Posibilităţile de analiză sunt limitate de faptul că că inscripţiile votive din provincia Dacia,

legămintele scrise pentru zei, sunt marcate în general de stereotipie. Orice altar voti dedicat
zeilor este o rugăciune per se.

Orice rugăciune, antică sau modernă, poate fi formal împărţită în trei părţi principale: invocatio,
invocarea zeilor prin intermediul numelor, epitetelor, predicatelor descriptive, pars epica, în care
credinciosul explică de ce se adresează unui anume zeu pentru a-i obţine ajutorul, care este
relaţia lui cu zeul şi de ce crede că se poate baza pe asistenţa acestuia şi preces, conţinul
rugăciunii propriu-zise.

s.v şi H.S Versnel, Religious mentality in ancient prayer, în H.S Versnel ed.Faith, Hope and
Worship. Aspects of Religious Mentality in Ancient World, Leiden, 1981, p.2 ( clasificarea lui
C.Ausfeld ).

Formularul epigrafic este simplu şi repetitiv şi nu se găsesc decât parţial cele trei elemente
constitutive ale rugăciunii. Se pot identitifica câteva rubrici care pot să fie conţinute de o
inscripţie votivă: ( 1 ) teonimul, (2) o formulă de închinare, uneori sacrum, (3) numele
dedicantului ( cu funcţiile sale de moment respectiv sau alte detalii despre cariera sa ) şi (4),
formula dedicatorie ( votum solvit libens merito, în marea majoritate a cazurilor). Menţionarea
împăraţilor vorbeşte despre dimensiunea politică şi publică a actului votiv respectiv. Orice
inscripţie epigrafică, indiferent cât de sumară sau complexă este, conţine un dublu mesaj, sau
mai corect mesaje care pot fi citite în două registre- cel religios şi cel social.

( J.Rupke, Dedication accompanied by inscriptions in the Roman Empire: Functions, intentions,

modes of communication, în Dediche sacre..., pp 36-38 ( meta-comunicare, i.e. comunicare inter-
umană despre comunicarea dintre oameni şi zei.). Economia de limbaj scris vorbeşte despre
parcimonia religioasa a ,, romanului”.

Scrisul de pe monumentele votive utilize texte scurte, abrevierile-sigle, o sintaxă simplificată,

aşadar un limbaj puternic codat accesibil celor cu ştiinţă de carte carte limitată la recunoaşterea
textelor scurte scrise cu litere capitale

( Mireille Corbier, Donner a voir, donner a lire. Memoire et communication dans la Rome
ancienne, Paris, 2006, p.47)3