Andrei Saguna 1

ANDREI ŞAGUNA
CORESPONDENŢA
i/l
EDIŢIE, STUDIU INTRODUCTIV ŞI NOTE DE:

NICOLAE BOCŞAN, IOAN-VASILE LEB, GABRIEL GÂRDAE
PAVEL VESA, BOGDAN IVANOV
ANDREI ŞAGUNA
ŞI IERARHII TIMPULUI SĂU
Biografia marelui arhiereu al Bisericii ortodoxe române s-a confandat cu

istoria Transilvaniei1. De la venirea sa la Sibiu ca vicar al Episcopiei Transilvaniei şi
până la trecerea în veşnicie, ierarhul a fost, în limbajul epocii, cap al bisericii, cap al
naţiunii şi a îndeplinit aceste onoruri cu rezultate care i-au adus recunoştinţa şi
admiraţia contemporanilor. A fost modelul de conducător bisericesc tipic pentru
Europa Centrală şi de sud-est, ce şi-a asumat în m od conştient şi responsabil
conducerea poporului şi a bisericii încredinţate spre păstorire. Intr-o perioadă de
cristalizare a structurilor elitare moderne, Andrei Şaguna a reprezentat ultima etapă
în procesul de tranziţie de la conducătorul secolului al XVIII-lea, cu multe trăsături
specifice Vechiului Regim, spre noul tip de lider, care s-a afirmat şi a fost recunoscut
ca atare pentru calităţile şi realizările sale în beneficiul celor mulţi. A fost ierarhul
luminat, care a asimilat tradiţia în tot ceea ce aceasta însemna stabilitate, continuitate,
ordine, pentru a înnoi, moderniza şi dezvolta, într-o perioadă marcată de spiritul
modernizării şi progresului. Fără a clama prea mult sloganul timpului modernităţii, a
pus în valoare tradiţia în beneficiul progresului, al ridicării calitative a bisericii şi
naţiunii, a propăşirii societăţii în ansamblu. Cu el se încheie vechea perioadă a
conducătorului bisericesc şi a liderului naţional, calităţi ce s-au suprapus atâta timp
la românii din Transilvania, în pragul epocii moderne. Comparaţia cu alte căpetenii
bisericeşti ale timpului său a fost fără excepţie în favoarea sa, aşa cum transpare şi
din această corespondenţă ce o publicăm.
N u exagerăm în această afirmaţie, riscantă totuşi, dacă nu acordăm
scrisorii locul meritat în categoria surselor istorice privilegiate. Spunem aceasta
pentru că izvorul istoric generic denumit corespondenţă are meritul de a încorpora
gândurile sincere sau cele rostite cu o anumită intenţionalitate, în deplină
cunoştinţă de cauză, fără ingerinţa nici unui mod de cenzură sau a unor factori
interni. Scrisoarea are privilegiul că transmite informaţia frustă, directă, într-o
manieră spontană, direct emitentului căruia îi era adresată, cu toate explicaţiile ce o
1 Vezi N Popea, Arhiepiscopul şi M itropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879; Idem, Andrei baron de
Şaguna, Bucureşti, 1900; Ilarion Puşcariu, M etropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, Sibiu,
1900; Ioan Lupaş, Viaţa şi faptele M itropolitului Andrei Şaguna. Scriere comemorativa la serbarea centenara a
naşterii sale, Sibiu, 1909; Keith Hitchins, Ortodoxie şi naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania
1846-1873, Bucureşti, 1995.
Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1
pot însoţi, asigurând istoricului şi un temei al interpretărilor şi un orizont al

conexiunilor cu alte categorii de surse. Scrisoarea este un izvor subiectiv, ca orice
sursă narativă, valabil deoarece oferă o informaţie pentru un moment dat, un
moment în care istoricul trebuie să plaseze faptul respectiv, altfel informaţia poate
fi perimată.
De la conţinut la limbaj sau scriitură, de la expresiile de adresare până la
cele de încheiere, scrisoarea are şi meritul că transmite, pe lângă o informaţie istorică,
o stare de spirit, un caracter, adeseori poate dezvălui o personalitate sau pur şi
simplu gândurile ori simţămintele unui om într-o anumită stare fizică, emoţională,
într-un climat politic sau în momente de reculegere. Deseori scrisoarea reprezintă
şi un mijloc de eliberare pentru autorul ei, în confruntarea cu diverse obstacole din
viaţă, de aceea este în primul rând subiectivă, reprezintă personajul care o scrie şi
atitudinea faţă de corespondent. Pentru că scrisoarea transmite de cele mai multe
ori un mesaj între două sau mai multe persoane, cunoaşterea celuilalt este importantă
şi necesară în descifrarea sensului şi semnificaţiilor mesajului. Din aceste motive,
atunci când am avut posibilitatea, am alăturat scrisoarea primită şi pe cea trimisă,
în ordinea lor cronologică, într-o anumită perioadă. Pentru că, spre deosebire de
sursa narativă sau de izvorul memorialisdc, ce înseriază fapte şi evenimente dintr-o
perioadă mai mult sau mai puţin lungă, scrisoarea surprinde momentul, sentimentul,
reacţia, impulsul acelui timp, adeseori foarte scurt. Inseriate într-o perioadă mai
lungă, scrisorile trimise şi cele primite pot dobândi caracter de izvor memorialistic,
mai ales dacă corespondenţa acoperă câteva luni sau câţiva ani.
Am justificat prin aceste cuvinte opţiunea pentru a publica schimburile
epistolare ale lui Andrei Şaguna cu ierarhii timpului său în această formulă, în ordinea
cronologică în care s-a derulat corespondenţa şi pentru a privi faţă în faţă personajele
respective, cu propriile trăsături. Deoarece corespondenţa are şi capacitatea de a
zugrăvi caractere, trăsături particulare, de a ilustra o personalitate, puse faţă în faţă,
personajele vorbesc, se dezvăluie mai bine pentru cititor, se manifestă fără inhibiţii,
sau complexe, mai ales când sunt de un nivel apropiat, cum a fost cazul scrisorilor
dintre ierarhi, marcate poate numai de raporturile de subordonare ierarhică în
cadrul aceleiaşi biserici. Autorul se dezvăluie fără nici o autocenzură, conştient că
nu a redactat rândurile respective cu intenţionalitate istoriografică. Istoricul poate
desluşi mai bine dimensiunile uneori ascunse ale personalităţii corespondenţilor,
prin comparaţie şi cu alte scrisori sau alte categorii de surse ce transmit o asemenea
informaţie.
6
Puse în oglindă, scrisorile primite şi cele trimise ne-au justificat aprecierea

formulată mai sus în favoarea lui Andrei Şaguna, în comparaţia cu ierarhii vremii
sale, hazardată poate în absenţa unui corpus complet al scrisorilor. Cum acesta este
aproape imposibil de realizat în acest moment, ne-am concentrat în primul rând
asupra scrisorilor primite şi a conceptelor elaborate pentru răspuns din arhiva personală
Şaguna, conservate la Mitropolia ortodoxă română de la Sibiu. Impresionantă prin
dimensiunile şi diversitatea corespondenţilor, cele peste 3200 documente conservate
acolo nu acoperă de fapt integrala scrisorilor primite sau trimise de Şaguna. Am spus
şi trimise deoarece conceptele existente au fost expediate, aşa cum au demonstrat
verificările în diferite arhive. La toate acestea se adaugă, însă, numeroase scrisori
conservate în arhive eclesiastice, în arhive oficiale, instituţionale, din ţară sau din
străinătate, în biblioteci sau 1a persoane particulare. Depistarea lor este anevoioasă,
presupune cercetări sistematice şi de durată şi mai ales organizarea arhivelor
eclesiastice, redactarea unor instrumente adecvate cercetării.
Legăturile epistolare ale lui Andrei Şaguna sunt greu de estimat în actualul
stadiu al cercetărilor. Putem compara corespondenţa sa cu cea a lui George Bariţ,
atât din punct de vedere cantitativ, cât şi al diversităţii corespondenţilor. Ca şi
George Bariţ, Şaguna acoperă şi reprezintă o epocă din istoria Transilvaniei. Aidoma
contemporanului său a fost un militant, un formator şi îndrumător de opinie, om
de cultură şi publicist, a fost un lider, în cel mai înalt înţeles al cuvântului, al naţiunii
sale. Dar în primul rând a fost un arhiereu ortodox şi din această perspectivă
trebuie citită corespondenţa sa, trebuie înţelese şi iniţiativele culturale sau polidco-
naţionale.
De aceea inaugurăm publicarea corespondenţei sale cu un prim volum
consacrat legăturilor epistolare cu ierarhii contemporani, alţii decât cei sârbi, pentru
care am pregătit un volum separat. Publicăm 297 scrisori destinate altor ierarhi,
reprezentanţilor acestora sau unor instituţii ecleziastice din apropierea ierarhilor.
Ele acoperă o problematică diversă, eterogenă, relevă preocupări, decizii, iniţiative,
probleme foarte diferite cu care s-a confruntat, uneori simple urări sau schimburi
protocolare. O imagine unitară a conţinutului sau tematicii este greu de surprins.
La editare am optat pentru organizarea materialului după instituţiile bisericeşti şi
dispunerea lor geografică.
Andrei Şaguna a conceput ortodoxia răsăriteană în diversitatea manifestărilor
naţionale. A fost poate cel mai statornic susţinător al organizării Bisericii ortodoxe
din Austria după principiul de naţionalitate, dar şi al întregii ortodoxii aflate sub
7
jurisdicţia Patriarhiei ecumenice. A fost partizanul bisericilor naţionale, autonome,

cu ierarhie naţională legată prin toate formele de credincioşi, de instituţiile adiacente
bisericii şi naţiunii, de societate într-un sens mai larg. Fără a identifica confesiunea
cu naţiunea, Andrei Şaguna a definit cadrul naţional cel mai propice pentru a uni
prin multiplele legături biserica de credincioşi, de a realiza solidaritatea confesională şi
pe cea naţională. In condiţiile biconfesionalismului românilor transilvăneni, solidaritatea
confesională a fost mult timp un obstacol în calea solidarităţii naţionale. Şaguna a
apreciat că fiecare biserică românească are datoria să contribuie la propăşirea naţiunii,
că din interiorul confesiunii se poate realiza progresul, dezvoltarea, înaintarea prin
cultură şi moralitate. Concurenţa a fost benefică până la un punct, fiecare din cele
două confesiuni manifestându-se în acert mod pentru ridicarea generală a naţiunii.
Această concepţie despre bisericile ortodoxe naţionale şi în particular despre
Biserica ortodoxă română, din Austria sau de pretutindeni, l-a condus în opera şi
în activitatea sa de ierarh şi de lider naţional. Viziunea sa asupra ortodoxiei româneşti
a depăşit frontierele politice ale timpului şi mereu a încercat să traseze graniţe
Bisericii ortodoxe după naţionalitatea credincioşilor. Din atari motive s-a străduit să
contribuie la realizarea unităţii Bisericii ortodoxe române în diferitele sale manifestări,
evocând mereu canoanele şi aşezămintele lăsate de Sfinţii Părinţi ca temei al acestei
unităţi, dar şi legătura etnică sau lingvistică ca legitimare a Bisericii naţionale. A
|jj| ;îhcorporat în 5această biserică naţională pe toţi credincioşii români din Austria şi
Principatele Române, exprimând mereu năzuinţa pentru o manifestare unitară
ih dogme, disciplină, rit, în chestiunile de drept canonic sau de organizare şi
Din această perspectivă trebuie interpretate şşi relaţiile sale cu Biserica

românească din Principate, cu ierarhii sau credincioşii
temeiul legăturii confesionale şi naţionale a căutat sprijin
Srtodoxă română din Transilvania, a căutat să uniformizeze
literatura bisericească, a conceput o activitate editorială destinată tuturor ortodocşilor
nrnvinrin 1unde locuiau, s-a străduit să difuzeze în toarte
1 1 români, indiferent d e provincia
tţile tipărite la Sibiu. Programul său editorial a fost conceput
literaturii bisericeşti în limba română, dar şi al modernizării
ibajului pentru a răsj •unde exigenţelor culturale moderne.
i legătură permanentă cu românii ortodocşi din cuprinsul
ffiîâtât prin ierarhii diecezani, cât şi prin diferiţi oameni de
:şi, pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului.
Dintre episcopiile ortodoxe aflate sub jurisdicţia Carloviţului, Episcopia

Aradului ba fost cea mai apropiată şi pentru faptul că se afla în vecinătatea eparhiei
sale, dar şi'pentru că era păstorită de ierarhi români. Până în 1850 a avut schimburi
regulate cu episcopul Gherasim Raţ. Corespondenţa dintre ei a început în 1841, când
protosinghelul Andrei Şaguna a cerut ajutorul episcopului arădean într-un conflict
cu călugării de la mănăstirea Beşenova.2 După ce a fost num it vicar al Episcopiei
Transilvaniei, în 1847 a cerut sprijinul lui Gherasim Raţ pentru a hirotoni câţiva
clerici din Transilvania3, iar în 1848-1849 a cerut de la Arad copii după cărţi
bisericeşti, necesare pentru slujitorii altarului, de care eparhia transilvăneană ducea
mare lipsă4.
Din toamna anului 1849, Şaguna a informat sistematic pe Gherasim Raţ
despre demersurile româneşti pe lângă cercurile aulice, evocând activitatea deputăţiei
naţionale în capitala imperiului pentru susţinerea cererilor româneşti. în atmosfera
complicată din primele luni de după înfrângerea revoluţiei, era un prilej de a sonda
opinia ierarhului arădean, a cărui poziţie nu era încă cunoscută la Sibiu. De aceea a
cultivat şi a cerut opinia episcopului arădean cu privire la iniţiativele politice şi
bisericeşti avansate de Şaguna şi delegaţia naţională încă din februarie 1849 şi
continuate în lunile următoare.
Era o tentativă pentru atragere? românilor din părţile Aradului în acţiunea
declanşată la începutul anului 1849, împreună cu românii din Banat şi Bucovina,
care a prezentat împăratului un program unitar şi o linie de conduită politică
comună pentru toţi românii din imperiu, întemeiată pe ideea autonomiilor
naţionale în plan politic şi bisericesc, pe federalizarea imperiului pe baze naţionale.
Şaguna s-a adresat episcopului Raţ după încetarea operaţiunilor militare, cu
intenţia vădită de a angaja episcopia arădeană în această campanie. Demersul său a
fost determinat de faptul că episcopul Raţ a avut o poziţie ambiguă în timpul
evenimentelor revoluţionare, atât faţă de ierarhia sârbă, cât şi faţă de guvernul
maghiar, chiar şi faţă de o parte a clerului său, care a răspuns favorabil la chemările
avansate de Ioan Dragoş, comisarul guvernamental de la sinodul de la Chişineu
Criş. La presiunea participanţilor la sinod, în primăvara anului 1849, Gherasim
2 Andrei Şaguna către Gherasim Raţ, 12 noiembrie 1841, la Gheorghe Liţiu, Episcoptd Gherasim R aţ şi
protosinceltdAndrei Şaguna, în „Biserica şi şcoala”, LXVIII, nr. 46, din 12 noiembrie 1944, p. 362-363.
3 Arhivele Naţionale, Direcţia judeţeană Arad, Fond Episcopia ortodoxă română A rad’ Actele revoluţiei de la
1848-1849, dosar 231/1848, f. 3 (în continuarea A N D ] Arad).
4 Idem, dosar 109/1848, f. 1-lv.
9
Raţ s-a retras de la conducerea eparhiei, dar a contestat în câteva rânduri la guvern
hotărârile sinodului5. După înfrângerea insurgenţilor şi revenirea episcopului la
conducerea diecezei, Şaguna l-a stimulat să se alăture campaniei pentru autonomie
naţională şi bisericească, pentru restaurarea mitropoliei româneşti.
Sensibil la demersul şagunian6, Gherasim Raţ s-a angajat să lucreze pentru
binele bisericii şi al naţiunii, acum când s-a ivit timpul, spunea el îndatorat de
“puseciunea mea şi sângele român care în vâni îmi bate”7. Totodată s-a justificat
pentru atitudinea sa pasivă, mărturisind că a fost împiedicat de evenimente să
colaboreze cu cei activi în treburile naţionale şi că aprecia iniţiativele lui Şaguna.
Ca urmare a acestui răspuns angajant, Şaguna a cerut episcopului Raţ să
trimită o delegaţie la Viena din partea episcopiei arădene, pentru a susţine la împărat şi
la guvern “efectuarea cererilor noastre în privinţa bisericii şi a neamului”. Ii
recomanda ca această delegaţie să urmeze la Viena îndrumările lui Mocioni şi Dobran,
“oamenii noştri” cum îi spunea Şaguna8. Prin atragerea arădenilor, Şaguna a
umplut un gol în acţiunea dezvoltată la Viena de susţinere a noii politici imperiale,
ilustrată de constituţia din 4 martie 1849. Era importantă prezenţa arădenilor în
această campanie, cunoscută fiind poziţia promaghiară a lor în timpul evenimentelor
revoluţionare. Şaguna a urmărit să ofere un exemplu de solidaritate românească în
jurul tronului şi de susţinere a principiilor constituţiei din 4 martie, îndeosebi a
principiului egalei îndreptăţiri naţionale şi confesionale.
Comunitatea bisericii catedrale din Arad a răspuns favorabil la apelul
episcopului transilvănean şi a hotărât să trimită o delegaţie la Viena pentru a
susţine demersurile conaţionalilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. In delegaţie
au fost desemnaţi V. Babeş, T. Şerb şi Gr. Popovici. Ea a fost împuternicită să
5 Vezi pe larg la Nicolae Bocşan, Sinodul de la Chiţinm C riţ, în voi. Revoluţia de la 1848-1849 în Europa
Centrală, Cluj-Napoca, 2000, p. 359-372.
6 Andrei Şaguna către Gherasim Raţ, 7 septembrie 1849, ANDJ h i'x ffo n d cit., dosar 95/1849, f. 1; a fost
publicată şi de Ed; I. Săvănescu, Corespondenţa inedita între A tidrei Şaguna ţi Gherasim R aţ, episcopul
Aradului, în, „Tribuna română”, I, Arad, nr. 95, din 25 decembrie 1943, p. 7; Gheorghe Liţiu, Episcopia
Aradului ţi a Bihorului 1848-1860, Oradea, 2003. Documente anexe, p. 169.
7 Gherasim Raţ către Andrei Şaguna, 10 septembrie 1849, ANDJ. Am d, fond. cit.; dosar 95/1849, f. 13-
13v; a fost publicata şi de E. I. Găvănescu, op. cit., p. 7; Gh. Liţiu, Episcopia A r adultă ţi a Bihorului, p. 170.
* Andrei Şaguna către Gherasim Raţ, 16 septembrie 1849, ANDJ Arad, fond. cit., dosar 106/1849, f.l; a
mai fost publicată şi de Ed. I. Găvănescu, op. cit., p. 2; Gh. Liţiu, Episcopia A radului..., p. 171; M ărturii
iţwnale prin educaţie ţi cultura (1748-
îfâţă de P.S. Episcop dr. Timotei Seviciu.
^fAmd, 1986, p. 117.
depună o petiţie la împărat din partea Episcopiei arădene, însoţită de o adresă şi o

declaraţie a episcopului. Se pare că hotărârea nu a fost luată prea uşor, deoarece
episcopul Gherasim Raţ acuza, în corespondenţa cu Şaguna, pasivitatea românilor
arădeni în chestiunea naţională, justificată prin frica ce îi stăpânea9.
Pentru a îndepărta temerile arhiereului de la Cuvin, Şaguna a îmbărbătat
mereu pe arădeni, evocând prevederile constituţiei din 4 marde 1849, ce garanta
libertatea constituţională şi egala îndreptăţire a tuturor naţiunilor. A prezentat
episcopului arădean demersurile avansate la Viena în cauza mitropoliei române,
scrisoarea adresată patriarhului Raiacici în acest scop, comunicată de altfel şi
celorlalţi episcopi ortodocşi, scrisoarea adresată episcopului Hacman în chestiunea
mitropoliei. Pentru o mai bună înţelegere a poziţiei sale, Şaguna a trimis
episcopului Gherasim Raţ şi o “cărticică53cu acelaşi subiect, probabil Promemoria şi
i-a cerut opinia despre tot ceea ce a întreprins până atunci10.
La fel de prudent ca şi în timpul revoluţiei, Gherasim Raţ a lăsat pe seama
comunităţii bisericii catedrale şi a delegaţiei eparhiale conducerea treburilor naţionale,
mai ales că autorităţile comitatului au obstrucţionat plecarea deputaţilor arădeni, iar
dinspre ierarhia sârbă au apărut zvonuri privind o eventuală preluare a Episcopiei
Aradului11.
Din aceste motive Şaguna s-a străduit să îl păstreze alături pe singurul
episcop român ce mai păstorea în episcopiile sufragane Carloviţului. A trimis spre
difuzare la Arad 150 exemplare din Promemoria, la preţul de 6 cr. exemplarul12, a
cultivat orgoliile acestuia, numindu -1 un bărbat ales al neamului şi i-a sugerat să
patroneze un ziar pentru popor, de orientare oficială, ieftin, fără note polemice.
Ideea era împărtăşită şi de Andrei Mocioni, care a agreat propunerea lui Şaguna de
a aduce la conducerea ziarului pe D. Constantini sau Al. Gavra13.
j 9 Ed. I. Găvănescu, op. cit., p. 7; Gh. Liţiu, Episcopia A ra d id u i..., p. 171-172. Petiţia românilor din părţile
Aradului, datată 15 noiembrie 1849, a fost publicată de Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 28-30 (Colecţiunea cutelor).
10 ANDJ Arad, fond. cit., dosar 126, f. 1-lv; Gh. Liţiu, Episcopia A radu lu i..., p. 176-177; M ărturii privind
lupta românilor din porţile Aradului, p. 118. Şaguna anunţă pe episcopul arădean că a trimis o scrisoare
patriarhului sârb în problema mitropoliei române. Acesta a transmis-o şi celorlalţi episcopi .români. Aceste
scrisori şi răspunsurile episcopilor români, adresate patriarhului, la Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 40-45
(Colecţiunea actelor).
| 11 ANDJ Arad,fond. cit., dosar 126, f. 2; Gh. Liţiu, Episcopia A radu lu i..., p. 178.
f 12 Idem ,fond. cit., dosar 160/1849, f. 4; Gh. Liţiu, Episcopia A radu lui..., p. 177.
13 Vezi pentru această iniţiativă Gh. Liţiu, O plănuită gazetă românească la A rad în 1849, în „Tribuna română5’,
II, nr. 145 din 20 iunie 1944, p. 2; Idem , Episcopia Aradului ţi a Bihorului, p. 182-184; M ârtuni privind
lupta românilor din părţile Aradului, p. 119.
11
Gherasim Raţ a depăşit repede temerile care îl stăpâneau şi s-a solidarizat

cu proiectul lui Şaguna în chestiunea mitropoliei române, înaintat patriarhului14.
Asocierea episcopului Gherasim Raţ la campania pentru o singură mitropolie
naţională în imperiu, care să unească pe toţi românii ortodocşi, indiferent de
provincia în care trăiau, a devenit foarte importantă şi necesară episcopului sibian,
în condiţiile exprimării diferite a ierarhului bucovinean.
Patriarhul Raiacici a cerut opinia episcopilor de la Cernăuţi şi de la Arad
despre organizarea ierarhică a Bisericii ortodoxe din Austria. In răspunsul adresat
patriarhului, în 5 noiembrie 1849, Gherasim Raţ a susţinut separaţia ierarhică a
Bisericii române de Biserica sârbă, organizarea unei ierarhii româneşti independente,
cu rang de mitropolie. Prin acest răspuns a confirmat propunerile lui Şaguna, a respins
ideea episcopului Hacman de subordonare a mitropolitului român patriarhului
sârb în cele dogmatice şi a susţinut coordonarea celor două ierarhii ortodoxe prin
sinoade comune15.
La propunerea patriarhului sârb, ministerul vienez a aprobat întrunirea
episcopilor ortodocşi din imperiu în anul 1850. Aprobarea întrunirii sinodului
episcopilor ortodocşi a provocat noi tensiuni între ierarhia sârbă şi episcopii
români. Şaguna şi Raţ nu au fost de acord cu data fixată de patriarh16. Gherasim
Raţ şi-a exprimat nemulţumirea că nu s-a îndeplinit în prealabil cererea naţiunii
române, „ca ierarhia română să se despartă de cea sârbească” şi numai după aceea
să se convoace sinoade separate pentru cele două biserici17.
în perspectiva sinodului episcopilor ortodocşi, pentru a conferi o mai mare
greutate cererilor româneşti, Şaguna a cerut guberniului Transilvaniei aprobarea
pentru întrunirea sinodului diecezan, format din cler şi mireni, spre „consultare
asupra lipselor şi trebuinţelor bisericii şi şcoalelor”. De asemenea, a înştiinţat şi pe
ceilalţi episcopi români despre acest demers18. După modelul sinodului transilvănean,
s-a întrunit şi sinodul eparhiei arădene, dar cu o participare mai restrânsă. Rezoluţiile
celor două sinoade eparhiale au formulat necesitatea separaţiei ierarhice de Biserica
14 M ărtu n i privind lupta românilor din părţile Aradului, p. 119-120; Gheorghe Liţiu, Episcopia A radului şi a
Bihorului, p. 184.
15 Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 44 (Colecţiunea actelor).
16 Andrei Şaguna către Gherasim Raţ, 8 ianuarie 1850, la Gh. Liţiu, EpiscopiaAraduluişi Biborulid, p. 186-187.
17 Gherasim Raţ către Andrei Şaguna, 17 ianuarie 1850, la Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 69 (Colecţiunea
actelor)', Gh. Liţiu, EpiscopiaA radului şi Bihorultd, p. 188.
18 Andrei Şaguna către Gherasim Raţ, 4 februarie 1850, la Gh. Liţiu, Episcopia A radului şi Bihorului, p. 189-
190; M ărturii privind lupta românilor din părţile Aradului, p. 121.
12
sârbă şi organizarea unei mitropolii române independente. Colaborarea dintre cele

două episcopii în organizarea şi desfăşurarea sinoadelor diecezane a fost exemplară.
Hotărârile au fost identice şi au constituit programul episcopatului român la
sinodul arhiereilor ortodocşi de la Viena din 185019. Andrei Şaguna nu a reuşit să
provoace în sinodul episcopilor ortodocşi o dezbatere asupra mitropoliei române,
deşi a cerut conferinţei să înainteze o cerere la guvern pentru aprobarea înfiinţării
unei mitropolii române.
Legăturile lui Andrei Şaguna cu Episcopia Aradului au continuat şi sub
noul .episcop, Procopie Ivacicovici. Până în anii 60 corespondenţa dintre cei doi
ierarhi a avut mai degrabă un caracter protocolar, s-a purtat mai ales în jurul
cărţilor bisericeşti tipărite la Sibiu şi difuzate în eparhia arădeană20.
Prin intermediu episcopului Procopie Ivacicovici, au fost difuzate în
Episcopia Aradului, M ineiul în 13 biserici, Cuvântările bisericeşti în 9 exemplare şi
19 Biblii21. Episcopul de la Arad a încercat la un mom ent dat să se folosească de
serviciile tipografiei sibiene. A propus lui Şaguna să tipărească un calendar şi o
traducere după Tipiconul slav, realizată de Sebastian Tabacovici22, dar condiţiile
fixate la Sibiu cu privire la preţ şi la numărul de prenumeranţi, necesar pentru
acoperirea cheltuielilor, l-au făcut să renunţe. Şaguna şi-a exprimat de altfel îndoiala cu
privire la succesul editării Tipiconului, deoarece existau numeroase exemplare în
parohii din ediţia Octoihului cu Tipic, publicată de Constantin Diaconovici Loga la
Buda, în 1826, iar în Principatele Române se tipăreau ediţii mult mai ieftine,
îndoiala episcopului sibian provenea, însă şi din motive mai profunde, ce decurgeau
din starea în care a ajuns Biserica ortodoxă. Intre altele, Andrei Şaguna a evocat
faptul că „au căzut râvna preoţilor de a săvârşi slujbele dumnezeieşti după tipic”, că
vecernia şi ceasurile împărăteşti nu se mai ţineau decât în puţine locuri, iar Psaltirea
abia dacă se mai afla, „ici, colea”, în parohii23.
Participarea lui Andrei Şaguna şi poziţia sa în senatul imperial a sporit
prestigiul episcopului sibian în toată Biserica ortodoxă română din Austria.
Numeroase comunităţi şi-au exprimat adeziunea la opinia şi cererile ridicate de
19 Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 109-114.

20 Procopie Ivacicovici l-a invitat pe Andrei Şaguna, în 12 decembrie 1853, să participe la instalarea sa.
Şaguna refuză politicos în 22 decembrie 1853. Vezi Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, fond Şaguna, nr.
I 925 şi 926 (concept).
| 21 Idem ,fond cit., nr. 936, nr. 994, nr. 995, nr. 999 (concept), nr. 1152 (concept), nr. 1254 şi 1255.
22 Idem,fbnd cit., nr. 1149.
23 Idem ,fond cit., nr. 1150 (concept), nr. 1180.
13
Şaguna, împreună cu ceilalţi doi membri ai senatului. încă de la începutul epocii

liberale, comunitatea ortodoxă română din Arad s-a solidarizat cu poziţia episcopului
sibian şi l-a felicitat pentru ideile conţinute în discursul rostit împotriva contelui
Mailath24. Legăturile dintre cei doi ierarhi s-au întărit în perioada liberală, ca
urmare a cooperării lui Şaguna cu bănăţenii şi arădenii în campania de înfiinţare a
mitropoliei române.
Un moment important pentru solidaritatea românească în problema
mitropoliei l-a constituit proiectatul congres bisericesc de la Carloviţ, ce trebuia să
soluţioneze vacanţa scaunului mitropolitan. în ianuarie 1862, Andrei Mocioni a
publicat articolul manifest Ortodoxia noastră ţi CarUmpd, prin care a cerut românilor
să nu participe la viitorul congres de la Carloviţ25. în 11 ianuarie 1862, Andrei
Mocioni a organizat o consfătuire restrânsă la Timişoara, la care a participat şi j
episcopul Aradului, unde s-a discutat atitudinea românilor ortodocşi din Ungaria, j
respectiv din episcopiile sufragane Carloviţului, deoarece poziţia Bisericii ortodoxe :
române din Transilvania a fost exprimată fără echivoc în sinoadele Episcopiei
Transilvaniei din 1850 şi 1860. La întrunirea de la Timişoara s-au formulat următoarele
deziderate ca obiective principale ale românilor: convocarea unui congres bisericesc
românesc, înfiinţarea mitropoliei române, coordonată cu cea sârbă în chestiunile
dogmatice şi spirituale, trimiterea unei delegaţii reprezentative la tron, formată din
reprezentanţii românilor din Banat, Transilvania şi Ungaria, pentru a cere împăratului
separaţia de ierarhia sârbă şi organizarea mitropoliei române. Procopie Ivacicovici
l-a informat imediat pe Şaguna despre această întrunire şi i-a cerut să se alăture
acestei iniţiative, chiar dacă poziţia eparhiei sibiene. a fost formulată de mai mult
timp şi acolo lucrul în chestiunea mitroooliei părea încheiat. Procopie Ivacicovici a
transmis de fapt la Sibiu dorinţa lui Andrei Mocioni de a trimite o singură delegaţie la ;
Viena, formată din reprezentanţii tuturor românilor din imperiu. Mocioni a
comunicat personal această propunere lui Şaguna în 22 ianuarie, dar opiniile celor
doi lideri naţionali erau diferite în problema delegaţiei la tron. Şaguna a susţinut
deplasarea mai multor deputăţii la Viena, câte una pentru fiecare provincie locuită l
de români. Mai interesantă era informaţia transmisă de Procopie Ivacicovici la S
24 Comunitatea ortodoxă română din Arad către Andrei Şaguna, 10/22 iulie 1860, ANDJ Arad, fond
Parohia ortodoxa română Arad-Centru^ dosar 7/1860, f 1-2; I. D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente
privitoare la istoria M itropoliei Banatului, voi II, Timişoara, 1980, p. 800-801.
25 “Concordia”, 1862, II, nr. 1/45, din 7/19 ianuarie, p. 2-3. Vezi şi N. Bocşan, I. Lumperdean, Ioan Aurel
Pop, Etnie fi confesiune în Transilvania (secolele XJTT-XTX) , Oradea, 1994, p. 173-175.
Sibiu, potrivit căreia Maşirevici şi alţi episcopi sârbi nu se opuneau cererilor

româneşti, chiar dacă separaţia administraţiei bisericeşti între cele două comunităţi
era anevoioasă în Banat.
Manifestul lui Andrei Mocioni a fost susţinut de majoritatea comunităţilor
ortodoxe române din Banat şi Arad. La chemarea lui s-au organizat consfătuiri mai
ample ale românilor ortodocşi din Vârşeţ, Timişoara şi Arad. Conferinţa restrânsă
la care a participat şi Procopie Ivacicovici a pregătit marea întrunire de la Timişoara,
din 21 ianuarie 1862. La rândul său, episcopul Procopie Ivacicovici a organizat o
asemenea conferinţă şi la Arad, în 15/27 februarie 1862. Aici au fost adoptate
punctele formulate la Timişoara în 11 ianuarie. Conferinţa de la Arad a hotărât
înfiinţarea mitropoliei române, trimiterea unei delegaţii solemne la Viena, formată
din reprezentanţii tuturor diecezelor locuite de români, despărţirea ierarhică de
sârbi. Pentru o deplină coordonare, protocolul consultării diecezane arădene a fost
trimis şi episcopului Şaguna la Sibiu26.
în contextul deplasării delegaţiei române la Viena, în martie 1862, în presa
maghiară au apărut articole împotriva mitropoliei, ce acuzau că prin înfiinţarea
mitropoliei ortodoxe românii urmăreau scopuri politice. Şaguna a cerut unui
personaj neidentificat să combată atacurile presei maghiare. I. Puşcariu a identificat
acest personaj cu E. Gojdu. Cu titlu de ipoteză considerăm că Şaguna s-a adresat
lui Ivacicovici, deoarece în conceptul scrisorii respective a utilizat expresia „frăţia Ta”27.
După 1864 corespondenţa lui Şaguna cu Ivacicovici poartă deja marca
raportului dintre mitropolit şi episcopul sufragan. Scrisorile se referă la convocarea
congresului bisericesc de la Carloviţ, care urma să dezbată şi separaţia ierarhică28,
înainte de a se prezenta la congres ca o mitropolie română, coordonată cu cea
sârbă, Şaguna a propus episcopului arădean să se trimită o delegaţie la împărat
pentru a exprima recunoştinţa naţiunii române29. în vara anului 1865, Şaguna l-a
informat pe Ivacicovici despre evoluţia procesului de separaţie a Bisericii române
de cea sârbă, că ministerul vienez a aprobat trecerea comunelor româneşti de la
episcopiile sârbe de Vârşeţ şi Timişoara la mitropolia română, act ce a încheiat
prima etapă pe calea separaţiei de ierarhia sârbă30.
26 Protocolul conferinţei în Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, fond Şaguna, 2853.

27 Idem ,fond cit., nr. 3080 (concept); I. Puşcariu, op. cit., p. 59, nota 2, o consideră destinată lui Gojdu.
28 Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 319 (Colecţiuneu actelor).
2y îbidem, p. 320.
■°îbidem, p. 394-395.
15
-ruiurei gaguri a, Corespondenţa 1/1
Nu cunoaştem toate scrisoriie schimbate între Andrei Saeun * P *!

Ivacicovici după 1865. Există o bogată corespondenţă pe tema ne ocie^’I rCjC°^ ie episcopul Procopie Ivacicovici36. Prevăzută pentru 31 octombrie/12 noiembrie
de separaţia comunelor bisericeşti în curs de depistare Pentru perioada1 ^ ^ cererea Comandei generale provinciale, instalarea s-a făcut conform
lui Procopie Ivacicovici, arhiva Episcopiei Aradului nu a fost a pastorinp preveciarilor Resmptului decfamtoriu din 1779 referitoare la instalarea episcopilor din
Cunoaştem
Cmoaştem doar câteva scrisori din 1868, în legătură cu difuzarea
d i f u z a r ^w^ ^ anat $ Ungaria. Detaliile ceremoniei instalării au fost
" stabilite
" ' de
" Petru Cermenea
"
laa Sibiu31.
i iu . Şaguna anunţa apariţia Compendiului de d r
drept e p r ^ ^ ş f ^ ^ ' | împreună cu Ioan Popasu,
Popasu după consultarea lui Andrei Mocioni37. Românii
enisrnm nr cnfi-uT-mi i __ „ » .
episcopilor sufragani să-l recomande clerului pentru abonare D *1
* cerea ortodocşi din Biserica Albă s-au separat de episcopia sârbă şi au format o comună
arhierei au coresponda, pe « m , primului congres bisericesc ° " bisericească din 500 de suflete. Prin intermediul episcopului Popasu, aceştia au
necesare m vederea întrunirii lui32. roman şi pregătirile
îpaintat o petiţie mitropolitului în 15 mai 1869, prin care au cerut aprobarea
pentru o colectă de bani în mitropolie în vederea ridicării unei biserici proprii38.
sărarn * C° T ^ denîa cu noua eP ^ o p ie înfiinţată la Caransebeş este cea mai
sarica, m absenţa unei cercetări sistematice în arhiva episcopiei Caransebeşului care nu I * Am selectat câteva din scrisorile adresate consistoriului Episcopiei ortodoxe a
sce inca organizată. Sondajele făcute pentru perioada episco atului 1 ' I ' ^ ans^/an*e*5 ceê ma* mu^te schimbate cu Nicolae Popea, apropiat colaborator al
Popasu, indică absenţa cvasitotală a scrisorilor dintre Popasu şi Şa una ^ 0an ! S*789Û *n a^m ^mst:raPa bisericească de la Sibiu. Multe se referă la perioada grea
altfel şi în arhiva Şaguna, greu de înţeles dacă avem în vedere f tfl î travers^ă de Biserica ortodoxă din Transilvania în timpul revoluţiei şi în anii
fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori. Prin circulara d k d e c L b r k 1864 imediatûrmători.
anunţa clerul şi credincioşii despre ridicarea Episcopiei ortodoxe a .j î De la Bucureşti, Şaguna a informat consistoriul sibian, în 28 decembrie
la rang de mitropolie şi despre înfiinţarea noii episcopii la Caransph^Q151^ 1101 êsPre m isiunea încredinţată episcopului şi reprezentantului saşilor, prof.
organizarea ce,or don! episcopri T î Miiller, pe lângă generalul Liiders, pentru a interveni cu trupele ruseşti în
c r e f c M o r din Banat a r it a t a a s o ta o n f .p dc epiJ , pii lor ^ ^ | Transilvania împotriva insurgenţilor unguri. Autorităţile militare ruseşti au primit
pana la numirea noului episcop la Caransebeş si nân3 u a - • , 5 cu bunăvoinţă această misiune şi au solicitat aprobarea ţarului. Scrisoarea trădează
[ neliniştea ierarhului pentru soarta bisericilor şi a credincioşilor din Transilvania39.
.ro a te catre Episcopia C a r a n s e b e ş , m de „onaanate ° I De la Bucureşti, Şaguna a plecat spre Olmiitz, prin Moldova şi Bucovina. De la
| Olmiitz, episcopul a informat consistoriul şi comitetul naţional despre primele
a p r o b r e i^ l^ T r o S | demersuri făcute pe lângă împărat şi miniştri în aşteptarea deputaţilor români. In
5 februarie 1849 a descris audienţa la împărat pentru depunerea petiţiei naţionale
şi a trimis la Sibiu câteva exemplare din cuvântarea rostită cu această ocazie.
B o i.c con,,sar „ i n s ^ soJ î * Neliniştit pentru situaţia din Transilvania, a cerut cierului eparhial să asiste spiritual
populaţia deznădăjduită, să facă rugăciuni pentru biruinţa armelor imperiale, să nu
pretindă taxe stolare ridicate credincioşilor40.
31 Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, fond Saauna nr /
(concept), nr. 2356, nr. 2363 (în continuare Şaguna)(C° nCCpt)’ nr' 2352
32 Idem, nr. 2331 (concept). ^ h
33 ABMS, Şaguna, 2215.
ABMS, Şaguna, 2175. Circulara din 16 aueust 1865 anunrâ ^
:6Petru Bona, op. d t., voi. 2, p. 113.
ca episcop al diecezei nou înfiinţate a CaransdLilui în .irwlnM g n u n ™ ^ şi sfinţirea lui Ioan Popasu
7Ibidem, p. 114-115. Vezi şi Arhiva Mitropoliei Banatului, dosar Şaguna, neorg.
p. 375-378, 388-389, 4 0 0 -4 0 7 ^ 1865' Vezi 1 P™ > /k
8 Petru Bona, op. cit., voi. 2, p. 182-183.
Caramebeşului, voi. 2, Timişoara, 2003 p. 118. 1 St' V' Vezi Petru Bona> Episcopia
35 ABMS, Şaguna, 2174. 9 N. Popea, Memorialul Arhiepiscopidui şi M itropolitului A ndrei baron de Şaguna sau luptele naţionale politice
alem nânilor 1846-1873, Tom I, Sibiu, 1889, p. 241.
16 0Ibidem, p. 230-231.
17
_ corespondenţa 1/1
La Viena, Andrei Şaguna a condus activitatea deputăţiei române414 2trimisă

să susţină cererile naţionale, chiar dacă opiniile sale nu au întrunit totdeauna adeziunea?
celorlalţi membri. în pofida programului încărcat, a coordonat de acolo activitatea
din episcopie, tipografia şi programul său editorial.
După ce s-a încheiat tipărirea Catehismului, Şaguna a cerut consistoriuluif
sibian să înceapă tipărirea Ceaslovuluii2. In acest scop a trimis exemplarul după care săf
se facă noua tipăritură, precum şi instrucţiuni privind cuprinsul şi terminologia
ecleziastică. Şaguna a eliminat o serie de expresii slavone, înlocuindu-le cu o
terminologie de origine latină, tendinţă remarcată pentru întreaga operă editorială
patronată de Şaguna de la 185043. Prin această preocupare, ierarhul sibian se integra
fenomenului general de modernizare a lexicului, inaugurat de publicaţiile
româneşti editate de Bariţ încă înainte de 1848. Originea romană, latinitatea limbii
au devenit constante în definirea identităţii naţionale româneşti. Dorinţa de a
particulariza o biserică naţională românească în ansamblul ortodoxiei din Austria şi
de a o individualiza faţă de biserica sârbă s-a ilustrat şi în programul consecvent de
înlocuire a limbajului liturgic cu un lexic de origine latină sau apropiat acesteia. I
Concurenţa cu biserica greco-catolică, tot mai vizibilă din 1850, care la rândul ei I
îşi definea identitatea suprapunând originea romană a poporului român şi a bisericii
greco-catolice, pentru a-şi legitima audienţa în rândurile credincioşilor, l-au
determinat pe Şaguna să dezvolte un atare program, încadrabil, cum spuneam, într-
un curent de modernizare a vocabularului român.
Supravegherea tipăririi Ceaslovului a fost încredinţată lui Ioan Hania şi
loan Moga. Tirajul iniţial a fost propus la 500 exemplare, dar după revizuirea primei
coli tipărite l-a ridicat la 1000 exemplare44.
Nicolae Popea s-a bucurat de cea mai mare încredere din partea episcopului,
care îi încredinţa misiuni delicate, neoficiale, pe lângă factorii de decizie din
capitala imperiului. Şaguna îi dădea informaţii despre diferite misiuni îndeplinite la
curte, cum a fost delegaţia naţională la împărat, din anul 1863, care a mulţumit
pentru aprobarea întrunirii conferinţei naţionale din acel an şi a depus la tron
memoriul rezultat din rezoluţia conferinţei, unde au fost sistematizate dezideratele
românilor în perspectiva întrunirii viitoarei diete transilvănene. Primirea deosebită
41 Pentru activitatea deputăţiei române vezi S. Retegan, Introducere Ja Voi. Mişcarea naţională a românilor din
Transilvania între 1849-1918, voi. 1 ,1849-1851, Cluj-Napoca, 1996, p. 7-20.
43 Vezi Iastrucţiune pentru tipărirea Ceaslovului, ABMS, Şaguna, 467.
18
Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/\
făcută deputaţilor români la cele mai înalte cercuri politice, manifestările organizate 1
Viena cu acest prilej45 au avut şi o valoare politică, pe care scrisorile lui Şaguna <
transmit indirect: curtea imperială a decis să se sprijine pe români pentru salvare
noii organizări constitaţionale, contestată de aproape toate naţiunile, acceptân<
aproape în totalitate cererile formulate în memoriul conferinţei naţionale româneşi
din 1863 ca bază a programului viitoarei diete, aşa cum va rezulta din mesaje
tronului adresat dietei.
Nicolae Popea a fost mesagerul şi omul de legătură al lui Şaguna cu diferit
personaje din Viena, care au lucrat pentru cauza mitropoliei. Frecvent el a primi
instrucţiuni pe cine să contacteze şi cum să acţioneze în diverse situaţii, oferindu-
şi temeiurile argumentative. Nu sunt lipsite de interes observaţiile lui Şaguna despr
scena politică vieneză, predicţiile realiste formulate, în mare parte confirmate ulterior46.
Şaguna a avut o reţea de prieteni şi colaboratori în Viena. Aceştia l-ai
informat sistematic despre evoluţia problemei mitropoliei ortodoxe, inclusiv despr
zvonurile lansate în capitală pe această temă, care l-au făcut uneori să fie sceptic îj
această problemă. La un moment dat s-a lansat zvonul că este în pericol cauz
mitropoliei, deoarece Şaguna este grav bolnav şi posibilul său deces poate periclit
întregul efort depus, cerându-se insistent venirea lui Şaguna în capitală47. Prij
intermediul lui Popea, Şaguna a demontat asemenea zvonuri, a menţinut o remarcabil
solidaritate a tuturor românilor în jurul restaurării mitropoliei ortodoxe. O contribuţi
importantă au avut-o macedo-românii din Viena, Pesta sau din Banat în aces
efort, care a necesitat şi o activitate mai puţin vizibilă în cabinetele ministeriale sa
în cercurile aulice48.
Aşa se explică faptul că Şaguna a fost mereu bine informat despre evoluţiil
politice de pe scena vieneză şi despre modul cum se poate integra problema româneasc
în contextul general. A avut în Popea un reprezentant devotat, priceput, care
urmat îndeaproape instrucţiunile de la Sibiu. Episcopul a aflat cu câteva zile înaint
despre aprobarea oficială a mitropoliei, deşi nu a primit nimic de la autorităţi. Manier
în care s-a rezolvat, numai cu două episcopii sufragane, lăsându-se episcopi
Vârşeţului şi a Timişoarei ierarhiei sârbe, i-a îndepărtat colaborarea Mocioneştiloi
45 N. Popea, Arlriepiscopidfi M itropolitul Andrei baron de Şaguna, p. 218-282. Vezi şi „Telegraful român”, X
1863, nr. 36, din 2 mai, p. 141-143.
46 Vezi Arhiepiscopulfi M itropolitul Andrei baron de Şaguna, p. 139-142.
47 Ibidem, p. 142-143.
48 Ibidem, p. 143.
1!
!
«.gu.ua, corespondenţa 1/1
Chiar înaintea cunoscutei scrisori prin care îi reproşa sacrificarea bănăţenilor

pentru realizarea mitropoliei, relaţiile cu A. Mocioni s-au răcit. Consultat cu privire
la românii care pot ocupa funcţii importante, Şaguna scria lui Popea că nu poate
apela la Mocioni în această problemă: „prevăd că aş face fiasco când l-aş întreba eu ...
despre M ... ştiu atâtea, că este amărât şi disgustat. Această să nu o spui nimănui”.
La fel de supărat era şi V. Babeş. Tot acolo Şaguna scria că „mai înainte să se
mângâie Babeş”49. Aparent minor, incidentul ce a apărut înainte de aprobarea oficială
a mitropoliei scoate în evidenţă tensiuni care au existat şi mai înainte între cele
doua blocuri ortodoxe româneşti, cel transilvănean şi cel din Ungaria. Acestea vor
răbufni în mitropolie după dispariţia lui Şaguna, în congresele bisericeşti ce au
urmat morţii acestuia. înstrăinarea liderilor bănăţeni de Şaguna, după ce au depus
poate cel mai mare efort în restaurarea mitropoliei, a adâncit clivajul dintre
ortodocşii transilvăneni şi cei ungureni, care au unit într-o mitropolie naţională
tradiţii ecleziastice diferite şi raporturi diferite cu puterea politică.
Nicolae Popea a apărat interesele consistoriului arhidiecezan în cauza Bisericii
Sf. Treime din Braşov în diferendul cu grecii. într-o şedinţă consistorială din 1 mai
1869 Şaguna a mulţumit colaboratorului său pentru modul cum a îndeplinit
misiunea încredinţată50. în scurt timp Popea a fost desemnat vicar arhiepiscopal şi
a preluat întreaga activitate, întărit în această calitate de instrucţiunile formulate de
Şaguna în mai 187051.
Cu câţiva ani mai înainte, în 15 februarie 1864, Andrei Şaguna a propus
protopopului Ioan Popasu, vechi şi devotat colaborator, să accepte demnitatea de
vicar general al Episcopiei Transilvaniei, după ce traversa etapele necesare, intrarea
în monahism şi accederea la rangul de arhimandrit. Ofertai lui Şaguna a fost formulată
într-un anumit context. în 1864 episcopul sibian a primit de la împărat un ajutor
de 25.000 fi. pentru nevoile consistoriului şi ale şcolilor ortodoxe. Episcopul dorea
m m Vu* r , ; . . . , . T . , . , .
sa utilizeze aceste ronduri pentru organizarea consistoriului, a Institutului teologi c-
• -tpan* fuu : u & , . . . . , &
pedagogic şi pentru salarizarea personalului consistorial sau şcolar. Se pare că acest
‘ijuţor a constituit argumentul principal pentru înaintarea protopopului braşovean
infinitatea de vicar general. în oferta înaintată lui Popasu, Şaguna a propus un
salar de 2000-2500 fl., evident ca o recompensă pentru tot ceea ce a înfăptuit
P în slujba Bisericii ortodoxe române din Transilvania. în scrisoarea adresată
Andrei Şaguna, Corespondenţa l / l
.j
lui Popasu, Şaguna amintea că şi în anii 1852-1853 l-a invitat să se călugărească
pentru a deveni apoi arhimandrit, mărturisind „că am avut eu această datorinţă
înaintea ochilor mei întotdeauna55. Ajutorul primit de la împărat a oferit episcopului
ocazia de a-1 recompensa pe cel mai vechi şi statornic colaborator. A spus deschis
în scrisoare: „este un ce preafiresc că am şi trebuie să am privire la Prea Cinstia Ta
şi cu acest prilej5552. Peste trei zile, protopopul Popasu a acceptat invitaţia episcopului,
care a stabilit calendarul pentru iniţierea lui Popasu în monahism, apoi în protosinghel
şi arhimandrit, până în 22 martie 18645253. Decizia în cauza mitropoliei a determinat
probabil pe Şaguna să revină asupra deciziei şi să-i ofere noul scaun al Episcopiei
Caransebeşului.
Datorită rolului şi influenţei lui Popasu în Braşov, românii de aici au stat
mereu alături de Andrei Şaguna în toate momentele de cumpănă din istoria bisericii şi
a naţiunii. După convocarea dietei clujene în 1865, chemată să dezbată uniunea
Transilvaniei, colaborarea dintre Şaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu a încetat,
declanşându-se o polemică între cei doi ierarhi şi jurnalele româneşti care le
promovau opiniile. In această atmosferă, românii din Braşov au cerut
mitropolitului Şaguna să revină, împreună cu mitropolitul Sterca Şuluţiu, în
fruntea acţiunii politice româneşti, în calitatea de copreşedinţi ai Comitetului
naţional format în 1861, care nu a fost revocată545.
Legăturile lui Andrei Şaguna cu Bihorul sunt puţin cunoscute. Cunoaştem
câteva scrisori prilejuite de prenumerarea la Mineiele sibiene şi difuzarea lor55.
Până la restaurarea mitropoliei ortodoxe române legăturile cu biserica
românească din Banat au fost menţinute prin intermediul ierarhilor sârbi. Preocupat
să difuzeze cărţile bisericeşti tipărite la Sibiu în parohiile româneşti din Banat,
Şaguna a avut legături cu protopopi şi cu alţi fruntaşi români din regiune. Unul
dintre oamenii săi de încredere, pe care l-a cunoscut înainte de 1848, a fost Meletie
Drăghici, protopopul Timişorii. Acesta a mijlocit relaţii bune cu episcopul sârb de
la Timişoara, dar mai ales cu protopopii şi clerul românesc din episcopia Timişorii.
Deşi nu aparţine ierarhiei bisericeşti, am integrat scrisorile lui Şaguna către Meletie
Drăghici în acest volum, pentru că ilustrează politica episcopului de la Sibiu faţă de
52 ABMS, Şaguna-, 1982.

53 Ioan Popasu către Andrei Şaguna, 18 februarie 1864, ABMS, Şaguna, 1929,1930.
54 Arhiva Mitropoliei Banatului, dosar N . Popea, neorg.
55 ABMS, Şaguna, 785, 7 8 6 ,1 0 5 0 ,1 0 5 7 .
21
f
ortodocşii români din Banat şi problemele cu care s-a confruntat într-o perioadă de;
tensiuni între clerul românesc şi ierarhia sârbă.
Corespondenţa lui Andrei Şaguna cu Meletie Drăghici s-a întins pe o durată
lungă, decembrie 1854-1866. Iniţierea legăturilor epistolare a fost prilejuită de
numirea lui Meletie Drăghici ca protopop la Timişoara. Adresându-i urările de
cuviinţă şi felicitări, Şaguna a invocat relaţia lor mai veche, de pe vremea când
protopopul era învăţăcelul lui Şaguna. Cu acest prilej a anunţat apariţia „Telegrafului
român”, a cerut să fie recomandat clerului şi credincioşilor români din Banat spre
abonare, prezentându -1 drept „cel mai bun jurnal românesc”56.
Andrei Şaguna s-a arătat tot mai îngrijorat de progresele înregistrate de
„Gazeta Transilvaniei” în cercurile ortodoxe româneşti din Banat. El a acuzat că
ziarul slujeşte interesele Bisericii greco-catolice în tendinţa manifestă de extindere a
unirii în Banat, în contextul disputelor credincioşilor ortodocşi cu ierarhia sârbă.
Şaguna a avertizat sistematic ierarhia sârbă cu privire la aceste tendinţe. Cunoscând
relaţiile bune ale protopopului Meletie Drăghici cu ierarhia sârbă şi fidelitatea
acestui faţă de episcopul timişorean, episcopul de ia Sibiu a încercat să-l atragă în
campania de promovare a „Telegrafului român” în Banat şi de contracarare a
„Gazetei Transilvaniei”57. Gazeta braşoveană a început o campanie împotriva ierarhiei
sârbe şi a politicii sale faţă de români, exploatând fisura creată între ierarhie şi
credincioşii români. Şaguna a interpretat această campanie ca un atac la adresa întregii
Biserici ortodoxe şi conta pe o intervenţie a lui Meletie Drăghici în această dispută.
Protopopul timişorean a răspuns favorabil acestor avansuri şi a trimis
redacţiei „Gazetei” o corespondenţă datată Timişoara, 18 ianuarie 1855, în care a
demontat un articol publicat în ziarul braşovean la sfârşitul anului 1854, critic la
adresa Bisericii ortodoxe pentru că a interzis abonarea „Gazetei” şi a tendinţelor
exclusiviste ale ierarhiei sârbe. Articolul lui Meletie Drăghici a fost trimis şi episcopului
Şaguna, dovadă a coordonării existente între ierarhia sârbă şi cea română pe această
temă58.
56 T. Bodogae, Dintr-o corespondenţa timişoreană de acum 100 de ani - 15 scrisori de la Andrei Şaguna către
prot. M eletie Drăghici, în „Mitropolia Banatului”, IX, nr. 3-4, 1959, p. 27-40. V. ş i ,Advocatul poporal”,
EH, nr. 6 ,1 iunie 1905, p. 122.
57 T. Bodogae, op. cit., p. 29-30. “Advocatul poporal”, IU, nr. 6, p. 122-123.
22
Polemica cu „Gazeta Transilvaniei” a culminat în 1855, când Şaguna a

difuzat circulara prin care a interzis clerului ortodox abonarea la „Gazetă” şi la
calendarele braşovene. „Gazeta” a continuat critica împotriva ierarhiei sârbe, ceea
ce a determinat pe Şaguna să insiste la Timişoara pentru a se contracara campania
publicaţiei braşovene. El a propus protopopului Drăghici mai multă activitate şi
chiar o consultare personală la Sibiu.
Corespondenţa lui Şaguna cu Meletie Drăghici a comentat şi statutul
şcolilor româneşti din Banat, menţinute sub controlul autorităţilor laice, spre
deosebire de cele din Transilvania, plasate sub autoritatea organismelor bisericeşti.
Şaguna a acuzat ierarhia sârbă pentru această situaţie, deoarece a refuzat în 1850 să
ia în dezbatere problema şcolilor59.
Andrei Şaguna a susţinut mereu ideea că tipografia diecezană de la Sibiu
lucra în interesul întregii Biserici ortodoxe din Austria, care trebuia să susţină
programul său editorial. Tipografia diecezană a difuzat sistematic în Banat cărţile
editate la Sibiu. Exista şi un interes economic în acest sens pentru rentabilizarea
tipografiei. A anunţat tipărirea Bibliei, a cerut opinia protopopului despre Cuvântările
bisericeşti, a trimis spre vânzare 300 exemplare din calendarele pe 1857, Mineiele,
Molitvelnice, 20 exemplare din Dreptul canonic şi „Telegraful român”60.
Meletie Drăghici a manifestat un interes deosebit pentru tipărirea Bibliei,
încă din 1856 Şaguna dădea asigurări că „se tipăreşte cu bărbăţie”61. Interesante
sunt explicaţiile oferite protopopului timişorean despre editarea Sfintei Scripturi.
Şaguna a apreciat că în lucrarea lui a pornit de la versiunile româneşti recente,
Biblia de la Petersburg şi Biblia de la Buzău, pe care le-a comparat cu variantele
slavă şi greacă. în această operaţiune a descoperit mai multe nepotriviri, pe care le-
a comunicat în detalii protopopului Drăghici. A făcut responsabilă ierarhia că, din
neştiinţă sau din lipsă de interes, în textul Sfintei Scripturi au intrat „greşeli
fundamentale”62. în vara anului 1857 a transmis că Biblia era tipărită numai pe
jumătate, fiind întârziată din cauza numărului mic al abonaţilor şi al sărăciei
tipografiei63. în februarie 1858 era tipărit Testamentul Vechi din Biblia şaguniană,
expediat imediat la Timişoara. în luna următoare au fost trimise protopopului
Drăghici 22 exemplare din Istoria bisericească, Penticostal Triod, Evanghelie, Liturghier,
59 T. Bodogae, op. cit., p. 30-31.

60 Ibidem, p. 30-32.
61 Jbidem, p. 32.
62 Ibidem, p. 32-33.
63 Ibidem, p. 34.
23
An di ci Şaguna, Corespondenţa 7/7 Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1
____________ Călătoria în Muntenia s-a făcut cu mari greutăţi şi lipsuri. A trecut munţii
£ Z ? r * ' * " T
Maşirevici nu a comandat " 186°- îaSU”
niriexemplar
nn 5‘‘a
a :~ * * * " * " * *
, mare
. * «* episcopul
------------un din Penticostar, deşi era nevoier în noaptea,
r ajutat de oierii din Răşinari şi Şălişte, aflaţi şi ei in drum spre principat.
parohii, probabil supărat pe episcopul sibian pentru atitudinea sa în chestiuneaţa Câineni a lăsat în vamă 6 lăzi ce conţineau „lucrurile cele mai momentoase ş
îopo iei române . Cu toate strădaniile lui Meletie Drăghici, diflizarea cărţilor preţioase ale episcopiei”
sibiene nu a dat
. ,întotdeauna rezultate. opic
-------------^ Spre Lxempm,
exemplu, an
difuzarea
uzarea calendarelor sibiene
si 1 La Curtea ac
T burtea
La de /argeş
Argeş
A şi-a vândut caii y.
şi-* şi „bataruP rpropriu,
1 ‘pentru. a '■
putea
,•
If^n n p n frn ~ A A. O ^
s-a făcut a i pierderi pentru tipografie, încât Şaguna a refuzat să mai facă prenumerare călători mai departe la Bucureşti, în 2 iamiarie 1849 cerea comunei bisericeşti
Ia aceasta publicaţie. r I Braşov să-i. acorde
, un „cât a. de
j _ mic ajutor a ^ ™-«iinri
din 1e hi
veniturile seri ceşti”.
bisericeşti”.
După restaurarea mitropoliei române, Andrei Şaguna a cerut bănăţenilor N La Bucureşti a fost primit foarte bine de mitropolitul Neofit, care l-a făcut
respecte recomandările expuse în circulara din 25 decembrie 1864, transmisă toate înlesnirile fiecesare, însă a fost înconjurat cu răceală de autorităţile principatului
parohiilor din Banat prin intermediul episcopului Maşirevici65. începutul operaţiunilor Acestea l-au supravegheat şi s-au grăbit să-l îndepărteze din ţara, considerandu-
de separaţie a bunurilor ecleziastice în Banat a generat abuzuri din p a rtS ierarhiei periculos pentru regim, ca unul din şefii liberalilor transilvăneni reftigiaţi m
sârbe, a consilierului Manditi sau a arhimandritului Jivcovici, denunţate de protopopul
România69. , , , ..
raghici mitropolitului sibian. Şaguna a reacţionat cu prudenţă, a informat pe De la Bucureşti Şaguna a trecut în Moldova, la Roman, de unde a pleca
îT c a z u M T 300î r eP1SCC Ul IVadc0vici>însă a suSerat timişorenilor m oderare Viena prin Cernăuţi. în această călătorie a făcut cunoştinţă cu înaltele feţe bisericeşti
cazul diferendului romano-sârb din Mehala, până după încheierea lucrărilor ; din Moldova, cu membrii familiei Hurmuzachi, cu Grigore Sturza şi înalţi demnitari
comisiei mixte de separaţiei Asemenea abuzuri au denunţat şi meseriaşii români
ai Principatului70. _
din Timişoara, care au acuzat distrugerea cărţilor de cult în limba română sau După întoarcerea sa în Transilvania, în toamna anului 1849 a făcut cunoscuta
interzicerea ofiaern slujbelor în limba română. Şaguna a invocat din nou situaţia starea jalnică a eparhiei transilvănene persoanelor cunoscute din Moldova, de care
dificile dh i^ceT rnom entiC^ ** s-a apropiat cel mai mult în timpul călătoriei. S-a adresat mai întâi doctorului
tin^ orcnilor împrejurările
Teodori din Roman şi lui Constantin Hurmuzachi, prezentându-le distrugerile
Legaturile lui. Andrei Şaguna cu ierarhia din Principatele Române 68
suferite de reşedinţa episcopală şi sfintele lăcaşuri. Doctorul Teodori a răspuns in
dateaza de la sfârşitul anului 1848, când episcopul sibian pleca la Bucureşti
! 6 noiembrie 1849, arătându-i că a prezentat scrisoarea sa episcopului de Roman,
T rL T a m d P ^fcso m l SaS M 0Jkr’ pentm a cere intervenţia armatelor
in ruseşti
Veniamin şi că a descris starea eparhiei transilvănene arhimandritului Neoml,
stareţul mănăstirilor Neamţ şi Secu. Prin intermediul marilor boieri ai ţarii, cu care
64 Jbidem, p. 34-36. era prieten, a descris starea Bisericii ortodoxe române din Transilvana domnitorului
65 tindem* p. 37.
Ibidem, p. 38.
Grigore Ghica şi „cu toţii au luat cea mai vie parte de întristare de nepilduitele
s Advocatul poporal”,, luIII,., nr. y, p. 197-198.
9 ,1i septembrie 1905, p fărădelegi ce s-au făcut atât Preasfinţiei Voastre, cât şi sfintelor lacaşun „Toţ
MA _* I * i• .
tatr-o unire - scria doctorul Teodori - au făgăduit cu tot adinsul a pune in lucrare
™ >» ^
la serbarea centenară a naşterii Im, Sibiu, 1909 p 3 1 6 % * M Sm m atât din parte-le, cât şi prin colecţii, de a se face un ajutor sfintelor lacaşun din ace
Şngimacu rom ânii din Principatele ronuine Arad 1925- Tnln T A ndrei principat”. Doctorul Teodori recomanda lui Şaguna să redacteze, in nume e sai
Scriban, ta „Biserica ortodo.4 r o m â n i ,T
\ Aneta Niculescu, personal şi al clerului ortodox din eparhie, „o mică deducere şi arătare starn in car
L A stra 1861-1991. se află Biserica ortodoxă după cele tâmplate”, adresată domnitorului, episcopului
in „Familia”, seria IU nr 6 1936 n 3 3 T t»JT ’ P' ' M bure,
Anuarul
s - “ ™ '“ * * * - A * S i
XXXIII, 1909, p. 731-745- o ,- r n W . * w ivwmova, in „Biserica ortodoxă română”, 69 N. Popea, Arhiepiscopul fi Metropolitul A ndrei baron de Şaguna, p. 224.
„Biserica ortodoxă română” XXXIII, 1909, p. 1 0 6 ^ 1 0 6 8 ^ Nlfon din Tara Românească, în 70 Ştefan Meteş, op. cit., p. 14.
24
Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1 Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1
Roman şi arhimandritului Neonil. Trimiterea acestor scrisori oficiale urma să se facă arhimandritului Neonil scrisoarea de recomandare şi paşaportul pentru călugărul
pe adresa din Roman a doctorului, „prin canalul domniilor sale Gheorghi Ioan ^însărcinat să aducă ajutoarele mănăstirii Neamţ la Sibiu, cărţi, veşminte, S f Mir şi
fiii din Braşov”71. r v 7A
t w b a ni .
. ntru-un,concept de răspuns
1 destinat doctorului Teodori,
A w u u n , xAndrei
i i i u i c i yŞaguna
d g u iia Hotărârea
irT L O t a ra i c a arhimandritului de —a trimite
d r i i i i i i a i i c u i i u i u i »— ------------- ajutoare
t la Sibiu era luată, deoarece
omagia acei „bărbaţi carii dimpreună cu mine iubesc neamul nostru şi se ncvoicsc într-o altă scrisoare din aceeaşi zi, 8 decembrie 1849, C. Hurmuzachi exprima
pentru înfiinţarea binelui lui”. Mulţumind doctorului şi tuturor celor care s-aujstarcţului nemţean recunoştinţa „pentru cărţile bisericeşti care aţi avut bunatatea a
arătat sensibili faţă de starea Bisericii ortodoxe române din Transilvania, Şagunafpromite pentru prădatele sfinte lăcaşuri din Ardeal”. El făgăduia să aşeze in fruntea
aprecia că scrisorile oficiale recomandate simt potrivite „ajungerei scopului şi nufl'ste' ce o va publica în „Bucovina” numele stareţului75.
mă îndoiesc de rezultatul cei mai bun”, dar nu poate descrie starea bisericilor şi 1 în aceeaşi zi, C. Hurmuzachi înştiinţa pe Andrei Şaguna „despre venirea şi
nevoile eparhiei, care „e un lucru mult mai mare şi mai anevoie” şi in forma aceasta SC0Pul călătoriei PărmCelui Grcgoraş Tanaşi”, trimis de obştea monahala de la Neamţ
nu « p o a* face”, ™ i * , c „e cunoscua d j * a „o,ser, * * * — » “ t “ Î"v
« s ** “ ° "sa * ; 2 5 s s r t
sena el - a aduna de la feţe particulare cărţi şi veşminte şi o socot de datoria mult acum deodată nu-i de unde”. Promite mai mult din Sfântul Mir, după ce va
neaparata a publica în gazetele româneşti din Bucovina şi din Ardeal numele § aduce în această iarnă, dar şi alte daruri, ce mai poate aduna, „căci cu adevărat, deşi
binefăcătorilor lăcaşelor dumnezeieşti”. Gestul lui C. Hurmuzachi se înscrie într-o | mănăstirea este mare şi are ceva avere, însă şi spesele ei sunt, pot zice , mai
campanie de mai mari proporţii de susţinere «a româniloriumoimui transilvăneni
udiisiivanem in în acţiunea ( covârşitoare decât veniturile”78.
n rcare
pe ^ au, nînceput-o
t ~ . . iîno1849
i n pentru
------------ ----------------------------------
recunoaşterea --------
drepturilor naţionale73. 1 începuturile legăturilor epistolare dintre episcopul sibian şi arhimandritul
Prin intermediul lui C. Hurmuzachi a fost sensibilizat şi arhimandritul Neonil, „a unor strânse rorv'vrtnri
raporturi dintre
dintre mănăstirea
mânăstirea Neamţ
Neamţ sişi Episcopia
Episcopia Transilvaniei,
Neonil să trimită ajutoare pentru bisericile ortodoxe din Transilvania. într-o scrisoare |ce s-au prelungit până în anii 50, s-au datorat în mod deosebit boierului C.
dm 8 decembne 1849, făcea un apel patetic la stareţul mănăstirii Neamţ, despre care Hurmuzachi. Cu ocazia primului transport de ajutoare pentru bisericile din
................ .. . i_____: __ r. mrfpîi «raret-nlui Neonil
scria ca este una dintre cele mai bogate din lume: „Lipsa şi nevoia ce sufăr lăcaşurile Transilvania, călugărul nemţean aducea şi o scrisoare din partea stareţului Neom
către Andrei Şaguna, unde mărturisea că a fost înştiinţat de C. Hurmuzachi despre
dumnezeieşti din Ardeal sânt aşa de mari, încât nu se pot descrie. Pentru aceasta şi
„lipsa în care au ajuns sfintele lui Dumnezeu biserici din pricina întâmplărilor
ajutorul care se cere trebuie să stea în dreaptă proporţie, atât cu lipsa aceasta, cât şi
urmate”. Din partea sa şi a soborului mănăstirii, arhimandritul Neonil trimitea
cu bogăţia şi reputaţia sfintei mănăstiri a Neamţului. Nu cruţaţi cele ce aveţi de
„5 rânduri trebuitoare pentru 5 biserici, care cuprind peste tot un număr de 115
prisos, căci Domnului daţi, în lauda şi cinstea Lui daţi. Daţi aur plângerilor şi
bucăţi ... pe care le veţi împărtăşi după trebuinţă la ce biserici veţi socoti că-i nevoie .
strigărilor nefericiţilor fraţi din Ardeal". în aceeaşi zi, C. Hurmuzachi a trimis
71ABMS, Şaguna, 382. n Ibidem, p. 61. c

71Idem, 383. 75 Ibidern, p. 62-64.
73 76 Ibidem,
im Stareţul Neonil, Corespmidenţa sa cu C. Hurmuzachi si A ndrei Şaguna, Vălenii de Munte, 77Ibidem, p. 65.
1V1U, p. 61-62.
78 Neonil către C. Hurmuzachi, f. dată, Ibidem, p. 66-67.
26 27
Trimitea şi puţin din Sfântul Mir pentru nevoile imediate de la Sf. Botez şi h cunoscută „această măreaţă faptă tuturor bunilor creştini prin gazete”, cerându-i sa
s înţirea
. Abisericilor,
- scuzându-sc că nu are deocamdată mai mult.• Promitea
AVJulllCcl însă că3 trimită cât de multe cărţi la Sibiu, căci nevoia este foarte mare ”82
11Iod C
atunci
‘ nci canrf
când sese vs
va aduce de lau Kiev „pentru
__ ... ţara noastră”, va mijloci. „a se aduce şi ” . , . 0 ,* c r L ni
Nconil a răspuns la scrisoarea lui Şaguna din 5 februarie, transmisă prin
pentiu acolo”79. ?i
/ . wj , _ . shimonahul uneorgne,
slumonanui Gheorghe, umdin care s-a încredinţat 5’—„despre relele Apricinuite turmei
< *. « *1 - î — L. m «I /"I 1 ti
ai
. y austr,aca de la Ia?> allunîa pe Andrei Şaguna, la 20 decembrie 1849, voastre şj sfintelor lăcaşuri de către rebeli”, despre nevoile mari ale bisericilor din
espre cărţile bisericeşti trimise de arhimandritul Neonil, ca urmare a demcrsurilor|Translivania, cu osebire de cărţi bisericeşti. Stareţul nemţean anunţa pe Şaguna că va
m . Hurmuzachi, pentru bisericile din Transilvania. Călugărul Grigoraş Tanasi â ^ â t e al doilea transport „ai un număr de cărţi teologhiceşti, părinteşti şi bisericeşti
sosit la Sibiu in ziua 3 ianuarie 1850. In ziua următoare, Şaguna anunţa pe c M tot soiul care se află aicea la biblioteca mănăstirii, atât de acele tipărite în tipografia
Hurmuzachi despre pnmirea cărţilor în bună stare şi-i cerea să deschidă o listă d e § f precum şi de cele tipărite în alte tipografii”. îl anunţa şi despre plecarea a doi
subscripţie şi o colectă „în numele şi pe seama episcopiei noastre", conştient c ă i j L ă r i la Kiev, pentru a aduce Sf. Mir în Moldova, promiţându-i să trimită mai
epaşirea greutăţilor se putea face numai „prin subscripţii şi colecţii de pre la fraţii mu)t la sibiu după întoarcerea lor. Preocupat de intenţia episcopului de la Sibiu de
Ş1 " " Ţ ţ n° ? Î n f i i n ţ a o tipografie, stareţul s-a oferit să renunţe la două teascuri de lemn „foarte
,5 ianuarie 1850, Andrei Şaguna a mulţumit stareţului Neonil pentru bunc” disponibile la tipografia nemţeană, după ce au fost înlocuite cu maşini noi.
cerc rânduri de cărţi, caractcnzându-le ca „un dar care numai de la fraţii n o ş tri,f' ’ Cel de al doilea transport a impresionat prin varietatea titlurilor şi numărul
aceasta este o jertvă care numai de la asemenea slujitori ai lui Dumnezeu evlavioşi I mare de exemplare trimise la Sibiu: 2 22 tomuri din Vieţile 5 exemplare
fj“ ™ “ Prea Cuv^ ' » V o m * s-au pună, îm ptm ” Cu acest prilej a rugat pe I d n m 5 exemplare din E frm Sim t, 5 cirţi Im ,
sta cţ sa ajute eparhta stb.ana cu no, carp, deoarece lipsurile în dieceza erau mari ,i 3 2 tm ,«fire» * * * . , 2 F „ » t S f l« m Gm* * JU ţ,
mp oace e puţine. Andrei Şaguna solicita Biblii, Cuvântările ţi învăţturileS.Ioan fi 3 a , 5 2 din Te
amasebm Piatra c,redinţ Piatra scandalci şi Vieţile sfinţilor, împreună „cu vreo { 5 eXemplare din S f Grigore Palama, 5 , 2 Pronia, 2 Logica, 100 exemplare
ca l^ aP ,PUtCa> “ “ Clirâlîd Ş1 dc aceSt fel’ batăr d tc ™ rând 5 1 din Mărturisirea ortodoxă a mitropolitului Petru 10 M inunile Domnului,
pentru h fx r ^ ^ dc aPrederc 40 15 5 exemplare din 1 Hronograf
pentru tipogiafia ş, calitatea tiparului de la Neamţ ş, anunţa pe arhimandritul Neonil ; • 10 exemplare din Sf. ».
pi c intenţia de a înfiinţa cat mai curând o tipografie la episcopie, deoarece era o | 5 Acest transport a ajuns la Sibiu în 26 februarie 1850, însoţit de călugărul
C CaiK lsenceasca ?> Şcolara, iar npografiile locale publicau la preţuri § Gheorghe de la Neamţ. Impresionat de numărul mare de cărţi, Andrei Şaguna scria
prea mari
^ } ___ • kt_____
stareţului ;i ula 11 martie iRc;n
Neonil, 1850, ră
că acestea ..vor
„vor forma temelia unei biblioteci
în timp ce primul transport cu ajutoare ajungea la Sibiu, arhimandritul I eparhiale, de unde se vor adăpa clericii mei cu cuvântul şi învăţătura lui Dumnezeu
eoni a pregătit repede şi pe al doilea, ceea ce l-a determinat pe C. Hurmuzachi I în scrisoarea de mulţumire adresată la această dată, Andrei Şaguna a elogiat gestu
să-, mulţumească în termeni elogioşi: „Condeiul meu este prea slab pentru a putea 1 arhimandritului Neonil, scriind: „Prea Cuvioşia Ta ţi-ai ridicat monument tare şi
rosti toata recunoştinţa ce fiecare român vă este dator pentru această nouă dovadă statornic, pe care nici vremile nu -1 vor învechi, nici elementele nu -1 vor sfirama, o
de iubire de Dumnezeu şi omenire”. Boierul bucovinean descria mulţumirea lui va rămânea întipărit în inimile creştinilor acestei de Dumnezeu scutite eparhu .
Şaguna pentru ajutorul acordat, care l-a numit pe stareţul Neonil „binefăcătorul a mulţumit pentru oferta de teascuri, dar a refuzat-o elegant, motivând ca nu ave;
lacaşelor dumnezeieşti din Ardeal”. Hurmuzachi promitea lui Neonil să facă spaţiu şi trebuia să plece la sinod, la Viena. Profită de această ocazie pentru a-
trimite circulara nr. 110, din 10 februarie 1850, prin care era convocat sinodu
2 Neonl1 către Andrei Şaguna, 16 decembrie 1849, ,m
eidbIp 67-69
ABMS, Şaguna, 197.
81 N . Bănescu, op.cit., p. 69-72. 82 C. Hurmuzachi către Neonil, 1 februarie 1850, Ibidem, p. 73-74.
™Ibidem, p. 75-78.
28
rm urei şaguna, Corespondenţa 1/1 Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1
diecezan din martie aceiaşi an84 şi un portret al iui Avram Iancu, dăruit de Şaguna Până în noiembrie 1851 nu mai deţinem dovezi despre schimburi epistolare
ui Gheorghe Sturza85. episcopul Şaguna şi arhimandritul Neonil. în toamna anului 1851, arhiereul
Episcopul sibian a făcut eforturi pentru a întemeia o tipografie a eparhicifsibian cerea stareţului nemţean să-i trimită câteva exemplare din pentru
A negociat cu un turnător de litere din Praga, dar acesta nu avea tipul de litere bisericile „care încă şi astăzi, fiind lipsite de cărţi bisericeşti, trebuie să rămână
necesare pentru tipărirea cărţilor de cult. în acelaşi scop a cerut stareţului Neonifînchise sau să fie fără slujbă dumnezeiască”91. Din cauza lipsei de hârtie, mănăstirea
in ormaţn despre locul de unde a procurat literele bisericeşti, cum le numea el86. Neamţului nu a putut tipări Pentru a veni în ajutorul bisericilor din
Intr'° scnsoare din 12 lulle 1850, Andrei Şaguna omagia pe arhimandritufTransilvania, stareţul Neonil a expediat în locul Antologhionnlm 100 exemplare din
e o n i, episcopul de Roman, C. Hurmuzachi şi logofătul Gh. Sturza, cei patra Aposttipărit în 1851. Lunga p
barbaţi care au ajutat Biserica ortodoxă română din Transilvania, ruinată din cauza "bisericii s-a datorat probabil stareţului nemţean, supărat că episcopul nu l-a vizitat la
razbomlui civil, cu 410 bisenci arse, 315 jefuite, una complet distrusă, lipsită de mănăstire, aşa cum a promis în 1 martie 1850. La reluarea schimbului de scrisori,
caip şi veşminte, cu preoţi şi credincioşi ucişi. El a prezentat stareţului nemţean {n toamna anului 1851, Neonil a cerut lui Şaguna să intervină la autorităţile
emersun e acute pentru achiziţionarea unei tipografii, conştient că „trebuie şi noi principatului pentru a facilita trecerea cărţilor prin vama de la Cornu Luncn, însoţite
sa ne îngrijim pentru vindecarea ranelor care ni le-au pricinuit trecutul cel trist”, de Nifon Bălăşescu, „monahul soborului acestuia şi totodată şi profesorul
De la fabricantul Haase din Praga, Şaguna a aflat că tipul de litere dorit se turna la f nostru"9293.
eamţ. Andrei Şaguna a cerut stareţului să îi trimită asemenea litere sau, dacă nu I V' Corespondenţa dintre cei doi s-a rărit de altfel tot mai mult. în ultima
are Iturnate sa
„07 4 « . îi toarne
t . . „slove bisericeşti câte sânt de lipsă pentru tipărirea
I---- 1----- a u a u u c a patru t scrisoare cunoscută, din 22 martie 1852, Andrei Şaguna se scuza elegant pentru
Neom! l-a refuzat politicos, -<
coaie . Arhimandritul Neonil ---------^
dar s-a oferit -„*••• •-------
să îi trimită 100»|întârzierea
^t spunsului, motivând cu treburile lumeşti în care a fost prins: „Eu eram
răsp_____
i, ; M u , -----*
Wn-Ş1Cm!l0Vj
’ Cărţi
H aflatC
c SUD
Sub npar-
tiPar' ^L'' aa anunîat>totodată, că fKmai norocos atunci când
câiid petreceam la mănăstire, decât astazi,
astăzi, căci viaţa ppustnicească
u s t n i c a ce
monahul Nathanail, însoţit de alţi călugări, a plecat la Kiev după Sf. Mir şi că i-a ' fără z-om ot iar în oraşe şi în societăţi . . . omeneşti■sânt
A nepăciuri
__ TrirJitv^rt*
felurite”. Indirect,
însărcinat „să ceară şi pentru. S W ~ 1 ^ ^ ^ ^ exemplarc d in ^ / , înşrimţând pe arhimandritul
m vara anului 1850, Andrei Şaguna a început negocierile pentru achiziţionarea | Neonii că a tipărit la Sibiu Apostolul. Cerea în schimb să-i trimită, dacă era posibil,
BUda’ SCT d StarefUlUi dC 13 NCamî “ mai UŞOr k poate şi Penticostal până va tipări Antologbimul, „căci de aceste avem prea mare
ad u ,, d acolo deoarece „„ o.bu.a si 1. « « , prin vamâ» fc 27 august> K s/ di„ „icin â l i mai m utabiserici nici în adele de duminici, nici In cele de
e ^ i î o o j " a ^ ^ d e aU^ r 0n 8 ” fia| d‘eCCZ“ ă CUOPn” iCirCUlară’ PCCarea iîsSrbitoaie slujba dumnezeiascl nu se poate Săvârşi după tipic”» .
expediat o şi stareţului de la Neamţ. In acel moment upografia avea numai 2 teascuri I ş aguna a primit daruri şi de la alte personalităţi laice sau ecleziastice
dm fontă, de foarte bună calitate, dar ele urmau să fie dublate. Andrei Şaguna refuza din Moldova. în 7 decembrie 1851, C. Hurmuzachi scria lui G. Bariţ despre
din nou politicos, în 7 septembrie, oferta stareţului Neonil pentru cele 2 teascuri, 1
asemenea gesturi: „şi pentru bisericile prădate de unguri în Transilvania am adunat
deoarece aducerea lor presupunea „nespuse greutăţi, pe care nu ştiu dacă le-am putea
abate din cale”90.
1
afară de veşminte, cărţi bisericeşti etc., peste 1000 ------------
f afără fl. c. m. după
- - r - rpofta
-- episcopului
.
Măriei Sale Andrei Şaguna. Acum văd din gazetele de aici şi chiar din Buletinul
oficial că ocârmuirea de aici au făcut oficial apel către toţi locuitorii din Moldova
84 tindem, p. 78-82. ca să deie ajutor numitelor bisenci de ritul neunit”94. Ştefan Meteş a acreditat ideea
85 Ibidem, p. 83.
86 Şaguna către Neonil, 5 iunie 1850, Ibidem,, p. 84.
87Ibidem^ p. 84-86.
88 Ibidetn, p. 86-89. | « Şaguna câne Neonil, 27 noiembrie 1851, , p. 92-93.
89 Şaguna către Neonil, 31 iulie 1850, Ibidem, p. 89. ~'2Ibidem, p. 93-97.
93jţjjjţgjţţ 97 99
1Ibidem, p. 90-92.
94 N. Bănescu, Corespondenţafam ilia Hurmuzachi cu Vălenii de Munte, 1911, p. 101 102.
30 31
Andrei Şaguna, Corespondenţa I / î Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/1
ca Andrei Şaguna a beneficiat de bunăvoinţa autorităţilor moldovene şi a p r im it^ Andrei Şaguna a întreţinut relaţii epistolare cu arhiereii contemporani din
ajutoare de acolo, deoarece a mijlocit decorarea domnitorului Ghica şi a mmişrrilorŢara Românească şi Moldova, cunoscuţi, unii dintre aceştia, cu ocazia călătoriei în
moldoveni de către împăratul Austriei, cu prilejul vizitei acestuia la Cernăuţi, undePrincipatclc Române de la sfârşitul anului 1848 şi începutul anului 1849.
episcopul a întâlnit miniştrii şi oficialităţile moldovene95. Doctorul Teodori a; Cele mai multe schimburi epistolare le-a avut cu episcopul Calinic de la
confirmat deja faptul că domnitorul Ghica a manifestat compasiune pentnikâmQic. Cunoaştem 16 scrisori schimbate între cei doi ierarhi între 1854-1865.
pierderile suferite de bisericile româneşti din Transilvania încă de la sfârşitul anuluiAcestea au fost mijlocite de autorităţile judeţului Vâlcea, de colonelul Ion Solomon
1849, iar Constantin Hurmuzachi a confirmat în decembrie 1851 că domnitorulsâu de marele logofăt al credinţei Dimitrie Haralamb, dintre care unii l-au vizitat
moldovean a fost cel dintâi care a subscris lista deschisă de boierul bucovinean cufoersonal la Sibiu în 1854 şi 1855. De cele mai multe ori corespondenţa s-a purtat
100 galbeni, pe care i-a şi plătit96978. prin intermediul ofiţerilor români de la graniţa cu Transilvania99, folosiţi de
Deşi bisericile româneşti din Transilvania aveau mare nevoie de cărţi,Ufmuitorul judeţului şi de episcopul Calinic pentru schimbul epistolar, evitând astfel
episcopul Şaguna a refozat, în septembrie 1850, donaţia de cărţi şi veşminte oferitelcenzura, întărită într-o situaţie internaţională complicată, determinată de evoluţiile
de la Moscova pentru bisericile ortodoxe din Voievodina, Croaţia şi Transilvania, fcrîzei orientale şi de prezenţa trupelor străine în Principate. Andrei Şaguna a folosit
Conştient de semnificaţiile politice ale gestului, aprobat de altfel de guvernul civ ilick e legături pentru a obţine o serie de favoruri de la autorităţile din Bucureşti, cum
şi militar din Transilvania, care a rem
cerutr ---------
episcopului
„i„: să desemneze
--------- "bisericile ce. aveau! fost recunoaşterea
t stăpânirii unui munte din Ţara Românească, dăruit Episcopiei
nevoie de ajutoare, Şaguna a răspuns: „deşi bisericile noastre foarte mult au pătimit în sibicnc100 sau trecerea unor vite prin vama de la Câineni în beneficiul eparhiei
timpul revoluţi unii şi lipsa de asemenea cărţi şi veşminte e foarte mare, totuşi, Iransilvănene101.
clerul acesta şi bisericile îşi aşteaptă vindecarea ranelor sale de la preaînduratui nostru ; ţ ’f Andrei Şaguna a profitat de vecinătatea diecezei vâlcene şi a trimis regulat
monarh , mai ales ca şi alte „corporaţiuni confesionale din această ţară s-au făcut la Râmnic cărţile editate la tipografia diecezană dc la Sibiu. în acest mod au fost
partaşe de preaînalta graţie”. în schimb, episcopul a cerut guvernului să jdifiizate în episcopia „megiană” Elementele dreptului Cartea bisericeşti,
soluţioneze § 5 , 8, 10, 12, 14 şi 15 din protocolul sinodului diecezan din 12/14 bogat, calendarele sibiene şi „Telegraful român”,
martie 1850
s . f|La
c i observaţia episcopului Calmic
Calinic că Mineielor tipărite ia
ca preţul Mtneieior la Sibiu
oiuiu era mai mare
n vara anului 1853, Constantin Hurmuzachi îi preciza lui Iacob Bologa decât . * cel< al« Mineielor tipărite
* *a_j de
„ x Mitropolia
41 1 Adin
’m TŢn<~iitv'cM
Bucureşti, .Şaguna
^ o iir iâ a C X o llC a t că nu
a explicat
ca jumătate din banii colectaţi în Moldova erau destinaţi edificării liceului din fbdâte vinde cărţile la preţul dorit, ci a trebuit să-şi acomodeze preţul după numărul
Braşov: „a mijlocit unde s-a cuvenit ca din banii ce după cererea lui Şaguna s-au Lenumeranţilor, pentru a acoperi cheltuielile tiparului. tipărite la Sibiu aveau
adunat in Moldova de la călugări pentru bisericile din Ardeal, jumătate să se înumai 200 de prenumeranţi şi din acest motiv nu a putut tipări decât 500 exemplare,
‘l trc.b,m T Ze ^ f° l0S” 1 §imnaZmku dln Bra?ov> a cărui adire s-a început anul p i i m p ce pentru de la Bucureşti existau 1000 de prenumeranţi, iar preţul
i IU ■ • ■ A
suma
r ----------------- ^ u o u m a
m /tiiKin li Cihin fată de Bucureşti102. în urma schimbului de . scrisori,
i p a r u c i CI ii u u u i u ux u i u i u ia ^ a . . .
411 gal bem, cu precizarea ca jumătate să-i trimită gimnaziului din Braşov. Lpiscopul Calinic a răspuns lâ darurile oferite din fiecare titlu tipărit la Sibiu prin
Şaguna a dorit să-i folosească pentru
rvnm , tipografie »; -------- ------=
si pentru ----- • teologic,
seminarul ■ • iar• I b o1n a L „Telegrafului
- ..........................n”
român” anual şi prin achiziţionarea unui număr însemnat
restul pentru a.d.rea unei c a te d re la Sibiu», L m m plare 1 că[ţae tipografiei dieceaane. Până'■ In ‘ ! anul 1856, el
- -a comandat
......... ....
j40 exemplare, din un set complet de M inele, un exemplar din Cartea
95 Ştefan Meteş, op. cit., p. 24.

I f 9 ABMS, Şaguna, 1067,1076-1077,1079.
96 N. Bănescu, Corespondmţafam iliei Hurmuzachi cu Georae Bctnţ p. 101-102
S,100 ABMS, Şaguna, 1076.
î 101 ABMS, Şngwia, 1077.
98 Ştefan Meteş, op. cit., p. 24-26.
| 102ABMS, Şaguna, 1117.
32 33
Andtei Şaguna, Corespondenţa 1/1 Andrei Şaguna, Corespondenţa I/.
îf,
« m irilo r I-, consul™ tot * * * pe arhiereul vâlcea» a s u p lm t o t şi eu în parte şi că „u m e rita aşa o osândrre aspră, căci treaba de care T,
conpnuculiu c ă ilo r tipărite la Sibiu. De exemplu, episcopul Calinic a caracterizai scandalizat nu e potrivită cu măsura care ai luat-o asupra cârpi mele . Canon,
drept „cuviincioase” îndreptările făcute de Şaguna la Catihis103.. 15 al Sf, Nichifor din admitea intrarea călugăriţelor in Sfanţu
Cu toate acestea, episcopul Calinic nu a acceptat difuzarea cărţii Elemente* celelalte „cărţi canoniceşti” sau nu se amintea nimic despre acest subiect, ca i
dreptului canonicîn eparhia sa „pentru cuvântul cuprins în Tăierea 8, despre Presbiteri Pravila cea Marc sau era interzisă intrarea călugăriţelor în altar, „nici a aprinc
§ 66, unde. se. zice că «a doua nuntă _le_ ieste iertată,
----------- pierzând
pierzând atunci
atunci numai
numai acuvitateSSiânări,
activitate/lumânări, nicinici
a daa da preotului
preotului slujitor
slujitor cădelniţa”,
caaemiţa , aşa aşac ucum . . .este
f —precizat
“ **în ’Kormaai
__a
elee preot şi cinstea preoţească îi rămâne» fiinHf-o ,!„ „ l - - „ , H sP . , r i or
rămâne», fiindcă un astfel de obicei n-au fost în ţara?Canonul 15 al Sf. Nichifor din Pidalion wJaJî/m. admitea ir
intrarea călugăriţelor in Sfanţ
noastra, nici nu putem îngădui să se introducă”. în scrisoarea din 16 septembrie Altar, dar nu la toate bisericile de obşte, ci numai în altarele de la mânăsunle lc
54, episcopul Calinic făcea şi următoarea observaţie: „Osebit vă mai aducem l f Toată greşeala mea - scria Şaguna - este împrejurarea că nu am lămurit tieaba d
cunoştinţa pentru cele cuprinse în par. 90, că şi de se arată că sânt oprite călugăriţele a însămnarea potrivită tâlcului din Pidalion, care o voi face la a doua ediţie . El
intra, nici a aprinde lumânările sau a da preotului slujitor cădelniţa; dar prin canonul afiîncheiat scrisoarea către episcopul Calinic, scriind: „Te poţi convinge Frapa Ta
15-lea
• *al Sfântului
A * Nichifor
. . Mărturisitorul *-------
şi Patriarhul
- Constantinopolei li se
v^wxiotcuiuiiupuiei ii se aa
dlfcartea
cartea mea rpe—nedrept * #şi în iuţeala firii omeneşti o ai osândit. Când ai ştu rav
voie aa, iintia in altar şi a face slnibă He --------- j. ~
n, in altar Ş1 a face sluibă de Paracliser, precum se vede acest canon, foaia Im ca cea neobosită pentru __ ____ nm efr^ noastră,
ortodoxia altmiterelea
a imain icjudeca
i™ <despre
u j— — miner - - - - -
476 dm bisenrecrnl P,d,i;™»i04
476 din bisericescul Pidalion”104. ' J T * • • Şaguna
ktr-adevăr, Andrei « u n . . a tipărit la Sibiu,
................. . în aprilie
. . 1855,- ediţia a II-i
a l noiembrie 1854, Andrei Şaguna a răspuns obiecţiilor episcopului icărţii Elementele dreptului canonic. în lucrare face publică polemica aneraiată
• t \__ __ rôlemira angajata pi
vecin m termeni polemici: „cu durere am înţeles că frăţia Ta nu numai ai aflatlreproducerea celor două scrisori. în finalul din înainte cuvântare scria: „Cetitoi
^ aCerC“ Ca"tCa ° încă aceea ° °Prc?d ^ eparhia-ţi, aducând de p r ic in ă l. va ştii a precunoaşte pe a cui parte stă dreptatea. De aceea închei şi acea
paragrafele 66 şi 90 din zisa carte”. Polemica declanşată între cei doi arhierei pe în a in te cuvântare la ediţia a Il-a cu aceea că îmi pare rău că nu am fost silit a o fi
tema interpretăm respectivelor paragrafe a fost semnalată şi analizată în literatura R n ă ce nu am prelucrat tot opul meu din nou şi până ce nu l-am îmbogăţit
teologica. Argumentele invocate de Andrei Şaguna în susţinerea afirmaţiilor sale I adaosuri folositoare ... ci trag nădejde că cu alt prilej şi în privinţa aceasta ma
in carte sunt cunoscute. Intre altele Şaguna replica spunând „că eu nu am compus t ajuta Dumnezeu”. Profesoral Iorgu Ivan a susţinut faptul ca a doua ediţie a ca
cartea mea despre şi după obiceiurile care ici colea pe la bisericile noastre localnice | n u s-a mai difuzat integral, deoarece Andrei Şaguna a acceptat observaţuk episcopt
a afla, vci , despre şi după canoanele cele aşezate
se *---------de- la Sfinţii Părinţi, care
care biserica
Diserica I vâicean,i modificându-şi opiniile în
î r
de drept , publicat in 1868
întreaga
m toata lumea le primeşte şi le cinsteşte”. Apoi a replicat episcopului f
reaga de a toată Disputa canonică nu a afectat relaţiile dintre
aînrre cci uui îcimiu. In
cei doi ierarhi. ^ 18 septemt"
ecm. „Frapa Ta vatami aşezămmtele canonice ale Sfinţilor Părinţi când opreşti cartea 1855 Andrei Şaguna a reluat schimbul epistolar cu episcopul Calinic, scriind.
mea pentru aceea că am zis în par. 66 aşa ceva, ce nu s-a obişnuit în Ţara Nu numai din această privinţă că eparhiile noastre sunt megiane, dar cu deoset
omaneasca. Când ar fi drept ce zici Frăţia Ta, atunci ar trebui să se oprească şi din acea privinţă că cu un gând mărturisim pre Tatăl şi pre Fiul ş. pre Sfanţul D
Pidahonul in Ţara Românească, pentru că cuprinde canonul al 3-lea al Soborului Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, am avut dor a va cerceta pre Frapa <
ecumenic VI, care dă. voie preoţilor văduvi de a păşi la a doua nuntă. Şi fiindcă această epistolă frăţească”. Cu acest prilej, Şaguna dăruia episcopului Calinic Cm
PidaUanui nu se opreşte la Frăţia Ta, aşadară Te rog ca să nu opreşti şi să nu cântărilor bisericeşti, un CatUns bogat şi un calendar, mărtunsmdu-i: „mult m-aş buc
osândeşti mei cartea mea, care este bazată pe Pidalion”. Referitor la par 90
Andrei Şaguna spunea: „aci Prea Sfinţia Ta ai drept în parte, totodată mi se pare că
103 ABMS, Şaguna, 1079,1098.

a m o 2 in d tJ p a a doi num ierarhi ,in
âm
orcatî n „Glasul teen cu
104 ABMS, Şaguna., 941.
Jg;« 290. Se vede aici, cu claritate, spiritul autocritic al lui Şaguna, dar şi boga a
34
a n d re i .Şaguna, Corespondenţa 1/1 Andrei Şaguna, C
daca aceste carp ar dobândi plăcerea voastră”11». Episcopul Calinic îi răspundea î j f c i l e bătrâne şi Iară suc cad, mlădiţcle tinere ies şi cresc; frunza veştejeşte şi se
aceiaşi termeni: „nu puţin rămânem datori dragosdi Frăţiei voastre»1*». f e dar alta nouă curând împodobeşte, toate ale lui se fac şi se prefac numai
La 1 ianuarie 1857, Andrei Şaguna evoca episcopului vâlcean nevoile m a r i f e a ’rămâne aceeaşi”. L-a rugat pe Calinic să intervină la Ministerul de cu te
H Z " rA r >r
nmsf-r^ .£P*
Z A a Să: ’M . * nCVOieSC y?i CU din toate Părîlle aa suspne
susţine ofântapc
Sfiintaiffiu ca să interzică difuzarea tipărită la Buzău, deoarece era identica cu
oastra Maica Biserica in întregimea şi sfinţenia sa însă rm ___ .. . i i î s W . i.det>
lau :Blaj, din iv o c „cuibul
1795, ™ihn1 nniatiei”.
uniaţiei”. Intr-o
într-o altă scrisoare din 1858 către
cred " “ ™ T C ,,n 5i Sf",!emil " > însă “ « sporim a r i . » » « . o... . . . --------------
materială
man-riiu l 1 . .' . . . . . .•. • „“ 1, Î .7 7 ' 1 ° moilra Mric,a”
“v‘“ ' Pentru *a eonsouaa
consolida starealp Şagum s-a referit la .fiM c M lm Ion Heliade Radulescu, op
iiopul Calinic, Şaguna
n a r a epica.pul
.Sal Ut a i or'o *M_oX
caimacamul SaiZ
caimacam,,i « ~d ra n cu- ° „ 7 r - vûuuc l** ^
intervină pe langăâjns in**jloool â n ?gi ăuf1U6« 1858 şi îl ruga să le com bat!
e în ----------------- . . . . consolidat. încă dir
. / 11 ^ Ca sa reinnoiască dania moşiei Merişani, făcută de§Hr ' în anii următori, relaţiile dintre cei doi ierarhi s-au cc
onstantin Brancoveanu pe seama mitropoliei ardelene1” . La 6 februarie 1857 M ă r i e 1858, Andrei Şaguna a prezentat episcopului vâlcean i . de a zidi
mic a răspuns ca nu mat era posibil să ceară moşia din judeţul Argeş, deoarece f e e d r a l ă în Sibiu, cerându-i sprijin în acest scop. Episcopul Calinic a adi
Z r ST CUCare Se,gUVernează astăzi ?ara>^ a r şi mitropolia noastră de aici şi f e r e a unui om de încredere din eparhia ardeleană prin Episcopia Râmnicului, ct
au f o T C CU le nu mat au în desăvârşită a lor dispoziţie veniturile cu care fem andarea episcopului Şaguna, pentru a aduna ajutoare pentru credincioşi. .
e r e n r ă r i l f ^ lnzestrate • La rândul său, ierarhul de la Vâlcea i-a prezentat ^ m i s să contribuie şi el cu un ajutor, atât cât îi permiteau mijoacele, deoarece .
i . t 3 1V“ UUU1 ^ Aa vdiLca i-a prezentat promis să contriouie şi ci cu un — ....... r ~ ' A , „ A v,
greutăţile 1ntârnoinate Ia în >__ a «„. .. finire* —. < i __•—
® Z mpinate ,a Urcarca în scaun’ Pcntrn a înlătura urmările incendiului E u t multe cheltuieli la Râmnic, unde la venirea sa a găsit eparhia „in desăvârşit,
care a devastat reşedinţa episcopală. Cele mai multe au fost depăşite prin repararea întinare” 112
isencu, a seminarului şi construcţia unor clădiri noi, dar s-a arătat nemulţumit de : Andrei Şaguna a elogiat gestul arhiereului vecin ca „o dovadă proaspăt;
v e c M m e ^ r r C lt0na! r PentrU a inteme,a o tipografie, „precum a fost din Idespre duhul cel apostolesc, care Te deosebeşte pre Fraţia Ta intra noi raţu n
hunew,. .Calinic s-a adresat lui Andrei Şaguna, w cerându-i
ouuu-i 5să-l informeze clacă
d.-i înrormeze dacă faristos”. A caracterizat acest gest a f. nu numai filantropic, ci şi creştinesc, „cac
poate ^
calitategas,1 la Sibiu
f „două teascuri cu toate
” trebuincioase
T ™ lorCU pentru
“ o tipografie in creştinătatea este un tr u p ---- trebuincioaselor pentru o tipografie în 1 creştinătatea este un trup mare al lui H
calitate
t o e cucu aceea din unnanfi^
aceea din <___fi0cu pre, se pot cumpăra". La l ! martie
tipografia Frăpei Voastie wri * * , . ___: „ rnare trup duhovnices<
•Organizaţie, pentru buna orânduială şi ocârmmre a acestui — —-r ----- v
............................ i--că laolaltă legate prin una şi aceeaşi credinţa
87 “ la Vâl“ a * cheltuieli si un model de teasc”, gfau chibzuit episcopiile, care sânt încă laolal w
1 • __ 1-.T
. A
ci e£nnr^ a
recomandând achiziţionarea tipografiei de la Viena10718*110*. E p n unul şi acelaşi botez şi prin împărtăşire cu unul şi acelaşi trup şi sânge
^ 11SUblCCt faVont 111 corcspondenţa dintre cei doi arhierei în 1853 a fost fc im p ă ră to ru lu i nostru”. Şaguna cunoştea starea eparhiei vâlcene unde „focu ,
editarea B
ible.Şaguna a ţinut la curent ierarhul de la Vâlcea în legătură cu înaintareal l ş t u i t zidurile episcopiei”, însă a îndrăznit să ceară ajutorul ierarhului vecin
tipăririi, a expediat la Râmnic colile editoriale, pe măsură ce se tipăreau a cerut cauza nevoilor mari ale diecezei sale, „care ne apasă şi din care nu ne putem man
Z Z °P f Cahmc esz-şi xprime opiniile în legătură cu noua ediţie. Aneta Niculescu ajutorinţa
a fraţilor noştri de o lege şi o naţie’ 113. . . .
remarcat faptul ca in scrisorile adresate episcopului Calinic, în care a explicat motivele La rândul său, episcopul Calinic a dăruit lui Andrei Şaguna carp tipărite ;
t panm nou ediţii, arhiereul sibian a utilizat fraze existente şi în Predoslovia Bibliei Ivâlcea. A trimis 4 ghiazm
atr,ocarte de rugăciuni şi una cu conţinut teologice
p, ite. vechile ediţii ale Bibliei reprezentau „monumente nepieritoare ale limbii 'pastoral, D atm nfele preoţilor,„cărţi curat bisericeşti şi religioase”, ^ r c au os
oralităţii şi peste tot ale vieţii noastre naţionale şi româneşti”; noua ediţie era sechestrate la vama de la Turnu Roşu pentru a fi trecute „prin cenzura polip
necesara „deoarece limba noastră e pom viu, care toată primăvara se schimbă: E răspuns la acest act abuziv, în 7/19 octombrie 1861 Andrei Şaguna a trimis m
l protest energic la guvernul Transilvaniei, unde a declarat ca măsură autontap
î io l 011'1 Documente istorice transilvane, voi I, Cluj, 1940 d 461 -464 % m Ib id m ,p . 156-157. ,n cu • iqc;q
I 112 ABMS, Şaguna, 1289. Calinic către Şagima, 19 februarie^1858.
Aneta Niculescu, op. cit., p. 156. 5
ABMS, Şaguna, 1290. Şaguna către Calinic, 13 martie ibb».
36 3/
Andrei Şaguna, Corespondenţii 1/1
era anticonstituţională şi antiliberală, „cu atât mai vârtos căci astăzi Biserica greco-
orientală, ce o reprezentez eu, este o biserică creştină şi autonomă şi asemenea
îndreptăţită ca toate celelalte biserici creştine din această patrie55. Spre deosebire de
celelalte biserici, care aveau libertate deplină să stea în legătură spirituală cu ţările
vecine şi importau fără nici o greutate toate cărţile de care aveau nevoie, numai
„bisericei noastre şi în privinţa aceasta i se pun piedici în cale şi i se leagă mâinile55,
scria semnificativ episcopul Şaguna. Pentru ca autonomia bisericească să nu devină
un sunet gol şi o literă fără spirit, Şaguna a cerut autorităţilor Principatului nu
numai restituirea cărţilor trimise de la Vâlcea „cât mai curând şi fără de a mai face
îndelunga cale a cenzurei poliţiane, ci ca această cenzură, ca una ce vatămă şi
ştirbeşte libertatea şi autonomia bisericei mele şi ca una ce loveşte de-a dreptul în
constituţionalismul patriei noastre, în privinţa cărţilor noastre bisericeşti şi religioase
să înceteze pentru totdeauna55114.
Cele două eparhii au colaborat îndeaproape pentru îmbunătăţirea calitativă
a tipografiilor. în anul 1861, protosinghelul Orest a fost la Sibiu pentru a cumpăra
„câte ceva în trebuinţa tipografiei55115. în 1865 episcopul Calinic a cerut sprijinul
mitropolitului sibian pentru a edita Evanghelia la tipografia din Râmnic.
Ierarhul vâlcean era interesat să folosească figurile evangheliştilor existente
la tipografia din Sibiu şi a cerut cu împrumut matriţele acestora sau tipărirea lor la
Sibiu în numărul necesar de exemplare116.
A existat, însă, un incident care a tulburat relaţia cordială existentă între cei
doi arhierei. U n călugăr din eparhia Râmnicului a prezentat episcopului Şaguna, în
ianuarie 1862, cererea de a fi sfinţit şi aşezat ca paroh la Gârbău, ameninţând că
dacă nu se face preot ortodox, se poate duce la Blaj, „adecă 1a papistaşii romani55,
scria Şaguna iui Calinic. Indignat de atitudinea călugărului, episcopul sibian a cerut
autorităţilor expulzarea lui peste graniţă „ca tulburător al păcii Bisericii ortodoxe55,
pentru că a ascuns paşaportul românesc şi a prezentat unul austriac. De asemenea a
cerut episcopului Calinic pedepsirea călugărului în înţelesul canoanelor, „să porunceşti
călugărilor cari vin la noi ca să apară înaintea mea şi să se legitimeze că au voie de
la egumenul şi de la Prea Sfinţia Ta a veni în Ardeal, căci almintrelea pre fiecare îi
voi da peste graniţă care nu va avea astfel de hârtii canonice55117.14567
114 Protestul Iui Andrei Şaguna către guberniul Transilvaniei, 7/19 octombrie 1861, ABMS, Şaguna, 1558.
115 Calinic către Şaguna, 3 noiembrie 1861, ABMS, Şaguna, 1593.
116 Calinic către Şaguna, 20 iunie 1865, ABMS, Şaguna, 2136.
117 Şaguna către Calinic, 15 ianuarie 1862, ABMS, Şaguna, 1686.
38
Primele legături epistolare ale episcopului Andrei Şaguna cu episcopul

H lo i^ d e ja Buzău datează din august 1854. La 8 august, episcopul sibian a trimis
la Buzău Elementele dreptului canonic şi câteva numere din „Telegraful român”. A
cerut ierarhului buzoian să formuleze opinii despre carte, să o recomande clerului
eparhial şi să aboneze ziarul sibian118. Episcopul Filotei a apreciat lucrarea de drept
canonic şi a comandat 50 exemplare, dar a respins oferta de abonament la „Telegraful
român” din cauza greutăţilor cu care se „strecoară prin Bucureşti” până la Buzău şi
a întârzierii cu care ajungea acolo. Episcopul de la Buzău a cerut ierarhului sibian
să îi procure o serie de cărţi tipărite în secolul al XVUI-lea şi la începutul secolului al
XK-lea: Floarea adevărului, 1750, reeditată în 1816, Păstorească datorie a dumnezeieştii
| turme, 1751, Păstoreascăposlanie sau dogmatica învăţătură, 1750, reeditată în 1816,
A
începerea aşezământului şi iscăliturile soborului de la Florenţa, 1762, Forma clerului ţi
l j a păstorului bun, 1809, Istoria bisericei a lui Petru Maior119.
Episcopul Filotei avea legături apropiate cu protopopul Verzea. Prin
intermediul unui călugăr a trimis acestuia o carte pentru toate duminicile peste an,
Cuvinte la Apostoli, 2 Catibise, Teofron în 3 tomuri, Tâlcul Psaltirii, 3 antimise
sfinţite şi o sticlă cu Sfântul Mir. Andrei Şaguna a poruncit protopopului să trimită
Sfântul Mir la Sibiu „căci şi aşa avem lipsă de Sf. Mir la Episcopie”, dojenindu-1 că
nu are voie să primească Sfântul Mir de la un arhiereu străin sau să-l păstreze la sine120.
în octombrie 1858, Andrei Şaguna a trimis episcopului Filotei 20 exemplare
din Biblia tipărită în acel an la Sibiu. Arhiereul de la Buzău a apreciat că această
\ lucrare a fost publicată „pentru restrângerea urmărilor ce puteau să devie din cutezarea
d(omnului) Eliade a tipări Biblia şi Biblicele sale într-un mod nou, până acum pentru
ortodocşi necunoscut”. Cu acest prilej a mulţumit episcopului sibian „pentru
neadormita priveghere ce aveţi de a păstra întregimea şi curăţenia adevărului Bisericii
ortodoxe” şi a exprimat dorinţa ca ierarhii „moldo-români să ţie un sinod arhieresc,
- unde să se anatemisească scrierile d(omnului) Eliad şi care sinod, după o înţelegere
xu guvernul, să adune scrierile pomenitului autor şi să le arză”121.
118ABMS, Şagum , 977.

1 \19Filotei către Şaguna, 8 septembrie 1854, ABMS, Şaguna, 991.
A 20 Protopopul Verzea către Şaguna, Satulung, 2 octombrie 1854, ABMS, Şaguna, 1005. Răspunsul lui
Şaguna către protopop, în ciornă, pe verso-ul scrisorii Iui Verzea.
j j j 121ABMS, Şaguna, 1264.
39
Polemica lui Andrei Şaguna cu Eliad este bine cunoscută122. In anul 1858,
Ion Heliade Rădulescu a tipărit la Paris o ediţie romanească, incompletă, a Bibliei
şi o lucrare de exegeză biblică, intitulată Biblicele sau notiţii historice, philosophice,
religioase ţi politice asupra Bibliei. Pentru a obţine susţinerea autorităţilor bisericeşti
în această iniţiativă, a trimis scrisori ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească,
oferind spre difuzare 3000 exemplare. A trimis şi episcopului sibian prima carte din
Biblie (Geneza) şi începutul din lucrarea intitulată Biblicele, deoarece a aflat că pregătea
editarea Bibliei în limba română. Şaguna a declanşat o campanie de contestare a
iniţiativei lui Heliade. „Telegraful român” din 29 martie 1858 publica o critică aspră la
adresa traducerii pariziene şi a lucrării de exegeză. Heliade a răspuns acuzaţiilor aduse
într-un text intitulat Scandatul sau piedica publicat în cuprinsul Biblicelor. La atacurile
lui Heliade, episcopul Şaguna a răspuns printr-o circulară adresată protopopilor şi
preoţilor ortodocşi din Transilvania, prin care osândea şi afurisea cartea lui Heliade
şi comentariul ei, interzicând acestora să o cumpere123.
Şaguna a trimis emisari la Bucureşti şi Iaşi pentru a asocia mitropoliţii din
cele două provincii la cauza sa. în Moldova a trimis pe preotul Ioan Băloiu din
Poiana Sărată. Mitropolitul Moldovei s-a solidarizat cu iniţiativa lui Şaguna şi a
promis să interzică difuzarea Bibliei lui Heliade în Moldova. Trimisul iui Şaguna s-a
prezentat apoi la căimăcămie, la Sturza, Alecsandri, Kogălniceanu, Codrescu,
Hurmuzache, la Damaschin Bojincă şi la fraţii Scriban, la Socola. Preotul Ioan Băloiu
a vizitat apoi pe episcopii de la Huşi, Roman, mănăstirile Neamţ, Secu, Agapia,
Văratec, Bogdana şi Bisericani.
Cu excepţia iui Alecsandri, Kogălniceanu şi Codrescu, celelalte persoane
vizitate s-au solidarizat cu poziţia lui Şaguna. Trimişi*! episcopului sibian a difuzat
peste tot o broşură de 44 pagini, intitulată Respingeri a unor atacuri în treaba unei
traduceri noua a Bibliei, unde combate punctul de vedere al lui Heliade din Biblice,
publicat şi în ziarul „Naţionalul”, nr. 69 şi 70 din 1858124.
Critica lui Şaguna susţinea că Heliade nu avea pregătirea necesară pentru a
face o operă bisericească atât de importantă, că a interpretat fals Sfânta Scriptură şi
a întrebuinţat o limbă latinizantă, neobişnuită în cărţile bisericeşti, pe care poporul
122 Vezi mai nou Ovidiu Moceanu, Teologie şi filologie. Andrei Şaguna vs. Ion Heliade Rddulescu, Piteşti, 2003;
Dumitru Abrudan, O dispută dintre Şaguna şi Heliade .Rddulescu pe tem a traducerii Bibliei, în „Revista
Teologica”, serie nouă, 1993, p. 44-53.
123 Ovidiu Moceanu, op. cit., p. 85-97.
124 Dumitru Abrudan, op. cit., p. 48-49.
40
nu o înţelegea.125 ÎI acuza pe Eliade că s-a atins de Biblie „cu mâini nesfinţite şi

profane”, că „se răpeşte de genul fantaziilor”, că „după canonul 64 din Trula un
mirean nu este chemat a traduce Biblia”126.
La intervenţia lui Şaguna, mitropolitul Nifon a publicat o circulară, în care
avertiza pe credincioşi despre pericolul unor înnoiri nefireşti în Biserica creştină.
Mitropolitul Ungro-Vlahiei a reprodus în revista „Predicatorul” din Bucureşti
scrisoarea prin care Şaguna condamna iniţiativa lui Heliade, elogiind poziţia
acestuia ca imul care „priveghează neîncetat a ţinea pe fraţi în unitatea Sfintei noastre
Biserici” şi care a arătat românilor „păcatele de care este plină această traducţie a
Bibliei”127. Poziţia lui Şaguna a fost împărtăşită şi de Patriarhul Raiacici, informat
de Şaguna despre iniţiativa lui Heliade128.
Corespondenţa cu episcopul Filotei de la Buzău a comentat şi ediţia Bibliei
de la Buzău, tipărită în anul 1854, în 5 tomuri, mai ales Precuvântarea de la începutul
tomului V. Episcopul buzoian se justifica în noiembrie 1858 că la editarea Bibliei a
avut ca model Biblia de la Blaj, din 1795. A optat pentru acest model deoarece
. mitropolitul Veniamin Costachi a recomandat-o Societăţii biblice din Petersburg
drept cea mai bună traducere românească. Varianta românească, editată la Petersburg
în 1819, sub supravegherea arhimandritului Varlaam Huza, s-a realizat după Biblia
de la Blaj. Episcopul Filotei s-a justificat că a preluat şi precuvântarea din originalul
blăjean, deoarece nu a privit-o de canonică, ci numai ca o povăţuire care să înlesnească
înţelegerea Bibliei129. La începutul anului 1859, Andrei Şaguna a răspuns consternat
episcopului buzoian: „să-mi fie spus mie aceasta altcineva, că adică răposatul
mitropolit al Moldovei au caracterizat Biblia blăjeană pentru model de a se primi
de către societatea rusească biblică nu o aş fi crezut, dar înţelegând-o de la Frăţia Ta nu
mă îndoiesc despre adevărul acesta.” A cerut însă episcopului Filotei să elimine din
exemplarele nevândute precuvântarea blăjeană şi să o înlocuiască cu precuvântarea
Bibliei tipărite la Sibiu, deoarece „astfel s-ar tăia prilejul pentru un eretic Eliad şi
partizanii lui de a mai defăima obrăzniceşte pe arhiereii noştri”. De asemenea, a
cerut mai multă fermitate faţă de tentativa lui Eliad, să fie apărători îndrăzneţi şi
125 Ştefan Meteş, op. cit., p. 35-36.

126Telegraful român”, 1858, nr. 22, 42.
127Dumitru Abrudan, op. cit., p. 50.
128Vezi scrisoarea la Teodor Bodogae, Mitropolitul Andrei Şaguna - însemnări itiedite, în „Mitropolia Ardealului”,
1970, nr. 7-8, p. 549, concept la ABMS, Şagwia, 2608.
m K2>MS,Şagum, 1264.
41
Ii
Andrei Şaguna, Corespotidenţa 1/1
înţelepţi ai adevărului evanghelic: „lucraţi până este ziuă, căci când va veni
întunericul «Eliad», Belzebulul parizian vă va strâmtora cu partizanii săi”130.
După primirea Bibliei de la Sibiu, mitropolitul Sofronie Miclescu aprecia că
Eliad era „împotriva sfintelor învăţături cele întocmite în soboarele icumenice
neclătite şi nemişcate cât de puţin”, elogiind pe Şaguna că prin „lucrările cu care
întâmpinaţi a înlătura primejdia, vă împliniţi sfânta datorie către poporul şi biserica
lui Hristos”131.
Andrei Şaguna l-a cunoscut pe Dionisie Romano, originar din Săliştea
Sibiului, în împrejurările vitrege din 1848-1849. De atunci până în 15 iunie 1862,
când Dionisie s-a adresat episcopului de la Sibiu, a trecut „un timp de cercări şi
dureri, atât comune, cât şi particulare” pentru locţiitoml episcopului de la Buzău, iar
viaţa lui a fost „un şir de suferinţe şi lupte”. Prin protosinghelul Manasie a trimis la
Sibiu câteva din scrierile tipărite după 1849, „fructul timpului meu de arest şi azil”,
cum le-a numit Dionisie.
După ce a ajuns egumen la mănăstirea Sadova, stareţ la mănăstirea Neamţ
şi locţiitor la Episcopia Buzăului, nu mai avea răgaz pentru îndeletnicirile literare,
dar a trimis 60 galbeni ajutor Bisericii ortodoxe române din Transilvania132.
In 3 august 1862, Şaguna a mulţumit pentru ajutorul oferit spre zidirea
bisericii catedrale la Sibiu, „ce voi să ridic spre mărirea lui Dumnezeu şi spre cinstea
naţiei române mult şi prea mult cercate în părţile noastre”. în semn de mulţumire
trimitea la Buzău scrierile sale, Elementele dreptului canonic, Anthorismos, 2 exemplare
din Hirotoneriu şi cerea Pravila sfinţirii arhiereului. Dacă nu era tipărită, îi recomandă
lui Dionisie să o editeze, „căci aceasta o cere vaza Bisericii noastre române”. De
asemenea, apela la ierarhul de la Buzău să publice în eparhie o colectă în vederea
zidirii catedralei la Sibiu şi să povăţuiască pe creştinii darnici „să-i ajute cu bani sau
cu nişte moşioare sau munţi, căci lipsele sânt mari”133.
încă din anul 1856, episcopul Şaguna a încercat să intre în legătură cu
mitropolîţul Nifon al Ungro-Vlahiei. „în dorinţa ce o hrănesc în sufletul meu -
scria arhiereul sibian - de a vedea biserica noastră dreptcredincioasă, ori pe unde se
află ea împrăştiată, înflorită în întregimea credinţei şi apărată de toate ispitele care
ameninţă turburarea inimei duhului întru legătura păcii, am socotit totdeauna că
130 ABMS, Şafluna^ 1265.

m
131 Sofronie Miclescu către Andrei Şaguna, Iaşi, 6 noiembrie 1858, C. Erbiceanu, op. cit., p. 738-739.
132 ABMS, Şngunu^ 1723.
42
mijlocul cel mai priincios pentru ajungerea acestui scop sfânt este coînţelegerea
căpeteniilor acestei biserici”. A încercat de mai multe ori, fără rezultat, să se
apropie de înaltul ierarh din Ţara Românească, „cu toate neînlesniriie ce se află în
privinţa comunicaţiei noastre”. A trimis mai multe cărţi tipărite la Sibiu, cerând
mitropolitului Nifon opinia sa „în privinţa cuprinsului şi a întrebuinţărei lor pentru
creştinătatea noastră”. Chiar dacă nu a primit nici un răspuns, Şaguna mărturisea
că nu renunţa la dorinţa „de a dobândi o coînţelegere de aproape între biserica de
acolo şi între cea de aici”.
y , Scrisoarea trimisă mitropolitului de la Bucureşti a fost un prilej de a trece
în revistă rătăcirile epocii, slăbirea credinţei, asaltul altor religii împotriva ortodoxiei,
;rîcolele ce ameninţau Biserica ortodoxă română. „Deoarece căpetenia cea mai
Laltă a bisericii noastre - scria Şaguna despre patriarhul ecumenic - nu este în
re de a lucra cu putere în interesul misiei sale ... cu atât ar fi mai mare datoria
căpeteniilor acestei biserici de a se înţelege între sine şi de a lucra în armonie spre
întărirea duhului care însufleţeşte creştinătatea şi spre apărarea ei de pericolele ce o
:'5g ameninţă”. După părerea sa, cel mai mare pericol pentru ortodoxie îl reprezentau
uniţii, exprimând speranţa „că aluatul cel viclean al românilor uniţi să nu se poată
întinde şi pe acolo spre a zgudui temeliile credinţei ce s-a păstrat nevătămată de
mai multe veacuri”. A dorit să atragă atenţia asupra acestora pentru a justifica „cât
e$e mare trebuinţa ca să fim într-o înţelegere în cele ce privesc la apărarea şi
întărirea bisericii noastre”134.
Abia în anul 1861, Şaguna a revenit cu o nouă scrisoare către mitropolitul
Nifon, prezentând nevoile stringente ale episcopiei sale, în primul rând zidirea
iericii catedrale, prin care a cerut „ajutorul fraţilor de un sânge şi o biserică de
icolo de Carpaţi”. In acest scop a trimis în Principatele Unite doi preoţi pentru a
a ajutoare, a cerut mitropolitului să fie recomandaţi clerului din ţară şi să
jine această întreprindere135.
In vara anului 1862, mitropolitul Nifon a făcut o cură de 4 săptămâni la
e de la Vâlcele. Şaguna a dat instrucţiuni protopopului Ioan Moga pentru
a întâmpina cu cinste vizita înaltului ierarh „în biserică şi afară de biserică”136.
* Şaguna către Nifon, 23 februarie 1856, ABMS, Şaguna, 1120; publicată şi în „Biserica ortodoxă română”,
1 , 1909, p. 1064-1068.
BABMS, Şaguna, 1669.
Vezi scrisoarea protopopului Moga către Şaguna, din 1 iunie 1862, prin care anunţa şederea mitropolitului
Nifon la Vâlcele; răspunsul lui Şaguna către Moga în concept, ABMS, Şaguna, 1717.
Ii 43
La 20 iunie 1862, episcopul Şaguna a transmis mitropolitului o scrisoare de bun

venit în eparhie şi a promis să-l salute personal cu prilejul adunării generale a
Astrei de la Braşov137.
La Bucureşti s-a adunat o sumă de bani pentru construirea bisericii catedrale
din Sibiu. Pentru aducerea banilor adunaţi de mitropolitul Nifon, a fost autorizat
învăţătorul Proca din Braşov. în februarie 1862, Şaguna a ceait mitropolitului Nifon
să stăruie pe lângă guvernul României pentru a acorda un ajutor Bisericii ortodoxe
române din Transilvania, asemănător cu cel acordat gimnaziului din Braşov. în
acest scop a invocat şi „cererea soborului eparhial din 1860, adresată principelui
Cuza, la care nu s-a primit nici un răspuns55. Sinodul a cerut atunci restituirea moşiei
Merişani, donată de Constantin Brâncoveanu la 1700 pentru mitropolia ardeleană138139.
Şaguna a schimbat mai multe scrisori cu fraţii Neofit şi Filaret Scriban între
1860-1865. La cererea lui Şaguna, Filaret Scriban a trimis de la Iaşi precuvântarea sa
la scrierea iui Petru Movilă, Mărturisirea ortodoxă, tipărită ia mănăstirea Neamţ în
anul 1844. Partea referitoare la sinodul din 1642 a fost reprodusă de Şaguna în
Istoria bisericii ortodoxe răsăritene. Filaret s-a oferit să trimită un exemplar al ediţiei
din 1844, dacă aceasta nu se mai găsea în Transilvania şi recomanda arhiereului
sibian cartea lui Lesviodax, Istoria bisericească, publicată la Bucureşti în 1845139.
Şaguna lucra la Istoria bisericii ortodoxe răsăritene şi avea nevoie de precuvântarea lui
Filaret Scriban pentru descrierea sinodului de la Iaşi. Deşi stareţul Neonil a trimis
mai multe exemplare în Transilvania din ediţia tipărită la Neamţ, Şaguna nu a mai
găsit nici un exemplar. Ediţia din 1855 a scrierii lui Petru Movilă, tipărită la Sibiu,
nu a publicat şi precuvântarea. Din acest motiv a cerut în martie 1860 un nou
exemplar din Mărturisirea ortodoxă lui Filaret Scriban, rugându-1 să recomande în
Moldova Istoria bisericii ortodoxe răsăritene, în curs de apariţie, cu preţul de 3 fl. v.
a. două tomuri140.
După ce a fost aşezat provizoriu în scaunul de la Argeş, rămas vacant după
moartea episcopului Climent, Neofit Scriban a schimbat câteva scrisori cu episcopul
Şaguna. în 12 aprilie 1863 a făcut cunoscută lui Şaguna dorinţa de a coresponda,
aşa cum au facut-o pe vremea când era în Moldova, „acum când se află la Episcopia

138 Şaguna către Nifon, 16/28 februarie 1864, ABMS, Şaguna, 1937. Autorizaţia pentru învăţătorul Proca,
ABMS, Şaguna, 1936.
139 Ioan Lupaş, D in corespondenţa lui Şaguna cu Filaret Scriban, p. 337-341.
140 Ibidem, p. 341-342.
44
Andrei Şaguna, Corespondenţa I/.
Argeş ... să facă schimb de vorbe în privinţa Bisericii românilor”. Dorea să-l cunoasc;
personal, dar ştia că avea nevoie de aprobări înalte pentru a veni la Sibiu, „deş
Dumnezeu n-au pus nici un hotar între fraţi”. Neofit a propus o întâlnire la Câineni
unde putea veni în timpul vacanţelor. Prin intermediul mai multor români car<
mergeau la Sibiu a trimis episcopului Şaguna 2 exemplare din cartea sa, Metodu.
pentru studiul limbii elenice141.
Statornic admirator al fraţilor Scriban, Şaguna a salutat aducerea lui Ncofn
la Episcopia Argeşului, exprimând şi speranţa că „va urma cât mai curând şi în chiţ:
statornic, ca să se facă îndestulirc canoanelor, care rânduiesc ca în trei luni să se
reîntregească scaunul văduvit arhieresc”. Pentru a elimina suspiciunile autorităţilor,
Şaguna l-a invitat pe Neofit la Sibiu, întrucât ei discutau numai chestiuni teologice
şi bisericeşti. Elogia cunoştinţele de limbă greacă ale arhiereului argeşean şi îşi
exprima speranţa că vor fi utilizate pentru traducerea scrierilor Sfinţilor Părinţi în
limba română. In acest sens recomanda spre traducere Pupd Sf. Crisostomul şi cartea
S f Crisostomul despre preoţi, pe care le considera necesare pentru clerici şi preoţi.
Şaguna a trimis episcopului de la Argeş scrierea Anthorismos despre „reaşezarea
bisericii noastre în starea sa normală, despre principiile şi organismul general al
bisericii noastre”, care reflectă „atât cunoştinţele sale canonice, cât şi convingerile
BKwfefe-
lui despre starea ortodoxiei”. Şaguna preciza că proiectul său pentru reaşezarea
Bisericii ortodoxe române din Austria era împărtăşit de cler şi popor, cu excepţia
episcopului Hacman, susţinut de 10-12 preoţi142.
Corespondenţa s-a reluat peste nrei ani, în iunie 1865, când Neofit Scriban
Slif'J
a felicitat pe ierarhul de la Sibiu pentru numirea sa ca mitropolit şi a exprimat
bucuria că „în persoana Frăţiei Voastre Biserica Transilvaniei au dobândit vechiul
său drept de Mitropolit pe care nedreptatea trecutului îl răpuse”. Neofit traversa o
perioadă dificilă în ţară din cauza opoziţiei faţă de legile bisericeşti promulgate de
Alexandru Ioan Cuza, pentru care a fost acuzat de o atitudine prorusă. în mai
1865, Al. Ioan Cuza a promulgat legea pentru numirea de „mitropoliţi şi episcopi
eparhioţi în România”, votată de corpurile legiuitoare la începutul anului 1865. în
iŞaza acestei legi, domnitorul a numit titulari în fruntea scaunelor vacante pe
Calinic Miclescu la Mitropolia Moldovei şi Sucevei, pe Neofit de Edesa (Scriban)
Ta Argeş, pe arhimandritul Ghenadie Ţeposu ia Roman, Anastasie Troados
*
141ABMS, Şaguna, 2843.
^ A B M S , Şa0una, 2844.
45
Andrei Şaguna, Corespo?tdenţa 1/1
(Stoianescu) la Episcopia Buzăului, Dionisie Traianupoleos (Romano) şi pe

Melchisedec Ştefanescu la Episcopia Dunării de Jos. Neofit Scriban a demisionat în
semn de protest faţă de prevederile legii, ceea ce a determinat guvernul să facă alte
numiri: Ghenadie la Argeş, Atanasie la Roman, Dionisie la Buzău. Mai mulţi
ierarhi au condamnat prevederile legii de numire a episcopilor, deoarece încălca
tradiţia canonică şi dreptul de alegere a ierarhilor, declanşând „lupta pentru
canonicitate”, care a umbrit legislaţia bisericească a lui Cuza143. Nemulţumire a
provocat şi „Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale55
pentru afacerile religiei române, prin care Biserica ortodoxă română era scoasă de
sub tutela oricărei autorităţi ecleziastice străine şi se asigura o organizare unitară
administraţie bisericeşti. încă din prima sesiune a sinodului general, fraţii Scriban,
Iosif Bobulescu şi alţii au acuzat prevederile decretului organic de necanonicitate144145.
Era un episod din tentativa statului centralizat modern de a subordona biserica şi a
o integra programului de modernizare iniţiat de domn.
Şaguna a urmărit cu interes măsurile reformatoare din România. „Telegraful
Român55 a discutat chestiunea secularizării averilor mănăstirilor şi a reprodus articolul
de fond pe această temă din „Buciumul55145. Demisia episcopului Neofit a generat
reacţia presei favorabile domnitorului, îndeosebi „Trompeta Carpaţilor55din Bucureşti.
Neofit a fost acuzat de o atitudine prorusă, ceea ce l-a determinat pe episcopul
Şaguna să ia apărarea episcopului demisionai* în „Telegraful Român55: „în toată
lumea cultă se vorbeşte cu oarecare cruţare şi moderaţiune tocmai de persoanele
bisericeşti cărora nu le convine a purta polemici prin ziare pentru apărarea lor;i
„Trompeta Carpaţilor55, însă, ne pare rău că trebuie să o spunem, căci totdeauna am
avut încredere în acest ziar, vătăma chiar şi această pietate ce datoreşte păstorilor "
bisericii ţării. Şi dacă vătămarea aceasta o ar face pentru că arhiereul ar fi comis un
rău, din care el însuşi ar fi profitat, atunci am înţelege imputarea; dar dacă arhiereul;,
Scriban, ca să nu vină în conflict cu conştiinţa sa teologică şi ierarhică, refuză o f
cârje arhierească - ţinta monahilor cvalificaţi - apoi noi credem că aici trebuie să
stăm pe loc şi să ne socotim bine, că oare să incriminăm un astfel de caracter tare şi ,
143 Vezi Constantin Drăguşin, Legile bisericeşti ale lu i C u za vodă şi lupta pentru canonicitate, în „Studii ,
teologice”, IX, nr. 1 -2 ,1957, p. 86-103.
144 Pentru legislaţia bisericească din perioada domniei lui Cuza şi pentru organizarea bisericii din acel timp
vezi excelentul studiu al pr. prof. Niculae I. Şerbănescu, Biserica, ortodoxă m nânâ în tim pul domniei lui
Alexandru Ioan C uza (1859-1866), în „Glasul bisericii”, XL, nr. 1-2,1981, p. 155-166.
145 IoanLupaş, V iaţa şifaptele mitropolitului Andrei Şaguna, p. 318.
;' J L
46
rezolut, o astfel de voinţă, ori mai vârtos să aprobăm, să o glorificăm. Cu deosebire

când ştim că această voinţă are drept bază canoanele pozitive bisericeşti. Deci nu
dispreţuire sau incriminare, ci onoare arhiereului Scriban”146.
Neofit Scriban a apreciat poziţia lui Şaguna şi a „Telegrafului Român”, singurii
care au luat apărarea episcopului demisionar: „acum însă când din locotenent de
episcop, printr-o lege necanonică, defectuoasă şi chiar neauzită în lumea creştină
devenisem, fără voia lui Dumnezeu, fără să ştiu şi să vreau episcop de Argeş”, numai
„Telegraful Român”, spunea Neofit, „avu bunăvoinţa să-şi ridice din înălţimea
Carpaţilor în favoarea dreptului apostolic şi sinodic violat cu numirea mea ca
episcop definitiv55.
Neofit Scriban a dezvăluit mitropolitului sibian motivele pentru care nu a
primit Episcopia Argeşului. în primul rând a acuzat legea pentru numirea
episcopilor, în care vedea „o lovitură dată Ortodoxiei, Bisericii noastre”, care este
-:
lo
sinodală. El a susţinut că legea a lovit în tot ce biserica avea mai scump şi mai
sacru, „succesiunea episcopală prin alegere, care este continuarea Bisericei, căci
episcopul poartă în sine închipuirea însuşi a Mântuitorului lumei”. Vedea în
această lege „încetarea cu desăvârşire a episcopatului canonic şi prin urmare şi
abaterea bisericei de ia menirea sa cerească, ce i-au dat-o de la început întemeietorul ei
«mplliimnezeu”. o „robie” a bisericii şi chiar a societăţii, ce va „abate biserica de la
î dumnezeiasca sa menire”. Neofit a atribuit papismului „aceste utopii, ca să zic aşa,
.v ale rătăcitului nostru sistem”, interpretând legea ca o încercare de subminare a
ortodoxiei răsăritene şi a celei româneşti, deoarece a încălcat canoanele apostolice şi
sinodale, aşezămintele Sfinţilor Părinţi, tulburând conştiinţa religioasă a peste 10
iiilioane de români, de dincoace şi dincolo de Dunăre. în scrisoarea către Şaguna,
j j | din 29 iunie 1865, Neofit a criticat întregul regim care s-a numit „unionist55, „menit să
vîmplinească dorinţele naţionale”, dar care nu face „decât a le compromite poate pe
H B eatma”. „Vă spun curat - scria Neofit - departe de a fi realizate, ele sunt numai
■BEite şi deochiate şi realul câştigului nostru în aceşti ani de frământare de idei
îţionale, nu sunt decât numai nişte enorme împrumuturi de milioane, care trec
. peste puterile umerilor ţărei de a le purta şi mai apoi de a le plăti”. Critica sa la
adresa guvernării lui Cuza a atins note radicale în scrisoare, dezvăluind o concepţie
*jbnservatoare şi o atitudine antiliberală. Neofit a prezentat un tablou sumbru al
Jg ţării şi al naţiunii, scriind că „după atâtea cheltuieli pentru a corumpe naţiunea şi
16„Telegraful român”, nr. 44, din 6/18 iunie 1865.
47
înăuntru şi afară, departe de a o lumina cu adevăratele lumini, ea este încă în stăm* l

sa primitivă, fără drumuri, fără poduri, fără justiţie şi fără siguranţie”. Biserica era
asaltată de ateism, clerul monahal pe cale de dispariţie, preoţii din sate nu au
primit pământ, şcolile preoţeşti au devenit locuri de corupţie. Dezamăgit de
atitudinea ierarhiei, care a acceptat fără împotrivire legislaţia lui Cuza, Neofit s-a
adresat mitropolitului sibian „ca unui adevărat frate şi după neam şi după credinţă”,
deoarece în ţară nu a găsit înţelegere, „căci fraţi am mulţi în ţară, însă din
nenorocire astăzi nu-i putem numi adevăraţi pe toţi, căci mai mulţi din ei au iubit
mai mult mărirea oamenilor decât mărirea iui Dumnezeu”147. La 4 iulie 1865,
Neofit a revenit cu o nouă scrisoare, în care dezvăluia starea în care a ajuns biserica
din România, rugându-1 pe Şaguna să apere drepturile acesteia148.
Mitropolitul sibian a răspuns printr-un articol publicat în „Telegraful
Român”, unde a condamnat guvernul României pentru că nu respecta autonomia
bisericii, pentru că a înlocuit vechiul obicei de alegere a episcopilor cu numirea
acestora. Guvernele sunt datoare - scria Şaguna - spre binele ţării şi neamului, să
respecte autonomia bisericii şi constituţia ei. El a justificat poziţia lui Neofit,
înfierat de unele ziare din ţară ca muscal, deoarece a refuzat Episcopia Argeşului
pentru că i-a fost încredinţată într-un mod anticanonic: „va veni timpul şi acela nu
poate fi departe, când se va recunoaşte că părintele episcop Scriban Neofit n-a
putut primi denumirea sa octroată de episcop, nici ca un bărbat învăţat bisericesc,
nici ca un român şi cive cult al României libere; va veni timpul şi acesta nu va fi
departe, când în România se va nimici acea lege nouă, pentru că este soră bună a
legilor muscăleşti, prin care biserica este pusă în Rusia în cătuşele unui regim
absolutistic; şi dacă această a mea prorocire nu s-a împlini, atunci fără îndoială şi
desigur se va împlini prorocia mea a doua, că adecă România liberă se va stinge
curând şi va răsări pe ruinele ei o Românie absolutistică”149.
Andrei Şaguna a întreţinut legături cu episcopul Melchisedec prin
intermediul protopopului din Braşov, Ioan Petricu, care avea un băiat la seminarul
din Ismail. Episcopul Melchisedec a primit broşura despre congresul bisericesc din
1870 şi a apreciat în termeni elogioşi Statutul organic, organizarea constituţională a
Bisericii ortodoxe române din Transilvania: „... simt mare mulţumire de constituirea

148
IoanLupaş, V iaţap faptele mitropolitului Andrei Şaguna, p. 318.
w Ibidem,p. 318-319.
48
Andrei Şaguna, Corespondenţei 1/1
cea aşa de regulată a bisericii române din Transilvania. Stimez din suflet pe părintele
mitropolitul Şaguna, care prin zelul şi ştiinţa sa a redat Transilvaniei aceea ce ea
pierduse de secole. Ordinea în ţinerea şedinţelor şi necesitatea contabilităţii,
tendinţă spre buna administrare şi disciplină bisericească pot servi de regulă pentru
orice sinod bisericesc. Discursul părintelui mitropolitului este adevărată icoană a
zelului, patriotismului, ştiinţei religiozităţei ce trebuie să inspire un arhipăstor. Dea
Dumnezeu ca aceste mari calităţi să se reproducă şi în alte biserici locale române şi
să se perpetue; ele constituie adevărata glorie naţională”.
Prin intermediul protopopului Petricu, Melchisedec l-a anunţat pe Şaguna
că revista teologică din Petersburg, „Hristianskoe Citenie”, din anul 1870, a publicat
„întreaga operă a Excelenţei Sale despre dreptul canonic, traducând-o din limba
| germană”150.
între 1868-1870, mitropolitul Andrei Şaguna a avut un schimb de scrisori
; cu mitropolitul Caliiuc Miclescu al Moldovei. în august 1868 a trimis acestuia
Compendiu de drept canonic, „a cărui lipsă în biserica noastră ortodoxă română cred
m>r
Şl că era destul de simţită în toate părţile”, scria Şaguna, cerând să fie difuzat „între
creştinii şi fraţii din Moldova”151.
Corespondenţa s-a purtat în jurul acestei lucrări, din care Calinic Miclescu
a comandat 100 exemplare. Acestea au fost difuzate în Moldova cu un preţ de 3 fl.
exemplarul. în toamna anului 1869 erau difuzate 80 exemplare, dar adunarea banilor
a întârziat mult, ceea ce a prilejuit la un moment dat nemulţumirea lui Şaguna.
Abia la sfârşitul anului 1870 au fost achitate cele 100 exemplare. Pe lângă această
scriere, Şaguna a mai dăruit mitropolitului Calinic şi Istoria universală152.
în preajma sărbătorilor din anul 1870, Andrei Şaguna s-a adresat
mitropolitului de la Iaşi în chestiunea Bisericii ortodoxe bulgare şi a poziţiei
T Patriarhiei ecumenice. Informat din ziarele germane despre intenţia patriarhului de
a convoca un sinod ecumenic „pentru complanarea neînţelegerilor între patriarh şi
.t poporul credincios din Bulgaria în privinţa punerii ierarhiilor”, Şaguna a condamnat
opoziţia patriarhului scriind: „Eu nu văz nici o cauză binecuvântată şi canonică în
./ această năzuială a patriarhului pentru că avem canoane regulare în această privinţă,
/care patriarhul nu le respectează şi poporul bulgar este nemulţumit cu volnicia
150Ştefan Meteş, op. cit., p. 38-40.

lsl ABMS, Şaguna. 2912.
151ABMS, ,an
u
gŞ2913-2914,2921-2922,2394-2400.
49
patriarhului, lucrul este prea firesc şi lesne de îndreptat dacă patriarhul va respecta
şi va păzi canoanele şi tălmăcirile din Pidalion, altcum se face de ruşine în faţa
Bisericii ortodoxe”153.
Schimburile epistolare ale arhiereului sibian cu ierarhia din Principate şi is gf
m
apoi din România relevă o viziune amplă despre Ortodoxia răsăriteană în general şi
despre bisericile naţionale ce aparţineau acesteia, întemeiată pe canoane şi pe i
aşezămintele Sfinţilor Părinţi. El a înţeles Biserica ortodoxă română din Transilvania
ca parte a Bisericii ortodoxe române, chiar dacă aveau administraţii ecleziastice
diferite. Şaguna a conceput biserica deasupra alcătuirilor politice, adaptată nevoilor
spirituale şi morale ale naţiunii, cu care Ortodoxia trebuia să fie în permanentă
ţ::.
armonie. Şaguna a subliniat legătura organică dintre ortodoxie şi naţiune, a susţinut
ideea că biserica a fost unul din factorii supravieţuirii românilor ca popor, că cele
două erau legate ca „sufletul de trup”154. A mers până la a susţine că ritualul şi
practicile ortodoxiei româneşti erau expresii ale specificului românesc, că progresul
spiritual intelectual al naţiunii române depinde de forţa şi afirmarea Bisericii
ortodoxe155.
A făcut apel la ierarhii din cele două Principate pentru ajutorarea bisericilor
din Transilvania, greu încercate după războiul civil din 1848-1849. A fost preocupat
să îmbogăţească tezaurul spiritual al Ortodoxiei româneşti cu scrierile bisericeşti
editate în Transilvania, difuzate în toate eparhiile din Principate. A contribuit astfel
la realizarea unităţii de credinţă şi spirit, la unitatea gândirii teologice, mereu interesat
de opinia ierarhilor din Principate cu privire la conţinutul scrierilor teologice
tipărite la Sibiu. A apărat canonicitatea şi eclesiologia Bisericii ortodoxe de câte ori a
fost necesar, a promovat coordonarea între bisericile de aceeaşi credinţă. Corespondenţa
lui Şaguna cu ierarhia din România relevă şi bogatele sale cunoştinţe teologice,
laborioasa şi dificila activitate depusă după 1849 pentru aşezarea, înzestrarea şi
propăşirea Bisericii ortodoxe, grija statornică pentru a se integra cât mai deplin în
ansamblul Ortodoxiei româneşti şi a celei răsăritene.
Din legăturile epistolare cu Episcopia Bucovinei, cunoaştem 19 scrisori
schimbate între Andrei Şaguna şi Eugen Hacman, respectiv consistoriul de la
Cernăuţi. Deşi nu epuizează întreaga corespondenţă cu ierarhia bucovineană,
acestea reflectă problemele celor două eparhii într-o perioadă complexă din punct

154 Keith Hitchins, op. cit., p. 245.
,5S Ibidem, p. 246.
50
Andrei Şaguna, Corespondenţii 1/1
de vedere politic şi al referinţelor ierarhice. Corespondenţa dintre cei doi ierarhi a

început în martie 1849, când Andrei Şaguna a cerut sprijinul episcopului Hacman
pentru a intermedia legăturile cu ofiţerul Urban, solicitat să intervină în sprijinul
populaţiei din Transilvania156 şi s-au încheiat la începutul epocii liberare. Cele mai
multe scrisori se referă la reglementarea raporturilor ierarhice dintre Biserica sârbă
şi cea română.
Andrei Şaguna a cerut patriarhului Raiacici, în 16/28 martie 1849, să se
pronunţe „categoric pentru independenţa neamului românesc, atât bisericească, cât
şi politică”, în conformitate cu afirmaţiile cuprinse în proclamaţia din 5 mai
1848157. Peste o lună s-a adresat episcopului Hacman în aceeaşi chestiune şi l-a
informat despre misiunea deputaţilor români pe lângă împărat şi guvern. El a apreciat
acţiunea românilor ca un succes, evocând prevederile constituţiei din 4 martie
1849, în primul rând egala îndreptăţire a naţiunilor şi confesiunilor din imperiu,
mai puţin „întrunirea românilor sub un cap politic şi bisericesc”, care nu a fost
aprobată. în acest context a apreciat că organizarea ierarhiei bisericeşti după
principiul de naţionalitate era mai dificilă decât cea politică. Şaguna a transmis
episcopului Hacman copia scrisorii adresate patriarhului Raiacici pe tema
organizării ierarhice naţionale bisericeşti şi a cerut opiniile acestuia asupra
i problemei în dezbatere. Cu acest prilej, episcopul sibian a rezumat principalele

argumente în favoarea unei ierarhii naţionale româneşti: naţiunea română a fost
nedreptăţită de cea sârbă, mitropolitul de la Carloviţ a primit titlul de patriarh fără
respectarea canoanelor, mitropolitul Raiacici a cerut românilor, în 5 mai 1848, să
, se organizeze ca naţiune, naţiunea română nu dorea să recunoască drept obligatorii
privilegiile naţiunii ilire, nu dorea să depindă în continuare de patriarhul sârb,
Biserica ortodoxă română nu a conferit sârbilor nici o prerogativă asupra naţiunii
române, capul bisericii era numai din rândurile naţiunii sârbe, românii nu mai
doreau să participe la congresul bisericesc de la Carloviţ, deoarece reprezentarea în
congres era inechitabilă, iar congresul se intitula exclusiv sârbesc, biserica ortodoxă
156 Şaguna către Hacman, 26 martie 1849, N . Popea, M em orialul Arhiepiscopului şi M itropolitului
Andrei baron de Şaguna..., tom I, p. 273; tot acolo, p. 273-275, scrisoarea Iui Şaguna adresată
; v colonelului Urban.
:V 157 Şaguna către Raiacici, Viena, 16/28 martie 184°, II. Puşcariu, Metropolia românilor ortodocşi din Ungaria
şi Transilvania, Colecţiunea actelor, p. 38-39.
K 51
Andrei Şaguna, Corespondenţa I/.1
din Austria era una comună a sârbilor şi românilor, dar nu privilegiată pentru
naţiunea sârbă158.
In 6/18 iulie 1849, patriarhul Raiacici s-a adresat episcopilor de la Arad şi
Cernăuţi, cerându-le opinia în legătură cu propunerile episcopului Şaguna referitoare
la organizarea ierarhiei bisericeşti. In răspunsul adresat patriarhului, episcopul Hacman
a susţinut necesitatea organizării politice şi bisericeşti după principiul naţional, în
conformitate cu dreptul la egala îndreptăţire politică şi bisericească, proclamat în
constituţia imperială. El a apreciat că unificarea românilor sub o singură ierarhie
naţională era mai uşor de realizat în noile împrejurări politice, deoarece fiecare biserică
avea dreptul de a-şi reglementa autonom administraţia şi problemele specifice. A
propus ca ierarhia bisericească să fie încredinţată episcopilor şi mitropoliţilor naţionali,
convins că reglementarea raporturilor ierarhice în Biserica ortodoxă din Austria
impunea acceptarea unui mitropolit român. Dar, spre deosebire de Andrei Şaguna,
în scrisoarea adresată patriarhului Raiacici, Eugen Hacman a susţinut subordonarea
mitropolitului român faţă de patriarhul sârb, în calitatea acestuia de locţiitor al
patriarhului de la Constantinopol159.
Din anul 1850, corespondenţa pe tema reglementării raporturilor ierarhice
s-a întrerupt pentru un deceniu. în perioada noului absolutism schimbările epistolare
s-au limitat la probleme administrative. Şaguna a cerut primirea unui tânăr talentat
din eparhia sa la Institutul teologic de la Cernăuţi, apreciat măgulitor „cel mai
covârşit al Bisericii noastre din toată Austria”160. întemeiat pe reglementări oficiale
în vigoare, Eugen Hacman a refuzat politicos cererea ierarhului sibian şi a recomandat
aprobarea ministerului în prealabil spre a fi acceptat în institut161.
Hacman a difuzat în eparhia bucovineană cărţile bisericeşti tipărite la Sibiu. A
transmis clerului anunţul de prenumerare la Mineie şi, la rândul său, a elogiat pe
confratele sibian „pentru păstrarea ortodoxiei şi întărirea bisericii drepteredin-
cioase”162. La cererea consistoriului bucovinean, Şaguna a transmis la Cernăuţi
programa de predare a religiei în şcolile primare163. Ca răspuns la anunţul episcopului
sibian, încă din martie 1857, Episcopia Bucovinei a solicitat 3 exemplare din Biblia
15S Ibidem, p. 40-41.

159 Hacman către Raiacici, Cernăuţi, 6 iulie 1849, II. Puşcariu, M etropoliaC olecţn m ea , p. 41-43.
160 ABMS, ,anugŞ570.
52
în lucru în acel moment164. „Telegraful român” nu a avut succes în Bucovina, ceea ce

l-a determinat pe Şaguna să insiste în toamna anului 1857 pentru abonarea ziarului
în eparhie cu preţul de 8 fl., întrucât era singurul care apăra interesele Bisericii
ortodoxe şi ale şcolilor165.
Consecvent în strategia sa de combatere a Bibliei lui Eliad, Şaguna a trimis
la Cernăuţi primele coli tipărite la Paris din Biblie şi din Biblice, împreună cu cele
două articole din „Telegraful român”, unde a criticat iniţiativa lui Eliad şi a polemizat
a i „Naţionalul” bucureştean. De asemenea, a trimis circulara adresată clerului ortodox
din Transilvania, prin care a interzis achiziţionarea Bibliei pariziene. Era şi o bună
ocazie pentru a cere sprijinul bucovinenilor în susţinerea ziarului, inclusiv să fie
impus preoţilor spre abonare din fondurile bisericeşti166. Eugen Hacman a mai
solicitat pentru nevoile diecezei un Molitvelnic, un Chiriacodromion şi 10 exemplare
din Ceaslov, la care Şaguna a mai adăugat şi un Acatist, completare la suma achitată167.
După instaurarea regimului liberal, coiespondenţa dintre cei doi ierarhi pe tema
mitropoliei române a fost reluată. Patriarhul Raiacici a trimis împăratului o petiţie, în
care a cerut subordonarea episcopiilor ortodoxe din Austria, inclusiv a celor româneşti,
în pofida observaţiilor formulate în conferinţele ţinute la Vicna în 1860. Reprezentanţii
românilor în senatul imperial, Andrei Şaguna, Andrei Mocioni şi bucovineanul
Petrino au înaintat împăratului o contrapetiţie, în 11/23 august 1860, care a fost
trimisă spre informare şi episcopului Hacman168. Deputaţii români au cenit restaurarea
mitropoliei româneşti în Austria, convocarea unui congres bisericesc al românilor şi a
unei adunări în Episcopia Bucovinei, menită a reglementa afacerile sale bisericeşti.
Bp*-' Eugen Hacman a împărtăşit unele din problemele ridicate de senatorii
.români în petiţia către împărat. A fost de acord cu opinia că cererile formulate de
patriarh împăratului erau diferite de ceea ce s-a discutat în conferinţele ţinute cu
Raiacici la Viena pe tema reglementării raporturilor ierarhice. A susţinut că era
necesară reforma Bisericii ortodoxe şi „numai o bine întocmită ierarhie ar putea
întări” biserica din Austria. Hacman acuza faptul că patriarhul sârb dorea să utilizeze
fondurile bisericeşti bucovinene în beneficiul altor dieceze, sârbeşti sau româneşti.
164ABMS, Şaguna, 1228; răspunsul lui Şaguna, Idem, 1229.

;.165ABMS, Şaguna, 1229 (ciornă incompletă).
168 ABMS, Şaguna, 1446. Petiţia reprezentanţilor români în senatul imperial, Ia II. Puşcariu, Metropolia,
Cokcţiunea actelor, p. 166-167.
53
Deşi era de acord ca românii să aibă mitropolia lor naţională, a ridicat problema
raporturilor dintre cele două ierarhii şi a susţinut că, din cele 11 episcopii ortodoxe
din Austria, numai una putea să „ţină cârma a întregei biserici în monarhia Austriei,
sub patriarhul Constantinopolului”. A ameninţat chiar că nu va mai participa la
nici un sobor, până nu va fi acceptată această propunere169.
Episcopul Hacman a fost informat de Andrei Şaguna despre rezoluţia imperială
la petiţia patriarhului şi a senatorilor români. împăratul a aprobat întrunirea sinodului
episcopilor ortodocşi şi aştepta propunerile episcopilor români pentru sinod în
problema organizării ierarhiei române din Transilvania şi Bucovina. Episcopul Şaguna
a anunţat autorităţile că nu va participa la sinod, conştient că trebuia să consulte mai
întâi pe fruntaşii românilor, clerici sau mireni, în chestiunea reglementării
raporturilor ierarhice, pentru a corespunde dorinţei credincioşilor. Rezoluţia
imperială a fâcut pentru prima oară precizarea că împăratul nu era împotriva unei
mitropolii româneşti. în susţinerea proiectului său de organizare ierarhică, Şaguna
a invocat canoanele şi aşezămintele Sfinţilor Părinţi, faptul că ierarhia română „s-a
stins” în urma unor „dispoziţii laice şi a fost subordonată unei ierarhii eterogene”,
care nu şi-a îndeplinit datoriile faţă de români. Potrivit episcopului Şaguna,
existenţa a două mitropolii într-un singur stat nu era împotriva canoanelor, iar
mitropoliţii şi episcopii trebuiau desemnaţi din sânul naţiunii pe care o păstoreau,
pentru a săvârşi slujbele în limba poporului şi pentru a se înţelege cu cei pe care îi
păstoreau, aşa cum rostea canonul 34. Potrivit canonului 8 al celui de-al EU-lea
conciliu ecumenic, într-un stat puteau exista două mitropolii. Din aceste motive
Şaguna a subliniat că a dorit ca reglementarea raporturilor ierarhice să se facă după
aşezămintele bisericii şi a respins acuzele ierarhiei sârbe, care s-a provocat la privilegiile
ilire, respectiv la dreptul istoric170. Şaguna a respins diplomatic afirmaţia lui Hacman,
că numai una din cele 11 episcopii ortodoxe din Austria putea fi mai mare peste
celelalte. în acest sens a invocat asemănarea dintre biserică şi o corabie, sugerată
simbolic în ediţia oficială a Pidalionului din 1800. Potrivit mesajului cărţii, Biserica
Ortodoxă era una sinodală şi nu putea fi cârmuită de un singur cârmaci171.
169 Eugen Hacman către Andrei Şaguna, Mănăstirea Putna, 14/26 septembrie 1860, ABMS, Şaguna, 1445.
170 Şaguna către Hacman, 26 septembrie 1860, ABMS, Şaguna, 1447 (concept); publicată de II. Puşcariu,
M itropolia, Colecţiunm actelor, p. 177-180.
171 Şaguna către Hacman, 6 octombrie 1860, ABMS, Şaguna, 1453 (concept); publicată de II. Puşcariu,
Metropolia, Colecţiunea actelor, p. 342-345.
54
Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/
în anul 1861, Hacman s-a îndepărtat definitiv de proiectul propus de Andre

Şaguna pentru organizarea ierarhiei române din Austria. Invocând hotărâril<
clerului şi ale poporului din Bucovina, el a propus câte o mitropolie pentru fiecare
provincie bisericească, astfel încât să se întărească legătura dintre populaţia slavă şi
cea română, în beneficiul bisericii „prin aşezarea unui punct central, de a câştiga
întregei biserici autoritate şi putere cătră lăuntru şi cătră afară”. Hacman a sintetizat
aceste idei în broşura Dorinţele dreptcredinciosului cler din Bum ina în privinţa organizării
canonice a diecezei şi a ierarhiei sale suferinţe în organismul bisericii ortodoxe din
staturile Austriei^ Cernăuţi, 1861, trimisă spre consultare şi episcopului Şaguna172.
Acesta cunoştea deja conţinutul broşurii şi a făcut comentarii pe marginea
ei în trei articole din „Telegraful român”173, după care a dat publicităţii propria
broşură, intitulată Anthorismos, prin care a răspuns ideilor episcopului bucovinean,
deşi ar fi dorit să o facă direct, dacă episcopul l-ar fi informat în prealabil174.
Corespondenţa lui Andrei Şaguna cu ierarhia greco-catblică sau cu
reprezentanţii acestei biserici deţine ponderea cea mai mare în volum. Am identificat
până în prezent 115 scrisori schimbate cu ierarhii uniţi sau cu oficiile diecezane
greco-catolice. Ele au un conţinut variat şi se referă mai ales la problemele
. naţionale sau politicef cîar nu lipsesc nici disputelp confesionale de la nivel central
sşrlorăl. Scrisorile reflectă mai mult sau mai puţin fidel raporturile oscilante dintre
ierarhiile celor două biserici între 1850-1872, perioadă în care au alternat momentele
tensionate cu cele de colaborare şi înţelegere. Cele mai multe scrisori au fost
schimbate între Andrei Şaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu în perioada 1860-1865,
când ierarhii au colaborat în mişcarea politică românească în spiritul principiului
t solidarităţii naţionale, culminând cu polemica virulentă dintre 1865-1867, >
păgubitoare pentru conduita politică a naţiunii întf-un context politic dificil,
provocat de noul curs al politicii imperiale pe drumul spre încheierea dualismului.
Corespondenţa dintre capii celor două biserici a fost reluată în 1872, într-o tentativă
de cooperare provocată de inteligenţia românească, încheiată fără rezultate
deosebite.
Deceniul absolutist din istorie Transilvaniei a fost puternic marcat de
efe confesionale din societatea românească. Aprobarea unei mitropolii greco-
Jplice româneşti în 1850, foarte repede în comparaţie cu cererile similare
^Hacman către Şaguna, 10/22 iunie 1861, IJ. Puşcariu, Metropolia, Colecţiuma actelor, p. 187-188.
| 173Biserica ortodoxă răsăriteană din Bucovina, în „Telegraful român”, IX, 1861, nr. 23-25.
^Şaguna către Hacman, 17 iulie 1861, II. Puşcariu, Mett'opolm, Colecţimica actelor, p. 188.
55
ortodoxe, în mare măsură şi pentru a bloca campania lui Andrei Şaguna pe aceeaşi focrdta e de drept m lunba română. Constantin Alutan a reluat un deziderat mai
temă discursul oficial al celor două biserici concurente în interiorul aceleiaşi naţiuni, vechi al romanilor, înscris in programul revoluţiei paşoptiste şi avansat consecvent
fiecare căutând să se legitimeze în faţa conaţionalilor şi să-şi definească propria m memorale romaneşti înaintate împăratului sau miniştrilor în perioada 1849-
S identitate au afectat grav raporturile dintre cele două confesiuni, care aproape nici 1851. Vicarul blajean a folosit această ocazie pentru a repeta apelul la solidaritate şi
nu au existat. . ) , . ,. înţelegere pe teren naţional: ,,după legăturile sângelui, se simte frăţeşte îndatorat
Singurele tentative de colaborare datează din-1850 şi 1852. Este deja bine M aceasta a vă provoca ca punând fiecare dintre noi la o parte toate diferenţele
cunoscut momentul din 1850, când Alexandru Sterca Şuluţiu a propus episcopt ui jpligioase ce ne-ar putea impărechea şi căutând numai la înaltul scop al culturei
ortodox o întâlnire de taină spre folosul monarhiei şi al ierarhului sibian. naţionale... să împreunăm puterile totdeauna de câte ori mai înalta cauză a culturei
Alexandra Sterca Şuluţiu chema ierarhul ortodox la înţelegere şi conlucrare, „sa naţionale vine la mijloc de a fi autorizată55178.
înconjurăm pentru onoarea şi binele naţiunii noastre certele religioase , pentru a Consistoriul ortodox a răspuns printr-o lungă scrisoare redactată de
nu prejudicia interesele naţionale într-un moment atât de favorabil pentru cauza 1 & Cre* m> duPa ldeilc Profesate şi accentele polemice. Deşi era de acord cu
românească175. Din surse ulterioare se cunoaşte că la întâlnirea solicitata, Alexan | eliminarea diferendelor şi conlucrarea celor două biserici, menţionata dragoste şi
Sterca Şuluţiu a propus lui Şaguna trecerea la unire şi i-a oferit ^scaunul de evlavie faţa de napune o au şi faţă de legea ortodoxă, încât legătura sângelui şi a
Arhiepiscop al românilor, ofertă respinsă categoric de ierarhul ortodox . j Mpetăţu nu putea fi pentru consistoriul ortodox „argument potent încurajator şi
în pofida apelului la armonie şi solidaritate, scrisoarea pastorala emisa de angaietof. în acest sens consistoriul ortodox a invocat un fragment din
Alexandru Sterca Şuluţiu cu ocazia urcării în scaunul episcopal, care a fost acuzată* cuvântarea episcopului greco-catolic, rostită cu ocazia instelării sale în scaunul
de prozelitism de către ierarhia ortodoxă, de faptul că a chemat pe romani la unire j | episcopal, unde acesta spunea: „Nici o legătură a sângelui nu-i aşa puternică şi
bisericească, a provocat reacţii puternice în interiorul Bisericii ortodoxe şi a marcat a| i§ i,ar*' ca e8^trira Şi anirea religiunei şi a credinţei... ne-au convins despre
pentru mult timp relaţiile dintre cele două confesiuni. Şaguna a reclamat pe. t adevar ca să ne încredem şi să ne apropiem mai lesne cu inima către acela
episcopul greco-catolic la guvernatorul Schwarzenberg şi a avertizat ierarhia, ele este cu noi de o religiune şi de o credinţă decât de sângele şi de frăţiile
carloviţană în legătură cu pericolul ce ameninţa ortodoxia Trimiterea unm* xe de diverse credinţe3’. Cuvintele rostite de arhiereul unit au determinat
exemplar din această scrisoare episcopului ortodox de la Sibiu a fost interpretata cţL
_ p _ Ort0d°X Să aPeluIui greco-catolic la solidaritate cu următoarele
o jignire personală. Cu toate că episcopul unit a respins acuzaţiile, ^ v e r n a t o r u l |
i g t ”EstC mst a vedea că flil ace,eia?i mame, carii vorbesc o limbă, carii au
Transilvaniei i-a atras atenţia că formularea din scrisoare era ambigua . M j ş i istone ... se depărtează unii de alţii cu simţămintele lor, încât se socotesc
Un nou apel la solidaritate a venit în primăvara anului 1852 din partea
l l f e f ţ ^ e Sttăim” • Dmcol° de bunele intenţii afirmate în schimbul epistolar
lui Constantin Alutan, vicarul general al Episcopiei greco-catolice In conte ,, W k două episcopii, raporturile confesionale dintre ortodocşi şi greco-catolici
ascendentului de care se bucura Andrei Şaguna în cercurile vieneze sau ale guberniuhş, Jfaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu au rămas tensionate vreme de 10 ani.
transilvănean, vicarul general greco-catolic a cerut episcopului ortodox opim | R . AC° reSp0ndenfa 131111X2 A n ^ 1 Şaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu a fost
V
despre modalităţile prin care românii puteau obţine o universitate sau măcar o J § f . “ £° amna 201111111860 la miţiativa episcopului ortodox, convins că „acuma
« K l a t ă se cere de la noi înţelegere, privegheate şi conlucrare33, deoarece atacurile
-Âlexandru Sterca Şuluţiu către Andrei"Şaguna, Şinaleu, 14 iulie 1850, ABMS, 271* şi în c o p i e i « f T * reS)emcntării constituţionale din octombrie s-au înteţit. Consecvent liniei
nce inaugurate în 1848, de cooperare cu cercurile imperiale, cu acordul altor
- S i Şaguna relatează în Memorii despre întâlnirea cu Alexandnr Stoca Şuluţiu
acel moment, Vezi M emoriileArhiepiscopului şi MitropoA n dm 1846-1871, Sibiu.J
“ ABMS, Şaguna, 708.

r n Problematica reprodusă cu extrase din documente la N . Popea, bm n . j
“ ABMS, Şaguna, 715.
deŞcipuna,p. 105-115.
56 57
gp
fruntaşi români, Andrei Şaguna a prezentat mitropolitului greco-catolic propunerea

trimiterii unei delegaţii româneşti la Viena, în frunte cu Alexandru Sterca Şuluţiu,
pentru a prezenta împăratului cererile românilor privind autonomia Transilvaniei
şi organizarea principatului, întemeiate pe cele 10 puncte programatice susţinute
de episcopul ortodox în senatul imperial180.
Prima delegaţie românească din epoca liberală, constituită din 20 persoane, a
ajuns la Viena în 8 decembrie. Pe lângă memoriul redactat în ţară, Vincenţiu Babeş
a redactat acolo un al doilea memoriu în 6 puncte. Spre nemulţumirea deputaţilor,
împăratul a acordat audienţă numai reprezentanţilor celor două biserici româneşti,
mitropolitul unit şi protopopul ortodox Ioan Popasu. In 10 decembrie aceştia au
prezentat împăratului şi ministrului preşedinte Rechberg cele două memorii, însă
au primit numai promisiuni vagi pentru egalitatea în drepturi a românilor. Contactul
deputaţilor români cu autorităţile centrale le-a adus o serie de informaţii despre
numirea cancelarului Kemeny Farkas, despre întrunirea naţiunilor ardelene în
conferinţă la Alba-Iulia spre a dezbate problemele viitoarei diete a Transilvaniei şi
posibila listă a fruntaşilor români ce puteau fi chemaţi acolo.
Conferinţa regnicolară de la Alba-Iulia a constituit un bun test pentru
capacitatea de acţiune politică a românilor. Cuvântarea rostită de mitropolitul
greco-catolic cu această ocazie a făcut o impresie deosebită printre români, mai ales
că a fost trimisă spre publicare „Gazetei Transilvaniei” şi „Telegrafului român”. In
mod semnificativ oficiosul eparhiei ortodoxe a publicat discursul şuluţian în trei
numere din februarie - martie 1861181. Pentru a-i asigura o difuzare mai mare,
mitropolitul greco-catolic a propus tipărirea discursului în 2000 de exemplare, o
parte chiar la tipografia diecezană de la Sibiu, dacă Şaguna era de acord182. Acesta a
acceptat să o tipărească cu preţul de 160 fl.183, dar în cele din urmă broşura a fost
tipărită de Iacob Mureşianu în 1861, la Braşov184. Anul 1861 a consolidat solidaritatea
naţională, a consacrat colaborarea dintre cei doi arhierei. Conferinţa naţională din
180 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 4/16 noiembrie 1860, II. Puşcariu, Documcrtte pentru
limba şi istorie, tom I, Sibiu, 1889, p. 347-348. Despre preparativele pentru trimiterea unei deputăţii la
Viena vezi Simion Retegan, Reconstrucţia politica a Transilvaniei în anii 1861-1863, Cluj-Napoca, 2004,
p. 64-66.
181 U. Puşcariu, Documente pentru lim başi istorie, p. 348-351. Despre activitatea deputaţilor români la Viena
vezi Simion Retegan, op. cit., p. 70-78.
182 „Telegraful român”, 1861, nr. 8-10; V. Simion Retegan, op. cit., p. 105, n. 14.
182 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 12/24 februarie 1861, ABMS, Şaguna, 1487.
184 Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 17 februarie 1861, ABMS, Şaguna, 1488.
58
Andrei Şaguna, Corespondenţei If.
ianuarie 1861 a desemnat un comitet permanent ca organism coordonator în acţiune;

politică a românilor, sub conducerea celor doi ierarhi în calitate de copreşedinţi
Din acel moment a început o consultare permanentă în toate afacerile naţionale
Alexandru Sterca Şuluţiu a trimis episcopului ortodox scrisorile primite de la Andre
Mocioni şi Emanuil Gojdu, referitoare la problema românească, spre a fi analizat<
în comitetul permanent.
Consecvent programului său federalist, de organizare a unei autonomi:
naţionale româneşti în imperiu, Andrei Mocioni a depus mandatul de deputat
dietal şi a justificat acest gest într-o scrisoare adresată ierarhilor români. Principiile
care au stat la baza acestei decizii au fost comunicate celor doi arhierei când pe
scena politică din Ungaria se comenta problema uniunii Transilvaniei cu Ungaria:
românii să nu participe la alegeri, să nu trimită deputaţi în dieta Ungariei până
când naţionalitatea şi limba română nu erau recunoscute prin legea pozitivă;
iniţiativele în cauza naţională să se facă în comun de către românii din Ungaria şi
cei din Transilvania pentru a dobândi o audienţă mai mare în cercurile oficiale; să
ceară un congres general al tuturor românilor din Ungaria şi Transilvania, menit să
formuleze condiţiile românilor pentru a accepta uniunea Transilvaniei cu Ungaria,
în acelaşi context politic din Ungaria, Emanuil Gojdu a abordat separat cauza
românilor din Ungaria de cea a românilor transilvăneni. El s-a adresat ierarhilor
celor două biserici româneşti, cerându-le să formuleze condiţiile românilor din
principat, pentru a accepta uniunea Transilvaniei cu Ungaria, sub forma unui proiect
de lege, care urma a fr promovat în dieta Ungariei, atunci când se va aduce în
dezbatere problema uniunii. In scrisoare a consemnat şi 17 paragrafe de lege
referitoare la dezideratele românilor din Ungaria şi Banat, solicitând opinia arhiereilor
români. între altele, Gojdu susţinea o mitropolie ortodoxă autonomă pentru românii
din Ungaria, deziderat asupra căruia mitropolitul blăjean a atras atenţia episcopului
ortodox. Alexandru Sterca Şuluţiu a făcut propunerea ca scrisoarea lui Gojdu să fie
examinată în comitetul permanent, iar acesta să redacteze un proiect de lege pe care
Gojdu să-l susţină în dietă ca persoană privată şi nu ca reprezentant al naţiunii
române185.
| is Răspunsul lui Andrei Şaguna către Emanuil Gojdu este relevant pentru
Ideologia şi convingerile politice împărtăşite de ierarhul sibian. El acuza guvernul
uâghiar pentru nedreapta situaţie creată românilor, care nu aveau decât doi
reprezentanţi în camera magnaţilor, deoarece autorităţile politice din Pesta nu
185Vezi Simion Retegan, op. cit., p. 12, n. 33.
59
respectau principiile constituţionale înscrise în diploma din octombrie 1860 şi

promovau numai interesele unei singure naţiuni în detrimentul celorlalte din ţară.
A criticat şi ierarhia sârbă pentru că nu şi-a ocupat locul în camera magnaţilor spre
a apăra interesele credincioşilor. Şaguna dorea pentru românii din Ungaria drepturi
egale cu ungurii. Atâta timp cât în Ungaria exista o lege pozitivă pentru egala
îndreptăţire politică, „pentru perfectă reciprocitate între religiile creştine”, egalitatea
între naţiunile patriei era justificată. în acelaşi spirit Şaguna a pledat pentru abandonarea
unor „idei ruginite”, ce aparţineau timpurilor trecute şi pentru adoptarea unor
„convingeri potrivite timpului modern, pentru egalitatea înaintea legii, pentru
egalitate în şi prin lege”. De pe această poziţie a criticat ideologia deakistă care a
susţinut suveranitatea naţiunii maghiare în Ungaria şi subordonarea celorlalte naţiuni.
Şaguna a precizat că românii nu puteau accepta uniunea Transilvaniei cu
Ungaria aşa cum s-a făcut în 1848, dar şi pentru că împrejurările politice din 1861
ameninţau existenţa naţională a românilor. Legea de uniune din 1848 nu a recunoscut
existenţa românilor ca naţiune. Românii nu ar fi împotriva uniunii, scria Şaguna,
dacă ar beneficia de drepturi egale ca naţiune, pretenţiile lor nu erau „separatistice”, ci
patriotice, „luate din spiritul şi porunca timpului modem”. Pretenţiile minime ale
românilor erau cele de la 1848, egalitate, frăţietate şi libertate, „nu numai
individuală civilă, ci şi naţională şi confesională”, la care îi îndreptăţea ponderea lor
în ansamblul populaţiei. Din aceste motive, Andrei Şaguna a cerut celor doi români
din camera magnaţilor să susţină în dietă egalitatea românilor, politică, confesională şi
naţională. El a respins elegant proiectul de lege propus de Emanuil Gojdu în cauza
românilor din Ungaria şi Banat, reproşându-i că amesteca problemele naţionale cu
cele bisericeşti. Legile din 1848 au acordat bisericilor din Ungaria autonomie în
administraţie, de care, însă, nu s-au putut folosi deoarece majoritatea diecezelor
„gem sub ierarhia sârbească”. Numai diecezele Transilvaniei şi Aradului au putut
întruni sinoade. Repetatele cererei înaintate autorităţilor în 1850 şi 1851 pentru
separaţie de ierarhia sârbă şi trecerea sub mitropoliţi sau episcopi naţionali nu au
fost luate în consideraţie. A fost o bună ocazie pentru Şaguna de a trece în revistă
evoluţia raporturilor ierarhice româno-sârbe şi a problemei mitropoliei naţionale.
El a recomandat lui Gojdu să susţină în dietă autonomia bisericii şi în temeiul
acesteia să ceară o adunare bisericească a tuturor românilor ortodocşi din Ungaria
şi Transilvania, deoarece românii ortodocşi din Ungaria au aparţinut de mitropolia
Transilvaniei, „carea timpii cei vitregi o au împiedecat, dar n-au putut a o nimici”.
El a recomandat lui Gojdu să nu propună un proiect de lege după convingerile sale
60
individuale, ci după voinţa inteligenţei române, care revendica egala îndreptăţire

naţională. Dacă aceasta nu era posibilă, atunci Gojdu să susţină întrunirea unui congres
naţional, care „să formuleze modul şi chipul egalei îndreptăţiri a naţiei şi limbei
române”186.
La rândul său şi Alexandru Sterca Şuluţiu a răspuns la scrisoarea lui Emanuil
Gojdu. Deoarece propunerile acestuia vizau interesele întregii naţiuni, nu-i putea
oferi un răspuns definitiv, dar a prezentat scrisoarea comitetului permanent. I-a
trimis în schimb 11 exemplare din cuvântarea rostită la conferinţa regnicolară de la
Alba-Iuiia, unde erau sintetizate postulatele naţiunii române din Transilvania şi
condiţiile românilor pentru uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Românii transilvăneni
doreau prietenie şi „statornică frăţietate” cu naţiunea maghiară, dar nu mai aveau
încredere în autorităţile principatului, deoarece nu erau reprezentaţi in administraţie,
deşi constituiau majoritatea în ţară. Doreau concilierea cu naţiunea maghiară şi
colaborarea într-o patrie comună independentă, cu condiţia ca dezideratele lor
naţionale să fie respectate şi garantate prin legi pozitive. Până nu erau asigurate
drepturile naţionale ale românilor din Transilvania şi Ungaria, Gojdu să nu
precipite dezbaterea uniunii fără acordul şi consensul naţiunii române, deoarece nu
va avea rezultate mai bune decât „silnica” uniune de la 1848. Legile din 1848 - scria
mitropolitul unit - nu puteau constitui fundament pentru libertatea şi existenţa
naţiunii, pentru acceptarea necondiţionată a uniunii Transilvaniei cu Ungaria187.
Reorganizarea administraţiei Transilvaniei în beneficiul foştilor privilegiaţi
a provocat nemulţumiri în rândurile fruntaşilor români în numeroase zone din
Transilvania. In semn de protest faţă de convocarea vechilor consilii de la 1848
întregite, românii părăsesc deliberările, refuzând oficiile publice oferite188.
Comitatul Alba de Jos a fost un focar de nemulţumiri şi rezistenţă. în această
atmosferă de tensiune, în 3/15 mai 1861, la Blaj s-au întâlnit câteva mii de oameni
pentru a comemora adunarea naţională. Au participat 40 fruntaşi, după aprecierea
lui Alexandru Sterca Şuluţiu, la o consfătuire restrânsă în palatul metropolitan,
unde s-a discutat şi un proiect de memorand la împărat pentru aprobarea unui
186 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 9 mai 1861, ABMS, Şagwia, 2816; în anexă şi scrisoarea
lui Emanuil Gojdu către Alexandru Sterca Şuluţiu, 2 mai st. n. 1861, ABMS, Şaguna, 2816 (copie),
publicată de II. Puşca rin, Docmnente pentru lim başi istorie, I, p. 353-356.
187 Andrei Şaguna către Emanuil Gojdu, 29 aprilie/11 mai 1861, ABMS, Şaguna, 3131/1 (copie). Publicată
de II. Puşcariu, Documente pentru lim başi istorie, I, p. 369-382.
188 Alexandru Sterca Şuluţiu către Emanuil Gojdu, 8/20 mai 1861, II. Puşcariu, Documente pentru limbă şi
istorie, I, p. 362-369.
61
congres naţional al românilor. Evenimentele au provocat rumoare şi reacţii

exagerate ale autorităţilor comitatului, ale guvernului, cancelariei aulice, până la
cabinetul vienez189190. Toate luările de poziţie fluturau perspectiva unei noi ridicări
româneşti, ceea ce era de natură să compromită poziţia favorabilă a românilor la
curtea imperială. întrunirea s-a făcut fără ştirea celor doi ierarhi, mărturisea Alexandru
Sterca Şuluţiu lui Şaguna, deşi guvernatorul Miko atribuia întreaga responsabilitate
mitropolitului greco-catolic. în răspunsul adresat guvernatorului, mitropolitul
justifica o întâlnire de 60 de intelectuali, sub conducerea sa. Speriat probabil de
amploarea conferită de autorităţi evenimentului, în scrisoarea către Şaguna ierarhul
blăjean a redus cât a putut dimensiunile şi semnificaţia evenimentelor de la Blaj,
prezentate că au avut un caracter paşnic, local, „mai mult religios decât politic sau
demonstrativ35190. Evenimentul a lăsat o umbră în colaborarea dintre cei doi
copreşedinţi, deoarece episcopul de la Sibiu a fost informat numai după ce
evenimentul a avut loc, dar nu a afectat înţelegerea şi solidaritatea pe teren
naţional.
în climatul politic din primăvara anului 1861 în perspectiva întrunirii
Universităţii săseşti, în Transilvania a câştigat teren ideea unui congres general al
românilor din imperiu, chemat să fixeze obiectivele şi strategia acţiunii politice.
Ideea lansată de Andrei Mocioni, prezentată şi în scrisorile adresate celor doi
arhierei români din Transilvania, a fost împărtăşită şi susţinută de Alexandru Sterca
Şuluţiu în scrisoarea adresată lui Şaguna, în 9/21 mai 1861, unde îi cerea să se
dezbată problema congresului în comitetul permanent191. A fost îmbrăţişată şi la
întrunirea de la Blaj, din 3/15 mai 1848.
La întoarcerea de la Cluj, în 17-19 mai, Andrei Şaguna a vizitat Blajul. La
întrevederile cu Alexandru Sterca Şuluţiu au discutat posibilitatea unui acord în
privinţa problemelor religioase în litigiu şi trimiterea unei noi delelgaţii româneşti
la Viena. Pentru această delegaţie, Andrei Şaguna a propus mitropolitului greco-
catolic pe Iacob Bologa şi Ilie Măcelariu.
Cu prilejul vizitei întreprinse la Blaj, arhiereul ortodox a cerut colegului
său unit “o învoire durabilă pe baza egalei îndreptăţiri33 între cele două biserici
româneşti. Şaguna avea în vedere o serie de probleme care provocau conflicte sau.
189 Simion Retegan, op. cit., p. 127.

190 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 3/15 mai 1861, ABMS, Şaguna, 2817.
191 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 9 mai 1861, George Bariţ, op.cit., p. 545-547.
62
Andrei Şaguna, Corespondenţa l/ l
nemulţumiri în parohii. Astfel, în chestiunea căsătoriilor mixte, Şaguna a susţinui

ca ceremonia religioasă să se facă de către parohul miresei, după ce au fost îndeplinite
formalităţile prescrise în amândouă bisericile parohiale. Referitor la trecerile religioase,
individuale sau colective, a precizat că acestea se puteau săvârşi numai după
îndeplinirea formalităţilor oficiale prescrise. Preoţii care treceau de la o biserică la
cealaltă trebuiau să prezinte atestat de la arhiereul local, preoţii pedepsiţi sau
. suspendaţi într-o biserică nu puteau fi primiţi în cealaltă. Dacă 2/3 din locuitorii
HI
unei comune treceau la o alta biserică, biserica şi toate bunurile reveneau părţii
majoritare, iar minoritatea se afilia la o altă parohie; dacă în comună existau două
biserici, fiecare confesiune primea una. In privinţa slujbelor, Şaguna a pretins că
j j |f preoţii celor două confesiuni nu trebuiau să se amestece între ei cu slujbele, ci
fiecare trebuia să se limiteze la biserica şi la credincioşii săi, iar la căsătoriile mixte
fiecare poate apela la preotul său.
în privinţa şcolilor mixte, Şaguna a propus mitropolitului unit următoarele:
%, orice şcoală mixtă românească avea caracater confesional, după confesiunea majorităţii
locuitorilor comunei. Şcolile mixte se aflau sub autoritatea episcopului şi a protopopului
confesiunii majoritare în sat, învăţătorii erau numiţi de episcopi, dintre credincioşii
confesiunii majoritare, iar elevii care formau minoritatea aveau dreptul de catehizare
mm }n credinţa lor. Şaguna a susţinut mult ideea unui acord între cele două biserici,
între ierarhi, pe baza punctelor menţionate, convins că numai printr-un asemenea
M& acord, încheiat “pe baza egalei îndreptăţiri în biserică55, înfrăţirea celor două biserici
; putea avea durată, întrucât de ea “va depinde viaţa şi fericirea noastră naţională55192.
Stimulată de prevederile favorabile ale diplomei din 1860, mişcarea româ
nească s-a manifestat în 1861 într-o mare varietate de exprimări, în grade diferite de
intensitate, de la nivel central, până la jurisdicţiile locale. Diversitatea şi complexitatea
jj|§| manifestărilor a depăşit deseori posibilităţile de control ale comitetului permanent,
organismul
- ce şi-a asumat coordonarea deciziei şi acţiunii politice româneşti. Mai
, ales la nivel local, au avut loc manifestări ce au provocat autorităţile să reacţioneze
sau să denunţe cancelariei şi guvernului vienez pe români ca tulburători ai liniştii
publice. Este cunoscut ecoul disproporţionat conferit întrunirii din 3/15 mai 1861.
Comitatul Alba de Jos şi regiunea Munţilor Apuseni a constituit mereu un focar de
...
agitaţii şi nemulţumiri, ce au determinat autorităţile comitatense şi guberniale să*
Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şulupu, 20 mai 1861, ABMS, Şaguna, 1506; publicată de Nicolae
Popea, Arbiepiscoptd şi M etropolittd Andrei baron de Şaguna, copie şi la DJAN Alba, Fond Mitropolia
Rmnând Unită, Cabi?iettd. M itropolM ui, 719/1861, f. 1-6.
63
solicite măsuri excepţionale împotriva românilor. în multe cazuri preoţii români

s-au aflat în fruntea nemulţumiţilor şi au protestat faţă de modul în care a fost
restaurată administraţia Transilvaniei. Un asemenea eveniment s-a petrecut 1a
Câmpeni, generând reacţia comitelui suprem şi a guvernatorului, care au reclamat
românii la cancelarie şi la împărat. Cancelarul a interzis participarea preoţilor la
viaţa politică şi a chemat la ordine ierarhii celor două biserici.
în faţa ofensivei autorităţilor, Alexandru Sterca Şuluţiu a cerut colegului
ortodox convocarea comitetului permanent, pentru a imprima o orientare şi o
conduită unitară manifestărilor politice româneşti, spre a evita imaginea negativă,
de anarhie, impusă de autorităţi, cu efecte nefavorabile în cercurile imperiale. La
reclamaţia guvernatorului Transilvaniei, mitropolitul unit a decis să transmită clerului
şi credincioşilor o circulară, prin care cerea să fie evitate întrunirile „demonstrative
şi teroriste55, ce puteau provoca alte naţiuni convieţuitoare. Dacă existau nemulţumiri
î-|H
şi plângeri, acestea urmau a fi transmise episcopilor spre a fi soluţionate de comitetul
permanent193.
în urma cererilor repetate ale mitropolitului greco-catolic şi ale reprezen
tanţilor români din diferite zone ale Transilvaniei, comitetul permanent s-a întrunit
mai întâi la Sibiu, în 28-29 mai 1861, sub preşedinţia lui Andrei Şaguna. Au
participat membrii din Sibiu, din Braşov şi din împrejurimi. Şaguna a prezentat
înţelegerile convenite cu Alexandru Sterca Şuluţiu la întrevederea de la Blaj. El şi-a
exprimat nemulţumirea pentru modul cum a fost organizată întrunirea din 3/15 mai
de la Blaj, fără ştirea arhiereilor şi a comitetului permanent, fapt care a generat reacţia
autorităţilor. A recomandat ca tot ce se întreprinde în cauza naţională, să se facă Işf-
„în strânsă coînţelegere şi cu ştirea celor competenţi55, pentru a nu compromite "
rezultatele obţinute şi acţiunile iniţiate la nivel general, în numele întregii naţiuni.
A dat ca exemplu comportamentul diferit al românilor cu ocazia restaurării
autorităţilor administrative şi judecătoreşti. La rândul său, George Bariţ a subliniat
necesitatea înţelegerii şi a solidarităţii naţionale, a criticat modul arbitrar în care s-a
reorganizat administraţia. Comitetul permanent a aprobat atitudinea funcţionarilor
români care au refuzat oficiile publice în semn de protest faţă de maniera în care s-
im
a făcut reorganizarea administraţiei, a dezbătut formula jurământului introdus în
unele municipii din punctul de vedere al legalităţii şi a analizat scrisorile adresate
celor doi copreşedinţi de către Andrei Mocioni şi Emanuil Gojdu194.
193 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 17/29 mai 1861, ABMS, Şaguna, 2818.
194 Pmn&noria discuţiilor din prima întâlnire a comitetului permanent, ţinută la Sibiu, 28-29 mai 1861,
ABMS, Şaguna, 3131/12 (copie).
64
Andrei Şaguna, Corespondenţa IJ1
Concluziile acestei reuniuni au fost prezentate la Blaj, în a doua întrunire a

comitetului, unde au participat lideri locali şi din împrejurimi, sub preşedinţia
mitropolitului Alexandru Sterca Şuluţiu. A doua reuniune, din 31 mai - 1 iunie 1861,
a acceptat să solicite guvernului poziţia în chestiunea jurământului impus în unele
municipii, a contribuţiei introduse în regimul absolutist, să protesteze împotriva
hotărârii autorităţilor de a interzice participarea clerului român la dezbaterea afacerilor
publice şi politice. In problemele de interes general pentru naţiunea română, reuniunea
de la Blaj a propus trimiterea unei noi delgaţii naţionale la Vicna, revendicarea
convocării congresului naţional, convocarea grabnică a dietei Transilvaniei, cauza
limbii şi a naţionalităţii să fie tratată ca o condiţiei sine qua non a existenţei naţionale şi
religioase a românilor. In privinţa trimiterii deputaţilor români din Transilvania în
senatul imperial, reuniunea de la Blaj a precizat că nu era competentă să decidă195.
Propunerile reuniunii de la Blaj au fost prezentate episcopului Şaguna şi
I i i membrilor sibieni ai comitetului permanent în 3 iunie. în final comitetul a hotărât
înaintarea unui memoriu împăratului, cancelarului şi guvernului în numele naţiunii
române, prin care să se revendice congres naţional şi convocarea dietei196.
|g |? ^ ,j fn urma acestei consultări, a fost redactat memoriul către împărat şi a fost
jg organizată a doua delegaţie naţională la Viena, formată din Iacob Bologa, Ilie
Măcelariu şi Ioan Raţiu, prevăzută cu plenipotenţe semnate de cei doi ierarhi197.
K Delegaţia a plecat în 15 iunie 1861 la Viena, de unde a trimis două rapoarte, în 29

iunie şi 4 iulie. Cu tot acordul ce a existat până acum, au apărut neînţelegeri între
Şaguna şi membrii delegaţiei. In 5 iulie 1861, Şaguna a trimis o scrisoare sever
redactată deputaţilor români, prin care îi anunţa că misiunea lor a încetat odată cu
depunerea memoriului şi că nu mai dorea să dezbată pe marginea misiunii lor.
|f Iritarea episcopului provenea din faptul că deputaţii au avut şi alte iniţiative ce au
depăşit mandatul primit. Episcopul le-a reproşat petiţia depusă la împărat împotriva
ordinului cancelarului Kemeny de a interzice participarea clerului la lucrările politice,
deoarece personal a protestat la cancelar în această chestiune198. Intr-o scrisoare
||J către George Bariţ, reproşa faptul că nu s-au respectat înţelegerile, toţi au iniţiative,
„toţi ne punem în fruntea trebilor, nu avem centru, toţi numai generali şi duci55,
195 Promcmoria discuţiilor şi concluziilor luate la Blaj în a doua întrunire a Comitetului permanent, ţinută la
Blaj în 31 mai -1 iunie 1861, ABMS, Şaguna, 3131/11 (copie).
^Prometnoria II a discuţiilor şi concluziilor comitetului permanent după cele două reuniuni anterioare,
3 iunie 1861, ABMS, Şaguna, 3131/9 (copie).
197ABMS, Şaguna, 3131/10 (copie). Despre pregătirea delegaţiei vezi S. Retegan, op. cit., p. 139-143.
198"Concordia” VII, 1867, nr. 2, din 5/17 ianuarie, p. 7.
65
Andrei Şaguna, Corespondenţa, 1/1
fiecare încerca să-l întreacă pe celălat şi „lucrau pe ascuns”199. Şaguna a remarcat,

pe bună dreptate, slăbiciunea centrului coordonator, în formula instalată în 1861.
Pe de altă parte, a dorit tot timpul să controleze situaţia, să fie consultat şi să-i aparţină
ultimul cuvânt. Le-a reproşat deputaţilor că înainte de a raporta copreşedinţilor, au
împrăştiat prin toate birourile informaţiile. Vădit nemulţumiţi, deputaţii au răspuns la
rândul lor în termeni categorici, s-au apărat în privinţa iniţiativelor dezvoltate,
invocând dreptul la propria opinie, nu numai acela de a executa hotărârile ierarhului200.
în contextul dezbaterilor din viaţa publică din Ungaria cu privire la
uniunea Transilvaniei cu Ungaria, după modelul lui Mocioni sau Gojdu şi deputatul
român Gabriel Mihaly, din Maramureş, a înaintat mitropolitului greco-catolic un
proiect de lege în problema naţionalităţii române, pregătit de deputaţii români
pentru a fi susţinut în dietă. După ce a analizat acest proiect „cu oamenii noştri”
din Braşov, mitropolitul a opinat că acesta era redactat de deputaţii români din
Ungaria pentru românii din Ungaria. Indirect a respins propunerea deputatului
maramureşan înaintată şi lui Şaguna, deoarece deputaţii respectivi nu puteau
formula proiecte de legi pentru românii din Transilvania în dieta Ungariei, mai
ales că împăratul nu va admite uniunea Românii din Transilvania doreau congres
naţional şi întrunirea dietei Transilvaniei şi numai acestora încredinţau cererile lor201.
Decizia cancelarului şi a guvernatorului Transilvaniei de a interzice preoţilor
români participarea la dezbaterile politice din viaţa publică românească a provocat
protestul celor doi arhierei, care au denunţat această interdicţie şi au justificat
comportamentul clerului românesc. La rândul său, comesul Salmen a trimis în
acest sens o scrisoare magistratului Sibiului, episcopului ortodox şi unor comune
de pe Pământul Crăiesc, în care a folosit expresii „vătămătoare” la adresa clerului şi
a inteligenţiei române, cum a informat Şaguna pe mitropolitul greco-catolic202.
Şaguna a răspuns cu un ton categoric căpeteniei naţiunii săseşti prin două scrisori,
publicate în „Telegraful român”, solicitând date concrete. în răspunsul său a apărat
199 George Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, voi. HI, Sibiu, 1889, Anexe, p. 573-574.
200 ABMS, Şaguna, 3131/5 (copie).
201 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 15/27 iulie 1861, DJAN Alba, Fond M itropolia Româna
Unită, Cabinetul mitropolitului, 712/1861, f. 33 (copie). Pentru tentativa lui Mihaly vezi S. Retegan, op. cit.,
p. 167.
202 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 17/29 august 1861, DJAN Alba, Fond Mitropolia
Română Unită, Cabinetul mitropolitului, 718/1861, f. 1.
66
Andrei Şaguna, Corespondenţii 1/
comportamentul clerului român, atâta timp cât şi preoţii celorlate naponalităţ

participau activ la viaţa politică203.
Evoluţia evenimentelor în imperiu a luat o direcţie favorabilă româniJo
din vara anului 1861. Dizolvarea dietei Ungariei, după ruptura înregistrată întn
Viena şi Pesta, a grăbit deciziile consiliului ministerial din Viena. Acesta a începui
dezbaterea pe marginea dietei Transilvaniei, a fost emis rescriptul imperial prir
care dieta era convocată pentru 4 noiembrie 1861 la Alba Iulia, cu înscrierea egalităţi;
politice a naţiunii române ca prim obiectiv ai programului dietei şi cu includerea
capitaţiei în censul de 8 fi., aşa cum a susţinut Basiliu Ladislau Pop. Rescriptul
imperial din 19 septembrie 1861 a provocat demisia cancelarului Kemeny.
Situaţia favorabilă creată românilor prin decizia imperială a făcut necesară
prezenţa liderilor politici naţionali în capitala imperiului, în frunte cu cei doi
arhierei, mai ales că în uncie cercuri româneşti a fost relansat planul numirii unui
cancelar român, chiar şi numai provizoriu. Mai mulţi funcţionari români din Viena
au transmis apeluri în Transilvania pentru a se întări prezenţa românească la Viena,
pentru venirea grabnică acolo a celor doi ierarhi. Mai ales Dimitrie Moidovan,
secretar la Cancelaria aulică, a cerut imperativ ca arhiereii să vină la Viena în
fruntea unei delegaţii naţionale, pentru a susţine cererile românilor, inclusiv numirea
unui cancelar român204. La repetatele apeluri ale funcţionarilor români, răspunsul
arhiereilor a fost negativ. Mitropolitul greco-catolic, ca şi George Bariţ, aprecia că
după convocarea dietei nu mai era necesară prezenţa înalţilor ierarhi la Viena pentru a
susţine numirea unui cancelar român, întrucât această decizie era de competenţa
dietei. La insistenţele lui Dimitrie Moidovan, a consultat şi pe episcopul ortodox în
această chestiune205. Prudent ca întotdeauna,.neîncrezător în realismul acestor planuri,
Şaguna a declinat participarea sa din motive de sănătate şi a propus mitropolitului
greco-catolic să meargă în fruntea delegaţiei206.
în aceste condiţii s-a cristalizat ideea unei noi delegaţii naţionale la Viena.
în 1 octombrie 1861, la Blaj s-a desfăşurat o întrunire politică, la care Iacob Bologa şi
Ioan Raţiu au prezentat mitropolitului unit rezultatele recent încheiatei lor misiuni
la Viena şi cererea imperativă a înalţilor funcţionari români din capitala imperiului
de a trimite o nouă delegaţie ia tron. Alexandru Sterca Şuluţiu a acceptat cererea
203
Cele două scrisori adresate comisului Salmen au fost publicate în „Telegraful român”, 1861, nr. 35 şi 37.
204 Pe larg la S. Retegan, op. cit., p. 157-162.
205 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 24 septembrie, 1861, ABMS, Şaguna, 1550.
206Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 15/27 septembrie, 1861, ABMS, Şagnm , 1551.
67
participanţilor la întrunire de a conduce această delegaţie, în care au fost propuşi

Bologa, Raţiu şi Măcelariu. Tot acum s-a cerut întrunirea comitetului permanent la
Sibiu, sub preşedinţia lui Şaguna, pentru a formula programul naţional al românilor
în noul context politic. Optimişti în privinţa întrunirii dietei Transilvaniei, după ce
rescriptul imperial a fost înaintat guvernului din Cluj, participanţii la întrunirea de
la Blaj au cerut ca românii din toate jurisdicţiile să-şi desemneze candidaţii pentru
viitoarea dietă şi să-i comunice comitetului permanent207.
Sub aceste auspicii favorabile, delegaţia naţională a plecat imediat la Viena,
unde a ajuns în 8 octombrie 1861. A doua zi a şi început consultările cu fruntaşii
români prezenţi în capitala imperiului. Alexandru Sterca Şuluţiu a informat sistematic
pe episcopul ortodox şi comitetul permanent despre activitatea delegaţiei.
Scrisorile lui dau o imagine veridică despre dezbaterile din sânul delegaţiei şi despre
iniţiativele acesteia pe lângă înaltele autorităţi. A semnalat la Sibiu imaginea
negativă creată românilor de zvonurile difuzate în diverse cabinete, ce îi acuzau de
simpatii „cu fraţii lor din Principate spre a ridica o Dacoromanie” sau de simpatii faţă j
de Rusia. De asemenea, s-a referit la o altă imagine negativă răspândită în cercurile
politice vieneze, potrivit căreia românii erau împărţiţi în partide diferite în
atitudinea lor faţă de tron. Din atari motive, mitropolitul unit a solicitat prezenţa
grabnică a episcopului ortodox acolo208209.
Şaguna a declinat din nou chemareavoficialilor români, invocând motive de
sănătate. In răspunsul adresat colegului său unit şi-a exprimat neîncrederea în
bărbaţii de stat şi în caracterul timpului, pentru că nu există un principiu ordonator
în activitatea guvernului, nu erau consecvenţi şi convinşi de justeţea faptelor lori|
Cel mai puternic argument oferit lui Alexandru Sterca Şuluţiu era lipsa de reacţie a |
autorităţilor la nenumăratele memorii adresate Vienei, absenţa unei rezoluţii oficiale în
cauza românească. Neîncrezător în sinceritatea miniştrilor, a sugerat ca delegaţia-|
naţională să înainteze un memoriu împăratului, pentru a formula o „hotărâre
împărătească în formă de drept de stat55209.
Intre timp a survenit declaraţia guberniului din Cluj, din 3 octombrie 1861^1
prin care a refuzat aplicarea decretului imperial de convocare a dietei. Comitetul
permanent a dat mandat imperativ delegaţiei naţionale să susţină pe lângă autorităţile
207 Vezi protocolul încheiat Ia această consfătuire, Blaj, 2 octombrie 1861, ABM S, Şaguna, 1612. Vezi -
S. Retegan, op. cit., p. 163 cu toată bibliografia exl tentă.
208 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, Viena, 12 octombrie st. n., 1861, AJBMS, Şaguna, 1559.
Alexandru Sterca Şuluţiu a cerut şi prin telegramă plecarea urgentă a lui Şaguna la Viena, ABMS, Şaguna, 1561. |
209 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 3/15 octombrie 1861, ABMS, Şaguna, 1518/1.
68
centrale convocarea dietei şi să înainteze un protest energic împotriva declaraţiei

guberniului transilvan210.
Deputaţii români la Viena au îndeplinit acesta misiune pe lângă arhiducele
Rainer şi alţi miniştri şi au pregătit un memoriu pentru a fi înaintat împăratului.
Votul separat al consilierilor guberniali români, care au acceptat poziţia principială
a guvernului în chestiunea ilegalităţii dietei, dar s-au pronunţat pentru publicarea
rescriptului imperial de convocare, a creat o imagine nefavorabilă românilor în
cabinetul vienez şi a compromis activitatea delegaţiei. Miniştrii acuzau pe români
că erau împărţiţi în două partide, unul proaustriac şi altul promaghiar. Delegaţii
U români au contraatacat aceste acuze, invocând greşelile noului regim, care a lăsat
integral puterea politică în Transilvania opozanţilor maghiari şi a refuzat să numească
cancelar român. Ei au replicat că respectivii consilieri nu erau reprezentanţii
naţiunii, ci instrumentele noilor autorităţi politice instalate de regim în Transilvania.
Mandatul încredinţat de comitetul permanent delegaţiei pentru a protesta
împotriva declaraţiei guberniului clujean a făcut o bună impresie în cercurile politice
vieneze. Oficialităţile din capitala imperiului au recomandat o dezavuare energică
în presa românească a votului separat al celor trei consilieri guberniali români.
Alexandru Sterca Şuluţiu a transmis acestă dorinţă în ţară. El a propus episcopului
ortodox ca principalele ziare româneşti, „Telegraful român” şi „Gazeta Transilvaniei”,
să dezavueze votul separat al consilierilor guberniali români, să precizeze clar că
aceştia nu erau reprezentanţi desemnaţi de naţiune şi nu au fost autorizaţi de aceasta la
un asemenea vot. La rândul ei, delegaţia naţională a încorporat în memoriul adresat
$ împăratului, alături de celelalte revendicări româneşti, protestul împotriva votului
p |I guvernului şi al consilierilor români. Din surse declarate sigure, Alexandru Sterca
£ Şuluţiu ştia că s-a cerut guberniului transilvan date despre numărul alegătorilor,
despre modul de exercitare a votului, că s-a cerut să se facă pregătiri la Alba Iulia
pentru întrunirea dietei21\
După întoarcerea împăratului la Viena, delegaţia naţională a împuternicit
pe Alexandru Sterca Şuluţiu să ceară audienţă la tron pentru a protesta împotriva
m deciziei guberniului, spre a-i prezenta starea de fapt din principat şi măsurile ce
; trebuiau luate pentru îndreptare. în 26 octombrie 1861, mitropolitul greco-catolic
a fost primit în audienţă la împărat. Monarhul a răspuns favorabil cererilor
£pmâneşti, deşi a facut-o într-o manieră generală: dieta Transilvaniei trebuia să se
210ABMS, Şaguna, 3131/8.

- 211Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 24 octombrie 1861, ABMS, Şaguna, 1613.
69
ţină, uniunea nu trebuia făcută, a promis că va dispune ca naţiunea română „să fie
considerată egală a i celelalte naţiuni”. Delegaţia naţională a cerut episcopului ortodox
un proiect de diplomă pentru recunoaşterea naţiunii române, dacă nu se întrunea
dieta şi nu era recunoscută politic naţiunea română212. După audienţa individuală,
delegaţia română a fost primită in corpore în audienţă la împărat, în 19/31 octombrie
1861. Cu această ocazie a fost prezentat protestul românilor împotriva declaraţiei
guberniului Transilvaniei şi cererea pentru convocarea imediată a dietei provinciale.
Răspunsul împăratului a fost identic cu cel anterior, acordat mitropolitului213.
Nemulţumit de atitudinea cercurilor vieneze, deoarece nu au promulgat
nici o rezoluţie favorabilă la numeroasele cereri şi proteste ale naţiunii române, Şaguna
a respins cererea oficialităţilor vieneze de a amplifica campania de dezavuare a votului
separat ai consilierilor români, afirmând că s-a făcut destul în această chestiune, iar
naţiunea română „a dat destule dovezi despre născuta-i credinţă şi loialitate către
înalta Casă domnitoare”. A respins şi ideea redactării unui proiect de diplomă
pentru recunoaşterea naţiunii şi a recomandat delegaţiei să se concentreze asupra
convocării dietei214.
Speranţele românilor privind numirea unui cancelar din rândurile lor s-a|
spulberat odată cu numirea lui Nâdasdy în această funcţie. După instalarea acestuia
în funcţie, delegaţia română a făcut o vizită de curtoazie cancelarului. Cu acest
prilej a cerut soluţionarea cererilor româneşti. Cancelarul a prezentat deputaţilor
români programul său politic cu privire la afacerile Transilvaniei: aplicarea diplomei şi
patentei imperiale, întrunirea fără întârziere a dietei Transilvaniei, desemnarea
deputaţilor Transilvaniei în senatul imperial, egalitatea deplină între naţiunile
Transilvaniei, numirea unor români în funcţia de comite suprem în comitatele cu|
majoritate românească. Cancelarul a cerut deputaţilor români sprijinul în misiunea
sa, să propună o listă de oameni capabili, din cele două confesiuni, pentru a fi
numiţi în funcţii.
După această întrevedere, Alexandru Sterca Şuluţiu a exprimat episcopului
ortodox încrederea lui în bunele intenţii ale cancelarului în privinţa egalei
îndreptăţiri a naţiunii române cu celelalte naţiuni transilvane. La Viena, delegaţia
naţională a militat pentru ca românii să obţină o majoritate absolută între regaliştii
viitoarei diete. încrezător în promisiunile cancelarului, mitropolitul a cerut episcopului
212 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 29 octombrie 1861, ABMS, Şaguna, 1569.
213 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 1 noiembrie 1861, st. n., ABMS, Şaguna, 1573.
214 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 26 octombrie/ 7 noiembrie 1861, ABMS, Şaguna, 1575.
70
ortodox să pregătească împreună lista românilor capabili să ocupe funcţia de comite

suprem215.
Cu toate informaţiile optimiste ale colegului său, Andrei Şaguna şi-a exprimat
în continuare neîncrederea în ofertele oficialilor, considerate numai amăgiri, în
absenţa unor rezoluţii favorabile la cererile românilor216.
Intr-o şedinţa a delegaţiei române la Viena, din 5 noiembrie, a fost luată în
dezbatere propunerea mitropolitului greco-catolic pentru susţinerea unei gazete în
limba germană la Viena, menită să apere şi să promoveze interesele românilor.
Deoarece înfiinţarea unui organ de presă propriu în limba germană nu era posibilă
din cauza insuficienţei fondurilor necesare în acest scop, la propunerea bancherului
Pop, delegaţia a hotărât să se negocieze cu ziarul „Osterreichische Zeitung” condiţiile
asocierii în vederea îndeplinirii unei asemenea misiuni. Mitropolitul Alexandru
Sterca Şuluţiu a prezentat episcopului Şaguna condiţiile de asociere, între care
J garantarea a 300 de abonaţi, plătită cu trei luni înainte, moderaţie în criticile la
adresa saşilor şi o atitudine reciprocă din partea lor în acest sens, V. Babeş să
reprezinte partea română în această asociere217.
M Andrei Şaguna a salutat ideea unui ziar în limba germană pentru a susţine
o campanie de presă în favoarea naţiunii române. Avea însă rezerve faţă de publicaţia
propusă, deoarece era puţin cunoscută în monarhie, mai mult chiar faţă de ideea
unui ziar străin, deoarece acesta rămânea favorabil unei cauze atâta timp cât era
plătit. Episcopul ortodox a propus editarea unui periodic propriu al naţiunii române,
tipărit în limba germană la Viena, chiar dacă efortul financiar ar fi fost mai mare.
Proiectul său prevedea un ziar cu 3-4 apariţii pe săptămână, sub redacţia lui V. Babeş,
apreciat a fi mai eficient decât angajarea ziarului menţionat. Delegaţia vieneză a
respins propunerea lui Alexandru Sterca Şuluţiu218. Au respins ideea angajării
ziarului „Osterreichische Zeitung” şi George Bariţ, Andrei Mocioni, Constantin
Alutan, Alexandru Dobra. Singur episcopul Alexi a susţinut accată propunere.
Proiectul lui Andrei Şaguna nu a mai fost discutat în delegaţia vieneză219.
JSIP
'«■Mp,,
----------------------------------
215Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 11 noiembrie 1861, st.n., ABMS, Şaguna, 1579.
216ABMS, Şaguna, 3131/9, copie nedatată.
217 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 13 noiembrie 1861, ABMS, Şaguna, 1585. Vezi despre
această şedinţă a delegaţiei N. Josan, Documncte inedite despre lupta naţionala a românilor din Transilvania
in anul 1861, în „Apulum”, XVII, 1979, p. 565-566.
228Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 7/19 noiembrie 1861, ABMS, Ş tgu m , 3131/7 (copie).
N. Josan, op.cit., p. 569-570, nr. 99-100.
71
Deoarece episcopul Şaguna a întârziat să transmită o listă cu acei fruntaşi propunerea sa pentra reglementarea referinţelor religioase nu a avut ecoul aşteptat224
ortodocşi capabili să ocupe funcţii înalte, mitropolitul Alexandru Sterca Şuluţiu a La rândul său, Alexandru Sterca Şuluţiu a respins acuzaţiile episcopului ortodox şi
întocmit o listă în acest scop, cu concursul lui D. Moldovan şi D. Puşcanu, spre a a deplâns faptul ca acesta a pus la îndoială sinceritatea cu care apăra concordia dintre
cele doua biserici. Mitropolitul greco-catolic a susţinut poziţia sa cu argumentul că
fi înaintată autorităţilor220.
Şaguna a evitat să redacteze această listă, acuzând principiul după care asemenea treceri de la o confesiune 1a alta „s-au întâmplat şi până vor exista două
cancelaria aulică a cerut-o, respectiv inconsecvenţa în susţinerea egalităţii confesionale. confesiuni la români se vor mai întâmpla, deoarece convicţiunea confesională, durere la
Acesta a fost motivul pentru care Şaguna a cerut mitropolitului să susţină cu romanii noştri mai niciodată nu joacă întâia rolă în schimbarea confesiunii...”. Mai
„consecvenţă de fier”, interesele „bisericilor noastre naţionale”. In schimb şi-a p m k , a încercat să-l consoleze pe episcopul ortodox că „trecerile se făceau la altă
exprimat satisfacţia pentru numirea lui Ludwig Crenneville, Ladislau Basiliu Pop şi jconfesiune română, nu la altă naţionalitate”. A transmis lui Andrei Şaguna un apel
a lui Kozma Deneş în fruntea guberniuîui Transilvaniei221. J t ; a lnr gCrCf solldanta,:e’ ca «vrajba şi neînvoiala preoţilor noştri să nu suferim să
După de s-a întors în Transilvania, mitropolitul Alexandru Sterca Şulupu K | f CnerCZe în Ură confesionaIă sau în » '» păgubitoare dizarmonie naţională”
s-a deplasat în fruntea unei delegaţii româneşti la Cluj, pentru a saluta protocolar P f ® Că atâta timP cât vor exist* Preoţi săraci, „nu vom fi în stare a stârpi
pe noul guvernator al Transilvaniei. Acesta a făcut promisiuni arhiereului roman Ş1 COnflictele confesionale”. A cerat ca episcopii să se ridice deasupra
pentru un viitor mai bun al naţiunii române, potrivit cărora în scurt timp urmau a § certurilor confesionale ale preoţilor, întrucât fericirea naţiunii nu era posibilă fără o
• armonie statornică, care, odată încheiată, trebuia apărată225.
fi satisfăcute cererile românilor.
La observaţia episcopului Şaguna, că nu au fost desemnaţi doi consilieri J r U i Alexandru Sterca Şuluţiu a răspuns în 22 februarie 1862 Ia propunerea lui
la Cancelaria aulică, câte unul pentru fiecare confesiune, cum au cerat romanii, 21 ma' 1861> pentm 3 încheia ° înîd egere între cele două ierarhii
mitropolitul a justificat poziţia cancelarului Nâdasdy prin insuficienţa resurselor I m problema relaţiilor confesionale, declarând că „principiul egale, îndreptăţiri a
financiare. Nâdasdy a propus ierahilor români să ceară clerului prin circulara sal | , naţiunilor şi confesiunilor are cel mai mare apărător în persoana sa”. Spre deosebire de
aştepte „în pace” încheierea organizării ţării, conform principiului egalei îndreptăţiri, ierarhul ortodox, care îşi putea exprima nestingherit voinţa, prelatul unit a mărturisit
până ce noua dietă va legifera deplina egalitate, să dea ascultare noilor organisme l g e a u n jurisdicţia sa bisericească existau mai mulţi factori de care trebuia să ţină
administrative instalate şi să se manifeste cu prietenie faţă de naţiunile j m tn e i| K .seama, intre aceştia şi episcopii sufragani. Consultaţi de mitropolit în problema
Mitropolitul a acceptat cererea şi a anunţat că va trimite o asemenea circulara ^ , dar* IM e le g e n i dintre cele două biserici, aceştia nu şi-au dat acordui, invocând legislaţia
Andrei Şaguna a declinat cererea cancelarului până nu se va convinge de măsuri Cj CatoJicismuIui, ce trebuia respectată până Ia noi reglementări. Din
VCaiîZa ° pOZ'ţle! ePlscopflor, Alexandra Sterca Şuluţiu a declinat un acord valabil
luate în favoarea românilor223. . -
La sfârşitul anului 1861 şi la începutul anului 1862, relaţiile dintre cei doi| tt& j toata Transilvania. Nu putea să recunoască Bisericii ortodoxe şi lui Andrei
arhierei s-au înrăutăţit din cauza unor conflicte locale între reprezentanţa ce o | iăguna decât dreptul de a cere viitoarei diete şi autorităţilor principatului revocarea
două biserici. Şaguna a acuzat conflictul de la Bucerdea şi a denunţat mitropolitului Jgislaţiei discriminatorii şi dreptul la egală îndreptăţire a confesiunii ortodoxe cu
unit abuzurile săvârşite de preotul greco-catolic din Ighiu, nemulţumit e aptu ca Jp^â^reco-catolică, cu celelate confesiuni. A cerut episcopului ortodox să se evite
» i f l i c t d e dintre cele două biserici, până ce dieta Transilvaniei va reglementa relaţiile
» Alexandra Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 12/24 noiembrie 1861, ABMS, Şaguna, 1577. Vezi NJ i l t f * AteQnd™ Sterca 30 decembrie 1861, DJAN Cluj, Fond
f l i is S ° COP'e “ ° a ld A,CXand*'u Scera Ş ^ P u « * * D. Moldovan din 11/23
i d ş t ^ a d u e ' A l e x a n d r u Sterca Şuluţiu, 16 noiembrie 1861, ^ M S Ş ^ u rn , 1578^
221
-
222 Alexaoditfsterca Şuluţiu către Andrei Şaguna,, 11 ŞUlUţ3Uf re Andra ŞagU,la’ 3/15 februaric 1862’ Cluj, Fond
I ( 3 d° Ua anexa la scnsoarea menţionată a lui Alexandru Stcrca Şulupu către D. Moldovan).
113 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 6 decembne 1861, ABM ,Ş a g ,
73
72
confesionale pe baza perfectei egalităţi. „Noi ambii - scria Alexandru Sterca Şuluţiu -
am încheiat concordia în naţiunea noastră pentru un scop mai sfânt şi mai sublim
naţional, nouă se cade această concordie ori cu ce preţ a o susţine; să ne rădicăm
dară mai sus de toate aşa, cât certele preoţilor şi a(le) credincioşilor noştri... să nu
poată fi niciodată în stare a surupa şi nimici aurita şi binefăcătoarea concordia şi
amiciţia între capii bisericeşti”226.
Andrei Şaguna nu a împărtăşit optimismul colegului blăjean şi a dat un
răspuns sever, neîncrezător în promisiunile ierarhului unit. Pornind de la diferendul
dintre credincioşii ortodocşi şi greco-catolici de la Măgărei, Şaguna acuza Blajul de
promisiuni neîmplinite, deoarece nici o plângere adresată mitropoliei greco-catolice
nu a primit satisfacţie. Acuza ierarhia greco-catolică de supremaţie în problema
căsătoriilor mixte, de faptul că a interzis preotului ortodox catehizarea tinerilor de |
această credinţă de la gimnaziul din Blaj, că a contestat dreptul Episcopiei ortodoxe de
a tipări cărţi bisericeşti în limba română, invocând privilegiul exclusiv al Blajului,
afirmaţia că Andrei Şaguna a scos cuvântul unire din cărţile bisericeşti. Scrisoarea
episcopului ortodox acuza în continuare circulara mitropolitului greco-catolic din
1855, pentru că a identificat mitropolia unită cu vechea mitropolie ortodoxă de la
Bălgrad, că a primit preoţi pedepsiţi sau clerici admonestaţi în biserica sa. Situaţia de la
Măgărei - aprecia Şaguna - periclita frăţietatea, interesul naţional şi cel bisericesc227.
Alexandru Sterca Şuluţiu a evitat tonul polemic şi a continuat să susţină
colaborarea în afacerile naţionale, dar relaţiile dintre cei doi ierarhi au devenit tot;
mai încordate. A contribuit la aceasta punctul de vedere diferit în orietarea politică
a românilor, în conduita lor faţă de autorităţi. Opiniile celor doi arhierei s-au despărţit
în chestiunea conferinţei naţionale, cerută autorităţilor la sfârşitul anului 1862.
Arhiereii români au cerut întrunirea unui congres naţional228. Autorităţile
au aprobat numai o întrunire a reprezentanţilor desemnaţi de cele două ierarhii
într-o conferinţă naţională. Opinia publică românească nu a acceptat o asemenea
226 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 10/22 februarie 1862, DJAN Cluj, Fond Dimitrie
Moldovan, nr. 314 (este a treia anexă la scrisoarea menţionată a lui Alexandru Sterca Şuluţiu către Dimitrie
Moldovan); publicată de N. Popea, Arhiepiscopul şi M etropolitul Andrei baron de Şaguna, p. 123-125. în
scrisoarea adresată lui Dimitrie Moldovan, mitropolitul greco-catolic deplânge faptul că episcopul ortodox
se Iasă cuprins în „nişte certe confesionale între nişte preoţi care nu-şi pot împărţi prescurile sau de o
patimă a mâniei pentru treerea unor credincioşi de Ia o confesiune la alta”, care tulbură concordia şi
colaborarea în afacerile naţionale.
227 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 10/22 ianuarie 1863, DJAN Alba, fond Biserica Româna
Unita, Cabinetul mitropolitului, 746/1863, f.1-9.
22K S. Retegan, op. cit., p. 188.
74
„adunare octroată”, deoarece nu era reprezentativă. Pentru a veni în întâmpinarea

cererilor exprimate de presa românească, Alexandru Sterca Şuluţiu a propus episcopului
sibian să ceară guvernului un astfel de congres, cu o reprezentare de un delegat la
5000 de suflete229.
Andrei Şaguna a respins categoric propunerea colegului unit, argumentând
că opiniile formulate de „Gazeta Transilvaniei” sau de „Concordia” nu puteau fi
considerate ale întregii naţiuni, deoarece o altă parte a ei aproba proiectul viitoarei
conferinţe naţionale. A solicitat imperativ menţinerea „unei discipline naţionale”, a
formulei de conferinţă revendicată, ce a avut la bază modelul din 1861230.
^ ei ^01 PreŞedi»ti ai comitetului permanent s-au despărţit în continuare în
chestiunea desemnării delegaţilor la conferinţa naţională românească. Mitropolitul
vgreţo-catolic susţinea alegerea reprezentanţilor din fiecare confesiune, în timp de
Şaguna a rămas pe poziţia denumirii lor de către arhierei. Puncte de vedere diferite
au existat şi în privinţa reprezentării înalţilor funcţionari români la conferinţă. Au
fpsţ de acord numai cu data întrunirii, Duminica Tomii, deşi autorităţile au cerut
întrunirea mai devreme231.
| Opinii diferite au existat şi în chestiunea programului şi a regulamentului
conferinţei. Mitropolitul greco-catolic a cerut lui George Bariţ să redacteze un proiect
de program şi de regulament. Documentele respective au fost aprobate la Blaj şi au
fost înaintate spre aprobare episcopului Şaguna232. La rândul său, acesta a consultat
Uf funcţionarii români de la Cluj în chestiunea programului şi a regulamentului.
Consilierul Iacob Bologa a apreciat că aceste proiecte erau valabile pentru o dietă.
Iritat probabil de iniţiativele Blajului în organizarea conferinţei iiaţionale, Şaguna a
propus ca aceste documente să rămână numai un îndreptar pentru preşedinţii
conferinţei, ca între cei 75 delegaţi, aprobaţi de autorităţi pentru fiecare confesiune, să
fie incluşi şi funcţionarii români din cele două biserici233.
Admonestat de autorităţi pentru că a depăşit cadrul fixat pentru întrunirea
conferinţei, în final Alexandru Sterca Şuluţiu a acceptat opinia funcţionarilor români
ţ despre programul şi regulamentul conferinţei, a retras circulara prin care solicita
alegeri şi a difuzat o nouă circulară, în conformitate cu cererile autorităţilor. Cu
229Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 19/31 ianuarie 1863, ABMS, Şaguna, 1793.
230Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 27 ianuarie 1863, ABMS, Şagmm, 1794.
I 231ABMS, Şaguna, 2868, 2865.
232Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 9 / 21 martie 1863, ABMS,Şaguna,2664 şi 2847.
233 Andrei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 16/28 martie 1863, ABM S, Şaguna, 2876 (ciornă),
3131/8 (copie). Proiectul de programă şi regulament ABMS, Şaguna, 2874, 2875.
75
toate aceste eşecuri, Alexandru Sterca Şuluţiu a continuat să păstreze iniţiativa în

problema conferinţei şi a pregătit discursul de deschidere cerând lui Şaguna să
vorbească la închiderea acesteia234235.
Tensiunea dintre cei doi arhierei s-a păstrat şi în preajma deschiderii dietei.
După ce rezoluţia imperială pentru întrunirea dietei în 1 iulie 1863 a risipit orice
îndoieli, Alexandru Sterca Şuluţiu a cerut episcopului Şaguna să convoace adunarea
generală a Astrei la Sibiu, unde se aflau majoritatea fruntaşilor români, deşi aceasta
a fost programată la Blaj. Şaguna a respins propunerea pe motiv că nu avea temei
statutar şi că vor hotărî la Sibiu data şi locul adunării generale a Astrei23b.
Corespondenţa dintre cei doi arhierei s-a întrerupt în perioada iunie 1863 -
august 1865 sau noi nu am identificat scrisori din aceasta perioadă.
în 22 septembrie 1865, Alexandru Sterca Şuluţiu a reluat schimbul epistolar
într-o conjunctură politică nouă, creată prin decretul imperial de dizolvare a dietei î
sibiene şi convocarea dietei la Cluj, cu articol unic pe ordinea de zi: dezbaterea
uniunii Transilvaniei cu Ungaria. A fost determinat la această iniţiativă de pericolul 3J
ce ameninţa autonomia ţării, considerând că era necesar „ca naţiunea să aibă cea
mai strânsă şi mai cordială coînţelegere şi solidaritate”. Scrisoarea insinua o anumită J
nemulţumire pentru faptul că episcopul Şaguna a fost chemat singur la Viena şiM §
fost informat despre noua direcţie politică a imperiului. Deoarece din mai m u lte ^
părţi s-a manifestat dorinţa menţinerii solidarităţii naţionale, pentru mitropolit, că |
şi pentru ceilalţi lideri politici români, s-a ridicat în mod firesc problema atitudinii i
politice a românilor faţă de dieta clujeană.
La cererea inteligenţei române din Blaj, în localitate s-a organizat o conferinţă
ad-hoc, unde s-a discutat atitudinea politică a românilor faţă de noul curs al politicii f
imperiale. Participanţii au cerut organizarea unei conferinţe naţionale, singura în |
măsură să hotărască atitudinea viitoare a românilor, au propus ca arhiereii să convoace
conferinţa naţională fără a mai cere aprobarea autorităţilor deoarece naţiunea a fost
recunoscută în dieta ţării. Alexandru Sterca Şuluţiu a hotărât să fie convocată]
conferinţa în 20 octombrie 1865, împreună cu Şaguna, să informeze numai guvernul, -J
fără a mai cere aprobare, să declare că românii nu vor participa la nici o negociere
până ce naţiunea nu va fi consultată în legătură cu uniunea236.
234 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 9 aprilie 1863, ABMS, Şaguna, 2850.
235 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 18 iunie 1863, ABMS, Şaguna, 1859. Andrei Şaguna
răspunde în 23 iunie 1863, ABMS, Şaguna, 1860. . A■
236 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 22 septembrie st. n. 1865, publicată în „Gazeta Transilvaniei’’,
1865, nr. 77, în „Concordia” 1865, nr. 75 - 434, p. 307 şi George Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei,
voi. DI, p. 320-323.
76
Dezorientat şi tulburat în acelaşi timp, după cum îl trădează scrisoarea.

Şaguna nu a acceptat propunerile colegului greco-catolic, mod vând că nu înţelege
situaţia poliucă internă şi externă în haosul existent, că nu voia să lase în voia
întâmplărilor naţiunea ajunsă într-un stadiu fatal, mai ales că nu a primit nici un alt
semnal că ar fi dorită o conferinţă convocată de către arliierei. In acele momente
dificile, principala preocupare a mitropolitului ortodox era ca „onoarea şi cauza
dreaptă a naţiunii să nu fie compromisă, cel puţin din cauza arhiereilor”237.
în realitate, Şaguna s-a îndepărtat şi mai mult de mitropolitul greco-catolic
din cauza opiniilor diferite sau contradictorii privind atitudinea politică a românilor.
Au existat voci în 1865 care i-au cerut lui Şaguna să revină, alături de mitropolitul
greco-catolic, în fruntea acţiunii politice româneşti, însă relaţiile dintre cei doi
1 i au ajuns într-un moment care nu mai putea aduce concilierea. Spre exemplu,
în 26 septembrie 1865, românii din Braşov i-au cerut lui Şaguna să revină în
fruntea treburilor naţionale, alături de Alexandru Sterca Şuluţiu, în calitatea de
preşedinte al comitetului permanent românesc.
Alexandru Sterca Şuluţiu a informat sistematic pe George Bariţ despre evoluţia
relaţiilor dintre cei doi ierarhi. Bariţ a explicat răspunsul negativ al episcopului
^Mritjodox prin supărarea pricinuită de publicarea scrisorii lui Alexandru Sterca
Şuluţiu către Şaguna în „Gazeta Transilvaniei” şi „Concordia” din octombrie 1865,
interpretată la Sibiu ca un mijloc de presiune şi răzbunare, pentru că mitropolitul
Sptbdox a mers singur la Viena şi ar fi trădat atunci cauza naţională. Intr-o scrisoare
către Bariţ, Alexandru Sterca Şuluţiu a criticat ambiţia „omului trufaş”, afectat de
iii că nu mai era considerat conducătorul naţiunii, că nu a mai fost intens solicitat
>reia conducerea afacerilor naţionale, ca nu mai avea iniţiativa în acţiunea politică
românească. Unele ziare au mers şi mai departe, acuzând pe Şaguna că ar fi fost
câştigat pentru cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria*238.
Motivaţia pentru relaţiile tot mai încordate între cei doi conducători ai
naţiunii au fost mai complexe decât menţionatele reacţii sau nemulţumiri personale.
Procesul de laicizare a vieţii politice româneşti a făcut progrese însemnate
prin cristalizarea unei elite politice româneşti în urma ridicării mai multor români
în funcţii publice. Apariţia unui grup de funcţionari români, legaţi prin interese,
convingeri de cercurile vieneze sau pestane, creşterea ponderii intelectualităţii în
viaţa publică a românilor, impactul tot mai mare al presei asupra societăţii, poziţiile
1 ei critice au făcut ca treptat iniţiativa în acţiunea politică a românilor să aparţină
Ândrei Şaguna, Scrisori apologetice. Sibiu, 1867, p. 3-4.

m Alexandru Sterca Şuluţiu către G. Bariţ, 14/26 septembrie 1865, Ia G. Bariţiu, op. cit., p. 532-533.
77
preponderent laicilor.
Fragila solidaritate realizată în 1860-1861 s-a erodat treptat din cauza
diferendelor confesionale şi a opţiunilor politice adeseori contradictorii. Semnele
acestui fenomen s-au manifestat încă de la începutul anului 1863, când presa
românească a cerut întrunirea unui congres reprezentativ pentru români, contestând
principiul confesional şi dreptul ierarhilor de a numi participanţii. Dieta de la Sibiu
a accelerat procesul, a izolat şi mai mult ierahia, multiplicând centrele care s-au
exprimat în jurul tacticii sau a orientării politice româneşti.
în faţa evenimentelor din toamna anului 1865, clasa politică românească s-a
prezentat divizată, în jurul unor centre de putere, dintre care Blajul şi Sibiul îşi I
disputau iniţiativa şi orientarea politică, lipsită de un organism de coordonare în
condiţiile erodării comitetului permanent, singurul abilitat de o conferinţă naţională săi
decidă în privinţa comportamentului politic al naţiunii.
Iniţiativa lui Alexandru Sterca Şuluţiu din toamna anului 1865, de a convocaj
un congres naţional, a fost mai degrabă urmarea presiunii liderilor laici de a întruni
o adunare reprezentativă. Răspunsul negativ al lui Şaguna a fost expresia resemnării j
conducătorului dezamăgit de cursul evenimentelor în imperiu, pe plan internaţional şi I
de atitudinea conaţionalilor, tot mai reticienţi ia rolul de conducător al ierarhilor.
Alexandru Sterca Şuluţiu a prezentat răspunsul negativ al mitropolitului
ortodox într-o conferinţă ad-hoc, organizată la Blaj şi a menţionat hotărârea lui
George Bariţ de a publica un ciclu de articole menite să analizeze situaţia şi poziţia
românilor239.
Apelul lui Alexandru Sterca Şuluţiu pentru convocarea adunării naţionale,
răspunsul negativ al lui Şaguna, au determinat transferul centrului de greutate al
mişcării naţionale româneşti la Blaj. în 22 octombrie 1866, mitropolitul din Blaj a
făcut cunoscute colegului sibian cererile înaintate „din toate părţile” pentru
trimiterea unei delegaţii la Viena, în frunte cu cei doi arhierei, necesitatea ca aceştia
să reprezinte cauza naţională în faţa tronului. Deoarece s-a constatat „retragerea”
ierarhilor, la Blaj au fost desemnaţi doi lideri laici să prezinte împăratului cererile
româneşti, respectiv George Bariţ şi Ioan Raţiu. Pentru a da mai multă greutate
prezenţei româneşti la Viena, aceştia au cerut ierahilor să se pună în fruntea delegaţiei,1
iar dacă împrejurările nu o permiteau, să le acorde plenipotenţe. Alexandru Sterca J
Şuluţiu a şi acordat o astfel de plenipotenţă, aşteptându-se la un răspuns negativ,
din partea Sibiului240.
239Ibidem.
240 „Gazeta Transilvaniei’5XXIX, 1866, nr. 99, din 18/30 decembrie, p. 1.
78
Şaguna a respins în termeni aspri această iniţiativă, motivând că nu se

încadra printre hotărârile oficiale ale reprezentanţilor legitimaţi de naţiune să ia
atitudine. El a declarat că nu recunoaşte decât hotărârile consfătuirii deputaţilor şi
regaliştilor români la dieta din Cluj, unde a fost adoptat un program propus de
Andrei Şaguna, acceptat de toţi participanţii. Despre această întrunire George
Bariţ a scris că atunci s-a refăcut concordia în sânul inteligenţei române şi între cei
1 doi arhierei. Consfătuirea de la Cluj s-a declarat pentru o manifestare activă „între
orice împrejurări” a naţiunii, ilustrând orientarea spre o tactică activistă şi legală.
UI Al doilea moment cu valoare de decizie a fost întâlnirea confidenţială de la
Alba-Iulia prilejuită de adunarea generală a Astrei, unde s-a hotărât înaintarea unui
memoriu la tron după modelul votului separat al deputaţilor şi regaliştilor români
la dietă, semnat de cei doi arhierei. Şaguna a acuzat că a aşteptat acel memoriu
pentru a-1 semna, dar a primit scrisoarea din 22 octombrie 1865, în care s-a afirmat că
arhiereii s-au retras, iar misiunea a fost acceptată de cei doi lideri laici241.
Răspunsul tranşant al lui Şaguna a fost o pledoarie pentru legalitate şi
nţinerea în cadrele hotărârilor adoptate de forurile naţionale abilitate. Naţiunea
a temei legal din 1863-1864, avea comitetul permanent din 1861, iar
baterile privind atitudinea faţă de dieta din 1865 au decis intrarea în dietă şi
area intereselor naţionale în cadrul legal parlamentar. Colaborarea naţională a
cţionat în timpul dietei de la Cluj şi a adunării generale a Astrei de la Alba Iulia.
Din această perspectivă el a apreciat iniţiativa Blajului ca o acţiune unilaterală,
în afara hotărârilor din 1861 şi 1863. In loc de a se utiliza cadrul legal - scria
a - se fabrică plenipotenţe unilaterale, în loc de a activa pe calea aprobată şi
bată, unii se apucă a se duce „pe calea cea rătăcită a petiţiei odioase”, care nu
facea decât să se piardă şi puţinul teren legal câştigat. Şaguna a acuzat şi atitudinea
presei pentru că „defaimă public arhiereii şi funcţionarii care nu le acceptă calea”.
Nu era de acord cu cele cuprinse în memoriul asumat de Bariţ şi Raţiu, deoarece
acelea constituiau obiecte ale legislaţiei constituţionale, nu ale unor petiţii unilaterale,
atare respinge propunerile avansate de mitropolitul unit în 22 octombrie,
ârece nu erau conforme principiilor conferinţelor naţionale din 1861 şi 1863.
pingea categoric afirmaţia că a părăsit cauza naţională şi afirma continuitatea
ducerii acesteia pe baza principiilor stabilite de congresele naţionale, în afara
ra nu recunoaşte altele legale242.
w:<
—
iei Şaguna către Alexandru Sterca Şuluţiu, 20 octombrie/1 noiembrie 1866, publicată în Andrei
Şaguna, Scrisori apologetice, p. 4-11.
m I b id m .
m 79
Discordia dintre cei doi s-a transformat într-o polemică publică acerbă,
desfăşurată între „Telegraful român”, „Gazeta Transilvaniei” şi „Concordia”, pe
tema atitudinii politice a românilor şi a legitimităţii poziţiei celor două centre,
Sibiul şi Blajul. Polemica s-a declanşată în noiembrie 1866, prilejuită şi de publicarea
scrisorilor schimbate între cei doi arhierei şi s-a prelungit până în februarie 1867.
Alexandru Sterca Şuluţiu l-a informat sistematic pe Bariţ despre această dispută, în
timp ce Raţiu se afla la Viena pentru depunerea memoriului. Bariţ a fost consilierul şi
sfetnicul mitropolitului greco-catolic în campania declanşată împotriva lui Şaguna.
Scrisorile schimbate între aceştia dezvăluie resorturile intime ale polemicii dintre
Sibiu şi Blaj. Alexandru Sterca Şuluţiu vorbea într-o scrisoare către Bariţ despre
„mişeliile” lui Şaguna îri cauza naţională, acuzându-1 că seamănă „discordia şi
împărechierea între români”, împreună cu organul său de presă. El a contestat
argumentele formulate de Şaguna, că trimiterea delegaţiei române la împărat s-a
făcut fără o hotărâre a comitetului permanent243. Alexandru Sterca Şuluţiu a contestat
existenţa comitetului în acel moment, deoarece el a încetat în 1863, odată cu
recunoaşterea prin lege a naţiunii române, aşa cum s-a hotărât la înfiinţarea lui în
1861. „Telegraful român” a acuzat şi faptul că la Blaj s-a constituit un alt comitet
naţional, favorabil orientării pasiviste, împărtăşită de grupul de lideri ce gravitau în
jurul mitropolitului greco-catolic. Atât mitropolitul unit, cât şi „Gazeta Transilvaniei”!
au dezminţit mereu existenţa unui comitet blăjean, acuzând de calomnie „Telegraful
Român”, deoarece a etichetat cu această expresie adunarea inteligenţiei blăjene,
care nu a făcut altceva decât să transmită apeluri pentru adunarea plenipotenţelor ;
în favoarea deputaţilor Bariţ şi Raţiu244.
Polemica dintre cei doi arhierei a culminat cu scrisoarea din 1 februarie
1867, în câteva zeci de pagini, prin care Andrei Şaguna a răspuns la scrisoarea lui
Alexandru Sterca Şuluţiu din 31 decembrie 1866245. Scrisoarea era o înşiruire de
replici ia adresa mitropolitului greco-catolic, o justificare a întregii sale politici şi o
profesiune de credinţă pentru convingerile ce le împărtăşea. Şaguna a mărturisit ca
a găsit în scrisoarea colegului blăjean „numai ofense personale”, „urgia care să
arunce între noi prăpastia separării”. Invocând poziţia ierarhului ortodox şi â
„Telegrafului român” faţă de misiunea lui Raţiu la Viena şi faţă de aşa numitul"
comitet de la Blaj, Alexandru Sterca Şuluţiu a acuzat pe Şaguna că prin atitudinea
243 George Bariţiu, op. cit.} p. 537-538.

244 Ibidem ,p. 533-534.
245 DJAN Cluj, Fond Biblioteca Cetrală din Blajj, XH, 303, f. 32-50 şi în Andrei Şaguna, Scrisori
p. 11-63.
80
Andrei Şaguna, Corespondenţa 1/.
sa nu urmărea decât să împiedice întreprinderile altora, că nu a acceptat întrunire;

congresului naţional, întrucât Blajul a luat această hotărâre tara coînţelegere ci
Sibiul. Alexandru Sterca Şuluţiu acuza pe Şaguna de ambiţie, de dictatură autocrată ş
poruncitoare, că tară iniţiativa lui nu permite altora să întreprindă ceva în cauz;
naţională, că urmăreşte numai lauda şi gloria numelui său, deranjat de faptul d
Blajul ocupa primul loc în încrederea naţiunii, pe care Şaguna a pierdut-o deoarea
rezultatele politicii sale erau nule.
In replică la acuzele mitropolitului greco-catolic, Şaguna a invocat toate
momentele politice sau bisericeşti în care a avut un rol precumpănitor începânc
din 1848 până în 1865, dar şi manifestările considerate antiortodoxe ale ierarhului
blăjean. La rândul său a acuzat pe Alexandru Sterca Şuluţiu că după recunoaşterea
Inăţiunii române, în 1865 a propus retragerea arhiereilor de la conducerea mişcării
naţionale, ca astfel „să scape de ambiţia şi dictatura lui”. Nemulţumit de faptul că
Şaguna a fost chemat singur la Viena, Alexandru Sterca Şuluţiu a convocat unilateral
congresul naţional, fără a mai cere aprobarea autorităţilor, iar „Gazeta Transilvaniei”
M acuzat pe Şaguna că a trecut de partea noului regim, ceea ce l-a determinat pe
acesta din urmă să-l acuze pe mitropolitul unit că a identificat cauza naţională cu cea
, rsonală. In scrisoare, Şaguna sublinia că în 1865 a cerut moderaţie şi prudenţă,
Şea; mijloacele propuse de ierarhul blăjean nu erau realizabile în acel context.
Justificând poziţia sa în problema convocării congresului, respingea acuzele
^mitropolitului unit că a lucrat împotriva congresului pentru a-şi institui propria
' ■dictatură. Condamnă polemica „Gazetei Transilvaniei” cu „Telegraful român” pe
atefria tacticii românilor şi acuză ziarul braşovean că prin orientarea sa pâsivistă a
provocat dezorientare şi confuzie printre români, că prin aceasta s-a împiedicat
formularea poziţiei românilor în dieta din Pesta. Deşi la Alba Iulia s-a realizat
concilierea, observa Şaguna, prin toate demersurile sale - misiunea lui Raţiu la
Viena, comitetul blăjean - Alexandru Sterca Şuluţiu a urmărit eliminarea comitetului
permanent şi instaurarea propriului control asupra afacerilor politice. După ce a
deţinut două luni conducerea mişcării naţionale şi a constatat că nu toată naţiunea
îl unnează, s-a adresat din nou mitropolitului ortodox ca să revină în fruntea treburilor
■naţionale. Şaguna susţine că a tăcut la toate atacurile „Gazetei Transilvaniei”,
pute în noiembrie 1866 şi abia ulterior a dat liber „Telegrafului român” să
^pundă ziarului, nu să atace ierarhul.
Opina că în această perioadă, cât s-a aflat la conducerea mişcării româneşti
tandru Sterca Şuluţiu, cauza naţională a ieşit „de pe terenul continuităţii legale
1 comitetului permanent”, „care e efluxul totalităţii naţionale şi s-a dat spre
Andrei Şaguna, Corespondenţa J/l
dispoziţiunea privată a participanţilor”. Astfel - spunea Şaguna - s-a format un

precedent în nesolidaritatea naţională, ce putea fi fatal sub „dictatura” mitropolitului
unit, deoarece naţiunea nu recunoştea decât acele fapte care erau efluxul voinţei r|
sale, stabilite în congres sau comitet. Din atari motive Şaguna rămânea pe terenul
hotărârilor congreselor şi ale comitetului naţional, care nu a încetat până la desemnarea
altui organism polidc-naţional. Şaguna acuza pe mitropolitul unit că a părăsit poziţia
de copreşedinte, că prin colaborarea cu unii bărbaţi români particulari a ieşit „afară
de barierele naţiunii”, scriind: „ai părăsit cu volnicie locul custodiei ce Ţi-a dat
naţiunea spre păstrare şi ai părăsit solidaritatea şi continuitatea lucrărilor noastre *
naţionale”. Pentru refacerea solidarităţii Şaguna a cerut ierarhului blăjean: „rămâi
credincios continuităţii acţiunilor naţionale după forma prescrisă prin congrese şi A;
nu ieşi din barierele hotărârilor naţionale246. ,J
Alexandru Sterca Şuluţiu a răspuns la această lungă scrisoare în 26 februarie Jgj
1867 printr-una scurtă, în care aprecia argumentele lui Şaguna ca fundamentul unei
fortăreţe în care s-a retras, ai cărei pereţi erau constituiţi din cărţi de joc, din sofisme,
calomnii, neadevăruri, ce pot fi spulberate la prima suflare. Anunţa că nu va mai
continua polemica, pe care nu ar fi declanşat-o dacă nu era provocat de „Telegraful j
român”. Deoarece faptele evocate în timpul polemicii aparţineau trecutului şi:
istoriei naţionale, le lăsa în seama tribunalului istoriei să le judece. Deplângea însă
„că retragerile acelora ce până acum duceau cârma, neînţelegerile, tăierea în partide, nu
atât politice, cât doară confesionale şi ambiţiunea, tocmai în acele timpuri se vârî între I
bărbaţii cei de căpetenie ai naţiunei, când mai tare se periclita cauza ei, când mai
mare lipsă avea de o concordie şi solidaritate a tuturor fiilor ei”. La insinuarea : |
voalată a lui Şaguna că poate fi suspendat, îi răspunde că nu-1 sperie „umbrele, oricine ^
ar scrie pe păreţi cu mâna omenească, nu cu cea dumnezeiască”247.
In 20 februarie st. v., Şaguna a dat răspunsul final mitropolitului greco-catolic
în care a comentat punctual observaţiile formulate de acesta în ultima scrisoare ş i g
reluat toate acuzaţiile anterioare, încheind cu expresia luată de la apostolul Pavel, J
din epistola către Timotei 4,14: „Alexandru Arhiepiscopul greco-catolic multe rele
mi-au făcut, plătească-i Domnul după faptele sale”248. wL
S-a încheiat o polemică ce a afectat solidaritatea şi capacitatea de rezistenţa/^
a naţiunii într-un moment dificil pentru viitorul acesteia. Schimbul de scrisori şf|
polemica din presă au scos în evidenţă convingerile parţial diferite ale celor doi' :
246 Alexandru Sterca Şuluţiu către Andrei Şaguna, 26 tebaiarie 1867, publicată de George Bariţiu, op. cit., p.V-|
535-537. ■
247 Andrei Şaguna, Scrisori apologetice, p. 63-72.
248 Diariul discuţiilor, data 4 mai 1867, ABMS, Şaguna, 2311.
82
ierarhi, bunele lor intenţii în promovarea cauzei naţionale, dar şi mijloacele diferite
ce le aveau în vedere în acest scop, criza ce o traversau vârfurile elitei bisericeşti, ca
urmare a confruntării cu inteligenţa laică şi noua clasă politică ce s-a afirmat în
societatea românească, inexistenţa unui cadru recunoscut şi acceptat, a unui organism
politic capabil să îşi asume decizia politică, în condiţiile dezbinării confesionale şi a
neacordării discursului confesional cu cel naţional. în tendinţa de a-şi defini
T propria identitate confesională, cele două biserici şi-au afirmat mereu, după 1850,
£ caracterul naţional, încununat prin organizarea mitropoliilor naţionale autonome
faţă de alte ierahii străine. Concurenţa în a asuma identitatea naţională, ca parte a
celei confesionale, absenţa unei legislaţii reparatorii pentru ortodocşi, asumarea
viguroasă a liberalismului în politica naţională după 1860, susţinut de o nouă elită,
„laică; instruită, au generat această criză în relaţiile dintre cele două ierahii, cu efecte
până târziu în viaţa politică a românilor. Cristalizarea a două centre de putere în
acţiunea politică românească, cu orientări diferite, neclare între septembrie 1865 -
primăvara anului 1867, mai ales în privinţa atitudinii politice faţă de noul regim, a
tacticii de urmat, a conferit celor două opţiuni - pasivism sau activism - şi o
conotaţie confesională. Chiar dacă nu poate fi generalizată tendinţa, tot mai mult
pasivismul a fost atribuit grupului de oameni politici care activau în jurul Blajului,
iar activismul grupului sibian, fidel într-o mare măsură liniei şagunienc.
Activismul politic românesc, promovat de gruparea de la „Telegraful român”
avea qi fundament ideologic concepţia legalistă a lui Andrei Şaguna, încrederea
| acestuia în constituţionalism, în puterea legii şi în ideea reprezentării oficiale a
naţiunii prin organisme legal recunoscute. în mare măsură ideile sale erau tributare
liberalismului central european, chiar şi celui maghiar, de care s-a îndepărtat în
de naţiune ce a promovat-o, în liberalismul colectiv, ce completa pe cel
individual, asumat de liderii politici maghiari.
Chiar dacă Şaguna nu a fost un liberal în practica curentă, a inspirat o
viziune liberală în procesul de organizare a naţiunii, a instituţiilor sale reprezentative,
le, politice, bisericeşti sau economice. A utilizat argumentele şi ideile liberale în
§a de constructivism naţional, atât la nivelul provinciei bisericeşti, unde Statutul
a rămas pilduitor ca model de constituţie bisericească, cât şi la nivelul
politice, unde a ştiut să îmbine principiul libertăţii individuale cu cei al
:rtăţii colective, a întregii naţiuni.
Nu a identificat confesiunea cu naţiunea, cum de altfel nici Alexandru Sterca
Şuluţiu nu a facut-o. Şaguna a interpretat naţiunea din perspectiva ortodoxiei, văzută
ca o parte a chestiunii naţionale, ca un mijloc de afirmare a ei şi Biserica ortodoxă
protopopii să organizeze alegerile în districte şi numai după aceea să fie informat

comisarul regal Pechy253. De asemenea, Şaguna a informat, în 5 mai, comitetul sibian,
că a iniţiat colaborarea cu Vancea în chestiunea conferinţei naţionale254. Vancea
reafirmă dorinţa de a cere mai întâi aprobarea autorităţilor pentru convocarea
conferinţei, invocând şi un articol din ziarul „Patria”, apropiat cercurilor
guvernamentale, care s-a pronunţat împotriva conferinţei255. 4*m
Şaguna şi-a motivat opţiunea prin invocarea dreptului de întrunire într-im
stat constituţional, considerând că este vorba de o adunare, nu de un congres,
pentru care nu era necesară aprobarea guvernului. Deoarece Vancea avea altă opinie,
Şaguna a propus un alt mod de convocare a adunării, printr-un apel al ierahilor,
care să cheme inteligenţa română la Alba Iulia, în 6/18 iunie, spre consultare în/
privinţa poziţiei românilor faţă de viitoarea dietă256. Vancea acceptă aceasta
modalitate de convocare, cu condiţia de a obţine mai întâi aprobarea autorităţilor,‘ Ai
invocând că iniţiativa aparţine ierarhilor257. Şaguna nu a renunţat la poziţia iniţială.
aceea că nu era necesară aprobarea autorităţilor pentru o întrunire naţională, ci numai *
.
înştiinţarea lor despre aceasta. Pentru că era de altă părere, a cerut mitropolitului
Vancea să facă petiţia către autorităţi, pe care Şaguna o va semna258.
Iniţiativa sibiană a provocat reacţia altor cluburi naţionale. Clubul românesc
din Munţii Apuseni a precizat că priveşte comitetul sibian doar ca pe un comitet de
iniţiativă şi a cerut mitropolitului Şaguna să convoace un congres sau conferinţă
naţională după norma celui din 1861, pentru a decide ţinuta românilor faţă de
viitoarele alegeri, fără invitarea funcţionarilor români259.
La propunerea mitropolitului Vancea, de a solicita aprobarea printr-o
telegramă adresată oficialităţilor, Şaguna semnează telegrama şi a transmis-o guvernului.
Cu tot optimismul mitropolitului unit, Şaguna a fost înştiinţat că autorităţile au
aprobat conferinţa după alegerile de deputaţi. în această situaţie, mitropolitul ortodox
a cerut comitetului sibian să dispună procedură viitoare260.
253 Andrei Şaguna către Ioan Vancea, 5/17 mai 1872, ABMS, Şagum , 2462. ■4
255 Ioan Vancea către Andrei Şaguna, 19 mai 1872, ABMS, Şaguna, 2465.
256 Andrei Şaguna către Ioan Vancea, 12/24 mai 1872, ABMS, Şaguna, 2466/1. Propune şi un proiect
apel către inteligenţa română din Transilvania, ABMS, Şaguna, 2466.
257 Ioan Vancea către Andrei Şaguna, 29 mai 1872, ABMS, Şaguna,, 2468.
258 Andrei Şaguna către Ioan Vancea, 20 mai/ 2 iunie 1872, ABMS, Şaguna,, 2469.
259 în acest seas s-a adresat celor doi mitropoliţi, ABMS, Şaguna, 2467 şi Dumitru Suciu,
antidualistâ a românilor din A u stro-U n gariallieM acdariu , Bucureşti, 2002, p. 350.
260 ABMS, Şaguna., 2 476,2477. Vezi Dumitru Suciu, op. cit., p. 355.
86
B •;' ■
Intre timp, Ioan Raţiu a chemat în 15 iunie ia Alba Iulia membrii comitetului
|> naţional din 1861 lărgit, unde a decis convocarea unei conferinţe generale în 27 iunie
la Alba Iulia. De asemenea, mitropolitul Vancea s-a întâlnit, în 13 iunie 1872, la
§f Cluj, cu ministrul preşedinte Lonyai. Acesta i-a declarat că dorea negocieri pentru
o conciliere cu mitropoliţii şi 4 intelectuali, Bariţ, Măcelariu şi Raţiu şi a solicitat să
fie informaţi cei nominalizaţi. Vancea a cerut opinia mitropolitului ortodox şi a
ii propus o consultare preliminară a reprezentanţilor românilor la Alba Iulia sau la
Blaj ui 1 iunie26 . Şaguna a acceptat prop1merile lui Vancea, dar a declinat participarea
la negocieri din motive de sănătate,262
^ | ş „In 19 iunie 1872, Ioan Raţiu s-a adresat mitropolitului Şaguna, anunţându-1
că a convocat o conferinţă naţională pe 27 iunie la AJba Iulia pentru a stabili o
iuită unitară faţă de alegerile viitoare, în condiţiile eşecului arhiereilor şi al
finării existente între români263. Participanţii desemnaţi pentru negocieri cu
|ul ministru au acceptat întâlnirea la o consfătuire preliminară264, dar Şaguna
aa din nou participarea pentru motive de sănătate265. Mitropolitul Vancea a
deVapşat consfătuirea preliminară pentru 29 iunie la Blaj266.
Comitetul sibian a revenit spre sfârşitul alegerilor de deputaţi, în iulie 1872,
cerând mitropolitului Şaguna şi mitropolitului Vancea să convoace congresul după
l | modalitatea cea mai potrivită. Comitetul sibian a propus să participe membrii
^^congreselor naţionale din 1861, 1863, câte 2-3 membri din partea fiecărui club
I naţional şi deputaţii români din dietă267. Şaguna a acceptat recomandarea comitetului
şi a propus mitropolitului Vancea convocarea congresului pentru 8/20 august la
p r Sibiu printr-un apel al ierarhilor celor două biserici268. Ioan Vancea a declinat această
lip ' propunere, considerând că nu a sosit timpul pentru o nouă conferinţă naţională,
P f : deoarece cursul treburilor naţionale a luat altă direcţie269.
Legăturile lui Andrei Şaguna cu ierarhia greco-catolică s-au întrerupt cu
acest episod. De-a lungul anilor a mai întreţinut schimburi epistolare cu episcopii
Sg--------------- ;-------
261 Ioan Vancea către Andrei Şaguna, 5 /17 iunie 1872, ABMS, Şaguna, 2479; 2479a copia scrisorii lui
Vancea către Bariţ.
V 62Andrei Şaguna către Ioan Vancea, 7/19 iunie 1872, ABMS, Şaguna, 2480.
264Ioan Vancea către Andrei Şaguna, 23 iunie 1872, ABMS, Şaguna, 2482.
ABMS, Şaguna, 2483.
Ioan Vancea către Andrei Şaguna, 14/26 iunie 1872, ABMS, Şaguna, 2478.
I ABMS, Şaguna, 2486.
^ m Andrei Şaguna către Ioan Vancea, 14 iulie 1872, ABMS, Şaguna, 2487; proiectul de apel pentru
convocarea „adunării naţionale”, ABMS, Şaguna, 2487/1,2489.
JwŞIoan Vancea către Andrei Şaguna, 17/29 iulie 1872, ABMS, Şaguna, 2488.
87
Dobre270, Alexi271, cu vicarul Timotei Cipariu272 sau cu Episcopul de Munkacs273.

Oficiul diecezan greco-catolic din Oradea a cerut informaţii despre cărţile bisericeşti
tipărite la Sibiu274. Ocazional a corespondat cu episcopii romano-catolici Haynald,
Fogarassy275 şi cu prodecanul Filtsch din Şelimbăr276.
Am trecut în revistă conţinutul scrisorilor schimbate de Andrei Şaguna cu
ierarhii timpului său sau cu reprezentanţii acestora. Scrisorile descifrează mai limpede
profilul unei personalităţi proeminente, ce s-a impus contemporanilor şi a marcat
epoca sa. A fost un conducător ferm, consecvent în opiniile şi convingerile sale, pe
care nu le-a trădat nici în momentele dificile, preferând să se retragă atunci când | |
acestea nu mai aveau aplicabilitate. A fost un personaj orgolios, mândru, generos
cu cei apropiaţi, dar şi cu cei care nu îi împărtăşeau ideile, un polemist talentat, un
lider remarcat şi recunoscut, atât în plan bisericesc, cât şi politic sau cultural. A
păstrat o continuitate în poziţia şi orientarea sa proaustriacă, chiar dacă uneori a
avut dezamăgiri sau a manifestat neîncredere în cercurile din jurul împăratului. A
fost un lider pragmatic, adept al soluţiilor realizabile, un moderat, dar cu un simţ
deosebit al realităţii, cu intuiţii şi evaluări ce s-au validat, contrar soluţiilor radicale .
''" -'fi l e
sau aventuroase. Devotat bisericii şi naţiunii, a fost adeptul tacticii paşilor mărunţi,
a progresului măsurat, un abil tactician, dar şi un strateg de mare anvergură, ce âff
avut mereu dimensiunea globală, politică sau bisericească şi a evaluat corect locul şi -
rolul Bisericii ortodoxe şi a naţiunii ortodoxe în contextul general din imperiu.
Corespondenţa îl reprezintă în plenitudinea personalităţii sale. Chiar daeajf
nu modifică biografia primului mitropolit ortodox al românilor din Imperiul 4
habsburgic sau istoria bisericii şi a naţiunii pe care le-a condus aproape două decenii şi
jumătate, scrisorile schimbate aruncă lumini noi asupra unei biografii exemplare'
asupra unei personalităţi dinamice, active, o conştiinţă ce s-a dorit mereu o afirmaţie |L
credinţei şi loialităţii faţă de biserica şi neamul său.277
270 ABMS, Şaguna, 1169,1170.

272 DJAN Cluj, Fond Cipariu, nr. 2230,2231; ABMS, Şaguna, 2344.
27s ABMS, Şaguna, 940.
274 ABMS, Şaguna, 1016,1017.
275 ABMS, Şaguna, 9 8 5 ,1 0 3 3 .
276 ABMS, Ş a g u n a ,2 \2 \, 2122.
277 ABMS, Şaguna, 1678,1679.
88
N otă asupra ediţiei
Publicăm primul volum din seria corespondenţei arhiereului Andrei Şaguna

ca o datorie faţă de cel care a reprezentat o epocă în istoria românilor transilvăneni,
a istoriei Bisericii Ortodoxe Române din Austria, acum când s-au împlinit 140 de
ani de la ridicarea scaunului arhieresc de la Sibiu la rang mitropolitan.
Este o datorie ce o impune nevoia progresului cunoaşterii într-o temă frecventată
' cu bune rezultate în secolul al XlX-lea, iar mai nou de Keith Hitchins. îndemnurile
acestuia din urmă ne-au întărit convingerea că publicarea corespondenţei lui Andrei
Şaguna este necesară. Fără un nou suport documentar progresul cercetărilor în
domeniul istoriei ecleziastice nu poate să înainteze. Corespondenţa ne înfăţişează
ierarhul şi omul politic, teologul, administratorul, editorul, canonistul şi multe alte
| ipostaze ale vieţii sale, relaţii cu personalităţile timpului, lumea care l-a înconjurat.
Din arhiva Şaguna, conservată la Mitropolia Ortodoxă Română de la Sibiu,
| s-ap publicat puţine documente în extenso sau în rezumat. Dimensiunea ei ne-a
obligat să publicăm în etape scrisorile.
Prima serie este consacrată corespondenţei arhiereului român cu înaltul cler
dihlPrincipatele Române, din Banat, Transilvania şi Austria.
I l K Partea întâia cuprinde scrisori primite sau trimise înaltului cler din Principatele
Dunărene şi din Imperiul austriac, mai puţin cel sârbesc. Corespondenţa cu episcopii
sârbi va forma subiectul altui volum. în primul volum publicăm corespondenţa cu
| mitţopoliţi, episcopi, vicari, cu diferite consistorii şi în mod excepţional cu câte un
arhimandrit sau protopop care au intermediat raporturile ecleziastice ale Bisericii
l Ortodoxe Române din Transilvania cu bisericile din alte provincii. Aşa se explică
" corespondenţa cu Neonil, care a inaugurat legăturile lui Andrei Şaguna cu Moldova
sau cu Meletie Drăghici, care a intermediat relaţiile cu episcopia sârbească a
;^TMşorii. Am publicat anumite scrisori sau documente care nu aparţin clerului. Am
ficut-o pentru a explica sau înţelege alte scrisori, pasaje din acestea, pentru a uşura
/ cititorului lectura. Sunt documente provenite din arhiva Şaguna, de regulă asociate
scrisorilor primite sau trimise, dar şi din alte surse (ex. corespondenţa cu Bariţ).
Pe lângă scrisorile păstrate in arhiva Şaguna am reluat şi pe cele publicate în
ăiîerite reviste sau lucrări, pentru a da o imagine mai apropiată de realitate a
m
raporturilor ierarhului transilvănean cu contemporanii.
Am publicat şi conceptele redactate, fără a putea verifica întotdeauna dacă au
i fost expediate. In cele mai multe cazuri acestea au fost transmise corespondentului.
Andrei Şaguna, Corespo?idenţa 1/1
Primul volum al corespondenţei cu înaltul cler al vremii nu epuizează toate

documentele ce pot fi integrate acestei categorii.
Lipsa instrumentelor de control şi a evidenţelor din arhivele ecleziastice face
imposibilă depistarea integrală a tuturor scrisorilor adresate celorlalţi ierarhi. Surprinde
mai ales absenţa scrisorilor adresate episcopului Ioan Popasu sau vicarului Nicolae
Popea, printre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.
Am publicat scrisorile existente în arhiva Şaguna de la Arhiva Bibliotecii
Mitropoliei de la Sibiu, în arhiva Episcopiei Ortodoxe Române de la Arad, pentru
perioada episcopului Gherasim Raţ, la Episcopia Vâlcea, la Mitropolia ortodoxă
română din Timişoara, la Arhivele Naţionale filialele Cluj, Alba Iulia.
Suntem conştienţi că nu am cuprins toate scrisorile ce se încadrează
corespondenţei lui Andrei Şaguna cu arhiereii timpului.
Pe măsură ce vom avea accesul la toate fondurile şi arhivele ecleziastice şi
acestea vor fi organizate sistematic, cercetările pot să progreseze. In mod sigur va
exista o Addenda la acest volum.
Primul volum al corespondenţei cu înaltul cler al epocii va avea o parte a
doua, corespondenţa cu înaltul cler sârbesc.
Am optat pentru organizarea corespondenţei pe provinciile istorice şi instituţiile
bisericeşti din aceste provincii. Corespondenţa cu diferiţi ierarlii cuprinde scrisorile
trimise sau primite în ordine cronologică,' mai uşor de urmărit în ordinea în care s-a
derulat schimbul epistolar. |i
Corespondenţa a fost redactată cu alfabetul chirilic, latin sau cu cel de tranziţie.
Am păstrat normele de transcriere valabile pentru secolul al XlX-lea, limbajul arhaic
de epocă, am modernizat ortografia şi anumite cuvinte inaccesibile lectorului
contemporan. Am avut în vedere o cât mai mare accesibilitate a textului pentru
lectorul de astăzi.
La primul volum, partea I-a, au lucrat Nicolae Bocşan, Ioan-Vasile Leb, Gabriel -
Gârdan, Pavel Vesa, Bogdan Ivanov.
Am beneficit de sfaturile preţioase ale părintelui profesor Mircea Păcurarii
membru corespondent al Academiei Române.
Ne-au sprijinit în cursul pregătirii volumului în primul rând Diana Lostun c;
ne-a asistat în cercetările noastre de arhivă, Valeria Soroştineanu, Marius Epj
Graf Rudolf, Varga Attila.
La partea a doua a primului volum, în curs de pregătire, au colaborat Vasl
Lupulovici, Marius Oros şi Herbil Ioan.
90
Andrei Şaguna, Corespondenţa I/.
Am beneficiat de sprijinul Consiliului Naţional al Cercetării ştiinţifice dii

învăţământul Superior, care prin grantul acordat, a făcut posibilă cercetarea în arhiv»
şi valorificarea documentelor.
Ne-am bucurat de asistenţa calificată şi preţioasă a colegilor de la Arhivei*
Naţionale, filiala Cluj şi Alba Iulia, de la arhiva Mitropoliei Ortodoxe Române Sibiu
de la Arhiva Episcopiei ortodoxe române din Arad, de ia Biblioteca Universitari
“Lucian Blaga” şi de la Biblioteca Filialei Academiei din Cluj-Napoca.
Am fost stimulaţi de îndemnurile şi încurajările prof. Keith Hitchins, căruh
lîf dedicăm acest volum ca un omagiu adus celui care a realizat cea mai buni
monografie dedicată lui Andrei Şaguna şi a conferit o dimensiune internaţionali
personalităţii marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Tuturor celor care au susţinut apariţia acestui volum, autorii le exprima
întreaga lor gratitudine şi recunoştinţă.
Autorii

Andrei Saguna 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Andrei Saguna 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANDREI ŞAGUNA

EDIŢIE, STUDIU INTRODUCTIV ŞI NOTE DE:

Biografia marelui arhiereu al Bisericii ortodoxe române s-a confandat cu

pot însoţi, asigurând istoricului şi un temei al interpretărilor şi un orizont al

Puse în oglindă, scrisorile primite şi cele trimise ne-au justificat aprecierea

jurisdicţia Patriarhiei ecumenice. A fost partizanul bisericilor naţionale, autonome,

Din această perspectivă trebuie interpretate şşi relaţiile sale cu Biserica

Dintre episcopiile ortodoxe aflate sub jurisdicţia Carloviţului, Episcopia

depună o petiţie la împărat din partea Episcopiei arădene, însoţită de o adresă şi o

Gherasim Raţ a depăşit repede temerile care îl stăpâneau şi s-a solidarizat

sârbă şi organizarea unei mitropolii române independente. Colaborarea dintre cele

19 Ilarion Puşcariu, op. cit., p. 109-114.

Şaguna, împreună cu ceilalţi doi membri ai senatului. încă de la începutul epocii

Sibiu, potrivit căreia Maşirevici şi alţi episcopi sârbi nu se opuneau cererilor

26 Protocolul conferinţei în Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, fond Şaguna, 2853.

Nu cunoaştem toate scrisoriie schimbate între Andrei Saeun * P *!

La Viena, Andrei Şaguna a condus activitatea deputăţiei române414 2trimisă

«.gu.ua, corespondenţa 1/1

Chiar înaintea cunoscutei scrisori prin care îi reproşa sacrificarea bănăţenilor

52 ABMS, Şaguna-, 1982.

Polemica cu „Gazeta Transilvaniei” a culminat în 1855, când Şaguna a

59 T. Bodogae, op. cit., p. 30-31.

71ABMS, Şaguna, 382. n Ibidem, p. 61. c

95 Ştefan Meteş, op. cit., p. 24.

103 ABMS, Şaguna, 1079,1098.

Primele legături epistolare ale episcopului Andrei Şaguna cu episcopul

118ABMS, Şagum , 977.

nu o înţelegea.125 ÎI acuza pe Eliade că s-a atins de Biblie „cu mâini nesfinţite şi

125 Ştefan Meteş, op. cit., p. 35-36.

130 ABMS, Şafluna^ 1265.

La 20 iunie 1862, episcopul Şaguna a transmis mitropolitului o scrisoare de bun

137 ABMS, Şaguna, 1718.

(Stoianescu) la Episcopia Buzăului, Dionisie Traianupoleos (Romano) şi pe

rezolut, o astfel de voinţă, ori mai vârtos să aprobăm, să o glorificăm. Cu deosebire

16„Telegraful român”, nr. 44, din 6/18 iunie 1865.

înăuntru şi afară, departe de a o lumina cu adevăratele lumini, ea este încă în stăm* l

147 ABMS, Şaguna, 2144.

150Ştefan Meteş, op. cit., p. 38-40.

153 ABMS, Şaguna, 2400.

de vedere politic şi al referinţelor ierarhice. Corespondenţa dintre cei doi ierarhi a

i problemei în dezbatere. Cu acest prilej, episcopul sibian a rezumat principalele

15S Ibidem, p. 40-41.

în lucru în acel moment164. „Telegraful român” nu a avut succes în Bucovina, ceea ce

164ABMS, Şaguna, 1228; răspunsul lui Şaguna, Idem, 1229.

în anul 1861, Hacman s-a îndepărtat definitiv de proiectul propus de Andre

“ ABMS, Şaguna, 708.

fruntaşi români, Andrei Şaguna a prezentat mitropolitului greco-catolic propunerea

ianuarie 1861 a desemnat un comitet permanent ca organism coordonator în acţiune;

185Vezi Simion Retegan, op. cit., p. 12, n. 33.

respectau principiile constituţionale înscrise în diploma din octombrie 1860 şi

individuale, ci după voinţa inteligenţei române, care revendica egala îndreptăţire

congres naţional al românilor. Evenimentele au provocat rumoare şi reacţii

189 Simion Retegan, op. cit., p. 127.

nemulţumiri în parohii. Astfel, în chestiunea căsătoriilor mixte, Şaguna a susţinui

solicite măsuri excepţionale împotriva românilor. în multe cazuri preoţii români

Concluziile acestei reuniuni au fost prezentate la Blaj, în a doua întrunire a

K Delegaţia a plecat în 15 iunie 1861 la Viena, de unde a trimis două rapoarte, în 29

fiecare încerca să-l întreacă pe celălat şi „lucrau pe ascuns”199. Şaguna a remarcat,

comportamentul clerului român, atâta timp cât şi preoţii celorlate naponalităţ

participanţilor la întrunire de a conduce această delegaţie, în care au fost propuşi

centrale convocarea dietei şi să înainteze un protest energic împotriva declaraţiei

210ABMS, Şaguna, 3131/8.

ortodox să pregătească împreună lista românilor capabili să ocupe funcţia de comite

„adunare octroată”, deoarece nu era reprezentativă. Pentru a veni în întâmpinarea