb-t005.html.

31
32